12.1.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 7/1


Notificare privind aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de parteneriat privind relațiile și cooperarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte

La 13 decembrie 2016, Uniunea Europeană și Noua Zeelandă au notificat încheierea procedurilor necesare în vederea aplicării cu titlu provizoriu a Acordului de parteneriat privind relațiile și cooperarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte (1). Prin urmare, acordul se aplică cu titlu provizoriu, în conformitate cu articolul 58 alineatul (2) din respectivul acord, începând cu 12 ianuarie 2017.

Conform articolului 2 din Decizia (UE) 2016/2079 a Consiliului (2) privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a acordului, următoarele dispoziții ale acordului se aplică cu titlu provizoriu între Uniune și Noua Zeelandă, dar numai în măsura în care se referă la aspecte care intră în sfera de competență a Uniunii, inclusiv aspecte pentru care Uniunea are competența de a defini și de a pune în aplicare o politică externă și de securitate comună:

Articolul 3 (Dialogul);

Articolul 4 (Cooperarea în cadrul organizațiilor regionale și internaționale);

Articolul 5 (Dialogul politic);

Articolul 53 (Comitetul mixt), cu excepția literelor (g) și (h) de la alineatul (3); și

Titlul X (Dispoziții finale), cu excepția articolului 57 și a articolului 58 alineatele (1) și (3), în măsura în care este necesar pentru a asigura punerea în aplicare cu titlu provizoriu a dispozițiilor acordului la care se face referire în acest articol.


(1)  JO L 321, 29.11.2016, p. 3.

(2)  JO L 321, 29.11.2016, p. 1.