9.6.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 180/3


ACORD

între Uniunea Europeană și Republica Belarus privind facilitarea eliberării vizelor

UNIUNEA EUROPEANĂ, denumită în continuare „Uniunea”,

și

REPUBLICA BELARUS, denumită în continuare „Belarus”,

denumite în continuare „părțile”,

DORIND să faciliteze contactele între persoane ca o condiție importantă pentru dezvoltarea constantă a relațiilor economice, umanitare, culturale, științifice și de altă natură, prin facilitarea eliberării vizelor pentru cetățenii Uniunii și ai Belarusului pe bază de reciprocitate;

RECUNOSCÂND că facilitarea eliberării vizelor nu ar trebui să conducă la migrație neregulamentară și acordând o atenție specială securității și readmisiei;

AVÂND ÎN VEDERE principiile fundamentale care reglementează cooperarea dintre părți, precum și obligațiile și responsabilitățile, inclusiv respectarea drepturilor omului și a principiilor democratice, care decurg din instrumentele internaționale relevante aplicabile acestora;

ȚINÂND SEAMA de Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție și de Protocolul privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene, anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și confirmând că dispozițiile prezentului acord nu se aplică Regatului Unit și Irlandei;

LUÂND ÎN CONSIDERARE Protocolul privind poziția Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și confirmând că prevederile prezentului acord nu se aplică Regatului Danemarcei,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articolul 1

Scopul și domeniul de aplicare

Scopul prezentului acord este de a facilita, pe bază de reciprocitate, eliberarea vizelor pentru cetățenii Uniunii și ai Belarusului, în cazul unei șederi planificate cu o durată de cel mult 90 de zile într-un interval de 180 de zile.

Articolul 2

Clauză generală

(1)   Facilitarea eliberării vizelor prevăzută în prezentul acord se aplică cetățenilor Uniunii și ai Belarusului numai în măsura în care aceștia nu sunt exonerați de obligația de a deține viză în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative ale Belarusului, ale Uniunii sau ale statelor membre, al prezentului acord sau al altor acorduri internaționale.

(2)   Dreptul intern al Belarusului sau al statelor membre sau dreptul Uniunii se aplică în cazul aspectelor care nu fac obiectul prevederilor prezentului acord, cum ar fi refuzul de eliberare a unei vize, recunoașterea documentelor de călătorie, dovada mijloacelor suficiente de subzistență, refuzul intrării și măsurile de îndepărtare.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului acord:

(a)

„stat membru” înseamnă orice stat membru al Uniunii, cu excepția Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit;

(b)

„cetățean al Uniunii” înseamnă un resortisant al unui stat membru, astfel cum este definit la litera (a);

(c)

„cetățean al Belarusului” înseamnă un resortisant al Republicii Belarus;

(d)

„viză” înseamnă o autorizație emisă de un stat membru sau de Belarus în vederea tranzitării sau a intrării pe teritoriul statelor membre sau al Belarusului pentru o ședere planificată cu o durată de cel mult 90 de zile într-un interval de 180 de zile;

(e)

„persoană aflată în situație de ședere legală” înseamnă:

pentru Belarus, un cetățean al Uniunii autorizat sau îndreptățit, în temeiul legislației Belarusului, să stea mai mult de 90 de zile pe teritoriul Belarusului;

pentru Uniune, un cetățean al Belarusului autorizat sau îndreptățit, în temeiul dreptului Uniunii sau al legislației naționale, să stea mai mult de 90 de zile pe teritoriul unui stat membru;

(f)

„permis de liberă trecere al UE” înseamnă documentul eliberat de Uniune anumitor agenți ai instituțiilor Uniunii, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1417/2013 al Consiliului (1).

Articolul 4

Documente justificative privind scopul călătoriei

(1)   În ceea ce privește următoarele categorii de cetățeni ai Uniunii și ai Belarusului, documentele enumerate mai jos sunt suficiente pentru a justifica scopul călătoriei pe teritoriul celeilalte părți:

(a)

pentru membrii delegațiilor oficiale, inclusiv membrii permanenți ai acestor delegații care, ca urmare a unei invitații oficiale adresate statului membru, Uniunii sau Belarusului, participă la reuniuni, consultări, negocieri sau programe de schimb oficiale, precum și la evenimente organizate de instituții interguvernamentale pe teritoriul unui stat membru sau pe teritoriul Belarusului:

o scrisoare emisă de o autoritate competentă a statului membru, a Uniunii sau a Belarusului care să confirme faptul că solicitantul este membru sau membru permanent al delegației sale și că acesta călătorește pe teritoriul celeilalte părți pentru a participa la evenimentele menționate anterior, însoțită de o copie a invitației oficiale;

(b)

pentru rudele apropiate – soț/soție, copii, părinți și persoane care exercită autoritatea parentală, bunici, nepoți care vizitează cetățeni ai Uniunii aflați în situație de ședere legală în Belarus sau cetățeni ai Belarusului aflați în situație de ședere legală în statele membre, sau cetățeni ai Uniunii care au reședința pe teritoriul statului membru ai căror resortisanți sunt, sau cetățeni ai Belarusului care au reședința pe teritoriul Belarusului:

o cerere scrisă din partea gazdei;

(c)

pentru oamenii de afaceri și reprezentanții organizațiilor de afaceri:

o cerere scrisă din partea persoanei juridice-gazdă, a societății-gazdă, a organizației-gazdă sau a biroului sau filialei unei astfel de persoane juridice sau societăți, sau din partea autorităților naționale sau locale din Belarus sau ale unui stat membru sau a comitetelor de organizare a târgurilor și a expozițiilor industriale, a conferințelor și a simpozioanelor desfășurate pe teritoriul Belarusului sau al unuia dintre statele membre, aprobată de autoritățile competente în conformitate cu legislația națională;

(d)

pentru conducătorii auto care prestează servicii de transport internațional de mărfuri și de pasageri între teritoriul Belarusului și teritoriile statelor membre, cu vehicule înmatriculate în statele membre sau în Belarus:

o cerere scrisă din partea societății sau a asociației (uniunii) naționale a transportatorilor din Belarus sau din partea asociațiilor naționale ale transportatorilor din statele membre care prestează servicii de transport rutier internațional, în care să se precizeze scopul, itinerariul, durata și frecvența călătoriilor;

(e)

pentru membrii personalului de tren, precum și ai echipajelor responsabile de vagoanele frigorifice și de locomotivele trenurilor internaționale care călătoresc spre teritoriul Belarusului și al statelor membre:

o cerere scrisă din partea organizației feroviare sau a societății competente din Belarus sau dintr-un stat membru, în care să se precizeze scopul, durata și frecvența călătoriilor;

(f)

pentru jurnaliști și personalul tehnic care îi însoțește în scop profesional:

un certificat sau un alt document emis de o organizație profesională sau de angajatorul solicitantului, din care să reiasă faptul că persoana în cauză este jurnalist calificat și în care să se indice că scopul călătoriei este desfășurarea unei activități de natură jurnalistică sau care să ateste faptul că persoana în cauză este membru al personalului tehnic care îl însoțește pe jurnalist în scop profesional;

(g)

pentru persoanele care participă la activități științifice, academice, culturale sau artistice, inclusiv la programe de schimb între universități și la alte programe de schimb:

o cerere scrisă din partea unei organizații-gazdă privind participarea la aceste activități;

(h)

pentru elevii, studenții instituțiilor universitare și postuniversitare și profesorii însoțitori care efectuează călătorii de studii sau de formare educațională, inclusiv în cadrul programelor de schimb, precum și al altor activități școlare conexe:

o cerere scrisă sau o adeverință de înscriere din partea universității, a academiei, a institutului, a colegiului sau a școlii-gazdă sau legitimații de student sau certificate pentru cursurile care vor fi urmate;

(i)

pentru participanții la evenimente sportive internaționale și persoanele care îi însoțesc în scop profesional:

o cerere scrisă din partea organizației-gazdă - autorități competente, federații sportive naționale ale statelor membre sau ale Belarusului sau Comitetul Olimpic Național al Belarusului sau comitetele olimpice naționale ale statelor membre;

(j)

pentru participanții la programe oficiale de schimb organizate de orașe înfrățite sau de alte entități municipale:

o cerere scrisă din partea șefilor administrației/primarilor acestor orașe sau din partea autorităților municipale;

(k)

pentru vizitarea cimitirelor civile și militare:

un document oficial care să confirme existența și conservarea mormântului, precum și legătura de rudenie sau de alt tip dintre solicitant și persoana decedată;

(l)

pentru rudele care participă la ceremonii funerare:

un document oficial care să confirme decesul, precum și legătura de rudenie sau de alt tip dintre solicitant și persoana decedată;

(m)

pentru persoanele care călătoresc în scopuri medicale și persoanele care trebuie să le însoțească:

un document oficial din partea instituției medicale, care să confirme necesitatea îngrijirii medicale în această instituție, necesitatea de a fi însoțite și dovada mijloacelor financiare suficiente pentru achitarea tratamentului medical;

(n)

pentru membrii profesiilor care participă la expoziții internaționale, conferințe, simpozioane, seminare sau la alte evenimente similare organizate pe teritoriul Belarusului sau al statelor membre:

o cerere scrisă din partea organizației-gazdă care să confirme că persoana în cauză participă la eveniment;

(o)

pentru reprezentanții organizațiilor societății civile care efectuează călătorii în scopul formării educaționale sau în scopul participării la seminare și conferințe, inclusiv în cadrul programelor de schimb:

o cerere scrisă din partea organizației-gazdă, o confirmare că persoana respectivă reprezintă organizația societății civile și certificatul privind constituirea unei astfel de organizații de la registrul competent, eliberat de o autoritate de stat, în conformitate cu legislația națională;

(p)

pentru participanții la programele oficiale de cooperare transfrontalieră ale UE dintre Belarus și Uniune:

o cerere scrisă din partea organizației-gazdă.

(2)   Cererea scrisă menționată la alineatul (1) de la prezentul articol cuprinde următoarele elemente:

(a)

pentru persoana invitată: numele și prenumele, data nașterii, sexul, cetățenia, numărul pașaportului, data și scopul călătoriei, numărul intrărilor și, dacă este cazul, numele copiilor care însoțesc persoana invitată;

(b)

pentru persoana care face invitația: numele, prenumele și adresa;

(c)

pentru persoana juridică, societatea sau organizația care face invitația: denumirea completă, adresa și:

în cazul în care cererea este depusă de o organizație sau de o autoritate, numele și funcția persoanei care semnează cererea;

în cazul în care persoana care face invitația este o persoană juridică sau o societate, sau un birou ori o filială a unei astfel de persoane juridice sau societăți cu sediul pe teritoriul unui stat membru sau al Belarusului, numărul de înregistrare în conformitate cu dreptul intern al statului membru în cauză sau al Belarusului.

(3)   Pentru categoriile de persoane menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, toate categoriile de vize sunt eliberate în conformitate cu procedura simplificată, fără a se mai cere altă justificare, invitație sau validare referitoare la scopul călătoriei, prevăzută de legislația părților.

Articolul 5

Eliberarea vizelor cu intrări multiple

(1)   Misiunile diplomatice și posturile consulare ale statelor membre și ale Belarusului eliberează vize cu intrări multiple cu un termen de valabilitate de cinci ani pentru următoarele categorii de persoane:

(a)

membrii guvernelor și ai parlamentelor naționale și regionale, membrii curților constituționale și membrii curților supreme în exercitarea atribuțiilor lor, dacă aceștia nu sunt exonerați de obligația de a deține viză în temeiul prezentului acord;

(b)

membrii permanenți ai delegațiilor oficiale care, ca urmare a unei invitații oficiale adresate statelor membre, Uniunii sau Belarusului, vor participa periodic la reuniuni, consultări, negocieri sau programe de schimb, precum și la evenimente organizate de instituții interguvernamentale pe teritoriul Belarusului sau al unui stat membru;

(c)

soț/soție, copii care au vârsta sub 21 de ani sau se află în întreținere, părinți și persoane care exercită autoritatea parentală, bunici și nepoți, care vizitează cetățeni ai Uniunii aflați în situație de ședere legală pe teritoriul Belarusului sau cetățeni ai Belarusului aflați în situație de ședere legală pe teritoriul statelor membre, sau cetățeni ai Uniunii care au reședința pe teritoriul statului membru ai căror resortisanți sunt, sau cetățeni ai Belarusului care au reședința pe teritoriul Belarusului;

(d)

oameni de afaceri și reprezentanți ai organizațiilor de afaceri care călătoresc în mod regulat în Belarus sau în statele membre.

Prin derogare de la prima teză din prezentul alineat, atunci când necesitatea sau intenția de a călători în mod frecvent sau regulat este vădit limitată la o perioadă mai scurtă, termenul de valabilitate al vizei cu intrări multiple este limitat la perioada respectivă, în special în următoarele situații:

în cazul persoanelor menționate la litera (b), dacă durata statutului de membru permanent al unei delegații oficiale este mai mică de cinci ani;

în cazul persoanelor menționate la litera (c), dacă perioada de valabilitate a autorizației de ședere legală a cetățenilor Belarusului aflați în situație de ședere legală pe teritoriul unuia dintre statele membre sau a cetățenilor Uniunii aflați în situație de ședere legală în Belarus este mai mică de cinci ani;

în cazul persoanelor menționate la litera (d), dacă durata statutului de reprezentant al organizației de afaceri sau durata contractului de muncă este mai mică de cinci ani.

(2)   Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale statelor membre și ale Belarusului eliberează vize cu intrări multiple cu un termen de valabilitate de un an pentru următoarele categorii de persoane, cu condiția ca pe parcursul anului precedent acestea să fi obținut cel puțin o viză și să o fi utilizat în conformitate cu legislația statului vizitat privind intrarea și șederea:

(a)

membrii delegațiilor oficiale care, ca urmare a unei invitații oficiale adresate statelor membre, Uniunii sau Belarusului, vor participa în mod periodic la reuniuni, consultări, negocieri sau programe de schimb oficiale, precum și la evenimente organizate de instituții interguvernamentale pe teritoriul Belarusului sau al unui stat membru;

(b)

conducătorii auto care prestează servicii de transport internațional de mărfuri și de pasageri între teritoriul Belarusului și teritoriile statelor membre, cu vehicule înmatriculate în statele membre sau în Belarus;

(c)

membrii personalului de tren, precum și ai echipajelor responsabile de vagoanele frigorifice și de locomotivele trenurilor internaționale care călătoresc pe teritoriul Belarusului și al statelor membre;

(d)

persoanele care participă la activități științifice, academice, culturale și artistice, inclusiv la programe de schimb între universități și la alte programe de schimb, care călătoresc în mod regulat în Belarus sau în statele membre;

(e)

studenții instituțiilor universitare și postuniversitare care efectuează în mod regulat călătorii de studii sau de formare educațională, inclusiv în cadrul programelor de schimb;

(f)

participanții la evenimente sportive internaționale și persoanele care îi însoțesc în scop profesional;

(g)

participanții la programe oficiale de schimb organizate de orașe înfrățite și de alte entități municipale;

(h)

persoanele care trebuie să călătorească în mod periodic în scopuri medicale și persoanele care trebuie să le însoțească;

(i)

membrii profesiilor care participă la expoziții, conferințe, simpozioane, seminare internaționale sau la alte evenimente similare;

(j)

reprezentanții organizațiilor societății civile care călătoresc în mod regulat în Belarus sau în statele membre în scopul formării educaționale, al participării la seminare, conferințe, inclusiv în cadrul programelor de schimb;

(k)

participanții la programele oficiale de cooperare transfrontalieră ale UE dintre Belarus și Uniune;

(l)

jurnaliștii și personalul tehnic care îi însoțește în scop profesional.

Prin derogare de la prima teză din prezentul alineat, atunci când necesitatea sau intenția de a călători în mod frecvent sau periodic este vădit limitată la o perioadă mai scurtă, termenul de valabilitate al vizei cu intrări multiple este limitat la perioada respectivă.

(3)   Misiunile diplomatice și posturile consulare ale statelor membre și ale Belarusului eliberează vize cu intrări multiple cu un termen de valabilitate de cel puțin doi ani și de cel mult cinci ani pentru categoriile de persoane menționate la alineatul (2) de la prezentul articol, cu condiția ca în ultimii doi ani acestea să fi utilizat o viză cu intrări multiple cu o perioadă de valabilitate de un an, în conformitate cu legislația statului vizitat privind intrarea și șederea, cu excepția cazului în care necesitatea sau intenția de a călători în mod frecvent sau periodic este vădit limitată la o perioadă mai scurtă, situație în care termenul de valabilitate al vizei cu intrări multiple este limitat la perioada respectivă.

Articolul 6

Taxe pentru prelucrarea cererilor de viză

(1)   Taxa pentru prelucrarea cererilor de viză este de 35 EUR. Cuantumul menționat anterior poate fi revizuit în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14 alineatul (4) din prezentul acord.

(2)   Statele membre și Belarus percep o taxă de 70 EUR pentru prelucrarea cererilor de viză în cazul în care solicitantul a solicitat luarea unei decizii cu privire la cerere în termen de două zile de la depunerea acesteia și consulatul a acceptat să ia o decizie în termen de două zile.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (4), următoarele categorii de persoane sunt scutite de la plata taxelor pentru prelucrarea cererilor de viză:

(a)

membrii guvernelor și ai parlamentelor naționale și regionale, ai curților constituționale și ai curților supreme, dacă aceștia să nu sunt scutiți de obligația de a deține viză în temeiul prezentului acord;

(b)

membrii delegațiilor oficiale, inclusiv membrii permanenți ai acestor delegații care, ca urmare a unei invitații oficiale adresate statelor membre, Uniunii sau Belarusului, participă la reuniuni, consultări, negocieri sau programe de schimb oficiale, precum și la evenimente organizate de instituții interguvernamentale pe teritoriul Belarusului sau al unui stat membru;

(c)

pentru rudele apropiate (soț/soție, copii, părinți și persoane care exercită autoritatea parentală, bunici și nepoți) ale cetățenilor Uniunii aflați în situație de ședere legală pe teritoriul Belarusului, ale cetățenilor Belarusului aflați în situație de ședere legală pe teritoriul statelor membre, ale cetățenilor Uniunii care au reședința pe teritoriul statului membru ai căror resortisanți sunt și ale cetățenilor Belarusului care au reședința pe teritoriul Belarusului;

(d)

persoanele care participă la activități științifice, academice, culturale sau artistice, inclusiv la programe de schimb între universități și la alte programe de schimb;

(e)

elevii, studenții instituțiilor universitare și postuniversitare și profesorii însoțitori care efectuează călătorii de studii sau de formare educațională, inclusiv în cadrul programelor de schimb, precum și al altor activități educaționale conexe;

(f)

participanții la evenimente sportive internaționale și persoanele care îi însoțesc în scop profesional;

(g)

participanții la programe oficiale de schimb organizate de orașe înfrățite și de alte entități municipale;

(h)

reprezentanții organizațiilor societății civile care efectuează călătorii în scopul formării educaționale, al participării la seminare, conferințe, inclusiv în cadrul programelor de schimb;

(i)

participanții la programele oficiale de cooperare transfrontalieră ale UE dintre Belarus și Uniune;

(j)

persoanele cu handicap și persoanele care le însoțesc, dacă este cazul;

(k)

persoanele care au prezentat documente ce atestă necesitatea călătoriei lor în scopuri umanitare, inclusiv pentru a primi tratament medical de urgență, precum și persoanele care le însoțesc sau persoanele care participă la funeraliile unei rude apropiate sau care vizitează o rudă apropiată grav bolnavă;

(l)

copiii cu vârsta sub 12 ani.

(4)   Dacă un stat membru sau Belarus cooperează cu un prestator extern de servicii în vederea eliberării vizelor, prestatorul extern de servicii poate percepe o taxă pentru aceste servicii. Această taxă este proporțională cu costurile suportate de prestatorul extern de servicii în îndeplinirea sarcinilor sale și nu depășește 30 EUR. Atunci când este posibil, statul membru sau Belarus menține, pentru toți solicitanții, posibilitatea de a-și depune cererile direct la consulatele sale.

Pentru Uniune, prestatorul extern de servicii își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile Codului de vize și cu respectarea deplină a legislației belaruse.

Pentru Belarus, prestatorul extern de servicii își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația belarusă și cu respectarea deplină a legislației statelor membre.

Articolul 7

Durata procedurilor de prelucrare a cererilor de viză

(1)   Misiunile diplomatice și posturile consulare ale statelor membre și ale Belarusului iau o decizie privind cererea de eliberare a vizei în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii cererii și a documentelor necesare pentru eliberarea vizei.

(2)   Perioada de timp pentru luarea deciziei privind cererea de viză se poate prelungi până la 30 de zile calendaristice în cazuri individuale, mai ales atunci când este necesară o verificare suplimentară a cererii.

(3)   Termenul de luare a unei decizii cu privire la o cerere de viză se poate reduce la doi zile lucrătoare sau mai puțin, în situații urgente.

În cazul în care solicitanții au obligația de a obține o programare pentru depunerea unei cereri, programarea se face, de regulă, în termen de două săptămâni de la data solicitării acesteia. În pofida tezei precedente, prestatorii externi de servicii se asigură că cererea de viză poate fi depusă, de regulă, fără întârzieri nejustificate.

În cazuri de urgență justificate, consulatul poate permite solicitanților să își depună cererile fără programare prealabilă sau poate acorda o programare pe loc.

Articolul 8

Călătoriile în cazul documentelor pierdute sau furate

Cetățenii Uniunii sau ai Belarusului care și-au pierdut sau cărora le-au fost furate documentele de călătorie pe perioada șederii pe teritoriul Belarusului sau al statelor membre pot părăsi teritoriul Belarusului sau al statelor membre în baza unor acte de călătorie valabile, care le conferă dreptul de a traversa frontiera, eliberate de misiunile diplomatice sau de posturile consulare ale statelor membre sau ale Belarusului, fără viză sau altă autorizație.

Articolul 9

Prelungirea vizelor în circumstanțe excepționale

Cetățenii Uniunii și ai Belarusului care nu sunt în măsură să părăsească teritoriul statelor membre până la data menționată pe viză din motive de forță majoră sau din motive umanitare care îi împiedică să părăsească teritoriul Belarusului sau al statelor membre beneficiază gratuit de prelungirea perioadei de valabilitate a vizei, în conformitate cu legislația aplicată de Belarus sau de statul membru de destinație, pentru perioada necesară întoarcerii acestora în statul în care își au reședința.

Articolul 10

Pașapoartele diplomatice și permisele de liberă trecere ale UE

(1)   Cetățenii Uniunii care dețin un pașaport diplomatic biometric valabil emis de un stat membru, precum și titularii unui permis de liberă trecere al UE valabil pot intra, ieși și tranzita fără viză teritoriul Belarusului.

(2)   Cetățenii Belarusului care dețin un pașaport diplomatic biometric valabil eliberat de această țară pot intra, ieși și tranzita fără viză teritoriile statelor membre.

(3)   Persoanele menționate la alineatele (1) și (2) au drept de ședere pe teritoriul Belarusului sau pe teritoriile statelor membre pentru o perioadă de cel mult 90 de zile într-un interval de 180 de zile.

Articolul 11

Valabilitatea teritorială a vizelor

În baza normelor și a regulamentelor naționale privind securitatea națională a Belarusului și a statelor membre și în conformitate cu normele Uniunii privind vizele cu valabilitate teritorială limitată, cetățenii Uniunii și cetățenii belaruși au dreptul de a călători pe teritoriul statelor membre sau al Belarusului în aceleași condiții ca și cetățenii belaruși și ai Uniunii.

Articolul 12

Comitetul mixt de gestionare a acordului

(1)   Părțile instituie un comitet mixt de experți (denumit în continuare „comitetul”), alcătuit din reprezentanți ai Uniunii și ai Belarusului.

(2)   Comitetul îndeplinește, în special, următoarele atribuții:

(a)

monitorizarea punerii în aplicare a prezentului acord;

(b)

propunerea de modificări sau de completări la prezentul acord;

(c)

soluționarea litigiilor care decurg din interpretarea sau aplicarea dispozițiilor prezentului acord.

(3)   Comitetul se reunește ori de câte ori este necesar, la cererea uneia dintre părți și cel puțin o dată pe an.

(4)   Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.

Articolul 13

Relația dintre prezentul acord și acordurile bilaterale dintre statele membre și Belarus

De la intrarea sa în vigoare, prezentul acord prevalează în raport cu dispozițiile oricărui acord sau regim bilateral sau multilateral încheiat între statele membre și Belarus, în măsura în care dispozițiile acordurilor sau regimurilor în cauză pot afecta sau modifica domeniul de aplicare al prezentului acord.

Articolul 14

Clauze finale

(1)   Prezentul acord se ratifică sau se aprobă de către părți în conformitate cu procedurile acestora și intră în vigoare în prima zi a celei de a doua luni care urmează datei la care părțile își notifică reciproc faptul că procedurile menționate mai sus au fost finalizate.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, prezentul acord intră în vigoare doar la data la care intră în vigoare Acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Belarus privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală, în cazul în care această dată este ulterioară datei prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol.

(3)   Prezentul acord se încheie pe o perioadă nedeterminată, cu excepția cazului în care încetează în conformitate cu alineatul (6) de la prezentul articol.

(4)   Prezentul acord poate fi modificat cu acordul scris al părților. Modificările intră în vigoare după ce părțile și-au notificat reciproc finalizarea procedurilor interne necesare în acest scop.

(5)   Fiecare parte poate suspenda integral sau parțial prezentul acord. Decizia de suspendare se notifică celeilalte părți cu cel puțin 48 de ore înainte de intrarea sa în vigoare. Partea care a suspendat aplicarea prezentului acord informează imediat cealaltă parte, odată ce motivele suspendării nu se mai aplică.

(6)   Fiecare parte poate denunța prezentul acord, prin notificarea scrisă a celeilalte părți. Prezentul acord își încetează valabilitatea la 90 de zile de la data unei astfel de notificări. Întocmit în două exemplare în limbile bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, maghiară, italiană, letonă, lituaniană, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă, suedeză și belarusă, fiecare dintre aceste texte fiind în egală măsură autentic.

Done in duplicate in the Bulgarian, Croatian, Czech, Danish, Dutch, English, Estonian, Finnish, French, German, Greek, Hungarian, Italian, Latvian, Lithuanian, Maltese, Polish, Portuguese, Romanian, Slovak, Slovenian, Spanish, Swedish and Belarusian languages, each of these texts being equally authentic.

Съставено в Брюксел на осми януари две хиляди и двадесета година.

Hecho en Bruselas, el ocho de enero de dos mil veinte.

V Bruselu dne osmého ledna dva tisíce dvacet.

Udfærdiget i Bruxelles den ottende januar to tusind og tyve.

Geschehen zu Brüssel am achten Januar zweitausendzwanzig.

Kahe tuhande kahekümnenda aasta jaanuarikuu kaheksandal päeval Brüsselis.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις οκτώ Ιανουαρίου δύο χιλιάδες είκοσι.

Done at Brussels on the eighth day of January in the year two thousand and twenty.

Fait à Bruxelles, le huit janvier deux mille vingt.

Sastavljeno u Bruxellesu osmog siječnja godine dvije tisuće dvadesete.

Fatto a Bruxelles, addì otto gennaio duemilaventi.

Briselē, divi tūkstoši divdesmitā gada astotajā janvārī.

Priimta du tūkstančiai dvidešimtų metų sausio aštuntą dieną Briuselyje.

Kelt Brüsszelben, a kétezer-huszadik év január havának nyolcadik napján.

Magħmul fi Brussell, fit-tmien jum ta’ Jannar fis-sena elfejn u għoxrin.

Gedaan te Brussel, acht januari tweeduizend twintig.

Sporządzono w Brukseli dnia ósmego stycznia roku dwa tysiące dwudziestego.

Feito em Bruxelas, em oito de janeiro de dois mil e vinte.

Întocmit la Bruxelles la opt ianuarie două mii douăzeci.

V Bruseli ôsmeho januára dvetisícdvadsať.

V Bruslju, dne osmega januarja leta dva tisoč dvajset.

Tehty Brysselissä kahdeksantena päivänä tammikuuta vuonna kaksituhattakaksikymmentä.

Som skedde i Bryssel den åttonde januari år tjugohundratjugo.

Заключана ў горадзе Бруселi восьмага студзеня дзве тысячы дваццатага года.

Image 1


(1)  Regulamentul (UE) nr. 1417/2013 al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind stabilirea formei permisului de liberă trecere emis de Uniunea Europeană (JO L 353, 28.12.2013, p. 26).


PROTOCOL LA ACORDUL PRIVIND STATELE MEMBRE CARE NU APLICĂ INTEGRAL ACQUIS-UL SCHENGEN

Statele membre care au obligații în temeiul acquis-ului Schengen, dar care nu eliberează încă vize Schengen până la decizia relevantă a Consiliului în acest sens, eliberează vize naționale a căror valabilitate este limitată la propriul lor teritoriu.

În conformitate cu Decizia nr. 565/2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului (1) din 15 mai 2014 care, începând cu 16 iunie 2014, autorizează Bulgaria, Croația, Cipru și România să recunoască în mod unilateral vizele uniforme de scurtă ședere care sunt valabile pentru două intrări sau pentru intrări multiple și vizele de lungă ședere și permisele de ședere eliberate de statele membre Schengen, vizele cu valabilitate teritorială limitată eliberate de statele membre Schengen în conformitate cu articolul 25 alineatul (3) prima teză din Codul de vize, precum și vizele naționale și permisele de ședere eliberate de Bulgaria, Croația, Cipru și România ca fiind echivalente cu vizele lor naționale nu numai pentru tranzit, ci și pentru șederile preconizate pe teritoriul lor care nu depășesc 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, au fost luate măsuri armonizate pentru a simplifica tranzitul și șederea de scurtă durată a titularilor de vize Schengen și de permise de ședere Schengen pe teritoriul statelor membre care nu aplică încă integral acquis-ul Schengen.


(1)  Decizia nr. 565/2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de introducere a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat pe recunoașterea unilaterală de către Bulgaria, Croația, Cipru și România a anumitor documente ca fiind echivalente cu vizele naționale ale acestora pentru tranzitul sau șederea preconizată pe teritoriile lor pentru o perioadă care nu depășește 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile și de abrogare a Deciziilor nr. 895/2006/CE și nr. 582/2008/CE (JO L 157, 27.5.2014, p. 23).


DECLARAȚIE COMUNĂ

privind Danemarca

Părțile iau cunoștință de faptul că prezentul acord nu se aplică procedurilor de eliberare a vizelor de către misiunile diplomatice și consulatele Danemarcei.

În aceste condiții, este oportun ca autoritățile Danemarcei și ale Belarusului să încheie, fără întârziere, un acord bilateral privind facilitarea eliberării vizelor de scurtă ședere în condiții similare celor din prezentul acord.


DECLARAȚIE COMUNĂ

privind regatul unit și irlanda

Părțile iau cunoștință de faptul că prezentul acord nu se aplică pe teritoriul Regatului Unit și al Irlandei.

În astfel de circumstanțe, este de dorit ca autoritățile Regatului Unit, ale Irlandei și ale Belarusului să încheie acorduri bilaterale privind facilitarea eliberării vizelor de scurtă ședere.


DECLARAȚIE COMUNĂ

privind islanda, norvegia, elveția și liechtenstein

Părțile iau cunoștință de relațiile strânse dintre Uniune și Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia, în special în temeiul acordurilor din 18 mai 1999 și 26 octombrie 2004 privind asocierea acestor țări la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen.

În aceste condiții, este oportun ca autoritățile Elveției, ale Islandei, ale Liechtensteinului, ale Norvegiei și ale Belarusului să încheie, fără întârziere, acorduri bilaterale privind facilitarea eliberării vizelor de scurtă ședere în condiții similare celor din prezentul acord.


DECLARAȚIE COMUNĂ

privind cooperarea în materie de documente de călătorie

Părțile convin că, atunci când monitorizează punerea în aplicare a acordului, Comitetul mixt instituit în temeiul articolului 12 din acord ar trebui să evalueze impactul nivelului de securitate al documentelor de călătorie respective asupra funcționării acordului. În acest scop, părțile convin să se informeze reciproc, în mod periodic, cu privire la măsurile luate pentru a se evita proliferarea documentelor de călătorie, dezvoltând aspectele tehnice ale securității documentelor de călătorie, precum și cele referitoare la procesul de personalizare a eliberării documentelor de călătorie.

Statele membre, Uniunea și Belarus vor informa fără întârzieri nejustificate în cazul introducerii noilor documente de călătorie sau al modificării documentelor de călătorie existente și vor transmite specimenele acestor documente de călătorie și descrierea acestora.


DECLARAȚIE COMUNĂ

privind armonizarea informațiilor referitoare la procedurile de eliberare a vizelor de scurtă ședere și la documentele care trebuie prezentate odată cu cererile de viză de scurtă ședere

Recunoscând importanța transparenței pentru solicitanții de viză, părțile la prezentul acord consideră că trebuie adoptate următoarele măsuri:

redactarea unor informații generale pentru solicitanți cu privire la procedurile și condițiile de solicitare a vizelor de scurtă ședere și valabilitatea acestora;

pentru Uniune, difuzarea la scară largă a listei documentelor justificative pe care solicitanții de viză trebuie să le prezinte în Belarus, adoptată prin Decizia de punere în aplicare C(2014) 2727 a Comisiei din 29 aprilie 2014.

Informațiile menționate anterior trebuie să fie afișate în mod clar (pe avizierele consulatelor, site-uri internet etc.).


DECLARAȚIE COMUNĂ

privind personalul consular necesar pentru punerea în aplicare eficace a acordului

Recunoscând importanța unei puneri în aplicare eficace a prezentului acord, părțile subliniază necesitatea asigurării unui personal consular adecvat de către părți.

În acest context, părțile convin că Comitetul mixt, instituit prin articolul 12 din prezentul acord, ar trebui să monitorizeze punerea în aplicare de către ambele părți a articolului 6 alineatul (4) și a articolului 7 din prezentul acord care stabilesc posibilitatea solicitanților de a depune cererile direct la consulat și, respectiv, durata procedurilor de prelucrare a cererilor de viză.