11/Volumul 67

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

150


22005D0122


L 339/30

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA NR. 122/2005 A COMITETULUI MIXT AL SEE

din 30 septembrie 2005

de modificare a anexei XIII (Transporturile) la Acordul SEE

COMITETUL MIXT AL SEE,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, astfel cum a fost modificat prin Protocolul de adaptare a Acordului privind Spațiul Economic European, denumit în continuare „acordul”, în special articolul 98,

întrucât:

(1)

Anexa XIII la acord a fost modificată prin Decizia nr. 107/2005 a Comitetului mixt al SEE din 8 iulie 2005 (1).

(2)

Regulamentul (CE) nr. 381/2005 al Comisiei din 7 martie 2005 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1702/2003 de stabilire a normelor de punere în aplicare privind certificarea pentru navigabilitate și mediu a aeronavelor și a produselor, reperelor și dispozitivelor, precum și certificarea întreprinderilor de proiectare și producție (2), trebuie să fie încorporat în acord,

DECIDE:

Articolul 1

La punctul 66p [Regulamentul (CE) nr. 1702/2003 al Comisiei] din anexa XIII la acord, se adaugă următorul text:

„astfel cum a fost modificat prin:

32005 R 0381: Regulamentul (CE) nr. 381/2005 al Comisiei din 7 martie 2005 (JO L 61, 8.3.2005, p. 3).”

Articolul 2

Textele Regulamentului (CE) nr. 381/2005 în limbile islandeză și norvegiană, care urmează să fie publicate în Suplimentul SEE al Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la 1 octombrie 2005, cu condiția transmiterii prealabile a tuturor notificărilor prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din acord către Comitetul mixt al SEE (3).

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în Secțiunea SEE și în Suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 30 septembrie 2005.

Pentru Comitetul mixt al SEE

Președintele

A.S.S. Prințul Nikolaus von LIECHTENSTEIN


(1)  JO L 306, 24.11.2005, p. 45.

(2)  JO L 61, 8.3.2005, p. 3.

(3)  Nu sunt indicate cerințe constituționale.