02/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

17

31975D0199

L 100/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA CONSILIULUI

din 18 martie 1975

de încheiere a Convenției internaționale privind simplificarea și armonizarea procedurilor vamale și de acceptare a anexei la aceasta privind antrepozitele vamale

(75/199/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere recomandarea Comisiei,

întrucât Convenția internațională privind simplificarea și armonizarea procedurilor vamale, negociată în cadrul Consiliului de Cooperare Vamală, poate contribui în mod eficient la dezvoltarea comerțului internațional;

întrucât, în conformitate cu dispozițiile articolului 11 din respectiva convenție, fiecare parte contractantă trebuie să accepte, la încheierea convenției, una dintre anexele la aceasta; întrucât, în acest sens, Comunitatea ar trebui să accepte anexa privind antrepozitele vamale;

întrucât, prin urmare, este oportună încheierea respectivei convenții și acceptarea respectivei anexe,

DECIDE:

Articolul 1

Se încheie Convenția internațională privind simplificarea și armonizarea procedurilor vamale și se acceptă anexa la aceasta privind antrepozitele vamale, în numele Comunității.

Textul convenției și al anexei se anexează la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să numească persoanele împuternicite să semneze convenția menționată la articolul 1 și să accepte anexa menționată la același articol, precum și să le confere competențele necesare prin care Comunitatea își asumă obligații.

De asemenea, respectivele persoane îl informează pe Secretarul general al Consiliului de Cooperare Vamală cu privire la faptul că, în scopul aplicării respectivei anexe, teritoriile vamale ale statelor membre ale Comunității Economice Europene trebuie considerate teritoriu unic.

Adoptată la Bruxelles, 18 martie 1975.

Pentru Consiliu

Președintele

R. RYAN

ANEXĂ

 


18.3.1975   

RO

 

L 100/2

CONVENȚIA INTERNAȚIONALĂ PENTRU SIMPLIFICAREA ȘI ARMONIZAREA REGIMURILOR VAMALE

PREAMBUL

PĂRȚILE CONTRACTANTE la prezenta convenție, elaborată sub auspiciile Consiliului de Cooperare Vamală,

CONSTATÂND că diferențele dintre regimurile vamale ale țărilor sunt de natură să împiedice schimburile internaționale,

ÎNTRUCÂT este în interesul tuturor țărilor să se favorizeze aceste schimburi și cooperarea internațională;

ÎNTRUCÂT simplificarea și armonizarea regimurilor lor vamale pot contribui în mod eficient la dezvoltarea comerțului internațional și a altor forme de schimburi internaționale;

ÎNCREDINȚATE că un instrument internațional care să propună dispoziții pe care țările să se angajeze să le aplice de îndată ce au posibilitatea ar permite să se ajungă progresiv la un înalt grad de simplificare și de armonizare a regimurilor vamale, ceea ce constituie unul din obiectivele esențiale ale Consiliului de Cooperare Vamală,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

CAPITOLUL I

Definiții

Articolul 1

Pentru aplicarea prezentei convenții se înțelege:

(a)

prin „Consiliu”: organizația instituită prin Convenția de creare a unui Consiliu de Cooperare Vamală, încheiată la Bruxelles, la data de 15 decembrie 1950;

(b)

prin „Comitet tehnic permanent”: Comitetul tehnic permanent al Consiliului;

(c)

prin „ratificare”: ratificarea propriu-zisă, acceptarea sau aprobarea.

CAPITOLUL II

Domeniul de aplicare a Convenției și structura anexelor

Articolul 2

Fiecare parte contractantă se angajează să promoveze simplificarea și armonizarea regimurilor vamale și, în acest scop, să se conformeze, în condițiile prevăzute în prezenta convenție, normelor și practicilor recomandate care fac obiectul anexelor la prezenta convenție. Cu toate acestea, este la latitudinea oricărei părți contractante să acorde facilități mai mari decât cele pe care le prevede convenția și îi este recomandat să acorde asemenea facilități în măsura posibilului.

Articolul 3

Dispozițiile din prezenta convenție nu constituie un obstacol în calea aplicării interdicțiilor și restricțiilor care derivă din legislația națională.

Articolul 4

Fiecare anexă la prezenta convenție se compune în principiu:

(a)

dintr-o introducere care constituie sinteza diferitelor probleme tratate în anexă;

(b)

din definiții ale principalilor termeni vamali care sunt utilizați în anexă;

(c)

din norme, care sunt dispoziții a căror aplicare generală este recunoscută ca fiind necesară pentru a se ajunge la armonizarea regimurilor vamale și la simplificarea acestora;

(d)

din practici recomandate, care sunt dispoziții recunoscute a constitui un progres către armonizarea și simplificarea regimurilor vamale și a căror aplicare generală, în măsura posibilului, este de dorit;

(e)

din note destinate să indice unele dintre posibilități care pot fi reținute pentru aplicarea normei sau practicii recomandate corespunzătoare.

Articolul 5

(1)   Se consideră că fiecare parte contractantă care acceptă o anexă acceptă toate normele practice recomandate care figurează în această anexă, cu excepția cazului în care notifică Secretarului General al Consiliului, la momentul acceptării anexei în cauză sau ulterior, norma sau normele și practicile recomandate pentru care formulează rezerve indicând diferențele care există între dispozițiile din legislația sa națională și cele din normele și practicile recomandate în cauză. Orice parte contractantă care a formulat rezerve poate, în orice moment, să le retragă, în totalitate sau în parte, prin notificarea Secretarului General, indicând data de la care aceste rezerve sunt retrase.

(2)   Fiecare parte contractantă care are obligații decurgând din anexe analizează, cel puțin o dată la trei ani, normele și practicile recomandate care figurează în această anexă și cu privire la care a formulat rezerve, le compară cu dispozițiile din legislația sa națională și notifică Secretarului General al Consiliului rezultatele acestei examinări.

CAPITOLUL III

Rolul Consiliului și al Comitetului tehnic permanent

Articolul 6

(1)   Consiliul supraveghează, conform dispozițiilor prezentei convenții, gestionarea și dezvoltarea acesteia. Acesta decide, în special, introducerea în convenție a noilor anexe.

(2)   În acest scop, Comitetul tehnic permanent exercită, sub autoritatea Consiliului și conform directivelor sale, următoarele funcții:

(a)

pregătirea noilor anexe și propunerea adoptării lor făcută Consiliului pentru a le introduce în convenție;

(b)

propunerea către Consiliu a proiectelor de modificare a prezentei convenții sau a anexelor pe care le va considera necesare și, în special, a proiectelor care tind să modifice textul normelor și practicilor recomandate sau să transforme practicile recomandate în norme;

(c)

acordarea de avize cu privire la problemele care privesc aplicarea convenției;

(d)

îndeplinirea sarcinilor pe care Consiliul ar putea să i le atribuie cu privire la dispozițiile convenției.

Articolul 7

În scopul votării în cadrul Consiliului și al Comitetului tehnic permanent, fiecare anexă este considerată a constitui o convenție distinctă.

CAPITOLUL IV

Dispoziții diverse

Articolul 8

Pentru aplicarea prezentei convenții, anexa sau anexele în vigoare pentru o parte contractantă fac parte integrantă din convenție; pentru această parte contractantă, orice trimitere la convenție se aplică deci și acestei anexe sau acestor anexe.

Articolul 9

Părțile contractante care formează o uniune vamală sau economică pot notifica Secretarului General al Consiliului că, pentru aplicarea unei anumite anexe la prezenta convenție, teritoriile lor se iau în considerare ca un singur teritoriu. În toate cazurile în care, ca urmare a unei astfel de notificări, există diferențe între dispozițiile din această anexă și cele din legislația aplicabilă pe teritoriile părților contractante, statele interesate formulează, conform articolului 5 din prezenta convenție, o rezervă cu privire la norma sau la practica recomandată în cauză.

CAPITOLUL V

Dispoziții finale

Articolul 10

(1)   Orice diferend între două sau mai multe părți contractante în ceea ce privește interpretarea sau aplicarea prezentei convenții este soluționat, pe cât posibil, pe calea negocierilor directe între părțile menționate anterior.

(2)   Orice diferend care nu este soluționat pe calea negocierilor directe este prezentat de către părțile la diferend Comitetului tehnic permanent, care îl analizează și face recomandări în vederea reglementării acestuia.

(3)   În cazul în care Comitetul tehnic permanent nu poate soluționa acest diferend, îl prezintă Consiliului, care face recomandări conform articolului III litera (e) din Convenția de creare a Consiliului.

(4)   Părțile la diferend pot conveni anticipat să accepte recomandările Comitetului tehnic permanent sau ale Consiliului.

Articolul 11

(1)   Orice stat membru al Consiliului și orice stat membru al Organizației Națiunilor Unite sau al instituțiilor sale specializate poate deveni parte contractantă la prezenta convenție:

(a)

prin semnarea acesteia, fără rezerva ratificării;

(b)

prin depunerea unui instrument de ratificare după ce a semnat convenția sub rezerva ratificării sau

(c)

prin aderarea la convenție.

(2)   Prezenta convenție este deschisă până la 30 iunie 1974 la sediul Consiliului din Bruxelles pentru semnare de către statele menționate în alineatul (1) din prezentul articol. După această dată, convenția va fi deschisă pentru aderare.

(3)   Orice stat nemembru al organizațiilor menționate în alineatul (1) din prezentul articol, căruia îi este adresată o invitație în acest sens de către Secretarul General al Consiliului, la cererea Consiliului, poate deveni parte contractantă la prezenta convenție prin aderarea după intrarea acesteia în vigoare.

(4)   Fiecare dintre statele menționate în alineatul (1) sau (3) din prezentul articol precizează, la momentul semnării sau ratificării prezentei convenții sau al aderării la aceasta, anexa sau anexele pe care le acceptă, fiind de la sine înțeles că trebuie să accepte cel puțin o anexă. Statul în cauză poate ulterior să notifice Secretarului General al Consiliului că acceptă una sau mai multe alte anexe.

(5)   Instrumentele de ratificare sau de aderare se depun la Secretarul General al Consiliului.

(6)   Orice nouă anexă pe care Consiliul decide să o includă în prezenta convenție este comunicată de către Secretarul General al Consiliului părților contractante la prezenta convenție, celorlalte state semnatare, statelor membre ale Consiliului care nu sunt părți contractante la prezenta convenție și Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite. Părțile contractante care acceptă această nouă anexă notifică acest lucru Secretarului General al Consiliului, conform alineatului (4) din prezentul articol.

(7)   Dispozițiile alineatului (1) din prezentul articol sunt aplicabile și uniunilor vamale și economice menționate în articolul 9 din prezenta convenție, în măsura în care obligațiile care decurg din instrumentele de instituire a acestor uniuni vamale sau economice impun organismelor lor competente să dispună în nume propriu. Aceste organisme nu au, cu toate acestea, drept de vot.

Articolul 12

(1)   Prezenta convenție intră în vigoare la trei luni după ce cinci dintre statele menționate în alineatul (1) din articolul 11 de mai sus au semnat prezenta convenție fără rezerva ratificării sau au depus instrumentul de ratificare sau aderare.

(2)   Pentru orice stat care semnează prezenta convenție fără rezerva ratificării, care o ratifică sau aderă la ea, după ce cinci state fie au semnat convenția fără rezerva ratificării, fie au depus instrumentul de ratificare sau de aderare, convenția intră în vigoare la trei luni după ce statul în cauză a semnat fără rezerva ratificării sau a depus instrumentul de ratificare sau de aderare.

(3)   Orice anexă la prezenta convenție intră în vigoare la trei luni după ce cinci părți contractante au acceptat-o.

(4)   Pentru orice stat care acceptă o anexă după ce cinci state au acceptat-o, anexa în cauză intră în vigoare la trei luni după ce acest stat a notificat acceptarea.

Articolul 13

(1)   Orice stat poate, fie la momentul semnării fără rezerva ratificării, la momentul ratificării sau al aderării, fie ulterior, să notifice Secretarului General al Consiliului că prezenta convenție se aplică la toate sau la unele din teritoriile ale căror relații internaționale sunt responsabilitatea sa. Această notificare își produce efectele după trei luni de la data la care Secretarul General o primește. Totuși, convenția nu poate deveni aplicabilă în teritoriile desemnate în notificare înainte ca aceasta să intre în vigoare pentru statul în cauză.

(2)   Orice stat care a notificat, conform alineatului (1) din prezentul articol, faptul că prezenta convenție se aplică și unui teritoriu ale căror relații internaționale sunt responsabilitatea sa, poate notifica Secretarului General al Consiliului, în condițiile prevăzute în articolul 14 din prezenta convenție, că acest teritoriu va înceta să aplice convenția.

Articolul 14

(1)   Prezenta convenție se încheie pentru o perioadă nedeterminată. Totuși, orice parte contractantă o poate denunța în orice moment după data intrării sale în vigoare, fixată în articolul 12 din prezenta convenție.

(2)   Denunțarea este notificată printr-un instrument scris depus la Secretarul General al Consiliului.

(3)   Denunțarea are efecte după șase luni de la primirea instrumentului de denunțare de către Secretarul General al Consiliului.

(4)   Dispozițiile alineatelor (2) și (3) din prezentul articol se aplică și anexelor la convenție, orice parte contractantă putând, în orice moment după data intrării lor în vigoare, stabilită la articolul 12, să-și retragă acceptul privind una sau mai multe anexe. Se consideră că partea contractantă care își retrage acceptul cu privire la toate anexele a denunțat convenția.

Articolul 15

(1)   Consiliul poate recomanda amendamente la prezenta convenție. Orice parte contractantă la prezenta convenție este invitată de către Secretarul General al Consiliului să ia parte la discutarea oricărei propuneri menite să modifice prezenta convenție.

(2)   Textul oricărui amendament astfel recomandat este comunicat de către Secretarul General al Consiliului părților contractante la prezenta convenție, celorlalte state semnatare și statelor membre ale Consiliului care nu sunt părți contractante la prezenta convenție.

(3)   În termen de șase luni de la data comunicării amendamentului recomandat, orice parte contractantă sau, dacă este vorba de un amendament referitor la o anexă în vigoare, orice parte contractantă care are obligații decurgând din anexe, poate să aducă la cunoștința Secretarului General al Consiliului:

(a)

fie că are o obiecție față de amendamentul recomandat;

(b)

fie că, deși a avut intenția să accepte amendamentul recomandat, condițiile necesare acestei acceptări nu sunt încă îndeplinite în țara sa.

(4)   Atât timp cât o parte contractantă care a adresat comunicarea prevăzută la alineatul (3) litera (b) din prezentul articol nu a notificat acceptul său Secretarului General al Consiliului, aceasta poate, în termen de nouă luni de la expirarea termenului de șase luni prevăzut în alineatul (3) din prezentul articol, să prezinte o obiecție față de amendamentul recomandat.

(5)   Dacă o obiecție față de amendamentul recomandat a fost formulată în condițiile prevăzute la alineatele (3) și (4) din prezentul articol, amendamentul este considerat ca nefiind acceptat și rămâne fără efect.

(6)   Dacă nu s-a formulat nici o obiecție în condițiile prevăzute la alineatele (3) și (4) din prezentul articol, amendamentul este acceptat la următoarea dată:

(a)

atunci când nici o parte contractantă nu a adresat o comunicare în sensul alineatului (3) litera (b) din prezentul articol, la expirarea termenului de șase luni prevăzut la alineatul (3);

(b)

atunci când una sau mai multe părți contractante au adresat o comunicare în sensul alineatului (3) litera (b) din prezentul articol la cea mai apropiată dintre următoarele două date:

(i)

data la care toate părțile contractante care au adresat o astfel de comunicare au notificat Secretarului General al Consiliului acceptul lor cu privire la amendamentul recomandat, această dată fiind totuși decalată la expirarea termenului de șase luni prevăzut în alineatul (3) din prezentul articol, dacă toate accepturile au fost notificate anterior acestei expirări;

(ii)

data expirării termenului de nouă luni prevăzut în alineatul (4) din prezentul articol.

(7)   Orice amendament considerat ca fiind acceptat intră în vigoare fie după șase luni de la data la care a fost considerat ca fiind acceptat, fie atunci când amendamentul recomandat este însoțit de un termen de intrare în vigoare diferit, la expirarea acestui termen ulterior datei la care a fost considerat ca fiind acceptat.

(8)   Secretarul General al Consiliului notifică, cât mai repede posibil, părțile contractante la prezenta convenție și celelalte state semnatare cu privire la orice obiecție față de amendamentul recomandat, formulată conform alineatului (3) litera (a) din prezentul articol, precum și orice comunicare adresată conform alineatului (3) litera (b). Acesta aduce ulterior la cunoștința părților contractante și a celorlalte state semnatare, dacă partea sau părțile contractante care au adresat o astfel de comunicare ridică o obiecție împotriva modificării recomandate sau o acceptă.

Articolul 16

(1)   Independent de procedura de modificare prevăzută la articolul 15 din prezenta convenție, orice anexă poate, cu excepția definițiilor pe care le conține, să fie modificată prin decizia Consiliului. Orice parte contractantă la prezenta convenție este invitată de Secretarul General al Consiliului să ia parte la discutarea oricărei propuneri de modificare a unei anexe. Textul oricărei propuneri astfel stabilite este comunicat de către Secretarul General al Consiliului părților contractante la prezenta convenție, celorlalte state semnatare și statelor membre ale Consiliului care nu sunt părți contractante la prezenta convenție.

(2)   Amendamentele care au făcut obiectul unei decizii conform alineatului (1) din prezentul articol intră în vigoare la șase luni după ce comunicarea a fost făcută de către Secretarul General al Consiliului. Se consideră că fiecare parte contractantă care are obligații decurgând din anexă, care face obiectul unor astfel de amendamente a acceptat aceste amendamente, cu excepția cazului în care aceasta formulează rezerve în condițiile prevăzute în articolul 5 din prezenta convenție.

Articolul 17

(1)   Orice stat care ratifică prezenta convenție sau care aderă la ea este considerat a fi acceptat amendamentele intrate în vigoare la data depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare.

(2)   Un stat care acceptă o anexă este considerat, cu excepția cazului în care formulează rezerve conform dispozițiilor din articolul 5 din prezenta convenție, că a acceptat amendamentele la această anexă intrate în vigoare la data la care notifică acceptul său Secretarului General al Consiliului.

Articolul 18

Secretarul General al Consiliului notifică părțile contractante la prezenta convenție, celelalte state semnatare și statele membre ale Consiliului care nu sunt părți contractante la prezenta convenție și Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite cu privire la:

(a)

semnările, ratificările și aderările menționate în articolul 11 din prezenta convenție;

(b)

data la care prezenta convenție și fiecare din anexele la ea intră în vigoare conform articolului 12;

(c)

notificările primite conform articolelor 9 și 13;

(d)

notificările și comunicările primite conform articolelor 5, 16 și 17;

(e)

denunțările primite conform articolului 14;

(f)

amendamentele considerate ca fiind acceptate conform articolului 15, precum și data intrării lor în vigoare;

(g)

amendamentele la anexele adoptate de Consiliu conform articolului 16, precum și data intrării lor în vigoare.

Articolul 19

Conform articolului 102 din Carta Națiunilor Unite, prezenta convenție va fi înregistrată la Secretariatul Națiunilor Unite la cererea Secretarului General al Consiliului.

Drept pentru care subsemnații, autorizați corespunzător, au semnat prezenta convenție.

Încheiată la Kyoto, optsprezece mai o mie nouă sute șaptezeci și trei, în limbile franceză și engleză, cele două texte fiind autentice în egală măsură, într-un singur exemplar care va fi depus pe lângă Secretarul General al Consiliului, care va transmite copii autentificate ale acestuia tuturor statelor menționate în articolul 11 alineatul (1) din prezenta convenție.

ANEXĂ PRIVIND ANTREPOZITELE VAMALE

INTRODUCERE

Conform practicilor comerțului internațional, destinația finală a mărfurilor importate nu este cunoscută la momentul importului într-un număr mare de cazuri, ceea ce obligă importatorii să le stocheze pe durate mai mult sau mai puțin lungi.

Dacă este vorba de mărfuri care trebuie reexportate, importatorul are interesul să le plaseze sub un regim vamal care permite evitarea plății drepturilor și taxelor de import.

În ceea ce privește mărfurile care sunt destinate importului definitiv, importatorul are, de asemenea, interesul să poată întârzia plata drepturilor și taxelor la import până la momentul în care aceste mărfuri ajung efectiv pe piața de consum.

Pentru a acorda aceste facilități importatorilor, statele au prevăzut în general regimul de antrepozit vamal în legislația lor națională.

Mărfurile importate nu sunt totuși singurele admisibile în antrepozitul vamal.

Astfel, anumite state permit ca mărfurile de origine națională sau naționalizate, care sunt pasibile de drepturi sau de taxe interne, sau care le-au suportat, să fie plasate în antrepozit vamal pentru a obține scutirea de sau rambursarea acestor drepturi și taxe.

Tot astfel, plasarea în antrepozit vamal a mărfurilor cărora li s-a aplicat deja un alt regim vamal sau care ar putea să beneficieze la momentul exportului de o rambursare a drepturilor și taxelor la import permite autorităților vamale să acorde, după caz, încheierea acestui alt regim vamal sau rambursarea drepturilor și taxelor la import fără a aștepta reexportarea efectivă a mărfurilor.

Dispozițiile din prezenta anexă nu se aplică:

—

stocării mărfurilor în depozit temporar (localuri închise și amplasamente, închise sau nu, agreate de vamă, în care mărfurile sunt stocate în așteptarea vămuirii);

—

stocării mărfurilor în porto-franco-uri și în zone libere;

—

prelucrării sau transformării, sub controlul vămii, cu suspendarea drepturilor și taxelor la import, a mărfurilor în locuri aprobate de aceasta (antrepozite pentru perfecționare activă).

DEFINIȚII

În sensul prezentei anexe, se înțelege:

(a)

prin „regim de antrepozit vamal”: regimul vamal în aplicarea căruia mărfurile importate sunt stocate sub controlul vămii într-un loc desemnat în acest sens (antrepozit vamal) fără plata drepturilor și taxelor la import;

(b)

prin „drepturi și taxe la import”: drepturile vamale și toate celelalte drepturi, taxe și redevențe sau impuneri diverse care sunt percepute la import sau în legătură cu importul de mărfuri, cu excepția redevențelor și impunerilor a căror sumă este limitată la costul aproximativ al serviciilor prestate;

(c)

prin „control vamal”: ansamblul măsurilor luate în vederea asigurării respectării actelor cu putere de lege și normelor administrative pe care vama este însărcinată să le aplice;

(d)

prin „garanție”: ceea ce asigură, pentru îndeplinirea cerințelor vămii, executarea unei obligații față de aceasta. Garanția este numită „globală” atunci când asigură executarea obligațiilor care rezultă din mai multe operațiuni;

(e)

prin „persoană”: atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică, cu excepția cazurilor în care contextul specifică altfel.

PRINCIPIU

1.   Normă

Regimul antrepozitului vamal este reglementat de dispozițiile din prezenta anexă.

CATEGORII DE ANTREPOZITE

2.   Normă

Legislația națională prevede antrepozite vamale deschise pentru toți importatorii (antrepozite vamale publice).

Notă

Conform dispozițiilor din legislația națională, antrepozitele vamale publice pot să fie gestionate fie de autoritățile vamale, fie de alte autorități sau de persoane fizice sau juridice.

3.   Normă

Dreptul de a depozita mărfuri importate în antrepozitele vamale publice nu este rezervat doar importatorului, ci îi este recunoscut oricărei alte persoane interesate.

4.   Normă

Legislația națională prevede antrepozite vamale rezervate folosirii exclusive de către anumite persoane stabilite (antrepozite vamale private) atunci când necesitățile speciale comerciale sau industriale justifică acest lucru.

ÎNFIINȚAREA ANTREPOZITELOR

5.   Normă

Cerințele legate de construirea și amenajarea antrepozitelor vamale, precum și condițiile în care se exercită controlul vamal sunt fixate de autoritățile vamale.

Notă

Pentru exercitarea controlului, autoritățile vamale pot, în special:

—

să solicite ca antrepozitele vamale să fie închise cu două chei diferite (cea a părții interesate și cea a vămii);

—

să supravegheze locurile în permanență sau cu intermitență;

—

să țină contabilitatea mărfurilor depozitate utilizând fie registre speciale, fie declarațiile propriu-zise sau să solicite ținerea unei astfel de contabilități;

—

să procedeze periodic la recensământul mărfurilor depozitate.

GESTIONAREA ANTREPOZITELOR

6.   Normă

Legislația națională desemnează persoana sau persoanele care sunt responsabile de achitarea drepturilor și taxelor la import eventual aplicabile mărfurilor care au fost plasate sub regimul de antrepozit vamal și a căror situație nu a fost reglementată conform cerințelor autorităților vamale.

7.   Normă

Atunci când o garanție este solicitată pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor care rezultă din mai multe operațiuni, autoritățile vamale acceptă o garanție globală.

8.   Practica recomandată

Garanția ar trebui să fie fixată la o sumă cât mai scăzută posibil, ținând cont de drepturile și taxele la import eventual exigibile.

9.   Practica recomandată

Autoritățile vamale ar trebui să renunțe la solicitarea unei garanții atunci când antrepozitul face obiectul unei supravegheri corespunzătoare a vămii și, în special, dacă este plasat sub închidere vamală.

10.   Normă

Autoritățile vamale stabilesc condițiile de gestionare a antrepozitelor vamale; dispozițiile care reglementează stocarea mărfurilor în antrepozitele vamale, precum și inventarele și contabilitatea sunt condiționate de acordul autorităților vamale.

MĂRFURI CARE POT FI ANTREPOZITATE

11.   Practica recomandată

Ar trebui să fie admise în antrepozitele vamale publice mărfurile importate de orice fel, pasibile de drepturi și taxe la import sau supuse unor restricții sau interdicții, altele decât cele bazate pe considerente de moralitate sau de ordine publică, de securitate publică, de igienă sau de sănătate publică sau pe considerente de ordin veterinar sau fitopatologic sau care se referă la protecția brevetelor, a mărcilor comerciale și a drepturilor de autor și de reproducere, indiferent de cantitate sau de țara de origine, de proveniență sau de destinație.

Mărfurile care prezintă un pericol sau care ar putea altera celelalte mărfuri sau care necesită instalații speciale nu ar trebui să fie admise decât în antrepozite vamale special amenajate pentru a le stoca.

12.   Normă

Categoriile de mărfuri admisibile în antrepozitul vamal privat sunt desemnate de autoritățile competente în autorizația care acordă beneficiul acestui regim sau într-o dispoziție corespunzătoare.

13.   Practica recomandată

Mărfurile care, prin exportul lor, beneficiază de rambursarea drepturilor și taxelor la import ar trebui să poată fi stocate în antrepozitul vamal pentru a beneficia imediat de această rambursare, cu condiția ca acestea să fie exportate ulterior.

14.   Practica recomandată

Mărfurile care au fost plasate sub regimul admiterii temporare ar trebui să poată fi plasate în antrepozit vamal, la încheierea acestui regim, în scopul exportării lor ulterioare sau în orice alt scop admis.

15.   Practica recomandată

Atunci când sunt destinate exportului, mărfurile pasibile de drepturi sau de taxe interne sau care le-au suportat ar trebui să poată fi plasate în antrepozit vamal pentru a obține scutirea sau rambursarea acestor drepturi și taxe interne, cu condiția ca aceste mărfuri să fie exportate ulterior.

ANTREPOZITAREA

16.   Normă

Legislația națională stabilește condițiile în care mărfurile care sunt destinate plasării în antrepozit vamal trebuie să fie prezentate la biroul vamal competent și să facă obiectul unei declarații de mărfuri.

OPERAȚIUNI AUTORIZATE

17.   Normă

Orice persoană care are dreptul să dispună de mărfurile depozitate este autorizată:

(a)

să le analizeze;

(b)

să preleveze probe contra cost, dacă este cazul, a drepturilor și taxelor la import;

(c)

să efectueze operațiunile necesare pentru conservarea lor.

18.   Normă

Mărfurile depozitate trebuie să poată face obiectul manevrărilor obișnuite care vizează îmbunătățirea aspectului sau a calității comerciale sau să le ambaleze pentru transport, cum ar fi împărțirea sau regruparea coletelor, asortarea și clasarea mărfurilor, schimbarea ambalajului.

DURATA ANTREPOZITĂRII

19.   Normă

Durata maximă de antrepozitare este fixată în funcție de necesitățile comerciale și nu trebuie să fie mai mică de un an.

CESIUNI

20.   Normă

Mărfurile antrepozitate trebuie să poată face obiectul cesiunilor.

MĂRFURILE AVARIATE, PIERDUTE SAU DISTRUSE

21.   Normă

Mărfurile deteriorate în urma unui accident sau a unui caz de forță majoră înainte de ieșirea din antrepozit trebuie să poată fi declarate pentru introducerea pe piața de consum ca și când ar fi fost importate în starea în care se găsesc.

22.   Normă

Mărfurile antrepozitate care sunt distruse sau iremediabil pierdute ca urmare a unui accident sau a unui caz de forță majoră nu sunt supuse drepturilor și taxelor la import, cu condiția ca această distrugere sau pierdere să fie stabilită corespunzător conform cerințelor autorităților vamale.

Dacă este cazul, deșeurile și resturile care rezultă din distrugere sunt supuse, în caz de introducere pe piața de consum, drepturilor și taxelor la import care ar fi aplicabile acestor deșeuri și resturi dacă ar fi importate în această stare.

23.   Normă

Orice marfă antrepozitată trebuie să poată, la cererea persoanei care are dreptul de a dispune de ea și conform deciziei autorităților vamale, să fie abandonată, total sau parțial, în favoarea Trezoreriei Publice sau distrusă sau tratată în așa fel încât să nu mai aibă valoare comercială, sub controlul vămii. Acest abandon sau această distrugere nu trebuie să antreneze nici un fel de cheltuieli pentru Trezoreria Publică.

Deșeurile și resturile care rezultă din distrugere sunt supuse, în caz de introducere pe piața de consum, drepturilor și taxelor la import care ar fi aplicabile acestor deșeuri și resturi dacă ar fi importate în această stare.

IEȘIREA DIN ANTREPOZIT

24.   Normă

Orice persoană care are dreptul de a dispune de mărfuri este autorizată să le retragă din antrepozitul vamal în întregime sau în parte pentru a le reexporta, pentru a le introduce pe piața de consum, pentru a le transfera într-un alt antrepozit vamal sau pentru a le atribui orice alt regim vamal, sub rezerva ca acesta să îndeplinească formalitățile și condițiile aplicabile în fiecare dintre aceste cazuri.

MĂRFURI INTRODUSE PE PIAȚĂ PENTRU CONSUM

25.   Normă

Legislația națională stabilește momentul ce va fi luat în considerare pentru a determina valoarea și cantitatea mărfurilor care sunt retrase din antrepozitul vamal pentru a fi introduse pe piață pentru consum, precum și nivelurile drepturilor și taxelor la import care le sunt aplicabile.

MĂRFURILE NERETRASE DIN ANTREPOZIT

26.   Normă

Legislația națională stabilește procedura care trebuie urmată în cazurile în care mărfurile nu sunt retrase din antrepozitul vamal în termenul prevăzut.

27.   Practica recomandată

Atunci când mărfurile neretrase din antrepozitul vamal sunt vândute de vamă, încasarea din vânzare, deducerea făcută din drepturile și taxele la import, precum și din toate celelalte cheltuieli sau redevențe asumate ar trebui fie să fie predate titularului dreptului, de îndată ce este posibil, fie să fie ținute la dispoziția acestuia pe o perioadă determinată.

INFORMAȚII CU PRIVIRE LA ANTREPOZITE

28.   Normă

Autoritățile vamale fac în așa fel încât orice persoană interesată să-și poată procura, fără dificultate, orice informații utile cu privire la regimul de antrepozit vamal.