11/Volumul 63

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

61


22003D0066


L 257/4

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA NR. 66/2003 A COMITETULUI MIXT AL SEE

din 20 iunie 2003

de modificare a anexei I (Chestiuni veterinare și fitosanitare) la Acordul SEE

COMITETUL MIXT AL SEE,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, astfel cum a fost modificat prin Protocolul de adaptare a Acordului privind Spațiul Economic European, denumit în continuare „acordul”, în special articolul 98,

întrucât:

(1)

Anexa I la acord a fost modificată prin Decizia nr. 31/2003 a Comitetului mixt al SEE din 14 martie 2003 (1).

(2)

Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (2) trebuie să fie încorporat în acord.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 1248/2001 al Comisiei din 22 iunie 2001 de modificare a anexelor III, X, XI la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind supravegherea epidemiologică și testarea encefalopatiei spongiforme transmisibile (3) trebuie să fie încorporat în acord.

(4)

Regulamentul (CE) nr. 1326/2001 al Comisiei din 29 iunie 2001 de stabilire a măsurilor tranzitorii pentru a permite trecerea la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă și de modificare a anexelor VII și XI la respectivul regulament (4) trebuie să fie încorporat în acord.

(5)

Regulamentul (CE) nr. 270/2002 al Comisiei din 14 februarie 2002 de modificare, pe de-o parte, a Regulamentului (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește materialele cu risc specificate și supravegherea epidemiologică a encefalopatiilor spongiforme transmisibile și, pe de altă parte, a Regulamentului (CE) nr. 1326/2001 în ceea ce privește nutriția animalelor și introducerea pe piață a ovinelor și caprinelor și a produselor derivate din acestea (5) trebuie să fie încorporat în acord.

(6)

Regulamentul (CE) nr. 1494/2002 al Comisiei din 21 august 2002 de modificare a anexelor III, VII și XI la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind controlul encefalopatiei spongiforme bovine, eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, retragerea materialelor cu risc specificate și modalitățile de import de animale vii și de produse de origine animală (6) trebuie să fie încorporat în acord.

(7)

Decizia 2002/1003/CE a Comisiei din 18 decembrie 2002 de stabilire a cerințelor minime privind studierea genotipurilor proteinei prion la rasele ovine (7) trebuie să fie încorporată în acord.

(8)

Regulamentul (CE) nr. 260/2003 al Comisiei din 12 februarie 2003 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la eradicarea encefalopatiilor spongiforme transmisibile la ovine și caprine și de stabilire a normelor aplicabile comerțului cu ovine și caprine vii și cu embrioni bovini (8) trebuie să fie încorporat în acord.

(9)

Regulamentul (CE) nr. 1248/2001 abrogă Decizia 98/272/CE (9) a Comisiei, care este încorporată în acord și care, în consecință, trebuie să fie eliminată.

(10)

Regulamentul (CE) nr. 1326/2001 abrogă Deciziile 94/381/CE (10) și 94/474/CE (11) ale Comisiei, care sunt încorporate în acord și care, în consecință, trebuie să fie eliminate.

(11)

Regulamentul (CE) nr. 260/2003 abrogă Decizia 92/290/CEE (12) a Comisiei, care este încorporată în acord și care, în consecință, trebuie să fie eliminată.

(12)

Prezenta decizie nu se aplică pentru Liechtenstein și Islanda,

DECIDE:

Articolul 1

Capitolul I din anexa I la acord se modifică după cum urmează:

1.

La partea 7.1 punctul 11 (Decizia 2000/766/CE a Consiliului) se inserează următoarea liniuță:

„—

32001 R 1326: Regulamentul (CE) nr. 1326/2001 al Comisiei din 29 iunie 2001 (JO L 177, 30.6.2001, p. 60).”

2.

La partea 7.1 după punctul 11 (Decizia 2000/766/CE a Consiliului) se inserează următorul text:

„Controlul EST (encefalopatii spongiforme transmisibile)

12.   32001 R 0999: Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (JO L 147, 31.5.2001, p. 1), astfel cum a fost modificat prin:

32001 R 1248: Regulamentul (CE) nr. 1248/2001 al Comisiei din 22 iunie 2001 (JO L 173, 27.6.2001, p. 12);

32001 R 1326: Regulamentul (CE) nr. 1326/2001 al Comisiei din 29 iunie 2001 (JO L 177, 30.6.2001, p. 60);

32002 R 0270: Regulamentul (CE) nr. 270/2002 al Comisiei din 14 februarie 2002 (JO L 45, 15.2.2002, p. 4);

32002 R 1494: Regulamentul (CE) nr. 1494/2002 al Comisiei din 21 august 2002 (JO L 225, 22.8.2002, p. 3);

32003 R 0260: Regulamentul (CE) nr. 260/2003 al Comisiei din 12 februarie 2003 (JO L 37, 13.2.2003, p. 7).

În sensul prezentului acord, dispozițiile regulamentului se citesc cu următoarele adaptări:

A.

La anexa III, capitolul A, partea I, punctul 2.3, după cuvântul «Suedia» se inserează următorul text:

«și Norvegia».

B.

La anexa III, capitolul A, partea II, punctul 2, se adaugă următorul text:

«Norvegia

42500».

C.

La anexa III, capitolul A, partea II, punctul 3, se adaugă următorul text:

«Norvegia

6000».

D.

La anexa X, capitolul A, punctul 3, se adaugă următorul text:

«Norvegia

Veterinærinstituttet

Postboks 8156 Dep.

N-0033 Oslo

Norway»”.

3.

La partea 7.2, după punctul 16 (Decizia 2001/9/CE a Comisiei) se inserează următorul text:

„17.

32001 R 1326: Regulamentul (CE) nr. 1326/2001 al Comisiei din 29 iunie 2001 de stabilire a măsurilor tranzitorii pentru a permite trecerea la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă și de modificare a anexelor VII și XI la respectivul regulament (JO L 177, 30.6.2001, p. 60), astfel cum a fost modificat prin:

32002 R 0270: Regulamentul (CE) nr. 270/2002 al Comisiei din 14 februarie 2002 (JO L 45, 15.2.2002, p. 4).”

„18.

32002 D 1003: Decizia 2002/1003/CE a Comisiei din 18 decembrie 2002 de stabilire a cerințelor minime privind studierea genotipurilor proteinei prion la rasele ovine (JO L 349, 24.12.2002, p. 105).”

4.

La partea 1.2, textul de la punctul 7 (Decizia 92/290/CEE a Comisiei), punctul 26 (Decizia 94/381/CE a Comisiei), punctul 27 (Decizia 94/474/CE a Comisiei) și punctul 78 (Decizia 98/272/CE a Comisiei) se elimină.

Articolul 2

Textele Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, 1248/2001, 1326/2001, 270/2002, 1494/2002 și 260/2003 și cel al Deciziei 2002/1003/CE în limba norvegiană, care se publică în suplimentul SEE la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la 21 iunie 2003, cu condiția transmiterii prealabile a tuturor notificărilor prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din acord către Comitetul mixt al SEE (13).

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 20 iunie 2003.

Pentru Comitetul mixt al SEE

Președintele

P. WESTERLUND


(1)  JO L 137, 5.6.2003, p. 30.

(2)  JO L 147, 31.5.2001, p. 1.

(3)  JO L 173, 27.6.2001, p. 12.

(4)  JO L 177, 30.6.2001, p. 60.

(5)  JO L 45, 15.2.2002, p. 4.

(6)  JO L 225, 22.8.2002, p. 3.

(7)  JO L 349, 24.12.2002, p. 105.

(8)  JO L 37, 13.2.2003, p. 7.

(9)  JO L 122, 24.4.1998, p. 59.

(10)  JO L 172, 7.7.1994, p. 23.

(11)  JO L 194, 29.7.1994, p. 96.

(12)  JO L 152, 4.6.1992, p. 37.

(13)  Sunt indicate cerințe constituționale.