03/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

234


31972R0922


L 106/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 922/72 AL CONSILIULUI

din 2 mai 1972

de stabilire a normelor generale de acordare a ajutorului pentru viermi de mătase pentru anul de creștere 1972/73

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 845/72 al Consiliului (1) din 24 aprilie 1972 de stabilire a unor măsuri speciale pentru încurajarea creșterii viermilor de mătase, în special articolul 2 alineatul (4),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât articolul 2 din Regulamentul (CEE) nr. 845/72 prevede că ajutorul se acordă pentru viermii de mătase crescuți în Comunitate și întrucât ar trebui adoptate normele generale de aplicare prevăzute în articolul menționat anterior;

întrucât, pentru a simplifica aplicarea regimului de ajutor, în fiecare stat membru ajutorul ar trebui acordat numai pentru viermii de mătase crescuți pe teritoriul acelui stat;

întrucât, pentru a asigura funcționarea adecvată a acestui regim, este necesar să se stabilească cine este eligibil și să se precizeze anumite cerințe pentru acordarea ajutorului;

întrucât este necesară introducerea unui sistem de control administrativ care să garanteze că ajutorul este acordat doar pentru produsele eligibile;

întrucât ar trebui precizate normele de calculare a ajutorului, pentru a asigura aplicarea uniformă a regimului;

întrucât prezentul regulament ar trebui să fie în vigoare numai pentru o perioadă care va permite evaluarea eficacității sale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

În cazul anului de creștere 1972/73, normele generale stabilite în articolele următoare se aplică pentru acordarea ajutorului pentru viermii de mătase crescuți în Comunitate, prevăzut în articolul 2 din Regulamentul (CEE) nr. 845/72.

Articolul 2

(1)   Un stat membru acordă ajutor pentru viermii de mătase crescuți pe teritoriul său, la cererea unui crescător.

(2)   Statele membre sunt autorizate să acorde ajutor numai crescătorilor care au obținut cutiile cu ouă de la un organ avizat și care, după finalizarea cu succes a creșterii, au livrat coconii produși unui organ avizat.

(3)   Creșterea viermilor de mătase este considerată a fi finalizată cu succes când un număr minim de coconi este produs din cutiile cu ouă folosite; acest număr minim urmează să fie precizat ulterior.

Articolul 3

Statele membre producătoare instituie un control administrativ care să garanteze că produsul pentru care se solicită ajutor îndeplinește condițiile de acordare a ajutorului.

Articolul 4

Suma ajutorului se calculează pe cutie de ouă de viermi mătase.

Articolul 5

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 2 mai 1972.

Pentru Consiliu

Președintele

G. THORN


(1)  JO L 100, 27.4.1972, p. 1.