30.1.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 26/3 |
DECIZIA NR. 36/2018 A COMITETULUI MIXT AL SEE
din 23 martie 2018
de modificare a anexei I (Chestiuni veterinare și fitosanitare) la Acordul privind SEE [2020/53]
COMITETUL MIXT AL SEE,
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European („Acordul privind SEE”), în special articolul 98,
întrucât:
(1) |
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2316 a Comisiei din 12 decembrie 2017 de abrogare a Deciziei 92/176/CEE privind hărțile geografice necesare funcționării rețelei ANIMO (1) trebuie încorporată în Acordul privind SEE. |
(2) |
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2316 abrogă Decizia 92/176/CEE a Comisiei (2), care este încorporată în Acordul privind SEE și care, prin urmare, trebuie abrogată în conformitate cu acordul. |
(3) |
Prezenta decizie se referă la legislația privind chestiunile veterinare. Legislația privind aceste chestiuni nu se aplică Principatului Liechtenstein atât timp cât aplicarea Acordului dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind comerțul cu produse agricole se extinde la Principatul Liechtenstein, astfel cum se specifică în adaptările sectoriale ale anexei I la Acordul privind SEE. Prin urmare, prezenta decizie nu se aplică Principatului Liechtenstein. |
(4) |
În consecință, anexa I la Acordul privind SEE ar trebui modificată în mod corespunzător, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
În anexa I la Acordul privind SEE, capitolul I partea 1.2, se elimină punctul 6 (Decizia 92/176/CEE a Comisiei).
Articolul 2
Textele Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/2316 în limbile islandeză și norvegiană, care urmează să fie publicate în suplimentul SEE la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare la 24 martie 2018, cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE (*1).
Articolul 4
Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 23 martie 2018.
Pentru Comitetul mixt al SEE,
Președintele
Claude MAERTEN
(1) JO L 331, 14.12.2017, p. 78.
(2) JO L 80, 25.3.1992, p. 33.
(*1) Nu au fost semnalate obligații constituționale.