2015D2055 — RO — 30.07.2016 — 003.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/2055 A COMISIEI din 10 noiembrie 2015 de stabilire a condițiilor pentru punerea în aplicare a programului de vaccinare de urgență a bovinelor împotriva dermatozei nodulare contagioase în Grecia și de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/1500 [notificată cu numărul C(2015) 7671] (Numai textul în limba greacă este autentic) (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 300 17.11.2015, p. 31) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
NR. |
Pagina |
Data |
||
L 326 |
65 |
11.12.2015 |
||
L 186 |
24 |
9.7.2016 |
||
L 205 |
20 |
30.7.2016 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/2055 A COMISIEI
din 10 noiembrie 2015
de stabilire a condițiilor pentru punerea în aplicare a programului de vaccinare de urgență a bovinelor împotriva dermatozei nodulare contagioase în Grecia și de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/1500
[notificată cu numărul C(2015) 7671]
(Numai textul în limba greacă este autentic)
(Text cu relevanță pentru SEE)
Articolul 1
(1) În plus față de măsurile luate de Grecia în conformitate cu articolele 4, 5 și 10 din Directiva 92/119/CEE, Grecia poate efectua o vaccinare de urgență împotriva dermatozei nodulare contagioase a bovinelor ținute în exploatații situate în zona respectivă, astfel cum figurează în anexa I, sub rezerva condițiilor stabilite în anexa II.
(2) Se aprobă programul prezentat Comisiei de către Grecia, la 26 august 2015, pentru vaccinarea de urgență împotriva dermatozei nodulare contagioase a bovinelor ținute în exploatații situate în zona respectivă, astfel cum figurează în anexa I.
(3) Se interzice orice circulație către alte state membre a animalelor bovine vaccinate împotriva dermatozei nodulare contagioase.
(4) Se interzice orice circulație către alte state membre a bovinelor cu vârsta mai mică de șase luni care nu sunt vaccinate împotriva dermatozei nodulare contagioase, dar care sunt născute din femele vaccinate împotriva dermatozei nodulare contagioase.
Articolul 2
Grecia ia măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii și informează Comisia și statele membre în conformitate cu articolul 19 alineatul (5) din Directiva 92/119/CEE.
Articolul 3
Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500 se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (3) se elimină.
2. La articolul 4, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1) Prin derogare de la interdicția prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (a), autoritatea competentă poate autoriza expedierea de bovine și de rumegătoare sălbatice captive din exploatații situate în zona de restricție către un abator situat în alte regiuni ale Greciei, cu condiția ca:
(a) animalele să fi fost ținute, de la naștere sau pe parcursul ultimelor 28 de zile, într-o exploatație în care nu s-a raportat oficial niciun caz de dermatoză nodulară contagioasă în cursul perioadei respective;
(b) animalele să fi fost supuse unui examen clinic efectuat la încărcare și să nu prezinte niciun simptom clinic de dermatoză nodulară contagioasă;
(c) animalele să fi fost transportate direct pentru sacrificarea imediată, fără oprire sau descărcare;
(d) abatorul să fi fost desemnat în acest scop de către autoritatea competentă;
(e) autoritatea competentă pentru abator să fi fost informată de către autoritatea competentă pentru expediere cu privire la intenția de a trimite animalele și să notifice autoritatea competentă pentru expediere cu privire la sosirea acestora;
(f) la sosirea la abator, animalele să fie ținute și sacrificate separat de alte animale în termen de cel mult 36 de ore;
(g) animalele care urmează să fie deplasate:
(i) să nu fi fost vaccinate împotriva dermatozei nodulare contagioase și să nu fi fost ținute în exploatații:
— în care nu s-a efectuat vaccinarea și care sunt situate în afara zonelor de protecție și de supraveghere; sau
— în care s-a efectuat vaccinarea și care sunt situate în afara zonelor de protecție și de supraveghere, dacă s-a scurs o perioadă de așteptare de cel puțin șapte zile de la vaccinarea șeptelului; sau
— care sunt situate într-o zonă de supraveghere menținută mai mult de 30 de zile din cauza apariției unor noi cazuri de boală; sau
(ii) să fi fost vaccinate împotriva dermatozei nodulare contagioase cu cel puțin 28 de zile înainte de expediere și să provină dintr-o exploatație în care toate animalele susceptibile să fi fost vaccinate cu cel puțin 28 de zile înainte de data expedierii preconizate.”
3. Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text:
„Articolul 5
Derogare de la interdicția privind introducerea pe piață a cărnii proaspete și a preparatelor din carne de bovine și de rumegătoare sălbatice
(1) Prin derogare de la interdicția prevăzută la articolul 3 alineatul (2) literele (a) și (c), autoritatea competentă poate autoriza introducerea pe piață, în afara zonei restricționate, a cărnii proaspete, cu excepția altor organe comestibile decât ficatul, și a preparatelor din carne provenite din aceasta, precum și a pieilor proaspete obținute de la bovine și de la rumegătoare sălbatice:
(a) ținute în exploatații din zona de restricție care nu erau supuse unor restricții în conformitate cu Directiva 92/119/CEE; sau
(b) sacrificate ori vânate înainte de 21 august 2015; sau
(c) menționate la articolul 4 alineatul (1).
Autoritatea competentă se asigură că carnea proaspătă, cu excepția altor organe comestibile decât ficatul, și preparatele din carne provenite din aceasta, precum și pieile proaspete menționate la primul paragraf nu sunt expediate către alte state membre sau țări terțe.
(2) Autoritatea competentă autorizează expedierea către alte state membre de loturi de carne proaspătă și de preparate din carne produse din această carne proaspătă provenite de la bovine ținute și sacrificate în afara zonei supuse restricțiilor, numai cu condiția ca această carne și preparatele din carne respective să fi fost produse, depozitate și manipulate fără a intra în contact cu carnea și cu preparatele din carne care nu sunt autorizate pentru expedierea către alte state membre, precum și ca loturile să fie însoțite de un certificat oficial de sănătate, astfel cum este prevăzut în anexa la Regulamentul (CE) nr. 599/2004 al Comisiei ( 1 ), a cărui parte II se completează cu următoarea atestare:
«Carne proaspătă sau preparate din carne în conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500 a Comisiei din 7 septembrie 2015 privind anumite măsuri de protecție împotriva dermatozei nodulare contagioase din Grecia.»
4. Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text:
„Articolul 6
Derogare de la interdicția de introducere pe piață a produselor din carne care constau în sau care conțin carne de bovine și de rumegătoare sălbatice
(1) Prin derogare de la interdicția prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (a), autoritatea competentă poate autoriza introducerea pe piață a produselor din carne obținute în zona supusă restricțiilor din carne proaspătă de bovine și de rumegătoare sălbatice:
(a) ținute în exploatații din zona de restricție care nu sunt supuse unor restricții în conformitate cu Directiva 92/119/CEE; sau
(b) sacrificate ori vânate înainte de 21 august 2015; sau
(c) menționate la articolul 4 alineatul (1); sau
(d) ținute și sacrificate în afara zonei de restricție.
(2) Autoritatea competentă autorizează introducerea pe piață a produselor din carne menționate la alineatul (1), care corespund condițiilor de la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul menționat, numai pe teritoriul Greciei, cu condiția ca produsele din carne să fi fost supuse unui tratament nespecific care să garanteze că suprafața secționată a produselor nu mai prezintă caracteristicile cărnii proaspete.
Autoritatea competentă se asigură că produsele din carne menționate la primul paragraf nu sunt expediate către alte state membre sau țări terțe.
(3) Autoritatea competentă autorizează expedierea, în alte state membre, a loturilor de produse din carne obținute din carne proaspătă provenită de la animalele menționate la alineatul (1) literele (a), (b) și (c), numai cu condiția ca respectivele produse din carne să fi fost supuse unui tratament specific în recipiente închise ermetic la o valoare Fo mai mare sau egală cu trei și să fie însoțite de un certificat oficial de sănătate, astfel cum este prevăzut în anexa la Regulamentul (CE) nr. 599/2004, a cărui parte II se completează cu următoarea atestare:
«Produse din carne în conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500 a Comisiei din 7 septembrie 2015 privind anumite măsuri de protecție împotriva dermatozei nodulare contagioase din Grecia.»
(4) Autoritatea competentă autorizează expedierea către alte state membre a loturilor de produse din carne produse din carne proaspătă obținută de la animalele menționate la alineatul (1) litera (d), numai cu condiția ca produsele din carne să fi fost supuse unui tratament nespecific care garantează faptul că suprafața secționată a produselor din carne nu mai prezintă caracteristicile cărnii proaspete și să fie însoțite de un certificat oficial de sănătate, astfel cum este prevăzut în anexa la Regulamentul (CE) nr. 599/2004, a cărui parte II se completează cu următoarea atestare:
«Produse din carne în conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500 a Comisiei din 7 septembrie 2015 privind anumite măsuri de protecție împotriva dermatozei nodulare contagioase din Grecia.»”
5. Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text:
„Articolul 7
Derogare de la interdicția de expediere și de introducere pe piață a laptelui și a produselor lactate
(1) Prin derogare de la interdicția prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (b), autoritatea competentă poate autoriza introducerea pe piață a laptelui destinat consumului uman obținut de la bovine ținute în exploatații situate în zona supusă restricțiilor, precum și a produselor lactate obținute dintr-un astfel de lapte, cu condiția ca laptele și produsele lactate să fi fost supuse unui tratament descris la punctele 1.1-1.5 din partea A a anexei IX la Directiva 2003/85/CE a Consiliului ( 2 ).
(2) Autoritatea competentă autorizează expedierea către alte state membre de loturi de lapte și de produse lactate obținute de la bovine ținute în exploatații situate în zona supusă restricțiilor, numai cu condiția ca laptele sau produsele lactate să fie destinate consumului uman, să fi fost supuse tratamentului menționat la alineatul (1) și ca transporturile să fie însoțite de un certificat oficial de sănătate, astfel cum este prevăzut în anexa la Regulamentul (CE) nr. 599/2004, a cărui parte II se completează cu următoarea atestare:
«Lapte sau produse lactate în conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500 a Comisiei din 7 septembrie 2015 privind anumite măsuri de protecție împotriva dermatozei nodulare contagioase din Grecia.»
6. Titlul articolului 8 se înlocuiește cu următorul text:
„Articolul 8
Marcaje speciale ale cărnii proaspăte, ale preparatelor din carne și ale produselor din carne menționate la articolul 5 alineatul (1), respectiv la articolul 6 alineatul (2)”
7. Data de la articolul 12 se înlocuiește cu „31 decembrie 2016”.
8. Anexa se înlocuiește cu textul din anexa III.
Articolul 4
Prezenta decizie se adresează Republicii Elene.
ANEXA I
A. Următoarele regiuni din Grecia:
— Regiunea Attica
— Regiunea Grecia Centrală
— Regiunea Macedonia Centrală
— Regiunea Macedonia de Est și Tracia
— Regiunea Epirus
— Regiunea Peloponez
— Regiunea Tesalia
— Regiunea Grecia de Vest
— Regiunea Macedonia de Vest
B. Următoarele unități regionale din Grecia:
— Unitatea regională Limnos
ANEXA II
Condiții de utilizare a vaccinării de urgență în combaterea și în eradicarea dermatozei nodulare contagioase în conformitate cu articolul 19 din Directiva 92/119/CEE
1. |
Limitele zonei geografice în care trebuie să se efectueze vaccinarea de urgență |
Zona de vaccinare se află în interiorul ariei definite în anexa I. Restricțiile aplicabile în zona de vaccinare sunt cele prevăzute în prezenta decizie și în Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500, fără a aduce atingere dispozițiilor de la articolul 10 din Directiva 92/119/CEE. |
2. |
Specia și vârsta animalelor care urmează să fie vaccinate |
Toate bovinele, indiferent de sex, de vârstă și de starea gestațională sau de producție, se vaccinează în prima serie de vaccinări menționată la punctul 3. Descendenții bovinelor vaccinate se vaccinează în conformitate cu instrucțiunile producătorului la vârsta de cel puțin patru luni. |
3. |
Durata campaniei de vaccinare |
Prima serie de vaccinări în unitatea regională Evros se finalizează până la 31 octombrie 2015. Prima serie de vaccinări în unitățile regionale Rodopi, Xanthi și Kavala se finalizează până la 30 noiembrie 2015. Prima serie de vaccinări în oricare dintre celelalte unități regionale enumerate în anexa I se finalizează cât mai curând posibil și nu mai târziu de două luni de la confirmarea primului focar în unitatea regională respectivă. |
4. |
Regim de imobilizare specific aplicabil animalelor și produselor obținute din acestea |
Indiferent de orice alte măsuri care ar putea fi puse în aplicare în zona supusă restricțiilor, astfel cum este definită în Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500, animalele în vârstă de peste 90 de zile nu pot fi deplasate într-o altă exploatație, cu excepția cazului în care acestea au fost vaccinate și revaccinate în mod regulat cu cel puțin 28 de zile înainte de deplasare. La expirarea celor 28 de zile după vaccinare, măsurile pentru deplasarea bovinelor vaccinate și pentru introducerea pe piață a produselor derivate din bovine vaccinate, astfel cum sunt prevăzute în Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500, se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 10 din Directiva 92/119/CEE. Animalele nevaccinate pot fi deplasate în vederea unei sacrificări imediate într-un abator situat în zona supusă restricțiilor. Cu excepția cazului unei sacrificări de urgență, se respectă o perioadă de așteptare de șapte zile după vaccinare, aplicabilă întregului șeptel, înainte de a expedia pentru sacrificare la abator animale nevaccinate din exploatațiile în care s-a efectuat vaccinarea. Descendenții nevaccinați cu vârsta mai mică de șase luni, născuți din femele vaccinate cu cel puțin 28 de zile înainte de travaliu, pot fi deplasați într-o altă exploatație situată în zona supusă restricțiilor. |
5. |
Înregistrarea specială a animalelor vaccinate |
Detaliile vaccinării fiecărui animal vaccinat din specia bovină sunt introduse de către autoritatea competentă locală în baza de date online specială conectată la baza de date centrală creată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 al Parlamentului European și al Consiliului (1). Datele înregistrate trebuie să asigure o legătură între femelele vaccinate și descendenții lor. |
6. |
Alte aspecte corespunzătoare vaccinării de urgență |
|
6.1. |
Zona de supraveghere din Grecia care înconjoară zona de vaccinare |
În jurul zonei de vaccinare menționate la punctul 1 se stabilește o zonă de supraveghere de cel puțin 10 km în care se realizează o supraveghere intensivă și în care deplasarea bovinelor face obiectul controalelor de către autoritatea competentă. Bovinele care nu sunt vaccinate împotriva dermatozei nodulare contagioase și care sunt ținute în exploatații situate în zona de supraveghere din jurul zonei de vaccinare pot părăsi exploatațiile respective numai la expirarea unei perioade de așteptare de cel puțin 7 zile de la finalizarea vaccinării în exploatațiile situate în zona de vaccinare la o distanță mai mică de 10 de km. |
6.2. |
Durata de menținere a măsurilor aplicate în zonele delimitate în conformitate cu articolul 10 din Directiva 92/119/CEE și cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500 |
Măsurile aplicate în zona de vaccinare rămân în vigoare până la data abrogării lor în conformitate cu articolul 19 alineatul (6) din Directiva 92/119/CEE. |
6.3. |
Realizarea campaniei de vaccinare |
Vaccinarea se efectuează de către un funcționar al autorității competente sau de către medicul veterinar privat numit de autoritatea competentă și sub supravegherea acesteia. Ar trebui acordată prioritate vaccinării animalelor ținute în exploatații situate în zonele de protecție și de supraveghere, precum și în zonele învecinate cu alte state membre și cu unitățile regionale din Grecia care sunt indemne de DNC. Trebuie puse în aplicare măsurile necesare pentru a evita răspândirea virusului potențial existent. Eventualele cantități reziduale de vaccin trebuie să fie returnate la punctul de distribuire a vaccinurilor, însoțite de un document care să indice numărul de animale vaccinate și numărul de doze utilizate. |
6.4. |
Vaccinuri care urmează să fie utilizate |
Vaccinul omolog cu virus viu atenuat împotriva DNC (tulpina Neethling), „Vaccin pentru bovine împotriva dermatozei nodulare contagioase”, Onderstepoort Biological Products, Africa de Sud. Alternativ: vaccin cu virus viu atenuat împotriva DNC (tipul SIS), „Lumpyvax”, MSD Animal Health, Intervet, Africa de Sud. Vaccinul se utilizează în conformitate cu instrucțiunile producătorului și cu dispozițiile de la articolul 8 din Directiva 2001/82/CE, sub responsabilitatea autorităților competente centrale. |
6.5. |
Rapoarte de progres și rapoarte finale |
Comisiei și statelor membre li se transmite un raport intermediar privind realizarea programului, în conformitate cu articolul 19 alineatul (5) din Directiva 92/119/CEE. Comisiei și statelor membre li se transmite un raport detaliat cu privire la finalizarea programului, în conformitate cu articolul 19 alineatul (5) din Directiva 92/119/CEE, înainte de ridicarea restricțiilor menționate la punctele 6.1 și 6.2. |
(1) Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iulie 2000 de stabilire a unui sistem de identificare și înregistrare a bovinelor și privind etichetarea cărnii de vită și mânzat și a produselor din carne de vită și mânzat și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului (JO L 204, 11.8.2000, p. 1). |
ANEXA III
Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500 se înlocuiește cu următorul text:
„ANEXĂ
Grecia:
Următoarele unități regionale din Grecia:
— Unitatea regională Evros;
— Unitatea regională Kavala;
— Unitatea regională Limnos;
— Unitatea regională Rodopi;
— Unitatea regională Xanthi.”
( 1 ) Regulamentul (CE) nr. 599/2004 al Comisiei din 30 martie 2004 de adoptare a unui model armonizat de certificat și de proces-verbal al inspecției, referitoare la schimburile intracomunitare cu animale și cu produse de origine animală (JO L 94, 31.3.2004, p. 44).”
( 2 ) Directiva 2003/85/CE a Consiliului din 29 septembrie 2003 privind măsurile comunitare de combatere a febrei aftoase, de abrogare a Directivei 85/511/CEE și a Deciziilor 89/531/CEE și 91/665/CEE și de modificare a Directivei 92/46/CEE (JO L 306, 22.11.2003, p. 1).”