27.2.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 58/27 |
DECIZIA NR. 173/2013 A COMITETULUI MIXT AL SEE
din 8 octombrie 2013
de modificare a anexei XX (Mediul) la Acordul privind SEE
COMITETUL MIXT AL SEE,
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European („Acordul privind SEE”), în special articolul 98,
întrucât:
(1) |
Directiva 2009/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (1) trebuie încorporată în Acordul privind SEE. |
(2) |
Prin urmare, anexa XX la Acordul privind SEE ar trebui modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
În anexa XX la Acordul privind SEE, după punctul 21au (Directiva 2009/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului) se introduce următorul punct:
„21av. |
32009 L 0033: Directiva 2009/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (JO L 120, 15.5.2009, p. 5).” |
Articolul 2
Textele Directivei 2009/33/CE în limbile islandeză și norvegiană, care urmează să fie publicate în suplimentul SEE la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare la 9 octombrie 2013, cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE (2).
Articolul 4
Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 8 octombrie 2013.
Pentru Comitetul mixt al SEE
Președintele
Thórir IBSEN
(1) JO L 120, 15.5.2009, p. 5.
(2) Au fost semnalate obligații constituționale.