privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la avertizoarele sonore ale autovehiculelor

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100 al acestuia,

întrucât specificațiile tehnice pe care autovehiculele trebuie să le respecte în temeiul legislațiilor naționale se referă, inter alia, și la avertizoarele sonore;

întrucât aceste specificații diferă de la un stat membru la altul; întrucât este, de aceea, necesar ca toate statele membre să adopte aceleași specificații, fie în completarea, fie în locul reglementărilor existente, pentru a permite, în special, ca procedura de omologare CEE de tip, care face obiectul Directivei Consiliului din 6 februarie 1970 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor lor, să fie aplicată fiecărui tip de vehicul (1);

întrucât reglementările privind avertizoarele sonore ar trebui să includă specificații referitoare nu numai la montarea acestor dispozitive pe vehicule, ci și la construcția unor asemenea dispozitive;

întrucât, printr-o procedură armonizată de omologare de tip privind avertizoarele sonore, oricare stat membru este în măsură să verifice dacă acestea sunt conforme cu specificațiile obișnuite de construcție și testare și să informeze celelalte state membre despre constatările lor prin trimiterea unei copii a certificatului de omologare de tip completat pentru fiecare tip de avertizor sonor; întrucât plasarea unei mărci de omologare CEE de tip pe toate produsele fabricate în conformitate cu tipul omologat elimină necesitatea efectuării unor testări ale acestor dispozitive în alte state membre,

(1) Fiecare stat membru acordă omologarea CEE oricărui tip de avertizor sonor, dacă acesta este conform specificațiilor de construcție și de încercare prevăzute la punctul 1 din anexa I.

(2) Statul membru care a acordat omologarea CEE de tip ia măsurile corespunzătoare pentru a verifica, atât cât este necesar, conformitatea producției cu tipul omologat, după caz în colaborare cu autoritățile competente din celelalte state membre. Această supraveghere se limitează la verificări prin sondaj.

Statele membre atribuie constructorului sau reprezentantul său autorizat o marcă de omologare CEE conformă modelului prevăzut la punctul 1.4 din anexa I, pentru fiecare tip de avertizor sonor pe care îl aprobă în temeiul articolului 1.

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a împiedica utilizarea mărcilor care pot genera confuzii între dispozitivele de avertizare sonoră al căror tip a fost omologat în temeiul articolului 1 și alte dispozitive.

(1) Statele membre nu pot interzice introducerea pe piață a avertizoarelor sonore din motive legate de construcția sau funcționarea lor, dacă acestea poartă marca CEE.

(2) Cu toate acestea, prezenta dispoziție nu împiedică statele membre să adopte asemenea măsuri cu privire la avertizoarele sonore care poartă marca de omologare CEE care nu corespund în mod sistematic prototipului omologat.

Statul membru respectiv informează de îndată celelalte state membre și Comisia cu privire la măsurile luate, precizând motivele deciziei. Dispozițiile articolului 5 sunt de asemenea aplicabile.

Se consideră că nu este respectată conformitatea cu prototipul omologat, în sensul primului paragraf, în cazul în care nu sunt respectate dispozițiile din anexa I punctul 1.2.1.6.

Autoritățile competente ale fiecărui stat membru transmit, în termen de o lună, autorităților competente din celelalte state membre copii ale certificatelor de omologare de tip emise pentru fiecare tip de avertizor sonor omologat sau a cărui omologare a fost refuzată.

(1) Dacă statul membru care a acordat omologarea CEE de tip constată că mai multe avertizoare sonore purtând aceeași marcă de omologare nu sunt conforme cu tipul pe care l-a omologat, acesta adoptă măsurile necesare pentru a asigura conformitatea producției cu tipul omologat. Autoritățile competente ale acestui stat le informează pe cele din celelalte state despre măsurile luate, care pot merge, în cazul în care neconformitatea este sistematică, până la retragerea omologării CEE de tip. Autoritățile menționate adoptă aceleași măsuri în cazul în care sunt informate de autoritățile competente dintr-un alt stat membru cu privire la o asemenea lipsă de conformitate.

(2) Autoritățile competente ale statelor membre se informează reciproc, în termen de o lună, cu privire la retragerea oricărei omologări CEE de tip și cu privire la motivele aplicării acestei măsuri.

(3) Dacă statul membru care a acordat omologarea CEE de tip contestă lipsa conformității care i s-a adus la cunoștință, statele membre interesate depun eforturi pentru soluționarea diferendului. Comisia este informată în permanență. Aceasta procedează, atunci când este necesar, la organizarea consultărilor corespunzătoare în vederea ajungerii la o soluție.

Orice decizie luată în temeiul dispozițiilor adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive, prin care se refuză sau se retrage omologarea de tip ori se interzice introducerea pe piață sau utilizarea, trebuie să precizeze motivele pe care se întemeiază. Orice decizie se notifică părții interesate, cu arătarea căilor de atac de care aceasta dispune în conformitate cu legislația în vigoare în statele membre, precum și a termenelor în care acestea pot fi exercitate.

Statele membre nu pot refuza acordarea omologării CEE de tip sau a omologării naționale unui vehicul din motive legate de avertizoarele sonore, dacă acestea poartă marca de omologare CEE și dacă aceasta este aplicată în conformitate cu condițiile prevăzute la punctul 2 din anexa I.

În sensul prezentei directive, prin „vehicul” se înțelege orice vehicul destinat circulației rutiere, cu sau fără caroserie, având cel puțin patru roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, și remorcile sale, cu excepția vehiculelor care merg pe șine, a tractoarelor și a utilajelor agricole și a mașinilor care efectuează lucrări publice.

Modificările necesare pentru adaptarea specificațiilor din anexele I și II la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora.

(1) Statele membre pun în aplicare dispozițiile care cuprind cerințele necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive în termen de 18 luni de la notificarea sa și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Statele membre asigură comunicarea către Comisie a textelor principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat prin prezenta directivă.

Adoptată la Bruxelles, 27 iulie 1970.

Pentru Consiliu

Președintele

W. ARENDT

Dispozitivul de avertizare trebuie să aibă caracteristici sonore (spectrul de frecvență al sunetului, nivelul presiunii sunetului) și caracteristici mecanice, astfel încât să corespundă următoarelor teste în ordinea indicată:

1.2.1.1. Dispozitivul de avertizare trebuie testat într-o zonă suficient de liniștită și deschisă (1) [zgomotul ambiental și zgomotul vântului să fie cu cel puțin 10 dB (A) sub zgomotul măsurat sau încercarea să se desfășoare într-o cameră izolată fonic]: microfonul instrumentului de măsurat trebuie așezat în direcția în care nivelul de zgomot subiectiv este la maxim 2 metri de partea din față a dispozitivului de avertizare, microfonul și dispozitivul fiind plasate la o înălțime de 1,20 m față de pământ.

1.2.1.2. Măsurătorile se fac pe scala de măsurare „A” din standardul CIE (Comisia Internațională pentru Electrotehnică), prin intermediul unor aparate de măsurare a sunetului în conformitate cu tipul descris în publicația 179, prima ediție din 1965, a Comisiei Internaționale pentru Electrotehnică.

1.2.1.3. Dispozitivul trebuie alimentat la o tensiune de 6,5, 13 sau 26 volți măsurați la borna de ieșire a unei surse de curent corespunzătoare unei tensiuni nominale de 6, 12, respectiv 24 volți.

1.2.1.4. Rezistența firelor conectoare, inclusiv rezistența bornelor și a contactelor trebuie să fie de:

1.2.1.5. Dispozitivul trebuie fixat astfel încât să stea rigid, folosind componenta sau componentele furnizate de către producător, pe un suport a cărui masă este de cel puțin 10 ori mai mare decât cea a dispozitivului testat și nu mai mică de 15 kg.

1.2.1.6. În condițiile de mai sus, presiunea subiectivă a sunetului nu trebuie să fie mai mare de 118 dB (A) și nici mai mică de 105 dB (A).

1.2.1.7. Intervalul de timp scurs între momentul activării și momentul în care sunetul ajunge la nivelul minim precizat la punctul 1.2.1.6 nu poate depăși 0,2 secunde, măsurate la o temperatură ambientală de 20 ± 5 °C.

Prezenta dispoziție se aplică în mod special dispozitivelor pneumatice sau acționate electropneumatic.

1.2.1.8. Dispozitivele pneumatice sau acționate electropneumatic trebuie, în condițiile de alimentare conforme cu specificațiile producătorului, să aibă același randament acustic ca acela cerut pentru dispozitivele de avertizare sonoră activate electric.

1.2.2.1. Dispozitivul de avertizare trebuie să fie alimentat la una din tensiunile nominale specificate la punctul 1.2.1.3 de mai sus, prin conectori având una din rezistențele specificate la punctul 1.2.1.4 de mai sus și trebuie să fie acționat de 50 000 ori, de fiecare dată timp de o secundă, urmată de o pauză de 4 secunde. În timpul fiecărui test, dispozitivul trebuie să fie ventilat de un curent de aer având o viteză de aproximativ 10 m/sec.

1.2.2.2. Dacă testul are loc într-o cameră izolată fonic, aceasta trebuie să fie destul de mare pentru a permite dispersarea normală a căldurii emise de către dispozitiv în timpul testului.

1.2.2.3. Temperatura ambientală în camera de testare trebuie să fie între + 15 și + 30 °C.

1.2.2.4. Dacă, după 25 000 de acționări, nivelul sunetului dispozitivului s-a schimbat în raport cu nivelul sunetului de dinainte de test, dispozitivul poate fi reglat. După 50 000 de activări și dacă sunt necesare alte reglări, dispozitivul trebuie să treacă testul descris la punctul 1.2.1 de mai sus.

1.2.3.1. Spectrul sonor al e dispozitivului, măsurat la o distanță de 2 m de acesta, trebuie să arate o presiune acustică mai mare decât cea a oricărei componente de frecvență mai mari de 3550 Hz, în banda de frecvență de 1800-3550 Hz și să nu fie în nici un caz mai mic de 105 dB (A).

1.2.3.2. Cerințele specificate la punctul 1.2.3.1 de mai sus trebuie să fie îndeplinite de un dispozitiv de avertizare care a fost supus testului descris la punctul 1.2.2 și care a fost alimentat la o tensiune cuprinsă între 115 % si 95 % din tensiunea lui nominală.

1.2.3.4. Rezistența conectorilor, inclusiv rezistența bateriei și a contactelor, este specificată la punctul 1.2.1 de mai sus.

1.2.3.5. Atât dispozitivul testat, cât și microfonul trebuie amplasate la aceeași înălțime; microfonul trebuie poziționat cu fața la dispozitiv în direcția în care nivelul subiectiv al sunetului este la maxim.

1.2.3.6. Dispozitivul trebuie fixat astfel încât să stea rigid, folosind componenta sau componentele furnizate de către producător, pe un suport a cărui masă este de cel puțin zece ori mai mare decât cea a dispozitivului testat și oricum nu mai mică de 30 kg.

1.2.3.7. Testul de mai sus trebuie să aibă loc într-o cameră izolată fonic.

1.3.1. Testele omologării de tip se efectuează pe două eșantioane din fiecare tip furnizate de către producător pentru omologare; ambele eșantioane trebuie supuse testelor și trebuie să se conformeze specificațiilor tehnice prezentate în anexă.

1.4.1. Marca de omologare de tip constă dintr-un dreptunghi în interiorul căruia trebuie plasată litera „e”, urmată de un număr distinctiv al țării care a acordat certificatul (1 pentru Germania, 2 pentru Franța, 3 pentru Italia, 4 pentru Țările de Jos, 6 pentru Belgia, 13 pentru Luxemburg) și de un număr de omologare de tip corespunzător numărului de pe certificatul de omologare completat pentru prototip, număr plasat oriunde în apropierea acestui dreptunghi.

1.4.2. Marca de omologare (simbolul și numărul) menționată mai sus este așezată pe corpul principal al avertizorului sonor, astfel încât să fie clar vizibilă din exterior după ce dispozitivul de avertizare a fost fixat pe vehicul.

1.4.4. Dimensiunile mărcii de omologare prezentate mai jos sunt exprimate în mm; ele sunt dimensiunile minime. Raporturile dintre aceste dimensiuni trebuie să fie menținute.

Când un vehicul primește omologarea de tip, caracteristicile dispozitivelor de avertizare fixate pe vehicul sunt testate după cum urmează:

2.1.1. Nivelul presiunii acustice la dispozitivul care este fixat pe vehicul se măsoară la o distanță de 7 m de acesta, în fața lui, într-un loc deschis și cât mai plat, cu motorul vehiculului oprit. Tensiunea efectivă este cea specificată la punctul 1.2.1 de mai sus.

2.1.2. Măsurătorile se fac pe scala de măsurare „A” din standardul CIE (Comisia Internațională pentru Electrotehnică).

2.1.3. Nivelul maxim al presiunii acustice trebuie determinat la o înălțime aflată între 0,5 și 1,5 m deasupra pământului.

(1) Zona menționată poate fi, de exemplu, o zonă deschisă cu raza de 50 m, având o parte centrală aproximativ orizontală, cu o rază de cel puțin 20 m, acoperită cu beton, asfalt sau un material similar, dar nu cu zăpadă afânată, iarbă înaltă, sol ușor sau cenușă. Măsurătorile se efectuează pe vreme frumoasă. Nici o altă persoană în afara observatorului care citește indicațiile aparatelor nu poate rămâne lângă dispozitivul de avertizare sonoră sau lângă microfon, întrucât prezența spectatorilor lângă dispozitiv sau microfon poate afecta măsurătorile în mod considerabil. Fluctuațiile indicatorului care par să nu fie datorate nivelului general al sunetului se ignoră la citirea indicațiilor.