25.8.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 221/3


ACORD

sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Islanda cu privire la aplicarea în mod provizoriu a Acordului privind participarea Republicii Bulgaria și a României la Spațiul Economic European și la aplicarea în mod provizoriu a patru acorduri conexe

A.   Scrisoare din partea Comunității Europene

Stimate domn,

Cu trimitere la Acordul privind participarea Republicii Bulgaria și a României la Spațiul Economic European („Acordul privind extinderea SEE”) și la patru acorduri conexe, avem onoarea să vă aducem la cunoștință faptul că Comunitatea Europeană este pregătită să aplice Acordul privind extinderea SEE și Protocolul adițional la Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Islanda ca urmare a aderării Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, în mod provizoriu, din prima zi a primei luni, în ceea ce privește primul acord și, respectiv, din prima zi a celei de-a doua luni, în ceea ce privește cel de-al doilea acord, care urmează datei la care s-a efectuat ultimul schimb de scrisori privind aplicarea în mod provizoriu între Comunitatea Europeană și Islanda, Liechtenstein și Norvegia, cu condiția ca Islanda să fie dispusă să facă același lucru.

V-am rămâne recunoscători dacă ați binevoi să confirmați acordul Islandei cu privire la conținutul prezentei scrisori.

Vă rugăm să acceptați, stimate domn, expresia înaltei noastre considerații.

Съставено в Брюксел на

Hecho en Bruselas, el

V Bruselu dne

Udfærdiget i Bruxelles, den

Geschehen zu Brüssel am

Brüssel,

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις

Done at Brussels,

Fait à Bruxelles, le

Fatto a Bruxelles, addì

Briselē,

Priimta Briuselyje

Kelt Brüsszelben,

Magħmul fi Brussell,

Gedaan te Brussel,

Sporządzono w Brukseli dnia

Feito em Bruxelas,

Adoptat la Bruxelles,

V Bruseli

V Bruslju,

Tehty Brysselissä

Utfärdat i Bryssel den

Image 1

За Европейската общност

Por la Comunidad Europea

Za Evropské společenství

For Det Europæiske Fællesskab

Für die Europäische Gemeinschaft

Euroopa Ühenduse nimel

Για την Ευρωπαϊκή Κοινότητα

For the European Community

Pour la Communauté européenne

Per la Comunità europea

Eiropas Kopienas vārdā

Europos bendrijos vardu

Az Európai Közösség részéről

Għall-Komunità Ewropea

Voor de Europese Gemeenschap

W imieniu Wspólnoty Europejskiej

Pela Comunidade Europeia

Pentru Comunitatea Europeană

Za Európske spoločenstvo

Za Evropsko skupnost

Euroopan yhteisön puolesta

För Europeiska gemenskapen

Image 2

Image 3

B.   Scrisoare din partea Islandei

Stimate domn,

Avem onoarea de a vă confirma primirea scrisorii dumneavoastră și acordul Islandei cu privire la scrisoarea dumneavoastră din data de astăzi, având următorul conținut:

„Cu trimitere la Acordul privind participarea Republicii Bulgaria și a României la Spațiul Economic European («Acordul privind extinderea SEE») și la patru acorduri conexe, avem onoarea să vă aducem la cunoștință faptul că Comunitatea Europeană este pregătită să aplice Acordul privind extinderea SEE și Protocolul adițional la Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Republica Islanda ca urmare a aderării Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, în mod provizoriu, din prima zi a primei luni, în ceea ce privește primul acord și, respectiv, din prima zi a celei de-a doua luni, în ceea ce privește cel de-al doilea acord, care urmează datei la care s-a efectuat ultimul schimb de scrisori privind aplicarea în mod provizoriu între Comunitatea Europeană și Islanda, Liechtenstein și Norvegia, cu condiția ca Islanda să fie dispusă să facă același lucru.”

Vă rugăm să acceptați, stimate domn, expresia înaltei noastre considerații.

Done at Brussels,

Съставено в Брюксел на

Hecho en Bruselas, el

V Bruselu dne

Udfærdiget i Bruxelles, den

Geschehen zu Brüssel am

Brüssel,

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις

Fait à Bruxelles, le

Fatto a Bruxelles, addì

Briselē,

Priimta Briuselyje

Kelt Brüsszelben,

Magħmul fi Brussell,

Gedaan te Brussel,

Sporządzono w Brukseli dnia

Feito em Bruxelas,

Adoptat la Bruxelles,

V Bruseli

V Bruslju,

Tehty Brysselissä

Utfärdat i Bryssel den

Image 4

For Iceland

За Исландия

Por Islandia

Za Island

For Island

Für Island

Islandi nimel

Για την Ισλανδία

Pour l'Islande

Per l'Islanda

Islandes vārdā

Islandijos vardu

Izland részéről

Għall-Iżlanda

Voor IJsland

W imieniu Islandii

Pela Islândia

Pentru Islanda

Za Island

Za Islandijo

Islannin puolesta

För Island

Image 5