11/Volumul 03

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

178


31981D0691


L 252/26

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 4 septembrie 1981

privind încheierea Convenției privind conservarea faunei și florei marine din Antarctica

(81/691/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

întrucât echilibrul ecologic fragil al Oceanului Antarctic necesită o reglementare internațională în domeniul administrării și conservării resurselor marine vii din zonă;

întrucât, în acest scop, a fost elaborată, la conferința diplomatică organizată la Canberra în mai 1980, la care Comunitatea a luat parte, Convenția internațională privind conservarea faunei și florei marine, denumită în continuare „convenția”;

întrucât convenția va intra în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii celui de-al optulea instrument de ratificare; întrucât Comunitatea poate să adere la convenție după intrarea acesteia în vigoare;

întrucât, este necesară aderarea Comunității la convenție pentru a contribui la conservarea resurselor din regiunea la care se referă Convenția și în care își desfășoară activitatea pescari din cadrul Comunității,

DECIDE:

Articolul 1

Se aprobă în numele Comunității Economice Europene Convenția privind conservarea faunei și florei marine din Antarctica.

Textul convenției se anexează la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului depune instrumentul de aprobare la guvernul Australiei, în conformitate cu articolul XXVIII din convenție (3).

Articolul 3

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Adoptată la Bruxelles, 4 septembrie 1981.

Pentru Consiliu

Președintele

P. WALKER


(1)  JO C 317, 4.12.1980, p. 4.

(2)  JO C 101, 4.5.1981, p. 116.

(3)  Data intrării în vigoare a convenției pentru Comunitate va fi publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene de către Secretariatul General al Consiliului.