29.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 313/10


DECIZIA NR. 1/2017 A CONSILIULUI MIXT CARIFORUM-UE

instituit prin Acordul de parteneriat economic dintre statele CARIFORUM, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte,

din 17 noiembrie 2017

în ceea ce privește modificarea anexei IX la Protocolul I: Țările și teritoriile de peste mări [2017/2202]

CONSILIUL MIXT CARIFORUM-UE,

având în vedere Acordul de parteneriat economic dintre statele CARIFORUM, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte („acordul”), în special articolul 41 din Protocolul I,

întrucât:

(1)

În sensul Protocolului I la acord – privind definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă – prin țările și teritoriile de peste mări se înțeleg țările și teritoriile de peste mări prevăzute în anexa IX la protocolul respectiv;

(2)

În urma schimbării statutului insulelor Mayotte (1) și Saint-Barthélemy (2) și a intrării în vigoare a Deciziei 2013/755/UE a Consiliului (3) privind asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, lista țărilor și teritoriilor de peste mări din anexa IX la Protocolul I la acord ar trebui să fie actualizată,

DECIDE:

Articolul 1

Anexa IX la Protocolul I se înlocuiește cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 17 noiembrie 2017.

Pentru statele CARIFORUM

K. JOHNSON SMITH

Pentru partea UE

C. MALMSTRÖM


(1)  Decizia 2012/419/UE a Consiliului European din 11 iulie 2012 de modificare a statutului Mayotte în raport cu Uniunea Europeană (JO L 204, 31.7.2012, p. 131).

(2)  Decizia 2010/718/UE a Consiliului European din 29 octombrie 2010 de modificare a statutului în raport cu Uniunea Europeană al Insulei Saint-Barthélemy (JO L 325, 9.12.2010, p. 4).

(3)  Decizia 2013/755/UE a Consiliului din 25 noiembrie 2013 privind asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană („Decizia de asociere peste mări”) (JO L 344, 19.12.2013, p. 1).


ANEXĂ

„ANEXA IX LA PROTOCOLUL I

Țările și teritoriile de peste mări

În sensul prezentului protocol, prin «țări și teritorii de peste mări» se înțeleg următoarele țări și teritorii menționate în anexa II la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:

(Prezenta listă nu aduce atingere statutului acestor țări și teritorii, nici evoluției statutului acestora.)

1.

Țări și teritorii de peste mări ale Regatului Danemarcei:

Groenlanda.

2.

Țări și teritorii de peste mări ale Republicii Franceze:

Noua Caledonie și teritoriile dependente;

Polinezia Franceză;

Saint-Pierre și Miquelon;

Saint-Barthélemy;

Teritoriile Australe și Antarctice Franceze;

Wallis și Futuna.

3.

Țări și teritorii de peste mări ale Regatului Țărilor de Jos:

Aruba;

Bonaire;

Curaçao;

Saba;

Sint Eustatius;

Sint-Maarten.

4.

Țări și teritorii de peste mări ale Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord:

Anguilla;

Insulele Bermude;

Insulele Cayman;

Insulele Falkland;

Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud;

Montserrat;

Pitcairn;

Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha;

Teritoriul Antarcticii britanice;

Teritoriul Britanic din Oceanul Indian;

Insulele Turks și Caicos;

Insulele Virgine Britanice.