03/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

38


31974R1728


L 182/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 1728/74 AL CONSILIULUI

din 27 iunie 1974

privind coordonarea cercetării agricole

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Adunării parlamentare,

întrucât o coordonare eficientă a cercetării în domeniul agriculturii trebuie să aibă drept scop o cât mai bună organizare, în interesul general, a eforturilor întreprinse în statele membre, utilizarea eficientă a rezultatelor acestor eforturi, orientarea acestora într-un sens conform cu nevoile politicii agricole comune și concertarea mijloacelor de cercetare în vederea studierii unor probleme de o importanță deosebită pentru Comunitate;

întrucât, pentru a atinge acest scop, trebuie să se prevadă un schimb de informații și o consultare reciprocă asupra programelor de cercetare agricolă existente sau avute în vedere în statele membre;

întrucât, într-un anumit număr de cazuri, coordonarea la nivel comunitar a unor acțiuni naționale de cercetare permite atingerea scopului vizat;

întrucât aceste măsuri ar putea părea totuși insuficiente, fie prin natura lor, fie datorită faptului că mijloacele de care dispun statele membre nu le permit acestora să-și intensifice eforturile în domeniul cercetării pentru a răspunde din plin nevoilor politicii agricole comune; întrucât, în acest caz, Comunitatea trebuie să poată susține și completa eforturile întreprinse în statele membre pentru a satisface exigențele în domeniul cercetării și pentru a răspunde astfel nevoilor politicii agricole comune;

întrucât, coordonarea cercetării agricole este strâns legată de politica agricolă comună și, prin urmare, eforturile sunt concentrate îndeosebi asupra coordonării cercetării aplicate, trebuie să se asigure utilizarea cât mai rapidă a rezultatelor acestei cercetări de către agricultori;

întrucât, din nevoia de coordonare și ca urmare a complexității problemelor științifice care trebuie studiate și a proiectelor care trebuie puse în aplicare, este de dorit o cooperare strânsă și constantă între Comisie și statele membre;

întrucât, în cadrul politicii generale elaborate de Comisie în domeniul științei și tehnologiei, cu ajutorul instanțelor consultative competente, crearea unui comitet compus din reprezentanții statelor membre și prezidat de către un reprezentant al Comisiei constituie mijlocul cel mai potrivit pentru dezvoltarea cooperării, un astfel de comitet fiind capabil să ajute și să consilieze în mod util Comisia în îndeplinirea sarcinilor care îi sunt încredințate în domeniul coordonării cercetării agricole;

întrucât coordonarea eforturilor naționale necesită o cunoaștere aprofundată a situației cercetării agricole în fiecare stat membru, precum și o informare suficientă în ceea ce privește celelalte tipuri de cercetare importante pentru agricultură; întrucât trebuie stabilite modalitățile prin care datele astfel culese vor fi accesibile utilizatorilor;

întrucât este important ca rezultatele cercetărilor la care participă Comunitatea să fie puse la dispoziția Comunității;

întrucât, pentru a permite aplicarea în practică a rezultatelor obținute, trebuie să se promoveze difuzarea și mediatizarea acestora,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Pentru a contribui la realizarea obiectivelor politicii agricole comune, se asigură coordonarea și promovarea la nivel comunitar a eforturilor întreprinse în statele membre în domeniul cercetării agricole, în condițiile prevăzute de prezentul regulament.

(2)   Coordonarea și promovarea menționate la alineatul (1) se efectuează în concordanță cu politica generală stabilită de Comunitate în domeniul științei și tehnologiei.

TITLUL I

Informare și consultare

Articolul 2

Se instituie un sistem de informare și de consultare între statele membre și Comisie în condițiile prevăzute la articolele 3 și 4.

Articolul 3

(1)   Statele membre furnizează Comisiei informațiile științifice, economice și financiare referitoare la activitățile de cercetare agricolă efectuate sau avute în vedere sub autoritatea acestora.

Statele membre fac eforturi pentru a furniza Comisiei aceleași informații referitoare la activitățile de cercetare agricolă desfășurate sau avute în vedere de către organismele care nu sunt supuse autorității lor.

(2)   Comisia ține un inventar permanent al acțiunilor prevăzute la alineatul (1).

(3)   După consultarea comitetului menționat la articolul 7, Comisia stabilește modalitățile conform cărora se pun la dispoziția celor interesați informațiile culese, în special datele care rezultă din inventarul prevăzut la alineatul (2).

Articolul 4

(1)   Comisia studiază în permanență orientările și tendințele cercetării agricole în statele membre. În acest scop, Comisia stabilește o consultare cu statele membre în cadrul comitetului menționat la articolul 7.

(2)   Comisia organizează schimburi de informații, în special prin intermediul seminariilor, schimburilor de cercetători, misiunilor de studiu și expertizelor științifice.

TITLUL II

Măsuri specifice

Articolul 5

(1)   Fără a aduce atingere recomandărilor pe care Comisia le adresează, eventual, statelor membre, Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41 din tratat, decide:

(a)

coordonarea, la nivel comunitar, a unor activități naționale de cercetare, în măsură să permită o organizare rațională a mijloacelor utilizate, o utilizare eficientă a rezultatelor și o orientare conformă cu obiectivele politicii agricole comune;

(b)

punerea în aplicare a proiectelor comune menite să intensifice și să completeze eforturile întreprinse în statele membre în domenii care sunt de o importanță deosebită pentru Comunitate.

(2)   Modalitățile de punere în aplicare a alineatului (1) sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 8.

Articolul 6

(1)   Comisia, după consultarea comitetului menționat la articolul 7, întreprinde toate măsurile necesare pentru ca rezultatele obținute în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) să fie puse la dispoziția Comunității.

(2)   Comisia pune în aplicare mijloacele corespunzătoare pentru promovarea difuzării rezultatelor științifice în măsură să conducă la progrese în ceea ce privește realizarea obiectivelor politicii agricole comune, în special rezultatele proiectelor menționate la articolul 5 alineatul (1) litera(b).

TITLUL III

Dispoziții generale și financiare

Articolul 7

(1)   Se constituie un Comitet permanent pentru cercetarea agricolă, denumit în continuare „comitet”, alcătuit din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.

(2)   Comisia asigură concordanța necesară între lucrările Comitetului și cele ale Comitetului pentru cercetare științifică și tehnică.

(3)   Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.

Articolul 8

(1)   În cazul în care trebuie urmată procedura prevăzută în prezentul articol, Comitetul este sesizat de președinte, fie la inițiativa acestuia, fie la cererea reprezentantului unui stat membru.

(2)   În cadrul comitetului, voturile statelor membre sunt ponderate în conformitate cu articolul 148 alineatul (2) din Tratat. Președintele nu participă la vot.

(3)   Reprezentantul Comisiei prezintă un proiect de măsuri ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la aceste măsuri în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectelor prezentate, care trebuie analizate. Acesta se pronunță cu o majoritate de patruzeci și unu de voturi.

(4)   Comisia adoptă măsuri care sunt de aplicabilitate imediată. Totuși, dacă nu sunt conforme cu avizul Comitetului, aceste măsuri sunt de îndată comunicate Consiliului de către Comisie. În acest caz, Comisia poate să amâne aplicarea măsurilor adoptate cu cel mult o lună de la data comunicării acestora.

Consiliul, hotărând conform procedurii de vot prevăzute la articolul 43 alineatul (2) din Tratat, poate să ia o decizie diferită în termen de o lună.

Articolul 9

Comitetul poate analiza orice altă chestiune pusă în discuție de președinte, fie la inițiativa acestuia, fie la cererea reprezentantului unui stat membru.

Articolul 10

În cazul aplicării articolului 5 alineatul (1), Consiliul, hotărând conform procedurii prevăzute la alineatul menționat, decide asupra contribuției financiare a Comunității.

Articolul 11

Comisia prezintă periodic Adunării parlmanetare și Consiliului un raport referitor la coordonarea cercetării agricole.

Acest raport conține în special:

informații referitoare la structurile naționale ale cercetării agricole,

un tabel al evoluției cercetării agricole în cadrul Comunității,

un raport de activitate referitor la acțiunile întreprinse conform prezentului regulament,

un studiu al perspectivelor evoluției cercetării agricole vizate în statele membre și a coordonării acestei cercetări la nivel comunitar, luând în considerare obiectivele politicii agricole comune.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 27 iunie 1974.

Pentru Consiliu

Președintele

K. GSCHEIDLE