03/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

301


31978R0352


L 050/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 352/78 AL CONSILIULUI

din 20 februarie 1978

privind atribuirea cauțiunilor sau garanțiilor constituite în cadrul politicii agricole comune și nerestituite

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 729/70 al Consiliului din 21 aprilie 1970 privind finanțarea politicii agricole comune (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 2788/72 (2), în special articolul 2 alineatul (2) și articolul 3 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Adunării Parlamentare (3),

întrucât numeroase cauțiuni care urmează a fi constituite cu ocazia operațiunilor privind produsele agricole sunt prevăzute în regulamentele comunitare; întrucât este necesară determinarea atribuirii lor în cazul în care acestea sunt reținute;

întrucât, în cea mai mare parte a cazurilor în care cauțiunile sunt reținute, Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA) suportă un prejudiciu financiar, fie pentru că a finanțat o măsură fără ca operatorul să își fi respectat obligațiile, fie pentru că nerespectarea de către operator a obligațiilor sale antrenează, drept urmare, cheltuieli din partea FEOGA; întrucât acest prejudiciu trebuie recuperat, prin utilizarea cauțiunilor reținute, pentru acoperirea cheltuielilor angajate de FEOGA;

întrucât trebuie prevăzut ca acele cauțiuni care nu acoperă riscul unui prejudiciu financiar al FEOGA să rămână la dispoziția statelor membre;

întrucât cauțiunile reținute în cadrul operațiunilor de ajutor alimentar trebuie scăzute din cheltuielile de ajutor alimentar în cauză;

întrucât cauțiunile reținute în cadrul operațiunilor determinate trebuie scăzute din cheltuielile care corespund tipului de operațiune în cauză;

întrucât în anumite sectoare există deja norme referitoare la cauțiuni și se recomandă abrogarea lor,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Prezentul regulament se aplică în cazul cauțiunilor, al fidejusiunilor sau al garanțiilor constituite în temeiul dispozițiilor stabilite în cadrul politicii agricole comune, denumite în continuare „cauțiuni”.

(2)   Totuși, prezentul regulament nu se aplică cauțiunilor constituite:

(a)

cu ocazia eliberării certificatelor de export sau de import cu sau fără fixare în avans;

(b)

în cadrul licitațiilor, pentru a garanta numai prezentarea de oferte serioase de către licitanți;

(c)

pentru a garanta plata unei taxe care constituie o resursă proprie a Comunităților în sensul Deciziei 70/243/CECA, CEE, Euratom (4), după constatarea valorii sumei totale în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (CEE, Euratom, CECA) nr. 2891/77 (5), pus la dispoziția Comisiei.

Articolul 2

(1)   Cauțiunile menționate în articolul 1 și nerestituite sunt scăzute în totalitate din cheltuielile FEOGA de către serviciile sau organismele plătitoare ale statelor membre.

(2)   Totuși, cauțiunile reținute în cadrul operațiunilor de ajutor alimentar sunt scăzute din cheltuielile de ajutor alimentar în cauză de către serviciile sau organismele plătitoare ale statelor membre.

Articolul 3

(1)   Cauțiunile menționate în articolul 2 alineatul (1) sunt scăzute:

(a)

din restituirile respective, dacă operațiunea realizată sau preconizată, în cadrul căreia a fost constituită cauțiunea, se referă la un schimb cu o țară terță;

(b)

din cheltuielile de intervenție respective, în celelalte cazuri.

(2)   Dacă cheltuielile în sarcina FEOGA sunt efectuate pe bază de conturi, acestea sunt creditate din cauțiunile menționate în articolul 2 alineatul (1).

Articolul 4

Articolul 14 din Regulamentul (CEE) nr. 2306/70 al Consiliului din 10 noiembrie 1970 privind finanțarea cheltuielilor de intervenție pe piața internă în sectorul laptelui și al produselor lactate (6), precum și articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 786/69 al Consiliului din 22 aprilie 1969 privind finanțarea cheltuielilor de intervenție pe piața internă în sectorul uleiurilor și al grăsimilor se abrogă (7).

Articolul 5

Normele de aplicare a prezentului regulament se stabilesc conform procedurii prevăzute în articolul 13 din Regulamentul (CEE) nr. 729/70.

Articolul 6

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament se aplică cauțiunilor nerestituite începând din 1 ianuarie 1978.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 februarie 1978.

Pentru Consiliu

Președintele

Per HÆKKERUP


(1)  JO L 94, 28.4.1970, p. 13.

(2)  JO L 295, 30.12.1972, p. 1.

(3)  JO C 125, 8.6.1976, p. 34.

(4)  JO L 94, 28.4.1970, p. 19.

(5)  JO L 336, 27.12.1977, p. 1.

(6)  JO L 249, 17.11.1970, p. 4.

(7)  JO L 105, 2.5.1969, p. 1.