02013R0068 — RO — 20.02.2019 — 002.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

REGULAMENTUL (UE) NR. 68/2013 AL COMISIEI

din 16 ianuarie 2013

privind Catalogul cu materii prime pentru furaje

(Text cu relevanță pentru SEE)

(JO L 029 30.1.2013, p. 1)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

►M1

REGULAMENTUL (UE) 2017/1017 AL COMISIEI din 15 iunie 2017

  L 159

48

21.6.2017

 M2

REGULAMENTUL (UE) 2019/145 AL COMISIEI din 30 ianuarie 2019

  L 27

11

31.1.2019


Rectificat prin:

 C1

Rectificare, JO L 098, 11.4.2017, p.  44 (68/2013)




▼B

REGULAMENTUL (UE) NR. 68/2013 AL COMISIEI

din 16 ianuarie 2013

privind Catalogul cu materii prime pentru furaje

(Text cu relevanță pentru SEE)



Articolul 1

Se creează Catalogul cu materii prime pentru furaje la care se face trimitere la articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 767/2009, astfel cum s-a stabilit în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Regulamentul (UE) nr. 575/2011 se abrogă.

Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.

Articolul 3

Materiile prime pentru furaje care au fost etichetate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2011 înainte de 19 august 2013 pot fi, în continuare, introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

▼M1




ANEXĂ

CATALOGUL MATERIILOR PRIME DESTINATE HRANEI PENTRU ANIMALE

PARTEA A

Dispoziții generale

(1) Utilizarea prezentului catalog de către operatorii din sectorul hranei pentru animale este voluntară. Cu toate acestea, denumirea unei materii prime destinate hranei pentru animale inclusă în partea C poate fi utilizată numai pentru o materie primă destinată hranei pentru animale care respectă cerințele rubricii în cauză.

(2) Toate rubricile din lista materiilor prime destinate hranei pentru animale din partea C respectă restricțiile privind utilizarea materiilor prime destinate hranei pentru animale în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii; o atenție deosebită se acordă conformității cu Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului ( 1 ) în cazul materiilor prime destinate hranei pentru animale care sunt, sau sunt produse din, organisme modificate genetic sau care sunt rezultatul unui proces de fermentație a unor microorganisme modificate genetic. Materiile prime destinate hranei pentru animale care constau din sau care conțin subproduse de origine animală îndeplinesc cerințele Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului ( 2 ) și ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei ( 3 ), iar utilizarea lor poate face obiectul unor restricții în temeiul Regulamentului (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului ( 4 ). Operatorii din sectorul hranei pentru animale care utilizează o materie primă destinată hranei animalelor înregistrată în catalog se asigură că ea este în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 767/2009.

(3) „Foste produse alimentare” înseamnă produse alimentare, altele decât deșeurile de catering, care au fost fabricate în vederea consumului uman, în deplină conformitate cu legislația UE în domeniul alimentar, dar care nu mai sunt destinate consumului uman din motive practice sau logistice sau din cauza unor probleme de fabricație sau a unor defecte de ambalare sau a altor defecte și care nu prezintă niciun risc pentru sănătate atunci când sunt utilizate ca hrană pentru animale. Stabilirea conținuturilor maxime menționate la punctul 1 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 767/2009 nu se aplică fostelor produse alimentare și deșeurilor de catering. Stabilirea se aplică atunci când acestea sunt prelucrate ulterior pentru a se obține hrană pentru animale.

(4) Conform bunelor practici menționate la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului ( 5 ), materiile prime destinate hranei pentru animale nu conțin impurități chimice rezultate din procesul de fabricație a lor și nici adjuvanți tehnologici, cu excepția cazului în care în catalog este stabilit un conținut maxim specific. În hrana pentru animale nu sunt prezente substanțe a căror utilizare este interzisă, iar pentru substanțele respective nu se stabilesc astfel de conținuturi maxime. Din motive de transparență, materiile prime destinate hranei pentru animale cu reziduuri tolerate sunt completate cu informații relevante furnizate de operatorii din sectorul hranei pentru animale în contextul tranzacțiilor comerciale obișnuite.

(5) În conformitate cu bunele practici menționate la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu aplicarea principiului ALARA ( 6 ) și fără a aduce atingere aplicării Regulamentului (CE) nr. 183/2005, a Directivei 2002/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 7 ), a Regulamentului (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului ( 8 ) și a Regulamentului (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului ( 9 ), este adecvat să se precizeze în Catalogul materiilor prime destinate hranei pentru animale conținuturile maxime pentru impuritățile chimice rezultate din procesul de fabricație sau din adjuvanți tehnologici care sunt prezente la niveluri de cel puțin 0,1 %. Conținuturile maxime pot fi, de asemenea, stabilite în Catalogul pentru impurități chimice și adjuvanți tehnologici prezenți la niveluri mai mici de 0,1 % dacă se consideră că acest lucru este adecvat pentru bunele practici comerciale. Cu excepția cazului în care se specifică altfel în partea B sau C din prezenta anexă, orice conținut maxim este exprimat sub forma unui raport greutate/greutate ( 10 ).

Conținuturile maxime specifice pentru impurități chimice și adjuvanți tehnologici sunt stabilite în descrierea procesului din partea B, în descrierea materiei prime destinate hranei pentru animale din partea C sau la sfârșitul unei categorii din partea C. Cu excepția cazului în care în partea C este stabilit un conținut maxim specific, orice conținut maxim stabilit în partea B pentru un anumit proces este aplicabil oricărei materii prime destinate hranei pentru animale menționate în partea C cu condiția ca descrierea materiei prime destinate hranei pentru animale să facă trimitere la respectivul proces și în măsura în care procesul în cauză corespunde descrierii din partea B.

(6) Materiile prime destinate hranei pentru animale care nu sunt menționate în capitolul 12 din partea C și care au fost fabricate prin fermentare și/sau în care sunt prezente în mod natural microorganisme pot fi introduse pe piață cu microorganisme vii atât timp cât utilizarea preconizată a materiilor prime destinate hranei pentru animale și a hranei combinate pentru animale care conțin astfel de substanțe nu este

(a) reprezentată de multiplicarea microorganismelor și

(b) nu este legată de o funcție exercitată de microorganism(e) în conformitate cu anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

Prezența microorganismelor, precum și oricărei funcții aferente acesteia, nu se menționează pe materiile prime destinate hranei pentru animale și pe hrana combinată pentru animale care le conțin.

(7) Puritatea botanică a unei materii prime destinate hranei pentru animale nu este mai mică de 95 %. Cu toate acestea, impuritățile botanice, cum ar fi reziduurile altor semințe sau fructe oleaginoase derivate dintr-un proces de fabricație anterior, nu depășesc 0,5 % pentru fiecare tip de semințe sau de fructe oleaginoase. Prin derogare de la aceste reguli generale, în lista materiilor prime destinate hranei pentru animale din partea C se stabilește un nivel specific.

(8) Denumirea comună/calificativul unuia sau mai multora din procesele menționate în ultima coloană a glosarului de procese din partea B se adaugă ( 11 ) la denumirea materiei prime destinate hranei pentru animale pentru a indica faptul că a fost supusă procesului (proceselor) respectiv(e). O materie primă destinată hranei pentru animale a cărei denumire este o combinație între o denumire menționată în partea C și denumirea comună sau calificativul unuia sau al mai multora dintre procesele enumerate în partea B este considerată ca fiind inclusă în catalog, iar eticheta sa conține declarațiile obligatorii aplicabile acestei materii prime destinate hranei pentru animale, astfel cum se menționează în ultimele coloane din părțile B și C, după caz. Ori de câte ori este menționată în ultima coloană din partea B, metoda specifică utilizată pentru proces este specificată în denumirea materiei prime destinate hranei pentru animale.

(9) Dacă procesul de fabricație al unei materii prime destinate hranei pentru animale este diferit față de descrierea procesului vizat, astfel cum se menționează în glosarul proceselor din partea B, procesul de fabricație se menționează în descrierea materiei prime destinate hranei pentru animale în cauză.

(10) Pentru o serie de materii prime destinate hranei pentru animale se pot utiliza sinonime. Astfel de sinonime sunt incluse între paranteze drepte în coloana „denumire” a rubricii pentru materia primă destinată hranei pentru animale în cauză din lista materiilor prime destinate hranei pentru animale din partea C.

(11) În descrierea materiilor prime destinate hranei pentru animale din lista materiilor prime destinate hranei pentru animale din partea C, cuvântul „produs” este utilizat în locul cuvântului „subprodus” pentru a reflecta situația pieței și terminologia utilizată în practică de operatorii din sectorul hranei pentru animale pentru a evidenția valoarea comercială a materiilor prime destinate hranei pentru animale.

(12) Denumirea botanică a unei plante este consemnată numai în descrierea primei rubrici din lista materiilor prime destinate hranei pentru animale din partea C referitoare la planta respectivă.

(13) Principiul de bază pentru etichetarea obligatorie a constituenților analitici ai unei anumite materii prime destinate hranei pentru animale din catalog este menționarea faptului că un anumit produs conține concentrații mari dintr-un constituent specific sau că procesul de fabricație a schimbat caracteristicile nutriționale ale produsului.

(14) Articolul 15 litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 767/2009, coroborat cu punctul 6 din anexa I la regulamentul respectiv, stabilește cerințe de etichetare privind conținutul de umiditate. Articolul 16 alineatul (1) litera (b) din regulamentul respectiv, coroborat cu anexa sa V, stabilește cerințe de etichetare privind alți constituenți analitici. În plus, punctul 5 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 767/2009 solicită declararea nivelului de cenușă insolubilă în acid clorhidric dacă el depășește 2,2 % în general sau, pentru o anumită materie primă destinată hranei pentru animale, dacă depășește nivelul stabilit în secțiunea relevantă din anexa V la regulamentul respectiv. Totuși, anumite rubrici din lista materiilor prime destinate hranei pentru animale din partea C se abat de la aceste reguli, după cum urmează:

(a) declarațiile obligatorii privind constituenții analitici din lista materiilor prime destinate hranei pentru animale din partea C înlocuiesc declarațiile obligatorii astfel cum se menționează în secțiunea relevantă din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 767/2009;

(b) dacă coloana referitoare la declarațiile obligatorii din lista materiilor prime destinate hranei pentru animale din partea C nu menționează niciunul dintre constituenții analitici care ar trebui declarați în conformitate cu secțiunea relevantă din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 767/2009, niciunul din constituenții respectivi nu trebuie să fie menționați pe etichetă. Totuși, pentru cenușa insolubilă în acid clorhidric, atunci când nu este stabilit niciun nivel în lista materiilor prime destinate hranei pentru animale din partea C, nivelul se declară dacă depășește 2,2 %;

(c) când se menționează unul sau mai multe niveluri specifice de umiditate în coloana „declarații obligatorii” din lista materiilor prime destinate hranei pentru animale din partea C, nivelurile respective se aplică în locul nivelurilor de la punctul 6 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 767/2009. Cu toate acestea, dacă conținutul de umiditate este mai mic de 14 %, nu este obligatoriu să fie declarat. În cazul în care în coloana respectivă nu este menționat niciun nivel specific de umiditate, se aplică punctul 6 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 767/2009.

(15) Un operator din sectorul hranei pentru animale care pretinde că o materie primă destinată hranei pentru animale are mai multe proprietăți decât cele specificate în coloana „descriere” din lista materiilor prime destinate hranei pentru animale din partea C sau se referă la un proces menționat în partea B care poate fi asimilat unei mențiuni (de exemplu, protecție față de degradabilitatea ruminală) respectă articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 767/2009. În plus, materiile prime destinate hranei pentru animale pot viza un anumit scop nutrițional în conformitate cu articolele 9 și 10 din Regulamentul (CE) nr. 767/2009.

PARTEA B

Glosarul proceselor



 

Proces

Definiție

Denumire comună/calificativ

1

Fracționarea cu aer

Separarea particulelor prin intermediul unui flux de aer

Supus fracționării cu aer

2

Aspirare

Proces de eliminare a prafului, a particulelor fine și a altor particule fine de cereale în suspensie din boabele de cereale în vrac în cursul transportului prin intermediul unui flux de aer

Aspirat

3

Albire

Proces care constă în tratamentul termic al unei substanțe organice prin fierbere sau tratare cu aburi în scopul de a denatura enzimele naturale, de a înmuia țesuturile și de a elimina aromele brute, urmat de imersiune în apă rece pentru a opri procesul de gătire

Albit

4

Decolorare

Îndepărtarea culorii naturale prin procese chimice sau fizice sau prin utilizarea de pământ decolorant

Decolorat

5

Răcire

Scădere a temperaturii sub cea ambiantă dar peste cea de congelare pentru a favoriza conservarea

Refrigerat

6

Tocare

Reducerea dimensiunii particulelor folosind unul sau mai multe cuțite

Tocat

7

Curățare

Îndepărtarea obiectelor (contaminanți, de exemplu pietre) sau a părților vegetative ale plantei, de exemplu particule mobile de paie, hoaspe sau buruieni

Curățat/sortat

8

Concentrare (1)

Îndepărtarea apei și/sau a altor constituenți

Concentrat

9

Condensare

Tranziția unei substanțe din fază gazoasă în fază lichidă

Condensat

10

Gătire

Aplicarea unui tratament termic pentru a modifica caracteristicile fizice și chimice ale materiilor prime destinate hranei pentru animale

Gătit

11

Zdrobire

Reducerea dimensiunii particulelor folosind un concasor

Zdrobit

12

Cristalizare

Purificare prin formarea de cristale solide pornind de la o soluție lichidă. De obicei, impuritățile din lichid nu sunt încorporate în structura cristalului.

Cristalizat

13

Decorticare (2)

Îndepărtarea parțială sau completă a învelișurilor exterioare ale grăunțelor, semințelor, fructelor, fructelor cu coajă tare și altele

Decorticat, parțial decorticat

14

Îndepărtarea învelișului/îndepărtarea hoaspelor

Îndepărtarea învelișurilor externe ale boabelor, grăunțelor și semințelor, de obicei prin mijloace fizice

Înveliș îndepărtat sau hoaspe îndepărtate (3)

15

Depectinizare

Extracția pectinelor dintr-o materie primă destinată hranei pentru animale

Depectinizat

16

Desicare

Proces de extragere a umidității

Desicat

17

Îndepărtarea materiilor vâscoase

Proces folosit pentru a îndepărta stratul de materii vâscoase de pe o suprafață

Materii vâscoase îndepărtate

18

Dezaharisire

Îndepărtare parțială sau totală a mono- și a dizaharidelor din melasă sau din alte materii conținând zaharide prin mijloace chimice sau fizice

Dezaharisit, parțial dezaharisit

19

Detoxificare

Proces prin care contaminanții toxici sunt distruși sau li se reduce concentrația

Detoxificat

20

Distilare

Fracționarea lichidelor prin fierbere și colectarea vaporilor condensați într-un recipient separat

Distilat

21

Uscare

Deshidratare prin procese artificiale sau naturale

Uscat natural sau artificial, după caz

22

Însilozare

Depozitarea materiilor prime destinate hranei pentru animale într-un siloz, cu sau fără adăugare de conservanți sau în condiții anaerobe cu sau fără adăugare de aditivi de însilozare

Însilozat

23

Evaporare

Reducerea conținutului de apă

Evaporat

24

Expandare

Proces termic în cursul căruia vaporizarea bruscă a apei conținute în produs duce la expandarea acestuia

Expandat

25

Eliminare

Îndepărtarea, prin presare, a uleiurilor sau a grăsimilor

Turtă și uleiuri sau grăsimi

26

Extracție

Îndepărtare prin solvenți organici a grăsimilor sau a uleiurilor din anumite materii sau prin solvenți apoși a zaharidelor sau a altor componente hidrosolubile

Extras/făină și uleiuri sau grăsimi, melasă sau pulpă și zaharide sau alte componente hidrosolubile

27

Extrudare

Proces termic în cursul căruia vaporizarea bruscă a apei conținute în produs duce la fărâmițarea acestuia, combinat cu o modelare specifică a produsului prin trecere printr-un orificiu definit

Extrudat

28

Fermentare

Proces în care microorganisme precum bacterii, ciuperci sau drojdii sunt produse sau utilizate în materii pentru a le schimba compoziția sau proprietățile lor chimice

Fermentat

29

Filtrare

Procesul de trecere a unui lichid printr-un mediu poros sau printr-un filtru de tip membrană pentru a îndepărta particule solide

Filtrat

30

Producerea de fulgi

Rularea unei materii umede, tratată termic, pentru a genera bucăți mici de material

Fulgi

31

Măcinare în făină

Reducerea dimensiunii particulelor grăunțelor uscate și facilitarea separării în fracții constituente (în principal făină, tărâțe și urluială)

Făină, tărâțe, urluială (4) sau hrană pentru animale, după caz

32

Vinterizare

Răcirea uleiurilor separă părțile mai saturate ale uleiurilor de cele mai nesaturate. Părțile mai saturate ale uleiului se solidifică prin răcire, în timp ce părțile mai nesaturate ale uleiului sunt lichide și pot fi, de exemplu, decantate. Produsul vinterizat este uleiul solidificat.

Vinterizat

33

Fragmentare

Proces de fracționare a materiilor prime destinate hranei pentru animale în fragmente

Fragmentat

34

Prăjire

Proces de gătire a materiilor prime destinate hranei pentru animale în uleiuri sau în grăsimi

Prăjit

35

Gelificare

Proces de formare a unui gel, a unei materii prime solide, asemănătoare unui jeleu, care poate avea proprietăți variind de la moale și slab, la tare și dur utilizând, de obicei, agenți de gelificare

Gelificat

36

Granulare

Tratarea materiilor prime destinate hranei pentru animale cu scopul de a obține particule cu dimensiuni și consistențe specifice

Granulat

37

Măcinare

Reducerea dimensiunii particulelor materiilor prime solide destinate hranei pentru animale în cadrul unui proces uscat sau umed

Măcinat

38

Încălzire

Tratamente termice efectuate în condiții specifice, precum presiunea și umiditatea

Încălzit/tratat termic

39

Hidrogenare

Proces catalitic care vizează saturarea legăturilor duble din uleiuri/grăsimi/acizi grași, realizat la temperatură înaltă, sub presiune de hidrogen, în scopul de a obține trigliceride/acizi grași saturate/saturați parțial sau total sau polioli prin reducerea grupărilor carbonil ale carbohidraților la grupări hidroxil

Hidrogenat, parțial hidrogenat

40

Hidroliză

Reducere a dimensiunii moleculare prin tratament corespunzător cu apă și căldură/presiune, enzime sau acizi/baze

Hidrolizat

41

Lichefiere

Tranziția din fază solidă sau gazoasă în fază lichidă

Lichefiat

42

Macerare

Reducerea dimensiunii materiilor prime destinate hranei pentru animale utilizând mijloace mecanice, adesea în prezența apei sau a altor lichide

Macerat

43

Malțificare

Permiterea declanșării germinării unui grăunte pentru a activa enzime naturale capabile să descompună amidonul în carbohidrați fermentabili și proteinele în aminoacizi și peptide

Malțificat

44

Topire

Tranziția din fază solidă în fază lichidă prin aplicarea unui tratament termic

Topit

45

Micronizare

Proces de reducere a diametrului mediu a particulelor unei materii prime solide la scară micrometrică

Micronizat

46

Prefierbere

Proces de îmbibare în apă și supunere la un tratament termic prin care amidonul este pe deplin gelatinizat, urmat de un proces de uscare

Prefiert

47

Pasteurizare

Încălzire la o temperatură critică pentru o durată de timp specificată pentru a elimina microorganismele dăunătoare, urmată de răcire rapidă

Pasteurizat

48

Decojire

Îndepărtarea pieliței/cojii fructelor și legumelor

Decojit

49

Peletizare

Fasonare prin comprimare cu ajutorul unei matrițe

Peletă, peletat

50

Șlefuirea boabelor de orez

Înlăturarea aproape totală sau parțială a tărâțelor și a embrionului din orezul decorticat

Șlefuit

51

Pregelatinizare

Modificarea amidonului pentru a ameliora semnificativ capacitatea lui de a-și mări volumul în apă rece

Pregelatinizat (5)

52

Presare (6)

Îndepărtare fizică din solide a lichidelor precum grăsimi, uleiuri, apă sau suc

Turtă (în cazul materiilor prime care conțin uleiuri)

Pulpă, tescovină (în cazul fructelor, etc.)

Pulpă presată (în cazul sfeclei de zahăr)

53

Rafinare

Îndepărtare parțială sau totală a impurităților sau a componentelor nedorite prin tratament chimic/fizic

Rafinat, parțial rafinat

54

Coacere

Încălzire a materiilor prime destinate hranei pentru animale până la o stare uscată pentru a ameliora digestibilitatea, a intensifica culoarea și/sau a reduce factorii antinutritivi naturali

Copt

55

Rulare

Reducerea dimensiunii particulelor trecând materiile destinate hranei pentru animale, de exemplu grăunțele, printre perechi de role

Rulat

56

Protecție față de degradabilitatea ruminală

Proces care, fie prin tratament fizic utilizând căldură, presiune, aburi și o combinație a unor astfel de condiții și/sau prin acțiunea, de exemplu, a aldehidelor, a lignosulfonaților, a hidroxidului de sodiu sau a acizilor organici (cum ar fi acidul propionic sau tanic) vizează protecția față de degradabilitatea ruminală

Materiile prime destinate hranei pentru animale protejate față de degradabilitatea ruminală cu ajutorul aldehidelor pot conține până la 0,12 % aldehide libere.

Protejat față de degradabilitatea ruminală prin acțiunea [se inseră după caz]

57

Strecurare/cernere

Separarea particulelor de diferite dimensiuni trecând materiile prime destinate hranei pentru animale printr-o sită (sau site) în timp ce sunt scuturate sau vărsate

Strecurat/cernut

58

Degresare

Separare prin mijloace mecanice a stratului care plutește la suprafața unui lichid, de exemplu grăsimi provenite din lapte

Degresat

59

Tranșare

Secționarea materiilor prime destinate hranei pentru animale în bucăți plate

Tranșat

60

Îmbibare/cufundare

Umezire și înmuiere a materiilor prime destinate hranei pentru animale, de obicei semințe, pentru a reduce timpul de gătire, a facilita eliminarea învelișului seminței și absorbția apei pentru a activa procesul de germinare sau pentru a reduce concentrația de factori antinutritivi naturali

Cufundat

61

Uscare prin pulverizare

Reducerea conținutului de umiditate al unui lichid prin pulverizarea sau vaporizarea unei materii prime destinate hranei pentru animale pentru a mări raportul dintre suprafață și masă, prin care este suflat aer cald

Uscat prin pulverizare

62

Tratare cu aburi

Proces care utilizează aburi sub presiune pentru a încălzi și a găti, în scopul de a mări digestibilitatea

Tratat cu aburi

63

Toastare

Încălzire cu căldură uscată, aplicată, de obicei, semințelor oleaginoase, de exemplu pentru a reduce sau a înlătura factorii antinutritivi naturali

Toastat

64

Ultrafiltrare

Filtrarea lichidelor printr-o membrană fină care este permeabilă numai pentru moleculele mici

Ultrafiltrat

65

Degerminare

Proces de îndepărtare completă sau parțială a germenilor din boabele de cereale zdrobite

Degerminat

66

Micronizare cu infraroșii

Proces termic care utilizează căldură obținută cu raze infraroșii pentru gătit și copt cereale, rădăcini, semințe, tuberculi sau coproduse ale acestora, urmat, de obicei, de producerea de fulgi

Micronizat cu infraroșii

67

Separarea uleiurilor/grăsimilor și a uleiurilor/grăsimilor hidrogenate

Proces chimic de hidroliză a grăsimilor/uleiurilor. Reacția grăsimilor/uleiurilor cu apa, realizată la temperaturi și presiuni mari, permite obținerea acizilor grași bruți în faza hidrofobă și a apelor dulci (glicerol brut) în faza hidrofilă.

Separat

68

Ultrasonificare

Eliberare de compuși solubili prin tratare mecanică cu ultrasunete puternice și căldură în apă.

Sonificat

69

Îndepărtarea mecanică a ambalajelor alimentelor

Îndepărtarea mecanică a materialelor de ambalare

Despachetat mecanic

(1)   În limba germană „Konzentrieren” poate fi înlocuit cu „Eindicken”, acolo unde este cazul, calificativul comun fiind în această situație „eingedickt”.

(2)   „Decorticare” poate fi înlocuit cu „îndepărtarea învelișului” sau „îndepărtarea hoaspelor”, acolo unde este cazul, calificativul comun fiind în această situație „înveliș îndepărtat” sau „hoaspe îndepărtate”.

(3)   În cazul orezului, acest proces este denumit „decorticare”, iar calificativul comun este „decorticat”.

(4)   În limba franceză se poate folosi denumirea de „issues”.

(5)   În limba germană, se pot folosi calificativul „aufgeschlossen” și denumirea „Quellwasser” (referitor la amidon). În limba daneză, se pot folosi calificativul „Kvældning” și denumirea „Kvældet” (referitor la amidon).

(6)   În limba franceză, „Pressage” poate fi înlocuit cu „Extraction mécanique” acolo unde este cazul.

PARTEA C

Lista materiilor prime destinate hranei pentru animale

1.    Boabe de cereale și produse derivate



Număr

Denumire

Descriere

Declarații obligatorii

1.1.1

Orz

Boabe de Hordeum vulgare L. Pot fi protejate față de degradabilitatea ruminală

 

1.1.2

Orz, expandat

Produs obținut din orz măcinat sau fragmentat printr-un tratament în condiții de umiditate și căldură și la o anumită presiune

Amidon

1.1.3

Orz, copt

Produs în urma procesului de coacere parțială a orzului, slab colorat

Amidon dacă > 10 %

Proteină brută dacă > 15 %

1.1.4

Fulgi de orz

Produs obținut prin tratare cu aburi sau micronizare cu raze infraroșii și rulare a orzului decorticat. Poate conține o cantitate mică de hoaspe de orz. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Amidon

1.1.5

Fibre de orz

Produs rezultat la fabricarea amidonului din orz. Se compune din particule de endosperm și în principal din fibre.

Fibre brute

Proteină brută dacă > 10 %

1.1.6

Învelișuri de orz

Produs rezultat din fabricarea etanolului din amidon în urma măcinării uscate, a cernerii și a îndepărtării învelișurilor boabelor de orz

Fibre brute

Proteină brută dacă > 10 %

1.1.7

Urluială de orz

Produs obținut în timpul prelucrării orzului cernut și decorticat în orz măcinat, griș sau făină. Se compune în principal din particule de endosperm, cu fragmente fine de foițe externe și o oarecare cantitate de resturi de boabe.

Fibre brute

Amidon

1.1.8

Proteine din orz

Produs din orz obținut după separarea amidonului de tărâțe. Se compune în principal din proteine.

Proteine brute

1.1.9

Hrană pentru animale constând în proteine din orz

Produs din orz obținut după separarea amidonului. Se compune în principal din proteine și particule de endosperm.

Umiditate dacă < 45 % sau > 60 %

Dacă umiditatea < 45 %:

— Proteine brute

— Amidon

1.1.10

Produse solubile din orz

Produs din orz obținut după extracția umedă a proteinelor și a amidonului

Proteine brute

1.1.11

Tărâțe din orz

Produs rezultat la fabricarea făinii, obținut din boabe cernute de orz decorticat. Se compune în principal din fragmente de foițe externe și din particule de boabe din care s-a îndepărtat majoritatea endospermului.

Fibre brute

1.1.12

Amidon lichid din orz

Fracție secundară de amidon rezultată din producția amidonului din orz

Dacă umiditatea < 50 %:

— Amidon

1.1.13

Resturi de orz pentru bere

Produs obținut din cernerea mecanică (fracționare în funcție de dimensiuni) constând din boabe de orz de dimensiuni reduse și fracțiuni de boabe de orz separate înainte de procesul de malțificare

Fibre brute

Cenușă brută dacă > 2,2 %

1.1.14

Orz pentru bere și pulberi fine de malț

Produs constând din fracțiuni de boabe de orz și malț separate în timpul producției de malț

Fibre brute

1.1.15

Hoaspe de orz pentru bere

Produs rezultat din curățarea orzului pentru bere care se compune din fracțiuni de hoaspe de orz și din pulberi fine

Fibre brute

1.1.16

Borhot de distilerie din orz, umed

Produs rezultat la fabricarea etanolului din orz. Conține fracțiuni solide de hrană pentru animale provenite în urma distilării.

Umiditate dacă < 65 % sau > 88 %

Dacă umiditatea < 65 %:

— Proteine brute

1.1.17

Produse solubile de distilerie din orz, umede

Produs rezultat la fabricarea etanolului din orz. Conține fracțiuni solubile de hrană pentru animale provenite în urma distilării.

Umiditate dacă < 45 % sau > 70 %

Dacă umiditatea < 45 %:

— Proteine brute

1.1.18

Malț (1)

Produs rezultat din cereale germinate, uscate, măcinate și/sau supuse extracției

 

1.1.19

Mlădițe de malț (1)

Produs rezultat din germinarea cerealelor pentru bere și din curățarea malțului, care se compune din mlădițe, pulberi fine de cereale, hoaspe și boabe mici de cereale malțificate fragmentate. Poate fi măcinat.

 

1.2.1

Porumb (2)

Boabe de Zea mays L. ssp. mays. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

 

1.2.2

Fulgi de porumb (2)

Produs obținut prin tratare cu aburi sau prin micronizare cu raze infraroșii și rulare a porumbului decorticat. Poate conține o cantitate mică de hoaspe de porumb.

Amidon

1.2.3

Urluială de porumb (2)

Produs rezultat la fabricarea făinii sau a grișului din porumb. Se compune în principal din fragmente de foițe externe și din particule de boabe din care s-a îndepărtat mai puțin endosperm decât din tărâțele de porumb. Poate conține unele fragmente de germeni de porumb.

Fibre brute

Amidon

Grăsimi brute dacă > 5 %

1.2.4

Tărâțe de porumb (2)

Produs rezultat la fabricarea făinii sau a grișului din porumb. Se compune în principal din foițe externe și o oarecare cantitate de fragmente de germeni de porumb și de particule de endosperm.

Fibre brute

1.2.5

Știuleți de porumb (2)

Partea centrală a unui spic de porumb. Poate include cantități mici de boabe de porumb și de pănuși, care este posibil să nu fi fost îndepărtate în timpul recoltării mecanice.

Fibre brute

Amidon

1.2.6

Resturi de porumb (2)

Fracțiune de boabe de porumb separate prin procesul de cernere la intrarea produselor

 

1.2.7

Fibre de porumb (2)

Produs rezultat la fabricarea amidonului din porumb. Se compune în principal din fibre.

Umiditate dacă < 50 % sau > 70 %

Dacă umiditatea < 50 %:

— Fibre brute

1.2.8

Gluten din porumb (2)

Produs rezultat la fabricarea amidonului din porumb. Se compune în principal din gluten obținut la separarea amidonului.

Umiditate dacă < 70 % sau > 90 %

Dacă umiditatea < 70 %:

— Proteine brute

1.2.9

Hrană pentru animale constând în gluten din porumb (2)

Produs obținut în timpul fabricării amidonului din porumb. Se compune din tărâțe și produse solubile de porumb. Produsul poate, de asemenea, să conțină porumb fragmentat și reziduuri de la extracția uleiului din germeni de porumb. Se pot adăuga alte produse derivate din amidon și în urma rafinării sau a fermentării produselor din amidon.

Umiditate dacă < 40 % sau > 65 %

Dacă umiditatea < 40 %:

— Proteine brute

— Fibre brute

— Amidon

1.2.10

Germeni de porumb (2)

Produs rezultat la fabricarea grișului, a făinii sau a amidonului din porumb. Se compune predominant din germeni de porumb, foițe externe și părți de endosperm.

Umiditate dacă < 40 % sau > 60 %

Dacă umiditatea < 40 %:

— Proteine brute

— Grăsimi brute

1.2.11

Turtă din germeni de porumb (2)

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea germenilor de porumb prelucrați la care pot încă să mai adere părți de endosperm și de coajă

Proteine brute

Grăsimi brute

1.2.12

Făină din germeni de porumb (2)

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracția germenilor de porumb prelucrați.

Proteine brute

1.2.13

Ulei brut din germeni de porumb (2)

Ulei obținut din germeni de porumb

Umiditate dacă > 1 %

1.2.14

Porumb, expandat (2)

Produs obținut din porumb măcinat sau fragmentat printr-un tratament în condiții de umiditate și căldură și la o anumită presiune

Amidon

1.2.15

Soluție de cufundare a porumbului (2)

Fracțiune lichidă concentrată rezultată în urma procesului de cufundare a porumbului

Umiditate dacă < 45 % sau > 65 %

Dacă umiditatea < 45 %:

— Proteine brute

1.2.16

Porumb dulce însilozat (2)

Subprodus al industriei de prelucrare a porumbului dulce, alcătuit din știuleți centrali, hoaspe, baza boabelor, tocate și strecurate sau presate. Obținut prin tocarea știuleților, a hoaspelor și a frunzelor porumbului dulce, fiind prezente câteva boabe de porumb dulce.

Fibre brute

1.2.17

Porumb degerminat zdrobit (2)

Produs obținut prin degerminarea porumbului zdrobit. Se compune în principal din fragmente de endosperm și poate conține câțiva germeni de porumb și particule de foițe externe.

Fibre brute

Amidon

1.2.18

Crupe de porumb (2)

Porțiuni de porumb măcinat tari, dure, care conțin foarte puțin sau nu conțin deloc tărâțe sau germeni.

Fibre brute

Amidon

1.3.1

Mei

Boabe de Panicum miliaceum L.

 

1.4.1

Ovăz

Boabe de Avena sativa L. și de alți cultivari de ovăz

 

1.4.2

Ovăz cu învelișuri îndepărtate

Boabe de ovăz cu învelișuri îndepărtate. Pot fi tratate cu aburi.

 

1.4.3

Fulgi de ovăz

Produs obținut prin tratare cu aburi sau prin micronizare cu raze infraroșii și rulare a ovăzului decorticat. Poate conține o cantitate mică de hoaspe de ovăz.

Amidon

1.4.4

Urluială de ovăz

Produs obținut în timpul prelucrării ovăzului cernut și decorticat în crupe de ovăz și făină. Se compune în principal din tărâțe de ovăz și o oarecare cantitate de endosperm.

Fibre brute

Amidon

1.4.5

Tărâțe de ovăz

Produs rezultat la fabricarea făinii, obținut din boabe cernute de ovăz decorticat. Se compune în principal din fragmente de foițe externe și din particule de boabe din care s-a îndepărtat majoritatea endospermului.

Fibre brute

1.4.6

Învelișuri de ovăz

Produs obținut în cursul îndepărtării învelișurilor boabelor de ovăz

Fibre brute

1.4.7

Ovăz, expandat

Produs obținut din ovăz măcinat sau fragmentat printr-un tratament în condiții de umiditate și căldură și la o anumită presiune

Amidon

1.4.8

Crupe de ovăz

Ovăz curățat și cu învelișul îndepărtat

Fibre brute

Amidon

1.4.9

Făină de ovăz

Produs obținut prin măcinarea boabelor de ovăz

Fibre brute

Amidon

1.4.10

Făină de ovăz furajeră

Produs de ovăz cu conținut mare de amidon, după decorticare

Fibre brute

1.4.11

Hrană pentru animale din ovăz

Produs obținut în timpul prelucrării ovăzului cernut și decorticat în crupe de ovăz și făină. Se compune în principal din tărâțe de ovăz și o oarecare cantitate de endosperm.

Fibră brută

1.5.1

Semințe de quinoa, extrase

Semințe întregi curățate de quinoa (Chenopodium quinoa Willd.) din care a fost îndepărtată saponina conținută în învelișul exterior al semințelor

 

1.6.1

Spărturi de orez

Parte a bobului de orez Oryza Sativa L cu o lungime mai mică de trei sferturi dintr-un bob întreg. Este posibil ca orezul să fi fost prefiert.

Amidon

1.6.2

Orez șlefuit

Orez decorticat din care s-au îndepărtat în timpul șlefuirii orezului aproape toate tărâțele și embrionul. Este posibil ca orezul să fi fost prefiert.

Amidon

1.6.3

Orez pregelatinizat

Produs obținut prin pregelatinizarea orezului șlefuit sau a spărturii de orez

Amidon

1.6.4

Orez extrudat

Produs obținut prin extrudarea făinii de orez

Amidon

1.6.5

Fulgi de orez

Produs obținut prin transformarea în fulgi a boabelor sau a spărturii de orez pregelatinizate

Amidon

1.6.6

Orez decorticat

Orez nedecorticat (Oryza Sativa L.) care a fost separat numai de hoaspe. Poate să fie prefiert. Procesele de decorticare și de manipulare pot duce la o oarecare pierdere de tărâțe.

Amidon

Fibre brute

1.6.7

Orez furajer măcinat

Produs obținut prin măcinarea furajului din orez, compus fie din boabe verzi, albicioase sau necoapte, cernut în timpul procesului de șlefuire a orezului decorticat, fie din boabe normale decorticate care sunt galbene sau pătate

Amidon

1.6.8

Făină de orez

Produs obținut prin măcinarea orezului șlefuit. Este posibil ca orezul să fi fost prefiert.

Amidon

1.6.9

Orez decorticat, făină

Produs obținut prin măcinarea orezului decorticat. Este posibil ca orezul să fi fost prefiert.

Amidon

Fibre brute

1.6.10

Tărâțe de orez

Produs obținut în timpul șlefuirii orezului, constând în principal din învelișurile exterioare ale boabei (pericarp, învelișul seminței, nucleu, aleuron) și dintr-o parte a germenului. Este posibil ca orezul să fi fost prefiert sau extrudat.

Fibre brute

1.6.11

Tărâțe de orez cu carbonat de calciu

Produs obținut în timpul șlefuirii orezului, constând în principal din învelișurile exterioare ale boabei (pericarp, învelișul seminței, nucleu, aleuron) și dintr-o parte a germenului. Poate conține până la 23 % carbonat de calciu utilizat ca adjuvant tehnologic. Este posibil ca orezul să fi fost prefiert.

Fibre brute

Carbonat de calciu

1.6.12

Tărâțe de orez degresat

Tărâțe de orez rezultate în urma extracției uleiului. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală

Fibre brute

1.6.13

Ulei de tărâțe de orez

Ulei extras din tărâțe de ulei stabilizate

 

1.6.14

Urluială de orez

Produs din făină de orez și din fabricarea amidonului, obținut prin șlefuire uscată sau umedă și strecurare. Se compune în principal din amidon, proteine, grăsimi și fibre. Este posibil ca orezul să fi fost prefiert. Poate conține până la 0,25 % sodiu și până la 0,25 % sulfat.

Amidon dacă > 20 %

Proteină brută dacă > 10 %

Grăsimi brute dacă > 5 %

Fibre brute

1.6.15

Urluială de orez cu carbonat de calciu

Produs obținut în timpul șlefuirii orezului, constând în principal din particule de strat de aleuron și endosperm. Poate conține până la 23 % carbonat de calciu utilizat ca adjuvant tehnologic. Este posibil ca orezul să fi fost prefiert.

Amidon

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

Carbonat de calciu

1.6.16

Orez

Boabe de Oryza sativa L. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală

 

1.6.17

Germeni de orez

Produs obținut în timpul șlefuirii orezului, constând în principal din embrion

Grăsimi brute

Proteine brute

1.6.18

Turtă din germeni de orez

Produs rămas după ce germenii de orez au fost zdrobiți pentru a elimina uleiul

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

1.6.20

Proteine de orez

Produs obținut în urma fabricării amidonului din orez, obținut prin șlefuire umedă, strecurare, separare, concentrare și uscare

Proteine brute

1.6.21

Hrană pentru animale din orez lichid

Produs lichid concentrat rezultat în urma șlefuirii umede și a strecurării orezului

Amidon

1.6.22

Orez, expandat

Produs obținut prin expandarea boabelor sau a spărturii de orez

Amidon

1.6.23

Orez, fermentat

Produs obținut prin fermentarea orezului

Amidon

1.6.24

Orez deformat, șlefuit/orez albicios, șlefuit

Produs obținut în timpul șlefuirii orezului, constând în principal din boabe deformate și/sau albicioase și/sau deteriorate și/sau colorate în mod natural (verde, roșu și galben) și/sau normale decorticate, întregi sau sfărâmate. Poate să fie prefiert.

Amidon

1.6.25

Orez necopt, șlefuit

Produs obținut în timpul șlefuirii orezului, constând în principal din boabe necoapte și/sau albicioase

Amidon

1.7.1

Secară

Boabe de Secale cereale L.

 

1.7.2

Urluială de secară

Produs rezultat la fabricarea făinii, obținut din secară cernută. Se compune în principal din particule de endosperm, cu fragmente fine de foițe externe și diverse părți ale boabelor.

Amidon

Fibre brute

1.7.3

Hrană pentru animale din secară

Produs rezultat la fabricarea făinii, obținut din secară cernută. Se compune în principal din fragmente de foițe externe și din particule de boabe din care s-a îndepărtat mai puțin endosperm decât din tărâțele de secară.

Amidon

Fibre brute

1.7.4

Tărâțe de secară

Produs rezultat la fabricarea făinii, obținut din secară cernută. Se compune în principal din fragmente de foițe externe și din particule de boabe din care s-a îndepărtat majoritatea endospermului

Amidon

Fibre brute

1.8.1

Sorg; [Milo]

Boabe/semințe de Sorghum bicolor (L.) Moench

 

1.8.2

Sorg alb

Boabe de cultivari specifici de sorg cu un înveliș alb al seminței.

 

1.8.3

Hrană pentru animale din sorg

Produs uscat obținut în timpul separării amidonului din sorg. Se compune în principal din tărâțe. Produsul poate să conțină, de asemenea, reziduuri uscate de apă de macerare și ar putea să se adauge germeni

Proteine brute

1.9.1

Alac

Boabe de alac Triticum spelta L., Triticum dicoccum Schrank, Triticum monococcum

 

1.9.2

Tărâțe de alac

Produs rezultat la fabricarea de făină din alac. Se compune în principal din foițe externe și o oarecare cantitate de fragmente de germeni de alac și de particule de endosperm.

Fibre brute

1.9.3

Învelișuri de alac

Produs obținut în cursul îndepărtării învelișurilor boabelor de alac

Fibre brute

1.9.4

Urluială de alac

Produs obținut în timpul prelucrării alacului cernut și cu învelișul îndepărtat în făină din alac. Se compune în principal din particule de endosperm, cu fragmente fine de foițe externe și o oarecare cantitate de resturi de boabe.

Fibre brute

Amidon

1.10.1

Triticală

Boabe de Triticum × Secale cereale L. Hybrid

 

1.11.1

Grâu

Boabe de Triticum aestivum L., Triticum durum Desf. și de alți cultivari de grâu. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

 

1.11.2

Mlădițe de grâu

Produs rezultat din germinarea grâului pentru bere și din curățarea malțului, care se compune din mlădițe, pulberi fine de cereale, hoaspe și boabe mici de grâu malțificate fragmentate

 

1.11.3

Grâu, pregelatinizat

Produs obținut din grâu măcinat sau fragmentat printr-un tratament în condiții de umiditate, căldură și la o anumită presiune

Amidon

1.11.4

Urluială de grâu

Produs rezultat la fabricarea făinii, obținut din boabe cernute de grâu sau de alac decorticat. Se compune în principal din particule de endosperm, cu fragmente fine de foițe externe și o oarecare cantitate de resturi de boabe.

Fibre brute

Amidon

1.11.5

Fulgi de grâu

Produs obținut prin tratare cu aburi sau prin micronizare cu raze infraroșii și rulare a grâului decorticat. Poate conține o cantitate mică de hoaspe de grâu. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Fibre brute

Amidon

1.11.6

Hrană pentru animale din grâu

Produs rezultat la fabricarea făinii sau a malțului, obținut din boabe cernute de grâu sau de alac decorticat. Se compune în principal din fragmente de foițe externe și din particule de boabe din care s-a îndepărtat mai puțin endosperm decât din tărâțele de grâu.

Fibre brute

1.11.7

Tărâțe de grâu (3)

Produs rezultat la fabricarea făinii sau a malțului, obținut din boabe cernute de grâu sau de alac decorticat. Se compune în principal din fragmente de foițe externe și din particule de boabe din care s-a îndepărtat majoritatea endospermului.

Fibre brute

1.11.8

Particule de grâu fermentat malțificat

Produs obținut printr-un proces care combină malțificarea și fermentarea grâului și a tărâțelor de grâu. Produsul este apoi uscat și măcinat.

Amidon

Fibre brute

1.11.10

Fibre de grâu

Fibre extrase în timpul prelucrării grâului. Se compune în principal din fibre.

Umiditate dacă < 60 % sau > 80 %

Dacă umiditatea < 60 %:

— Fibre brute

1.11.11

Germeni de grâu

Produs rezultat din măcinarea făinii, compus în principal din germeni de grâu, rulați sau prelucrați în alt mod, la care pot încă să mai adere fragmente de endosperm și de foițe externe

Proteine brute

Grăsimi brute

1.11.12

Germeni de grâu, fermentați

Produs al fermentării germenilor de grâu

Proteine brute

Grăsimi brute

1.11.13

Turtă din germeni de grâu

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea germenilor de grâu (Triticum aestivum L., Triticum durum Desf. și de alți cultivari de grâu și de alac decorticat (Triticum spelta L., Triticum dicoccum Schrank, Triticum monococcum L.) la care pot încă să mai adere părți de endosperm și de coajă

Proteine brute

1.11.15

Proteine din grâu

Proteine din grâu extrase în timpul producției amidonului sau a etanolului, poate fi parțial hidrolizat

Proteine brute

1.11.16

Hrană pentru animale din gluten de grâu

Produs rezultat la fabricarea amidonului și a glutenului din grâu. Se compune din tărâțe, din care este posibil ca germenii să fi fost parțial înlăturați. Se pot adăuga produse solubile de grâu, grâu fragmentat și alte produse derivate din amidon și în urma rafinării sau a fermentării produselor din amidon.

Umiditate dacă < 45 % sau > 60 %

Dacă umiditatea < 45 %:

— Proteine brute

— Amidon

1.11.18

Gluten vital de grâu

Proteine din grâu caracterizate printr-o vâscoelasticitate mare sub formă hidratată, cu cel puțin 80 % proteine (N × 6,25) și cel mult 2 % cenușă ca substanță uscată

Proteine brute

1.11.19

Amidon de grâu lichid

Produs obținut din producția de amidon/glucoză și gluten din grâu

Umiditate dacă < 65 % sau > 85 %

Dacă umiditatea < 65 %:

— Amidon

1.11.20

Amidon de grâu conținând proteine, parțial dezaharisit

Produs obținut în timpul fabricării amidonului din grâu, conținând, în principal, amidon parțial zaharisit, proteine solubile și alte părți solubile ale endospermului

Proteine brute

Amidon

Zaharide totale calculate ca zaharoză

1.11.21

Produse solubile de grâu

Produs din grâu obținut după extracția umedă a proteinelor și a amidonului. Poate fi hidrolizat

Umiditate dacă < 55 % sau > 85 %

Dacă umiditatea < 55 %:

— Proteine brute

1.11.22

Concentrat de drojdie de grâu

Subprodus umed care este eliberat după fermentarea amidonului de grâu pentru producția de alcool

Umiditate dacă < 60 % sau > 80 %

Dacă umiditatea < 60 %:

— Proteine brute

1.11.23

Resturi de grâu pentru bere

Produs obținut din cernerea mecanică (fracționare în funcție de dimensiuni) constând din boabe de grâu de dimensiuni reduse și fracțiuni de boabe de grâu separate înainte de procesul de malțificare

Fibre brute

1.11.24

Grâu pentru bere și particule fine de malț

Produs constând din fracțiuni de boabe de grâu și malț separate în timpul producției malțului

Fibre brute

1.11.25

Hoaspe de grâu pentru bere

Produs rezultat din curățarea grâului pentru bere care se compune din fracțiuni de hoaspe de grâu și pulberi fine

Fibre brute

1.12.2

Făină de boabe (1)

Făină rezultată din măcinarea boabelor

Amidon

Fibre brute

1.12.3

Concentrat proteic din boabe (1)

Produs concentrat și uscat obținut din boabe după îndepărtarea amidonului prin fermentarea drojdiei

Proteine brute

1.12.4

Resturi de boabe de cereale (1)

Produse obținute din cernerea mecanică (fracționare în funcție de dimensiuni) constând din boabe mici și din fracțiuni de boabe, care pot fi germinate, separate înainte de prelucrarea suplimentară a boabelor. Produsele conțin mai multe fibre brute (de exemplu, învelișuri) decât cerealele nefracționate.

Fibre brute

1.12.5

Germeni de boabe (1)

Produs rezultat din măcinarea făinii și din fabricarea amidonului, compus în principal din germeni de grâu, rulați sau prelucrați în alt mod, la care pot încă să mai adere fragmente de endosperm și de foițe externe

Proteine brute,

Grăsimi brute

1.12.6

Sirop din lichidul de spălare a boabelor (1)

Produs din boabe obținut prin evaporarea concentratului lichidului de spălare obținut din fermentarea și distilarea boabelor utilizate la producerea de alcool din boabe

Umiditate dacă < 45 % sau > 70 %

Dacă umiditatea < 45 %:

— Proteine brute

1.12.7

Boabe umede de distilerie (1)

Produs umed care corespunde fracțiunii solide obținute prin centrifugarea și/sau filtrarea lichidului de spălare din boabe fermentate și distilate utilizate la producerea de alcool din boabe

Umiditate dacă < 65 % sau > 88 %

Dacă umiditatea < 65 %:

— Proteine brute

1.12.8

Produse solubile concentrate de distilerie (1)

Produs umed rezultat din producerea de alcool prin fermentarea și distilarea unui terci de grâu și a siropului de zahăr după separarea prealabilă a tărâțelor și a glutenului. Pat conține celule moarte și/sau părți ale microorganismelor de fermentare.

Umiditate dacă < 65 % sau > 88 %

Dacă umiditatea < 65 %:

— Proteină brută dacă > 10 %

1.12.9

Boabe și produse solubile de distilerie (1)

Produs obținut la producerea de alcool prin fermentarea și distilarea terciului de cereale și/sau a altor produse din amidon și care conțin zahăr. Pot conține celule moarte și/sau părți ale microorganismelor de fermentare. Poate conține 2 % sulfat. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Umiditate dacă < 60 % sau > 80 %

Dacă umiditatea < 60 %:

— Proteine brute

1.12.10

Boabe uscate de distilerie

Produs rezultat în procesul de distilare a alcoolului obținut prin uscarea reziduurilor solide de boabe fermentate. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

1.12.11

Boabe întunecate de distilerie (1); [Boabe uscate de distilerie și produse solubile] (1)

Produs rezultat în procesul de distilare a alcoolului obținut prin uscarea reziduurilor solide de boabe fermentate, la care s-a adăugat sirop rezidual sau lichid de spălare evaporat. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

1.12.12

Borhot de bere (1)

Produs rezultat în procesul de fabricare a berii alcătuit din cereale malțificate și nemalțificate și alte produse din amidon, care pot să conțină materii din hamei. Comercializat, de obicei, sub formă umedă, însă poate fi vândut și sub formă uscată. Poate conține până la 0,3 % dimetilpolisiloxan, poate conține până la 1,5 % enzime, poate conține până la 1,8 % bentonită

Umiditate dacă < 65 % sau > 88 %

Dacă umiditatea < 65 %:

— Proteine brute

1.12.13

Borhot (1)

Produs solid obținut în producerea de whisky din cereale. Se compune din reziduuri ale extracției cu apă caldă a cerealelor malțificate. Comercializat, de obicei, sub formă umedă, după îndepărtarea extractului prin gravitație

Umiditate dacă < 65 % sau > 88 %

Dacă umiditatea < 65 %:

— Proteine brute

1.12.14

Boabe rezultate în urma filtrării terciului

Produs solid obținut în producția de bere, extragerea malțului și distilarea whisky-ului. Se compune din reziduuri ale extracției cu apă caldă a malțului măcinat, la care se pot adăuga alte produse bogate în zahăr sau în amidon. Comercializat, de obicei, sub formă umedă, după îndepărtarea extractului prin presare.

Umiditate dacă < 65 % sau > 88 %

Dacă umiditatea < 65 %:

— Proteine brute

1.12.15

Reziduuri de la distilarea whisky-ului

Produsul care rămâne în alambic în urma primei (spălări) distilări a unui malț de distilerie

Proteină brută dacă > 10 %

1.12.16

Sirop rezidual de la distilarea whisky-ului

Produs în urma primei (spălări) distilări a unui malț de distilerie, obținut prin evaporarea reziduurilor de distilare care rămân în alambic

Umiditate dacă < 45 % sau > 70 %

Dacă umiditatea < 45 %:

Proteine brute

(1)   Această denumire poate fi completată cu specia de cereale.

(2)   A se remarca faptul că, în engleză, se pot folosi denumirile „maize” și „corn

(3)   Dacă acest produs a fost supus unei măcinări mai fine, denumirii sale i se poate adăuga cuvântul „fin” sau denumirea poate fi înlocuită printr-o denumire corespunzătoare.

2.    Semințe oleaginoase, fructe oleaginoase și produse derivate



Număr

Denumire

Descriere

Declarații obligatorii

2.1.1

Turtă din babassu

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea nucilor de palmier babassu (soiurile Orbignya)

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

2.2.1

Semințe de camelină

Semințe de Camelina sativa L. Crantz

 

2.2.2

Camelină, turtă

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de camelină

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

2.2.3

Făină de camelină

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracție și tratament termic corespunzător al turtei din semințe de camelină

Proteine brute

2.3.1

Hoaspe de cacao

Foițe ale boabelor uscate și coapte de Theobroma cacao L.

Fibre brute

2.3.2

Pelicule de cacao

Produs obținut prin prelucrarea boabelor de Theobroma cacao L.

Fibre brute

Proteine brute

2.3.3

Făină de boabe de cacao, parțial decorticate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracția boabelor uscate și coapte de cacao Theobroma cacao L. din care s-a îndepărtat o parte a hoaspelor

Proteine brute

Fibre brute

2.4.1

Turtă din copră

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea miezului uscat (endosperm) și a învelișului exterior (tegument) al seminței de cocotier Cocos nucifera L.

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

2.4.2

Copră, turtă hidrolizată

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea și hidrolizarea enzimatică a miezului uscat (endosperm) și a învelișului exterior (tegument) ale semințelor de cocotier Cocos nucifera L.

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

2.4.3

Făină de copră

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea miezului uscat (endosperm) și a învelișului exterior (tegument) al seminței de cocotier Cocos nucifera L.

Proteine brute

2.5.1

Semințe de bumbac

Semințe de Gossypium spp. din care au fost îndepărtate fibrele. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

 

2.5.2

Făină de semințe de bumbac, parțial decorticate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracția semințelor de bumbac din care au fost îndepărtate fibrele și o parte a hoaspelor. (Conținut maxim de fibre brute 22,5 % în materia uscată). Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

Fibre brute

2.5.3

Turtă din semințe de bumbac

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de bumbac din care au fost îndepărtate fibrele

Proteine brute

Fibre brute

Grăsimi brute

2.6.1

Turtă din arahide, parțial decorticate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea arahidelor parțial decorticate din specia Arachis hypogaea L. și din alte specii de Arachis

(Conținut maxim de fibre brute 16 % în materia uscată)

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

2.6.2

Făină de arahide, parțial decorticate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracția turtei din arahide parțial decorticate (Conținut maxim de fibre brute 16 % în materia uscată)

Proteine brute

Fibre brute

2.6.3

Turtă din arahide, decorticate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea arahidelor decorticate

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

2.6.4

Făină de arahide, decorticate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracția turtei din arahide decorticate

Proteine brute

Fibre brute

2.7.1

Turtă din capoc

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de capoc (Ceiba pentadra L. Gaertn.)

Proteine brute

Fibre brute

2.8.1

Semințe de in

Semințe de in Linum usitatissimum L. (puritate botanică minimă 93 %), întregi, aplatizate sau măcinate. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

 

2.8.2

Turtă din semințe de in

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de in.

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

2.8.3

Făină din semințe de in

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracție și tratament termic corespunzător al turtei din semințe de in. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

2.8.4

Hrană pentru animale constând în turtă din semințe de in

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de in. Numai în cazul în care este produsă într-o unitate integrată de zdrobire și rafinare, produsul poate conține până la:

— 1 % din suma dintre pământul decolorant utilizat și auxiliarul de filtrare (de exemplu, diatomit, silicați amorfi și silice, filosilicați și fibre celulozice sau de lemn)

— 1,3 % din lecitine brute

— 2 % din paste de neutralizare

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

2.8.5

Hrană pentru animale constând în făină din semințe de in

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracție și tratament termic corespunzător al turtei din semințe de in. Numai în cazul în care se produce într-o unitate integrată de zdrobire și rafinare, produsul poate conține până la

— 1 % din suma dintre pământul decolorant utilizat și auxiliarul de filtrare (de exemplu, diatomit, silicați amorfi și silice, filosilicați și fibre celulozice sau de lemn)

— 1,3 % lecitine brute

— 2 % paste de neutralizare.

Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală

Proteine brute

2.9.1

Tărâțe de muștar

Produs rezultat la fabricarea muștarului (Brassica juncea L.). Se compune din fragmente de foițe externe și din particule de boabe.

Fibre brute

2.9.2

Făină din semințe de muștar

Produs obținut prin extracția uleiului volatil de muștar din semințe de muștar

Proteine brute

2.10.1

Semințe de niger

Semințe de niger Guizotia abyssinica (L.F.) Cass

 

2.10.2

Turtă din semințe de niger

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de niger (Cenușă insolubilă în HCl: maxim 3,4 %)

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

2.11.1

Pulpă de măsline

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracția măslinelor presate Olea europea L. separate cât mai mult posibil de părți din miez

Proteine brute

Fibre brute

Grăsimi brute

2.11.2

Hrană pentru animale constând în făină de măsline degresate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului de măsline, obținut prin extracția și tratamentul termic corespunzător al turtei de pulpă de măsline separată cât mai mult posibil de părți din miez. Numai în cazul în care se produce într-o unitate integrată de zdrobire și rafinare, produsul poate conține până la

— 1 % din suma dintre pământul decolorant utilizat și auxiliarul de filtrare (de exemplu, diatomit, silicați amorfi și silice, filosilicați și fibre celulozice sau de lemn)

— 1,3 % lecitine brute.

— 2 % paste de neutralizare.

Proteine brute

Fibre brute

2.11.3

Făină de măsline degresate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului de măsline, obținut prin extracția și tratamentul termic corespunzător al turtei de pulpă de măsline separată cât mai mult posibil de părți din miez.

Proteine brute

Fibre brute

2.12.1

Turtă din miez de sâmburi de palmier

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea miezului de sâmburi de palmier Elaeis guineensis Jacq., Corozo oleifera (HBK) L. H. Bailey (Elaeis melanococca auct.) din care s-a eliminat o parte cât mai mare a învelișului dur

Proteine brute

Fibre brute

Grăsimi brute

2.12.2

Făină din miez de sâmburi de palmier

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracția miezului de sâmburi de palmier din care s-a eliminat o parte cât mai mare a învelișului dur

Proteine brute

Fibre brute

2.13.1

Semințe de dovleac și de dovlecel

Semințe de Cucurbita pepo L. și de plante din genul Cucurbita

 

2.13.2

Semințe de dovleac și de dovlecel, turtă

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de Cucurbita pepo și de plante din genul Cucurbita

Proteine brute

Grăsimi brute

2.14.1

Semințe de rapiță (1)

Semințe de rapiță Brassica napus L. ssp. oleifera (Metzg.) Sinsk. Rapiță indiană Brassica napus L. var. glauca (Roxb.) O.E. Schulz și Brassica rapa ssp. oleifera (Metzg.) Sinsk. Puritate botanică minimă 94 %. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

 

2.14.2

Semințe de rapiță, turtă

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de rapiță. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

2.14.3

Făină din semințe de rapiță

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracție și tratament termic corespunzător al turtei din semințe de rapiță. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

2.14.4

Semințe de rapiță, extrudate

Produs obținut din semințe întregi de rapiță printr-un tratament în condiții de umiditate și căldură și la o anumită presiune, care duce la creșterea gelatinizării amidonului. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

Grăsimi brute

2.14.5

Concentrat proteic din semințe de rapiță

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin separarea fracției proteice a turtelor de semințe de rapiță sau a semințelor de rapiță

Proteine brute

2.14.6

Hrană pentru animale constând în turtă din semințe de rapiță

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de rapiță. Numai în cazul în care se produce într-o unitate integrată de zdrobire și rafinare, produsul poate conține până la

— 1 % din suma dintre pământul decolorant utilizat și auxiliarul de filtrare (de exemplu, diatomit, silicați amorfi și silice, filosilicați și fibre celulozice sau de lemn)

— 1,3 % lecitine brute

— 2 % paste de neutralizare.

Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

2.14.7

Hrană pentru animale constând în făină din semințe de rapiță

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracție și tratament termic corespunzător al turtei din semințe de rapiță. Numai în cazul în care se produce într-o unitate integrată de zdrobire și rafinare, produsul poate conține până la

— 1 % din suma dintre pământul decolorant utilizat și auxiliarul de filtrare (de exemplu, diatomit, silicați amorfi și silice, filosilicați și fibre celulozice sau de lemn)

— 1,3 % lecitine brute

— 2 % paste de neutralizare.

Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

2.15.1

Semințe de șofrănaș

Semințe de șofrănaș Carthamus tinctorius L.

 

2.15.2

Făină din semințe de șofrănaș, parțial decorticate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracția semințelor de șofrănaș parțial decorticate.

Proteine brute

Fibre brute

2.15.3

Învelișuri de șofrănaș

Produs obținut în cursul îndepărtării învelișurilor semințelor de șofrănaș

Fibre brute

2.16.1

Semințe de susan

Semințe de Sesamum indicum L.

 

2.17.1

Semințe de susan, cu învelișuri parțial îndepărtate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin îndepărtarea parțială a hoaspelor

Proteine brute

Fibre brute

2.17.2

Hoaspe de susan

Produs obținut în cursul îndepărtării hoaspelor semințelor de susan

Fibre brute

2.17.3

Turtă din semințe de susan

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de susan (Cenușă insolubilă în HCl: maxim 5 %).

Proteine brute

Fibre brute

Grăsimi brute

2.18.1

Soia toastată (boabe)

Boabe de soia (Glycine max L. Merr.) supuse unui tratament termic corespunzător. (Activitate ureazică maximă 0,4 mg N/g × min.). Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

 

2.18.2

Turtă de soia (boabe)

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de soia.

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

2.18.3

Făină de soia (boabe)

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut din boabe de soia după extracție și tratament termic corespunzător. (Activitate ureazică maximă 0,4 mg N/g × min.).

Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

Fibre brute

dacă > 8 % în materie uscată

2.18.4

Făină de soia (boabe), cu învelișuri îndepărtate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut din boabe de soia cu învelișuri îndepărtate după extracție și tratament termic corespunzător. (Activitate ureazică maximă 0,5 mg N/g × min.). Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

2.18.5

Învelișuri de soia (boabe)

Produs obținut în cursul îndepărtării învelișurilor boabelor de soia

Fibre brute

2.18.6

Boabe de soia, extrudate

Produs obținut din boabe de soia printr-un tratament în condiții de umiditate și căldură și la o anumită presiune, care duce la creșterea gelatinizării amidonului. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

Grăsimi brute

2.18.7

Concentrat proteic din soia (boabe)

Produs obținut din boabe degresate de soia cu învelișuri îndepărtate, după o a doua extracție sau al doilea tratament enzimatic pentru a reduce concentrația extractului lipsit de azot. Poate conține enzime inactivate.

Proteine brute

2.18.8

Pulpă din boabe de soia; [Pastă din boabe de soia]

Produs obținut în cursul extracției boabelor de soia pentru prepararea alimentelor

Proteine brute

2.18.9

Melasă din boabe de soia

Produs rezultat în timpul prelucrării boabelor de soia

Proteine brute

Grăsimi brute

2.18.10

Subprodus rezultat di prepararea boabelor de soia

Produse obținute în cursul prelucrării boabelor de soia pentru a obține preparate alimentare pe bază de boabe de soia

Proteine brute

2.18.11

Soia (boabe)

Boabe de soia (Glycine max L. Merr.)

Activitate ureazică dacă > 0,4 mg N/g × min

2.18.12

Boabe de soia, fulgi

Produs obținut prin tratare cu aburi sau micronizare cu raze infraroșii și rulare a boabelor de soia cu învelișuri îndepărtate (Activitate ureazică maximă 0,4 mg N/g × min.)

Proteine brute

2.18.13

Hrană pentru animale care constă în făină de soia (boabe)

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut din boabe de soia după extracție și tratament termic corespunzător. (Activitate ureazică maximă 0,4 mg N/g × min.). Numai în cazul în care se produce într-o unitate integrată de zdrobire și rafinare, produsul poate conține până la

— 1 % din suma dintre pământul decolorant utilizat și auxiliarul de filtrare (de exemplu, diatomit, silicați amorfi și silice, filosilicați și fibre celulozice sau de lemn)

— 1,3 % lecitine brute

— 1,5 % paste de neutralizare.

Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

Fibre brute

dacă > 8 % în materie uscată

2.18.14

Hrană pentru animale care constă în făină de soia (boabe), cu învelișuri îndepărtate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut din boabe de soia cu învelișuri îndepărtate după extracție și tratament termic corespunzător. (Activitate ureazică maximă 0,5 mg N/g × min.). Numai în cazul în care se produce într-o unitate integrată de zdrobire și rafinare, produsul poate conține până la

— 1 % din suma dintre pământul decolorant utilizat și auxiliarul de filtrare (de exemplu, diatomit, silicați amorfi și silice, filosilicați și fibre celulozice sau de lemn)

— 1,3 % lecitine brute

— 1,5 % paste de neutralizare.

Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

2.18.15

Proteine (concentrate) fermentate din soia (boabe)

Produs obținut din boabe degresate de soia cu învelișuri îndepărtate, după fermentare microbiană pentru a reduce concentrația extractului lipsit de azot. Pot include, de asemenea, celule moarte și/sau părți ale acestora provenite din microorganismele de fermentare utilizate.

Proteine brute

2.19.1

Semințe de floarea-soarelui

Semințe de floarea-soarelui Helianthus annuus L. Pot fi protejate față de degradabilitatea ruminală.

 

2.19.2

Turtă din semințe de floarea-soarelui

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de floarea-soarelui.

Proteine brute

Grăsimi brute

Fibre brute

2.19.3

Făină din semințe de floarea-soarelui

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracție și tratament termic corespunzător al turtei din semințe de floarea-soarelui. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

Fibre brute

2.19.4

Făină din semințe de floarea-soarelui, cu învelișuri îndepărtate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracție și tratament termic corespunzător al turtei din semințe de floarea-soarelui din care hoaspele au fost îndepărtate parțial sau total. Conținut maxim de fibre brute 27,5 % în materia uscată

Proteine brute

Fibre brute

2.19.5

Învelișuri de semințe de floarea-soarelui

Produs obținut în cursul îndepărtării învelișurilor semințelor de floarea-soarelui

Fibre brute

2.19.6

Hrană pentru animale constând în făină din semințe de floarea-soarelui

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracție și tratament termic corespunzător al turtei din semințe de floarea-soarelui. Numai în cazul în care se produce într-o unitate integrată de zdrobire și rafinare, produsul poate conține până la

— 1 % din suma dintre pământul decolorant utilizat și auxiliarul de filtrare (de exemplu, diatomit, silicați amorfi și silice, filosilicați și fibre celulozice sau de lemn)

— 1,3 % lecitine brute

— 2 % paste de neutralizare.

Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

2.19.7

Hrană pentru animale constând în făină din semințe de floarea-soarelui, cu învelișuri îndepărtate

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracție și tratament termic corespunzător al turtei din semințe de floarea-soarelui din care hoaspele au fost îndepărtate parțial sau total. Numai în cazul în care se produce într-o unitate integrată de zdrobire și rafinare, produsul poate conține până la

— 1 % din suma dintre pământul decolorant utilizat și auxiliarul de filtrare (de exemplu, diatomit, silicați amorfi și silice, filosilicați și fibre celulozice sau de lemn)

— 1,3 % lecitine brute

— 2 % paste de neutralizare.

Conținut maxim de fibre brute: 27,5 % în materia uscată.

Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

Fibre brute

2.19.8

Fracție bogat proteică și slab celulozică de făină din floarea-soarelui

Produs rezultat din prelucrarea făinii de floarea-soarelui, obținut prin măcinarea și fracționarea (cernere și fracționarea cu aer) făinii din semințe de floarea-soarelui, cu învelișuri îndepărtate.

Conținut minim de proteine brute: 45 % în condiții de umiditate de 8 %

Conținut maxim de fibre brute: 8 % în condiții de umiditate de 8 %

Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

Fibre brute

2.19.9

Fracție bogat celulozică de făină din floarea-soarelui

Produs rezultat din prelucrarea făinii de floarea-soarelui, obținut prin măcinarea și fracționarea (cernere și fracționarea cu aer) făinii din semințe de floarea-soarelui, cu învelișuri îndepărtate.

Conținut minim de fibre brute: 38 % în condiții de umiditate de 8 %

Conținut minim de proteine brute: 17 % în condiții de umiditate de 8 %

Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

Proteine brute

Fibre brute

2.20.1

Uleiuri și grăsimi vegetale (2)

Uleiuri și grăsimi obținute din semințe și fructe oleaginoase (excluzând uleiul de ricin din planta de ricin); pot fi demucilaginate, rafinate și/sau hidrogenate.

Umiditate dacă > 1 %

2.20.2

Uleiuri vegetale uzate provenite din fabricile de alimente

Uleiuri vegetale care au fost utilizate de operatorii din sectorul alimentar în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 852/2004 pentru gătit și care nu au fost în contact cu carne, grăsimi animale, pește sau animale acvatice.

Umiditate dacă > 1 %

2.21.1

Lecitine brute

Produs obținut în cursul demucilaginării uleiului brut din semințele și fructele oleaginoase cu apă. Se poate adăuga acid citric, acid fosforic sau hidroxid de sodiu în timpul demucilaginării uleiului brut

 

2.22.1

Semințe de cânepă

Semințe controlate din soiurile de Cannabis sativa L. cu un conținut maxim de tetrahidrocanabinol în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1782/2003.

 

2.22.2

Turtă de cânepă

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de cânepă

Proteine brute

Fibre brute

2.22.3

Ulei de cânepă

Ulei obținut prin presarea plantelor și a semințelor de cânepă

Umiditate dacă > 1 %

2.23.1

Semințe de mac

Semințe de Papaver somniferum L.

 

2.23.2

Făină de mac

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin extracția turtei din semințe de mac.

Proteine brute

(1)   Dacă este cazul, se poate adăuga indicativul „sărac în glucozinolat”, astfel cum se indică în legislația Uniunii. Acest lucru este valabil pentru toate produsele din semințe de rapiță.

(2)   Denumirea „uleiuri și grăsimi vegetale” poate fi înlocuită cu termenul „ulei vegetal” sau „grăsime vegetală”, după caz. Ea poate fi completată cu specia de plante și, dacă este cazul, cu partea din plantă. Se specifică dacă uleiul/uleiurile și/sau grăsimea/grăsimile este/sunt brut/brută/brute sau rafinat/rafinată/rafinate.

3.    Semințe de leguminoase și produse derivate



Număr

Denumire

Descriere

Declarații obligatorii

3.1.1

Fasole, toastată

Semințe de Phaseolus spp. sau Vigna spp. supuse unui tratament termic corespunzător. Poate fi protejat față de degradabilitatea ruminală.

 

3.1.2

Concentrat proteic din fasole

Produs obținut prin apa de fasole separată, în cursul fabricării amidonului

Proteine brute

3.2.1

Păstăi de roșcovă

Fructe uscate ale roșcovului Ceratonia siliqua L. care conțin boabe de roșcovă

Fibre brute

3.2.3

Roșcove zdrobite

Produs obținut prin zdrobirea fructelor uscate (păstăi) ale roșcovului, din care boabele de roșcovă au fost îndepărtate

Fibre brute

3.2.4

Pulbere de roșcove; [făină de roșcove]

Produs obținut prin micronizarea fructelor uscate (păstăi) ale roșcovului, din care boabele de roșcovă au fost îndepărtate

Fibre brute

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

3.2.5

Germeni de roșcove

Germeni de boabe de roșcove ale roșcovului

Proteine brute

3.2.6

Germeni de roșcove, turtă

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea germenilor de roșcove

Proteine brute

3.2.7

Boabe de roșcove

Boabe (grăunțe) obținute din păstăile de roșcovă și constând din endosperm, hoaspe și germeni

Fibre brute

3.2.8

Hoaspe de boabe de roșcove

Hoaspe de boabe de roșcove, obținute prin decorticarea boabelor de roșcove

Fibre brute

3.3.1

Năut

Boabe de Cicer arietinum L.

 

3.4.1

Linte bastardă

Boabe de Ervum ervilia L.

 

3.5.1

Boabe de schinduf

Boabe de schinduf (Trigonella foenum-graecum)

 

3.6.1

Făină de guar

Produs obținut după extracția mucilagiului din semințele de boabe de guar Cyamopsis tetragonoloba (L.) Taub

Proteine brute

3.6.2

Făină de germeni de guar

Produs obținut din extracția mucilagiului din germenii semințelor de boabe de guar.

Proteine brute

3.7.1

Bob

Semințe de Vicia faba L. ssp. faba var. equina Pers. și var. minuta (Alef.) Mansf.

 

3.7.2

Fulgi de bob

Produs obținut prin tratare cu aburi sau prin micronizare cu raze infraroșii și rulare a bobului decorticat.

Amidon

Proteine brute

3.7.3

Foi de bob; [Învelișuri de bob]

Produs obținut în timpul îndepărtării învelișurilor semințelor de bob, care se compune în principal din învelișuri externe.

Fibre brute

Proteine brute

3.7.4

Bob, decorticat

Produs obținut în timpul îndepărtării învelișurilor semințelor de bob, care se compune în principal din miez de bob.

Proteine brute

Fibre brute

3.7.5

Proteine din bob

Produs obținut prin măcinarea și fracționarea cu ajutorul aerului a bobului.

Proteine brute

3.8.1

Linte

Semințe de Lens culinaris a.o. Medik.

 

3.8.2

Învelișuri de linte

Produs obținut în cursul procesului de îndepărtare a învelișurilor semințelor de linte.

Fibre brute

3.9.1

Lupin dulce

Semințe de Lupinus spp. sărace în semințe amare.

 

3.9.2

Lupin dulce, cu învelișuri îndepărtate

Semințe de lupin cu învelișuri îndepărtate.

Proteine brute

3.9.3

Foi de lupin; [învelișuri de lupin]

Produs obținut în timpul îndepărtării învelișurilor semințelor de lupin, care se compune în principal din învelișuri externe.

Proteine brute

Fibre brute

3.9.4

Pulpă de lupin

Produs obținut după extracția componentelor lupinului.

Fibre brute

3.9.5

Urluială de lupin

Produs obținut în timpul fabricării de făină de lupin din lupin. Se compune în principal din particule de cotiledon și, într-o măsură mai mică, din învelișuri.

Proteine brute

Fibre brute

3.9.6

Proteine din lupin

Produs obținut din apa separată în cursul prelucrării lupinului în vederea producerii amidonului sau după măcinare și fracționare cu ajutorul aerului.

Proteine brute

3.9.7

Făină de proteine de lupin

Produs obținut din prelucrarea lupinului pentru a produce făină cu conținut mare de proteine.

Proteine brute

3.10.1

Fasole mung

Boabe de Vigna radiata L.

 

3.11.1

Mazăre

Semințe de Pisum spp. Pot fi protejate față de degradabilitatea ruminală.

 

3.11.2

Tărâțe din mazăre

Produs obținut în procesul de fabricare a făinii de mazăre. Se compune în principal din învelișuri îndepărtate în cursul decorticării și curățării mazării.

Fibre brute

3.11.3

Fulgi de mazăre

Produs obținut prin tratare cu aburi sau prin micronizare cu raze infraroșii și rulare a semințelor de mazăre decorticate.

Amidon

3.11.4

Făină de mazăre

Produs obținut în timpul măcinării mazării.

Proteine brute

3.11.5

Învelișuri de mazăre

Produs obținut în procesul de fabricare a făinii de mazăre din mazăre. Se compune în principal din învelișuri îndepărtate în cursul decorticării și curățării și, într-o măsură mai mică, din endosperm.

Fibre brute

3.11.6

Mazăre, cu învelișuri îndepărtate

Semințe de mazăre cu învelișuri îndepărtate.

Proteine brute

Fibre brute

3.11.7

Urluială de mazăre

Produs obținut în procesul de fabricare a făinii de mazăre. Se compune în principal din particule de cotiledon și, într-o măsură mai mică, din învelișuri.

Proteine brute

Fibre brute

3.11.8

Resturi de mazăre

Produs obținut din cernerea mecanică constând din fracțiuni de boabe de mazăre separate înainte de prelucrarea suplimentară.

Fibre brute

3.11.9

Proteine din mazăre

Produs obținut din apa separată în cursul prelucrării mazării în vederea producerii amidonului sau după măcinare și fracționare cu ajutorul aerului, poate fi parțial hidrolizat.

Proteine brute

3.11.10

Pulpă de mazăre

Produs obținut prin extracția umedă a amidonului și a proteinelor din mazăre. Se compune în principal din fibre interne și amidon.

Umiditate dacă < 70 % sau > 85 %

Amidon

Fibre brute

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

3.11.11

Produse solubile de mazăre

Produs obținut prin extracția umedă a amidonului și a proteinelor din mazăre. Se compune în principal din proteine solubile și din oligozaharide.

Umiditate dacă < 60 % sau > 85 %

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

Proteine brute

3.11.12

Fibre de mazăre

Produs obținut prin extracție după măcinarea și strecurarea mazării cu învelișuri îndepărtate.

Fibre brute

3.12.1

Măzăriche

Semințe de Vicia sativa L. var sativa și de alte soiuri.

 

3.13.1

Latir

Semințe de Lathyrus sativus L. supuse unui tratament termic corespunzător.

Metoda tratamentului termic

3.14.1

Măzăriche Monantha

Semințe de Vicia monanthos Desf.

 

4.    Tuberculi, rădăcini și produse derivate



Număr

Denumire

Descriere

Declarații obligatorii

4.1.1

Sfeclă de zahăr

Rădăcină de Beta vulgaris L. ssp. vulgaris var. altissima Doell.

 

4.1.2

Colete și cozi de sfeclă de zahăr

Produs proaspăt rezultat din fabricarea zahărului, compus în principal din bucăți de sfeclă de zahăr curățate, cu sau fără bucăți de frunze.

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 5 % din materia uscată

Umiditate dacă < 50 %

4.1.3

Zahăr (din sfeclă); [zaharoză]

Zahăr extras din sfecla de zahăr cu ajutorul apei.

 

4.1.4

Melasă de sfeclă (de zahăr)

Produs siropos obținut în cursul fabricării sau al rafinării zahărului din sfeclă de zahăr. Poate conține maximum 0,5 % agenți antispumanți, 0,5 % agenți antitartru, 2 % sulfat și 0,25 % sulfit.

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

Umiditate dacă > 28 %

4.1.5

Melasă de sfeclă (de zahăr), din care s-au extras parțial zahărul și/sau betaina

Produs obținut în urma unei extracții suplimentare cu ajutorul apei a zaharozei și/sau betainei din melasa de sfeclă de zahăr. Poate conține până la 2 % sulfat și 0,25 % sulfit.

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

Umiditate dacă > 28 %

4.1.6

Melasă de izomaltuloză

Fracțiune necristalizată rezultată din fabricarea izomaltulozei prin conversie enzimatică a zaharozei provenite din sfecla de zahăr.

Umiditate dacă > 40 %

4.1.7

Pulpă de sfeclă (de zahăr) umedă

Produs rezultat din fabricarea zahărului constând în felii de sfeclă de zahăr din care zahărul a fost extras cu ajutorul apei. Conținutul minim de umiditate: 82 %. Conținutul de zahăr este mic și tinde către zero din cauza fermentării (acidului lactic).

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 5 % din materia uscată

Umiditate dacă < 82 % sau > 92 %

4.1.8

Pulpă de sfeclă (de zahăr) presată

Produs rezultat din fabricarea zahărului constând în felii de sfeclă de zahăr din care zahărul a fost extras cu ajutorul apei și care au fost presate mecanic. Conținutul maxim de umiditate: 82 %. Conținutul de zahăr este mic și tinde către zero din cauza fermentării (acidului lactic). Poate conține până la 1 % sulfat.

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 5 % din materia uscată

Umiditate dacă < 65 % sau > 82 %

4.1.9

Pulpă de sfeclă (de zahăr) presată, melasată

Produs rezultat din fabricarea zahărului constând în felii de sfeclă de zahăr din care zahărul a fost extras cu ajutorul apei și care au fost presate mecanic, la care s-a adăugat melasă. Conținutul maxim de umiditate: 82 %. Conținutul de zahăr se diminuează din cauza fermentării (acidului lactic). Poate conține până la 1 % sulfat.

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 5 % din materia uscată

Umiditate dacă < 65 % sau > 82 %

4.1.10

Pulpă de sfeclă (de zahăr) uscată

Produs rezultat din fabricarea zahărului constând în felii de sfeclă de zahăr din care zahărul a fost extras cu ajutorul apei, presate mecanic și uscate. Poate conține până la 2 % sulfat.

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

Zaharide totale, calculate ca zaharoză, dacă > 10,5 %

4.1.11

Pulpă de sfeclă (de zahăr) uscată, melasată

Produs rezultat din fabricarea zahărului constând în felii de sfeclă de zahăr din care zahărul a fost extras cu ajutorul apei, presate mecanic și uscate, la care s-a adăugat melasă. Poate conține până la 0,5 % agenți antispumanți și 2 % sulfat.

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

4.1.12

Sirop de zahăr

Produs obținut prin prelucrarea zahărului și/sau a melasei. Poate conține până la 0,5 % sulfat și 0,25 % sulfit.

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

Umiditate dacă > 35 %

4.1.13

Bucăți de sfeclă (de zahăr), fierte

Produs rezultat din fabricarea siropului comestibil din sfecla de zahăr, care poate fi presat sau uscat.

Dacă este uscat:

cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

Dacă este presat:

cenușă insolubilă în HCl, dacă > 5 % din materia uscată

Umiditate dacă < 50 %

4.1.14

Fructo-oligozaharide

Produs obținut din zahărul din sfecla de zahăr printr-un proces enzimatic.

Umiditate dacă > 28 %

4.1.15

Melasă de sfeclă (de zahăr), bogată în betaină lichidă/uscată (1)

Produs obținut după extracția zahărului utilizând apă și filtrare suplimentară a melasei de sfeclă de zahăr. Produsul conține constituenții melasei și o cantitate mai mare de betaină prezente în stare naturală decât melasa standard. Poate fi uscat.

Poate conține maximum 0,5 % agenți antispumanți, 0,5 % agenți antitartru, 2 % sulfat și 0,25 % sulfit.

Conține betaină

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

Umiditate dacă > 14 %

4.1.16

Izomaltuloză

Izomaltuloză ca substanță monohidrat cristalină. Se obține prin conversie enzimatică a zaharozei provenite din sfecla de zahăr.

 

4.2.1

Suc din rădăcină de sfeclă

Suc obținut prin presarea sfeclei roșii (Beta vulgaris convar. crassa var. conditiva), urmată de concentrare și pasteurizare, păstrând gustul și aroma tipice de legumă.

Umiditate dacă < 50 % sau > 60 %

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

4.3.1

Morcovi

Rădăcini de morcov galben sau roșu Daucus carota L.

 

4.3.2

Coji de morcov, tratate cu abur

Produs umed rezultat din prelucrarea morcovului, constând în coji îndepărtate de pe rădăcina de morcov prin tratare cu aburi la care pot fi adăugate fluxuri auxiliare de amidon gelatinos de morcov. Conținutul maxim de umiditate: 97 %.

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

Umiditate dacă > 97 %

4.3.3

Resturi de morcov

Produs obținut din separarea mecanică în cadrul prelucrării morcovilor și a resturilor de morcovi. Este posibil ca produsul să fi fost supus unui tratament termic. Conținutul maxim de umiditate: 97 %.

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

Umiditate dacă > 97 %

4.3.4

Fulgi de morcov

Produs obținut prin transformarea în fulgi a rădăcinilor de morcov galben sau roșu, care sunt uscate ulterior.

 

4.3.5

Morcovi, uscați

Rădăcini de morcov galben sau roșu, indiferent de forma lor de prezentare, care sunt uscate ulterior.

Fibre brute

4.3.6

Hrană pentru animale din morcovi, uscată

Produs constituit din pulpă internă și din învelișuri externe care sunt uscate.

Fibre brute

4.4.1

Rădăcini de cicoare

Rădăcini de Cichorium intybus L.

 

4.4.2

Colete și cozi de cicoare

Produs proaspăt rezultat din prelucrarea cicorii. Constă în principal în bucăți curățate de cicoare și din bucăți de frunze.

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

Umiditate dacă < 50 %

4.4.3

Semințe de cicoare

Semințe de Cichorium intybus L.

 

4.4.4

Pulpă de cicoare presată

Produs rezultat din fabricarea inulinei din rădăcini de Cichorium intybus L., constând în bucăți de cicoare obținute prin extracție și presate mecanic. Carbohidrații (solubili) din cicoare și apa au fost parțial extrase. Poate conține până la 1 % sulfat și 0,2 % sulfit.

Fibre brute

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

Umiditate dacă < 65 % sau > 82 %

4.4.5

Pulpă de cicoare uscată

Produs rezultat din fabricarea inulinei din rădăcini de Cichorium intybus L., constând în bucăți de cicoare obținute prin extracție, presate mecanic și ulterior uscate. Carbohidrații (solubili) din cicoare au fost parțial extrași. Poate conține până la 2 % sulfat și 0,5 % sulfit.

Fibre brute

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

4.4.6

Pulbere de rădăcini de cicoare

Produs obținut prin tocarea, uscarea și măcinarea rădăcinilor de cicoare. Poate conține până la 1 % agenți antiaglomeranți.

Fibre brute

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

4.4.7

Melasă de cicoare

Produs rezultat din prelucrarea cicorii, obținut în cursul fabricării inulinei și a oligofructozei. Melasa de cicoare se compune din materii vegetale și minerale organice. Poate conține până la 0,5 % agenți antispumanți.

Proteine brute

Cenușă brută

Umiditate dacă < 20 % sau > 30 %

4.4.8

Borhot de cicoare

Subprodus rezultat din prelucrarea cicorii, obținut după separarea inulinei și a oligofructozei și eluția schimbătorului de ioni. Borhotul de cicoare se compune din materii vegetale și minerale organice. Poate conține până la 1 % agenți antispumanți.

Proteine brute

Cenușă brută

Umiditate dacă < 30 % sau > 40 %

4.4.9

Inulină (2)

Inulina este un fructan extras, de exemplu, din rădăcinile de Cichorium intybus L., Inula helenium sau Helianthus tuberosus; inulina brută poate conține până la 1 % sulfat și 0,5 % sulfit.

 

4.4.10

Sirop de oligofructoză

Produs obținut prin hidroliza parțială a inulinei provenite din Cichorium intybus L.; siropul de oligofructoză brut poate conține până la 1 % sulfat și 0,5 % sulfit.

Umiditate dacă < 20 % sau > 30 %

4.4.11

Oligofructoză, uscată

Produs obținut prin hidroliza parțială a inulinei provenite din Cichorium intybus L. și prin uscare ulterioară.

 

4.5.1

Usturoi, uscat

Pudră cu o culoare albă spre galbenă de usturoi pur măcinat, Allium sativum L.

 

4.6.1

Manioc; [tapioca]; [cassava]

Rădăcini de Manihot esculenta Crantz, indiferent de forma lor de prezentare.

Umiditate dacă < 60 % sau > 70 %

4.6.2

Manioc, uscat; [tapioca, uscată]

Rădăcini de manioc, indiferent de forma lor de prezentare, care sunt ulterior uscate.

Amidon

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

4.7.1

Pulpă de ceapă

Produs umed rezultat în cursul prelucrării cepei (genul Allium), care este format atât din foițe, cât și din cepe întregi. Dacă produsul provine din procesul de fabricare a uleiului de ceapă, el constă în principal în resturi de ceapă gătite.

Fibre brute

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

4.7.2

Ceapă, prăjită

Bucăți de ceapă curățate și mărunțite care sunt ulterior prăjite.

Fibre brute

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

Grăsimi brute

4.7.3

Soluție de ceapă, uscată

Produs uscat obținut în urma prelucrării cepei proaspete. Este obținut prin extracție alcoolică și/sau hidrică; apa sau fracțiunea alcoolică este separată și uscată prin pulverizare. Se compune în principal din carbohidrați.

Fibre brute

4.8.1

Cartofi

Tuberculi de Solanum tuberosum L.

Umiditate dacă < 72 % sau > 88 %

4.8.2

Cartofi, decojiți

Cartofi a căror coajă este îndepărtată prin tratare cu abur.

Amidon

Fibre brute

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

4.8.3

Coji de cartofi, tratate cu abur

Produs umed rezultat din prelucrarea cartofilor, constând în coji îndepărtate de pe tuberculul de cartof prin tratare cu aburi la care pot fi adăugate fluxuri auxiliare de amidon de cartof gelatinos. Produsul poate fi sub formă de piure.

Umiditate dacă > 93 %

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

4.8.4

Bucăți de cartofi, brute

Produs rezultat din cartofi în cursul preparării produselor din cartofi pentru consum uman, care pot fi decojiți sau nu.

Umiditate dacă > 88 %

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

4.8.5

Resturi de cartofi

Produs obținut din separarea mecanică în cadrul prelucrării cartofilor și din resturi de cartofi. Este posibil ca produsul să fi fost supus unui tratament termic.

Umiditate dacă > 93 %

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

4.8.6

Cartofi, piure

Produs din cartofi albiți sau fierți și ulterior transformați în piure.

Amidon

Fibre brute

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

4.8.7

Fulgi de cartofi

Produs obținut prin uscarea rotatorie a cartofilor spălați, decojiți sau nedecojiți și tratați cu abur.

Amidon

Fibre brute

Cenușă insolubilă în HCl, dacă > 3,5 % din materia uscată

4.8.8

Pulpă de cartofi

Produs rezultat din prelucrarea amidonului din cartofi constând în cartofi măcinați supuși extracției.

Umiditate dacă < 77 % sau > 88 %

4.8.9

Pulpă de cartof, uscată

Produs uscat rezultat din fabricarea amidonului din cartofi constând în extras de cartofi măcinați.

 

4.8.10

Proteine din cartofi

Produs rezultat din fabricarea amidonului compus în principal din substanțe proteice obținute după separarea amidonului.

Proteine brute

4.8.11

Proteine din cartofi, hidrolizate

Proteine obținute prin hidroliza enzimatică controlată a proteinelor din cartofi.

Proteine brute

4.8.12

Proteine din cartofi, fermentate

Produs obținut prin fermentarea proteinelor din cartofi, urmată de uscare prin pulverizare.

Proteine brute

4.8.13

Proteine din cartofi fermentate, lichide

Produs lichid obținut prin fermentarea proteinelor din cartofi.

Proteine brute

4.8.14

Suc de cartofi, concentrat

Produs concentrat rezultat din prelucrarea amidonului din cartofi, constând în substanța rămasă după îndepărtarea parțială a fibrelor, a proteinelor și a amidonului din pulpa de cartof întreagă, și din evaporarea parțială a apei.

Umiditate dacă < 50 % sau > 60 %

Dacă umiditatea < 50 %:

— Proteine brute

— Cenușă brută

4.8.15

Granule de cartofi

Cartofi după spălare, decojire, reducere a dimensiunii (tăiere, transformare în fulgi etc.) și uscare.

 

4.9.1

Cartof dulce

Tuberculi de Ipomoea batatas L., indiferent de forma lor de prezentare.

Umiditate dacă < 57 % sau > 78 %

4.10.1

Anghinare Ierusalim; [Topinambur]

Tuberculi de Helianthus tuberosus L. indiferent de forma lor de prezentare.

Umiditate dacă < 75 % sau > 80 %

(1)   Expresiile diferă în principal în ceea ce privește conținutul lor de umiditate și se utilizează după caz.

(2)   Denumirea poate fi completată cu specia de plante.

5.    Alte semințe și fructe și produse derivate



Număr

Denumire

Descriere

Declarații obligatorii

5.1.1

Ghindă de stejar

Fructe întregi de stejar pedunculat Quercus robur L., de gorun Quercus petraea (Matt.) Liebl., stejar de plută Quercus suber L., sau alte specii de stejar.

 

5.1.2

Ghindă de stejar, decorticată

Produs obținut în cursul decorticării ghindei de stejar.

Proteine brute

Fibre brute

5.2.1

Migdale

Fructe întregi sau bucăți de fruct de Prunus dulcis, cu sau fără coajă.

 

5.2.2

Coji de migdale

Coji de migdale obținute din migdale decorticate prin separarea fizică de miez, urmată de măcinare.

Fibre brute

5.2.3

Turtă din miez de migdale

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea miezului de migdale.

Proteine brute

Fibre brute

5.3.1

Semințe de anason

Semințe de Pimpinella anisum.

 

5.4.1

Pulpă de măr, uscată; [tescovină de mere, uscată]

Produs obținut din producția de suc de Malus domestica sau din producția de cidru. Este constituit în principal din pulpă internă și din pelicule externe care sunt uscate. Poate fi depectinizat.

Fibre brute

5.4.2

Pulpă de măr, presată; [tescovină de mere, presată]

Produs umed obținut din producția de suc de mere sau din producția de cidru. Este constituit în principal din pulpă internă și din învelișuri externe care sunt presate. Poate fi depectinizat.

Fibre brute

5.4.3

Melasă de mere

Produs obținut după fabricarea de pectină din pulpa de măr. Poate fi depectinizat.

Proteine brute

Fibre brute

Uleiuri și grăsimi brute dacă > 10 %

5.5.1

Semințe de sfeclă de zahăr

Semințe de sfeclă de zahăr.

 

5.6.1

Hrișcă

Semințe de Fagopyrum esculentum.

 

5.6.2

Învelișuri și tărâțe de hrișcă

Produs obținut în cursul măcinării semințelor de hrișcă.

Fibre brute

5.6.3

Urluială de hrișcă

Produs rezultat la fabricarea făinii, obținut din hrișcă cernută. Se compune în principal din particule de endosperm, cu fragmente fine de foițe externe și diverse părți ale boabelor. Trebuie să conțină maxim 10 % fibre brute.

Fibre brute

Amidon

5.7.1

Semințe de varză roșie

Semințe de Brassica oleracea var. capitata f. Rubra.

 

5.8.1

Semințe de iarba canarilor

Semințe de Phalaris canariensis.

 

5.9.1

Semințe de chimen

Semințe de Carum carvi L.

 

5.12.1

Castane fragmentate

Produs rezultat din producția de făină de castane, compus în principal din particule de endosperm, cu fragmente fine de învelișuri și câteva resturi de castane (Castanea spp.).

Proteine brute

Fibre brute

5.13.1

Pulpă de citrice (1)

Produs obținut prin presarea citricelor Citrus (L.) spp. sau în cursul fabricării sucului de citrice. Poate fi depectinizat. Poate conține în total până la 1 % metanol, etanol și 2-propanol, pe o bază anhidră.

Fibre brute

5.13.2

Pulpă de citrice, uscată (1)

Produs obținut prin presarea citricelor sau în cursul fabricării sucului de citrice, care este ulterior uscat. Poate fi depectinizat. Poate conține în total până la 1 % metanol, etanol și 2-propanol, pe o bază anhidră.

Fibre brute

5.14.1

Semințe de trifoi roșu

Semințe de Trifolium pratense L.

 

5.14.2

Semințe de trifoi alb

Semințe de Trifolium repens L.

 

5.15.1

Învelișuri de boabe de cafea

Produs obținut din boabe decorticate ale plantei Coffea.

Fibre brute

5.16.1

Semințe de albăstrea

Semințe de Centaurea cyanus L.

 

5.17.1

Semințe de castravete

Semințe de Cucumis sativus L.

 

5.18.1

Semințe de chiparos

Semințe de Cupressus L.

 

5.19.1

Curmale

Fructe de Phoenix dactylifera L. Pot fi uscate.

 

5.19.2

Semințe de curmal

Semințe întregi de Phoenix dactylifera L.

Fibre brute

5.20.1

Semințe de fenicul

Semințe de Foeniculum vulgare Mill.

 

5.21.1

Smochine

Fructe de Ficus carica L. Pot fi uscate.

 

5.22.1

Miez de sâmburi de fructe (2)

Produs compus din semințele interne comestibile ale unui fruct cu coajă lemnoasă sau ale unui fruct sâmburos.

 

5.22.2

Pulpă de fructe (2)

Produs obținut în cursul producției de suc de fructe și de piure de fructe. Poate fi depectinizat.

Fibre brute

5.22.3

Pulpă de fructe, uscată (2)

Produs obținut în cursul producției de suc de fructe și de piure de fructe, care este ulterior uscat. Poate fi depectinizat.

Fibre brute

5.23.1

Creson de grădină

Semințe de Lepidium sativum L.

Fibre brute

5.24.1

Semințe de graminacee

Semințe de graminoide din familiile Poaceae, Cyperaceae și Juncaceae.

 

5.25.1

Sâmburi de strugure

Sâmburi de Vitis L. separați de pulpa de strugure, din care uleiul nu a fost îndepărtat.

Grăsimi brute

Fibre brute

5.25.2

Făină de sâmburi de strugure

Produs obținut în procesul de extracție a uleiului din sâmburi de strugure.

Fibre brute

5.25.3

Pulpă de strugure [tescovină de struguri]

Pulpă de strugure uscată rapid după extracția alcoolului din care s-a îndepărtat o parte cât mai mare de tulpini și sâmburi.

Fibre brute

5.25.4

Produs solubil din sâmburi de strugure

Produs obținut din sâmburi de strugure după producerea sucului de struguri. Conține în principal carbohidrați. Poate fi concentrat.

Fibre brute

5.26.1

Alune

Fructe întregi sau bucăți de Corylus (L.) spp., cu sau fără învelișuri.

 

5.26.2

Turtă de alune

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea miezului de alune.

Proteine brute

Fibre brute

5.27.1

Pectină

Pectina se obține prin extracție apoasă (din tulpini naturale) de materie vegetală corespunzătoare, de obicei citrice sau mere. Nu se utilizează niciun precipitant organic în afară de metanol, etanol și propan-2-ol. Poate conține în total până la 1 % metanol, etanol și 2-propanol, pe o bază anhidră. Pectina constă în principal din esteri metilici parțiali ai acidului poligalacturonic și sărurile lor de amoniu, sodiu, potasiu și calciu.

 

5.28.1

Semințe de Perilla

Semințe de Perilla frutescens L. și produsele lor de măcinare.

 

5.29.1

Semințe de pin

Semințe de Pinus (L.) spp.

 

5.30.1

Fistic

Fruct de Pistacia vera L.

 

5.31.1

Semințe de pătlagină

Semințe de Plantago (L.) spp.

 

5.32.1

Semințe de ridiche

Semințe de Raphanus sativus L.

 

5.33.1

Semințe de spanac

Semințe de Spinacia oleracea L.

 

5.34.1

Semințe de armurariu

Semințe de Carduus marianus L.

 

5.35.1

Pulpă de roșii [tescovină din roșii]

Produs obținut prin presarea roșiilor Solanum lycopersicum L. în cursul fabricării sucului de roșii. Se compune în principal din coji și semințe de roșii.

Fibre brute

5.36.1

Semințe de coada-șoricelului

Semințe de Achillea millefolium L.

 

5.37.1

Turtă din miez de sâmburi de caise

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea miezului de sâmburi de caise (Prunus armeniaca L.). Poate conține acid cianhidric.

Proteine brute

Fibre brute

5.38.1

Turtă de chimen negru

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de chimen negru (Bunium persicum L.).

Proteine brute

Fibre brute

5.39.1

Turtă de semințe de limba-mielului

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de limba-mielului (Borago officinalis L.).

Proteine brute

Fibre brute

5.40.1

Turtă de luminiță

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de luminiță (Oenothera L.).

Proteine brute

Fibre brute

5.41.1

Turtă de rodie

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea semințelor de rodie (Punica granatum L.).

Proteine brute

Fibre brute

5.42.1

Turtă din miez de nuci

Produs rezultat în procesul de fabricare a uleiului, obținut prin presarea miezului nucilor (Juglans regia L.).

Proteine brute

Fibre brute

(1)   Denumirea se completează cu textul „depectinizat”., după caz.

(2)   Denumirea poate fi completată cu specia de plante.

6.    Furaje și furaje neprelucrate, precum și produse derivate



Număr

Denumire

Descriere

Declarații obligatorii

6.1.1

Frunze de sfeclă

Frunze de Beta spp.

 

6.2.1

Cereale (1)

Plante întregi sau părți de plante cerealiere. Pot fi uscate, proaspete sau însilozate.

 

6.3.1

Paie de cereale (1)

Paie de cereale.

 

6.3.2

Paie de cereale, tratate (1) (2)

Produs obținut prin tratament corespunzător al paielor de cereale.

Sodiu, dacă sunt tratate cu NaOH

6.4.1

Făină de trifoi

Produs obținut prin uscarea și măcinarea trifoiului Trifolium spp. Poate conține până la 20 % lucernă (Medicago sativa L. și Medicago var. Martyn) sau alte plante furajere uscate și măcinate concomitent cu trifoiul.

Proteine brute

Fibre brute

Cenușă insolubilă, în HCl, dacă > 3,5 % de materie uscată

6.5.1

Iarbă uscată mărunțită (3); [făină de iarbă] (3); [făină de verde] (3)

Produs obținut prin uscarea, măcinarea și, în anumite cazuri, compactarea plantelor furajere.

Proteine brute

Fibre brute

Cenușă insolubilă, în HCl, dacă > 3,5 % de materie uscată

6.6.1

Iarbă, uscată pe câmp; [fân]

Orice specie de iarbă uscată pe câmp.

Cenușă insolubilă, în HCl, dacă > 3,5 % de materie uscată

6.6.2

Iarbă, uscată la temperatură înaltă

Produs obținut din iarbă (orice soi) care a fost deshidratată artificial (sub orice formă).

Proteine brute

Fibre

Cenușă insolubilă, în HCl, dacă > 3,5 % de materie uscată

6.6.3

Iarbă; plante aromatice; leguminoase; [furaj verde]

Culturi arabile proaspete, însilozate sau uscate constând în iarbă, legume sau plante aromatice denumite în mod curent siloz, fâneață, fân sau furaj verde.

Cenușă insolubilă, în HCl, dacă > 3,5 % de materie uscată

6.7.1

Făină de cânepă

Făină obținută prin măcinarea frunzelor uscate de Cannabis sativa L.

Proteine brute

6.7.2

Fibră de cânepă

Produs obținut în cursul prelucrării cânepii, de culoare verde, uscat, fibros.

 

6.8.1

Paie de bob

Semințe de bob (Vicia faba L. ssp. faba var. equina Pers. și de var. minuta (Alef.) Mansf.).

 

6.9.1

Paie de in

Paie de in (Linum usitatissimum L.).

 

6.10.1

Lucernă; [alfalfa]

Plante sau părți de plante de Medicago sativa L. și Medicago var. Martyn.

Cenușă insolubilă, în HCl, dacă > 3,5 % de materie uscată

6.10.2

Lucernă, uscată pe câmp; [alfalfa uscată pe câmp]

Lucernă, uscată pe câmp.

Cenușă insolubilă, în HCl, dacă > 3,5 % de materie uscată

6.10.3

Lucernă, uscată la temperatură înaltă; [alfalfa, uscată la temperatură înaltă]

Lucernă deshidratată artificial, în orice formă.

Proteine brute

Fibre brute

Cenușă insolubilă, în HCl, dacă > 3,5 % de materie uscată

6.10.4

Lucernă, extrudată; [alfalfa, extrudată]

Pelete de lucernă care au fost extrudate.

 

6.10.5

Furaj din lucernă (4); [furaj din alfalfa] (4)

Produs obținut prin uscarea și măcinarea lucernei. Poate conține până la 20 % trifoi sau alte plante furajere uscate și măcinate concomitent cu lucerna.

Proteine brute

Fibre brute

Cenușă insolubilă, în HCl, dacă > 3,5 % de materie uscată

6.10.6

Tescovină din lucernă; [tescovină din alfalfa]

Produs uscat obținut prin presarea sucului din lucernă.

Proteine brute

Fibre brute

6.10.7

Concentrat proteic din lucernă; [concentrat proteic din alfalfa]

Produs obținut prin uscarea artificială a fracțiilor de suc de lucernă obținut prin presare, care au fost separate prin centrifugate și tratate termic pentru a precipita proteinele.

Proteine brute

Caroten

6.10.8

Produse solubile de lucernă

Produs obținut în urma extracției proteinelor din sucul de lucernă; poate fi uscat

Proteine brute

6.11.1

Porumb însilozat

Plante sau părți de plante de Zea mays L. ssp. mays însilozate.

 

6.12.1

Paie de mazăre

Paie de Pisum spp.

 

6.13.1

Paie de rapiță

Paie de Brassica napus L. ssp. oleifera (Metzg.) Sinsk., de rapiță indiană Brassica napus L. var. glauca (Roxb.) O.E. Schulz și de rapiță Brassica rapa ssp. oleifera (Metzg.)

 

(1)   Denumirea poate fi completată cu specia de plante.

(2)   Denumirea trebuie completată cu o indicație privind natura tratamentului efectuat.

(3)   Specia de plantă furajeră poate fi adăugată la denumire.

(4)   Termenul „făină” poate fi înlocuit cu „pelete”. Metoda de uscare poate fi adăugată la denumire.

7.    Alte plante, alge și produse derivate



Număr

Denumire

Descriere

Declarații obligatorii

7.1.1

Alge (1)

Alge, vii sau prelucrate, inclusiv alge proaspete, refrigerate sau congelate. Poate conține până la 0,1 % agenți antispumanți.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută

7.1.2

Alge uscate (1)

Produs obținut prin uscarea algelor. Este posibil ca acest produs să fi fost spălat pentru a reduce conținutul de iod, iar algele au fost inactivate. Poate conține până la 0,1 % agenți antispumanți.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută

7.1.3

Făină de alge (1)

Produs rezultat din fabricarea uleiului din alge, obținut prin extracția algelor. Algele au fost inactivate. Poate conține până la 0,1 % agenți antispumanți.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută

7.1.4

Ulei de alge (1)

Ulei obținut prin extracție din alge. Poate conține până la 0,1 % agenți antispumanți.

Umiditate dacă > 1 %

7.1.5

Extract de alge (1); [fracție de alge] (1)

Extract apos sau alcoolic din alge care conține în principal carbohidrați. Poate conține până la 0,1 % agenți antispumanți.

 

7.1.6

Făină de alge marine

Produs obținut prin uscarea și măcinarea macroalgelor, în special a algelor maronii. Este posibil ca acest produs să fi fost spălat pentru a reduce conținutul de iod. Poate conține până la 0,1 % agenți antispumanți.

Cenușă brută

7.3.1

Scoarță (1)

Scoarță curățată și uscată de arbori sau arbuști.

Fibre brute

7.4.1

Flori (1), uscate

Toate părțile de flori uscate de plante consumabile și părțile componente ale acestora.

Fibre brute

7.5.1

Broccoli, uscat

Produs obținut prin uscarea plantei Brassica oleracea L. după spălare, reducere a dimensiunii (tăiere, transformare în fulgi etc.) și extragerea apei.

 

7.6.1

Melasă de trestie (de zahăr)

Produs siropos obținut în cursul fabricării sau al rafinării zahărului din Saccharum L. Poate conține până la 0,5 % agenți antispumanți, 0,5 % agenți antitartru, 3,5 % sulfat și 0,25 % sulfit.

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

Umiditate dacă > 30 %

7.6.2

Melasă de trestie (de zahăr), parțial dezaharisită

Produs obținut în urma unei extracții suplimentare cu ajutorul apei a zaharozei din melasa de trestie de zahăr.

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

Umiditate dacă > 28 %

7.6.3

Zahăr (din trestie de zahăr) [zaharoză]

Zahăr extras din trestia de zahăr cu ajutorul apei.

 

7.6.4

Resturi rezultate din prelucrarea trestiei de zahăr

Produs obținut în cursul extracției cu ajutorul apei a zahărului din trestia de zahăr. Se compune în principal din fibre.

Fibre brute

7.7.1

Frunze, uscate (1)

Frunze uscate de plante consumabile și părți componente ale acestora.

Fibre brute

7.8.1

Lignoceluloză

Produs obținut prin intermediul prelucrării mecanice a lemnului natural brut uscat și constituit în principal din lignoceluloză. Conținutul natural de oligoelemente se ia în considerare

Fibre brute

7.8.2

Pudră de celuloză

Produs obținut prin descompunerea și separarea ligninei, urmate de curățarea suplimentară a celulozei din fibre vegetale provenite din lemn netratat și care este modificat doar prin prelucrare mecanică. Conținut de fibre obținute cu ajutorul unui detergent neutru (neutral detergent fibre – NDF) minimum 87 %

Fibre brute

7.9.1

Rădăcină de lemn-dulce

Rădăcină de Glycyrrhiza L.

 

7.10.1

Mentă

Produs obținut prin uscarea părților aeriene ale plantelor Mentha apicata, Mentha piperita sau Mentha viridis (L.), indiferent de forma lor de prezentare.

 

7.11.1

Spanac, uscat

Produs obținut prin uscarea plantei Spinacia oleracea L., indiferent de forma sa de prezentare.

 

7.12.1

Mojave yucca

Yucca schidigera Roezl. pulverizată.

Fibre brute

7.12.2

Suc de Yucca Schidigera

Un produs obținut prin tăierea și presarea tulpinilor de Yucca Schidigera, compus în principal din carbohidrați

 

7.13.1

Cărbune vegetal; [mangal]

Produs obținut prin carbonizarea materiei vegetale organice.

Fibre brute

7.14.1

Lemn (1)

Lemn matur sau fibre de lemn matur netratat chimic.

Fibre brute

7.15.1

Făină de Solanum glaucophyllum

Produs obținut prin uscarea și măcinarea frunzelor de Solanum glaucophyllum,

Fibre brute

Vitamină D3

(1)   Denumirea se completează cu specia de plante sau de alge.

8.    Produse lactate și produse derivate

Materiile prime destinate hranei pentru animale din prezentul capitol îndeplinesc cerințele din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și din Regulamentul (UE) nr. 142/2011 și pot face obiectul unor restricții de utilizare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 999/2001.



Număr

Denumire

Descriere

Declarații obligatorii

8.1.1

Unt și produse din unt

Unt și produse obținute din producția sau prelucrarea untului (de exemplu, zer), cu excepția cazului în care sunt menționate separat.

Proteine brute

Grăsimi brute

Lactoză

Umiditate dacă > 6 %

8.2.1

Zară/zară-praf (1)

Produs obținut prin baterea untului și separarea smântânii sau prin procedee similare.

Se poate aplica concentrarea și/sau uscarea.

Atunci când sunt pregătite special ca materii prime destinate hranei pentru animale, pot conține:

— până la 0,5 % fosfați, de exemplu, polifosfați (de exemplu, hexametafosfat de sodiu), difosfați (de exemplu, pirofosfat tetrasodic), utilizați pentru a diminua vâscozitatea și pentru a stabiliza proteinele pe parcursul prelucrării;

— până la 0,3 % acizi anorganici: acid sulfuric, acid clorhidric, acid fosforic, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 0,5 % baze, de exemplu, hidroxizi de sodiu, de potasiu, de calciu, de magneziu, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 2 % agenți antiaglutinanți, de exemplu, dioxid de siliciu, trifosfat pentasodic, fosfat tricalcic, utilizați pentru a îmbunătăți proprietățile de fluiditate ale pudrei.

Proteine brute

Grăsimi brute

Lactoză

Umiditate dacă > 6 %

8.3.1

Cazeină

Produs obținut din lapte degresat sau din zară prin uscarea cazeinei precipitate cu ajutorul unui acid sau al chimozinei.

Proteine brute

Umiditate dacă > 10 %

8.4.1

Cazeinat

Produs extras din caș sau cazeină prin utilizarea de substanțe neutralizante și prin uscare.

Proteine brute

Umiditate dacă > 10 %

8.5.1

Brânză și brânzeturi

Brânză și produse pe bază de brânză și de lactate.

Proteine brute

Grăsimi brute

8.6.1

Colostru/pudră de colostru (1)

Fluid secretat de glandele mamare ale animalelor producătoare de lapte până la cinci zile după naștere. Se poate aplica concentrarea și/sau uscarea.

Proteine brute

8.7.1

Subproduse lactate

Produse obținute în fabricarea produselor lactate (inclusiv, dar fără a se limita la: produse lactate care nu mai sunt folosite ca produse alimentare, nămoluri rezultate în urma centrifugării sau a separării, apă albă, minerale din lapte).

Atunci când sunt pregătite special ca materii prime destinate hranei pentru animale, pot conține:

— până la 0,5 % fosfați, de exemplu, polifosfați (de exemplu, hexametafosfat de sodiu), difosfați (de exemplu, pirofosfat tetrasodic), utilizați pentru a diminua vâscozitatea și pentru a stabiliza proteinele pe parcursul prelucrării;

— până la 0,3 % acizi anorganici: acid sulfuric, acid clorhidric, acid fosforic, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 0,5 % baze, de exemplu, hidroxizi de sodiu, de potasiu, de calciu, de magneziu, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 2 % agenți antiaglutinanți, de exemplu, dioxid de siliciu, trifosfat pentasodic, fosfat tricalcic, utilizați pentru a îmbunătăți proprietățile de fluiditate ale pudrei.

Umiditate

Proteine brute

Grăsimi brute

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

8.8.1

Produse lactate fermentate

Produse obținute prin fermentarea laptelui (de exemplu, iaurt etc.).

Proteine brute

Grăsimi brute

8.9.1

Lactoză

Zaharid separat din lapte sau din zer prin purificare și uscare.

Umiditate dacă > 5 %

8.10.1

Lapte/Lapte-praf (1)

Secreție mamară normală obținută din una sau din mai multe mulgeri. Se poate aplica concentrarea și/sau uscarea.

Proteine brute

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 5 %

8.11.1

Lapte degresat/Lapte-praf degresat (1)

Lapte al cărui conținut de grăsime a fost redus prin separare.

Se poate aplica concentrarea și/sau uscarea.

Proteine brute

Umiditate dacă > 5 %

8.12.1

Grăsimi din lapte

Produs obținut prin degresarea laptelui.

Grăsimi brute

8.13.1

Pudră proteică din lapte

Produs obținut prin uscarea compușilor proteici extrași din lapte prin tratamente chimice sau fizice.

Proteine brute

Umiditate dacă > 8 %

8.14.1

Lapte condensat și evaporat și produse derivate

Lapte condensat și evaporat și produse obținute în fabricarea sau prelucrarea acestor produse.

Proteine brute

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 5 %

8.15.1

Permeat din lapte/Pudră de permeat din lapte (1)

Produs obținut din faza lichidă (ultra, nano sau micro) a filtrării laptelui, din care este posibil ca lactoza să fi fost parțial înlăturată.

Se poate aplica osmoza inversă și concentrarea și/sau uscarea.

Cenușă brută

Proteine brute

Lactoză

Umiditate dacă > 8 %

8.16.1

Concentrat (retentat) din lapte/Pudră de concentrat (retentat) din lapte (1)

Produs reținut pe membrană în procesul de filtrare (ultra, nano sau micro) a laptelui.

Se poate aplica concentrarea și/sau uscarea.

Proteine brute

Cenușă brută

Lactoză

Umiditate dacă > 8 %

8.17.1

Zer/Pudră de zer (1)

Produs rezultat din fabricarea brânzei, a cremei de brânză proaspătă și a cazeinei sau din procese similare.

Se poate aplica concentrarea și/sau uscarea.

Atunci când sunt pregătite special ca materii prime destinate hranei pentru animale, pot conține:

— până la 0,5 % fosfați, de exemplu, polifosfați (de exemplu, hexametafosfat de sodiu), difosfați (de exemplu, pirofosfat tetrasodic), utilizați pentru a diminua vâscozitatea și pentru a stabiliza proteinele pe parcursul prelucrării;

— până la 0,3 % acizi anorganici: acid sulfuric, acid clorhidric, acid fosforic, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 0,5 % baze, de exemplu, hidroxizi de sodiu, de potasiu, de calciu, de magneziu, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 2 % agenți antiaglutinanți, de exemplu, dioxid de siliciu, trifosfat pentasodic, fosfat tricalcic, utilizați pentru a îmbunătăți proprietățile de fluiditate ale pudrei.

Proteine brute

Lactoză

Umiditate dacă > 8 %

Cenușă brută

8.18.1

Zer delactozat/Pudră de zer delactozat (1)

Zer din care lactoza a fost parțial înlăturată.

Se poate aplica concentrarea și/sau uscarea.

Atunci când sunt pregătite special ca materii prime destinate hranei pentru animale, pot conține:

— până la 0,5 % fosfați, de exemplu, polifosfați (de exemplu, hexametafosfat de sodiu), difosfați (de exemplu, pirofosfat tetrasodic), utilizați pentru a diminua vâscozitatea și pentru a stabiliza proteinele pe parcursul prelucrării;

— până la 0,3 % acizi anorganici: acid sulfuric, acid clorhidric, acid fosforic, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 0,5 % baze, de exemplu, hidroxizi de sodiu, de potasiu, de calciu, de magneziu, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 2 % agenți antiaglutinanți, de exemplu, dioxid de siliciu, trifosfat pentasodic, fosfat tricalcic, utilizați pentru a îmbunătăți proprietățile de fluiditate ale pudrei.

Proteine brute

Lactoză

Umiditate dacă > 8 %

Cenușă brută

8.19.1

Proteine din zer/Pudră de proteine din zer (1)

Produs obținut prin uscarea compușilor proteici extrași din zer prin tratamente chimice sau fizice. Se poate aplica concentrarea și/sau uscarea.

Atunci când sunt pregătite special ca materii prime destinate hranei pentru animale, pot conține:

— până la 0,5 % fosfați, de exemplu, polifosfați (de exemplu, hexametafosfat de sodiu), difosfați (de exemplu, pirofosfat tetrasodic), utilizați pentru a diminua vâscozitatea și pentru a stabiliza proteinele pe parcursul prelucrării;

— până la 0,3 % acizi anorganici: acid sulfuric, acid clorhidric, acid fosforic, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 0,5 % baze, de exemplu, hidroxizi de sodiu, de potasiu, de calciu, de magneziu, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 2 % agenți antiaglutinanți, de exemplu, dioxid de siliciu, trifosfat pentasodic, fosfat tricalcic, utilizați pentru a îmbunătăți proprietățile de fluiditate ale pudrei.

Proteine brute

Umiditate dacă > 8 %

8.20.1

Zer demineralizat, delactozat/Pudră de zer demineralizat, delactozat (1)

Zer din care lactoza și mineralele au fost parțial înlăturate.

Se poate aplica concentrarea și/sau uscarea.

Atunci când sunt pregătite special ca materii prime destinate hranei pentru animale, pot conține:

— până la 0,5 % fosfați, de exemplu, polifosfați (de exemplu, hexametafosfat de sodiu), difosfați (de exemplu, pirofosfat tetrasodic), utilizați pentru a diminua vâscozitatea și pentru a stabiliza proteinele pe parcursul prelucrării;

— până la 0,3 % acizi anorganici: acid sulfuric, acid clorhidric, acid fosforic, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 0,5 % baze, de exemplu, hidroxizi de sodiu, de potasiu, de calciu, de magneziu, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 2 % agenți antiaglutinanți, de exemplu, dioxid de siliciu, trifosfat pentasodic, fosfat tricalcic, utilizați pentru a îmbunătăți proprietățile de fluiditate ale pudrei.

Proteine brute

Lactoză

Cenușă brută

Umiditate dacă > 8 %

8.21.1

Permeat din zer/Pudră de permeat din zer (1)

Produs obținut din faza lichidă (ultra, nano sau micro) a filtrării zerului, din care este posibil ca lactoza să fi fost parțial înlăturată. Se poate aplica osmoza inversă și concentrarea și/sau uscarea.

Atunci când sunt pregătite special ca materii prime destinate hranei pentru animale, pot conține:

— până la 0,5 % fosfați, de exemplu, polifosfați (de exemplu, hexametafosfat de sodiu), difosfați (de exemplu, pirofosfat tetrasodic), utilizați pentru a diminua vâscozitatea și pentru a stabiliza proteinele pe parcursul prelucrării;

— până la 0,3 % acizi anorganici: acid sulfuric, acid clorhidric, acid fosforic, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 0,5 % baze, de exemplu, hidroxizi de sodiu, de potasiu, de calciu, de magneziu, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 2 % agenți antiaglutinanți, de exemplu, dioxid de siliciu, trifosfat pentasodic, fosfat tricalcic, utilizați pentru a îmbunătăți proprietățile de fluiditate ale pudrei.

Cenușă brută

Proteine brute

Lactoză

Umiditate dacă > 8 %

8.22.1

Concentrat (retentat) din zer/Pudră de concentrat (retentat) din zer (1)

Produs reținut pe membrană în procesul de filtrare (ultra, nano sau micro) a zerului.

Se poate aplica concentrarea și/sau uscarea.

Atunci când sunt pregătite special ca materii prime destinate hranei pentru animale, pot conține:

— până la 0,5 % fosfați, de exemplu, polifosfați (de exemplu, hexametafosfat de sodiu), difosfați (de exemplu, pirofosfat tetrasodic), utilizați pentru a diminua vâscozitatea și pentru a stabiliza proteinele pe parcursul prelucrării;

— până la 0,3 % acizi anorganici: acid sulfuric, acid clorhidric, acid fosforic, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 0,5 % baze, de exemplu, hidroxizi de sodiu, de potasiu, de calciu, de magneziu, utilizați pentru ajustarea pH-ului în multe etape ale proceselor de producție;

— până la 2 % agenți antiaglutinanți, de exemplu, dioxid de siliciu, trifosfat pentasodic, fosfat tricalcic, utilizați pentru a îmbunătăți proprietățile de fluiditate ale pudrei.

Proteine brute

Cenușă brută

Lactoză

Umiditate dacă > 8 %

(1)   Aceste expresii nu sunt sinonime și diferă în principal în ceea ce privește conținutul lor de umiditate. A se utiliza expresia adecvată după caz.

9.    Produse provenite de la animale terestre și produse derivate

Materiile prime destinate hranei pentru animale din prezentul capitol îndeplinesc cerințele din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și din Regulamentul (UE) nr. 142/2011 și pot face obiectul unor restricții de utilizare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 999/2001



Număr

Denumire

Descriere

Declarații obligatorii

9.1.1

Subproduse de origine animală (1)

Animale întregi sau părți de animale terestre cu sânge cald, proaspete, congelate, preparate, tratate în mediu acid sau uscate.

Proteine brute

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 8 %

9.2.1

Grăsime animală (2)

Produs compus din grăsimi provenite de la animale terestre, inclusiv nevertebrate, altele decât speciile patogene pentru oameni și animale în toate etapele vieții lor. Dacă este extras cu solvenți, poate conține până la 0,1 % hexan.

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 1 %

9.3.1

Subproduse apicole

Miere, ceară de albine, lăptișor de matcă, propolis, polen, prelucrate sau neprelucrate

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

9.4.1

Proteine animale prelucrate (2)

Produs obținut prin încălzirea, uscarea și măcinarea animalelor terestre întregi sau a unor părți din acestea, inclusiv nevertebrate, altele decât speciile patogene pentru oameni și animale în toate etapele vieții lor, din care este posibil ca grăsimile să fi fost parțial extrase sau îndepărtate prin mijloace fizice. Dacă este extras cu solvenți, poate conține până la 0,1 % hexan.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută

Umiditate dacă > 8 %

9.5.1

Proteine derivate din prelucrarea gelatinei (2)

Proteine animale uscate derivate din fabricarea gelatinei obținute din materii prime în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 853/2004.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută

Umiditate dacă > 8 %

9.6.1

Proteine animale hidrolizate (2)

Polipeptide, peptide și aminoacizi, precum și amestecuri ale acestora, obținute prin hidroliza subproduselor de origine animală, care pot fi concentrate/concentrați prin uscare.

Proteine brute

Umiditate dacă > 8 %

9.7.1

Făină de sânge (2)

Produs derivat din tratarea termică a sângelui animalelor cu sânge cald sacrificate.

Proteine brute

Umiditate dacă > 8 %

9.8.1

Produse din sânge (1)

Produse derivate din sânge sau din componente ale sângelui animalelor cu sânge cald sacrificate; ele includ plasmă uscată/înghețată/lichidă, sânge integral uscat, eritrocite uscate/înghețate/lichide sau componente ale acestora și amestecuri.

Proteine brute

Umiditate dacă > 8 %

9.9.1

Deșeuri de catering [reciclarea deșeurilor de catering]

Toate deșeurile alimentare conținând materii de origine animală, inclusiv uleiul alimentar uzat, provenite din restaurante, unități de catering și bucătării, inclusiv bucătării centrale și bucătării casnice.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută

Umiditate dacă > 8 %

9.10.1

Colagen (2)

Produs pe bază de proteine derivat din oase, piei și tendoane de animale.

Proteine brute

Umiditate dacă > 8 %

9.11.1

Făină de pene

Produs obținut prin uscarea și măcinarea penelor de animale sacrificate. Produsul poate fi hidrolizat.

Proteine brute

Umiditate dacă > 8 %

9.12.1

Gelatină (2)

Proteină naturală și solubilă, gelatinizată sau nu, obținută prin hidroliza parțială a colagenului produs din oase, piei, tendoane și ligamente de animale.

Proteine brute

Umiditate dacă > 8 %

9.13.1

Jumări (2)

Produs obținut din procesul de fabricare a seului, a unturii și a altor grăsimi de origine animală extrase sau îndepărtate prin mijloace fizice, proaspăt, congelat sau uscat.

Dacă este extras cu solvenți, poate conține până la 0,1 % hexan.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută

Umiditate dacă > 8 %

9.14.1

Produse de origine animală (1)

Foste produse alimentare care conțin produse de origine animală; tratate sau nu, de exemplu, în stare proaspătă, congelată sau uscată.

Proteine brute

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 8 %

9.15.1

Ouă

Ouă întregi de Gallus gallus L., cu sau fără coji.

 

9.15.2

Albuș

Produs obținut din ouă după separarea cojilor și a gălbenușurilor, pasteurizat și, posibil, denaturat.

Proteine brute

Metodă de denaturare, după caz

9.15.3

Produse din ouă, uscate

Produse compuse din ouă pasteurizate uscate, fără coji sau un amestec de albuș uscat și de gălbenuș uscat în diferite proporții.

Proteine brute

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 5 %

9.15.4

Pudră de ouă, îndulcită

Ouă întregi sau părți de ouă, uscate.

Proteine brute

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 5 %

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

9.15.5

Coji de ouă, uscate

Produs obținut din ouă de păsări de curte după îndepărtarea conținutului (gălbenuș și albuș). Cojile sunt uscate.

Cenușă brută

9.16.1

Nevertebrate terestre, vii (1)

Nevertebrate terestre vii, în toate etapele vieții lor, altele decât speciile care au efecte adverse asupra sănătății umane, a animalelor și a plantelor.

 

9.16.2

Nevertebrate terestre, moarte (1)

Nevertebrate terestre moarte, altele decât speciile care au efecte adverse asupra sănătății umane, a animalelor și a plantelor, în toate etapele vieții lor, cu sau fără tratament, dar nu prelucrate, astfel cum se menționează în Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută

(1)   

Fără a aduce atingere cerințelor obligatorii privind documentele comerciale și certificatele de sănătate pentru subprodusele de origine animală și produsele derivate, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (anexa VIII, capitolul III) și în cazul în care catalogul este utilizat în scopul etichetării, denumirea este

înlocuită, după caz, prin

— specia de animale și

— partea produsului de origine animală [de exemplu, ficat, carne (numai dacă este mușchi scheletic)] și/sau

— stadiul vieții (de exemplu, larve) și/sau

— denumirea speciei de animale neutilizate având în vedere interdicția privind reciclarea intraspecie (de exemplu, fără păsări)

sau completată după caz cu

— specia de animale și/sau

— partea produsului de origine animală [de exemplu, ficat, carne (numai dacă este mușchi scheletic)] și/sau

— stadiul vieții (de exemplu, larve) și/sau

— denumirea speciei de animale neutilizate având în vedere interdicția privind reciclarea intraspecie.

(2)   

Fără a aduce atingere cerințelor obligatorii privind documentele comerciale și certificatele de sănătate pentru subprodusele de origine animală și produsele derivate, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 142/2011 (anexa VIII, capitolul III) și în cazul în care catalogul este utilizat în scopul etichetării, denumirea este completată după caz cu

— specia de animale prelucrată (de exemplu, porcină, rumegătoare, aviară, insectă) și/sau

— stadiul vieții (de exemplu, larve) și/sau

— materialul prelucrat (de exemplu, os) și/sau

— procesul utilizat (de exemplu, degresare, rafinare) și/sau

— denumirea speciei de animale neutilizată având în vedere interdicția privind reciclarea intraspecie (de exemplu, fără păsări).

10.    Pește, alte animale acvatice și produse derivate

Materiile prime destinate hranei pentru animale din prezentul capitol îndeplinesc cerințele din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și din Regulamentul (UE) nr. 142/2011 și pot face obiectul unor restricții de utilizare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 999/2001



Număr

Denumire

Descriere

Declarații obligatorii

10.1.1

Nevertebrate acvatice (1)

Nevertebrate marine sau de apă dulce întregi sau părți din acestea, în toate etapele vieții lor, altele decât speciile patogene pentru oameni și animale; tratate sau nu, de exemplu, în stare proaspătă, congelată sau uscată.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută

10.2.1

Subproduse de animale acvatice (1)

Produse provenite din unități sau fabrici care pregătesc sau fabrică produse pentru consumul uman; tratate sau nu, de exemplu, în stare proaspătă, congelată sau uscată.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută

10.3.1

Făină de crustacee (2)

Produs obținut prin tratament termic, presare și uscare a crustaceelor întregi sau a unor părți din acestea, inclusiv crevetele sălbatic și de crescătorie.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

10.4.1

Pește (2)

Pești întregi sau părți din aceștia: proaspeți, congelați, preparați, tratați în mediu acid sau uscați.

Proteine brute

Umiditate dacă > 8 %

10.4.2

Făină de pește (2)

Produs obținut prin tratament termic, presare și uscare a peștilor întregi sau a unor părți din aceștia, cu sau fără readăugarea de emulsie de pește înainte de uscare.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută dacă > 20 %

Umiditate dacă > 8 %

10.4.3

Emulsie de pește

Produs condensat obținut în cursul fabricării făinii de pește care a fost separat și stabilizat prin acidificare sau uscare.

Proteine brute

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 5 %

10.4.4

Proteine din pește, hidrolizată

Produs obținut prin hidroliza peștilor întregi sau a unor părți din aceștia, care poate fi concentrat prin uscare

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută dacă > 20 %

Umiditate dacă > 8 %

10.4.5

Făină din oase de pește

Produs obținut prin tratament termic, presare și uscare a unor părți de pește. Se compune în principal din oase de pește.

Cenușă brută

10.4.6

Ulei de pește

Ulei obținut din pește sau din părți de pește, centrifugat ulterior pentru a extrage apa (poate include detalii specifice speciei, de exemplu ulei din ficat de cod).

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 1 %

10.4.7

Ulei de pește, hidrogenat

Ulei obținut prin hidrogenarea uleiului de pește

Umiditate dacă > 1 %

10.4.8

Stearină din ulei de pește [ulei de pește vinterizat]

Fracțiune de ulei de pește cu un conținut mare de grăsimi saturate obținut în cursul rafinării uleiului de pește brut în ulei de pește rafinat, prin intermediul procesului de vinterizare în care grăsimile saturate sunt solidificate și ulterior colectate.

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 1 %

10.5.1

Ulei de krill

Ulei obținut din krill planctonic marin gătit și presat, centrifugat ulterior pentru a extrage apa.

Umiditate dacă > 1 %

10.5.2

Concentrat proteic de krill, hidrolizat

Produs obținut prin hidroliza enzimatică a krillului întreg sau a unor părți din acesta, concentrat adesea prin uscare.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută dacă > 20 %

Umiditate dacă > 8 %

10.6.1

Făină de anelide marine

Produs obținut prin tratament termic și uscare a anelidelor marine întregi sau a unor părți din acestea, inclusiv Nereis virens M. Sars.

Grăsimi brute

Cenușă dacă > 20 %

Umiditate dacă > 8 %

10.7.1

Făină de zooplancton marin

Produs obținut prin tratament termic, presare și uscare a zooplanctonului marin, de exemplu krillul.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută dacă > 20 %

Umiditate dacă > 8 %

10.7.2

Ulei de zooplancton marin

Ulei obținut din zooplancton marin preparat și presat, centrifugat ulterior pentru a îndepărta apa.

Umiditate dacă > 1 %

10.8.1

Făină de moluște

Produs obținut prin tratament termic și uscare a moluștelor întregi sau a unor părți din acestea, inclusiv calmarul și moluștele bivalve.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută dacă > 20 %

Umiditate dacă > 8 %

10.9.1

Făină de calmar

Produs obținut prin tratament termic, presare și uscare a calmarului întreg sau a unor părți din calmar.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută dacă > 20 %

Umiditate dacă > 8 %

10.10.1

Făină de stele-de-mare

Produs obținut prin tratament termic, presare și uscare a organismelor întregi de Asteroidea sau a unor părți ale acestora.

Proteine brute

Grăsimi brute

Cenușă brută dacă > 20 %

Umiditate dacă > 8 %

(1)   Denumirea va fi completată cu specia.

(2)   Denumirea va fi completată cu specia în cazul obținerii din pește/crustacee de crescătorie, după cum este relevant.

11.    Minerale și produse derivate

Materiile prime destinate hranei pentru animale din prezentul capitol care conțin produse de origine animală îndeplinesc cerințele din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și din Regulamentul (UE) nr. 142/2011 și pot face obiectul unor restricții de utilizare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 999/2001



Număr

Denumire

Descriere

Declarații obligatorii

11.1.1

Carbonat de calciu (1); [calcar]

Produs obținut prin măcinarea surselor de carbonat de calciu (CaCO3), de exemplu calcarul, sau prin precipitare din soluție acidă.

Poate conține până la 0,25 % propilenglicol. Poate conține până la 0,1 % auxiliari de măcinare.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.2

Cochilii marine calcaroase

Produs de origine naturală obținut din cochilii marine, cum sunt cochiliile de stridii sau de scoici, măcinate sau granulate.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.3

Carbonat de calciu și magneziu

Amestec natural de carbonat de calciu (CaCO3) și de carbonat de magneziu (MgCO3). Poate conține până la 0,1 % auxiliari de măcinare.

Calciu

Magneziu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.4

Alge roșii coraliene (Maerl)

Produs de origine naturală obținut din alge marine calcaroase, măcinate sau granulate.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.5

Alge marine calcaroase [Phymatolithon calcareum (Pall.)]

Produs de origine naturală obținut din alge marine calcaroase [Phymatolithon calcareum (Pall.)], măcinate sau granulate.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.6

Clorură de calciu

Clorură de calciu (CaCl2). Poate conține până la 0,2 % sulfat de bariu.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.7

Hidroxid de calciu

Hidroxid de calciu [Ca(OH)2].

Poate conține până la 0,1 % auxiliari de măcinare.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.8

Sulfat de calciu anhidru

Sulfat de calciu anhidru (CaSO4) obținut prin măcinarea sulfatului de calciu anhidru sau prin deshidratarea sulfatului de calciu dihidrat.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.9

Sulfat de calciu hemihidrat

Sulfat de calciu hemihidrat (CaSO4 ×
image H2O) obținut prin deshidratarea parțială a sulfatului de calciu dihidrat.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.10

Sulfat de calciu dihidrat

Sulfat de calciu dihidrat (CaSO4 × 2H2O) obținut prin măcinarea sulfatului de calciu dihidrat sau prin hidratarea sulfatului de calciu hemihidrat.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.11

Săruri de calciu ale acizilor organici (2)

Săruri de calciu ale acizilor organici comestibili conținând cel puțin 4 atomi de carbon.

Calciu

Acid organic

11.1.12

Oxid de calciu

Oxid de calciu (CaO) obținut prin calcinarea calcarului natural.

Poate conține până la 0,1 % auxiliari de măcinare.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.13

Gluconat de calciu

Sare de calciu a acidului gluconic exprimată în general ca Ca(C6H11O7)2 și formele sale hidratate.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.15

Sulfat/carbonat de calciu

Produs obținut în cursul fabricării carbonatului de sodiu.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.16

Pidolat de calciu

L-pidolat de calciu (C10H12CaN2O6). Poate conține până la 5 % acid glutamic.

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.1.17

Carbonat de calciu-oxid de magneziu

Produs obținut prin încălzirea substanțelor care conțin calciu și magneziu în stare naturală, precum dolomita. Poate conține până la 0,1 % auxiliari de măcinare.

Calciu

Magneziu

11.2.1

Oxid de magneziu

Oxid de magneziu calcinat (MgO) conținând cel puțin 70 % MgO.

Magneziu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 15 %,

Conținut de fier ca Fe2O3 dacă > 5 %.

11.2.2

Sulfat de magneziu heptahidrat

Sulfat de magneziu (MgSO4 × 7 H2O).

Magneziu

Sulf

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 15 %

11.2.3

Sulfat de magneziu monohidrat

Sulfat de magneziu (MgSO4 × H2O).

Magneziu

Sulf

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 15 %

11.2.4

Sulfat de magneziu anhidru

Sulfat de magneziu anhidru (MgSO4).

Magneziu

Sulf

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.2.5

Propionat de magneziu

Propionat de magneziu (C6H10MgO4).

Magneziu

11.2.6

Clorură de magneziu

Clorură de magneziu (MgCl2) sau soluție obținută prin concentrarea naturală a apei de mare după depunerea clorurii de sodiu.

Magneziu

Clor

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.2.7

Carbonat de magneziu

Carbonat de magneziu natural (MgCO3).

Magneziu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.2.8

Hidroxid de magneziu

Hidroxid de magneziu [Mg(OH)2].

Magneziu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.2.9

Sulfat de magneziu și de potasiu

Sulfat de magneziu și de potasiu (K2Mg(SO4)2 x n H2O, n = 4,6).

Magneziu

Potasiu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.2.10

Săruri de magneziu ale acizilor organici (2)

Săruri de magneziu ale acizilor organici comestibili conținând cel puțin 4 atomi de carbon.

Magneziu

Acid organic

11.2.11

Gluconat de magneziu

Sare de magneziu a acidului gluconic exprimată în general ca Mg(C6H11O7)2 și formele sale hidratate.

Magneziu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

 

 

 

 

11.2.13

Pidolat de magneziu

L-pidolat de magneziu (C10H12MgN2O6). Poate conține până la 5 % acid glutamic.

Magneziu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.3.1

Fosfat dicalcic (3) (4); [hidrogenortofosfat de calciu]

Monohidrogenfosfat de calciu obținut din oase sau din surse anorganice (CaHPO4 × n H2O, n = 0 sau 2)

Ca/P > 1,2

Poate conține până la 3 % clorură exprimată ca NaCl.

Calciu

Fosfor total

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.3.2

Fosfat monodicalcic

Produs compus din fosfat dicalcic și fosfat monocalcic [CaHPO4 × Ca(H2PO4)2 × n H2O, n = 0 sau 1]

0,8 < Ca/P < 1,3

Fosfor total,

Calciu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.3

Fosfat monocalcic; [tetrahidrogendiortofosfat de calciu]

Calciu-bis dihidrogenfosfat [Ca(H2PO4)2 × n H2O, n = 0 sau 1]

Ca/P < 0,9

Fosfor total

Calciu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.4

Fosfat tricalcic (4); [ortofosfat tricalcic]

Fosfat tricalcic din oase sau din surse anorganice [Ca3(PO4)2 × H2O] sau hidroxil apatită [Ca5(PO4)3OH]

Ca/P > 1,3

Calciu

Fosfor total

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.3.5

Fosfat de calciu-magneziu

Fosfat de calciu-magneziu [Ca3Mg3(PO4)4].

Calciu

Magneziu

Fosfor total

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.6

Fosfat defluorinat

Produs obținut din surse anorganice, calcinat și supus ulterior unui tratament termic.

Fosfor total

Calciu

Sodiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.3.7

Pirofosfat dicalcic; [Difosfat dicalcic]

Pirofosfat dicalcic (Ca2P2O7).

Fosfor total

Calciu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.8

Fosfat de magneziu

Produs constituit din fosfat de magneziu monobazic și/sau dibazic și/sau tribazic.

Fosfor total

Magneziu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.3.9

Fosfat de sodiu-calciu-magneziu

Produs compus din fosfat de sodiu-calciu-magneziu.

Fosfor total

Magneziu

Calciu

Sodiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.10

Fosfat monosodic; [Dihidrogenortofosfat de sodiu]

Fosfat monosodic

(NaH2PO4 × n H2O; n = 0, 1 sau 2)

Fosfor total

Sodiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.11

Fosfat disodic; [Hidrogenortofosfat disodic]

Fosfat disodic (Na2HPO4 × n H2O; n = 0, 2, 7 sau 12)

Fosfor total

Sodiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.12

Fosfat trisodic; [Ortofosfat trisodic]

Fosfat trisodic (Na3PO4 × nH2O; n = 0, 1/2, 1, 6, 8 sau 12)

Fosfor total

Sodiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.13

Pirofosfat de sodiu; [Difosfat tetrasodic]

Pirofosfat de sodiu (Na4P2O7× n H2O; n = 0 sau 10)

Fosfor total

Sodiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.14

Fosfat monopotasic; [Dihidrogenortofosfat de potasiu]

Fosfat monopotasic (KH2PO4)

Fosfor total

Potasiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.15

Fosfat dipotasic; [Hidrogenortofosfat dipotasic]

Fosfat dipotasic (K2HPO4 × n H2O; n = 0, 3 sau 6)

Fosfor total

Potasiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.16

Fosfat de calciu și sodiu

Fosfat de calciu și sodiu (CaNaPO4)

Fosfor total

Calciu

Sodiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.17

Fosfat monoamoniu; [Dihidrogenortofosfat de amoniu]

Fosfat monoamoniu (NH4H2PO4)

Azot total

Fosfor total

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.18

Fosfat diamoniu; [Hidrogenortofosfat diamoniu]

Fosfat diamoniu [(NH4)2HPO4]

Azot total

Fosfor total

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.19

Tripolifosfat de sodiu; [Trifosfat pentasodic]

Tripolifosfat de sodiu (Na5P3O10 × n H2O; n = 0 sau 6)

Fosfor total

Sodiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.20

Fosfat de sodiu și magneziu

Fosfat de sodiu și magneziu (MgNaPO4)

Fosfor total

Magneziu

Sodiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.21

Hipofosfit de magneziu

Hipofosfit de magneziu [Mg(H2PO2)2 × 6 H2O]

Magneziu

Fosfor total

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.22

Făină de oase degelatinizate

Oase degelatinizate, sterilizate și măcinate, de pe care s-au îndepărtat grăsimile.

Fosfor total

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.3.23

Cenușă de oase

Reziduuri minerale rezultate din incinerarea, combustia sau gazificarea subproduselor de origine animală.

Fosfor total

Calciu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.3.24

Polifosfat de calciu

Amestecuri eterogene de săruri de calciu ale acizilor polifosforici condensați având formula generală H(n+2)PnO(3n+1), unde „n” este de cel puțin 2.

Fosfor total

Calciu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.25

Dihidrogendifosfat de calciu

Dihidrogenpirofosfat monocalcic (CaH2P2O7)

Fosfor total

Calciu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.26

Pirofosfat acid de magneziu

Pirofosfat acid de magneziu (MgH2P2O7.) Produs din acid fosforic purificat și din hidroxid de magneziu sau oxid de magneziu purificat prin evaporarea apei și condensarea ortofosfatului în difosfat.

Fosfor total

Magneziu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.27

Difosfat dihidrogen disodic

Difosfat dihidrogen disodic (Na2H2P2O7)

Fosfor total

Calciu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.28

Difosfat trisodic

Difosfat monohidrogen trisodic (anhidru: Na3HP2O7; monohidrat: Na3HP2O7 × nH2O; n = 0, 1 sau 9)

Fosfor total

Sodiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.29

Polifosfat de sodiu; [Hexametafosfat de sodiu]

Amestecuri eterogene de săruri de sodiu ale acizilor polifosforici condensați liniari având formula generală H(n + 2)PnO(3n + 1), unde „n” este de cel puțin 2.

Fosfor total

Sodiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.30

Fosfat tripotasic

Monofosfat tripotasic (K3PO4 × n H2O; n = 0, 1, 3, 7 sau 9)

Fosfor total

Potasiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.31

Difosfat tetrapotasic

Pirofosfat tetrapotasic (K4P2O7 × n H2O; n = 0, 1 sau 3)

Fosfor total

Potasiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.32

Trifosfat pentapotasic

Tripolifosfat pentapotasic (K5P3O10)

Fosfor total

Potasiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.33

Polifosfat de potasiu

Amestecuri eterogene de săruri de potasiu ale acizilor polifosforici condensați liniari având formula generală H(n + 2)PnO(3n + 1) unde „n” este cel puțin 2.

Fosfor total

Potasiu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.3.34

Polifosfat de calciu și de sodiu

Polifosfat de calciu și de sodiu.

Fosfor total

Sodiu

Calciu

P insolubil în 2 % acid citric dacă > 10 %

11.4.1

Clorură de sodiu (1)

Clorură de sodiu (NaCl) sau produs obținut prin cristalizarea prin evaporare a apei sărate (saturată sau sărăcită prin alt proces) (sare sub vid) sau prin evaporarea apei de mare (sare marină și sare solară) sau prin măcinarea sării geme.

Sodiu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.4.2

Bicarbonat de sodiu [hidrogencarbonat de sodiu]

Bicarbonat de sodiu (NaHCO3)

Sodiu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.4.3

(Bi)carbonat de sodiu/amoniu [(hidrogen)carbonat de sodiu/amoniu]

Produs obținut în cursul fabricării carbonatului de sodiu și a bicarbonatului de sodiu, conținând urme de bicarbonat de amoniu (bicarbonat de amoniu max. 5 %)

Sodiu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.4.4

Carbonat de sodiu

Carbonat de sodiu (Na2CO3)

Sodiu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.4.5

Sescvicarbonat de sodiu [hidrogendicarbonat de trisodiu]

Sescvicarbonat de sodiu [Na3H(CO3)2]

Sodiu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.4.6

Sulfat de sodiu

Sulfat de sodiu (Na2SO4)

Poate conține metionină până la 0,3 %

Sodiu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.4.7

Săruri de sodiu ale acizilor organici (2)

Săruri de sodiu ale acizilor organici comestibili conținând cel puțin 4 atomi de carbon

Sodiu

Acid organic

11.5.1

Clorură de potasiu

Clorură de potasiu (KCl) sau produs obținut prin măcinarea surselor naturale de clorură de potasiu

Potasiu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.5.2

Sulfat de potasiu

Sulfat de potasiu (K2SO4)

Potasiu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.5.3

Carbonat de potasiu

Carbonat de potasiu (K2CO3)

Potasiu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.5.4

Bicarbonat de potasiu [hidrogencarbonat de potasiu]

Bicarbonat de potasiu (KHCO3)

Potasiu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 10 %

11.5.5

Săruri de potasiu ale acizilor organici (2)

Săruri de potasiu ale acizilor organici comestibili conținând cel puțin 4 atomi de carbon.

Potasiu

Acid organic

11.5.6

Pidolat de potasiu

L-pidolat de potasiu (C5H6KNO3). Poate conține până la 5 % acid glutamic.

Potasiu

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 5 %

11.6.1

Floare de sulf

Pulbere obținută din zăcăminte naturale ale acestui mineral. De asemenea, produs obținut din rafinarea petrolului, astfel cum este practicată de producătorii de sulf.

Sulf

11.7.1

Atapulgit

Mineral natural compus din magneziu, aluminiu și siliciu.

Magneziu

11.7.2

Cuarț

Mineral natural obținut prin măcinarea surselor de cuarț.

Poate conține până la 0,1 % auxiliari de măcinare.

 

11.7.3

Cristobalit

Dioxid de siliciu (SiO2) obținut prin recristalizarea cuarțului.

Poate conține până la 0,1 % auxiliari de măcinare.

 

11.8.1

Sulfat de amoniu

Sulfat de amoniu [(NH4)2SO4] obținut prin sinteză chimică. Poate fi prezentat sub formă de soluție apoasă.

Azot exprimat ca proteine brute

Sulf

11.8.3

Săruri de amoniu ale acizilor organici (2)

Săruri de amoniu ale acizilor organici comestibili conținând cel puțin 4 atomi de carbon.

Azot exprimat ca proteine brute

Acid organic

11.8.4

Lactat de amoniu

Lactat de amoniu (CH3CHOHCOONH4). Include lactat de amoniu produs prin fermentare cu Lactobacillus delbrueckii ssp. Bulgaricus, Lactococcus lactis ssp., Leuconostoc mesenteroides, Streptococcus thermophilus, Lactobacillus spp, sau Bifidobacterium spp., conținând cel puțin 44 % azot exprimat ca proteine brute.

Poate conține până la 2 % fosfor, 2 % potasiu, 0,7 % magneziu, 2 % sodiu, 2 % sulfați, 0,5 % cloruri, 5 % zaharuri și 0,1 % silicon antispumant.

Azot exprimat ca proteine brute

Cenușă brută

Potasiu dacă > 1,5 %

Magneziu dacă > 1,5 %,

Sodiu dacă > 1,5 %

11.8.5

Acetat de amoniu

Acetat de amoniu (CH3COONH4) în soluție apoasă, conținând cel puțin 55 % acetat de amoniu.

Azot exprimat ca proteine brute

11.9.1

Pietriș fin [pipotă]

Produs obținut prin zdrobirea mineralelor naturale sub formă de pietriș

Dimensiunea particulelor

11.9.2

Pietriș din argilă [pipotă]

Produs obținut prin zdrobirea și măcinarea produselor derivate din arderea argilei

Dimensiunea particulelor

Umiditate dacă > 2 %

(1)   Natura sursei poate fi indicată suplimentar în denumire sau o poate înlocui.

(2)   Denumirea se modifică sau se completează pentru a specifica acidul organic.

(3)   Procesul de fabricație poate fi inclus în denumire.

(4)   Denumirea se completează cu textul „din oase”, după caz.

12.    Produse și subproduse obținute prin fermentare utilizând microorganisme, inactivate, rezultând absența microorganismelor vii

Materiile prime destinate hranei pentru animale menționate în prezentul capitol care sunt, sau care sunt produse din, organisme modificate genetic sau care rezultă dintr-un proces de fermentație implicând microorganisme modificate genetic sunt conforme cu Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic.



Număr

Denumire

Descriere

Declarații obligatorii

12.1.1

Produs obținut din Methylophilus methylotrophus bogat în proteine (1) (2)

Produs de fermentare obținut prin cultivarea Methylophilus methylotrophus (tulpina NCIMB 10.515) pe metanol, proteinele brute fiind de cel puțin 68 %, iar indicele de reflectanță de cel puțin 50.

Proteine brute

Cenușă brută

Grăsimi brute

Acid propionic dacă > 0,5 %

12.1.2

Produs obținut din Methylococcus capsulatus (Bath), Alca ligenes acidovorans, Bacillus brevis și Bacillus firmus bogat în proteine (1) (2)

Produs de fermentare obținut prin cultivarea Methylococcus capsulatus (Bath) (tulpina NCIMB 11132), Alcaligenes acidovorans (tulpina NCIMB 13287), Bacillus brevis (tulpina NCIMB 13288) și Bacillus firmus (tulpina NCIMB 13289) pe gaz natural (aprox. 91 % metan, 5 % etan, 2 % propan, 0,5 % izobutan, 0,5 % n-butan), amoniac și săruri minerale, proteinele brute fiind de cel puțin 65 %.

Proteine brute

Cenușă brută

Grăsimi brute

Acid propionic dacă > 0,5 %

12.1.3

Produs obținut din Escherichia coli bogat în proteine (1) (2)

Subprodus de fermentare obținut în producția de aminoacizi prin cultivarea Escherichia coli K12 pe substraturi de origine vegetală sau chimică, amoniac sau săruri minerale; poate fi hidrolizat.

Proteine brute

Acid propionic dacă > 0,5 %

12.1.4

Produs obținut din Corynebacterium glutamicum bogat în proteine (1) (2)

Subprodus de fermentare obținut în producția de aminoacizi prin cultivarea Corynebacterium glutamicum pe substraturi de origine vegetală sau chimică, amoniac sau săruri minerale; poate fi hidrolizat.

Proteine brute

Acid propionic dacă > 0,5 %

12.1.5

Drojdii [drojdie de bere] (1) (2)

Toate drojdiile obținute din (4) Saccharomyces cerevisiae, Saccharomyces carlsbergensis, Kluyveromyces lactis, Kluyveromyces fragilis, Torulaspora delbrueckii, Cyberlindnera jadinii, (3) Saccharomyces uvarum, Saccharomyces ludwigii sau Brettanomyces ssp. pe substraturi în principal de origine vegetală, cum sunt melasa, siropul de zahăr, alcoolul, reziduurile de distilare, cerealele și produsele conținând amidon, sucul din fructe, zerul, acidul lactic, zahărul, fibrele vegetale hidrolizate și nutrienții de fermentare, cum sunt amoniacul sau sărurile minerale.

Umiditate dacă < 75 % sau > 97 %

Dacă umiditatea < 75 %:

Proteine brute

Acid propionic dacă > 0,5 %

12.1.6

Miceliu însilozat rezultat din fabricarea penicilinei (1) (2)

Miceliu (compuși azotați), subprodus umed rezultat din fabricarea penicilinei prin cultivarea Penicillium chrysogenum (ATCC48271) pe diferite surse de hidrați de carbon și hidrolizații lor, tratat termic și însilozat prin intermediul Lactobacillus brevis, plantarum, sake, collinoides și Streptococcus lactis pentru a inactiva penicilina, conținând cel puțin 7 % azot exprimat în proteine brute.

Azot exprimat ca proteine brute

Cenușă brută

Acid propionic dacă > 0,5 %

12.1.7

Drojdii rezultate în producția de biomotorină (1) (2)

Toate drojdiile și părțile acestora (6) obținute din (4) Yarrowia lipolytica crescute pe uleiuri vegetale și fracțiuni de demucilaginare și de glicerol formate în cursul producerii de biomotorină.

Umiditate dacă < 75 % sau > 97 %

Dacă umiditatea < 75 %:

Proteine brute

Acid propionic dacă > 0,5 %

12.1.8

Produs obținut din specii de Lactobacillus bogat în proteine (1) (2)

Produs de fermentare obținut din cultură de Lactobacillus pe substraturi în principal de origine vegetală cum sunt melasa, siropul de zahăr, alcoolul, reziduurile de distilare, cerealele și produsele conținând amidon, sucul din fructe, zerul, acidul lactic, zahărul, fibrele vegetale hidrolizate și nutrienții de fermentare, cum sunt amoniacul sau sărurile minerale. Produsul poate fi uscat.

Proteine brute

Cenușă brută

Acid propionic dacă > 0,5 %

12.1.9

Produs obținut din Trichoderma viride bogat în proteine (1) (2)

Produs de fermentare obținut din cultură de Trichoderma viride pe substraturi în principal de origine vegetală cum sunt melasa, siropul de zahăr, alcoolul, reziduurile de distilare, cerealele și produsele conținând amidon, sucul din fructe, zerul, acidul lactic, zahărul, fibrele vegetale hidrolizate și nutrienții de fermentare, cum sunt amoniacul sau sărurile minerale. Produsul poate fi uscat

Proteine brute

Cenușă brută

Acid propionic dacă > 0,5 %

12.1.10

Produs obținut din Bacillus subtilis bogat în proteine (1) (2)

Produs de fermentare obținut din cultură de Bacillus subtilis pe substraturi în principal de origine vegetală cum sunt melasa, siropul de zahăr, alcoolul, reziduurile de distilare, cerealele și produsele conținând amidon, sucul din fructe, zerul, acidul lactic, zahărul, fibrele vegetale hidrolizate și nutrienții de fermentare, cum sunt amoniacul sau sărurile minerale. Produsul poate fi uscat

Proteine brute

Cenușă brută

Acid propionic dacă > 0,5 %

12.1.11

Produs obținut din Aspergillus oryzae bogat în proteine (1) (2)

Produs de fermentare obținut din cultură de Aspergillus oryzae pe substraturi în principal de origine vegetală cum sunt melasa, siropul de zahăr, alcoolul, reziduurile de distilare, cerealele și produsele conținând amidon, sucul din fructe, zerul, acidul lactic, zahărul, fibrele vegetale hidrolizate și nutrienții de fermentare, cum sunt amoniacul sau sărurile minerale. Produsul poate fi uscat.

Proteine brute

Cenușă brută

Acid propionic dacă > 0,5 %

12.1.12

Produse din drojdii (1) (2)

Toate părțile de drojdii (6) obținute din (4) Saccharomyces cerevisiae, Saccharomyces carlsbergensis, Kluyveromyces lactis, Kluyveromyces fragilis, Torulaspora delbrueckii, Cyberlindnera jadinii (3) , Saccharomyces uvarum, Saccharomyces ludwigii sau Brettanomyces ssp. pe substraturi în principal de origine vegetală cum sunt melasa, siropul de zahăr, alcoolul, reziduurile de distilare, cerealele și produsele conținând amidon, sucul din fructe, zerul, acidul lactic, zahărul, fibrele vegetale hidrolizate și nutrienții de fermentare, cum sunt amoniacul sau sărurile minerale.

Umiditate dacă < 75 % sau > 97 %

Dacă umiditatea < 75 %:

Proteine brute

Acid propionic dacă > 0,5 %

12.2.1

Borhot [produs solubil din melasă condensată] (2) (5)

Subproduse derivate din prelucrarea industrială a musturilor rezultate din procesele de fermentare microbiană, cum ar fi fabricarea alcoolului, a acizilor organici sau a drojdiilor. Sunt compuse din fracțiunea lichidă/păstoasă obținută în urma separării musturilor de fermentare. Pot include, de asemenea, celule moarte și/sau părți (6) ale acestora provenite din microorganismele de fermentare utilizate. Substraturile sunt în principal de origine vegetală, cum ar fi, melasa, siropul de zahăr, alcoolul, reziduurile de distilare, cerealele și produsele conținând amidon, sucul din fructe, zerul, acidul lactic, zahărul, fibrele vegetale hidrolizate și nutrienții de fermentare, cum sunt amoniacul sau sărurile minerale.

Proteine brute

Substrat și indicare a procesului de producție, după caz

12.2.2

Subproduse rezultate din fabricarea acidului L-glutamic (2) (5)

Subproduse rezultate din fabricarea acidului L-glutamic prin fermentare cu Corynebacterium melassecola pe substrat compus din zaharoză, melasă, produse din amidon și hidrolizații acestora, săruri de amoniu și alți compuși azotați.

Proteine brute

12.2.3

Subproduse rezultate din fabricarea L-lizinei-monohidroclorid cu Brevibacterium lactofermentum (2) (5)

Subproduse rezultate din fabricarea L-lizinei monohidroclorid prin fermentare cu Brevibacterium lactofermentum pe substrat compus din zaharoză, melasă, produse din amidon și hidrolizații acestora, săruri de amoniu și alți compuși azotați.

Proteine brute

12.2.4

Subproduse rezultate din fabricarea aminoacizilor cu Corynebacterium glutamicum (2) (5)

Subproduse rezultate din fabricarea de aminoacizi prin fermentare cu Corynebacterium glutamicum pe substrat de origine vegetală sau chimică, amoniac sau săruri minerale.

Proteine brute

Cenușă brută

12.2.5

Subproduse rezultate din fabricarea aminoacizilor cu Escherichia coli K12 (2) (5)

Subproduse rezultate din fabricarea aminoacizilor prin fermentare cu Escherichia coli K12 pe substrat de origine vegetală sau chimică, amoniac sau săruri minerale.

Proteine brute

Cenușă brută

12.2.6

Subprodus rezultat din fabricarea enzimelor cu Aspergillus niger (2) (5)

Subprodus rezultat din fermentarea Aspergillus niger pe grâu sau malț pentru fabricarea enzimelor.

Proteine brute

12.2.7

Polihydroxibutirat obținut prin fermentare cu Ralstonia eutropha (2)

Produs care conține 3-hidroxibutirat și 3-hidroxivalerat, obținute prin fermentație cu Ralstonia eutropha și făină proteică din bacterii neviabile rămase din bacteriile producătoare și din bulionul de fermentare.

 

(1)   Produse obținute din biomasa microorganismelor specifice cultivate pe anumite substraturi. Pot conține maximum 0,3 % agenți antispumanți, 1,5 % agenți de filtrare/clarificare și 2,9 % acid propionic.

(2)   Microorganismele utilizate în fermentație au fost inactivate, rezultatul fiind că niciun astfel de microorganism nu este viabil în materiile prime destinate hranei pentru animale.

(3)   Cultivarea pe n-alcani este interzisă [Regulamentul (UE) nr. 568/2010].

(4)   Denumirea utilizată a tulpinilor de drojdii poate fi diferită de taxonomia științifică. Prin urmare, pot fi utilizate și sinonime pentru tulpinile de drojdii menționate.

(5)   Alte subproduse de fermentare. Pot conține maximum 0,6 % agenți antispumanți, 0,5 % agenți anti-tartru și 0,2 % sulfiți.

(6)   Părți înseamnă orice fracțiuni solubile și insolubile de drojdie, inclusiv din membrană sau din părțile interne ale celulei.

13.    Diverse

Materiile prime destinate hranei pentru animale din prezentul capitol care conțin produse de origine animală îndeplinesc cerințele din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și din Regulamentul (UE) nr. 142/2011 și pot face obiectul unor restricții de utilizare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 999/2001



Număr

Denumire

Descriere

Declarații obligatorii

13.1.1

Produse de brutărie și din industria pastelor făinoase

Produse obținute în cursul și ca urmare a fabricării pâinii, a biscuiților, a napolitanelor sau a pastelor. Pot fi uscate.

Amidon

Zaharide totale, calculate ca zaharoză,

Grăsimi brute dacă > 5 %

13.1.2

Produse de patiserie

Produse obținute în cursul și ca urmare a fabricării produselor de patiserie și a prăjiturilor. Pot fi uscate.

Amidon

Zaharide totale, calculate ca zaharoză,

Grăsimi brute dacă > 5 %

13.1.3

Produse rezultate din fabricarea cerealelor pentru micul dejun

Substanțele sau produsele destinate consumului uman sau cu privire la care se preconizează în mod rezonabil că pot fi consumate de oameni sub formele lor prelucrate, parțial prelucrate sau neprelucrate. Pot fi uscate.

Proteină brută dacă > 10 %

Fibre brute

Grăsimi/uleiuri brute dacă > 10 %,

Amidon dacă > 30 %

Zaharide totale, calculate ca zaharoză, dacă > 10 %

13.1.4

Produse rezultate din fabricarea produselor de cofetărie

Produse obținute în cursul și ca urmare a fabricării dulciurilor, inclusiv a ciocolatei. Pot fi uscate.

Amidon

Grăsimi brute dacă > 5 %

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

13.1.5

Produse rezultate din fabricarea înghețatei

Produse obținute în timpul fabricării înghețatei. Pot fi uscate.

Amidon

Zaharide totale, calculate ca zaharoză,

Grăsimi brute

13.1.6

Produse și subproduse rezultate din prelucrarea fructelor și a legumelor proaspete (1)

Produse obținute în cursul prelucrării fructelor și a legumelor proaspete (inclusiv coaja, bucățile întregi de fructe/legume și amestecuri ale acestora). Pot fi uscate sau congelate.

Amidon

Fibre brute

Grăsimi brute dacă > 5 %

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 3,5 %

13.1.7

Produse rezultate din prelucrarea plantelor (1)

Produse obținute din congelarea sau uscarea plantelor întregi sau a unor părți din acestea.

Fibră brută

13.1.8

Produse rezultate din prelucrarea mirodeniilor și a condimentelor (1)

Produse obținute din congelarea sau uscarea mirodeniilor și a condimentelor sau a unor părți din acestea.

Proteină brută dacă > 10 %

Fibre brute

Grăsimi/uleiuri brute dacă > 10 %,

Amidon dacă > 30 %

Zaharide totale, calculate ca zaharoză, dacă > 10 %

13.1.9

Produse rezultate din prelucrarea ierburilor aromatice (1)

Produse obținute din zdrobirea, măcinarea, congelarea sau uscarea ierburilor aromatice sau a unor părți din acestea.

Fibră brută

13.1.10

Produse rezultate din prelucrarea cartofilor

Produse obținute în cursul prelucrării cartofilor. Pot fi uscate sau congelate.

Amidon

Fibre brute

Grăsimi brute dacă > 5 %

Cenușă insolubilă în HCl dacă > 3,5 %

13.1.11

Produse și subproduse rezultate din fabricarea sosurilor

Substanțele rezultate din fabricarea sosurilor destinate consumului uman sau cu privire la care se preconizează în mod rezonabil că pot fi consumate de oameni sub formele lor prelucrate, parțial prelucrate sau neprelucrate. Pot fi uscate.

Grăsimi brute

13.1.12

Produse și subproduse rezultate din fabricarea gustărilor aromate

Produse și subproduse rezultate din fabricarea gustărilor aromate, obținute în cursul și ca urmare a fabricării gustărilor aromate – chipsuri de cartofi, gustări pe bază de cartofi și/sau cereale (extrudate direct, pe bază de aluat și gustări sub formă de pelete) și fructe cu coajă lemnoasă.

Grăsimi brute

13.1.13

Produse rezultate din fabricarea produselor alimentare gata de consum

Produse obținute în cursul fabricării produselor alimentare gata de consum. Pot fi uscate.

Grăsimi brute dacă > 5 %

13.1.14

Subproduse vegetale rezultate din fabricarea băuturilor spirtoase

Produse solide din plante (inclusiv bacele și semințele, cum ar fi anasonul) obținut după macerarea acestor plante într-o soluție alcoolică sau după evaporare/distilare alcoolică sau ambele, în procesul de elaborare a aromelor pentru fabricarea băuturilor spirtoase. Aceste produse trebuie distilate pentru a se elimina reziduurile alcoolice.

Proteină brută dacă > 10 %

Fibre brute

Grăsimi/uleiuri brute dacă > 10 %

13.1.15

Hrană pentru animale pe bază de bere

Produs rezultat din procesul de fabricare a berii care nu poate fi vândut ca băutură pentru consumul uman.

Conținut alcoolic

Umiditate dacă < 75 %

13.1.16

Băuturi aromatizate dulci

Produse din industria băuturilor răcoritoare obținute din producția de băuturi răcoritoare aromatizate dulci sau de băuturi răcoritoare dulci-aromatizate neambalate și necomercializabile.

Pot fi concentrate sau uscate.

Zaharide totale, calculate ca zaharoză.

Umiditate dacă > 30 %

13.1.17

Sirop de fructe

Produse din industria siropului de fructe obținute din fabricarea siropului de fructe destinat consumului uman

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

Umiditate dacă > 30 %

13.1.18

Sirop aromatizat dulce

Produse din industria siropului aromatizat dulce obținute din producția de sirop sau din sirop neambalat și necomercializabil.

Pot fi concentrate sau uscate.

Zaharide totale, calculate ca zaharoză.

Umiditate dacă > 30 %

13.2.1

Zaharuri caramelizate

Produs obținut prin încălzirea controlată a oricărui tip de zahar.

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

13.2.2

Dextroză

Dextroza este obținută în urma hidrolizei amidonului și constă în glucoză purificată cristalizată, cu sau fără apă de cristalizare.

 

13.2.3

Fructoză

Fructoză sub formă de pudră cristalină purificată. Se obține din glucoza prezentă în siropul de glucoză prin utilizarea izomerazei glucozei și prin inversiunea zaharozei.

 

13.2.4

Sirop de glucoză

Siropul de glucoză este o soluție apoasă purificată și concentrată de zaharide nutritive obținută prin hidroliză din amidon. Poate fi uscat

Umiditate dacă > 30 %

13.2.5

Melasă de glucoză

Produs obținut în cursul rafinării siropului de glucoză.

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

13.2.6

Xiloză

Zaharid extras din lemn.

 

13.2.7

Lactuloză

Dizaharidă semisintetică (4-O-D-galactopiranozil-D-fructoză) obținută din lactoză prin izomerizarea glucozei în fructoză. Este prezentă în lapte și în produsele lactate supuse unui tratament termic.

 

13.2.8

Glucozamină (Chitozamină) (6)

Zahar aminat (monozaharidă) făcând parte din structura polizaharidelor chitosan și chitină. Produs prin hidroliza exoscheletelor de crustacee și de alte artropode sau prin fermentarea unor boabe de cereale precum porumbul sau grâul.

Sodiu sau potasiu, după caz

13.2.9

Xilo-oligozaharide

Lanțuri de molecule de xiloză legată prin legături β1-4 cu grade de polimerizare cuprinse între 2 și 10 și produse din hidroliza enzimatică a unor diferite forme de hrană pentru animale bogată în hemiceluloză.

Umiditate dacă > 5 %

13.2.10

Gluco-oligozaharide

Produs obținut prin fermentare sau prin hidroliză și/sau tratament termic fizic al polimerilor de glucoză, glucozei, zaharozei și maltozei.

Umiditate dacă > 28 %

13.3.1

Amidon (2)

Amidon.

Amidon

13.3.2

Amidon (2), pregelatinizat

Produs compus din amidon expandat prin tratament termic.

Amidon

13.3.3

Amestec de amidon (2)

Produs compus din amidon alimentar nativ și/sau modificat obținut din diferite surse botanice.

Amidon

13.3.4

Turtă de hidrolizați de amidon (2)

Produs de filtrare a lichiorului în procesul de hidroliză a amidonului care constă în următoarele: proteine, amidon, polizaharide, grăsimi, ulei și auxiliar de filtrare (de exemplu, diatomit, fibră de lemn).

Umiditate dacă < 25 % sau > 45 %

Dacă umiditatea < 25 %:

— Grăsimi brute

— Proteine brute

13.3.5

Dextrină

Dextrina este amidon parțial hidrolizat cu ajutorul unui acid.

 

13.3.6

Maltodextrină

Maltodextrina este amidonul parțial hidrolizat

 

13.4.1

Polidextroză

Polimer de glucoză în vrac cu legături aleatorii, produs prin polimerizarea termică a D-glucozei.

 

13.5.1

Polioli

Produs obținut prin hidrogenare sau fermentare și constând în monozaharide, dizaharide, oligozaharide sau polizaharide reduse.

 

13.5.2

Izomalt

Alcool glucidic obținut din zaharoză după conversie enzimatică și hidrogenare.

 

13.5.3

Manitol

Produs obținut prin hidrogenare sau fermentare și constând în glucoză și/sau fructoză reduse.

 

13.5.4

Xilitol

Produs obținut prin hidrogenarea și fermentarea xilozei.

 

13.5.5

Sorbitol

Produs obținut prin hidrogenarea glucozei

 

13.6.1

Uleiuri acide rezultate din rafinarea chimică (3)

Produs obținut în cursul deacidificării uleiurilor și grăsimilor de origine vegetală sau animală prin intermediul bazelor, urmată de o acidulare cu separare ulterioară a fazei apoase, conținând acizi grași liberi, uleiuri sau grăsimi și componente naturale ale semințelor, fructelor sau țesuturilor animale precum mono- și digliceridele, lecitina și fibrele.

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 1 %

13.6.2

Acizi grași esterificați cu glicerol (4)

Gliceride obținute prin esterificarea acizilor grași cu glicerol. Poate conține până la 50 ppm nichel rezultat din hidrogenare.

Umiditate dacă > 1 %

Grăsimi brute

Nichel dacă > 20 ppm

13.6.3

Mono-, di- și trigliceride ale acizilor grași (4)

Produs constând din amestecuri de mono-, di- și triesteri de glicerol cu acizi grași.

Ele pot conține cantități mici de acizi grași și glicerol în stare liberă.

Poate conține până la 50 ppm nichel rezultat din hidrogenare.

Grăsimi brute

Nichel dacă > 20 ppm

13.6.4

Săruri ale acizilor grași (4)

Produs obținut prin reacția acizilor grași cu cel puțin patru atomi de carbon cu hidroxizi, oxizi sau săruri de calciu, magneziu, sodiu sau potasiu.

Poate conține până la 50 ppm nichel rezultat din hidrogenare.

Grăsimi brute (după hidroliză)

Umiditate

Ca sau Na sau K sau Mg (după caz)

Nichel dacă > 20 ppm

13.6.5

Distilați de acizi grași rezultați din rafinare fizică (3)

Produs obținut în cursul deacidificării uleiurilor și grăsimilor de origine vegetală sau animală prin intermediul distilării, conținând acizi grași liberi, uleiuri sau grăsimi și componente naturale ale semințelor, fructelor sau țesuturilor animale precum mono- și digliceridele, sterolii și tocoferolii.

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 1 %

13.6.6

Acizi grași bruți rezultați din separare (3)

Produs obținut prin separarea uleiurilor/grăsimilor. Prin definiție se compune din acizi grași bruți C6-C24, alifatici, liniari, monocarboxilici, saturați și nesaturați. Poate conține până la 50 ppm nichel rezultat din hidrogenare.

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 1 %

Nichel dacă > 20 ppm

13.6.7

Acizi grași distilați puri rezultați din separare (3)

Produs obținut prin distilarea acizilor grași bruți din separarea uleiurilor/grăsimilor plus, posibil, hidrogenare. Prin definiție se compune din acizi grași distilați puri C6-C24, alifatici, liniari, monocarboxilici, saturați și nesaturați.

Poate conține până la 50 ppm nichel din hidrogenare

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 1 %

Nichel dacă > 20 ppm

13.6.8

Pastă de neutralizare (3)

Produs obținut în cursul deacidificării uleiurilor și grăsimilor vegetale prin intermediul unei soluții apoase de hidroxid de calciu, magneziu, sodiu sau potasiu conținând săruri de acizi grași, uleiuri sau grăsimi și componente naturale ale semințelor, fructelor sau țesuturilor animale precum mono- și digliceridele, lecitina și fibrele.

Umiditate dacă < 40 și > 50 %

Ca sau Na sau K sau Mg, după caz

13.6.9

Mono- și digliceride ale acizilor grași esterificați cu acizi organici (4) (5)

Mono- și digliceride ale acizilor grași cu cel puțin patru atomi de carbon, esterificați cu acizi organici.

Grăsimi brute

13.6.10

Esteri de zaharoză ai acizilor grași (4)

Esteri de zaharoză ai acizilor grași.

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

Grăsimi brute

13.6.11

Sucrogliceride ale acizilor grași (4)

Amestec de esteri ai zaharozei și mono- și digliceride ale acizilor grași.

Zaharide totale, calculate ca zaharoză

Grăsimi brute

13.6.12

Palmitoilglucozamină

Compus organic lipidic prezent în rădăcinile multor plante și în special în cele mai multe plante leguminoase. Este produs prin acilarea D-glucozaminei cu acid palmitic. Poate conține până la 0,5 % acetonă.

Umiditate dacă > 2 %,

grăsimi brute

13.6.13

Săruri de lactilați ale acizilor grași

Esteri negliceridici ai acizilor grași. Produsul poate fi o sare de calciu, magneziu, sodiu sau potasiu a acizilor grași esterificați cu acid lactic. Poate conține sărurile acizilor grași liberi și acid lactic.

Grăsimi brute

Umiditate dacă > 1 %

Nichel dacă > 20 ppm

Ca sau Na sau K sau Mg după caz

13.8.1

Glicerină, brută

[Glicerol, brut]

Subprodus obținut din:

— procesul oleochimic de separare a uleiurilor/grăsimilor pentru a obține acizi grași și apă dulce, urmat de concentrarea apei dulci pentru a obține glicerol brut sau de transesterificare (poate conține până la 0,5 % metanol) a uleiurilor/grăsimilor naturale pentru a obține esteri metilici ai acizilor grași și apă dulce, urmat de concentrarea apei dulci pentru a obține glicerolul brut;

— producerea biomotorinei (esteri metilici sau etilici ai acizilor grași) prin transesterificarea uleiurilor și grăsimilor de origine vegetală și animală nespecificată. Glicerina poate să conțină încă săruri minerale și organice (până la 7,5 %).

Poate conține până la 0,5 % metanol și până la 4 % materie organică fără glicerol, compunându-se din esteri metilici ai acizilor grași, esteri etilici ai acizilor grași, acizi grași liberi și gliceride;

— saponificarea uleiurilor/grăsimilor de origine vegetală sau animală, în mod normal cu baze/pământuri alcaline, pentru a obține săpunuri.

Poate conține până la 50 ppm nichel rezultat din hidrogenare.

Glicerină

Potasiu dacă > 1,5 %

Sodiu dacă > 1,5 %

Nichel dacă > 20 ppm

13.8.2

Glicerină

[Glicerol]

Produs obținut prin:

— procesul oleochimic de a) separare a uleiurilor/grăsimilor urmat de concentrarea apelor dulci și rafinare prin distilare (a se vedea partea B, glosarul de procese, înregistrarea 20) sau un proces de schimb ionic; (b) transesterificarea uleiurilor/grăsimilor naturale pentru a obține esteri metilici ai acizilor grași și apă dulce brută, urmată de concentrarea apei dulci pentru a obține glicerol brut și rafinare prin distilare sau un proces de schimb ionic;

— producerea biomotorinei (esteri metilici sau etilici ai acizilor grași) prin transesterificarea uleiurilor și grăsimilor de origine vegetală și animală nespecificată, cu rafinarea ulterioară a glicerinei. Conținut minim de glicerol: 99 % din materia uscată;

— saponificarea uleiurilor/grăsimilor de origine vegetală sau animală, în mod normal cu baze/pământuri alcaline, pentru a obține săpunuri, urmată de rafinarea glicerolului brut și distilare.

Poate conține până la 50 ppm nichel rezultat din hidrogenare.

Glicerol dacă < 99 % pe bază de materie uscată

Sodiu dacă > 0,1 %

Potasiu dacă > 0,1 %

Nichel dacă > 20 ppm

13.9.1

Metilsulfonilmetan

Compus tioorganic [(CH3)2SO2] obținut prin sinteză chimică care este identic cu sursa prezentă în mod natural în plante.

Sulf

13.10.1

Turbă

Produs rezultat din descompunerea naturală a plantelor (în principal mușchiul de turbă) în mediu anaerobic și oligotrof.

Fibră brută

13.10.2

Leonardit

Produs care este un complex mineral natural de hidrocarburi fenolice, cunoscut, de asemenea, sub denumirea de humat, care provine din descompunerea materiei organice de-a lungul a milioane de ani.

Fibră brută

13.11.1

Propilenglicol; [1,2-propandiol]; [propan-1,2-diol]

Compus organic (un diol sau dublu alcool) cu formula C3H8O2. Este un lichid vâscos cu un gust ușor dulce, higroscopic și miscibil cu apa, acetona și cloroformul. Poate conține până la 0,3 % dipropilenglicol.

 

13.11.2

Monoesteri de propilenglicol și acizi grași (4)

Monoesteri de propilenglicol și acizi grași, singuri sau în amestecuri cu diesteri.

Propilenglicol

Grăsimi brute

13.12.1

Acid hialuronic

Glucozaminoglican (polizaharidă) cu unitate repetitivă compus dintr-un zahar aminat (N-acetil-D-glucozamină) și din acid D-glucuronic prezent în piele, în lichidul sinovial și în cordonul ombilical, produs, de exemplu, din țesuturi animale sau prin fermentație bacteriană

Sodiu sau potasiu, după caz

13.12.2

Sulfat de condroitină

Produs obținut prin extracție din tendoane, oase și alte țesuturi animale care conțin țesuturi cartilaginoase și țesuturi conjunctive moi.

Sodiu

13.12.3

Acid gluconic

Acidul gluconic (C6H12O7), un acid organic solubil în apă cu o pKa de 3,7, este transparent spre maro. Produsul sub formă lichidă are un conținut minim de acid gluconic de 50 %. Este produs prin fermentare microbiană a siropului de glucoză sau este un coprodus rezultat din producția de glucono-delta-lactonă de calitate alimentară.

Acid gluconic

(1)   Specia de fructe, de legume, de plante, de mirodenii și de ierburi aromatice se adaugă la denumire, după caz.

(2)   Denumirea se completează prin indicarea originii botanice.

(3)   Denumirea se completează prin indicarea originii botanice sau animale.

(4)   Denumirea se modifică sau se completează pentru a specifica acizii grași utilizați.

(5)   Denumirea se modifică sau se completează pentru a specifica acidul organic.

(6)   Denumirea se completează cu textul „din țesuturi animale” sau „din fermentație”, după caz



( 1 ) Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (JO L 268, 18.10.2003, p. 1).

( 2 ) Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 (JO L 300, 14.11.2009, p. 1).

( 3 ) Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce privește anumite probe și produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menționată (JO L 54, 26.2.2011, p. 1).

( 4 ) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.

( 5 ) JO L 35, 8.2.2005, p. 1.

( 6 As Low As Reasonably Achievable – Cel mai mic nivel care se poate obține în mod rezonabil.

( 7 ) JO L 140, 30.5.2002, p. 10.

( 8 ) JO L 70, 16.3.2005, p. 1.

( 9 ) JO L 268, 18.10.2003, p. 29.

( 10 ) Dispozițiile referitoare la impurități chimice și adjuvanți tehnologici stabilite în prezentul alineat nu se aplică materiilor prime destinate hranei pentru animale menționate în Registrul cu materii prime destinate hranei pentru animale astfel cum se menționează la articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 767/2009.

( 11 ) Prin derogare de la această obligație, pentru procesul „uscare” se poate adăuga denumirea comună/calificativul.