2.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 178/28


DECIZIA NR. 1/2016 A SUBCOMITETULUI PENTRU MĂSURI SANITARE ȘI FITOSANITARE UE-REPUBLICA MOLDOVA

din 1 iunie 2016

de modificare a anexei XXIV-B la Acordul de asociere [2016/1074]

SUBCOMITETUL PENTRU MĂSURI SANITARE ȘI FITOSANITARE,

având în vedere Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (1), semnat la Bruxelles în data de 27 iunie 2014, în special articolul 181 și articolul 191,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 464 alineatele (3) și (4) din Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), anumite părți ale acordului, inclusiv dispozițiile referitoare la măsurile sanitare și fitosanitare, se aplică cu titlu provizoriu de la 1 septembrie 2014.

(2)

Articolul 181 alineatul (1) din acord prevede ca Republica Moldova să își apropie treptat legislația sanitară și fitosanitară și cea în domeniul bunăstării animalelor de legislația Uniunii, în conformitate cu anexa XXIV la acord.

(3)

Articolul 181 alineatul (4) din acord prevede ca Republica Moldova să prezinte o listă a acquis-ului Uniunii în domeniul sanitar, fitosanitar și al bunăstării animalelor (denumită în continuare „lista”) în raport cu care intenționează să își apropie legislația sa internă, în termen de cel mult trei luni de la intrarea în vigoare a acordului. Lista va constitui un document de referință pentru punerea în aplicare a capitolului 4 (Măsuri sanitare și fitosanitare) din titlul V (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord.

(4)

Articolul 191 din acord a instituit Subcomitetul pentru măsuri sanitare și fitosanitare, care trebuie să examineze orice chestiune legată de capitolul 4 din titlul V, inclusiv punerea sa în aplicare, și care poate revizui și modifica anexa XXIV la acord.

(5)

Republica Moldova a transmis Comisiei Europene lista în noiembrie 2014 și a finalizat lista în iulie 2015, în colaborare cu Comisia Europeană.

(6)

Este oportun ca Subcomitetul pentru măsuri sanitare și fitosanitare să adopte o decizie de modificare a anexei XXIV-B la acord pentru a include lista, astfel cum se prevede în anexa la prezenta decizie,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa XXIV-B la Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 1 iunie 2016

Pentru Subcomitetul pentru măsuri sanitare și fitosanitare

Președintele

K. VAN DYCK

Secretari

R. FREIGOFAS

O. BERZAN


(1)  JO L 260, 30.8.2014, p. 4.


ANEXĂ

MODIFICAREA ANEXEI XXIV-B LA ACORDUL DE ASOCIERE

Anexa XXIV-B la acord se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA XXIV-B

LISTA LEGISLAȚIEI UNIUNII CARE URMEAZĂ A FI APROPIATĂ DE CĂTRE REPUBLICA MOLDOVA

În conformitate cu articolul 181 alineatul (4) din prezentul acord, Republica Moldova își apropie legislația de următoarea legislație a Uniunii în termenele menționate mai jos.

Legislația Uniunii

Termenul pentru apropiere

Secțiunea 1 – Generalități

Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare, cu excepția articolelor 58, 59 și 62.

2016

Regulamentul (CE) nr. 1304/2003 al Comisiei din 23 iulie 2003 privind procedura aplicată de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară solicitărilor de avize științifice care îi sunt adresate

2020

Decizia 2004/478/CE a Comisiei din 29 aprilie 2004 privind adoptarea unui plan general de gestiune a crizelor în sectorul alimentelor și furajelor

2016

Regulamentul (UE) nr. 16/2011 al Comisiei din 10 ianuarie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a sistemului rapid de alertă pentru alimente și furaje

2016

Regulamentul (CE) nr. 1151/2009 al Comisiei din 27 noiembrie 2009 de impunere a unor condiții speciale de reglementare a importurilor de ulei de floarea-soarelui originar sau expediat din Ucraina, ca urmare a riscului de contaminare cu ulei mineral și de abrogare a Deciziei 2008/433/CE

2019

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 884/2014 al Comisiei din 13 august 2014 de impunere a unor condiții speciale aplicabile importurilor din anumite țări terțe de anumite produse de hrană pentru animale și alimente din cauza riscului de contaminare cu aflatoxine și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1152/2009

2018

Regulamentul (UE) nr. 258/2010 al Comisiei din 25 martie 2010 de instituire a unor condiții speciale privind importurile de gumă de guar originară sau expediată din India, ca urmare a riscului de contaminare cu pentaclorfenol și dioxine și de abrogare a Deciziei 2008/352/CE

2019

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 208/2013 al Comisiei din 11 martie 2013 privind cerințele în materie de trasabilitate aplicabile germenilor și semințelor destinate producției de germeni

2019

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 931/2011 al Comisiei din 19 septembrie 2011 privind cerințele în materie de trasabilitate a alimentelor de origine animală stabilite în Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului

2018

Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare – articolele 58, 59 și 62

2018

Secțiunea 2 – Domeniul veterinar

Directiva 2002/99/CE a Consiliului din 16 decembrie 2002 de stabilire a normelor de sănătate animală care reglementează producția, transformarea, distribuția și introducerea produselor de origine animală destinate consumului uman

2017

Decizia 2003/24/CE a Comisiei din 30 decembrie 2002 privind dezvoltarea unui sistem informatic veterinar integrat

2019

Decizia 2005/734/CE a Comisiei din 19 octombrie 2005 de stabilire a unor măsuri de biosecuritate în vederea limitării riscului de transmitere la păsările de curte și la alte păsări ținute în captivitate, de la păsările sălbatice vii, a gripei aviare cauzate de subtipul H5N1 al virusului gripei A și de stabilire a unui sistem de depistare timpurie în zonele cu grad ridicat de risc

2018

Decizia 2006/415/CE a Comisiei din 14 iunie 2006 privind anumite măsuri de protecție referitoare la influența aviară de subtip H5N1 la păsările de curte din Comunitate și de abrogare a Deciziei 2006/135/CE

2018

Decizia 2006/563/CE a Comisiei din 11 august 2006 privind anumite măsuri de protecție în legătură cu prezența influenței aviare produse de tulpini înalt patogene de subtip H5N1 la păsările sălbatice din Comunitate și de abrogare a Deciziei 2006/115/CE

2018

Decizia 2010/57/UE a Comisiei din 3 februarie 2010 de stabilire a unor garanții sanitare pentru transportul ecvideelor aflate în tranzit pe teritoriile enumerate în anexa I la Directiva 97/78/CE a Consiliului

2018

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 139/2013 al Comisiei din 7 ianuarie 2013 de stabilire a condițiilor de sănătate animală pentru importurile anumitor păsări în Uniune și a condițiilor de carantină

2017

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 750/2014 al Comisiei din 10 iulie 2014 privind măsurile de protecție referitoare la diareea epidemică porcină în ceea ce privește cerințele de sănătate animală pentru introducerea în Uniune de animale din specia porcină

2019

Directiva 97/78/CE a Consiliului din 18 decembrie 1997 de stabilire a principiilor de bază ale organizării controalelor veterinare pentru produsele care provin din țări terțe și sunt introduse în Comunitate

2017

Decizia 78/685/CEE a Comisiei din 26 iulie 1978 privind stabilirea unei liste a bolilor epizootice în conformitate cu dispozițiile Directivei 72/462/CEE

2015

Directiva 64/432/CEE a Consiliului din 26 iunie 1964 privind problemele de inspecție veterinară care afectează schimburile intracomunitare cu bovine și porcine

2019

Regulamentul (CE) nr. 494/98 al Comisiei din 27 februarie 1998 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor administrative minime în cadrul sistemului de identificare și înregistrare a bovinelor

2019

Decizia 2006/968/CE a Comisiei din 15 decembrie 2006 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 21/2004 al Consiliului în ceea ce privește orientările și procedurile de identificare electronică a animalelor din speciile de ovine și caprine

2019

Directiva 2009/156/CE a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind condițiile de sănătate animală care reglementează circulația și importul de ecvidee provenind din țări terțe

2019

Regulamentul (CE) nr. 504/2008 al Comisiei din 6 iunie 2008 privind punerea în aplicare a Directivelor 90/426/CEE și 90/427/CEE ale Consiliului privind metodele de identificare a ecvideelor

2017

Directiva 2001/89/CE a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind măsurile comunitare pentru controlul pestei porcine clasice

2017

Decizia 2002/106/CE a Comisiei din 1 februarie 2002 de aprobare a unui manual de diagnosticare care stabilește proceduri de diagnosticare, metode de prelevare de probe și criterii de evaluare a testelor de laborator pentru confirmarea pestei porcine clasice

2017

Directiva 2002/60/CE a Consiliului din 27 iunie 2002 de stabilire a dispozițiilor specifice de combatere a pestei porcine africane și de modificare a Directivei 92/119/CEE în ceea ce privește boala Teschen și pesta porcină africană

2017

Decizia 2003/422/CE a Comisiei din 26 mai 2003 de aprobare a manualului de diagnostic al pestei porcine africane

2017

Decizia 2006/437/CE a Comisiei din 4 august 2006 de aprobare a unui manual de diagnostic pentru influența aviară în conformitate cu Directiva 2005/94/CE a Consiliului

2017

Regulamentul (CE) nr. 616/2009 al Comisiei din 13 iulie 2009 de punere în aplicare a Directivei 2005/94/CE a Consiliului în ceea ce privește aprobarea compartimentelor de creștere a păsărilor de curte și a compartimentelor de creștere a altor păsări captive în privința gripei aviare, precum și a unor măsuri suplimentare de biosecuritate preventivă în aceste compartimente

2017

Directiva 92/66/CEE a Consiliului din 14 iulie 1992 de stabilire a măsurilor comunitare de combatere a maladiei de Newcastle

2018

Directiva 2000/75/CE a Consiliului din 20 noiembrie 2000 de stabilire a dispozițiilor specifice privind măsurile de combatere și de eradicare a febrei catarale ovine

2018

Regulamentul (CE) nr. 1266/2007 al Comisiei din 26 octombrie 2007 referitor la normele de punere în aplicare a Directivei 2000/75/CE a Consiliului în ceea ce privește combaterea, monitorizarea, supravegherea febrei catarale ovine, precum și restricțiile privind deplasările unor animale din specii receptive la aceasta

2018

Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă

2016

Decizia 2007/843/CE a Comisiei din 11 decembrie 2007 privind aprobarea programelor de control pentru depistarea salmonelei în efectivele de Gallus gallus de reproducere din anumite țări terțe în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European și al Consiliului și de modificare a Deciziei 2006/696/CE în ceea ce privește anumite condiții de sănătate publică privind importul de păsări de curte și de ouă destinate incubației

2015

Decizia 2007/848/CE a Comisiei din 11 decembrie 2007 de aprobare a anumitor programe naționale privind controlul salmonelei în efectivele de găini ouătoare din specia Gallus gallus

2015

Decizia 2008/815/CE a Comisiei din 20 octombrie 2008 de aprobare a anumitor programe naționale privind controlul salmonelei în efectivele de pui de carne din specia Gallus gallus

2015

Decizia 2009/771/CE a Comisiei din 20 octombrie 2009 de aprobare a anumitor programe naționale de control al salmonelei la curcani

2015

Directiva 92/119/CEE a Consiliului din 17 decembrie 1992 de stabilire a măsurilor comunitare generale de combatere a unor boli la animale, precum și a măsurilor specifice împotriva bolii veziculoase a porcului

2017

Decizia 2004/226/CE a Comisiei din 4 martie 2004 de autorizare a testelor pentru detectarea anticorpilor împotriva brucelozei bovine în cadrul Directivei 64/432/CEE a Consiliului

2019

Directiva 91/68/CEE a Consiliului din 28 ianuarie 1991 privind condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile intracomunitare de ovine și caprine

2019

Decizia 95/329/CE a Comisiei din 25 iulie 1995 de definire a categoriilor de ecvidee masculi cărora li se aplică cerința privind arterita virală, prevăzută la articolul 15 litera (b) punctul (ii) din Directiva 90/426/CEE a Consiliului

2019

Decizia 2001/183/CE a Comisiei din 22 februarie 2001 de stabilire a planurilor de prelevare de probe și a metodelor de diagnostic pentru depistarea și confirmarea unor boli ale peștilor și de abrogare a Deciziei 92/532/CEE

2019

Directiva 90/429/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 de stabilire a cerințelor de sănătate animală care se aplică schimburilor intracomunitare și importurilor de material seminal de animale domestice din specia porcină

2020

Directiva 92/65/CEE a Consiliului din 13 iulie 1992 de definire a cerințelor de sănătate animală care reglementează schimburile și importurile în Comunitate de animale, material seminal, ovule și embrioni care nu se supun, în ceea ce privește cerințele de sănătate animală, reglementărilor comunitare speciale prevăzute în anexa A punctul I la Directiva 90/425/CEE

2019

Directiva 96/22/CE a Consiliului din 29 aprilie 1996 privind interzicerea utilizării anumitor substanțe cu efect hormonal sau tireostatic și a substanțelor β-agoniste în creșterea animalelor și de abrogare a Directivelor 81/602/CEE, 88/146/CEE și 88/299/CEE

2017

Decizia 1999/879/CE a Consiliului din 17 decembrie 1999 de introducere pe piață și administrare a somatotropinei bovine (STB) și de abrogare a Deciziei 90/218/CEE

2016

Decizia 97/747/CE a Comisiei din 27 octombrie 1997 de stabilire a nivelurilor și frecvențelor prelevării de probe prevăzute de Directiva 96/23/CE a Consiliului pentru monitorizarea anumitor substanțe și a reziduurilor acestora existente în anumite produse animaliere

2016

Decizia 98/179/CE a Comisiei din 23 februarie 1998 de stabilire a normelor detaliate privind prelevarea oficială de probe în vederea monitorizării anumitor substanțe și a reziduurilor acestora din animalele vii și produsele animale

2016

Directiva 2006/88/CE a Consiliului din 24 octombrie 2006 privind cerințele de sănătate animală pentru animale și produse de acvacultură și privind prevenirea și controlul anumitor boli la animalele de acvacultură

2018

Decizia 2002/657/CE a Comisiei din 14 august 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 96/23/CE a Consiliului privind funcționarea metodelor de analiză și interpretarea rezultatelor

2016

Decizia 92/260/CEE a Comisiei din 10 aprilie 1992 privind măsurile sanitare și certificarea veterinară pentru admiterea temporară a cailor înregistrați

2017

Decizia 2008/946/CE a Comisiei din 12 decembrie 2008 de punere în aplicare a Directivei 2006/88/CE a Consiliului în ceea ce privește cerințele referitoare la plasarea în carantină a animalelor de acvacultură

2019

Directiva 2004/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 de abrogare a unor directive privind igiena alimentară și normele sanitare referitoare la producția și comercializarea anumitor produse de origine animală destinate consumului uman și de modificare a Directivelor 89/662/CEE și 92/118/CEE ale Consiliului, precum și a Deciziei 95/408/CE a Consiliului

2018

Decizia 2006/778/CE a Comisiei din 14 noiembrie 2006 privind cerințele minime pentru colectarea de informații cu ocazia inspecțiilor la locurile de producție ale anumitor animale de crescătorie

2019

Directiva 2008/119/CE a Consiliului din 18 decembrie 2008 de stabilire a normelor minime privind protecția vițeilor

2018

Directiva 2008/120/CE a Consiliului din 18 decembrie 2008 de stabilire a normelor minime de protecție a porcilor

2018

Decizia de punere în aplicare 2013/188/UE a Comisiei din 18 aprilie 2013 privind rapoartele anuale referitoare la inspecțiile nediscriminatorii efectuate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2005 al Consiliului privind protecția animalelor în timpul transportului și al operațiunilor conexe și de modificare a Directivelor 64/432/CEE și 93/119/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1255/97

2018

Regulamentul (CE) nr. 1255/97 al Consiliului din 25 iunie 1997 privind criteriile comunitare prevăzute pentru puncte de control și de modificare a planului de itinerar prevăzut în anexa la Directiva 91/628/CEE

2019

Directiva 2009/157/CE a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind animalele de reproducție de rasă pură din specia bovine

2016

Decizia 84/247/CEE a Comisiei din 27 aprilie 1984 de stabilire a criteriilor de recunoaștere a organizațiilor și asociațiilor de crescători care țin sau creează registre genealogice pentru bovinele reproducătoare de rasă pură

2019

Decizia 84/419/CEE a Comisiei din 19 iulie 1984 de stabilire a criteriilor de înscriere a bovinelor în registrele genealogice

2017

Directiva 87/328/CEE a Consiliului din 18 iunie 1987 privind acceptarea la reproducere a bovinelor reproducătoare de rasă pură

2016

Decizia 96/463/CE a Consiliului din 23 iulie 1996 privind desemnarea organismului de referință însărcinat să contribuie la uniformizarea metodelor de testare și de evaluare a rezultatelor bovinelor reproducătoare de rasă pură

2019

Decizia 2005/379/CE a Comisiei din 17 mai 2005 privind certificatele genealogice și indicațiile obligatorii ale acestora referitoare la animalele reproducătoare de rasă pură din specia bovină, precum și la materialul seminal, ovulele și embrionii care provin de la aceste animale

2019

Decizia 2006/427/CE a Comisiei din 20 iunie 2006 de stabilire a metodelor de control al performanțelor și de evaluare a valorii genetice a reproducătoarelor de rasă pură din specia bovină

2019

Directiva 88/661/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1988 privind normele zootehnice care se aplică animalelor reproducătoare din specia porcină

2016

Decizia 89/501/CEE a Comisiei din 18 iulie 1989 privind stabilirea criteriilor de autorizare și supraveghere a asociațiilor de crescători și a organizațiilor pentru creșterea animalelor care țin sau creează registre genealogice pentru reproducătorii porcini de rasă pură

2019

Decizia 89/502/CEE a Comisiei din 18 iulie 1989 privind stabilirea criteriilor de înregistrare în registrele genealogice ale reproducătorilor porcini de rasă pură

2017

Decizia 89/503/CEE a Comisiei din 18 iulie 1989 privind stabilirea certificatului pentru reproducătorii porcini de rasă pură, pentru sperma, ovulele și embrionii acestora

2017

Decizia 89/504/CEE a Comisiei din 18 iulie 1989 privind stabilirea criteriilor de autorizare și supraveghere a asociațiilor de de crescători, a organizațiilor pentru creșterea animalelor și a întreprinderilor private care țin sau creează registre pentru reproducătorii porcini hibrizi

2016

Decizia 89/505/CEE a Comisiei din 18 iulie 1989 de stabilire a criteriilor de înregistrare a reproducătorilor porcini hibrizi

2019

Decizia 89/506/CEE a Comisiei din 18 iulie 1989 privind certificatul pentru reproducătorii porcini hibrizi, materialul seminal, ovulele și embrionii acestora

2019

Decizia 89/507/CEE a Comisiei din 18 iulie 1989 privind stabilirea metodelor de control al performanțelor și de apreciere a valorii genetice a animalelor din rasa porcină, reproducători de rasă pură și reproducători hibrizi

2019

Directiva 90/118/CEE a Consiliului din 5 martie 1990 privind acceptarea în scopul reproducției a porcilor reproducători de rasă pură

2016

Directiva 90/119/CEE a Consiliului din 5 martie 1990 privind acceptarea în scopul reproducției a porcilor reproducători hibrizi

2016

Directiva 89/361/CEE a Consiliului din 30 mai 1989 privind animalele din speciile ovină și caprină reproducătoare de rasă pură

2016

Decizia 90/254/CEE a Comisiei din 10 mai 1990 de stabilire a criteriilor de recunoaștere a organizațiilor și a asociațiilor de crescători care țin sau creează registre genealogice pentru ovine și caprine reproducătoare de rasă pură

2019

Decizia 90/255/CEE a Comisiei din 10 mai 1990 privind stabilirea criteriilor de înscriere în registrele genealogice a animalelor din specia ovină și caprină, reproducători de rasă pură

2019

Decizia 90/258/CEE a Comisiei din 10 mai 1990 de stabilire a certificatelor zootehnice pentru ovine și caprine de reproducție de rasă pură și pentru materialul seminal, ovulele și embrionii acestora

2016

Decizia 92/353/CEE a Comisiei din 11 iunie 1992 privind criteriile de autorizare și de recunoaștere a organizațiilor sau asociațiilor care țin sau creează registre genealogice pentru ecvideele înregistrate

2019

Decizia 92/354/CEE a Comisiei din 11 iunie 1992 privind stabilirea regulilor de asigurare a coordonării între organizațiile sau asociațiile care țin sau creează registre genealogice pentru ecvideele înregistrate

2019

Decizia 96/78/CE a Comisiei din 10 ianuarie 1996 de stabilire a criteriilor privind înscrierea și înregistrarea ecvideelor în registrele genealogice în scopul reproducției

2017

Decizia 96/79/CE a Comisiei din 12 ianuarie 1996 de stabilire a certificatelor zootehnice pentru materialul seminal, ovulele și embrionii de ecvidee înregistrate

2017

Directiva 90/428/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind schimburile de cai pentru concursuri și stabilirea condițiilor de participare la aceste concursuri

2018

Decizia 92/216/CEE a Comisiei din 26 martie 1992 privind culegerea datelor referitoare la competițiile de ecvidee în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 90/428/CEE a Consiliului

2018

Directiva 91/174/CEE a Consiliului din 25 martie 1991 privind condițiile zootehnice și genealogice care reglementează comercializarea animalelor de rasă și care modifică Directivele 77/504/CEE și 90/425/CEE

2016

Secțiunea 3 – Introducerea pe piață a produselor alimentare, a hranei pentru animale și a subproduselor de origine animală

Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare

2017

Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală

2017

Regulamentul (CE) nr. 2074/2005 al Comisiei din 5 decembrie 2005 de stabilire a măsurilor de aplicare privind anumite produse reglementate de Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului și organizarea unor controale oficiale prevăzute de Regulamentele (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European și al Consiliului și (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, de derogare de la Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 853/2004 și (CE) nr. 854/2004

2017

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 208/2013 al Comisiei din 11 martie 2013 privind cerințele în materie de trasabilitate aplicabile germenilor și semințelor destinate producției de germeni

2018

Regulamentul (UE) nr. 210/2013 al Comisiei din 11 martie 2013 privind aprobarea unităților care produc germeni în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului

2018

Regulamentul (UE) nr. 211/2013 al Comisiei din 11 martie 2013 privind cerințele de certificare pentru importurile în Uniune de germeni și semințe pentru producția de germeni

2018

Regulamentul (UE) nr. 579/2014 al Comisiei din 28 mai 2014 de acordare a unei derogări de la anumite dispoziții ale anexei II la Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește transportul maritim al uleiurilor și al grăsimilor lichide

2018

Directiva 92/118/CEE a Consiliului din 17 decembrie 1992 de stabilire a condițiilor de sănătate publică și animală care reglementează schimburile și importurile în Comunitate de produse care nu intră sub incidența condițiilor menționate, stabilite de reglementările comunitare specifice prevăzute de anexa A capitolul I la Directiva 89/662/CEE și, în ceea ce privește agenții patogeni, la Directiva 90/425/CEE

2018

Regulamentul (UE) nr. 101/2013 al Comisiei din 4 februarie 2013 privind utilizarea acidului lactic pentru reducerea contaminării microbiologice de suprafață a carcaselor de bovine

2016

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 636/2014 al Comisiei din 13 iunie 2014 privind un model de certificat pentru comerțul cu vânat sălbatic mare nejupuit

2018

Decizia 2006/677/CE a Comisiei din 29 septembrie 2006 de definire a liniilor directoare de stabilire a criteriilor pentru efectuarea auditurilor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor

2017

Decizia 2007/363/CE a Comisiei din 21 mai 2007 privind liniile directoare pentru asistarea statelor membre în elaborarea planului unic de control național multianual integrat prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului

2017

Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei din 27 ianuarie 2009 de stabilire a metodelor de eșantionare și analiză pentru controlul oficial al furajelor

2017

Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei din 24 iulie 2009 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controalele oficiale consolidate efectuate asupra importurilor de anumite produse de hrană pentru animale și alimentare de origine neanimală și de modificare a Deciziei 2006/504/CE

2017

Decizia 2008/654/CE a Comisiei din 24 iulie 2008 privind liniile directoare pentru asistarea statelor membre în elaborarea raportului anual cu privire la planul de control național multianual integrat prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului

2017

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 702/2013 al Comisiei din 22 iulie 2013 privind măsurile tranzitorii pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește acreditarea laboratoarelor oficiale care efectuează teste oficiale pentru depistarea Trichinella și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1162/2009 al Comisiei

2017

Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman

2017

Directiva 2004/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 de abrogare a unor directive privind igiena alimentară și normele sanitare referitoare la producția și comercializarea anumitor produse de origine animală destinate consumului uman și de modificare a Directivelor 89/662/CEE și 92/118/CEE ale Consiliului, precum și a Deciziei 95/408/CE a Consiliului

2017

Regulamentul (CE) nr. 470/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 de stabilire a procedurilor comunitare în vederea stabilirii limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active din alimentele de origine animală, de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2377/90 al Consiliului și de modificare a Directivei 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului

2016

Regulamentul (CE) nr. 2075/2005 al Comisiei din 5 decembrie 2005 de stabilire a normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezența de Trichinella în carne

2017

Decizia 92/608/CEE a Consiliului din 14 noiembrie 1992 privind stabilirea anumitor metode de analiză și testare a laptelui tratat termic destinat consumului uman direct

2017

Decizia 2002/226/CE a Comisiei din 15 martie 2002 de instituire a controalelor sanitare speciale pentru recoltarea și tratarea anumitor moluște bivalve care prezintă un conținut de toxină ASP (Amnesic Shellfish Poison) mai mare decât limita stabilită de Directiva 91/492/CEE a Consiliului

2018

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 702/2013 al Comisiei din 22 iulie 2013 privind măsurile tranzitorii pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește acreditarea laboratoarelor oficiale care efectuează teste oficiale pentru depistarea Trichinella și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1162/2009 al Comisiei

2017

Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002

2017

Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce privește anumite probe și produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menționată

2017

Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor

2017

Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 ianuarie 2005 de stabilire a cerințelor privind igiena furajelor

2017

Regulamentul (CE) nr. 141/2007 al Comisiei din 14 februarie 2007 privind cererea de autorizare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului, a unităților din sectorul hranei pentru animale care produc sau introduc pe piață aditivi pentru hrana animalelor din categoria coccidiostatice și histomonostatice

2019

Secțiunea 4 – Norme de siguranță alimentară

Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directive 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei

2017

Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare

2016

Directiva 2011/91/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind indicarea sau marcarea care permite identificarea lotului din care face parte un produs alimentar

2018

Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei din 16 mai 2012 de stabilire a unei liste de mențiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor

2017

Regulamentul (UE) nr. 1047/2012 al Comisiei din 8 noiembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 în ceea ce privește lista mențiunilor nutriționale

2016

Decizia de punere în aplicare 2013/63/UE a Comisiei din 24 ianuarie 2013 de adoptare a unor orientări privind punerea în aplicare a condițiilor specifice pentru mențiunile de sănătate prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului

2016

Regulamentul (UE) nr. 851/2013 al Comisiei din 3 septembrie 2013 de autorizare a unor mențiuni de sănătate înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor, și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 432/2012

2017

Regulamentul (UE) nr. 40/2014 al Comisiei din 17 ianuarie 2014 de autorizare a unei mențiuni de sănătate înscrise pe produsele alimentare, alta decât cea care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor, și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 432/2012

2017

Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind adaosul de vitamine și minerale, precum și de anumite substanțe de alt tip în produsele alimentare

2017

Regulamentul (CE) nr. 1170/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de modificare a Directivei 2002/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1925/2006 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește listele de vitamine și minerale și formele sub care pot fi adăugate în produsele alimentare, inclusiv în suplimentele alimentare

2017

Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 de instituire a unei proceduri comune de autorizare pentru aditivii alimentari, enzimele alimentare și aromele alimentare

2017

Regulamentul (UE) nr. 234/2011 al Comisiei din 10 martie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei proceduri comune de autorizare pentru aditivii alimentari, enzimele alimentare și aromele alimentare

2017

Regulamentul (CE) nr. 1332/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind enzimele alimentare și de modificare a Directivei 83/417/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului, a Directivei 2000/13/CE, a Directivei 2001/112/CE a Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 258/97

2016

Directiva 2009/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind solvenții de extracție utilizați la fabricarea produselor alimentare și a ingredientelor alimentare

2019

Regulamentul (CE) nr. 2232/96 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 octombrie 1996 de stabilire a unei proceduri comunitare pentru substanțele aromatizante utilizate sau destinate utilizării în sau pe produsele alimentare – articolul 1, articolul 2, articolul 3 alineatele (1) și (2), astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 872/2012 al Comisiei din 1 octombrie 2012

2017

Regulamentul (CE) nr. 2065/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 noiembrie 2003 privind aromele de fum utilizate sau destinate utilizării în sau pe produsele alimentare

2017

Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aromele și anumite ingrediente alimentare cu proprietăți aromatizante destinate utilizării în și pe produsele alimentare și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1601/91 al Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 2232/96 și (CE) nr. 110/2008 și a Directivei 2000/13/CE

2017

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 872/2012 al Comisiei din 1 octombrie 2012 de adoptare a listei cu substanțele aromatizante prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2232/96 al Parlamentului European și al Consiliului, de introducere a acesteia în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1565/2000 al Comisiei și a Deciziei 1999/217/CE a Comisiei

2017

Regulamentul (UE) nr. 873/2012 al Comisiei din 1 octombrie 2012 de stabilire a măsurilor tranzitorii privind lista Uniunii de arome și materii prime, prevăzută în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului

2017

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1321/2013 al Comisiei din 10 decembrie 2013 de stabilire a listei Uniunii de produse primare de arome de fum autorizate pentru utilizarea ca atare în sau pe produsele alimentare și/sau pentru producerea aromelor de fum derivate

2017

Directiva 82/711/CEE a Consiliului din 18 octombrie 1982 de stabilire a normelor de bază necesare pentru testarea migrării constituenților materialelor și obiectelor de plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare

2016

Regulamentul (UE) nr. 10/2011 al Comisiei din 14 ianuarie 2011 privind materialele și obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare

2016

Directiva 84/500/CEE a Consiliului din 15 octombrie 1984 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind obiectele din ceramică ce vin în contact cu produsele alimentare

2015

Directiva 2007/42/CE a Comisiei din 29 iunie 2007 privind materialele și obiectele fabricate din folie de celuloză regenerată care vin în contact cu produsele alimentare

2017

Directiva 78/142/CEE a Consiliului din 30 ianuarie 1978 privind aproximarea legislației statelor membre legate de materialele și obiectele care conțin monomerul clorură de vinil și sunt destinate să vină în contact cu produsele alimentare

2017

Directiva 93/11/CEE a Comisiei din 15 martie 1993 privind eliberarea N-nitrozaminelor și a substanțelor N-nitrozabile din tetinele și suzetele fabricate din elastomeri sau cauciuc

2017

Regulamentul (CE) nr. 1895/2005 al Comisiei din 18 noiembrie 2005 privind limitarea utilizării anumitor derivați epoxidici în materialele și obiectele destinate să vină în contact cu produse alimentare

2017

Regulamentul (CE) nr. 450/2009 al Comisiei din 29 mai 2009 privind materialele și obiectele active și inteligente destinate să vină în contact cu produsele alimentare

2018

Regulamentul (UE) nr. 284/2011 al Comisiei din 22 martie 2011 de stabilire a condițiilor specifice și a procedurilor detaliate pentru importul de articole de bucătărie din material plastic pe bază de poliamidă și melamină originare sau expediate din Republica Populară Chineză și din Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze

2016

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 321/2011 al Comisiei din 1 aprilie 2011 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 10/2011 în ceea ce privește restricționarea utilizării substanței bisfenol A în biberoanele din material plastic pentru sugari

2016

Regulamentul (CE) nr. 282/2008 al Comisiei din 27 martie 2008 privind materialele și obiectele din plastic reciclat destinate să vină în contact cu produsele alimentare și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2023/2006

2015

Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 iunie 2002 referitoare la apropierea legislațiilor statelor membre privind suplimentele alimentare

2016

Regulamentul (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, alimentele destinate unor scopuri medicale speciale și înlocuitorii unei diete totale pentru controlul greutății și de abrogare a Directivei 92/52/CEE a Consiliului, a Directivelor 96/8/CE, 1999/21/CE, 2006/125/CE și 2006/141/CE ale Comisiei, a Directivei 2009/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentelor (CE) nr. 41/2009 și (CE) nr. 953/2009 ale Comisiei

2016

Directiva 2006/141/CE a Comisiei din 22 decembrie 2006 privind formulele de început și formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari respectiv ale preparatelor pentru copii de vârstă mică și de modificare a Directivei 1999/21/CE

2016

Regulamentul (CE) nr. 41/2009 al Comisiei din 20 ianuarie 2009 privind compoziția și etichetarea produselor alimentare adecvate pentru persoanele cu intoleranță la gluten

2018

Regulamentul (CE) nr. 953/2009 al Comisiei din 13 octombrie 2009 privind substanțele care pot fi adăugate cu anumite scopuri nutriționale în produsele alimentare destinate unei alimentații speciale

2018

Directiva 92/2/CEE a Comisiei din 13 ianuarie 1992 de stabilire a normelor de prelevare a eșantioanelor și a metodei de analiză comunitare utilizate la controlul temperaturilor alimentelor congelate rapid destinate consumului uman

2018

Regulamentul (CE) nr. 37/2005 al Comisiei din 12 ianuarie 2005 privind controlul temperaturii din mijloacele de transport, din spațiile de antrepozitare și depozitare a alimentelor congelate rapid destinate consumului uman

2018

Regulamentul (CEE) nr. 315/93 al Consiliului din 8 februarie 1993 de stabilire a procedurilor comunitare privind contaminanții din alimente

2016

Recomandarea 2006/794/CE a Comisiei din 16 noiembrie 2006 privind monitorizarea nivelurilor de fond ale dioxinei, ale PCB de tipul dioxinelor și ale PCB, altele decât cele de tipul dioxinelor din produsele alimentare

2018

Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comisiei din 19 decembrie 2006 de stabilire a nivelurilor maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare

2016

Regulamentul (CE) nr. 333/2007 al Comisiei din 28 martie 2007 de stabilire a metodelor de prelevare a probelor și de analiză pentru controlul oficial al nivelurilor de plumb, cadmiu, mercur, staniu anorganic, 3-MCPD și hidrocarburi aromatice policiclice din produsele alimentare

2016

Recomandarea 2011/516/UE a Comisiei din 23 august 2011 privind reducerea prezenței dioxinelor, a furanilor și a PCB din alimentația umană și animală

2018

Regulamentul (UE) nr. 589/2014 al Comisiei din 2 iunie 2014 de stabilire a metodelor de prelevare de probe și a metodelor de analiză pentru controlul nivelurilor de dioxine, de PCB-uri de tipul dioxinelor și de PCB-uri care nu sunt de tipul dioxinelor în anumite produse alimentare și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 252/2012

2018

Recomandarea 2013/165/UE a Comisiei din 27 martie 2013 privind prezența toxinelor T-2 și HT-2 în cereale și în produsele pe bază de cereale

2018

Regulamentul (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 ianuarie 1997 privind alimentele și ingredientele alimentare noi

2017

Directiva 1999/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 februarie 1999 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind produsele și ingredientele alimentare tratate cu radiații ionizante

2019

Directiva 1999/3/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 februarie 1999 de stabilire a unei liste comunitare cu produsele și ingredientele alimentare tratate cu radiații ionizante

2019

Directiva 2009/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 privind exploatarea și comercializarea apelor minerale naturale

2018

Directiva 2003/40/CE a Comisiei din 16 mai 2003 de stabilire a listei, limitelor de concentrație și cerințelor de etichetare pentru constituenții apelor minerale naturale, precum și a condițiilor de utilizare a aerului îmbogățit cu ozon pentru apele minerale naturale și apele de izvor

2018

Regulamentul (UE) nr. 115/2010 al Comisiei din 9 februarie 2010 de stabilire a condițiilor de utilizare a aluminei activate pentru eliminarea fluorurilor din apele minerale naturale și din apele de izvor

2018

Secțiunea 5 – Norme specifice privind hrana pentru animale

Regulamentul (CE) nr. 767/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind introducerea pe piață și utilizarea furajelor, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 79/373/CEE a Consiliului, a Directivei 80/511/CEE a Comisiei, a Directivelor 82/471/CEE, 83/228/CEE, 93/74/CEE, 93/113/CE și 96/25/CE ale Consiliului și a Deciziei 2004/217/CE a Comisiei

2017

Directiva 82/475/CEE a Comisiei din 23 iunie 1982 de stabilire a categoriilor de ingrediente care pot fi utilizate pentru etichetarea furajelor combinate pentru animalele de companie

2019

Directiva 2008/38/CE a Comisiei din 5 martie 2008 de stabilire a listei utilizărilor prevăzute pentru furajele destinate unor scopuri nutriționale speciale (versiune codificată)

2019

Recomandarea 2011/25/UE a Comisiei din 14 ianuarie 2011 de stabilire a orientărilor pentru efectuarea distincției între materiile prime furajere, aditivii furajeri, produsele biodestructive și medicamentele de uz veterinar

2019

Regulamentul (UE) nr. 68/2013 al Comisiei din 16 ianuarie 2013 privind Catalogul cu materii prime pentru furaje

2019

Regulamentul (CE) nr. 1876/2006 al Comisiei din 18 decembrie 2006 privind autorizarea provizorie sau permanentă a anumitor aditivi în hrana animalelor

2019

Regulamentul (CE) nr. 429/2008 al Comisiei din 25 aprilie 2008 privind normele de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la pregătirea și prezentarea cererilor, precum și la evaluarea și autorizarea aditivilor din hrana animalelor

2019

Regulamentul (UE) nr. 1270/2009 al Comisiei din 21 decembrie 2009 privind autorizarea permanentă a anumitor aditivi din hrana animalelor

2019

Regulamentul (UE) nr. 892/2010 al Comisiei din 8 octombrie 2010 privind statutul anumitor produse în ceea ce privește aditivii furajeri care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului

2019

Recomandarea 2004/704/CE a Comisiei din 11 octombrie 2004 privind monitorizarea nivelurilor de fond ale dioxinei și ale PCB de tipul dioxinelor din furaje

2019

Secțiunea 6 – Domeniul fitosanitar

Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate

2020

Regulamentul (CE) nr. 1756/2004 al Comisiei din 11 octombrie 2004 de stabilire a condițiilor specifice privind mijloacele de probă solicitate și criteriile referitoare la tipul și nivelul de reducere a controalelor fitosanitare ale anumitor plante, produse vegetale sau alte obiecte enumerate la anexa V partea B la Directiva 2000/29/CE a Consiliului

2018

Directiva 2004/103/CE a Comisiei din 7 octombrie 2004 privind controalele de identitate și controalele de sănătate ale plantelor, produselor vegetale și altor obiecte incluse în partea B din anexa V la Directiva 2000/29/CE a Consiliului, care pot fi efectuate în alt loc decât punctul de intrare în Comunitate sau într-un loc situat în apropiere, și de stabilire a condițiilor care reglementează aceste controale

2018

Directiva de punere în aplicare 2014/78/UE a Comisiei din 17 iunie 2014 de modificare a anexelor I, II, III, IV și V la Directiva 2000/29/CE a Consiliului privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate

2017

Directiva de punere în aplicare 2014/83/UE a Comisiei din 25 iunie 2014 de modificare a anexelor I, II, III, IV și V la Directiva 2000/29/CE a Consiliului privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate

2017

Directiva 74/647/CEE a Consiliului din 9 decembrie 1974 privind combaterea tortricidelor la frunzele garoafelor de grădină

2016

Decizia de punere în aplicare 2014/497/UE a Comisiei din 23 iulie 2014 privind măsurile de prevenire a introducerii și răspândirii în Uniunea Europeană a Xylella fastidiosa (Well și Raju)

2016

Decizia 2002/757/CE a Comisiei din 19 septembrie 2002 privind măsurile provizorii de urgență din domeniul fitosanitar pentru a preveni introducerea și răspândirea în Comunitate a Phytophthora ramorum Werres, De Cock & Man in 't Veld sp. nov.

2016

Decizia 2006/464/CE a Comisiei din 27 iunie 2006 privind unele măsuri provizorii de urgență destinate evitării introducerii și răspândirii în Comunitate a organismului Dryocosmus kuriphilus Yasumatsu

2019

Decizia 2003/766/CE a Comisiei din 24 octombrie 2003 privind măsurile de urgență pentru prevenirea răspândirii în cadrul Comunității a Diabrotica virgifera Le Conte

2017

Directiva de punere în aplicare 2014/19/UE a Comisiei din 6 februarie 2014 de modificare a anexei I la Directiva 2000/29/CE a Consiliului privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate

2017

Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/749 a Comisiei din 7 mai 2015 de abrogare a Deciziei 2007/410/CE privind măsurile de prevenire a introducerii și a răspândirii în Comunitate a viroidului tuberculilor fusiformi ai cartofului

2017

Decizia 2008/840/CE a Comisiei din 7 noiembrie 2008 privind măsurile de urgență pentru prevenirea introducerii și răspândirii în Comunitate a Anoplophora chinensis (Forster)

2018

Decizia de punere în aplicare 2012/270/UE a Comisiei din 16 mai 2012 privind măsurile de urgență pentru prevenirea introducerii și răspândirii în Uniune a Epitrix cucumeris (Harris), Epitrix similaris (Gentner), Epitrix subcrinita (Lec.) și Epitrix tuberis (Gentner)

2016

Decizia 2006/133/CE a Comisiei din 13 februarie 2006 privind obligația statelor membre de a lua măsuri suplimentare provizorii împotriva răspândirii Bursaphelenchus xylophilus (Steiner et Buhrer) Nickle et al. (nematodul lemnului de pin) în zone din Portugalia, altele decât cele unde este atestată absența sa

2017

Decizia de punere în aplicare 2012/535/UE a Comisiei din 26 septembrie 2012 privind măsurile de urgență pentru prevenirea răspândirii în Uniune a Bursaphelenchus xylophilus (Steiner și Buhrer) Nickle et al. (nematodul lemnului de pin)

2018

Decizia de punere în aplicare 2012/138/UE a Comisiei din 1 martie 2012 privind măsurile de urgență pentru prevenirea introducerii și răspândirii în Uniunea Europeană a Anoplophora chinensis (Forster)

2018

Regulamentul (CE) nr. 690/2008 al Comisiei din 4 iulie 2008 de identificare a zonelor comunitare protejate, expuse la anumite riscuri fitosanitare în Comunitate

2019

Directiva 93/50/CEE a Comisiei din 24 iunie 1993 de precizare a anumitor plante care nu sunt incluse în anexa V, partea A la Directiva 77/93/CEE a Consiliului, ai căror producători sau ale căror antrepozite sau centre de expediere din zonele de producție se înscriu într-un registru oficial

2018

Decizia 2004/416/CE a Comisiei din 29 aprilie 2004 privind măsuri de urgență cu privire la anumite fructe citrice originare din Brazilia

2020

Decizia 2006/473/CE a Comisiei din 5 iulie 2006 de recunoaștere a anumitor țări terțe și a anumitor regiuni din țări terțe ca fiind indemne de Xanthomonas campestris (toate sușele patogene pe Citrus), Cercospora angolensis Carv. & Mendes sau Guignardia citricarpa Kiely (toate sușele patogene pe Citrus)

2020

Decizia de punere în aplicare 2012/756/UE a Comisiei din 5 decembrie 2012 în ceea ce privește măsurile de prevenire a introducerii și răspândirii în Uniune a Pseudomonas syringae pv. actinidiae Takikawa, Serizawa, Ichikawa, Tsuyumu & Goto

2020

Decizia de punere în aplicare 2013/92/UE a Comisiei din 18 februarie 2013 privind supravegherea, controalele fitosanitare și măsurile care urmează să fie luate în ceea ce privește materialul de ambalaj pe bază de lemn utilizat efectiv în transportul unor mărfuri specificate originare din China

2018

Decizia de punere în aplicare 2014/237/UE a Comisiei din 24 aprilie 2014 privind măsurile de prevenire a introducerii și a răspândirii în Uniune a organismelor dăunătoare în ceea ce privește anumite fructe și legume originare din India

2019

Decizia de punere în aplicare 2014/422/UE a Comisiei din 2 iulie 2014 de stabilire a unor măsuri privind anumite citrice originare din Africa de Sud, pentru a preveni introducerea și răspândirea în Uniune a Phyllosticta citricarpa (McAlpine) Van der Aa

2020

Directiva 98/22/CE a Comisiei din 15 aprilie 1998 de stabilire a condițiilor minime pentru desfășurarea controalelor fitosanitare în Comunitate, la posturi de inspecție altele decât cele situate la locul de destinație, cu privire la plante, produse vegetale sau alte produse provenind din țări terțe

2016

Directiva 2008/61/CE a Comisiei din 17 iunie 2008 de stabilire a condițiilor în care anumite organisme dăunătoare, plante, produse din plante și alte elemente enumerate în anexele I-V la Directiva 2000/29/CE a Consiliului pot fi introduse și puse în circulație în Comunitate sau în anumite zone protejate ale acesteia, pentru testări sau în scopuri științifice și pentru lucrări pe selecții de soiuri de plante (versiune codificată)

2016

Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului

2020

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active autorizate

2019

Regulamentul (UE) nr. 544/2011 al Comisiei din 10 iunie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele în materie de date aplicabile substanțelor active

2019

Regulamentul (UE) nr. 545/2011 al Comisiei din 10 iunie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele în materie de date aplicabile produselor de protecție a plantelor

2019

Regulamentul (UE) nr. 546/2011 al Comisiei din 10 iunie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește principiile uniforme de evaluare și autorizare a produselor de protecție a plantelor

2019

Regulamentul (UE) nr. 547/2011 din 8 iunie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele de etichetare pentru produsele de protecție a plantelor

2019

Directiva 2009/128/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unui cadru de acțiune comunitară în vederea utilizării durabile a pesticidelor

2019

Decizia 2005/834/CE a Consiliului din 8 noiembrie 2005 privind echivalența controalelor selecțiilor conservative realizate în anumite țări terțe și de modificare a Deciziei 2003/17/CE

2019

Directiva 2004/29/CE a Comisiei din 4 martie 2004 privind stabilirea caracteristicilor și a condițiilor minime pentru inspectarea soiurilor de viță de vie

2018

Directiva 1999/105/CE a Consiliului din 22 decembrie 1999 privind comercializarea materialului forestier de reproducere

2018

Regulamentul (CE) nr. 1597/2002 al Comisiei din 6 septembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 1999/105/CE a Consiliului în ceea ce privește modelul listelor naționale de materiale de bază destinate materialului forestier de reproducere

2019

Regulamentul (CE) nr. 2301/2002 al Comisiei din 20 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 1999/105/CE a Consiliului în ceea ce privește definirea expresiei „cantități reduse de semințe”

2019

Regulamentul (CE) nr. 69/2004 al Comisiei din 15 ianuarie 2004 care autorizează derogări de la aplicarea anumitor dispoziții din Directiva 1999/105/CE a Consiliului privind comercializarea materialului forestier reproducător obținut din anumite materiale de bază

2019

Decizia 2008/971/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind echivalența materialului forestier de reproducere produs în țari terțe

2018

Decizia 2008/989/CE a Comisiei din 23 decembrie 2008 de autorizare a statelor membre, în conformitate cu Directiva 1999/105/CE a Consiliului, să adopte decizii privind echivalența garanțiilor oferite de materialul forestier de reproducere provenind din anumite țări terțe

2018

Recomandarea 2012/90/UE a Comisiei din 14 februarie 2012 privind orientările pentru prezentarea informațiilor în vederea identificării loturilor de material forestier de reproducere, precum și a informațiilor care trebuie să fie indicate pe eticheta sau în documentul furnizorului

2018

Directiva 2003/91/CE a Comisiei din 6 octombrie 2003 de stabilire a normelor de aplicare a dispozițiilor articolului 7 din Directiva 2002/55/CE a Consiliului privind numărul minim de caracteristici care trebuie examinate și condițiile minime necesare pentru examinarea anumitor soiuri de legume

2017

Directiva de punere în aplicare 2014/20/UE a Comisiei din 6 februarie 2014 privind definirea claselor Uniunii pentru cartofii de sămânță de bază și certificați, precum și condițiile și denumirile aplicabile acestor clase

2017

Directiva de punere în aplicare 2014/21/UE a Comisiei din 6 februarie 2014 de definire a condițiilor minime și a claselor Uniunii pentru cartofii de sămânță de prebază

2017

Directiva 2008/62/CE a Comisiei din 20 iunie 2008 de stabilire a anumitor derogări pentru acceptarea soiurilor locale și a varietăților agricole adaptate natural la condițiile locale și regionale și amenințate de eroziunea generică și pentru comercializarea semințelor și cartofilor de sămânță ale acestor soiuri locale și varietăți

2019

Directiva 2009/145/CE a Comisiei din 26 noiembrie 2009 de stabilire a anumitor derogări pentru acceptarea varietăților primitive și a soiurilor de legume care sunt cultivate, în mod tradițional, în localități și regiuni speciale și care sunt amenințate de erodare genetică și a soiurilor de legume lipsite de valoare intrinsecă pentru producția vegetală comercială, dar create pentru a fi cultivate în condiții speciale, precum și pentru comercializarea semințelor acestor varietăți primitive și soiuri

2019

Secțiunea 7 – Organisme modificate genetic

Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic și de abrogare a Directivei 90/220/CEE a Consiliului

Astfel cum se specifică în anexa XVI

Decizia 2002/811/CE a Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire de note orientative care să completeze anexa VII la Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic și de abrogare a Directivei 90/220/CEE a Consiliului

2017

Decizia 2002/812/CE a Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire, în temeiul Directivei 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a formularului de sinteză a notificării privind introducerea pe piață a organismelor modificate genetic ca atare sau în produse

2017

Regulamentul (CE) nr. 1946/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2003 privind deplasările transfrontaliere de organisme modificate genetic

2017

Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic

2018

Regulamentul (CE) nr. 641/2004 al Comisiei din 6 aprilie 2004 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cererea de autorizare a noilor produse alimentare și noile furaje modificate genetic, notificarea produselor existente și prezența întâmplătoare sau tehnic inevitabilă a unui material modificat genetic care a făcut obiectul unei evaluări de risc și a obținut un aviz favorabil

2018

Regulamentul (CE) nr. 1830/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea produselor destinate alimentației umane sau animale, produse din organisme modificate genetic, și de modificare a Directivei 2001/18/CE

2018

Recomandarea 2010/C-200/01 a Comisiei din 13 iulie 2010 privind orientările pentru elaborarea măsurilor naționale de coexistență pentru evitarea prezenței accidentale a OMG-urilor în culturile convenționale și ecologice

2018

Directiva 2009/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic (reformare)

Astfel cum se specifică în anexa XVI

Decizia 2009/770/CE a Comisiei din 13 octombrie 2009 de stabilire a formularelor standard de raportare pentru prezentarea rezultatelor monitorizării privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, ca produse sau ca și componente ale produselor, în vederea introducerii pe piață, în temeiul Directivei 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului

2018

Secțiunea 8 – Medicamente de uz veterinar

Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare

Astfel cum se specifică în anexa XVI

Directiva 2004/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de modificare a Directivei 2001/82/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele veterinare

2019

Regulamentul (UE) nr. 37/2010 al Comisiei din 22 decembrie 2009 privind substanțele active din punct de vedere farmacologic și clasificarea lor în funcție de limitele reziduale maxime din produsele alimentare de origine animală

2018

Directiva 2006/130/CE a Comisiei din 11 decembrie 2006 de punere în aplicare a Directivei 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește stabilirea criteriilor privind derogarea de la cerința unei prescripții veterinare pentru anumite produse medicamentoase veterinare destinate animalelor de la care se obțin produse alimentare

Astfel cum se specifică în anexa XVI

Regulamentul (CE) nr. 1662/95 al Comisiei din 7 iulie 1995 de stabilire a anumitor dispoziții de punere în aplicare a procedurilor comunitare de elaborare a deciziei cu privire la autorizațiile de comercializare a produselor de uz uman sau veterinar

Astfel cum se specifică în anexa XVI

Regulamentul (CE) nr. 469/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 privind certificatul suplimentar de protecție pentru medicamente (versiune codificată)

Astfel cum se specifică în anexa XVI”.