11/Volumul 12

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

148


21995A1230(11)


L 324/11

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACORD

între Comunitatea Europeană și Republica Columbia privind precursorii și substanțele chimice utilizate frecvent la fabricarea ilicită a stupefiantelor și a substanțelor psihotrope

COMUNITATEA EUROPEANĂ,

denumită în continuare „Comunitatea”, pe de o parte,

și

REPUBLICA COLUMBIA,

denumită în continuare „Columbia”, pe de altă parte,

denumite în continuare „părți contractante”,

HOTĂRÂTE să prevină și să combată fabricarea ilicită a stupefiantelor și a substanțelor psihotrope prin controlul ofertei de precursori și substanțe chimice utilizate frecvent în astfel de scopuri,

LUÂND ACT de articolul 12 din Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988,

SUBSCRIIND la Raportul final al Grupului de acțiune privind produsele chimice (CATF), aprobat în cadrul reuniunii economice la nivel înalt a Grupului celor Șapte ce a avut loc la Londra, la 15 iulie 1991, care a recomandat întărirea cooperării internaționale prin încheierea de acorduri bilaterale, în special între regiunile și țările care sunt implicate în exportul, importul și tranzitul acestor substanțe chimice,

CONVINSE că schimburile comerciale internaționale constituie un factor specific de risc și că acest pericol poate fi prevenit numai prin acorduri de cooperare între regiunile în cauză, în special prin corelarea controalelor la export și import,

AFIRMÂND angajamentul comun de a institui mecanisme de asistență și cooperare între Columbia și Comunitate pentru a combate deturnarea în scopuri ilicite a substanțelor controlate, prin alinierea la orientările și acțiunile convenite la nivel internațional,

RECUNOSCÂND că aceste substanțe chimice sunt, de asemenea, utilizate în principal și în mod larg în scopuri legitime și că schimburile comerciale internaționale nu trebuie să fie împiedicate de proceduri excesive de monitorizare,

COMUNITATEA EUROPEANĂ:

REPUBLICA COLUMBIA:

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ

Articolul 1

Domeniul de aplicare a acordului

(1)   Prezentul acord stabilește măsurile de consolidare a cooperării administrative între părțile contractante pentru a preveni deturnarea substanțelor chimice utilizate frecvent la fabricarea ilicită a stupefiantelor sau a substanțelor psihotrope, fără a aduce atingere recunoașterii intereselor legitime ale comerțului și industriei.

(2)   În acest scop, părțile contractante își acordă asistență reciproc, în condițiile prevăzute de prezentul acord, în special cu privire la:

monitorizarea comerțului dintre acestea cu substanțe controlate, pentru a preveni deturnarea acestora în scopuri ilicite;

acordarea de asistență administrativă reciprocă care să asigure aplicarea corectă a dispozițiilor legale relevante în materie de control al comerțului cu aceste substanțe.

(3)   Fără a aduce atingere modificărilor care pot fi adoptate în cadrul competențelor grupului mixt de urmărire, prezentul acord se aplică substanțelor chimice enumerate în anexa, astfel cum a fost modificată, la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988, denumite în continuare „substanțe controlate”.

Articolul 2

Monitorizarea comerțului

(1)   Părțile contractante se consultă și se informează reciproc, din proprie inițiativă, cu privire la orice suspiciune de deturnare a substanțelor controlate în scopul fabricării ilicite de stupefiante sau substanțe psihotrope, în special în cazul în care un transport se efectuează în cantități sau în circumstanțe neobișnuite.

(2)   În cazul substanțelor controlate enumerate în anexa A la prezentul acord, autoritatea competentă a părții contractante exportatoare transmite, în momentul eliberării autorizației de export și înainte de plecarea transportului, o copie a autorizației de export autorității competente a părții contractante importatoare. În cazul în care operatorul beneficiază, în țara exportatoare, de o autorizație generală individuală care vizează operațiuni de export multiple, se furnizează informații specifice.

(3)   În cazul substanțelor controlate enumerate în anexa B la prezentul acord, exportul se autorizează numai în momentul în care partea contractantă importatoare și-a exprimat acordul în acest sens.

(4)   Părțile contractante se angajează să-și comunice, reciproc și în timp util, toate precizările privind răspunsurile date în legătură cu informațiile furnizate sau cu măsurile solicitate în temeiul prezentului articol.

(5)   La aplicarea măsurilor de control al comerțului menționate mai sus trebuie respectate în mod corespunzător interesele legitime ale comerțului. În special, în cazurile prevăzute la alineatul (3), răspunsul părții contractante importatoare se transmite în termen de cincisprezece zile lucrătoare de la primirea comunicării de la partea contractantă exportatoare. Absența unui răspuns în termenul specificat mai sus se consideră a fi echivalentă cu acordarea autorizației de import. Refuzul de a elibera autorizația de import se comunică în scris părții contractante exportatoare în termenul menționat și trebuie să fie motivat.

Articolul 3

Suspendarea transportului

(1)   Fără a aduce atingere eventualei puneri în aplicare a unor măsuri tehnice cu caracter represiv, transporturile se suspendă când, în opinia uneia dintre părțile contractante, există motive întemeiate pentru a considera că substanțe controlate se deturnează în scopul fabricării ilicite de stupefiante sau de substanțe psihotrope sau, în cazurile prevăzute la articolul 2 alineatul (3), când partea contractantă importatoare solicită această suspendare.

(2)   Părțile contractante cooperează pentru a se informa reciproc cu privire la operațiunile de deturnare prezumate.

Articolul 4

Asistența administrativă reciprocă

(1)   Părțile contractante își comunică reciproc, din proprie inițiativă sau la cerere, orice informație care ar putea conduce la împiedicarea deturnării substanțelor controlate în scopul utilizării la fabricarea ilicită a stupefiantelor sau a substanțelor psihotrope și anchetează cazurile în care există suspiciuni de deturnare. După caz, părțile contractante adoptă măsurile asiguratorii adecvate pentru a împiedica deturnarea.

(2)   Toate solicitările de furnizare de informații sau de adoptare a unor măsuri asiguratorii trebuie soluționate în cel mai scurt termen.

(3)   Solicitările de asistență administrativă sunt soluționate în conformitate cu actele cu putere de lege, normele administrative și celelalte instrumente juridice ale părții contractante solicitate.

(4)   Agenții unei părți contractante, cu acordul celeilalte părți contractante, pot participa la cercetările care se desfășoară pe teritoriul acesteia din urmă.

(5)   Părțile contractante își acordă reciproc asistență pentru a facilita furnizarea de elemente de probă.

(6)   Asistența administrativă acordată în temeiul prezentului articol nu aduce atingere dispozițiilor care reglementează asistența judiciară reciprocă în materie penală și nu se aplică informațiilor obținute prin exercitarea unor atribuții la solicitarea autorităților judiciare, cu excepția cazului în care acestea din urmă își exprimă acordul în acest sens.

(7)   Se pot solicita informații cu privire la substanțele chimice care sunt frecvent utilizate la fabricarea ilicită a stupefiantelor sau a substanțelor psihotrope, dar care nu intră în domeniul de aplicare a prezentului acord.

Articolul 5

Schimbul de informații și confidențialitate

(1)   Orice informații comunicate, indiferent sub ce formă, în temeiul prezentului acord, au caracter secret sau de secret de serviciu, în funcție de normele aplicabile pentru fiecare dintre părțile contractante. Aceste informații sunt reglementate de obligația secretului profesional și beneficiază de protecția acordată informațiilor similare potrivit legislației în domeniu aplicabile pe teritoriul părții contractante care le-a primit, precum și potrivit dispozițiilor corespunzătoare care se aplică autorităților comunitare.

(2)   Schimbul de date cu caracter personal se poate efectua numai cu condiția ca partea contractantă care le primește să-și ia angajamentul de a proteja aceste date într-un mod cel puțin echivalent cu cel aplicabil în cazul respectiv în partea contractantă care le-ar putea furniza.

(3)   Informațiile obținute se utilizează exclusiv în scopul prezentului acord. În cazul în care una dintre părțile contractante solicită utilizarea unor astfel de informații în alte scopuri, partea în cauză trebuie să solicite în prealabil acordul scris al autorității care a furnizat informațiile. De asemenea, aceste informații se utilizează sub rezerva restricțiilor impuse de această autoritate.

(4)   Dispozițiile alineatului (3) nu împiedică utilizarea informațiilor în cadrul unor acțiuni judiciare sau administrative inițiate ulterior în cazul nerespectării legislației privind substanțele controlate. Orice astfel de utilizare se comunică autorității competente care a furnizat informațiile respective.

Articolul 6

Excepțiile de la obligația de a acorda asistență

(1)   Părțile contractante pot refuza să acorde asistența prevăzută de prezentul acord în cazul în care aceasta:

(a)

este susceptibilă de a aduce atingere suveranității Columbiei sau a unui stat membru al Comunității;

(b)

este susceptibilă de a aduce atingere ordinii publice, securității sau altor interese esențiale, în special în cazurile menționate la articolul 5 alineatul (2) sau

(c)

constituie o încălcare a secretului industrial, comercial sau profesional.

(2)   În cazul în care una dintre părțile contractante solicită asistență pe care la rândul său nu ar putea să o acorde integral sau parțial, în cazul în care ar primi o solicitare similară, partea respectivă trebuie să atragă atenția asupra acestui fapt în solicitarea sa. În consecință, cealaltă parte contractantă decide asupra modului în care răspunde solicitării respective.

(3)   În cazul unui refuz de acordare de asistență, decizia și motivele care au stat la baza acesteia se comunică imediat celeilalte părți contractante.

Articolul 7

Cooperarea tehnică și științifică

Părțile contractante cooperează la identificarea de noi metode de deturnare și a măsurilor adecvate de combatere a acestora, inclusiv prin cooperarea tehnică în scopul consolidării structurilor administrative și de aplicare a legii, în domeniu, și al promovării cooperării cu mediul comercial și industrial. Cooperarea tehnică poate consta, în special, din formare profesională, programe de schimb pentru funcționarii interesați și, de asemenea, poate viza echipamentele necesare pentru punerea în aplicare a prezentului acord.

Articolul 8

Măsurile de punere în aplicare

(1)   Părțile contractante depun toate eforturile necesare pentru ca la punerea în aplicare a prezentului acord să se aibă în vedere necesitatea unei abordări juridice coerente privind substanțele controlate pe întreg continentul american.

(2)   Fiecare parte contractantă desemnează una sau mai multe autorități competente pentru a coordona punerea în aplicare a prezentului acord. Aceste autorități comunică direct între ele în scopul prezentului acord.

(3)   Părțile contractante se informează reciproc cu privire la dispozițiile pe care le adoptă pentru punerea în aplicare a prezentului acord.

Articolul 9

Grupul mixt de urmărire

(1)   Se instituie un grup mixt de urmărire pentru controlul precursorilor și al substanțelor chimice, denumit în continuare „grupul mixt de urmărire”, în cadrul căruia este reprezentată fiecare parte contractantă la prezentul acord.

(2)   Grupul mixt de urmărire hotărăște de comun acord. Acesta ține de regulă o ședință pe an, data, locul și ordinea de zi a întâlnirii stabilind-se de comun acord. Dacă este posibil, aceste ședințe se organizează simultan cu cele ale celorlalte comitete sau grupuri mixte instituite între Comunitate și alte state membre ale Organizației Statelor Americane.

Prin acordul părților contractante, se pot convoca ședințe extraordinare ale grupului mixt de urmărire.

(3)   Grupul mixt de urmărire își adoptă propriul regulament de procedură.

Articolul 10

Competențele grupului mixt de urmărire

(1)   Grupul mixt de urmărire este responsabil de gestionarea prezentului acord și asigură buna aplicare a acestuia. În acest scop, grupul:

analizează și dezvoltă mijloacele necesare pentru a asigura buna funcționare a prezentului acord;

este informat cu regularitate de către părțile contractante cu privire la experiența pe care acestea au dobândit-o în aplicarea prezentului acord;

în cazurile prevăzute la alineatul (2), adoptă decizii;

în cazurile prevăzute la alineatul (3), formulează recomandări;

analizează și dezvoltă măsurile de asistență tehnică menționate la articolul 7;

analizează și dezvoltă alte forme posibile de cooperare în domeniul precursorilor și substanțelor chimice.

(2)   Grupul mixt de urmărire adoptă prin consens decizii de modificare a anexelor A și B.

Aceste decizii sunt puse în aplicare de către părțile contractante în conformitate cu propria lor legislație.

În cazul în care, în cadrul grupului mixt de urmărire, reprezentantul unei părți contractante a acceptat o decizie sub rezerva îndeplinirii procedurilor necesare în acest scop, decizia intră în vigoare, în cazul în care nu este prevăzută o dată anume, în prima zi a celei de-a doua luni de la notificarea îndeplinirii acestor proceduri.

(3)   Grupul mixt de urmărire recomandă părților contractante:

(a)

modificările ce urmează a fi aduse prezentului acord;

(b)

orice alte măsuri necesare pentru punerea în aplicare a prezentului acord.

Articolul 11

Alte acorduri

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor Tratatului de instituire a Comunității Europene, dispozițiile prezentului acord înlocuiesc dispozițiile acordurilor bilaterale care au fost încheiate între unul sau mai multe state membre ale Comunității și Columbia, în cazul în care acestea din urmă sunt incompatibile cu cele ale prezentului acord. Aceste acorduri bilaterale nu aduc atingere dispozițiilor comunitare care reglementează comunicarea între autoritățile administrative competente din cadrul Comunității a oricăror informații obținute în domeniile reglementate de prezentul acord care ar putea să prezinte interes pentru Comunitate.

(2)   De asemenea, părțile contractante își notifică reciproc orice măsură convenită cu alte țări cu privire la substanțele controlate.

Articolul 12

Intrarea în vigoare

(1)   Prezentul acord intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni după data depunerii ultimului instrument de ratificare, acceptare sau aprobare, în conformitate cu legislația fiecărei părți contractante.

(2)   Instrumentele menționate la alineatul (1) se depun la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene, care are funcția de depozitar.

(3)   Depozitarul notifică părților contractante data la care au fost depuse instrumentele menționate la alineatul (1) de către fiecare dintre părțile contractante și data intrării în vigoare a prezentului acord.

Articolul 13

Durata și denunțarea acordului

(1)   Prezentul acord se încheie pe o perioadă de cinci ani și, în absența unor dispoziții în sens contrar, se reînnoiește tacit pentru perioade succesive de aceeași durată.

(2)   Acordul poate fi modificat de comun acord între părțile contractante.

(3)   Oricare dintre părțile contractante poate denunța prezentul acord în condițiile unui preaviz de doisprezece luni notificat în scris celeilalte părți contractante.

Articolul 14

Textele autentice

Prezentul acord se redactează în dublu exemplar în limbile daneză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, olandeză, portugheză, spaniolă și suedeză, toate textele fiind în mod egal autentice; acordul se depune la arhivele Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, care remite o copie certificată a prezentului acord fiecărei părți contractante.

Hecho en Madrid, el dieciocho de diciembre de mil novecientos noventa y cinco.

Udfærdiget i Madrid den attende december nitten hundrede og femoghalvfems.

Geschehen zu Madrid am achtzehnten Dezember neunzehnhundertfünfundneunzig.

Έγινε στη Μαδρίτη, στις δεκαοκτώ Δεκεμβρίου χίλια εννιακόσια ενενήντα πέντε.

Done at Madrid on the eighteenth day of December in the year one thousand nine hundred and ninety-five.

Fait à Madrid, le dix-huit décembre mil neuf cent quatre-vingt-quinze.

Fatto a Madrid, addì diciotto dicembre millenovecentonovantacinque.

Gedaan te Madrid, de achttiende december negentienhonderd vijfennegentig.

Feito em Madrid, em dezoito de Dezembro de mil novecentos e noventa e cinco.

Tehty Madridissa kahdeksantenatoista päivänä joulukuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäviisi.

Som skedde i Madrid den artonde december nittonhundranittiofem.

Por la Comunidad Europea

For Det Europæiske Fællesskab

Für die Europäische Gemeinschaft

Για την Ευρωπαϊκή Κοινότητα

For the European Community

Pour la Communauté européenne

Per la Comunità europea

Voor de Europese Gemeenschap

Pela Comunidade Europeia

Euroopan yhteisön puolesta

För Europeiska gemenskapen

Image

Por la República de Colombia

For Republikken Colombia

Für die Republik Kolumbien

Για τη Δημοκρατία Κολομβίας

For the Republic of Colombia

Pour la république de Colombie

Per la Repubblica di Colombia

Voor de Republiek Colombia

Pela República da Colômbia

Kolumbian tasavallan puolesta

För Republiken Colombia

Image


ANEXA A

Substanțele care fac obiectul măsurilor menționate la articolul 2 alineatul (2)

Metiletilcetonă

Toluen

Permanganat de potasiu

Acid sulfuric

Acetonă

Eter etilic

Acid clorhidric

Anhidridă acetică

Acid antranilic

Acid fenilacetic

Piperidină


ANEXA B

Substanțele care fac obiectul măsurilor menționate la articolul 2 alineatul (3)