02023R1804 — RO — 08.01.2026 — 002.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
|
REGULAMENTUL (UE) 2023/1804 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 13 septembrie 2023 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi și de abrogare a Directivei 2014/94/UE (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 234 22.9.2023, p. 1) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
|
Jurnalul Oficial |
||
|
NR. |
Pagina |
Data |
||
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2025/656 AL COMISIEI din 2 aprilie 2025 |
L 656 |
1 |
18.6.2025 |
|
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2025/671 AL COMISIEI din 2 aprilie 2025 |
L 671 |
1 |
18.6.2025 |
|
REGULAMENTUL (UE) 2023/1804 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 13 septembrie 2023
privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi și de abrogare a Directivei 2014/94/UE
(Text cu relevanță pentru SEE)
Articolul 1
Obiect
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
„accesibilitatea datelor” înseamnă posibilitatea de a solicita și de a obține datele în orice moment într-un format care poate fi citit automat;
„preț ad-hoc” înseamnă prețul pe care operatorul unui punct de reîncărcare sau de realimentare îl percepe unui utilizator final pentru reîncărcare sau realimentare ad-hoc;
„de-a lungul rețelei rutiere TEN-T” înseamnă:
în ceea ce privește stațiile de reîncărcare cu energie electrică: faptul că sunt situate în rețeaua rutieră TEN-T sau la o distanță de cel mult 3 km pe șosea de cea mai apropiată ieșire de pe un drum TEN-T; și
în ceea ce privește stațiile de realimentare cu hidrogen: faptul că sunt situate în rețeaua rutieră TEN-T sau la o distanță de cel mult 10 km pe șosea de cea mai apropiată ieșire de pe un drum TEN-T;
„combustibili alternativi” înseamnă combustibili sau surse de energie care servesc, cel puțin parțial, drept substitut pentru sursele de petrol fosil din energia folosită pentru transporturi și care au potențialul de a contribui la decarbonizarea acesteia și de a îmbunătăți performanța de mediu a sectorului transporturilor, inclusiv:
„combustibili alternativi pentru vehicule, trenuri, nave sau aeronave cu zero emisii”:
„combustibili din surse regenerabile”:
„combustibili alternativi din surse neregenerabile și combustibili fosili de tranziție”:
„poziție de staționare cu contact” înseamnă o poziție de staționare într-o zonă desemnată a platformei unui aeroport, care este echipată cu o pasarelă de îmbarcare pentru pasageri;
„poziție de staționare la distanță” înseamnă o poziție de staționare într-o zonă desemnată a platformei unui aeroport, care nu este echipat cu o pasarelă de îmbarcare pentru pasageri;
„aeroport din rețeaua centrală TEN-T sau aeroport din rețeaua globală TEN-T” înseamnă un aeroport astfel cum este menționat și clasificat în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;
„autentificare automată” înseamnă autentificarea unui vehicul la un punct de reîncărcare prin conectorul de reîncărcare sau prin telematică;
„disponibilitatea datelor” înseamnă existența datelor într-un format digital care poate fi citit automat;
„vehicul electric cu baterie” înseamnă un vehicul electric care funcționează exclusiv antrenat de motorul electric, fără a utiliza nicio sursă secundară de propulsie;
„reîncărcare bidirecțională” înseamnă o operațiune de reîncărcare inteligentă în care direcția fluxului de energie electrică poate fi inversată, permițând circulația energiei electrice de la baterie la punctul de reîncărcare la care este conectată;
„conector” înseamnă interfața fizică dintre punctul de reîncărcare sau de realimentare și vehicul, prin care se transferă combustibilul sau energia electrică;
„transport aerian comercial” înseamnă transport aerian comercial în sensul definiției de la articolul 3 punctul 24 din Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului ( 1 );
„navă container” înseamnă o navă proiectată exclusiv pentru transportul containerelor în cală și pe punte;
„plată bazată pe contract” înseamnă o plată pentru un serviciu de reîncărcare sau de realimentare de la utilizatorul final către un furnizor de servicii de mobilitate pe baza unui contract încheiat între utilizatorul final respectiv și furnizorul de servicii de mobilitate respectiv;
„utilizator de date” înseamnă orice autoritate publică, autoritate rutieră, operator rutier, operator al unui punct de reîncărcare și de realimentare, organizație de cercetare sau neguvernamentală, furnizor de servicii de mobilitate, platformă de e-roaming, furnizor de hărți digitale sau orice altă entitate interesată să utilizeze date pentru a furniza informații, a crea servicii sau a efectua cercetări sau analize privind infrastructura pentru combustibili alternativi;
„punct de reîncărcare conectat digital” înseamnă un punct de reîncărcare care poate trimite și primi informații în timp real, poate comunica bidirecțional cu rețeaua de energie electrică și cu vehiculul electric și care poate fi monitorizat și controlat de la distanță, inclusiv pentru a începe și a opri sesiunea de reîncărcare și pentru a măsura fluxurile de energie electrică;
„operator de distribuție” înseamnă un operator de distribuție în sensul definiției de la articolul 2 punctul 29 din Directiva (UE) 2019/944;
„distribuitor” înseamnă un „distribuitor” în sensul definiției de la articolul 3 punctul 43 din Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului ( 2 );
„date dinamice” înseamnă date care se schimbă frecvent sau în mod regulat;
„sistem rutier electric” înseamnă o instalație fizică de-a lungul unui drum pentru transferul de energie electrică către un vehicul electric în timp ce vehiculul este în mișcare;
„vehicul electric” înseamnă un autovehicul dotat cu un grup propulsor care cuprinde cel puțin un dispozitiv electric nonperiferic drept convertor de energie cu un sistem electric reîncărcabil de stocare a energiei, care poate fi reîncărcat extern;
„alimentarea cu energie electrică a aeronavelor staționare” înseamnă furnizarea de energie electrică unei aeronave prin intermediul unei interfețe fixe sau mobile standardizate atunci când aeronava staționează într-o poziție de staționare cu contact sau într-o poziție de staționare la distanță;
„utilizator final” înseamnă o persoană fizică sau juridică care cumpără un combustibil alternativ pentru utilizare directă într-un vehicul;
„roaming electronic” înseamnă schimbul de date și de plăți între operatorul unui punct de reîncărcare sau de realimentare și un furnizor de servicii de mobilitate de la care un utilizator final achiziționează un serviciu de reîncărcare sau de realimentare;
„platformă de roaming electronic” înseamnă o platformă care conectează actorii de pe piață, în special furnizorii de servicii de mobilitate, și operatorii de puncte de reîncărcare sau de realimentare, pentru a permite furnizarea de servicii între aceștia, inclusiv serviciile de roaming electronic;
„standard european” înseamnă un „standard european” în sensul definiției de la articolul 2 punctul 1 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1025/2012;
„aviație generală” înseamnă toate operațiunile de aviație civilă, altele decât serviciile aeriene regulate și operațiunile de transport aerian neregulate contra cost sau prin închiriere;
„tonaj brut” (GT) înseamnă tonaj brut în sensul definiției de la articolul 3 litera (e) din Regulamentul (UE) 2015/757 al Parlamentului European și al Consiliului ( 3 );
„vehicul greu” înseamnă un autovehicul din categoria M2, astfel cum figurează la articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctul (ii), un autovehicul din categoria M3, astfel cum figurează la articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctul (iii), un autovehicul din categoria N2, astfel cum figurează la articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctul (ii), sau un autovehicul din categoria N3, astfel cum figurează la articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctul (iii) din Regulamentul (UE) 2018/858;
„punct de reîncărcare de putere înaltă” înseamnă un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire mai mare de 22 kW pentru transferul de energie electrică către un vehicul electric;
„ambarcațiune de pasageri de mare viteză” înseamnă o ambarcațiune în sensul definiției din regula 1 de la capitolul X din Convenția internațională pentru ocrotirea vieții omenești pe mare din 1974 (SOLAS 74), care transportă mai mult de 12 pasageri;
„vehicul ușor” înseamnă un autovehicul din categoria M1, astfel cum figurează la articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i), sau un autovehicul din categoria N1, astfel cum figurează la articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din Regulamentul (UE) 2018/858;
„metan lichefiat” înseamnă GNL, biogaz lichefiat sau metan lichefiat sintetic, inclusiv amestecurile acestor combustibili;
„producător” înseamnă un producător în sensul definiției de la articolul 3 punctul 40 din Regulamentul (UE) 2018/858;
„furnizor de servicii de mobilitate” înseamnă o persoană juridică care furnizează servicii în schimbul unei remunerații către un utilizator final, inclusiv vânzarea unor servicii de reîncărcare sau de realimentare;
„punct de reîncărcare de putere normală” înseamnă un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire mai mare de 22 kW pentru transferul de energie electrică către un vehicul electric;
„punct național de acces” înseamnă o interfață digitală creată de un stat membru, care constituie un punct unic de acces la date;
„operator al unui punct de reîncărcare” înseamnă entitatea care răspunde de gestionarea și exploatarea unui punct de reîncărcare și care furnizează un serviciu de reîncărcare utilizatorilor finali, inclusiv în numele și în contul unui furnizor de servicii de mobilitate;
„operator al unui punct de realimentare” înseamnă entitatea care răspunde de gestionarea și exploatarea unui punct de realimentare și care furnizează un serviciu de realimentare utilizatorilor finali, inclusiv în numele și în contul unui furnizor de servicii de mobilitate;
„navă de pasageri” înseamnă o navă care transportă mai mult de 12 pasageri, inclusiv nave de croazieră, nave de pasageri de mare viteză și nave de pasageri de tip Ro-Ro;
„serviciu de plată” înseamnă serviciu de plată, în sensul definiției de la articolul 4 punctul 3 din Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului ( 4 );
„vehicul electric hibrid reîncărcabil” înseamnă un vehicul electric echipat cu motor cu ardere internă convențional combinat cu un sistem de propulsie electric, care poate fi reîncărcat de la o sursă de energie electrică externă;
„putere de ieșire” înseamnă puterea maximă teoretică, exprimată în kW, pe care o poate furniza un punct, o stație, un grup de reîncărcare sau o instalație de alimentare cu energie electrică de la mal vehiculelor sau navelor conectate la punctul, stația, grupul sau instalația de reîncărcare respectivă;
„infrastructură pentru combustibili alternativi accesibilă publicului” înseamnă o infrastructură pentru combustibili alternativi care este situată într-un amplasament sau o incintă deschise publicului, indiferent dacă infrastructura pentru combustibili alternativi este situată pe o proprietate publică sau privată, indiferent dacă se aplică limitări sau condiții în ceea ce privește accesul la amplasament sau incintă și indiferent de condițiile aplicabile de utilizare a infrastructurii pentru combustibili alternativi;
„cod de răspuns rapid” (cod QR) înseamnă o codificare și vizualizare a datelor conformă cu ISO/IEC 18004:2015;
„reîncărcare ad-hoc” înseamnă un serviciu de reîncărcare achiziționat de un utilizator final fără a fi necesar ca utilizatorul final respectiv să se înregistreze, să încheie un acord scris sau să inițieze o relație comercială cu operatorul punctului de reîncărcare respectiv, care presupune mai mult decât simpla achiziționare a serviciului de reîncărcare;
„punct de reîncărcare” înseamnă o interfață fixă sau mobilă, conectată sau neconectată la rețea, pentru transferul de energie electrică către un vehicul electric, care, deși poate avea unul sau mai mulți conectori adaptați diferitelor tipuri de conectori, este capabilă să reîncarce un singur vehicul electric o dată și care exclude dispozitivele cu o putere de ieșire mai mică sau egală cu 3,7 kW al căror scop principal nu este reîncărcarea vehiculelor electrice;
„punct, stație sau grup de reîncărcare destinat vehiculelor ușoare” înseamnă un punct, o stație sau un grup de reîncărcare destinat reîncărcării vehiculelor ușoare, datorită proiectării specifice a conectorilor/prizelor sau a proiectării spațiului de parcare adiacent punctului, stației sau grupului de reîncărcare sau ambelor;
„punct, stație sau grup de reîncărcare destinat vehiculelor grele” înseamnă un punct, o stație sau un grup de reîncărcare destinat reîncărcării vehiculelor grele, fie datorită proiectării specifice a conectorilor/prizelor, fie datorită proiectării spațiului de parcare adiacent punctului, stației sau grupului de reîncărcare sau datorită ambelor;
„grup de reîncărcare” înseamnă una sau mai multe stații de reîncărcare situate într-un anumit loc;
„stație de reîncărcare” înseamnă o instalație fizică situată într-un anumit loc, formată din unul sau mai multe puncte de reîncărcare;
„serviciu de reîncărcare” înseamnă vânzarea sau furnizarea de energie electrică, inclusiv servicii conexe, prin intermediul unui punct de reîncărcare accesibil publicului;
„sesiune de reîncărcare” înseamnă procesul complet de reîncărcare a unui vehicul într-un punct de reîncărcare accesibil publicului din momentul în care vehiculul este conectat până la momentul în care vehiculul este deconectat;
„realimentare ad-hoc” înseamnă un serviciu de realimentare achiziționat de un utilizator final fără a fi necesar ca utilizatorul final respectiv să se înregistreze, să încheie un acord scris sau o relație comercială cu operatorul punctului de realimentare respectiv care depășește o simplă achiziționare a serviciului de reîncărcare;
„punct de realimentare” înseamnă o instalație de realimentare pentru furnizarea oricărui combustibil lichid sau gazos, printr-o instalație fixă sau mobilă, care poate realimenta un singur vehicul, un singur tren, o singură navă sau o singură aeronavă o dată;
„serviciu de realimentare cu combustibil” înseamnă vânzarea sau furnizarea oricărui combustibil lichid sau gazos prin intermediul unui punct de realimentare accesibil publicului;
„sesiune de realimentare cu combustibil” înseamnă procesul complet de realimentare a unui vehicul într-un punct de realimentare accesibil publicului din momentul în care vehiculul este conectat până la momentul în care vehiculul este deconectat;
„stație de realimentare” înseamnă o singură instalație fizică situată într-un anumit loc, formată din unul sau mai multe puncte de realimentare;
„autoritate de reglementare” înseamnă o autoritate de reglementare desemnată de fiecare stat membru în temeiul articolului 57 alineatul (1) din Directiva (UE) 2019/944;
„energie din surse regenerabile” înseamnă energie din surse regenerabile în sensul definiției de la articolul 2 al doilea paragraf punctul 1 din Directiva (UE) 2018/2001;
„navă de pasageri de tip Ro-Ro” înseamnă o navă echipată cu dispozitive care permit îmbarcarea și debarcarea vehiculelor rutiere sau feroviare pe propriile roți și care transportă mai mult de 12 pasageri;
„zonă de parcare sigură și securizată” înseamnă o zonă de parcare accesibilă conducătorilor auto care transportă mărfuri sau pasageri, care a fost certificată în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2022/1012 al Comisiei ( 5 );
„alimentarea cu energie electrică de la mal” înseamnă furnizarea de energie electrică de la mal prin intermediul unei interfețe fixe sau mobile standardizate către navele maritime sau navele de navigație interioară amarate la cheu;
„reîncărcare inteligentă” înseamnă o operațiune de reîncărcare în cazul căreia intensitatea energiei electrice furnizate bateriei este ajustată în timp real, pe baza informațiilor primite prin intermediul comunicațiilor electronice;
„date statice” înseamnă date care nu se modifică frecvent sau în mod regulat;
„rețeaua globală TEN-T” înseamnă o rețea globală în înțelesul articolului 9 din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;
„rețeaua centrală TEN-T” înseamnă o rețea centrală în înțelesul articolului 38 din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;
„port interior din rețeaua centrală TEN-T sau port interior din rețeaua globală TEN-T” înseamnă un port situat pe căi navigabile interioare din rețeaua centrală TEN-T sau din rețeaua globală TEN-T, astfel cum sunt enumerate și clasificate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;
„port maritim din rețeaua centrală TEN-T sau port maritim din rețeaua globală TEN-T” înseamnă un port maritim din rețeaua centrală TEN-T sau din rețeaua globală TEN-T, astfel cum sunt enumerate și clasificate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1315/2013;
„operator de transport și de sistem” înseamnă un operator de transport și de sistem în sensul definiției de la articolul 2 punctul 35 din Directiva (UE) 2019/944;
„nod urban” înseamnă un nod urban în sensul definiției de la articolul 3 litera (p) din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013.
Articolul 3
Obiective pentru infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice ușoare
În acest scop, statele membre se asigură că, la sfârșitul fiecărui an, începând cu 2024, sunt îndeplinite cumulativ următoarele obiective privind puterea de ieșire:
pentru fiecare vehicul electric ușor cu baterie înmatriculat pe teritoriul lor, este furnizată o putere de ieșire totală de cel puțin 1,3 kW prin intermediul unor stații de reîncărcare accesibile publicului; și
pentru fiecare vehicul electric hibrid reîncărcabil ușor înmatriculat pe teritoriul lor, este furnizată o putere de ieșire totală de cel puțin 0,80 kW prin intermediul unor stații de reîncărcare accesibile publicului.
În acest scop, statele membre se asigură că:
de-a lungul rețelei rutiere centrale TEN-T, în fiecare direcție de deplasare sunt instalate grupuri de reîncărcare accesibile publicului, destinate vehiculelor electrice ușoare, la o distanță maximă de 60 km între ele și care îndeplinesc următoarele cerințe:
până la 31 decembrie 2025, fiecare grup de reîncărcare furnizează o putere de ieșire de cel puțin 400 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 150 kW;
până la 31 decembrie 2027, fiecare grup de reîncărcare furnizează o putere de ieșire de cel puțin 600 kW și include cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 150 kW;
de-a lungul rețelei rutiere globale TEN-T, în fiecare direcție de deplasare sunt instalate grupuri de reîncărcare accesibile publicului, destinate vehiculelor electrice ușoare, la o distanță maximă de 60 km între ele și care îndeplinesc următoarele cerințe:
până la 31 decembrie 2027, de-a lungul a cel puțin 50 % din lungimea rețelei rutiere globale TEN-T, fiecare grup de reîncărcare furnizează o putere de ieșire de cel puțin 300 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 150 kW;
până la 31 decembrie 2030, fiecare grup de reîncărcare furnizează o putere de ieșire de cel puțin 300 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 150 kW;
până la 31 decembrie 2035, fiecare grup de reîncărcare furnizează o putere de ieșire de cel puțin 600 kW și include cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 150 kW.
Calcularea procentului din lungimea rețelei rutiere globale TEN-T menționat la alineatul (4) litera (b) punctul (i) se bazează pe următoarele elemente:
pentru calcularea numitorului: lungimea totală a rețelei rutiere globale TEN-T pe teritoriul statului membru;
pentru calcularea numărătorului: lungimea cumulată a tronsoanelor rețelei rutiere globale TEN-T dintre două grupuri de reîncărcare accesibile publicului destinate vehiculelor electrice ușoare care îndeplinesc cerințele prevăzute la alineatul (4) litera (b) punctul (i), excluzând orice tronson al rețelei rutiere globale TEN-T dintre două din aceste grupuri de reîncărcare care se află la o distanță mai mare de 60 km unul de celălalt.
Un singur grup de reîncărcare accesibil publicului destinat vehiculelor electrice ușoare poate fi instalat de-a lungul rețelei rutiere TEN-T pentru ambele direcții de deplasare, cu condiția ca:
grupul de reîncărcare respectiv să fie ușor accesibil din ambele direcții de deplasare;
grupul de reîncărcare respectiv să fie semnalizat corespunzător; și
cerințele stabilite la alineatul (4) în ceea ce privește distanța maximă dintre grupurile de reîncărcare, puterea de ieșire totală a grupului de reîncărcare, numărul de puncte de reîncărcare și puterea de ieșire a punctelor de reîncărcare unice aplicabile pentru o singură direcție de deplasare să fie respectate pentru ambele direcții de deplasare.
Articolul 4
Obiective pentru infrastructura de reîncărcare destinată vehiculelor electrice grele
În acest scop, statele membre se asigură că:
până la 31 decembrie 2025, de-a lungul a cel puțin 15 % din lungimea rețelei rutiere TEN-T, în fiecare direcție de deplasare sunt instalate grupuri de reîncărcare accesibile publicului, destinate vehiculelor electrice grele, iar fiecare grup de reîncărcare furnizează o putere de ieșire de cel puțin 1 400 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW;
până la 31 decembrie 2027, de-a lungul a cel puțin 50 % din totalul rețelei rutiere TEN-T, în fiecare direcție de deplasare sunt instalate grupuri de reîncărcare accesibile publicului destinate vehiculelor electrice grele, iar fiecare grup de reîncărcare:
situat de-a lungul rețelei rutiere centrale TEN-T furnizează o putere de ieșire de cel puțin 2 800 kW și include cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW;
situat de-a lungul rețelei rutiere globale TEN-T furnizează o putere de ieșire de cel puțin 1 400 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW;
până la 31 decembrie 2030, de-a lungul rețelei rutiere centrale TEN-T, în fiecare direcție de deplasare sunt instalate grupuri de reîncărcare accesibile publicului destinate vehiculelor electrice grele, la o distanță maximă de 60 km între ele, iar fiecare grup de reîncărcare furnizează o putere de ieșire de cel puțin 3 600 kW și include cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW;
până la 31 decembrie 2030, de-a lungul rețelei rutiere globale TEN-T, în fiecare direcție de deplasare sunt instalate grupuri de reîncărcare accesibile publicului destinate vehiculelor electrice grele, situate la o distanță maximă de 100 km între ele, iar fiecare grup de reîncărcare furnizează o putere de ieșire de cel puțin 1 500 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 350 kW;
până la 31 decembrie 2027, în fiecare zonă de parcare sigură și securizată, sunt instalate cel puțin două stații de reîncărcare accesibile publicului destinate vehiculelor grele electrice, cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 100 kW;
până la 31 decembrie 2030, în fiecare zonă de parcare sigură și securizată, sunt instalate cel puțin patru stații de reîncărcare accesibile publicului destinate vehiculelor electrice grele, cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 100 kW;
până la 31 decembrie 2025, în fiecare nod urban sunt instalate puncte de reîncărcare accesibile publicului destinate vehiculelor electrice grele, cu o putere de ieșire cumulată de cel puțin 900 kW, furnizate de stații de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 150 kW;
până la 31 decembrie 2030, în fiecare nod urban sunt instalate puncte de reîncărcare accesibile publicului destinate vehiculelor electrice grele, cu o putere de ieșire cumulată de cel puțin 1 800 kW, furnizate de stații de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 150 kW.
Calcularea procentului din lungimea rețelei rutiere TEN-T menționat la alineatul (1) literele (a) și (b) se bazează pe următoarele elemente:
pentru calcularea numitorului: lungimea totală a rețelei rutiere TEN-T pe teritoriul statului membru;
pentru calcularea numărătorului: lungimea cumulată a tronsoanelor rețelei rutiere TEN-T dintre două grupuri de reîncărcare accesibile publicului destinate vehiculelor electrice grele care îndeplinesc cerințele prevăzute la litera (a) sau, respectiv, litera (b) de la alineatul (1), excluzând orice tronson al rețelei rutiere TEN-T dintre două din aceste grupuri de reîncărcare care se află la o distanță mai mare de 120 km unul de celălalt.
Un singur grup de reîncărcare accesibil publicului destinat vehiculelor grele electrice poate fi instalat de-a lungul rețelei rutiere TEN-T pentru ambele direcții de deplasare, cu condiția ca:
grupul de reîncărcare respectiv să fie ușor accesibil din ambele direcții de deplasare;
grupul de reîncărcare să fie semnalizat în mod adecvat; și
cerințele stabilite la alineatul (1) în ceea ce privește distanța maximă dintre grupurile de reîncărcare, puterea de ieșire totală a grupului de reîncărcare, numărul de puncte de reîncărcare și puterea de ieșire a punctelor unice aplicabile pentru o singură direcție de deplasare să fie respectate pentru ambele direcții de deplasare.
În termen de șase luni de la primirea unei cereri motivate prezentate în temeiul primului paragraf, Comisia adoptă o decizie motivată în fiecare caz. Orice autorizație acordată Ciprului în temeiul unei astfel de decizii este valabilă pentru o perioadă de maximum patru ani. Dacă Ciprul dorește să prelungească valabilitatea autorizației, acesta poate prezenta Comisiei o nouă cerere motivată înainte de expirarea autorizației.
Articolul 5
Infrastructura de reîncărcare
La punctele de reîncărcare accesibile publicului instalate începând cu 13 aprilie 2024, reîncărcarea ad-hoc este posibilă folosind un instrument de plată utilizat pe scară largă în Uniune. În acest scop, operatorii punctelor de reîncărcare acceptă plăți electronice la punctele respective, prin terminale și dispozitive utilizate pentru servicii de plată, inclusiv cel puțin unul dintre următoarele:
cititoare de carduri de plată;
dispozitive cu o funcție contactless care permite cel puțin citirea cardurilor de plată;
pentru punctele de reîncărcare accesibile publicului cu o putere de ieșire mai mică de 50 kW, dispozitive care utilizează o conexiune la internet și care permit operațiuni de plată securizate, precum cele care generează un anumit cod de răspuns rapid.
Începând cu 1 ianuarie 2027, operatorii punctelor de reîncărcare se asigură că toate punctele de reîncărcare accesibile publicului exploatate de ei, cu o putere de ieșire mai mare sau egală cu 50 kW, instalate de-a lungul rețelei rutiere TEN-T sau instalate într-o zonă de parcare sigură și securizată, inclusiv punctele de reîncărcare instalate înainte de 13 aprilie 2024, respectă cerințele prevăzute la litera (a) sau (b).
Un singur terminal sau dispozitiv de plată menționat la al doilea paragraf poate deservi o serie de puncte de reîncărcare accesibile publicului dintr-un grup de reîncărcare.
Cerințele prevăzute la prezentul alineat nu se aplică punctelor de reîncărcare accesibile publicului care nu necesită efectuarea unei plăți pentru serviciul de reîncărcare.
Operatorii punctelor de reîncărcare accesibile publicului cu o putere de ieșire de cel puțin 50 kW afișează la stațiile de reîncărcare prețul ad-hoc per kWh și orice eventuală taxă de ocupare exprimată în preț pe minut, astfel încât informațiile respective să fie cunoscute de utilizatorii finali înainte de a iniția o sesiune de reîncărcare și să se faciliteze compararea prețurilor.
Operatorii punctelor de reîncărcare accesibile publicului cu o putere de ieșire mai mică de 50 kW prezintă, la stațiile de reîncărcare exploatate de ei, în mod clar și ușor accesibil, informațiile privind prețul ad-hoc, cu toate componentele sale de preț, astfel încât respectivele informații să fie cunoscute de utilizatorii finali înainte de a iniția o sesiune de reîncărcare și să se faciliteze compararea prețurilor. Componentele de preț aplicabile sunt prezentate în următoarea ordine:
Primul și cel de al doilea paragraf se aplică tuturor punctelor de reîncărcare instalate începând cu 13 aprilie 2024.
Articolul 6
Obiective pentru infrastructura de realimentare cu hidrogen a vehiculelor rutiere
În acest scop, statele membre se asigură că, până la 31 decembrie 2030, stațiile de realimentare cu hidrogen accesibile publicului, concepute pentru o capacitate minimă cumulativă de 1 t/zi și echipate cu un generator de cel puțin 700 bari, sunt instalate la o distanță maximă de 200 km între ele de-a lungul rețelei centrale TEN-T.
Statele membre se asigură că, până la 31 decembrie 2030, în fiecare nod urban este instalată cel puțin o stație de realimentare cu hidrogen accesibilă publicului. Statele membre se asigură că pentru astfel de stații de realimentare se efectuează o analiză pentru a determina cea mai bună amplasare pentru astfel de stații de realimentare, iar analiza respectivă va evalua, în special, instalarea unor astfel de stații de realimentare în noduri multimodale în care ar putea fi furnizate și alte moduri de transport.
Statele membre stabilesc, în cadrele lor naționale de politică, o traiectorie liniară clară în vederea îndeplinirii obiectivelor pentru 2030, precum și un obiectiv orientativ clar pentru 2027 care să asigure o acoperire suficientă a rețelei centrale TEN-T cu scopul de a răspunde cererii în creștere de pe piață.
Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, dacă costurile instalării infrastructurii sunt disproporționate în raport cu beneficiile, inclusiv cu beneficiile pentru mediu, statele membre pot decide să nu aplice alineatul (1) de la prezentul articol în cazul:
regiunilor ultraperiferice ale Uniunii menționate la articolul 349 din TFUE; sau
insulelor care se încadrează în definiția micilor sisteme conectate sau a micilor sistemelor izolate în conformitate cu Directiva (UE) 2019/944.
În astfel de cazuri, statele membre își justifică deciziile în fața Comisiei și pun la dispoziție toate informațiile relevante în cadrele lor naționale de politică.
Articolul 7
Infrastructura de realimentare cu hidrogen
Realimentarea ad-hoc este posibilă la toate punctele de realimentare cu hidrogen accesibile publicului, folosind un instrument de plată utilizat pe scară largă în Uniune. În acest scop, operatorii punctelor respective acceptă plăți electronice prin terminale și dispozitive utilizate pentru servicii de plată, inclusiv cel puțin unul dintre următoarele:
cititoare de carduri de plată;
dispozitive cu o funcție contactless care permite cel puțin citirea cardurilor de plată.
Pentru punctele de realimentare cu hidrogen accesibile publicului instalate după 13 aprilie 2024, cerințele prevăzute la prezentul alineat se aplică de la instalarea lor. Pentru punctele de realimentare accesibile publicului instalate înainte de 13 aprilie 2024, cerințele prevăzute la prezentul alineat se aplică de la 14 octombrie 2024.
În cazul în care operatorul punctului de realimentare cu hidrogen nu este proprietarul punctului respectiv, proprietarul pune la dispoziția operatorului, în conformitate cu acordurile dintre aceștia, punctele de realimentare cu hidrogen cu caracteristici tehnice care să permită operatorului să respecte obligațiile prevăzute la prezentul alineat.
Articolul 8
Infrastructura pentru metanul lichefiat pentru vehiculele de transport rutier
Până la 31 decembrie 2024, statele membre se asigură că este instalat un număr corespunzător de puncte de realimentare cu metan lichefiat accesibile publicului, cel puțin de-a lungul rețelei centrale TEN-T, pentru a permite autovehiculelor grele care funcționează cu metan lichefiat să circule în întreaga Uniune, în cazul în care există cerere, cu condiția ca costurile să nu fie disproporționate în raport cu beneficiile, inclusiv cu beneficiile de mediu.
Articolul 9
Obiective privind alimentarea cu energie electrică de la mal în porturile maritime
În acest scop, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, până la 31 decembrie 2029:
porturile maritime din rețeaua globală TEN-T și porturile maritime din rețeaua centrală TEN-T, în cazul cărora numărul mediu anual de escale în port ale navelor amarate la cheu din ultimii trei ani, efectuate de navele container maritime de peste 5 000 de tone brute, este mai mare de 100, sunt echipate pentru a furniza în fiecare an alimentarea cu energie electrică de la mal pentru cel puțin 90 % din numărul total de escale în port ale navelor container maritime de peste 5 000 de tone brute care sunt amarate la cheu în portul maritim respectiv;
porturile maritime din rețeaua globală TEN-T și porturile maritime din rețeaua centrală TEN-T, în cazul cărora numărul mediu anual de escale în port ale navelor amarate la cheu din ultimii trei ani, efectuate de navele maritime de pasageri de tip Ro-Ro de peste 5 000 de tone brute și de ambarcațiunile maritime de pasageri de mare viteză de peste 5 000 de tone brute, este mai mare de 40, sunt echipate pentru a furniza în fiecare an alimentarea cu energie electrică de la mal pentru cel puțin 90 % din numărul total de escale în port ale navelor maritime de pasageri de tip Ro-Ro de peste 5 000 de tone brute și ale ambarcațiunilor maritime de pasageri de mare viteză de peste 5 000 de tone brute care sunt amarate la cheu în portul maritim respectiv;
porturile maritime din rețeaua globală TEN-T și porturile maritime din rețeaua centrală TEN-T, în cazul cărora numărul mediu anual de escale în port ale navelor amarate la cheu din ultimii trei ani, efectuate de navele maritime de pasageri de peste 5 000 de tone brute altele decât navele maritime de pasageri de tip Ro-Ro și ambarcațiunile maritime de pasageri de mare viteză, este mai mare de 25, sunt echipate pentru a furniza în fiecare an alimentarea cu energie electrică de la mal pentru cel puțin 90 % din numărul total de escale în port ale navelor maritime de pasageri de peste 5 000 de tone brute altele decât navele maritime de pasageri de tip Ro-Ro și ambarcațiunile maritime de pasageri de mare viteză care sunt amarate la cheu în portul maritim respectiv.
Articolul 10
Obiective privind alimentarea cu energie electrică de la mal în porturile interioare
Statele membre se asigură că:
cel puțin o instalație care furnizează energie electrică de la mal navelor de navigație interioară este instalată în toate porturile interioare din rețeaua centrală TEN-T până la 31 decembrie 2024;
cel puțin o instalație care furnizează energie electrică de la mal navelor de navigație interioară este instalată în toate porturile interioare din rețeaua globală TEN-T până la 31 decembrie 2029.
Articolul 11
Obiective privind aprovizionarea cu metan lichefiat în porturile maritime
Articolul 12
Obiective privind alimentarea cu energie electrică a aeronavelor staționare
Statele membre se asigură că, în toate aeroporturile din rețeaua centrală TEN-T și din rețeaua globală TEN-T, alimentarea cu energie electrică a aeronavelor staționare este asigurată:
până la 31 decembrie 2024, la toate pozițiile de staționare cu contact utilizate pentru operațiuni de transport aerian comercial pentru îmbarcarea sau debarcarea pasagerilor sau pentru încărcarea sau descărcarea mărfurilor;
până la 31 decembrie 2029, la toate pozițiile de staționare la distanță utilizate pentru operațiuni de transport aerian comercial pentru îmbarcarea sau debarcarea pasagerilor sau pentru încărcarea sau descărcarea mărfurilor.
Articolul 13
Infrastructura feroviară
În ceea ce privește infrastructura feroviară care nu intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 1315/2013, statele membre evaluează, pentru tronsoanele feroviare care nu pot fi complet electrificate din motive tehnice sau de rentabilitate, posibilitatea de a dezvolta tehnologii și sisteme de propulsie bazate pe combustibili alternativi, cum ar fi trenurile alimentate cu hidrogen sau cu baterii și, dacă este cazul, eventualele nevoi în materie de infrastructură de reîncărcare și de realimentare.
Articolul 14
Cadrele naționale de politică
Cadrul național de politică cuprinde cel puțin următoarele:
o evaluare a situației actuale și a dezvoltării viitoare a pieței în ceea ce privește combustibilii alternativi în sectorul transporturilor, precum și a dezvoltării infrastructurii pentru combustibili alternativi, luând în considerare accesul intermodal la infrastructura pentru combustibili alternativi și, după caz, continuitatea transfrontalieră și dezvoltarea infrastructurii de combustibili alternativi în insule și în regiunile ultraperiferice;
ținte și obiective naționale în temeiul articolelor 3, 4, 6, 8, 9, 10, 11 și 12 pentru care prezentul regulament prevede obiective naționale obligatorii;
politicile și măsurile necesare pentru a asigura atingerea țintelor și a obiectivelor obligatorii menționate la litera (b);
măsuri, planificate sau adoptate, de promovare a instalării infrastructurii pentru combustibili alternativi pentru parcurile de vehicule captive, în special pentru stațiile de reîncărcare și stațiile de realimentare cu hidrogen pentru serviciile de transport public și pentru stațiile de reîncărcare pentru folosirea în comun a autoturismelor;
măsuri, planificate sau adoptate, de încurajare și de facilitare a instalării de stații de reîncărcare pentru vehiculele ușoare și grele în locuri private care nu sunt accesibile publicului;
măsuri, planificate sau adoptate, de promovare a infrastructurii pentru combustibili alternativi în nodurile urbane, în special în ceea ce privește punctele de reîncărcare accesibile publicului;
măsuri, planificate sau adoptate, de promovare a unui număr suficient de puncte de reîncărcare de putere înaltă accesibile publicului;
măsuri, planificate sau adoptate, necesare pentru a se asigura că instalarea și exploatarea punctelor de reîncărcare, inclusiv distribuția geografică a punctelor de reîncărcare bidirecționale, contribuie la flexibilitatea sistemului energetic și la pătrunderea energiei electrice din surse regenerabile în sistemul electric;
măsuri de asigurare a faptului că punctele de reîncărcare și de realimentare pentru combustibili alternativi accesibile publicului sunt accesibile persoanelor în vârstă, persoanelor cu mobilitate redusă și persoanelor cu dizabilități, în conformitate cu cerințele de accesibilitate prevăzute în Directiva (UE) 2019/882;
măsuri, planificate sau adoptate, de eliminare a posibilelor obstacole în ceea ce privește planificarea, autorizarea, achiziționarea și exploatarea infrastructurii pentru combustibili alternativi;
o imagine de ansamblu a situației actuale, a perspectivelor și a măsurilor planificate în ceea ce privește instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi în porturile maritime, alta decât cea pentru metan lichefiat și alimentarea cu energie electrică de la mal destinată a fi utilizată de către navele maritime, cum ar fi pentru hidrogen, amoniac, metanol și energia electrică;
o imagine de ansamblu a situației actuale, a perspectivelor și a măsurilor planificate în ceea ce privește instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, cuprinzând obiectivele, principalele etape și finanțarea necesară, pentru trenurile alimentate cu hidrogen sau cu baterii de pe tronsoanele feroviare TEN-T care nu pot fi electrificate;
o imagine de ansamblu a situației actuale, a perspectivelor și a măsurilor planificate în ceea ce privește instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi în aeroporturi, alta decât cea pentru alimentarea cu energie electrică a aeronavelor staționare, cum ar fi pentru reîncărcarea cu energie electrică și realimentarea cu hidrogen a aeronavelor;
o imagine de ansamblu a situației actuale, a perspectivelor și a măsurilor planificate în ceea ce privește instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi în navigația interioară, cum ar fi pentru energie electrică și hidrogen.
Cadrul național de politică poate cuprinde următoarele elemente:
o imagine de ansamblu a situației actuale, a perspectivelor și a măsurilor planificate pentru instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi în porturile maritime, cum ar fi pentru energie electrică și hidrogen, pentru servicii portuare astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2017/352 al Parlamentului European și al Consiliului ( 6 );
obiectivele și măsurile naționale de promovare a infrastructurii pentru combustibili alternativi de-a lungul rețelelor rutiere care nu sunt incluse în rețeaua centrală TEN-T sau în rețeaua globală TEN-T, în special în ceea ce privește punctele de reîncărcare accesibile publicului;
măsuri care să garanteze accesul la infrastructura de reîncărcare și realimentare pe întregul teritoriu al statelor membre, acordând o atenție deosebită zonelor rurale pentru a le asigura accesibilitatea și coeziunea teritorială;
măsuri prin care să se asigure că densitatea infrastructurii pentru combustibili alternativi accesibilă publicului, disponibilă la nivel național, ține cont de densitatea populației;
țintele și obiectivele naționale pentru instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi legate de literele (a), (b), (c) și (d) pentru care nu sunt stabilite ținte obligatorii în prezentul regulament.
Comisia evaluează proiectele de cadre naționale de politică și poate adresa recomandări statelor membre. Respectivele recomandări sunt adresate în termen de cel mult șase luni de la prezentarea proiectelor de cadre naționale de politică menționate la alineatul (1) de la prezentul articol. Ele pot viza în special:
nivelul de ambiție al țintelor și obiectivelor în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la articolele 3, 4, 6, 8, 9, 10, 11, 12 și 13;
politicile și măsurile referitoare la țintele și obiectivele naționale.
Articolul 15
Raportarea națională
Articolul 16
Conținutul, structura și formatul cadrelor naționale de politică și al rapoartelor naționale privind progresele înregistrate
Până la 14 octombrie 2024, Comisia adoptă orientări și modele privind conținutul, structura și formatul cadrelor naționale de politică care trebuie transmise de statele membre în temeiul articolului 14 și conținutul rapoartelor naționale privind progresele înregistrate care trebuie prezentate de statele membre în temeiul articolului 15 alineatul (1). Comisia poate adopta orientări și modele pentru a facilita aplicarea efectivă în întreaga Uniune a oricăror alte dispoziții ale prezentului regulament.
Articolul 17
Reexaminarea cadrelor naționale de politică și a rapoartelor naționale privind progresele înregistrate
La un an de la prezentarea de către statele membre, în temeiul articolului 15 alineatul (1), a acestor rapoarte naționale privind progresele înregistrate, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport referitor la evaluarea sa cu privire la rapoartele naționale privind progresele înregistrate. Această evaluare cuprinde o evaluare a:
progreselor înregistrate de statele membre în ceea ce privește atingerea țintelor și a obiectivelor menționate la articolul 14 alineatul (2), inclusiv răspunsurile statelor membre la recomandările Comisiei în temeiul alineatului (2) din prezentul articol;
coerenței dezvoltării unei infrastructuri de combustibili alternativi la nivelul Uniunii.
Pe baza cadrelor finale naționale de politică menționate la articolul 14 alineatul (11), a rapoartelor naționale privind progresele înregistrate menționate la articolul 15 alineatul (1) și a rapoartelor menționate la articolul 18 alineatul (1), Comisia pune la dispoziția publicului și actualizează periodic informațiile privind țintele naționale și obiectivele prezentate de fiecare stat membru cu privire la:
numărul de puncte de reîncărcare și stații de reîncărcare accesibile publicului, separat pentru punctele de reîncărcare destinate vehiculelor ușoare și punctele de reîncărcare și stațiile de reîncărcare destinate vehiculelor grele și în conformitate cu clasificarea prevăzută în anexa III;
numărul de puncte de realimentare cu hidrogen accesibile publicului;
infrastructura pentru alimentarea cu energie electrică de la mal în porturile maritime și porturile interioare din rețeaua centrală TEN-T și din rețeaua globală TEN-T;
infrastructura pentru alimentarea cu energie electrică a aeronavelor staționare din aeroporturile din rețeaua centrală TEN-T și din rețeaua globală TEN-T;
numărul de puncte de realimentare cu metan lichefiat în porturile maritime și porturile interioare din rețeaua centrală TEN-T și din rețeaua globală TEN-T;
numărul de puncte de realimentare cu metan lichefiat pentru autovehicule, accesibile publicului;
numărul de puncte de realimentare cu GNC accesibile publicului pentru autovehicule;
punctele de reîncărcare și de realimentare cu alți combustibili alternativi în porturile maritime și porturile interioare din rețeaua centrală TEN-T și din rețeaua globală TEN-T;
punctele de reîncărcare și de realimentare cu alți combustibili alternativi în aeroporturile din rețeaua centrală TEN-T și din rețeaua globală TEN-T;
punctele de reîncărcare și de realimentare cu combustibili alternativi pentru transportul feroviar.
Articolul 18
Monitorizarea progreselor
Fără a aduce atingere procedurii menționate la articolul 258 din TFUE, în cazul în care, din raportul menționat la alineatul (1) de la prezentul articol sau din orice informație de care dispune Comisia, reiese că un stat membru riscă să nu-și îndeplinească obiectivele naționale stabilite la articolul 3 alineatul (1) din prezentul regulament, Comisia poate emite o constatare în acest sens și poate recomanda statului membru în cauză să ia măsuri corective în vederea îndeplinirii obiectivelor naționale. În termen de trei luni de la primirea constatărilor Comisiei, statul membru în cauză comunică Comisiei:
măsurile corective pe care intenționează să le pună în aplicare în vederea atingerii obiectivelor naționale stabilite la articolul 3 alineatul (1) din prezentul regulament, inclusiv orice acțiuni suplimentare pe care statul membru intenționează să le pună în aplicare în vederea atingerii obiectivelor respective; și
un calendar clar al acțiunilor care vor permite evaluarea progreselor anuale înregistrate în direcția atingerii acestor obiective.
În cazul în care Comisia constată că măsurile corective sunt satisfăcătoare, statul membru în cauză își actualizează cel mai recent raport național privind progresele înregistrate menționat la articolul 15 cu aceste măsuri corective și îl transmite Comisiei.
Comisia pune la dispoziția publicului recomandările sale, precum și măsurile corective și acțiunile suplimentare întreprinse de statul membru în cauză.
Articolul 19
Informații pentru utilizatori
Informațiile respective sunt puse la dispoziție:
în manualele autovehiculelor și pe autovehicule, de către producători, atunci când aceste vehicule sunt introduse pe piață;
la punctele de reîncărcare și de realimentare, de către operatorii punctelor de reîncărcare și de realimentare; și
în reprezentanțele companiilor de autovehicule, de către distribuitori.
Atunci când astfel de specificații tehnice fac trimitere la o reprezentare grafică, inclusiv la un sistem de codificare cu culori, reprezentarea grafică trebuie să fie simplă și ușor de înțeles.
Această reprezentare grafică se plasează într-un mod clar vizibil:
de către operatorii punctelor de realimentare, la pompele relevante și la ajutajele acestora la toate punctele de realimentare pe care le exploatează, de la data la care combustibilii sunt introduși pe piață;
de către producător, în imediata apropiere a tuturor capacelor rezervoarelor autovehiculelor recomandate pentru respectivul combustibil și compatibile cu acesta și în manualele autovehiculelor atunci când asemenea autovehicule sunt introduse pe piață.
Pe baza specificațiilor de etichetare privind compatibilitatea elaborate de organismele europene de standardizare în temeiul delegării menționate la primul paragraf, Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care stabilește reprezentarea grafică, inclusiv un sistem de codificare cu culori, a compatibilității pentru combustibilii introduși pe piața Uniunii care ating nivelul de 1 % din volumul total al vânzărilor, conform evaluării Comisiei, în mai mult de un stat membru.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 23 alineatul (2).
Articolul 20
Dispoziții privind datele
Până la 14 aprilie 2025, operatorii de puncte de reîncărcare și de puncte de realimentare pentru combustibili alternativi accesibile publicului sau, în conformitate cu acordurile dintre aceștia, proprietarii acestor puncte trebuie să asigure gratuit disponibilitatea de date statice și dinamice privind infrastructura pentru combustibili alternativi pe care o exploatează sau privind serviciile legate inerent de această infrastructură pe care le furnizează sau le externalizează. Se pun la dispoziție următoarele tipuri de date:
date statice privind infrastructura de reîncărcare și de realimentare pentru combustibili alternativi accesibilă publicului pe care o exploatează:
denumirea juridică a operatorului sau a proprietarului punctului de reîncărcare sau de realimentare;
denumirea comercială a operatorului sau a proprietarului punctului de reîncărcare sau de realimentare;
numărul de puncte de reîncărcare sau de realimentare;
asistență pentru servicii;
telefonul serviciului de asistență tehnică;
facilități care oferă utilizatorului servicii conexe;
informații privind amplasarea geografică conform sistemul global de navigație prin satelit (GNSS);
informații suplimentare privind amplasarea geografică;
țara;
regiunea;
orașul;
codul poștal;
adresa;
programul de funcționare;
fusul orar;
compatibilitatea cu tipul de vehicul;
specificațiile permise ale vehiculului;
numărul de locuri de parcare;
numărul de locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități;
dispozitiv de plată cu cititor de carduri bancare;
dispozitiv de plată cu o funcție contactless care permite cel puțin citirea cardurilor de plată;
alte opțiuni de plată ad-hoc;
informații suplimentare privind prestatorii de servicii de plată acceptați;
opțiune de plată pe bază de contract (abonament);
date statice suplimentare privind infrastructura de reîncărcare accesibilă publicului pe care o exploatează:
codul de identificare al punctului de reîncărcare (conector);
numărul de conectori;
tipul conectorului (fișei);
tipul curentului;
puterea maximă a stației de reîncărcare;
puterea maximă a punctului de reîncărcare;
furnizori de servicii de mobilitate care oferă reîncărcare pe bază de contract;
conectare și încărcare (plug-and-charge);
servicii de reîncărcare inteligentă;
energia electrică furnizată este 100 % din surse regenerabile;
date statice suplimentare privind infrastructura de realimentare cu hidrogen accesibilă publicului pe care o exploatează:
starea hidrogenului;
presiunea hidrogenului;
capacitatea cumulată zilnică;
hidrogenul furnizat este 100 % din surse regenerabile;
date statice suplimentare privind infrastructura de realimentare cu metan lichefiat accesibilă publicului:
metanul lichefiat furnizat este 100 % din surse regenerabile;
date statice suplimentare privind infrastructura de realimentare pentru combustibili alternativi accesibilă publicului pe care o exploatează:
tipul de conector (distribuitor);
date dinamice privind infrastructura de reîncărcare și de realimentare pentru combustibili alternativi accesibile publicului pe care o exploatează:
starea de funcționare;
disponibilitatea;
prețul ad-hoc;
date dinamice suplimentare privind infrastructura de realimentare cu hidrogen accesibilă publicului pe care o exploatează:
cantitate limitată de hidrogen disponibilă.
IPA a fiecărui operator de puncte de reîncărcare și de realimentare sau, în conformitate cu acordurile dintre aceștia, IPA a proprietarului punctelor respective respectă cerințele tehnice comune stabilite de Comisie în actele delegate menționate la alineatul (6) pentru a permite un schimb de date automatizat și uniform între operatorii punctelor de reîncărcare și de realimentare accesibile publicului și utilizatorii de date.
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 22 pentru:
a modifica alineatul (2) de la prezentul articol pentru a include tipuri de date suplimentare privind punctele de reîncărcare și punctele de realimentare cu combustibili alternativi accesibile publicului sau privind serviciile legate în mod inerent de o astfel de infrastructură pe care operatorii infrastructurii respective o furnizează sau o externalizează având în vedere evoluțiile tehnologice sau noile servicii puse la dispoziție pe piață; și
a completa prezentul regulament prin stabilirea unor cerințe tehnice comune privind o interfață comună a programului de aplicații, cu scopul de a permite un schimb de date automatizat și uniform între operatorii punctelor de reîncărcare și de realimentare cu combustibili alternativi accesibile publicului și utilizatorii de date.
Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care stabilește:
specificații care sunt complementare față de cele stabilite în Regulamentul delegat (UE) 2022/670, referitoare la formatul datelor, frecvența și calitatea în care datele menționate la alineatul (2) de la prezentul articol și în actele delegate adoptate pe baza alineatului (6) de la prezentul articol se pun la dispoziție;
proceduri detaliate care să permită disponibilitatea și accesibilitatea datelor necesare în temeiul prezentului articol.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 23 alineatul (2).
Respectivele acte de punere în aplicare nu aduc atingere Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 7 ) și nici actelor delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul acesteia.
Articolul 21
Specificațiile tehnice comune
Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 22 în vederea:
modificării anexei II prin introducerea specificațiilor tehnice pentru domeniile enumerate în anexa respectivă pentru a permite interoperabilitatea tehnică deplină a infrastructurii de reîncărcare și de realimentare în ceea ce privește conexiunile fizice, schimbul de comunicații și accesul persoanelor cu mobilitate redusă în zonele respective; și
fără întârzieri nejustificate și în termen de cel mult 12 luni de la adoptarea standardelor relevante, să modifice anexa II prin actualizarea trimiterilor la standardele menționate în specificațiile tehnice prevăzute în anexa respectivă.
Articolul 22
Exercitarea delegării de competențe
Articolul 23
Procedura comitetului
În cazul în care comitetul nu emite un aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare și se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
Articolul 24
Raportare și reexaminare
În ceea ce privește stațiile de realimentare cu hidrogen, Comisia evaluează în continuare cerințele menționate la articolul 6 în lumina evoluțiilor tehnologice și ale pieței, necesitatea de a specifica o capacitate mai mare pentru stațiile respective, necesitatea de a specifica obiective pentru infrastructura de realimentare cu hidrogen lichid, precum și data extinderii cerințelor pentru instalarea stațiilor de realimentare cu hidrogen în rețeaua globală TEN-T.
În cadrul reexaminării sale, Comisia evaluează, în special, următoarele elemente:
dacă pragurile de trafic menționate la articolul 3 alineatele (6) și (7), la articolul 4 alineatele (4) și (5) și la articolul 6 alineatul (4) sunt în continuare relevante, având în vedere creșterea preconizată a ponderii vehiculelor alimentate cu hidrogen și a vehiculelor electrice cu baterie în raport cu parcul total de vehicule care circulă în Uniune;
dacă mijloacele electronice de plată menționate la articolul 5 alineatul (1) sunt în continuare adecvate;
funcționarea mecanismului de stabilire a prețurilor pentru stațiile de reîncărcare accesibile publicului și dacă componentele de stabilire a prețurilor prevăzute la articolul 5 alineatul (4) oferă consumatorilor informații clare și suficiente;
o posibilă scădere a pragului tonajului brut, prevăzut la articolul 9, precum și o posibilă extindere a domeniului de aplicare al prezentului regulament la alte tipuri de nave, în urma ajustărilor relevante din alte acte juridice relevante ale Uniunii;
situația actuală și dezvoltarea viitoare a pieței aviației pe bază de hidrogen și propulsie electrică;
efectele prezentului regulament în ceea ce privește potențialul și amploarea relocării emisiilor de dioxid de carbon.
În cadrul acestei reexaminări, Comisia evaluează, de asemenea, măsura în care punerea în aplicare a prezentului regulament și-a îndeplinit obiectivele și măsura în care a avut un impact asupra competitivității sectoarelor relevante vizate de acesta. Respectiva reexaminare cuprinde, de asemenea, interacțiunea prezentului regulament cu alte acte juridice relevante ale Uniunii și identifică toate dispozițiile prezentului regulament care ar putea fi actualizate și simplificate, precum și acțiunile și măsurile care au fost sau ar putea fi luate pentru a reduce presiunea costurilor totale asupra sectoarelor relevante. Ca parte a analizei Comisiei privind eficiența prezentului regulament, reexaminarea include, de asemenea, o evaluare a sarcinii pe care prezentul regulament o impune întreprinderilor.
Articolul 25
Abrogare
Articolul 26
Intrarea în vigoare și aplicarea
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Acesta se aplică de la 13 aprilie 2024.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
ANEXA I
Raportare
Raportul național privind progresele înregistrate menționat la articolul 15 alineatul (1) include cel puțin următoarele elemente:
stabilirea obiectivelor:
previziuni privind utilizarea vehiculelor pentru data de 31 decembrie a anilor 2025, 2030 și 2035 pentru:
obiective pentru data de 31 decembrie 2025, 2027, 2030 și 2035 pentru:
ratele de utilizare: pentru categoriile menționate la punctul 1 litera (b), raportarea utilizării infrastructurii respective;
nivelul realizării țintelor naționale privind introducerea combustibililor alternativi în diferitele moduri de transport (rutier, feroviar, pe apă și aerian):
examinarea cazurilor în care statele membre au făcut uz de derogările prevăzute la articolul 3 alineatele (6), (7) și (8), la articolul 4 alineatele (6), (7) și (8) și la articolul 6 alineatul (4);
măsuri juridice: informații privind măsurile juridice, care pot consta în măsuri legislative, de reglementare sau administrative de susținere a creării infrastructurii pentru combustibili alternativi, cum ar fi autorizațiile de construire, autorizațiile pentru locuri de parcare, certificarea performanței de mediu a întreprinderilor și concesionarea stațiilor de reîncărcare și de realimentare;
informații privind măsurile de politică pentru susținerea punerii în aplicare a cadrului național de politică, inclusiv:
sprijin public pentru instalare și producție, inclusiv:
cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative (RTD&D): alocarea unui buget public anual pentru sprijinirea RTD&D privind combustibilii alternativi.
ANEXA II
Specificații tehnice
0. Definiții:
În sensul prezentei anexe, se aplică următoarele definiții:
„instalat” înseamnă amplasarea inițială a tuturor echipamentelor relevante ale punctelor de reîncărcare, inclusiv a hardware-ului, a software-ului și a infrastructurii electrice asociate, cum ar fi conexiunile de alimentare cu energie electrică, transformatoarele și alte sisteme electrice, pentru a permite reîncărcarea vehiculelor electrice;
„renovat” înseamnă o înlocuire majoră sau completă a echipamentelor relevante ale punctelor de reîncărcare.
1.1. Puncte de reîncărcare de putere normală pentru vehicule electrice ușoare:
1.2. Puncte de reîncărcare de putere înaltă pentru vehicule electrice ușoare:
1.3. Puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice de categoria L:
1.3.1. Punctele de reîncărcare cu curent alternativ (CA) accesibile publicului rezervate vehiculelor electrice din categoria L cu o putere de ieșire mai mică sau egală cu 3,7 kW trebuie să fie echipate, din motive de interoperabilitate, cu cel puțin unul dintre următoarele elemente:
prize sau conectori pentru vehicule de tip 3A, conform descrierii din standardul EN IEC 62196-2:2022 (pentru reîncărcare în modul 3);
prize conforme cu standardul IEC 60884-1:2022 (pentru reîncărcare în modul 1 sau în modul 2).
1.3.2. Punctele de reîncărcare cu curent alternativ (CA) accesibile publicului rezervate pentru vehicule electrice de categoria L cu o putere mai mare de 3,7 kW instalate sau renovate începând cu 8 ianuarie 2026 trebuie să fie echipate, din motive de interoperabilitate, cel puțin cu prize sau cu conectori pentru vehicule de tip 2 pentru reîncărcarea în modul 3, conform descrierii din standardul EN IEC 62196-2:2022; punctele de reîncărcare cu curent alternativ (CA) accesibile publicului rezervate pentru vehicule electrice de categoria L cu o putere mai mare de 3,7 kW instalate înainte de această dată trebuie să respecte în continuare standardul EN IEC 62196-2:2017 până la renovarea lor.
1.3.3. Punctele de reîncărcare cu curent continuu (CC) de putere normală și de putere înaltă accesibile publicului rezervate pentru vehicule electrice de categoria L instalate sau renovate începând cu 8 ianuarie 2026 trebuie să fie echipate, din motive de interoperabilitate, cel puțin cu conectori pentru vehicule ai sistemului de încărcare combinat „Combo 2” pentru reîncărcarea în modul 4, conform descrierii din standardul EN IEC 62196-3:2022; punctele de reîncărcare cu curent continuu (CC) de putere normală și de putere înaltă accesibile publicului instalate înainte de această dată trebuie să respecte în continuare standardul EN IEC 62196-3:2014 până la renovarea lor.
1.4. Puncte de reîncărcare de putere normală și puncte de reîncărcare de putere înaltă pentru autobuze electrice:
1.5. Dispozitivele automatizate cu interfață de contact pentru autobuze electrice pe bază de reîncărcare conductivă în modul 4, în concordanță cu standardul EN 61851-23-1:2020, sunt echipate cel puțin cu interfețe mecanice și electrice, astfel cum sunt definite în standardul EN 50696:2021, în ceea ce privește:
1.6. Puncte de reîncărcare de putere înaltă pentru vehicule electrice grele:
1.7. Specificații tehnice pentru reîncărcarea statică fără fir cu inducție a vehiculelor electrice ușoare:
Punctele de reîncărcare pentru vehiculele electrice ușoare destinate reîncărcării statice fără fir cu inducție trebuie să respecte, din motive de interoperabilitate:
1.8. Specificații tehnice pentru reîncărcarea statică fără fir cu inducție a vehiculelor electrice grele.
1.9. Specificații tehnice pentru reîncărcarea dinamică fără fir cu inducție a autoturismelor și a vehiculelor electrice ușoare.
1.10. Specificații tehnice pentru reîncărcarea dinamică fără fir cu inducție a vehiculelor electrice grele.
1.11. Specificații tehnice pentru reîncărcarea statică fără fir cu inducție a autobuzelor electrice.
1.12. Specificații tehnice pentru reîncărcarea dinamică fără fir cu inducție a autobuzelor electrice.
1.13. Specificații tehnice pentru sistemul rutier electric pentru alimentarea dinamică cu energie electrică prin linii electrice aeriene prin intermediul unui pantograf pentru vehicule electrice grele.
1.14. Specificații tehnice pentru sistemul rutier electric pentru alimentarea dinamică cu energie la nivelul solului prin șine conductoare pentru vehicule electrice ușoare și grele:
Infrastructura de reîncărcare pentru curent alternativ (CA) și curent continuu (CC) destinată sistemului rutier electric (ERS) pentru alimentarea dinamică cu energie la nivelul solului prin șine conductoare pentru vehiculele electrice ușoare și grele echipate cu dispozitive de captare a curentului la nivelul solului, pentru a permite colectarea curentului conductiv de către vehiculele rutiere de pe o pistă de alimentare integrată în drum, trebuie să respecte, din motive de interoperabilitate, următoarele:
1.15. Specificații tehnice pentru schimbarea bateriilor pentru vehiculele electrice din categoria L.
1.16. Dacă este fezabil din punct de vedere tehnic, specificații tehnice pentru schimbarea bateriilor pentru autoturisme electrice și vehicule electrice ușoare.
1.17. Dacă este fezabil din punct de vedere tehnic, specificații tehnice pentru schimbarea bateriilor pentru vehiculele electrice grele.
1.18. Specificații tehnice pentru stațiile de reîncărcare pentru a asigura accesul utilizatorilor cu dizabilități.
2. Specificații tehnice pentru schimbul de comunicații în sectorul reîncărcării vehiculelor electrice
2.1. Specificații tehnice privind comunicarea dintre vehiculul electric și punctul de reîncărcare (comunicarea vehicul-rețea):
2.1.1. Punctele de reîncărcare cu curent alternativ (CA) și curent continuu (CC) accesibile publicului pentru vehiculele electrice ușoare și grele instalate sau renovate începând cu 8 ianuarie 2026 trebuie să respecte, din motive de interoperabilitate, cel puțin următoarele standarde:
2.1.2. Punctele de reîncărcare cu curent alternativ (CA) și curent continuu (CC) accesibile publicului pentru vehiculele electrice ușoare și grele instalate sau renovate începând cu 1 ianuarie 2027 trebuie să respecte, din motive de interoperabilitate, cel puțin standardul EN ISO 15118-20:2022 „Vehicule rutiere – Interfață de comunicare între vehicul și rețeaua electrică – Partea 20: Cerințe pentru strat de rețea și strat de aplicație de generație a doua”. În cazul în care aceste puncte de reîncărcare oferă servicii de autentificare și de autorizare automate, cum ar fi conectarea și încărcarea (plug-and-charge), ele trebuie să respecte, din motive de interoperabilitate și securitate, atât standardul EN ISO 15118-2:2016, cât și standardul EN ISO 15118-20:2022.
2.1.3. Punctele de reîncărcare cu curent alternativ (CA) și curent continuu (CC) private pentru vehiculele electrice ușoare și grele instalate sau renovate începând cu 1 ianuarie 2027 trebuie să respecte, din motive de interoperabilitate, cel puțin următoarele standarde:
EN IEC 61851-1:2019 „Sistem de încărcare conductivă pentru vehicule electrice – Partea 1: Prescripții generale” (pentru reîncărcare în modul 2);
EN ISO 15118-20:2022 „Vehicule rutiere – Interfață de comunicare între vehicul și rețeaua electrică. Partea 20: Cerințe pentru strat de rețea și strat de aplicație de generație a doua” (pentru reîncărcare în modul 3 sau în modul 4).
2.2. Specificații tehnice privind comunicarea dintre punctul de reîncărcare și sistemul de gestionare a punctului de reîncărcare (comunicare back-end).
2.3. Specificații tehnice privind comunicarea dintre operatorul punctului de reîncărcare, furnizorii de servicii de electromobilitate și platformele de roaming electronic.
2.4. Specificații tehnice privind comunicarea dintre operatorul punctului de reîncărcare și operatorii sistemului de distribuție.
3. Specificații tehnice pentru furnizarea hidrogenului pentru vehiculele pentru transportul rutier
3.1. Specificațiile tehnice pentru conectorii pentru punctele de realimentare care distribuie hidrogen gazos (comprimat) pentru vehicule ușoare trebuie să respecte, din motive de interoperabilitate, cel puțin cerințele de interoperabilitate descrise în standardul EN 17127:2024.
3.2. Caracteristicile de calitate ale hidrogenului distribuit de punctele de realimentare cu hidrogen pentru autovehicule să respecte cerințele descrise în standardul EN 17124:2022. Metodele de asigurare a respectării criteriilor de calitate a hidrogenului sunt, de asemenea, descrise în standardul menționat.
Algoritmul de realimentare cu hidrogen trebuie să respecte cerințele standardului EN 17127:2024.
3.4. Odată încheiat procesul de certificare a standardului EN ISO 17268:2020, conectorii pentru realimentarea cu hidrogen gazos a autovehiculelor să respecte cel puțin acest standard.
3.5. Specificațiile tehnice pentru conectorii pentru punctele de realimentare care distribuie hidrogen gazos (comprimat) pentru vehicule grele trebuie să respecte, din motive de interoperabilitate, cel puțin cerințele descrise în standardul EN 17127:2024.
3.6. Specificații tehnice pentru conectorii pentru punctele de realimentare care distribuie hidrogen lichefiat pentru vehiculele grele.
4. Specificații tehnice pentru metanul pentru transportul rutier
4.1. Punctele de realimentare cu gaz natural comprimat (GNC) pentru autovehicule să respecte o presiune de alimentare (presiune de serviciu) de 20,0 MPa (200 bar) la 15 °C. O presiune maximă de alimentare de 26,0 MPa cu „compensarea temperaturii” este permisă în concordanță cu standardul EN ISO 16923:2018.
4.2. Profilul conectorului să fie conform cu Regulamentul nr. 110 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite referitor la părțile I și II din standardul EN ISO 14469:2017.
4.3. Punctele de realimentare cu metan lichefiat pentru autovehicule să respecte o presiune de alimentare mai mică decât presiunea de serviciu maximă admisibilă a rezervorului vehiculului, astfel cum se menționează în standardul EN ISO 16924:2018 „Stații de alimentare cu gaz natural – Stații GNL pentru alimentarea vehiculelor”. În plus, profilul conectorului respectă standardul EN ISO 12617:2017 „Vehicule rutiere – Conector de realimentare cu gaz natural lichefiat (GNL) – conector de 3,1 MPa”.
5. Specificații tehnice pentru alimentarea cu energie electrică destinată transportului maritim și navigației interioare
5.1. Alimentarea cu energie electrică de la mal a navelor maritime, inclusiv proiectarea, instalarea și testarea sistemelor, să respecte cel puțin specificațiile tehnice ale standardului IEC/IEEE 80005-1:2019/AMD1:2022, pentru conexiunile de înaltă tensiune de la mal.
5.2. Fișele, prizele de curent și racordurile pentru nave pentru racordarea la rețeaua de înaltă tensiune de la mal să respecte cel puțin specificațiile tehnice din standardul IEC 62613-1:2019.
5.3. Alimentarea cu energie electrică de la mal pentru navele de navigație interioară să respecte cel puțin standardul EN 15869-2:2019 sau standardul EN 16840:2017, în funcție de cerințele energetice.
5.4. Specificații tehnice pentru punctele de reîncărcare a bateriilor de la mal pentru navele maritime, care să asigure interconectivitatea și interoperabilitatea sistemului pentru navele maritime.
5.5. Specificații tehnice pentru punctele de reîncărcare a bateriilor de la mal pentru navele de navigație interioară, care să asigure interconectivitatea și interoperabilitatea sistemului pentru navele de navigație interioară.
5.6. Specificații tehnice pentru interfețele de comunicare dintre navă și rețeaua portului la sursele de alimentare automată cu energie electrică de la mal și pentru sistemele de reîncărcare a bateriilor pentru navele maritime.
5.7. Specificații tehnice pentru interfețele de comunicare dintre navă și rețeaua portului la sursele de alimentare automată cu energie electrică de la mal și pentru sistemele de reîncărcare a bateriilor pentru navele de navigație interioară.
5.8. Dacă este fezabil din punct de vedere tehnic, specificații tehnice pentru schimbarea și reîncărcarea bateriilor la stațiile de la mal pentru navele de navigație interioară.
6. Specificații tehnice pentru buncherajul hidrogenului pentru transportul maritim și navigația interioară
6.1. Specificații tehnice pentru punctele de realimentare și buncherajul hidrogenului gazos (comprimat) pentru navele maritime alimentate cu hidrogen.
6.2. Specificații tehnice pentru punctele de realimentare și buncherajul hidrogenului gazos (comprimat) pentru navele de navigație interioară alimentate cu hidrogen.
6.3. Specificații tehnice pentru punctele de realimentare și buncherajul hidrogenului lichefiat pentru navele maritime alimentate cu hidrogen.
6.4. Specificații tehnice pentru punctele de realimentare și buncherajul hidrogenului lichefiat pentru navele de navigație interioară alimentate cu hidrogen.
7. Specificații tehnice pentru buncherajul metanolului pentru transportul maritim și navigația interioară
7.1. Specificații tehnice pentru punctele de realimentare și buncherajul metanolului pentru navele maritime alimentate cu metanol.
7.2. Specificații tehnice pentru punctele de realimentare și buncherajul metanolului pentru navele de navigație interioară alimentate cu metanol.
8. Specificații tehnice pentru buncherajul amoniacului pentru transportul maritim și navigația interioară
8.1. Specificații tehnice pentru punctele de realimentare și buncherajul amoniacului pentru navele maritime alimentate cu amoniac.
8.2. Specificații tehnice pentru punctele de realimentare și buncherajul amoniacului pentru navele de navigație interioară alimentate cu amoniac.
9. Specificații tehnice pentru punctele de realimentare cu metan lichefiat destinate transportului maritim și navigației interioare
9.1. Punctele de realimentare cu metan lichefiat destinate navelor maritime, care nu intră sub incidența Codului internațional pentru construcția și echipamentul navelor pentru transportul în vrac al gazelor lichefiate (Codul IGC), să respecte cel puțin standardul EN ISO 20519:2017.
9.2. Punctele de realimentare cu metan lichefiat destinate navelor de navigație interioară să respecte cel puțin standardul EN ISO 20519:2017 (părțile 5.3-5.7), exclusiv din motive de interoperabilitate.
10. Specificații tehnice privind etichetarea combustibililor
10.1. Eticheta „Combustibili – Identificarea compatibilității vehiculului – Reprezentare grafică pentru informarea consumatorilor” să fie conformă cu standardul EN 16942:2016+A1:2021.
10.2. „Identificarea vehiculelor și compatibilitatea infrastructurilor – Reprezentare grafică pentru informarea consumatorilor cu privire la alimentarea cu energie electrică a vehiculelor electrice” să respecte cel puțin standardul EN 17186:2019.
10.3. Metodologia comună pentru compararea prețului pe unitate al combustibililor alternativi prevăzută în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/732 al Comisiei ( 8 ).
10.4. Specificațiile tehnice pentru stațiile de reîncărcare cu energie electrică și centrele de realimentare cu hidrogen destinate transportului feroviar.
ANEXA III
Cerințe de raportare privind introducerea vehiculelor electrice și a infrastructurii de reîncărcare accesibilă publicului
1. Statele membre trebuie să își clasifice rapoartele privind introducerea vehiculelor electrice după cum urmează:
2. Statele membre trebuie să își clasifice rapoartele privind instalarea punctelor de reîncărcare accesibile publicului după cum urmează:
|
Categorie |
Subcategorie |
Putere maximă de ieșire |
Definiție în conformitate cu articolul 2 din prezentul regulament |
|
Categoria 1 (curent alternativ – CA) |
Punct de reîncărcare lentă cu curent alternativ, monofazic |
P < 7,4 kW |
Punct de reîncărcare de putere normală |
|
Punct de reîncărcare cu curent alternativ de viteză medie, trifazic |
7,4 kW ≤ P ≤ 22 kW |
||
|
Punct de reîncărcare rapidă cu curent alternativ, trifazic |
P > 22 kW |
Punct de reîncărcare de putere înaltă |
|
|
Categoria 2 (curent continuu – CC) |
Punct de reîncărcare lentă cu curent continuu |
P < 50 kW |
|
|
Punct de reîncărcare rapidă cu curent continuu |
50 kW ≤ P < 150 kW |
||
|
Nivelul 1 — Punct de reîncărcare ultrarapidă cu curent continuu |
150 kW ≤ P < 350 kW |
||
|
Nivelul 2 — Punct de reîncărcare ultrarapidă cu curent continuu |
P ≥ 350 kW |
3. Următoarele date trebuie furnizate separat pentru infrastructura de reîncărcare accesibilă publicului destinată vehiculelor ușoare și vehiculelor grele:
ANEXA IV
Tabel de corespondență
|
Directiva 2014/94/UE |
Prezentul regulament |
|
Articolul 1 |
Articolul 1 |
|
Articolul 2 |
Articolul 2 |
|
Articolul 3 |
Articolul 14 |
|
Articolul 4 |
Articolele 3, 4, 5, 9 și 10 |
|
Articolul 5 |
Articolul 6 |
|
– |
Articolul 7 |
|
Articolul 6 |
Articolele 8 și 11 |
|
– |
Articolul 12 |
|
– |
Articolul 13 |
|
Articolul 7 |
Articolul 19 |
|
Articolul 8 |
Articolul 22 |
|
Articolul 9 |
Articolul 23 |
|
Articolul 10 |
Articolele 15, 16 și 24 |
|
– |
Articolul 17 |
|
– |
Articolul 18 |
|
– |
Articolul 20 |
|
– |
Articolul 21 |
|
– |
Articolul 25 |
|
Articolul 11 |
– |
|
Articolul 12 |
Articolul 26 |
|
Articolul 13 |
– |
|
Anexa I |
Anexa I |
|
Anexa II |
Anexa II |
|
– |
Anexa III |
( 1 ) Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2018 privind normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 și a Directivelor 2014/30/UE și 2014/53/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 și (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului (JO L 212, 22.8.2018, p. 1).
( 2 ) Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE (JO L 151, 14.6.2018, p. 1).
( 3 ) Regulamentul (UE) 2015/757 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transportul maritim și de modificare a Directivei 2009/16/CE (JO L 123, 19.5.2015, p. 55).
( 4 ) Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (JO L 337, 23.12.2015, p. 35).
( 5 ) Regulamentul delegat (UE) 2022/1012 al Comisiei din 7 aprilie 2022 de completare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește stabilirea de standarde care detaliază nivelul de servicii și de securitate al spațiilor de parcare sigure și securizate și procedurile de certificare a acestora (JO L 170, 28.6.2022, p. 27).
( 6 ) Regulamentul (UE) 2017/352 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare și a normelor comune privind transparența financiară a porturilor (JO L 57, 3.3.2017, p. 1).
( 7 ) Directiva 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport (JO L 207, 6.8.2010, p. 1).
( 8 ) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/732 al Comisiei din 17 mai 2018 privind o metodologie comună pentru compararea prețului pe unitate al combustibililor alternativi în conformitate cu Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 123, 18.5.2018, p. 85).