11/Volumul 61

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

287


22002D0111


L 298/37

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA NR. 111/2002 A COMITETULUI MIXT AL SEE

din 12 iulie 2002

de modificare a Protocolului 31 la Acordul SEE privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți

COMITETUL MIXT AL SEE,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, astfel cum a fost modificat de Protocolul de adaptare a Acordului privind Spațiul Economic European, denumit în continuare „acordul”, în special articolele 86 și 98,

întrucât:

(1)

Protocolul 31 la acord a fost modificat de Decizia nr. 94/2002 a Comitetului mixt al SEE din 25 iunie 2002 (1).

(2)

Este necesară extinderea cooperării dintre părțile contractante la acord, în scopul includerii Deciziei nr. 50/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 decembrie 2001 de stabilire a unui program de acțiune comunitară pentru încurajarea cooperării între statele membre și combaterea excluderii sociale (2).

(3)

Protocolul 31 la acord ar trebui modificat în consecință pentru ca această cooperare extinsă să poată fi realizată începând cu 1 ianuarie 2002,

DECIDE:

Articolul 1

Articolul 5 din Protocolul 31 la acord se modifică după cum urmează:

1.

textul de la alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„Statele AELS participă la programele și acțiunile comunitare menționate la alineatul (8) primele două liniuțe începând cu 1 ianuarie 1996, la programul menționat la a treia liniuță începând cu 1 ianuarie 2000, la programul menționat la a patra liniuță începând cu 1 ianuarie 2001 și la programul menționat la a cincea liniuță începând cu 1 ianuarie 2002.”;

2.

la alineatul (8) se adaugă următoarea liniuță:

„—

32002 D 0050: Decizia nr. 50/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 decembrie 2001 de stabilire a unui program de acțiune comunitară pentru încurajarea cooperării între statele membre și combaterea excluderii sociale (JO L 10, 12.1.2002, p. 1).”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data de 13 iulie 2002, cu condiția transmiterii tuturor notificărilor prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din acord către Comitetul mixt al SEE (3).

Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2002.

Articolul 3

Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Comunităților Europene.

Adoptată la Bruxelles, 12 iulie 2002.

Pentru Comitetul mixt al SEE

Președintele

G. S. GUNNARSSON


(1)  JO L 266, 3.10.2002, p. 71.

(2)  JO L 10, 12.1.2002, p. 1.

(3)  Nu sunt indicate cerințe constituționale.