18.12.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 339/119


DECIZIA NR. 126/2008 A COMITETULUI MIXT AL SEE

din 7 noiembrie 2008

de modificare a anexei XXI (Statistică) la Acordul SEE

COMITETUL MIXT AL SEE,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, astfel cum a fost modificat prin Protocolul de adaptare a Acordului privind Spațiul Economic European, denumit în continuare „acordul”, în special articolul 98,

întrucât:

(1)

Anexa XXI la acord a fost modificată prin Decizia nr. 108/2008 a Comitetului mixt al SEE din 26 septembrie 2008 (1).

(2)

Regulamentul (CE) nr. 451/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de instituire a unei noi clasificări statistice a produselor în funcție de domeniul de activitate (CPA) și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3696/93 al Consiliului (2) trebuie încorporat în acord.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 472/2008 al Comisiei din 29 mai 2008 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1165/98 al Consiliului privind statisticile pe termen scurt în ceea ce privește primul an de bază aplicabil seriilor de timp din NACE Rev. 2 și seriilor de timp anterioare anului 2009, care urmează a fi transmise în conformitate cu NACE Rev. 2, nivelul de detaliere, forma, prima perioadă de referință, precum și perioada de referință (3) trebuie încorporat în acord.

(4)

Regulamentul (CE) nr. 606/2008 al Comisiei din 26 iunie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 831/2002 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare, în ceea ce privește accesul la date confidențiale în scopuri științifice (4) trebuie încorporat în acord.

(5)

Regulamentul (CE) nr. 451/2008 abrogă, de la 1 ianuarie 2008, Regulamentul (CEE) nr. 3696/93 (5), al Consiliului, care este inclus în acord și care, prin urmare, trebuie abrogat în conformitate cu acordul,

DECIDE:

Articolul 1

Anexa XXI la acord se modifică după cum urmează:

1.

Textul punctului 20b [Regulamentul (CEE) nr. 3696/93 al Consiliului] se înlocuiește cu următorul text:

32008 R 0451: Regulamentul (CE) nr. 451/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de instituire a unei noi clasificări statistice a produselor în funcție de domeniul de activitate (CPA) și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3696/93 al Consiliului (JO L 145, 4.6.2008, p. 65).”

2.

După punctul 2c [Regulamentul (CE) nr. 1503/2006 al Comisiei] se inserează următorul punct:

„2d.

32008 R 0472: Regulamentul (CE) nr. 472/2008 al Comisiei din 29 mai 2008 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1165/98 al Consiliului privind statisticile pe termen scurt în ceea ce privește primul an de bază aplicabil seriilor de timp din NACE Rev. 2 și seriilor de timp anterioare anului 2009, care urmează a fi transmise în conformitate cu NACE Rev. 2, nivelul de detaliere, forma, prima perioadă de referință, precum și perioada de referință (JO L 140, 30.5.2008, p. 5).”

3.

La punctul 17b [Regulamentul (CE) nr. 831/2002 al Comisiei] se adaugă următoarea liniuță:

„—

32008 R 0606: Regulamentul (CE) nr. 606/2008 al Comisiei din 26 iunie 2008 (JO L 166, 27.6.2008, p. 16).”

Articolul 2

Textele Regulamentelor (CE) nr. 451/2008, (CE) nr. 472/2008 și (CE) nr. 606/2008 în limbile islandeză și norvegiană, care urmează să fie publicate în suplimentul SEE la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la 8 noiembrie 2008, cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din acord către Comitetul mixt al SEE (6).

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 7 noiembrie 2008.

Pentru Comitetul mixt al SEE

Președintele

A.S.S. Prințul Nikolaus de LIECHTENSTEIN


(1)  JO L 309, 20.11.2008, p. 37.

(2)  JO L 145, 4.6.2008, p. 65.

(3)  JO L 140, 30.5.2008, p. 5.

(4)  JO L 166, 27.6.2008, p. 16.

(5)  JO L 342, 31.12.1993, p. 1.

(6)  Nu au fost semnalate obligații constituționale.