11/Volumul 56 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
139 |
21998D0709(03)
L 193/40 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DECIZIA NR. 86/97 A COMITETULUI MIXT AL SEE
din 31 octombrie 1997
de modificare a Protocolului 31 la Acordul SEE privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți
COMITETUL MIXT AL SEE,
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, astfel cum a fost adaptat prin Protocolul de adaptare a Acordului privind Spațiul Economic European, denumit în continuare „acordul”, în special articolele 86 și 98,
întrucât Protocolul 31 la acord a fost modificat, inter alia, prin Decizia nr. 8/94 a Comitetului mixt al SEE (1);
întrucât este necesară extinderea cooperării dintre părțile contractante la acord, în scopul includerii acțiunii pilot privind serviciul european de voluntariat pentru tineri în anul bugetar 1997;
întrucât Protocolul 31 la acord ar trebui modificat în consecință, pentru ca această cooperare extinsă să poată fi realizată începând cu 1 ianuarie 1997,
DECIDE:
Articolul 1
(1) După articolul 4 alineatul (2) din Protocolul 31 la acord, se inserează următorul alineat:
„(2a) Începând cu 1 ianuarie 1997, statele AELS participă la acțiunile comunitare privind linia bugetară B3-1 011 serviciul european de voluntariat, introdusă în bugetul comunitar pe anul 1997.”
(2) Articolul 4 alineatul (3) se înlocuiește după cum urmează:
„(3) În conformitate cu articolul 82 alineatul (1) litera (a), statele AELS contribuie financiar la programele și acțiunile menționate la alineatele (1), (2) și (2a).”
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la 1 noiembrie 1997, cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din acord către Comitetul mixt al SEE, și se aplică de la 1 ianuarie 1997.
Articolul 3
Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Comunităților Europene.
Adoptată la Bruxelles, 31 octombrie 1997.
Pentru Comitetul mixt al SEE
Președintele
E. BULL
(1) JO L 198, 30.7.1994, p. 142.