17.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 45/44


DECIZIA NR. 1/2017 A SUBCOMITETULUI PENTRU COMERȚ ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ UE-UCRAINA

din 30 mai 2017

privind adoptarea regulamentului său de procedură [2018/235]

SUBCOMITETUL PENTRU COMERȚ ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ UE-UCRAINA,

având în vedere Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (1), în special articolul 300,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 486 din Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte („acordul”), anumite părți ale acestuia, inclusiv capitolul 13 (Comerț și dezvoltare durabilă) de la titlul IV (Comerț și aspecte legate de comerț), se aplică cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie 2016.

(2)

Articolul 300 din acord prevede că Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă („Subcomitetul TSD”) urmează să supravegheze punerea în aplicare a capitolului 13 din titlul IV din acord.

(3)

Articolul 300 alineatul (1) din acord prevede că Subcomitetul TSD urmează să își adopte regulamentul de procedură,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Prin prezenta decizie se adoptă regulamentul de procedură al Subcomitetului pentru comerț și dezvoltare durabilă, astfel cum este prevăzut în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 30 mai 2017.

Pentru Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă UE-Ucraina

Președintele

M. TUININGA

Secretarii

M. VADIS

D. KRAMER


(1)  JO L 161, 29.5.2014, p. 3.


ANEXĂ

Regulamentul de procedură al Subcomitetului pentru comerț și dezvoltare durabilă UE-Ucraina

Articolul 1

Dispoziții generale

(1)   Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă („Subcomitetul TSD”), instituit prin articolul 300 din Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (1) („acordul”), asistă Comitetul de asociere în configurația comerț în exercitarea atribuțiilor sale, astfel cum se prevede la articolul 465 alineatul (4) din acord.

(2)   Subcomitetul TSD exercită atribuțiile prevăzute la capitolul 13 (Comerț și dezvoltare durabilă) de la titlul IV (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord.

(3)   Subcomitetul TSD este alcătuit din reprezentanți ai administrațiilor fiecărei părți, responsabile cu comerțul și cu aspectele dezvoltării durabile.

(4)   Un reprezentant al Comisiei Europene sau al Ucrainei responsabil cu comerțul și cu aspectele dezvoltării durabile exercită funcția de președinte al Subcomitetului TSD.

(5)   În sensul prezentului regulament de procedură, se aplică definiția noțiunii de „părți” prevăzută la articolul 482 din acord.

Articolul 2

Dispoziții specifice

(1)   În absența unei dispoziții contrare din prezentul regulament de procedură, se aplică, mutatis mutandis, articolele 2-14 din Regulamentul de procedură al Comitetului de asociere UE-Ucraina.

(2)   Trimiterile la Consiliul de asociere se interpretează ca trimiteri la Comitetul de asociere în configurația comerț. Trimiterile la Comitetul de asociere sau la Comitetul de asociere în configurația comerț se interpretează ca trimiteri la Subcomitetul TSD.

Articolul 3

Reuniuni

Subcomitetul TSD se reunește ori de câte ori este necesar. Părțile depun eforturi să se reunească o dată pe an.

Articolul 4

Modificarea

Prezentul regulament de procedură poate fi modificat printr-o decizie a Subcomitetului TSD în conformitate cu articolul 300 alineatul (1) din acord.


(1)  JO L 161, 29.5.2014, p. 3.