03/Volumul 03

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

121


31979R2225


L 257/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 2225/79 AL CONSILIULUI

din 9 octombrie 1979

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1784/77 privind certificarea hameiului

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1696/71 al Consiliului din 26 iulie 1971 privind organizarea comună a pieței în sectorul hameiului (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 235/79 (2), în special articolul 2 alineatul (4),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 1784/77 al Consiliului din 19 iulie 1977 privind certificarea hameiului (3) a arătat că controlul greutății nete a conurilor de hamei, a cărei menționare în certificat este obligatorie, cauzează dificultăți tehnice în anumite cazuri; întrucât este necesar să se prevadă posibilitatea de a menționa în certificat greutatea brută pe lângă greutatea netă sau în locul acesteia,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Articolul 5 punctul 1 litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 1784/77 se înlocuiește cu următorul text:

„(c)

greutatea netă și/sau greutatea brută;”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 9 octombrie 1979.

Pentru Consiliu

Președintele

D. O'MALLEY


(1)  JO L 175, 4.3.1971, p. 1.

(2)  JO L 34, 9.2.1979, p. 4.

(3)  JO L 200, 8.8.1977, p. 1.