2013R0577 — RO — 01.09.2016 — 002.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 577/2013 AL COMISIEI din 28 iunie 2013 privind modelele de documente de identificare pentru circulația necomercială a câinilor, pisicilor și dihorilor domestici, stabilirea de liste de teritorii și țări terțe și cerințele referitoare la format, punere în pagină și limbă ale declarațiilor care atestă respectarea anumitor condiții prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 178 28.6.2013, p. 109) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
NR. |
Pagina |
Data |
||
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1219/2014 AL COMISIEI din 13 noiembrie 2014 |
L 329 |
23 |
14.11.2014 |
|
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/561 AL COMISIEI din 11 aprilie 2016 |
L 96 |
26 |
12.4.2016 |
rectificat prin
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 577/2013 AL COMISIEI
din 28 iunie 2013
privind modelele de documente de identificare pentru circulația necomercială a câinilor, pisicilor și dihorilor domestici, stabilirea de liste de teritorii și țări terțe și cerințele referitoare la format, punere în pagină și limbă ale declarațiilor care atestă respectarea anumitor condiții prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European și al Consiliului
(Text cu relevanță pentru SEE)
Articolul 1
Cerințele referitoare la format, punere în pagină și limbă ale declarațiilor menționate la articolele 7, 11 și 12 din Regulamentul (UE) nr. 576/2013
(1) Declarațiile menționate la articolul 7 alineatul (2) litera (a) și la articolul 11 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013 se întocmesc în conformitate cu formatul și punerea în pagină stabilite în partea 1 din anexa I la prezentul regulament și se conformează cerințelor lingvistice prevăzute în partea 3 din anexa respectivă.
(2) Declarația menționată la articolul 12 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013 se întocmește în conformitate cu formatul și punerea în pagină stabilite în partea 2 din anexa I la prezentul regulament și se conformează cerințelor lingvistice prevăzute în partea 3 din anexa respectivă.
Articolul 2
Lista teritoriilor și a țărilor terțe menționate la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 576/2013
(1) Lista teritoriilor și a țărilor terțe menționate la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013 este prevăzută în partea 1 din anexa II la prezentul regulament.
(2) Lista teritoriilor și a țărilor terțe menționate la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013 este prevăzută în partea 2 din anexa II la prezentul regulament.
Articolul 3
Modelul de pașapoarte pentru circulația necomercială a câinilor, pisicilor sau dihorilor domestici
(1) Pașaportul menționat la articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013 se întocmește în conformitate cu modelul prevăzut în partea 1 din anexa III la prezentul regulament și respectă cerințele suplimentare stabilite în partea 2 din anexa respectivă.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), pașapoartele eliberate, în conformitate cu articolul 27 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013, în unul dintre teritoriile sau în una dintre țările terțe incluse în lista din partea 1 a anexei II la prezentul regulament se elaborează în conformitate cu modelul prevăzut în partea 3 a anexei III la prezentul regulament și respectă cerințele suplimentare prevăzute în partea 4 din anexa respectivă.
Articolul 4
Certificat de sănătate animală pentru circulația necomercială în Uniune a câinilor, pisicilor sau dihorilor domestici
Certificatul de sănătate animală menționat la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013 trebuie să fie:
(a) întocmit în conformitate cu modelul prevăzut în partea 1 din anexa IV la prezentul regulament;
(b) completat și emis în conformitate cu notele explicative stabilite în partea 2 a respectivei anexe;
(c) completat cu declarația scrisă menționată la articolul 25 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013, care este întocmit în conformitate cu modelul prevăzut în partea 3 secțiunea A din anexa menționată și care respectă cerințele suplimentare stabilite în partea 3 secțiunea B din anexa respectivă.
Articolul 5
Abrogări
Deciziile 2003/803/CE, 2004/839/CE și 2005/91/CE se abrogă.
Articolul 6
Intrarea în vigoare și aplicabilitatea
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 29 decembrie 2014.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
ANEXA I
Cerințele referitoare la format, punere în pagină și limbă ale declarațiilor
menționate la articolul 7 alineatul (2) litera (a) și la articolul 11 alineatul (2) litera (a), precum și la articolul 12 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013
PARTEA 1
Formatul și punerea în pagină ale declarației menționate la articolul 7 alineatul (2) litera (a) și la articolul 11 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013
PARTEA 2
Formatul și punerea în pagină ale declarației menționate la articolul 12 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013
PARTEA 3
Cerințe referitoare la limbă pentru declarațiile menționate la articolul 7 alineatul (2) litera (a) și la articolul 11 alineatul (2) litera (a), precum și la articolul 12 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013
Declarațiile se redactează în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statului membru de destinație/intrare și în limba engleză.
ANEXA II
Lista teritoriilor și a țărilor terțe menționate la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 576/2013
PARTEA 1
Lista teritoriilor și a țărilor terțe menționate la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013
Codul ISO |
Teritoriul sau țara terță |
AD |
Andorra |
CH |
Elveția |
FO |
Insulele Feroe |
GI |
Gibraltar |
GL |
Groenlanda |
IS |
Islanda |
LI |
Principatul Liechtenstein |
MC |
Monaco |
NO |
Norvegia |
SM |
San Marino |
VA |
Cetatea Vaticanului |
PARTEA 2
Lista teritoriilor și a țărilor terțe menționate la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013
Codul ISO |
Teritoriul sau țara terță |
Teritoriile incluse |
AC |
Insula Ascension |
|
AE |
Emiratele Arabe Unite |
|
AG |
Antigua și Barbuda |
|
AR |
Argentina |
|
AU |
Australia |
|
AW |
Aruba |
|
BA |
Bosnia și Herțegovina |
|
BB |
Barbados |
|
BH |
Bahrain |
|
BM |
Bermuda |
|
BQ |
Bonaire, Sint Eustatius și Saba (Insulele BES) |
|
BY |
Belarus |
|
CA |
Canada |
|
CL |
Chile |
|
CW |
Curaçao |
|
FJ |
Fiji |
|
FK |
Insulele Falkland |
|
HK |
Hong Kong |
|
JM |
Jamaica |
|
JP |
Japonia |
|
KN |
Saint Kitts și Nevis |
|
KY |
Insulele Cayman |
|
LC |
Saint Lucia |
|
MS |
Montserrat |
|
MK |
fosta Republică iugoslavă a Macedoniei |
|
MU |
Mauritius |
|
MX |
Mexic |
|
MY |
Malaysia |
|
NC |
Noua Caledonie |
|
NZ |
Noua Zeelandă |
|
PF |
Polinezia Franceză |
|
PM |
Saint-Pierre și Miquelon |
|
RU |
Rusia |
|
SG |
Singapore |
|
SH |
Sfânta Elena |
|
SX |
Sint-Maarten |
|
TT |
Trinidad și Tobago |
|
TW |
Taiwan |
|
US |
Statele Unite ale Americii |
AS — Samoa Americană GU — Guam MP — Insulele Mariane de Nord PR — Puerto Rico VI — Insulele Virgine Americane |
VC |
Saint Vincent și Grenadinele |
|
VG |
Insulele Virgine Britanice |
|
VU |
Vanuatu |
|
WF |
Wallis și Futuna |
|
ANEXA III
Modele de pașapoarte pentru circulația necomercială a câinilor, pisicilor sau dihorilor domestici
PARTEA 1
Model de pașaport eliberat într-un stat membru
PARTEA 2
Cerințe suplimentare privind pașaportul eliberat într-un stat membru
1. Formatul pașaportului:
Dimensiunea pașaportului este 100 × 152 mm.
2. Coperta pașaportului:
(a) coperta față:
(i) culoare: albastru (PANTONE® Reflex Blue) și stele galbene (PANTONE® Yellow) în sfertul superior, respectând specificația emblemei europene ( 1 );
(ii) cuvintele „Uniunea Europeană” și numele statului membru emitent se tipăresc cu același tip de caractere;
(iii) codul de țară ISO al statului membru emitent, urmat de un cod alfanumeric unic (indicat ca „număr” în modelul de pașaport prevăzut în partea 1), se tipărește în partea de jos;
(b) interiorul copertei față și interiorul copertei spate: culoare albă;
(c) coperta spate: culoare albastră (PANTONE® Reflex Blue).
3. Ordinea rubricilor și numerotarea paginilor pașaportului:
(a) ordinea rubricilor (cu cifre romane) trebuie să fie strict respectată;
(b) paginile pașaportului trebuie să fie numerotate în partea de jos a fiecărei pagini în următorul format: „x din n”, unde x este pagina curentă și n este numărul total de pagini din pașaport;
(c) codul de țară ISO al statului membru emitent, urmat de un cod alfanumeric unic, se tipărește pe fiecare pagină a pașaportului;
(d) numărul de pagini și dimensiunea și forma căsuțelor din modelul de pașaport stabilit în partea 1 au un caracter orientativ.
4. Limbi:
Orice text tipărit trebuie să fie în limba (limbile) oficială (oficiale) a (ale) statului membru emitent și în limba engleză.
5. Elemente de securitate:
(a) după introducerea informațiilor necesare în secțiunea III a pașaportului, pagina este sigilată prin aplicarea unei folii adezive transparente;
(b) în cazul în care una dintre paginile pașaportului conține informații sub forma unui autocolant, o folie adezivă transparentă sigilează autocolantul respectiv, în cazul în care acesta din urmă nu se autodistruge atunci când este înlăturat.
PARTEA 3
Model de pașaport eliberat în unul dintre teritoriile sau în una dintre țările terțe incluse în lista din partea 1 din anexa II la prezentul regulament
PARTEA 4
Cerințe suplimentare privind pașaportul eliberat în unul dintre teritoriile sau în una dintre țările terțe incluse în lista din partea 1 din anexa II la prezentul regulament
1. Formatul pașaportului:
Dimensiunea pașaportului este 100 × 152 mm.
2. Coperta pașaportului:
(a) coperta față:
(i) culoare: PANTONE® monochrome și emblema națională în sfertul superior;
(ii) codul de țară ISO al teritoriului emitent sau al țării terțe emitente, urmat de un cod alfanumeric unic (indicat ca „număr” în modelul de pașaport prevăzut în partea 3), este tipărit în partea de jos;
(b) interiorul copertei față și interiorul copertei spate: culoare albă;
(c) coperta spate: culoare PANTONE® monochrome.
3. Ordinea rubricilor și numerotarea paginilor pașaportului:
(a) ordinea rubricilor (cu cifre romane) trebuie să fie strict respectată;
(b) paginile pașaportului trebuie să fie numerotate în partea de jos a fiecărei pagini în următorul format: „x din n”, unde x este pagina curentă și n este numărul total de pagini din pașaport;
(c) codul de țară ISO al teritoriului emitent sau al țării terțe emitente, urmat de un cod alfanumeric unic, este tipărit pe fiecare pagină a pașaportului;
(d) numărul de pagini și dimensiunea și forma căsuțelor din modelul de pașaport stabilit în partea 3 au un caracter orientativ.
4. Limbi:
Orice text tipărit trebuie să fie în limba (limbile) oficială (oficiale) a (ale) teritoriului emitent sau a (ale) țării terțe emitente și în limba engleză.
5. Elemente de securizare:
(a) după introducerea informațiilor necesare în secțiunea III a pașaportului, pagina este sigilată prin aplicarea unei folii adezive transparente;
(b) în cazul în care una dintre paginile pașaportului conține informații sub forma unui autocolant, o folie adezivă transparentă sigilează autocolantul respectiv, în cazul în care acesta din urmă nu se autodistruge atunci când este înlăturat.
ANEXA IV
PARTEA 1
PARTEA 2
Note explicative pentru completarea certificatelor de sănătate animală
(a) În cazul în care certificatul prevede că anumite mențiuni se păstrează după caz, mențiunile care nu sunt relevante pot fi tăiate de către medicul veterinar oficial, acesta marcându-le cu inițialele și ștampila sa, sau pot fi eliminate complet din certificat.
(b) Originalul fiecărui certificat este compus dintr-o singură foaie de hârtie sau, în cazul în care nu este suficient, trebuie prezentat astfel încât toate foile de hârtie necesare să facă parte dintr-un tot unitar și indivizibil.
(c) Certificatul este redactat în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statului membru de destinație și în limba engleză. Se completează cu litere majuscule în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statului membru de destinație sau în limba engleză.
(d) În cazul în care se anexează la certificat file suplimentare sau documente justificative, acestea se consideră, de asemenea, ca făcând parte din originalul certificatului prin aplicarea, pe fiecare filă, a semnăturii și a ștampilei medicului veterinar oficial.
(e) În cazul în care certificatul, inclusiv filele suplimentare prevăzute la litera (d), se compune din mai multe pagini, fiecare pagină se numerotează în partea de jos (numărul paginii din numărul total de pagini) și poartă, în partea de sus, numărul de referință al certificatului atribuit de autoritatea competentă.
(f) Originalul certificatului este eliberat de către un medic veterinar oficial din teritoriul sau țara terță de expediere sau de către un medic veterinar autorizat și este aprobat ulterior de către autoritatea competentă din teritoriul sau țara terță de expediere. Autoritatea competentă din teritoriul sau țara terță de expediere asigură respectarea unor norme și principii de certificare echivalente cu cele stabilite în Directiva 96/93/CE.
Culoarea semnăturii va fi diferită de cea a textului tipărit. Această cerință se aplică, de asemenea, ștampilelor, cu excepția timbrelor seci sau a securizării cu filigran.
(g) Numărul de referință al certificatului menționat la rubricile I.2 și II.a trebuie să fie emis de către autoritatea competentă din teritoriul sau țara terță de expediere.
PARTEA 3
Declarația scrisă menționată la articolul 25 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013
Secțiunea A
Model de declarație
Secțiunea B
Cerințe suplimentare privind declarația
Declarația se întocmește în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statului membru de destinație și în limba engleză și se completează cu majuscule.
( 1 ) Ghid referitor la grafica emblemei europene: http://publications.europa.eu/code/en/en-5000100.htm