11/Volumul 58

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

252


22000D1214(14)


L 315/30

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA NR. 84/2000 A COMITETULUI MIXT AL SEE

din 2 octombrie 2000

de modificare a Protocolului 31 la Acordul SEE privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți

COMITETUL MIXT AL SEE,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, astfel cum a fost modificat prin Protocolul de adaptare a Acordului privind Spațiul Economic European, denumit în continuare „acordul”, în special articolele 86 și 98,

întrucât:

(1)

Protocolul 31 la acord a fost modificat prin Decizia nr. 37/2000 a Comitetului mixt al SEE din 31 martie 2000 (1).

(2)

Este necesară extinderea cooperării dintre părțile contractante la acord, în scopul includerii unei rețele de supraveghere epidemiologică și control al bolilor transmisibile în Comunitate [Decizia nr. 2119/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2)].

(3)

Protocolul 31 la acord ar trebui modificat în consecință pentru ca această cooperare extinsă să poată fi realizată de la 1 ianuarie 2000,

DECIDE:

Articolul 1

Articolul 16 din Protocolul 31 la acord se modifică după cum urmează:

1.

la sfârșitul alineatului (1) se adaugă următoarea liniuță:

„—

398 D 2119: Decizia nr. 2119/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 septembrie 1998 de creare a unei rețele de supraveghere epidemiologică și control al bolilor transmisibile în Comunitate (JO L 268, 3.10.1998, p. 1).”;

2.

textul de la alineatul (2) se înlocuiește cu următorul:

„Statele AELS contribuie la programele și acțiunile comunitare menționate la alineatul (1) primele trei liniuțe începând cu 1 ianuarie 1996, la programul menționat la a patra liniuță începând cu 1 ianuarie 1997, la programul menționat la a cincea liniuță începând cu 1 ianuarie 1998 și la programele menționate la a șasea, a șaptea, a opta și a noua liniuță începând cu 1 ianuarie 2000.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la 3 octombrie 2000 cu condiția transmiterii prealabile a tuturor notificărilor prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din acord către Comitetul mixt al SEE (3).

Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2000.

Articolul 3

Prezenta decizie se publică în Secțiunea SEE și în Suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Comunităților Europene.

Adoptată la Bruxelles, 2 octombrie 2000.

Pentru Comitetul mixt al SEE

Președintele

G. S. GUNNARSSON


(1)  JO L 141, 15.6.2000, p. 65.

(2)  JO L 268, 3.10.1998, p. 1.

(3)  Nu sunt indicate cerințe constituționale.