TRADUCERE

ACORD-CADRU

între Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite pentru acordarea de sprijin reciproc în contextul misiunilor și al operațiilor lor respective pe teren

ÎNTRUCÂT, în Declarația comună privind cooperarea ONU-UE în domeniul gestionării crizelor, semnată la 7 iunie 2007, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite și președinția Consiliului Uniunii Europene și-au reafirmat hotărârea de a consolida cooperarea și coordonarea reciprocă în domeniul gestionării crizelor, inclusiv prin instituirea unor mecanisme specifice de coordonare și cooperare pentru situațiile de criză și post-conflict în care sunt implicate ONU și Uniunea Europeană;

ÎNTRUCÂT, pentru consolidarea unei astfel de cooperări și coordonări reciproce, Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană au convenit să instituie un acord-cadru pentru acordarea reciprocă de sprijin logistic, administrativ și de securitate de către operațiile de pace și misiunile politice ale Organizației Națiunilor Unite (denumite în continuare „misiunile ONU”) și de către operațiile de gestionare civilă și militară a crizelor din cadrul politicii de securitate și apărare comune a Uniunii Europene (denumite în continuare „operațiile UE”) implicate în situații de criză și post-conflict pe teren;

ÎNTRUCÂT cheltuielile generate de operațiile civile ale Uniunii Europene sunt suportate din bugetul Uniunii Europene și executate de Comisia Europeană;

ÎNTRUCÂT, în temeiul articolului 41 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, cheltuielile aferente operațiilor UE care au implicații militare sau în domeniul apărării se suportă de statele membre ale Uniunii Europene;

ÎNTRUCÂT, în temeiul Deciziei (PESC) 2015/528 a Consiliului Uniunii Europene din 27 martie 2015, Athena este mecanismul însărcinat cu gestionarea costurilor comune și a celor suportate la nivel național ale operațiilor UE care au implicații militare sau în domeniul apărării;

ÎNTRUCÂT atât Organizația Națiunilor Unite, cât și Uniunea Europeană confirmă că sunt autorizate să încheie prezentul acord-cadru și să își asume responsabilitățile cuprinse în acesta;

ÎN PREZENT, PRIN URMARE, Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană (denumite în mod individual „partea” și împreună „părțile”) convin după cum urmează:

Articolul 1

Scop și domeniu de aplicare

1.1. Prezentul acord (denumit în continuare „acordul”) stabilește cadrul pentru acordarea reciprocă de sprijin logistic, administrativ și de securitate de către misiunile ONU și operațiile UE implicate în situații de criză și post-conflict pe teren.

1.2. Acordul nu se aplică:

(i)	sprijinului logistic sau de alt tip acordat misiunilor ONU sau operațiilor UE de către statele membre ale acestora pe o bază bilaterală;

(ii)	acordurilor de cooperare sau asistență între misiuni ale ONU și operații ale UE, altele decât pentru acordarea de sprijin logistic, administrativ și de securitate sau

(iii)

acordurilor de cooperare sau asistență între misiuni ale ONU și operații ale UE, încheiate înainte de data prezentului acord.

Articolul 2

Principii generale

2.1. Autoritățile competente ale părților pot încheia acorduri pentru acordarea reciprocă de sprijin logistic, administrativ și de securitate (denumit în continuare „sprijin”) de către misiunile ONU și operațiile UE implicate în situații de criză și post-conflict pe teren.

2.2. Acordarea de sprijin face obiectul capabilităților și zonelor de desfășurare respective ale misiunilor ONU și ale operațiilor UE, fără a aduce atingere capacității fiecăreia dintre acestea de a-și îndeplini mandatul propriu.

2.3. Acordarea de sprijin face obiectul reglementărilor, normelor, procedurilor și practicilor consacrate ale fiecăreia dintre părți (denumite în continuare „reglementări și norme”).

Articolul 3

Acorduri tehnice de punere în aplicare

3.1. Modalitățile și dispozițiile financiare detaliate aplicabile acordării de sprijin se stabilesc de la caz la caz și se prevăd în cadrul unor acorduri tehnice de punere în aplicare specifice fiecărei misiuni, încheiate în temeiul articolului 2 din prezentul acord (denumite în continuare „acorduri tehnice de punere în aplicare”). După caz, Uniunea Europeană se asigură, de asemenea, că sunt încheiate acorduri tehnice de punere în aplicare de către autoritățile competente care acționează în numele Athena.

3.2. Niciuna dintre părți: (i) nu este obligată să acorde sprijin celeilalte părți, cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres într-un acord tehnic de punere în aplicare sau (ii) nu este ținută responsabilă pentru incapacitatea sa, totală sau parțială, de a acorda un astfel de sprijin.

3.3. În caz de conflict între prezentul acord și orice acord tehnic de punere în aplicare, prevalează dispozițiile prezentului acord.

Articolul 4

Planificare și coordonare

4.1. Fiecare dintre părți desemnează un responsabil (denumit în continuare „coordonatorul ONU” și, respectiv, „coordonatorul UE”) pentru a coordona acordarea de sprijin în temeiul prezentului acord.

4.2. Cu excepția cazului în care se convine altfel între părți, coordonatorul ONU și coordonatorul UE reprezintă punctul de contact pentru toate chestiunile survenite în legătură cu prezentul acord.

4.3. Coordonatorul ONU și coordonatorul UE se consultă în mod periodic pentru a examina și a coordona furnizarea în timp util către cealaltă parte a tuturor informațiilor relevante care pot fi necesare cu scopul de a planifica, identifica și coordona cerințele de sprijin pentru misiuni ale ONU și operații ale UE și de a stabili prioritățile pentru respectivele cerințe.

Articolul 5

Categorii de sprijin

5.1. Acordurile tehnice de punere în aplicare încheiate în temeiul prezentului acord pot include următoarele categorii de sprijin

(i)	furnizarea de bunuri, materiale sau servicii logistice;

(ii)	transferul (vânzarea) de echipamente;

(iii)

construirea, reabilitarea și/sau predarea de infrastructuri;

(iv)	prestarea de servicii de securitate sau de protecție pentru personal și/sau bunuri și/sau

(v)	schimbul de informații clasificate.

5.2. Categoriile de sprijin de mai sus sunt menționate doar în scopul exemplificării și nu trebuie interpretate ca exclusive sau ca un angajament privind acordarea unui astfel de sprijin.

Articolul 6

Dispoziții privind sprijinul

6.1. Furnizarea de bunuri, materiale sau servicii logistice în temeiul unui acord tehnic de punere în aplicare poate include categoriile de bunuri, materiale și servicii logistice prevăzute în anexa 1 la prezentul acord, dar nu se limitează la acestea.

(i)

Cu excepția cazului în care se convine altfel în scris în acordul tehnic de punere în aplicare relevant, bunurile, materialele sau serviciile logistice furnizate de către misiunea ONU sau de către operația UE celeilalte părți sunt echivalente din punctul de vedere al calității și al calibrului cu cele de care beneficiază personalul propriu al prestatorului;

(ii)

În scopul furnizării de bunuri, materiale sau servicii logistice, misiunea ONU și operația UE se pot baza pe contracte sau acorduri existente încheiate de prestator sau în numele acestuia; părțile se asigură că achiziția de către prestator sau în numele acestuia a tuturor serviciilor, echipamentelor și materialelor se realizează în conformitate cu reglementările și normele prestatorului.

6.2. Transferul echipamentelor în temeiul unui acord tehnic de punere în aplicare poate include categoriile de echipamente prevăzute în anexa 2 la prezentul acord, dar nu se limitează la acestea.

(i)

În măsura în care acordul tehnic de punere în aplicare prevede transferul (vânzarea) de echipamente, misiunea ONU și operația UE, acționând în orice moment în conformitate cu reglementările și normele lor respective, pot transfera, vinde sau înstrăina echipamente celeilalte părți pe baza celor prevăzute mai jos:

(a)	Prestatorul declară și garantează că este proprietarul unic al echipamentelor, că echipamentele au fost achitate integral și sunt libere de orice drepturi, drepturi de retenție și servituți ale unor părți terțe;

(b)

Beneficiarul recunoaște că echipamentele sunt vândute conform condiției „în starea și în locul în care se află”, că prestatorul nu oferă garanții sau declarații, exprese sau implicite, cu privire la starea echipamentelor sau cu privire la caracterul adecvat și conform al acestora pentru orice utilizare preconizată, și că prestatorul nu este ținut responsabil pentru orice pretenții, cereri, pierderi sau răspundere care decurge din utilizarea sau funcționarea echipamentelor sau care sunt legate de utilizarea sau funcționarea acestora, după ce au fost transferate beneficiarului;

(c)

Cu excepția cazului în care se convine în mod expres asupra unor dispoziții contrare în acordurile tehnice de punere în aplicare relevante, transferul titlului de proprietate asupra echipamentelor are loc după (1) creditarea integrală a prețului de achiziție în contul bancar desemnat al prestatorului și (2) semnarea de către beneficiar a unui certificat de recepție care confirmă predarea și recepția fizică a echipamentelor;

(d)	Imediat înainte de transferul titlului de proprietate, prestatorul și beneficiarul pregătesc în comun un inventar și desfășoară împreună un control al echipamentelor;

(e)	Imediat după transferul titlului de proprietate, beneficiarul își asumă întreaga responsabilitate pentru echipamente, inclusiv pentru pierderea, deteriorarea sau distrugerea acestora (inclusiv pentru asigurarea echipamentelor) și

(f)	Prestatorul transferă beneficiarului orice garanții existente pentru echipamente.

(ii)	Termenele și condițiile suplimentare care reglementează transferul echipamentelor se prevăd în acordul tehnic de punere în aplicare relevant.

6.3. Termenele și condițiile specifice care reglementează construirea, reabilitarea și/sau predarea de infrastructuri sunt convenite, acolo unde este necesar, de la caz la caz și prevăzute în acordul tehnic de punere în aplicare. În scopul construirii, al reabilitării și/sau al predării infrastructurilor, autoritățile competente ale părților se consultă, de asemenea, cu administrația publică a teritoriului-gazdă sau cu proprietarul, după caz, și solicită acordul sau aprobările corespunzătoare din partea acestora.

6.4. Termenele și condițiile specifice în temeiul cărora se pot desfășura pe teren schimburi de informații clasificate sau confidențiale sunt prevăzute în acordurile tehnice de punere în aplicare încheiate în temeiul prezentului acord. Furnizarea sau schimbul de informații clasificate sau confidențiale face obiectul politicilor, procedurilor și practicilor consacrate ale fiecăreia dintre părți.

6.5. Termenele și condițiile specifice care reglementează prestarea de servicii de securitate sau de protecție sunt prevăzute în acordul tehnic de punere în aplicare relevant. Prestarea de servicii de securitate sau de protecție face obiectul mandatelor corespunzătoare ale misiunilor ONU și ale operațiilor UE și nu constituie o derogare de la responsabilitatea beneficiarului de a lua măsuri adecvate pentru protejarea personalului și a bunurilor sale.

Articolul 7

Dispoziții financiare

7.1. Acordurile tehnice de punere în aplicare încheiate în temeiul prezentului acord includ dispoziții financiare adecvate bazate, printre altele, pe următoarele dispoziții financiare.

I. Principii generale

7.2. Cu excepția cazului în care prezentul acord conține în mod expres dispoziții contrare sau părțile convin în scris asupra unor dispoziții contrare, acordarea de sprijin de către una dintre părți celeilalte în temeiul prezentului acord se realizează în condiții de rambursabilitate pe baza costurilor. Detaliile specifice suplimentare privind costurile pentru fiecare activitate de sprijin și metoda de calcul a acestora vor fi prezentate în acordurile tehnice de punere în aplicare relevante, menționate la articolul 3.

7.3. Părțile se asigură că costurile suportate pentru acordarea sprijinului:

(i)	sunt justificate prin registre și documente precise și actualizate și includ numai costurile suportate efectiv, care pot fi atribuite direct sprijinului primit de cealaltă parte și

(ii)	vor fi rambursate dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în prezentul acord, precum și orice condiții suplimentare menționate în acordurile tehnice de punere în aplicare și aprobate în prealabil.

7.4. Prestatorul transmite facturi beneficiarului după livrarea sau executarea sprijinului. Prestatorul facturează beneficiarului, cel puțin o dată pe an, toate tranzacțiile care nu au fost facturate anterior. Facturile sunt însoțite de documentele justificative necesare și se achită în termen de șaizeci (60) de zile de la data facturii. Plata se efectuează în moneda prestatorului sau conform dispozițiilor contrare convenite.

II. Acordarea de sprijin logistic vizând bunuri, materiale sau servicii și de sprijin de securitate

7.5. Bunurile, materialele și serviciile logistice și prestarea de servicii de securitate sau de protecție sunt tarifate pe baza costurilor directe efective pe care le suportă prestatorul ca urmare a acordării sprijinului.

III. Transferul de echipamente și infrastructuri

7.6. Prețul de achiziție (dacă există) se stabilește pe baza valorii de piață nete sau, în cazul în care nu poate fi determinată o valoare de piață, acesta trebuie să fie corect și rezonabil și să țină seama de condițiile locale specifice și de ratele de amortizare aplicate de autoritățile competente respective.

7.7. Beneficiarul echipamentelor este responsabil de costurile aferente transferului de echipamente, inclusiv de orice cheltuieli de transport, fără a se limita la acestea.

7.8. Dacă este cazul, părțile, acționând în conformitate cu reglementările și normele lor respective, pot contribui la costurile aferente construirii, reabilitării sau îmbunătățirii infrastructurilor de către una dintre părți în scopul utilizării de către cealaltă parte și/sau de către ambele părți. Termenele și condițiile care reglementează aceste contribuții sunt convenite în scris de către autoritățile competente de la caz la caz și prevăzute în acordul tehnic de punere în aplicare relevant.

7.9. În măsura în care furnizarea sau predarea de infrastructuri se referă la spații, la tabere sau la alte infrastructuri construite, reabilitate sau îmbunătățite de oricare dintre părți în scopuri proprii, în cadrul punerii în aplicare a mandatului său, modalitățile de predare, inclusiv orice dispoziții financiare, se prevăd, dacă este cazul, într-un acord tehnic de punere în aplicare.

IV. Schimbul de informații clasificate

7.10. Schimbul de informații clasificate între operațiile UE și misiunile ONU nu implică niciun cost.

Articolul 8

Dispoziții suplimentare privind acordurile tehnice de punere în aplicare

8.1. Termenele și condițiile acordurilor tehnice de punere în aplicare încheiate în temeiul prezentului acord sunt conforme cu prezentul acord și includ:

(i)

Dispoziții adecvate privind răspunderea și despăgubirile, pe baza dispozițiilor prevăzute la articolul 9 de mai jos. Dispozițiile respective privind răspunderea și despăgubirile se ajustează astfel cum este necesar pentru a se adapta la părțile la acordul tehnic de punere în aplicare relevant. În special, în sensul acordurilor tehnice de punere în aplicare vizând operații ale Uniunii Europene care au implicații militare sau în domeniul apărării, se consideră că funcționarii, alți membri ai personalului și agenții Uniunii Europene menționați la articolul 9 de mai jos includ funcționarii, alți membri ai personalului și agenții Athena și ai statelor participante ale Uniunii Europene;

(ii)	Dispoziții adecvate privind consultările și soluționarea litigiilor, pe baza dispozițiilor prevăzute la articolul 11 de mai jos;

(iii)

Dispoziții privind politica vizând obligația de diligență în privința drepturilor omului și privind privilegiile și imunitățile, astfel cum sunt prevăzute la articolele 10 și 12 de mai jos.

8.2. Acordurile tehnice de punere în aplicare includ, printre altele, și dispoziții corespunzătoare care reglementează legăturile și coordonarea, procedurile de punere în aplicare, procedurile de facturare/plată, precum și dispoziții privind ținerea evidențelor, auditul și investigațiile.

Articolul 9

Răspunderea și despăgubirile

9.1. Cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres în prezentul acord, Organizația Națiunilor Unite, inclusiv funcționarii, alți membri ai personalului și agenții acesteia, precum și Uniunea Europeană, inclusiv funcționarii, alți membri ai personalului și agenții acesteia nu poartă niciun fel de răspundere care decurge din punerea în aplicare a prezentului acord sau care are legătură cu aceasta. În special și fără a aduce atingere caracterului general al celor de mai sus, Organizația Națiunilor Unite, inclusiv funcționarii, alți membri ai personalului și agenții acesteia, precum și Uniunea Europeană, inclusiv funcționarii, alți membri ai personalului și agenții acesteia nu poartă niciun fel de răspundere pentru orice operații sau activități militare sau de alt tip desfășurate de cealaltă parte, inclusiv de funcționarii, alți membri ai personalului și agenții acesteia.

9.2. Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană sunt, fiecare, răspunzătoare de soluționarea și de acordarea de despăgubiri și declinarea responsabilității pentru cealaltă parte, pentru funcționarii, alți membri ai personalului și agenții acesteia în privința tuturor pretențiilor, cererilor, pierderilor și răspunderii de orice natură sau de orice tip în legătură cu decesul, vătămarea, îmbolnăvirea sau pierderea ori deteriorarea bunurilor personale, suportate de funcționarii, alți membri ai personalului și agenții fiecăreia dintre acestea, care decurg din punerea în aplicare a prezentului acord sau care au legătură cu aceasta, cu excepția cazului în care aceste reclamații sau cereri apar ca urmare a neglijenței grave sau a unei abateri săvârșite cu intenție de cealaltă parte sau de către funcționarii, alți membri ai personalului și agenții acesteia.

9.3. Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană sunt, fiecare, răspunzătoare de soluționarea și de acordarea de despăgubiri și declinarea responsabilității pentru cealaltă parte, pentru funcționarii, alți membri ai personalului și agenții acesteia în privința tuturor pretențiilor, cererilor, pierderilor și răspunderii de orice natură sau de orice tip înaintate sau susținute de terți, pe baza actelor sau omisiunilor fiecăreia dintre acestea sau ale funcționarilor, altor membri ai personalului și agenților acestora în punerea în aplicare a prezentului acord sau care decurg din actele sau omisiunile respective sau care au orice fel de legătură cu acestea.

Articolul 10

Politica vizând obligația de diligență în privința drepturilor omului

Responsabilitățile asumate de Organizația Națiunilor Unite în temeiul prezentului acord fac obiectul condițiilor prevăzute de Politica vizând obligația de diligență în privința drepturilor omului în ceea ce privește sprijinul acordat de ONU forțelor de securitate care nu aparțin ONU (S/2013/110), document inclus în copie în anexa 3 la prezentul acord.

Articolul 11

Consultări și soluționarea litigiilor

11.1. Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană supraveghează îndeaproape punerea în aplicare a prezentului acord și desfășoară împreună consultări periodice detaliate în acest scop.

11.2. Coordonatorul ONU și coordonatorul UE, în cadrul responsabilităților lor respective, desfășoară împreună consultări periodice, la cererea oricăruia dintre ei, cu privire la orice dificultăți, probleme, aspecte problematice sau litigii care pot apărea în cursul punerii în aplicare a prezentului acord și depun toate eforturile pentru a discuta și soluționa orice chestiune pe cale amiabilă, prin negociere.

11.3. În cazul în care coordonatorul ONU și coordonatorul UE nu sunt în măsură să soluționeze orice dificultăți, probleme, aspecte problematice sau litigii în mod satisfăcător pentru părți, se continuă consultările între secretarul general adjunct pentru sprijin operațional și secretarul general adjunct pentru politica de securitate și apărare comună și gestionarea crizelor și, în cele din urmă, dacă este necesar, la cererea oricăreia dintre părți, între secretarul general al Organizației Națiunilor Unite și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, în vederea ajungerii la o soluționare amiabilă.

11.4. Orice revendicări sau litigii care nu au fost soluționate în alt mod conform prezentului articol din acord pot fi înaintate unui conciliator sau unui mediator convenit de comun acord. Orice reclamații sau litigii care nu au putut fi soluționate printr-o astfel de consiliere sau mediere pot fi înaintate spre arbitraj la cererea oricăreia dintre părți. Fiecare parte numește un arbitru, iar cei doi arbitri astfel numiți numesc un al treilea arbitru, care va fi președintele. În cazul în care, în termen de treizeci (30) de zile de la data înaintării cererii de arbitraj, oricare dintre părți nu a numit un arbitru sau dacă, în termen de treizeci (30) de zile de la numirea a doi arbitri, cel de al treilea arbitru nu a fost numit, oricare dintre părți poate solicita președintelui Curții Internaționale de Justiție să numească un arbitru. Procedurile de arbitraj sunt în conformitate cu Regulile de arbitraj UNCITRAL aflate în vigoare la data respectivă. Arbitrii nu au autoritatea de a acorda daune interese. Hotărârea arbitrală conține o expunere a motivelor pe care se bazează și este acceptată ca hotărâre definitivă privind orice astfel de revendicare sau litigiu.

Articolul 12

Privilegii și imunități

Nicio dispoziție din cadrul prezentului acord sau referitoare la acesta nu este considerată drept o renunțare, explicită sau implicită, la oricare dintre privilegiile și imunitățile Organizației Națiunilor Unite, inclusiv ale organelor subsidiare ale acesteia, sau ale Uniunii Europene, inclusiv ale instituțiilor și ale entităților competente ale acesteia.

Articolul 13

Dispoziții finale

13.1. Prezentul acord intră în vigoare la data semnării sale de către părți.

13.2. Prezentul acord poate face obiectul unor modificări, completări sau amendamente în orice moment, prin acordul scris al părților.

13.3. Prezentul acord se reexaminează la cinci ani de la intrarea sa în vigoare.

13.4. Prezentul acord poate fi denunțat în orice moment de către oricare dintre părți, prin înaintarea unui preaviz de șaizeci (60) de zile către cealaltă parte. În pofida denunțării prezentului acord, dispozițiile articolelor 9, 11 și 12 din prezentul acord rămân în vigoare până la soluționarea tuturor litigiilor, pretențiilor sau răspunderilor care decurg în legătură cu acesta.

13.5. Anexele la prezentul acord fac parte integrantă din acesta.

DREPT CARE, reprezentanții pe deplin autorizați ai Uniunii Europene și ai Organizației Națiunilor Unite au semnat prezentul acord.

Întocmit la New York, la 29 septembrie 2020, în dublu exemplar, în limba engleză.

Pentru Uniunea Europeană:

Pentru Organizația Națiunilor Unite:

ANEXA 3

Politica Organizației Națiunilor Unite vizând obligația de diligență în privința drepturilor omului

Anexă

[Original: limbile engleză și franceză]

Politica vizând obligația de diligență în privința drepturilor omului referitoare la sprijinul acordat de Organizația Națiunilor Unite forțelor de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite

I. Principii de bază

Sprijinul acordat de entități ale Organizației Națiunilor Unite forțelor de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite trebuie să fie coerent cu obiectivele și principiile organizației stabilite în Carta Națiunilor Unite și cu obligațiile în temeiul dreptului internațional de a respecta și de a promova dreptul internațional umanitar, dreptul internațional al drepturilor omului și dreptul internațional al refugiaților, precum și de a încuraja respectarea acestora. Acest sprijin ar trebui să ajute beneficiarii să ajungă la un stadiu în care respectarea acestor principii și corpusuri legislative devine norma, asigurată de normele de drept. În conformitate cu aceste obligații, sprijinul din partea Organizației Națiunilor Unite nu poate fi acordat dacă sunt motive întemeiate pentru a considera că există un risc real ca entitățile beneficiare să săvârșească încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional al refugiaților și dacă autoritățile competente nu iau măsurile de remediere sau de atenuare necesare. Din aceleași motive, dacă Organizația Națiunilor Unite primește informații fiabile care oferă motive întemeiate pentru a considera că un beneficiar al sprijinului acordat de Organizația Națiunilor Unite săvârșește încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional al refugiaților, entitatea Organizației Națiunilor Unite care acordă acest sprijin trebuie să intervină pe lângă autoritățile competente pentru a se pune capăt acestor încălcări. Dacă, în pofida acestei intervenții, situația persistă, Organizația Națiunilor Unite trebuie să suspende sprijinul acordat entităților care săvârșesc încălcările. În pofida politicii de față, obligațiile existente din dreptul umanitar, din dreptul drepturilor omului și din dreptul refugiaților continuă să se aplice tuturor activităților Organizației Națiunilor Unite.

Entitățile Organizației Națiunilor Unite care iau în considerare sau care sunt implicate în acordarea de sprijin forțelor de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite trebuie, prin urmare, să urmeze o politică vizând obligația de diligență, care să cuprindă următoarele elemente-cheie:

(a)

Înainte de acordarea sprijinului, o evaluare a riscurilor pe care le implică acordarea sau neacordarea unui astfel de sprijin, în special a riscului ca entitatea beneficiară să săvârșească încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional al refugiaților;

(b)	Transparența față de entitățile beneficiare în ceea ce privește obligațiile legale ale organizației și principiile de bază care reglementează acordarea de sprijin și

(c)

Un cadru de punere în aplicare eficace, care să includă:

(i)	Proceduri pentru a monitoriza respectarea de către entitatea beneficiară a dreptului internațional umanitar, a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional al refugiaților;

(ii)	Proceduri pentru a stabili momentul și modul în care să se intervină pentru a se pune capăt încălcărilor grave ale oricăruia dintre aceste corpusuri legislative și pentru a decide, dacă este cazul, suspendarea sau retragerea sprijinului și

(iii)

Orientări operaționale generale, după caz, din partea entităților Organizației Națiunilor Unite în cauză, la nivel de țară, în ceea ce privește punerea în aplicare a politicii.

Aderarea la politica vizând obligația de diligență în privința drepturilor omului este importantă pentru a menține legitimitatea, credibilitatea și imaginea publică a Organizației Națiunilor Unite și pentru a asigura respectarea Cartei și a obligațiilor organizației în temeiul dreptului internațional.

Politicile și orientările relevante privind domenii de sprijin specifice, inclusiv notele de orientare elaborate în cadrul Grupului operativ interagenții pentru reforma sectorului de securitate, trebuie să fie coerente cu politica vizând obligația de diligență.

Politica de față nu este menită în niciun fel să împiedice activitatea obișnuită a organizației, care urmărește încurajarea respectării dreptului internațional umanitar, a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional al refugiaților, inclusiv dezvoltarea capacității, precum și investigarea și raportarea încălcărilor acestor corpusuri legislative și intervențiile pe lângă autoritățile relevante pentru a protesta împotriva acestor încălcări, a asigura luarea unor măsuri de remediere și a preveni repetarea acestora. Politica în discuție este destinată să completeze aceste procese obișnuite.

II. Politica vizând obligația de diligență în privința drepturilor omului

A. Domeniul de aplicare al politicii

Politica vizând obligația de diligență în privința drepturilor omului se aplică tuturor entităților Organizației Națiunilor Unite care acordă sprijin forțelor de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite. Prin urmare, aceasta se aplică nu numai operațiilor de menținere a păcii și misiunilor politice speciale, ci și tuturor oficiilor, agențiilor, fondurilor și programelor Organizației Națiunilor Unite care desfășoară astfel de activități.

B. Definiții

În sensul prezentei politici, „forțele de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite” includ:

(a)	Forțele naționale militare, paramilitare, polițienești, ale serviciilor de informații, de control la frontieră și alte forțe de securitate similare;

(b)	Autoritățile naționale civile, paramilitare sau militare direct responsabile de gestionarea, administrarea sau comanda ori controlul acestor forțe;

(c)	Forțele de menținere a păcii ale organizațiilor internaționale regionale.

Prin „sprijin” se înțelege oricare dintre următoarele activități:

(a)	Formare, mentorat, servicii de consiliere, consolidarea capacităților și a instituțiilor și alte forme de cooperare tehnică în scopul consolidării capabilităților operaționale ale forțelor de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite;

(b)	Sprijin ad-hoc sau programatic pentru autoritățile civile sau militare direct responsabile de gestionarea, administrarea sau comanda și controlul forțelor de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite;

(c)	Sprijin financiar, inclusiv plățile de salarii, burse, indemnizații și pentru alte cheltuieli, indiferent de sursa fondurilor;

(d)	Sprijin logistic strategic sau tactic pentru operații pe teren desfășurate de forțele de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite;

(e)	Sprijin operațional pentru acțiunile pe teren desfășurate de forțele de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite, inclusiv sprijin de foc, planificare strategică sau tactică;

(f)	Operații comune desfășurate de forțele Organizației Națiunilor Unite și de forțele de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite.

„Sprijinul”nu include:

(a)	Formare sau sensibilizare privind dreptul internațional umanitar, dreptul internațional al drepturilor omului și dreptul internațional al refugiaților;

(b)

Stabilirea de standarde (de exemplu, consiliere cu privire la legislație, coduri și politici și revizuirea acestora) și sprijinirea capacității direct legate de punerea în aplicare și promovarea respectării actelor legislative și standardelor privind drepturile omului și pentru promovarea guvernanței democratice a instituțiilor de securitate;

(c)	Colaborarea pentru a promova respectarea dreptului umanitar, a dreptului drepturilor omului și a dreptului refugiaților sau pentru a negocia accesul umanitar și de a desfășura operațiuni de ajutor;

(d)	Sprijin pentru mediere și legat de aceasta;

(e)	Evacuarea medicală (MEDEVAC) și evacuarea în caz de accidente (CASEVAC).

10.

„Sprijinul” poate fi direct sau indirect, și anume prin intermediul partenerilor de punere în aplicare.

11.

Atunci când stabilesc dacă o activitate constituie sau nu sprijin în conformitate cu punctele 8 și 9 de mai sus, entitățile Organizației Națiunilor Unite ar trebui să ia în considerare necesitatea de a promova consecvența în punerea în aplicare a politicii la nivelul întregului sistem al Organizației Națiunilor Unite, conform punctelor 18 și 20 de mai jos.

12.

„Încălcări grave” înseamnă, în sensul prezentei politici:

(a)

În cazul unei unități:

(i)

Săvârșirea unor „crime de război” sau a unor „crime împotriva umanității”, astfel cum sunt definite în Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, sau a unor „încălcări grave” ale drepturilor omului, inclusiv execuții sumare/execuții extrajudiciare, acte de tortură, dispariții forțate, sclavie, viol și violență sexuală de o gravitate comparabilă, sau acte de returnare aflate sub incidența dreptului refugiaților care sunt săvârșite la o scară semnificativă sau cu o frecvență semnificativă (adică sunt fenomene mai mult decât izolate sau doar sporadice) sau

(ii)	Un tipar de încălcări repetate ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional al refugiaților, săvârșite de un număr semnificativ de membri ai unității sau

(iii)

Prezența într-un post superior de comandă al unității a unuia sau mai multor ofițeri cu privire la care există motive întemeiate să se suspecteze:

•	Responsabilitatea directă pentru săvârșirea unor „crime de război”, a unor „încălcări grave” ale drepturilor omului sau a unor acțiuni de returnare sau

•	Responsabilitatea de comandă, astfel cum este definită în Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, pentru săvârșirea unor astfel de infracțiuni, încălcări sau acte de către persoane aflate sub comanda lor sau

•

Neadoptarea unor măsuri eficace pentru prevenirea, reprimarea, cercetarea sau urmărirea penală a altor încălcări ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional al refugiaților, săvârșite la o scară semnificativă de către persoane aflate sub comanda lor;

(b)

În cazul autorităților civile sau militare care sunt direct responsabile de gestionarea, administrarea sau comanda forțelor de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite:

(i)	Săvârșirea unor încălcări grave de către una sau mai multe unități aflate sub comanda lor;

(ii)	Coroborarea acestui tip de neîncălcare cu neadoptarea de măsuri eficace pentru investigarea și urmărirea penală a persoanelor care săvârșesc aceste încălcări.

13.

„Organizația Națiunilor Unite” include orice oficiu, departament, agenție, program, fond, operație sau misiune a Organizației Națiunilor Unite.

C. Evaluarea riscurilor

14.

Înainte de a se angaja să acorde sprijin, entitatea Organizației Națiunilor Unite direct vizată trebuie să efectueze o evaluare a riscurilor și a beneficiilor potențiale implicate în acordarea de sprijin. Această evaluare ar trebui să includă examinarea următoarelor elemente (în cazul în care o entitate a Organizației Națiunilor Unite dispune de un mecanism în vigoare, acesta poate fi utilizat pentru a efectua evaluarea în conformitate cu punctul 19 de mai jos):

(a)	Evidența beneficiarului preconizat (beneficiarilor preconizați) în ceea ce privește respectarea sau nerespectarea dreptului internațional umanitar, a dreptului internațional al drepturilor omului sau a dreptului internațional al refugiaților, inclusiv orice evidențe specifice de încălcări grave;

(b)	Istoricul beneficiarului (beneficiarilor) în luarea sau neluarea de măsuri eficace pentru tragerea la răspundere a autorilor unor astfel de încălcări;

(c)	Dacă au fost luate măsuri de remediere sau dacă au fost create instituții, protocoale sau proceduri pentru a preveni repetarea unor astfel de încălcări și, în caz afirmativ, dacă acestea sunt adecvate, inclusiv instituții care să tragă la răspundere eventuali viitori autori;

(d)

O evaluare a măsurii în care acordarea sau suspendarea sprijinului ar afecta capacitatea Organizației Națiunilor Unite de a influența comportamentul entității beneficiare în ceea ce privește respectarea de către aceasta din urmă a dreptului internațional umanitar, a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional al refugiaților;

(e)	Fezabilitatea instituirii de către Organizația Națiunilor Unite a unor mecanisme eficace pentru a monitoriza utilizarea și impactul sprijinului acordat;

(f)

O evaluare bazată pe factorii de mai sus și pe contextul general al sprijinului, cu privire la riscul ca entitatea beneficiară să săvârșească totuși încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional al refugiaților.

15.

Informațiile privind istoricul beneficiarului preconizat în ceea ce privește respectarea dreptului internațional umanitar, a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional al refugiaților ar trebui să fie obținute de la Organizația Națiunilor Unite sau din alte surse fiabile.

16.

În cazul în care, ca urmare a acestei evaluări a riscurilor, entitatea Organizației Națiunilor Unite direct vizată conchide că sunt motive întemeiate pentru a considera că există un risc real ca beneficiarul preconizat să săvârșească încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional al refugiaților, în pofida eventualelor măsuri de atenuare pe care le-ar putea lua Organizația Națiunilor Unite, atunci entitatea Organizației Națiunilor Unite în cauză nu trebuie să acorde sprijin respectivului beneficiar preconizat. Entitatea Organizației Națiunilor Unite ar trebui să clarifice faptul că sprijinul nu va fi posibil cât timp beneficiarul preconizat nu va lua măsuri care să ducă la constatarea faptului că nu mai sunt motive întemeiate pentru a considera că ar exista un risc real ca astfel de încălcări grave să aibă loc. Astfel de măsuri ar putea include, de exemplu, eliberarea unui ofițer dintr-un post superior de comandă atunci când există motive întemeiate pentru a suspecta faptul că ofițerul este responsabil pentru încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional al refugiaților.

17.

În cazul în care, ca urmare a evaluării riscurilor, entitatea Organizației Națiunilor Unite direct vizată conchide că nu sunt motive întemeiate pentru a considera că există un risc real ca beneficiarul preconizat să săvârșească astfel de încălcări, atunci entitatea Organizației Națiunilor Unite în cauză poate acorda sprijin, sub rezerva respectării următoarelor secțiuni ale politicii de față.

D. Transparență

18.

Punerea în aplicare eficace a politicii necesită înțelegerea și cooperarea tuturor părților interesate, inclusiv a țărilor donatoare și a țărilor participante la program, a țărilor care contribuie cu trupe și forțe de poliție, precum și a țărilor-gazdă ale misiunilor politice și de menținere a păcii ale Organizației Națiunilor Unite. Fiecare entitate mandatată să acorde sprijin sau care preconizează acordarea de sprijin pentru forțele de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite colaborează în mod proactiv cu statele membre, precum și cu alți parteneri relevanți și alte părți interesate relevante pentru a explica politica.

19.

Înainte de a începe acordarea de sprijin pentru forțele de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite, înaltul funcționar responsabil [înalții funcționari responsabili] din cadrul Organizației Națiunilor Unite (de exemplu, reprezentantul special al secretarului general, coordonatorul rezident, reprezentantul țării) ar trebui să informeze în scris autoritatea beneficiară/autoritățile beneficiare în scris cu privire la principiile de bază ale Organizației Națiunilor Unite pentru sprijinul acordat forțelor de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite în temeiul politicii de față. În special, beneficiarii ar trebui să fie informați cu privire la faptul că sprijinul Organizației Națiunilor Unite nu poate fi acordat unităților care se află sub comanda unor persoane împotriva cărora există acuzații întemeiate de încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional al refugiaților. Autoritatea beneficiară ar trebui, de asemenea, să fie informată cu privire la procedurile sau mecanismele de punere în aplicare a politicii, astfel cum se subliniază în secțiunea III de mai jos. Ar trebui să fie clar pentru beneficiar că, pentru a susține sprijinul, Organizația Națiunilor Unite are obligația de a evalua în permanență dacă acțiunile beneficiarului sunt conforme sau nu cu obligațiile organizației în temeiul corpusurilor legislative relevante. Deși o entitate specifică a Organizației Națiunilor Unite poate întreprinde acțiuni de promovare și comunicare, acestea ar trebui să fie coordonate pentru a se promova coerența la nivelul Organizației Națiunilor Unite în țara respectivă, iar cel mai înalt funcționar al Organizației Națiunilor Unite dintr-o țară dată (reprezentantul special al secretarului general și/sau coordonatorul rezident) ar trebui să fie informat cu privire la astfel de acțiuni.

III. Asigurarea unei puneri în aplicare eficace

A. Elementele unui cadru de punere în aplicare

20.

Punerea în aplicare a politicii vizând obligația de diligență în privința drepturilor omului trebuie să ia în considerare mandatele specifice ale entității Organizației Națiunilor Unite în cauză, natura și amploarea sprijinului, precum și contextul politic și operațional în care acesta este acordat.

21.

Fiecare entitate a Organizației Națiunilor Unite care acordă sprijin trebuie să elaboreze un cadru de punere în aplicare în conformitate cu practicile sale de gestionare, pentru a asigura respectarea politicii de față. Cadrul respectiv ar trebui stabilit în mod clar într-o procedură operațională standard sau într-un instrument similar. Cadrul ar trebui raportat organismului care a mandatat entitatea, dacă este cazul. Un astfel de cadru ar trebui să includă, după caz:

(a)	Resursele necesare pentru a gestiona în mod eficace acordarea sprijinului și pentru a monitoriza și a evalua impactul acestuia;

(b)	Măsuri de stimulare sau alte măsuri însoțitoare menite să îmbunătățească respectarea de către beneficiar a dreptului internațional umanitar, a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional al refugiaților;

(c)

Mecanisme pentru monitorizarea eficace a comportamentului beneficiarului cu scopul de a detecta încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului și ale dreptului internațional al refugiaților, precum și răspunsurile instituției beneficiare la orice încălcare [aceste mecanisme ar trebui să includă proceduri de raportare periodică din partea Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR), a Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), a Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) și a Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), precum și a birourilor reprezentanților speciali ai secretarului general pentru copii și conflictele armate și a reprezentantului special al secretarului general privind violența sexuală în cadrul conflictelor];

(d)	Sisteme bine definite pentru compilarea și analiza eficace a informațiilor colectate prin intermediul unei astfel de monitorizări și din alte surse, inclusiv protecția locală a rețelelor civile;

(e)

Proceduri bine definite pentru a orienta deciziile din partea funcționarilor responsabili ai Organizației Națiunilor Unite prin care se stabilește dacă încălcările săvârșite de entitatea beneficiară necesită sau nu o intervenție pe lângă entitatea beneficiară sau elementele de comandă ale acesteia sau dacă, în ultimă instanță, aceste încălcări impun suspendarea sau retragerea sprijinului în temeiul politicii de față;

(f)	Proceduri clare pentru comunicarea cu autoritățile relevante în cazul în care intervenția Organizației Națiunilor Unite sau suspendarea sau retragerea sprijinului este necesară în temeiul politicii de față;

(g)

Proceduri clare și eficace pentru evaluarea și luarea în considerare a riscurilor posibile în cazul în care sprijinul este suspendat sau retras, inclusiv riscuri pentru siguranța și securitatea personalului Organizației Națiunilor Unite și a personalului asociat, precum și pentru identificarea unor măsuri de atenuare adecvate și asigurarea faptului că se iau aceste măsuri.

22.

În ceea ce privește aplicarea politicii și utilizarea măsurilor prevăzute la punctul 21 literele (a)-(g) de mai sus la nivel de țară, fiecare entitate a Organizației Națiunilor Unite ar trebui să ia în considerare necesitatea de a promova coerența în punerea în aplicare a politicii la nivelul întregului sistem al Organizației Națiunilor Unite. Cel mai înalt funcționar al Organizației Națiunilor Unite din țara respectivă (reprezentantul special al secretarului general și/sau coordonatorul rezident) este responsabil de inițierea consultărilor privind cadrul de punere în aplicare cu toate părțile interesate de la nivel național și internațional. În cazul misiunilor integrate, consultările dintre misiune și echipa de țară a Organizației Națiunilor Unite ar trebui să facă parte din procedura consacrată.

B. Consultanța prealabilă acordată organelor legislative ale Organizației Națiunilor Unite

23.

Acțiunile entităților Organizației Națiunilor Unite pentru a sprijini forțele de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite necesită o atenție aparte având în vedere eventuala răspundere, vizibilitatea ridicată și riscurile deosebite implicate. Prin urmare, este important ca entitățile Organizației Națiunilor Unite să își îndeplinească obligația de diligență, în special prin efectuarea unei evaluări a riscurilor, înainte de adoptarea unui mandat sau a unei directive pentru a acorda sprijin forțelor de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite. Evaluarea rezultată ar trebui inclusă în rapoartele sau informările adresate organelor legislative, după caz. În contextul menținerii păcii, aceste evaluări ar trebui să contribuie la elaborarea de către secretarul general a unor propuneri adresate organelor legislative cu privire la mandate și să ofere informații în acest sens.

C. Raportare și supraveghere

24.

Rapoartele oficiale relevante ale Organizației Națiunilor Unite (de exemplu, rapoartele secretarului general adresate Consiliului de Securitate, rapoartele de țară și cele tematice elaborate de către oficiile, programele, agențiile și fondurile Organizației Națiunilor Unite) ar trebui să acopere sprijinul acordat forțelor de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite, inclusiv natura și domeniul de aplicare al sprijinului, măsurile utilizate pentru a asigura respectarea politicii privind „obligația de diligență”, acțiunile conexe pentru a promova respectarea principiilor de bază ale sprijinului acordat de Organizația Națiunilor Unite, precum și o evaluare a impactului sprijinului.

25.

În cazul în care apar dificultăți critice legate de un astfel de sprijin, entitățile Organizației Națiunilor Unite ar trebui să raporteze imediat funcționarilor și organelor legislative relevante ale Organizației Națiunilor Unite, după caz, cu privire la evoluțiile legate de elementele evaluării riscurilor care sugerează riscul ca organizația sau personalul acesteia să fie asociat(ă) unor încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional al refugiaților. Entitățile Organizației Națiunilor Unite implicate ar trebui să raporteze cu privire la circumstanțe, orice măsuri luate pentru a atenua sau a remedia situația și recomandări privind acțiuni ulterioare.

D. Măsuri de atenuare

26.

Dacă Organizația Națiunilor Unite primește informații fiabile care oferă motive întemeiate pentru a considera că un beneficiar al sprijinului acordat de Organizația Națiunilor Unite săvârșește încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional al refugiaților, entitatea Organizației Națiunilor Unite care acordă sprijinul ar trebui să aducă aceste motive în atenția autorităților naționale competente pentru a se pune capăt acestor încălcări.

27.

Dacă, în pofida intervenției entității Organizației Națiunilor Unite în cauză, Organizația Națiunilor Unite primește informații fiabile care oferă motive întemeiate pentru a suspecta că entitatea beneficiară continuă să se implice în încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional al refugiaților, atunci entitatea Organizației Națiunilor Unite trebuie să suspende sau să retragă sprijinul acordat beneficiarului.

E. Provocări operaționale

28.

În contextul menținerii păcii, suspendarea sau retragerea sprijinului în cazul nerespectării de către forțele de securitate beneficiare a principiilor de bază ale politicii poate reduce în mod semnificativ capacitatea misiunii de a îndeplini mandatul general și obiectivele stabilite de Consiliul de Securitate. Cu toate acestea, suspendarea sau retragerea sprijinului logistic, material sau tehnic poate deveni necesară în cazul în care continuarea sprijinului ar implica organizația în încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional al refugiaților. Secretarul general ar trebui să informeze cu regularitate Consiliul cu privire la măsurile luate de o operație de menținere a păcii în temeiul politicii de față și, în cazul în care se consideră că aplicarea politicii de față ar avea un impact critic asupra capacității operației de a-și îndeplini mandatul, secretarul general ar trebui să informeze Consiliul în timp util și să solicite avizul Consiliului cu privire la calea de urmat. În mod similar, în cazul în care suspendarea sau retragerea sprijinului acordat de o agenție, un fond sau un program al Organizației Națiunilor Unite afectează capacitatea entității respective de a-și îndeplini mandatul, directorul executiv al agenției, fondului sau programului în cauză va informa în timp util organul de conducere al agenției, fondului sau programului și va solicita avizul acestuia cu privire la calea de urmat.

F. Răspundere

29.

În urma aprobării prezentului cadru de politică de către secretarul general, cadrele de conducere de nivel superior de la sediul central [subsecretarii generali, administratorul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), directorii executivi ai fondurilor și programelor] sunt responsabile să asigure faptul că sprijinul acordat forțelor și instituțiilor de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite și punerea în aplicare a politicii sunt evaluate cu regularitate în domeniile lor de responsabilitate. Acestea sunt, de asemenea, responsabile să asigure faptul că sunt aduse la timp în atenția secretarului general și a organelor legislative relevante evoluțiile semnificative în ceea ce privește punerea în aplicare a politicii de față, inclusiv acțiunile de atenuare întreprinse în temeiul acesteia.

30.

Dacă este relevant, grupurile operative integrate ale misiunilor și grupurile operative integrate ar trebui să includă pe agendele lor un punct permanent privind revizuirea și evaluarea sprijinului acordat forțelor de securitate din afara Organizației Națiunilor Unite.

31.

O nouă prezentare adresată Comitetului pentru politică ar trebui să fie pregătită peste un an, pe baza experienței dobândite, pentru a se stabili, printre altele, dacă sunt necesare alte măsuri sau mecanisme de punere în aplicare.