01/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

37


31980R3308


L 345/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE, EURATOM) NR. 3308/80 AL CONSILIULUI

din 16 decembrie 1980

privind înlocuirea Unității de cont europene cu ECU în actele comunitare

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 235,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 203,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului european (2),

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 3180/78 (3) a definit o nouă unitate de cont denumită „ECU”;

întrucât este util să se procedeze la unificarea unităților de cont utilizate de Comunități; întrucât este, în consecință, necesară înlocuirea Unității de cont europene (UCE) cu ECU în toate actele comunitare;

întrucât este utilă prevederea unei dispoziții care să păstreze, până la înlocuirea cu ECU a Unității de cont europene, drepturile și obligațiile contractate în Unități de cont europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

În toate actele comunitare care sunt în aplicare la momentul intrării în vigoare a prezentului regulament, termenii „Unitate de cont europeană” sunt înlocuiți cu termenul „ECU”.

Articolul 2

Definiția Unității de cont europene așa cum exista înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament rămâne aplicabilă drepturilor și obligațiilor apărute înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament și stabilite în Unități de cont europene.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1981.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 decembrie 1980.

Pentru Consiliu

Președintele

Colette FLESCH


(1)  JO C 55, 5.3.1980, p. 13.

(2)  JO C 147, 16.6.1980, p. 134.

(3)  JO L 379, 30.12.1978, p. 1.