18.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 287/13


RECOMANDAREA CONSILIULUI DE ASOCIERE UE-IORDANIA

din 3 octombrie 2012

privind punerea în aplicare a planului de acțiune UE-Iordania în cadrul PEV

CONSILIUL DE ASOCIERE UE-IORDANIA,

având în vedere Acordul euro-mediteraneean de asociere între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Hașemit al Iordaniei, pe de altă parte (1) („acordul”), în special articolul 91,

întrucât:

(1)

Articolul 91 din Acordul euro-mediteraneean împuternicește Consiliul de asociere să formuleze recomandările corespunzătoare în vederea atingerii obiectivelor acordului.

(2)

În conformitate cu articolul 101 din acord, părțile adoptă orice măsuri de ordin general sau specific necesare îndeplinirii obligațiilor lor în temeiul acordului și se asigură că obiectivele stabilite în acord sunt îndeplinite.

(3)

Părțile la acord au aprobat textul planului de acțiune UE-Iordania în cadrul politicii europene de vecinătate („planul de acțiune în cadrul PEV”).

(4)

Planul de acțiune în cadrul PEV va contribui la punerea în aplicare a acordului prin elaborarea și aprobarea de către părți a unor măsuri concrete care vor oferi orientări practice pentru punerea sa în aplicare.

(5)

Planul de acțiune în cadrul PEV are dublul obiectiv de a stabili măsuri concrete în vederea îndeplinirii obligațiilor părților în temeiul acordului și de a oferi un cadru mai larg pentru continuarea consolidării relațiilor dintre UE și Iordania, pentru a atinge un nivel semnificativ de integrare economică și o aprofundare a cooperării politice, în conformitate cu obiectivele generale ale acordului,

ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE:

Articol unic

Consiliul de asociere recomandă părților punerea în aplicare a planului de acțiune în cadrul PEV (2), în măsura în care această punere în aplicare vizează atingerea obiectivelor acordului.

Adoptată la Bruxelles, 3 octombrie 2012.

Pentru Consiliul de asociere UE-Iordania

Președintele

C. ASHTON


(1)   JO L 129, 15.5.2002, p. 3.

(2)  A se vedea documentul 3302/12 pe http://register.consilium.europa.eu