|
3.3.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 58/73 |
DECIZIA NR. 116/2010 A COMITETULUI MIXT AL SEE
din 10 noiembrie 2010
de modificare a anexei I (Chestiuni veterinare și fitosanitare) la Acordul privind SEE
COMITETUL MIXT AL SEE,
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, astfel cum a fost modificat prin Protocolul de adaptare a Acordului privind Spațiul Economic European, denumit în continuare „acordul”, în special articolul 98,
întrucât:
|
(1) |
Anexa I la acord a fost modificată prin Decizia nr. 81/2010 a Comitetului mixt al SEE din 2 iulie 2010 (1). |
|
(2) |
Directiva 2009/141/CE a Comisiei din 23 noiembrie 2009 de modificare a anexei I la Directiva 2002/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind nivelurile maxime pentru arsen, teobromină, Datura sp., Ricinus communis L., Croton tiglium L. și Abrus precatorius L. (2) trebuie încorporată în acord. |
|
(3) |
Prezenta decizie nu se aplică Principatului Liechtenstein, |
DECIDE:
Articolul 1
În anexa I la acord capitolul II punctul 33 (Directiva 2002/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului) se adaugă următoarea liniuță:
|
„— |
32009 L 0141: Directiva 2009/141/CE a Comisiei din 23 noiembrie 2009 (JO L 308, 24.11.2009, p. 20).” |
Articolul 2
Textele Directivei 2009/141/CE în limbile islandeză și norvegiană, care urmează să fie publicate în suplimentul SEE la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare la 11 noiembrie 2010, cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din acord către Comitetul mixt al SEE (*1).
Articolul 4
Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 10 noiembrie 2010.
Pentru Comitetul mixt al SEE
Președintele
Stefán Haukur JÓHANNESSON
(1) JO L 277, 21.10.2010, p. 34.
(2) JO L 308, 24.11.2009, p. 20.
(*1) Nu au fost semnalate obligații constituționale.