11/Volumul 56

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

53


21997D1023(06)


L 290/30

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA NR. 44/97 A COMITETULUI MIXT AL SEE

din 10 iulie 1997

de modificare a Protocolului 47 la Acordul SEE privind eliminarea barierelor tehnice în calea comerțului cu produse vitivinicole

COMITETUL MIXT AL SEE,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, astfel cum a fost modificat prin Protocolul de adaptare a Acordului privind Spațiul Economic European, denumit în continuare „acordul”, în special articolul 98,

întrucât Protocolul 47 la acord a fost modificat prin Decizia nr. 4/96 a Comitetului mixt al SEE (1);

întrucât Regulamentul (CE) nr. 692/96 al Comisiei din 17 aprilie 1996 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3201/90 de stabilire a normelor detaliate de descriere și prezentare a vinurilor și musturilor de struguri (2) se încorporează în acord,

DECIDE:

Articolul 1

La punctul 26 [Regulamentul (CEE) nr. 3201/90 al Comisiei] din Protocolul 47 la acord apendicele 1, se adaugă următoarea liniuță:

„—

396 R 0692: Regulamentul (CE) nr. 692/96 al Comisiei din 17 aprilie 1996 (JO L 97, 18.4.1996, p. 15).”

Articolul 2

Textele Regulamentului (CE) nr. 692/96 în limbile islandeză și norvegiană, anexate la versiunile lingvistice respective ale prezentei decizii, sunt autentice.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la 1 august 1997, cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din acord către Comitetul mixt al SEE.

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Comunităților Europene.

Adoptată la Bruxelles, 10 iulie 1997.

Pentru Comitetul mixt al SEE

Președintele

E. BULL


(1)  JO L 102, 25.4.1996, p. 45.

(2)  JO L 97, 18.4.1996, p. 15.