6.6.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 140/107 |
DECIZIA NR. 1/2018 A SUBCOMITETULUI VAMAL UE-GEORGIA
din 20 martie 2018
de înlocuire a protocolului I la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, privind definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă [2018/836]
SUBCOMITETUL VAMAL UE-GEORGIA,
având în vedere Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (1), în special articolul 23 alineatul (2),
având în vedere protocolul I la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, privind definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă,
întrucât:
(1) |
Articolul 23 alineatul (2) din Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), face trimitere la protocolul I la acord (denumit în continuare „protocolul I”) în ceea ce privește regulile de origine. |
(2) |
Acordul a intrat în vigoare la 1 iulie 2016. |
(3) |
Conform articolului 38 din protocolul I, Subcomitetul vamal instituit în temeiul articolului 74 alineatul (1) din acord poate decide să modifice dispozițiile protocolului I. |
(4) |
Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale paneuromediteraneene (2) (denumită în continuare „convenția”) urmărește să înlocuiască protocoalele privind regulile de origine aflate în prezent în vigoare în țările din zona paneuromediteraneană cu un act juridic unic. |
(5) |
Uniunea a semnat convenția la 15 iunie 2011. Prin Decizia nr. 1/2016 (3), Comitetul mixt instituit în temeiul articolului 3 alineatul (1) din convenție a hotărât că Georgia ar trebui să fie invitată să adere la convenție. |
(6) |
Uniunea și Georgia și-au depus instrumentele de acceptare pe lângă depozitarul convenției la 26 martie 2012, respectiv la 17 mai 2017. În consecință, în aplicarea articolului 10 alineatul (3) din convenție, aceasta a intrat în vigoare pentru Uniune și pentru Georgia la 1 mai 2012, respectiv la 1 iulie 2017. |
(7) |
Prin urmare, protocolul I ar trebui înlocuit cu un nou protocol care să facă trimitere la convenție, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Protocolul I la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, privind definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Se aplică de la 1 iunie 2018.
Adoptată la Bruxelles 20 martie 2018.
Pentru Subcomitetul vamal
Președintele
S. URIDIA
Secretari
D. WENCEL
M. KHVEDELIDZE
(1) JO L 261, 30.8.2014, p. 4.
(3) Decizia nr. 1/2016 a Comitetului mixt al Convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale paneuromediteraneene din 28 septembrie 2016 referitoare la cererea Georgiei de a deveni parte contractantă la Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale paneuromediteraneene (JO L 329, 3.12.2016, p. 118).
ANEXĂ
PROTOCOLUL I
privind definirea noțiunii de «produse originare» și metodele de cooperare administrativă
Articolul 1
Reguli de origine aplicabile
(1) În scopul implementării prezentului acord, se aplică apendicele I și dispozițiile pertinente din apendicele II la Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale paneuromediteraneene (1) (denumită în continuare «convenția»).
(2) Toate trimiterile la «acordul relevant» din apendicele I și din dispozițiile relevante prevăzute în apendicele II la convenție se interpretează ca trimiteri la prezentul acord.
Articolul 2
Soluționarea litigiilor
(1) În cazul în care litigiile survenite în legătură cu procedurile de verificare prevăzute la articolul 32 din apendicele I la convenție nu pot fi soluționate între autoritățile vamale care solicită verificarea și autoritățile vamale responsabile cu efectuarea verificării respective, acestea sunt înaintate Subcomitetului vamal. Dispozițiile privind mecanismul de soluționare a litigiilor din titlul IV (Comerț și aspecte legate de comerț) capitolul 14 (Soluționarea diferendelor) din prezentul acord nu se aplică.
(2) În toate cazurile, soluționarea litigiilor dintre importator și autoritățile vamale din țara importatoare se efectuează în conformitate cu legislația țării respective.
Articolul 3
Modificarea protocolului
Subcomitetul vamal poate decide modificarea dispozițiilor prezentului protocol.
Articolul 4
Denunțarea convenției
(1) Dacă fie Uniunea Europeană, fie Georgia notifică în scris depozitarului convenției intenția lor de a denunța convenția în conformitate cu articolul 9 din aceasta, Uniunea și Georgia declanșează imediat negocieri cu privire la regulile de origine în scopul punerii în aplicare a prezentului acord.
(2) Până la intrarea în vigoare a noilor reguli de origine negociate, prezentului acord i se aplică în continuare regulile de origine incluse în apendicele I și, după caz, dispozițiile relevante prevăzute în apendicele II la convenție, aplicabile la data denunțării. Cu toate acestea, începând din momentul denunțării, regulile de origine incluse în apendicele I și, după caz, dispozițiile relevante prevăzute în apendicele II la convenție se interpretează astfel încât să permită cumulul bilateral doar între Uniune și Georgia.
Articolul 5
Dispoziții tranzitorii – cumulul
În pofida articolului 16 alineatul (5) și a articolului 21 alineatul (3) din apendicele I la convenție, în cazul în care cumulul implică numai statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea, Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova și Georgia, dovada originii poate fi constituită de un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 sau de o declarație de origine.