27.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/8


DECIZIA NR. 117/2014 A COMITETULUI MIXT AL SEE

din 27 iunie 2014

de modificare a anexei I (Chestiuni veterinare și fitosanitare) și a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări și certificare) la Acordul privind SEE

COMITETUL MIXT AL SEE,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European („Acordul privind SEE”), în special articolul 98,

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) nr. 1086/2011 al Comisiei din 27 octombrie 2011 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European și al Consiliului și a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 2073/2005 al Comisiei în ceea ce privește Salmonella din carnea proaspătă de pasăre (1) trebuie încorporat în Acordul privind SEE.

(2)

Prezenta decizie se referă la legislația privind chestiunile veterinare și produsele alimentare. Această legislație nu se aplică Liechtensteinului atât timp cât aplicarea Acordului dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind schimburile comerciale cu produse agricole se extinde la Liechtenstein, astfel cum se prevede în adaptările sectoriale aduse anexei I și părții introductive la capitolul XII din anexa II la Acordul privind SEE. Prin urmare, prezenta decizie nu se aplică Liechtensteinului.

(3)

Prin urmare, anexele I și II la Acordul privind SEE ar trebui modificate în mod corespunzător,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În capitolul I din anexa I la Acordul privind SEE, în partea 6.2, la punctul 52 [Regulamentul (CE) nr. 2073/2005 al Comisiei], și în partea 7.1, la punctul 8b [Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European și al Consiliului], se adaugă următoarea liniuță:

„—

32011 R 1086: Regulamentul (UE) nr. 1086/2011 al Comisiei din 27 octombrie 2011 (JO L 281, 28.10.2011, p. 7).”

Articolul 2

În capitolul XII din anexa II la Acordul privind SEE, la punctul 54zzzj [Regulamentul (CE) nr. 2073/2005 al Comisiei] se adaugă următoarea liniuță:

„—

32011 R 1086: Regulamentul (UE) nr. 1086/2011 al Comisiei din 27 octombrie 2011 (JO L 281, 28.10.2011, p. 7).”

Articolul 3

Textele Regulamentului (UE) nr. 1086/2011 în limbile islandeză și norvegiană, care urmează să fie publicate în suplimentul SEE la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la 28 iunie 2014, cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE (2).

Articolul 5

Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 27 iunie 2014.

Pentru Comitetul mixt al SEE

Președintele

Gianluca GRIPPA


(1)  JO L 281, 28.10.2011, p. 7.

(2)  Nu au fost semnalate obligații constituționale.