20.5.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 158/1


Notificare privind aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului interimar de parteneriat dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte

Uniunea Europeană și Insulele Solomon au notificat încheierea procedurilor necesare în vederea aplicării cu titlu provizoriu a Acordului interimar de parteneriat dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte (1), în conformitate cu articolul 76 alineatul (2) din acordul respectiv. Prin urmare, acordul se aplică cu titlu provizoriu începând cu data de 17 mai 2020 între Uniunea Europeană și Insulele Solomon.


(1)  JO L 272, 16.10.2009, p. 1.