|
25.2.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 67/65 |
DECIZIA NR. 169/2018 A COMITETULUI MIXT AL SEE
din 6 iulie 2018
de modificare a Protocolului 30 la Acordul privind SEE privind dispoziții specifice referitoare la organizarea cooperării în domeniul statisticii [2021/230]
COMITETUL MIXT AL SEE,
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European („Acordul privind SEE”), în special articolul 98,
întrucât:
|
(1) |
Programul statistic al SEE pentru perioada 2018-2020 ar trebui să se întemeieze pe Regulamentul (UE) nr. 99/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1), astfel cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2017/1951 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 99/2013 privind programul statistic european pentru perioada 2013-2017, prin prelungirea acestuia până în 2020 (2) și ar trebui să includă acele elemente ale programului care sunt necesare pentru descrierea și monitorizarea tuturor aspectelor economice, sociale și de mediu relevante ale Spațiului Economic European. |
|
(2) |
Regulamentul (UE) 2017/1951 ar trebui inclus în Protocolul 30, pentru a garanta că această cooperare se prelungește până în 2020. |
|
(3) |
Prin urmare, Protocolul 30 la Acordul privind SEE ar trebui modificat, astfel încât cooperarea extinsă să poată fi realizată începând cu 1 ianuarie 2018, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Protocolul 30 la Acordul privind SEE se modifică după cum urmează:
|
1. |
Cuvântul „2017” din titlul articolului 5 se înlocuiește prin cuvântul „2020”. |
|
2. |
La articolul 5 alineatul (1) se adaugă următoarea liniuță:
|
|
3. |
Cuvintele „2013-2017” și „31 decembrie 2017” din textul articolului 5 alineatul (2) se înlocuiesc prin cuvintele „2013-2020” și „31 decembrie 2020”. |
|
4. |
Cuvintele „2013-2017” din textul articolului 5 alineatul (3) se înlocuiesc prin cuvintele „2013-2020”. |
|
5. |
Textul articolului 5 alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „Statele AELS contribuie financiar, în conformitate cu articolul 82 alineatul (1) litera (a) din acord și cu regulamentele financiare aferente, cu o sumă care reprezintă 75 % din valoarea indicată în liniile bugetare 29 02 05 (Programul statistic european 2013-2017) și 29 01 04 05 (Politica de informare statistică – Cheltuieli de gestiune administrativă) înscrise în bugetul Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2013 și cu o sumă care reprezintă 75 % din valoarea indicată în liniile bugetare 29 02 01 (Furnizarea de informații statistice de calitate, punerea în aplicare de noi metode de producție a statisticilor europene și consolidarea parteneriatului cu Sistemul Statistic European) și 29 01 04 01 (Cheltuieli de sprijin pentru programul statistic european) înscrise în bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020.” |
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la 7 iulie 2018, cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE (*1).
Se aplică de la 1 ianuarie 2018.
Articolul 3
Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 6 iulie 2018.
Pentru Comitetul mixt al SEE
Președintele
Oda Helen SLETNES
(1) Regulamentul (UE) nr. 99/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind programul statistic european pentru perioada 2013-2017 (JO L 39, 9.2.2013, p. 12).
(2) JO L 284, 31.10.2017, p. 1.
(*1) Nu au fost semnalate obligații constituționale.