|
20.4.2023 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 106/49 |
DECIZIA nr. 250/2022 A COMITETULUI MIXT AL SEE
din 23 septembrie 2022
de modificare a anexei IX (Servicii financiare) la Acordul privind SEE [2023/779]
COMITETUL MIXT AL SEE,
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European („Acordul privind SEE”), în special articolul 98,
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul delegat (UE) 2022/629 al Comisiei din 12 ianuarie 2022 de modificare a standardelor tehnice de reglementare prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2017/583 în ceea ce privește ajustarea pragurilor de lichiditate și a percentilei de tranzacționare utilizate pentru determinarea mărimii specifice instrumentului aplicabile anumitor instrumente financiare care nu sunt de capitaluri proprii (1) trebuie încorporat în Acordul privind SEE. |
|
(2) |
Prin urmare, anexa IX la Acordul privind SEE ar trebui modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
În anexa IX la Acordul privind SEE, la punctul 31baz [Regulamentul delegat (UE) 2017/583 al Comisiei] se adaugă următoarea liniuță:
|
„— |
32022 R 0629: Regulamentul delegat (UE) 2022/629 al Comisiei din 12 ianuarie 2022 (JO L 115I, 13.4.2022, p. 1).” |
Articolul 2
Textele Regulamentului delegat (UE) 2022/629 în limbile islandeză și norvegiană, care urmează să fie publicate în suplimentul SEE al Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare la data de 24 septembrie 2022, cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE (*).
Articolul 4
Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 23 septembrie 2022.
Pentru Comitetul mixt al SEE,
Președintele
Kristján Andri STEFÁNSSON
(1) JO L 115I , 13.4.2022, p. 1.
(*) Nu au fost semnalate obligații constituționale.