|
07/Volumul 01 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
84 |
31976L0914
|
L 357/36 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DIRECTIVA CONSILIULUI
din 16 decembrie 1976
privind nivelul minim de formare profesională al anumitor conducători de vehicule de transport rutier
(76/914/CEE)
CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 75,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 543/69 al Consiliului din 25 martie 1969 privind armonizarea anumitor dispoziții din sfera socială în domeniul transportului rutier (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 515/72 (2), în special articolul 5 alineatul (1) litera (b) a doua liniuță și alineatul (2) litera (c),
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Parlamentului European (3),
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (4),
întrucât, în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (b) a doua liniuță din Regulamentul (CEE) nr. 543/69, conducătorul unui vehicul destinat transportului de mărfuri, a cărui greutate maximă autorizată este mai mare de 7,5 tone și căruia i se aplică acest regulament, trebuie, dacă nu a împlinit 21 de ani, să aibă un certificat de aptitudini profesionale, recunoscut de către unul dintre statele membre, care să confirme încheierea unor cursuri de formare profesională în meseria de conducător de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri;
întrucât, în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 543/69, conducătorul unui vehicul de transport de călători căruia i se aplică acest regulament trebuie să fi împlinit cel puțin 21 de ani și să îndeplinească una dintre condițiile stabilite de către regulamentul menționat anterior;
întrucât una dintre aceste condiții prevede că acesta trebuie să aibă un certificat de aptitudini profesionale, recunoscut de către unul dintre statele membre, care să confirme încheierea unor cursuri de formare profesională în meseria de conducător de vehicule de transport rutier de călători;
întrucât este necesar, pentru a determina nivelul minim al acestor calificări, să se ia în considerație în special diferențele privind condițiile de desfășurare a transportului rutier de mărfuri și de călători,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
(1) Nivelul minim de formare profesională, prevăzut în articolul 5 alineatul (1) litera (b) a doua liniuță din Regulamentul (CEE) nr. 543/69, pentru conducătorul vehiculelor de transport rutier de mărfuri și în alineatul (2) litera (c) din articolul menționat anterior pentru conducătorul vehiculelor de transport rutier de călători, este recunoscut oricărei persoane care este titulara permisului de conducere național corespunzător și care a urmat cursuri de formare profesională privind cel puțin disciplinele prevăzute în anexa la prezenta directivă.
(2) Statul membru stabilește programul și modul de organizare al cursurilor de formare profesională prevăzute în alineatul (1). Încheierea acestor cursuri se face printr-un examen sau o verificare efectuată de către statul membru sau de către organismele desemnate de acesta în acest scop și care acționează sub directa supraveghere a acestuia.
(3) Statele membre pot solicita conducătorilor care efectuează pe teritoriul lor transporturi naționale, precum și conducătorilor care efectuează transporturi internaționale la bordul unor vehiculelor înmatriculate în statele membre respective efectuarea unor cursuri de nivel mai avansat decât cele prevăzute în anexă. Poate fi vorba de cursuri organizate deja într-un stat membru sau de cursuri pe care un stat membru decide să le introducă în viitor.
Articolul 2
(1) Statul sau organismele desemnate de către acesta în acest scop și care acționează sub directa supraveghere a acestuia emit certificatul de aptitudini profesionale, prevăzut în articolul 5 alineatul (1) litera (b) a doua liniuță și alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 543/69, persoanelor care corespund condițiilor prevăzute în articolul 1 din prezenta directivă.
(2) Drepturile dobândite în conformitate cu dispozițiile prevăzute în alineatul (1) înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor de drept intern adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive rămân valabile în același temei ca și certificatele emise în conformitate cu prezenta directivă.
Articolul 3
(1) După consultarea Comisiei, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de doi ani de la notificarea acesteia.
(2) Fiecare stat membru comunică Comisiei modelele de certificate sau de documente echivalente pe care le adoptă pentru aplicarea articolului 2 alineatul (1). Comisia transmite imediat aceste informații celorlalte state membre.
Articolul 4
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 16 decembrie 1976.
Pentru Consiliu
Președintele
Th. E. WESTERTERP
(1) JO L 77, 29.3.1969, p. 49.
(2) JO L 67, 20.3.1972, p. 11.
ANEXĂ
CURSURILE MINIME DE FORMARE PROFESIONALĂ NECESARE PENTRU OBȚINEREA UNUI CERTIFICAT DE APTITUDINI PROFESIONALE ÎN SENSUL ARTICOLULUI 5 ALINEATUL (1) LITERA (b) SAU ALINEATULUI (2) LITERA (c) DIN REGULAMENTUL (CEE) NR. 543/69
Cursurile de formare profesională care permit obținerea unui certificat de aptitudini profesionale trebuie să includă cel puțin elementele menționate în continuare, dacă acestea nu sunt deja incluse în cursurile pentru permisul de conducere.
1. Cunoștințe privind construcția vehiculului și a principalelor sale componente
1.1. Cunoștințe privind construcția și funcționarea:
|
— |
motoarelor cu combustie internă; |
|
— |
sistemelor de ungere și de răcire; |
|
— |
sistemului de alimentare cu carburant; |
|
— |
sistemului electric; |
|
— |
sistemului de aprindere; |
|
— |
sistemului de transmisie: ambreiajul, cutia de viteze etc. |
1.2. Cunoștințe generale în domeniul lubrifierii și protecției antigel
1.3. Cunoașterea măsurilor de precauție care trebuie luate în timpul demontării și remontării roților
1.4. Cunoașterea construcției, montării, utilizării corecte și a întreținerii pneurilor
1.5. Cunoașterea diferitelor tipuri de dispozitive de frânare, a funcționării, a principalelor organe ale acestor dispozitive, a legăturilor dintre acestea, a utilizării și întreținerii zilnice a acestor dispozitive, precum și cunoașterea dispozitivelor de cuplare
1.6. Aptitudinea de a repera perturbările survenite la vehicul
1.7. Aptitudinea de a remedia perturbările minore cu ajutorul uneltelor adecvate
1.8. Cunoștințe generale privind întreținerea preventivă a vehiculului și reparațiile de efectuat în timp util
2. Cunoștințe generale în domeniul transportului și procedurilor administrative
2.1. Aptitudini generale și cunoștințe geografice suficiente pentru a putea folosi hărțile rutiere și indexurile acestora
2.2. Cunoașterea utilizării economice a vehiculelor
2.3. Cunoașterea măsurilor privind asigurarea autovehiculului care trebuie luate după un accident sau un alt incident (de exemplu, incendiu)
2.4. Cunoașterea legislației naționale care se aplică categoriei de transport în cauză (de mărfuri sau persoane)
pentru conducătorii vehiculelor de transport de mărfuri:
2.5. Cunoașterea elementară a responsabilității conducătorului privind primirea, transportul și livrarea mărfurilor în conformitate cu condițiile convenite
2.6. Cunoașterea documentelor referitoare la vehicule și la transport, cerute în timpul transportului de mărfuri în trafic național și internațional
2.7. Cunoașterea încărcării și descărcării mărfurilor și a utilizării echipamentelor de încărcare și de descărcare
2.8. Cunoașterea elementară a precauțiilor de luat pentru manipularea și transportul mărfurilor periculoase
pentru conducătorii vehiculelor de transport de călători:
2.9. Cunoașterea responsabilității conducătorului privind transportul de călători
2.10. Cunoașterea documentelor referitoare la vehicule și la călători, cerute în timpul transportului de călători în trafic intern și internațional
3. Experiența conducerii vehiculelor de transport de mărfuri sau de călători
3.1. Pentru conducătorii vehiculelor de transport de mărfuri:
|
|
experiență practică a conducerii, manevrării vehiculelor mai mari de 7,5 tone, precum și a utilizării dispozitivului de cuplare |
3.2. Pentru conducătorii vehiculelor de transport de călători:
|
|
experiența practică a conducerii și manevrării autobuzelor și autocarelor |