30.6.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 169/3


ACORD

între Comunitatea Europeană și Antigua și Barbuda privind exonerarea de obligația de a deține viză de scurtă ședere

COMUNITATEA EUROPEANĂ, denumită în continuare „Comunitatea”, și

ANTIGUA ȘI BARBUDA, denumite în continuare împreună „părțile contractante”,

ÎN VEDEREA dezvoltării în continuare a relațiilor de prietenie între părțile contractante și din dorința de a facilita călătoriile fără viză pentru cetățenii lor, în cazul intrării și șederii de scurtă durată,

AVÂND ÎN VEDERE Regulamentul (CE) nr. 1932/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006 de modificare a Regulamentul (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (1), printre altele prin transferarea a șase țări terțe, inclusiv Antigua și Barbuda, pe lista resortisanților țărilor terțe exonerate de obligația de a deține viză de scurtă ședere în statele membre ale Uniunii Europene,

ȚINÂND SEAMA de faptul că articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1932/2006 prevede că pentru aceste șase țări exonerarea de obligația de a deține viză se aplică numai de la data intrării în vigoare a acordului privind exonerarea vizelor, care urmează să fie încheiat între Comunitatea Europeană și țara în cauză,

RECUNOSCÂND faptul că cetățenii mai multor state membre sunt exonerați de obligația de a deține viză pentru călătoriile în Antigua și Barbuda pentru o perioadă de până la șase luni, în timp ce cetățenii altor state membre au obligația de a deține viză,

DORIND să salvgardeze principiul egalității de tratament pentru toți cetățenii UE,

LUÂND ÎN CONSIDERARE faptul că persoanele care călătoresc în vederea desfășurării unei activități remunerate în timpul șederii lor de scurtă durată nu fac obiectul prezentului acord și, prin urmare, pentru această categorie, normele relevante comunitare și din legislația națională a statelor membre, precum și legislația națională din Antigua și Barbuda continuă să se aplice cu privire la obligația de a deține viză sau la exonerarea de această obligație, precum și cu privire la accesul pe piața forței de muncă,

LUÂND ÎN CONSIDERARE Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei și Protocolul privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, și confirmând că dispozițiile prezentului acord nu se aplică Regatului Unit și Irlandei,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articolul 1

Obiectivul

Prezentul acord stabilește posibilitatea de a călători fără viză pentru cetățenii Uniunii Europene și cei din Antigua și Barbuda, în cazul călătoriilor pe teritoriul celeilalte părți contractante, pentru o perioadă maximă de trei luni, în cadrul unei perioade de șase luni.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului acord:

(a)

„stat membru” înseamnă orice stat membru al Uniunii Europene, cu excepția Regatului Unit și a Irlandei;

(b)

„cetățean al Uniunii Europene” înseamnă un resortisant al unui stat membru, astfel cum este definit la litera (a);

(c)

„cetățean al Antigua și Barbuda” înseamnă orice persoană care deține cetățenia Antigua și Barbuda;

(d)

„spațiul Schengen” înseamnă spațiul lipsit de frontiere interne care cuprinde teritoriile statelor membre, astfel cum sunt definite la litera (a), care aplică în întregime acquis-ul Schengen.

Articolul 3

Domeniul de aplicare

(1)   Cetățenii Uniunii Europene care dețin un pașaport valabil simplu, diplomatic sau de serviciu/oficial emis de un stat membru pot intra și rămâne fără viză pe teritoriul Antigua și Barbuda pentru perioada de ședere definită la articolul 4 alineatul (1).

Cetățenii Antigua și Barbuda care dețin un pașaport valabil simplu, diplomatic sau de serviciu/oficial emis de Antigua și Barbuda pot intra și rămâne fără viză pe teritoriul unui stat membru pentru perioada de ședere definită la articolul 4 alineatul (2).

(2)   Alineatul (1) nu se aplică persoanelor care călătoresc în vederea desfășurării unei activități remunerate.

Pentru această categorie de persoane, fiecare stat membru poate decide individual să impună obligația de a deține viză cetățenilor Antigua și Barbuda sau să retragă această obligație, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 539/2001.

Pentru această categorie de persoane, Antigua și Barbuda poate decide impunerea obligației de a deține viză sau exonerarea de această obligație, pentru cetățenii fiecărui stat membru în mod individual, în conformitate cu legislația sa națională.

(3)   Exonerarea de obligația de a deține viză prevăzută în prezentul acord se aplică fără a aduce atingere legislației părților contractante privind condițiile de intrare și de scurtă ședere. Statele membre și Antigua și Barbuda își rezervă dreptul de a refuza intrarea și scurta ședere pe teritoriul acestora dacă una sau mai multe dintre aceste condiții nu sunt respectate.

(4)   Exonerarea de obligația de a deține viză se aplică indiferent de modul de transport utilizat pentru a trece frontiera părților contractante.

(5)   Aspectele care nu intră în domeniul de aplicare a prezentului acord sunt reglementate de dreptul comunitar, legislația națională a statelor membre sau a Antigua și Barbuda.

Articolul 4

Durata șederii

(1)   Cetățenii Uniunii Europene pot rămâne pe teritoriul Antigua și Barbuda pe o perioadă de maximum trei luni în cadrul unei perioade de șase luni, calculată de la data primei intrări pe teritoriul țării.

(2)   Cetățenii Antigua și Barbuda pot rămâne în spațiul Schengen pe o perioadă de maximum trei luni în cadrul unei perioade de șase luni, calculată de la data primei intrări pe teritoriul oricărui stat membru care aplică integral acquis-ul Schengen. Această perioadă de trei luni în cadrul unei perioade de șase luni se va calcula independent de orice ședere într-un stat membru care nu aplică încă integral acquis-ul Schengen.

Cetățenii Antigua și Barbuda pot rămâne pe o perioadă de maximum trei luni, în cadrul unei perioade de șase luni, calculată de la data primei intrări pe teritoriul fiecărui stat membru care nu aplică încă integral acquis-ul Schengen, independent de perioada de ședere calculată pentru spațiul Schengen.

(3)   Prezentul acord nu împiedică Antigua și Barbuda și statele membre să prelungească perioada de ședere peste cele trei luni, în conformitate cu legislația națională și comunitară.

Articolul 5

Aplicarea teritorială

(1)   În ceea ce privește Republica Franceză, dispozițiile prezentului acord se aplică numai pe teritoriul european al Republicii Franceze.

(2)   În ceea privește Regatul Țărilor de Jos, dispozițiile prezentului acord se aplică numai pe teritoriul european al Regatului Țărilor de Jos.

Articolul 6

Comitetul mixt de gestionare a acordului

(1)   Părțile contractante instituie un Comitet mixt de experți (denumit în continuare „Comitetul”), alcătuit din reprezentanți ai Comunității Europene și reprezentanți ai Antigua și Barbuda. Comunitatea este reprezentată de Comisia Europeană.

(2)   Comitetul îndeplinește, printre altele, următoarele atribuții:

(a)

monitorizarea și punerea în aplicare a prezentului acord;

(b)

propunerea de modificări sau completări la prezentul acord;

(c)

soluționarea diferendelor legate de interpretarea sau aplicarea dispozițiilor prezentului acord.

(3)   Comitetul se reunește ori de câte ori este necesar, la cererea uneia dintre părțile contractante.

(4)   Comitetul își stabilește propriul regulament de procedură.

Articolul 7

Relația dintre prezentul acord și acordurile bilaterale existente între statele membre și Antigua și Barbuda privind exonerarea de obligația de a deține viză

Dispozițiile prezentului acord prevalează asupra dispozițiilor oricăror acorduri bilaterale sau aranjamente încheiate între fiecare stat membru și Antigua și Barbuda, în măsura în care dispozițiile acestor acorduri sau aranjamente vizează aspecte care intră în domeniul de aplicare a prezentului acord.

Articolul 8

Dispoziții finale

(1)   Prezentul acord se ratifică sau se aprobă de către părțile contractante în conformitate cu procedurile interne ale acestora și intră în vigoare în prima zi a celei de a doua luni care urmează datei la care părțile contractante își notifică reciproc faptul că procedurile menționate mai sus au fost finalizate.

(2)   Prezentul acord se încheie pe o perioadă nedeterminată, cu excepția cazului în care este denunțat în conformitate cu alineatul (5).

(3)   Prezentul acord poate fi modificat prin acordul scris al părților contractante. Modificările intră în vigoare după ce părțile contractante și-au notificat îndeplinirea procedurilor interne necesare în acest sens.

(4)   Oricare parte contractantă poate suspenda integral sau parțial prezentul acord, în special din motive de ordine publică, de securitate națională sau de protecție a sănătății publice, ca urmarea a imigrației ilegale sau a reintroducerii obligației de a deține viză de către una dintre părțile contractante. Decizia de suspendare este notificată celeilalte părți contractante cu cel puțin 2 luni înainte de intrarea sa în vigoare. Partea contractantă care a suspendat aplicarea prezentului acord informează de îndată cealaltă parte contractantă, în momentul în care motivele suspendării nu mai există.

(5)   Fiecare parte contractantă poate denunța prezentul acord, printr-o notificare adresată în scris celeilalte părți. Prezentul acord își încetează valabilitatea după 90 de zile de la data unei astfel de notificări.

(6)   Antigua și Barbuda poate suspenda sau denunța prezentul acord numai cu privire la toate statele membre ale Comunității Europene.

(7)   Comunitatea Europeană poate suspenda sau denunța prezentul acord numai cu privire la toate statele sale membre.

Încheiat la Bruxelles, în dublu exemplar, la 28 mai 2009, în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză, toate aceste texte fiind egal autentice.

За Европейската общност

Por la Comunidad Europea

Za Evropské společenství

For Det Europæiske Fællesskab

Für die Europäische Gemeinschaft

Euroopa Ühenduse nimel

Για την Ευρωπαϊκή Κοινότητα

For the European Community

Pour la Communauté européenne

Per la Comunità europea

Eiropas Kopienas vārdā

Europos bendrijos vardu

Az Európai Közösség részéről

Għall-Komunità Ewropea

Voor de Europese Gemeenschap

W imieniu Wspólnoty Europejskiej

Pela Comunidade Europeia

Pentru Comunitatea Europeană

Za Európske spoločenstvo

Za Evropsko skupnost

Euroopan yhteisön puolesta

För Europeiska gemenskapen

Image

За Антигуа и Барбуда

Por Antigua y Barbuda

Za Antiguu a Barbudu

For Antigua and Barbuda

Für Antigua und Barbuda

Antigua ja Barbuda nimel

Για την Αντίγκουα και Μπαρμπούντα

For Antigua and Barbuda

Pour Antigua-et-Barbuda

Per Antigua e Barbuda

Antigvas un Barbudas vārdā

Antigvos ir Barbudos vardu

Antigua és Barbuda részéről

Għal Antigwa u Barbuda

Voor Antigua en Barbuda

W imieniu Antigui i Barbudy

Por Antígua e Barbuda

Pentru Antigua și Barbuda

Za Antiguu a Barbudu

Za Antigvo in Barbudo

Antigua ja Barbudan puolesta

För Antigua och Barbuda

Image


(1)  JO L 405, 30.12.2006, p. 23.


DECLARAȚIE COMUNĂ CU PRIVIRE LA ISLANDA, NORVEGIA, ELVEȚIA ȘI LIECHTENSTEIN

Părțile contractante iau act de relațiile strânse existente între Comunitatea Europeană și Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein, în special în temeiul acordurilor din 18 mai 1999 și 26 octombrie 2004 privind asocierea acestor țări la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen.

În astfel de circumstanțe, este de dorit ca autoritățile Norvegiei, Islandei, Elveției și statului Liechtenstein, pe de o parte, și ale Antigua și Barbuda, pe de altă parte, să încheie, fără întârziere, acorduri bilaterale privind exonerarea de obligația de a deține viză de scurtă ședere în condiții similare cu cele prevăzute în prezentul acord.


DECLARAȚIE COMUNĂ PRIVIND INTERPRETAREA CATEGORIEI DE PERSOANE CARE CĂLĂTORESC ÎN VEDEREA DESFĂȘURĂRII UNEI ACTIVITĂȚI REMUNERATE, ASTFEL CUM SE PREVEDE LA ARTICOLUL 3 ALINEATUL (2) DIN PREZENTUL ACORD

Dorind să asigure o interpretare comună, părțile contractante convin ca, în sensul prezentului acord, categoria de persoane care desfășoară activități remunerate să cuprindă și persoane care intră, cu scopul de a desfășura activități profesionale/remunerate, pe teritoriul celeilalte părți contractante ca angajat sau prestator de servicii.

Această categorie nu ar trebui să includă:

oamenii de afaceri, adică persoane care călătoresc în scopuri de afaceri (fără să fie angajați în țara celeilalte părți contractante);

sportivii și artiștii care desfășoară activități pe bază ad hoc;

jurnaliștii trimiși de mass-media din țara lor de reședință; și

stagiarii detașați în cadrul aceleiași întreprinderi.

Punerea în aplicare a prezentei declarații este monitorizată de Comitetul mixt în limita responsabilităților care îi revin în temeiul articolului 6 din prezentul acord, care poate propune modificări atunci când, pe baza experienței părților contractante, le consideră necesare.


DECLARAȚIE COMUNĂ PRIVIND INTERPRETAREA PERIOADEI DE TREI LUNI ÎN CADRUL PERIOADEI DE ȘASE LUNI, CALCULATĂ DE LA DATA PRIMEI INTRĂRI, ASTFEL CUM ESTE PREVĂZUTĂ LA ARTICOLUL 4 DIN PREZENTUL ACORD

Părțile contractante convin că perioada maximă de trei luni în cadrul unei perioade de șase luni, calculată de la data primei intrări pe teritoriul Antigua și Barbuda sau a spațiului Schengen, astfel cum este prevăzută la articolul 4 din prezentul acord, înseamnă fie o vizită continuă, fie mai multe vizite consecutive, a căror durată nu depășește în total trei luni din oricare perioadă de șase luni.


DECLARAȚIE COMUNĂ PRIVIND INFORMAREA CETĂȚENILOR ASUPRA ACORDULUI DE EXONERARE DE OBLIGAȚIA DE A DEȚINE VIZĂ

Recunoscând importanța transparenței pentru cetățenii Uniunii Europene și ai Antigua și Barbuda, părțile contractante convin să asigure difuzarea completă a informațiilor cu privire la conținutul și consecințele acordului privind exonerarea de obligația de a deține viză și subiecte conexe, de exemplu informațiile privind condițiile de intrare.