02012R1190 — RO — 10.03.2019 — 001.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

REGULAMENTUL (UE) NR. 1190/2012 AL COMISIEI

din 12 decembrie 2012

privind un obiectiv al Uniunii de reducere a Salmonella Enteritidis și a Salmonella Typhimurium la efectivele de curcani, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European și al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

(JO L 340 13.12.2012, p. 29)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

►M1

REGULAMENTUL (UE) 2019/268 AL COMISIEI din 15 februarie 2019

  L 46

11

18.2.2019


Rectificat prin:

►C1

Rectificare, JO L 068, 13.3.2015, p.  91 (1190/2012)




▼B

REGULAMENTUL (UE) NR. 1190/2012 AL COMISIEI

din 12 decembrie 2012

privind un obiectiv al Uniunii de reducere a Salmonella Enteritidis și a Salmonella Typhimurium la efectivele de curcani, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European și al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)



Articolul 1

Obiectivul Uniunii

(1)  Obiectivul Uniunii, astfel cum este menționat la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2160/2003, care constă în reducerea prevalenței Salmonella Enteritidis și Salmonella Typhimurium la curcani („obiectivul Uniunii”) este următorul:

(a) reducerea la 1 % sau mai puțin a procentului maxim anual din efectivele de curcani pentru îngrășare care rămân pozitive în ceea ce privește Salmonella Enteritidis și Salmonella Typhimurium; și

(b) reducerea la 1 % sau mai puțin a procentului maxim anual din efectivele de curcani adulți de reproducție care rămân pozitive în ceea ce privește Salmonella Enteritidis și Salmonella Typhimurium.

Totuși, pentru statele membre cu mai puțin de 100 de efective de curcani adulți de reproducție sau pentru îngrășare, obiectivul Uniunii este ca, anual, cel mult un singur efectiv de curcani adulți de reproducție sau pentru îngrășare să rămână pozitiv.

În ceea ce privește Salmonella Typhimurium monofazică, serotipurile a căror formulă antigenică este ►C1  1,4,[5],12:i:- ◄ sunt incluse în obiectivul Uniunii.

(2)  Programul de testare necesar pentru verificarea progresului în realizarea obiectivului Uniunii este prevăzut în anexă („programul de testare”).

Articolul 2

Revizuirea obiectivului Uniunii

Comisia revizuiește obiectivul Uniunii ținând cont de informațiile colectate în conformitate cu programul de testare și cu criteriile stabilite la articolul 4 alineatul (6) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 2160/2003.

Articolul 3

Abrogarea Regulamentului (CE) nr. 584/2008

Regulamentul (CE) nr. 584/2008 se abrogă.

Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.

Articolul 4

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.




ANEXĂ

Programul de testare necesar pentru verificarea realizării obiectivului Uniunii menționat la articolul 1 alineatul (2)

1.   BAZA EȘANTIONĂRII

Baza eșantionării cuprinde toate efectivele de curcani pentru îngrășare și de reproducție în cadrul programelor naționale de control menționate la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 2160/2003.

2.   MONITORIZAREA CURCANILOR

2.1.    Frecvența eșantionării

(a) Operatorii din sectorul alimentar prelevă eșantioane din cadrul tuturor efectivelor de curcani pentru îngrășare și de reproducție în modul următor:

(i) eșantionarea în cadrul efectivelor de curcani pentru îngrășare și de reproducție are loc în termen de trei săptămâni înainte de sacrificare. Autoritatea competentă poate autoriza prelevarea de eșantioane în cursul ultimelor șase săptămâni înainte de data sacrificării, în cazul în care curcanii sunt păstrați mai mult de 100 de zile sau intră în categoria producției ecologice de curcani, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei ( 1 );

(ii) eșantionarea în cadrul efectivelor de curcani de reproducție are loc:

 în efectivele de creștere: la vârsta de o zi, la vârsta de patru săptămâni și cu două săptămâni înainte de trecerea la perioada de depunere a ouălor sau de trecerea la unitatea de depunere a ouălor;

 în efectivele adulte: cel puțin o dată la fiecare trei săptămâni în cursul perioadei de depunere a ouălor în exploatație sau incubator;

 în exploatație, în cazul efectivelor de curcani de reproducție care depun ouă pentru incubație destinate comerțului din interiorul Uniunii.

(iii) Autoritatea competentă poate decide să aplice una dintre opțiunile menționate la punctul (ii) a doua liniuță întregului program de testare pentru toate efectivele. Cu toate acestea, prelevarea de eșantioane de la efectivele reproducătoare de păsări ouătoare destinate comerțului din interiorul Uniunii trebuie să aibă loc în exploatație.

(iv) Prin derogare de la punctul (ii) a doua liniuță, dacă obiectivul Uniunii a fost atins în cel puțin doi ani calendaristici consecutivi pe întregul teritoriu al statului membru, prelevarea de eșantioane în cadrul exploatației se poate prelungi pentru a avea loc la fiecare patru săptămâni, în funcție de decizia autorității competente. Cu toate acestea, autoritatea competentă poate decide să păstreze sau să reia intervalul de testare de trei săptămâni, în cazul depistării prezenței unor serotipuri de Salmonella relevante într-un efectiv reproducător din exploatație și/sau în orice alt caz considerat adecvat de autoritatea competentă.

(b) Eșantionarea de către autoritatea competentă se referă cel puțin la următoarele:

(i) eșantionarea efectivelor de curcani de reproducție:

 o dată pe an, în toate efectivele care au cel puțin 250 de curcani de reproducție adulți cu vârsta cuprinsă între 30 și 45 de săptămâni și în toate exploatațiile care au curcani de reproducție de elită, străbunici și bunici; autoritatea competentă poate decide că această eșantionare poate avea loc, de asemenea, în incubator; și

 a tuturor efectivelor din exploatații, în cazul în care este depistată prezența Salmonella Enteritidis și Salmonella Typhimurium în eșantioanele prelevate în incubator de către operatorii din sectorul alimentar sau în cadrul controalelor oficiale, pentru a investiga originea infecției;

(ii) eșantionarea efectivelor de curcani pentru îngrășare se efectuează o dată pe an, cel puțin într-un efectiv din 10 % din exploatațiile care au cel puțin 500 de curcani pentru îngrășare;

(iii) eșantionarea se poate efectua în funcție de riscuri și se poate repeta de fiecare dată când autoritatea competentă consideră necesar acest lucru;

(iv) eșantionarea efectuată de autoritatea competentă poate înlocui eșantionarea efectuată de către operatorul din sectorul alimentar, prevăzută la litera (a).

2.2.    Protocolul de eșantionare

2.2.1.    Instrucțiuni generale pentru eșantionare

Autoritatea competentă sau operatorul din sectorul alimentar se asigură că eșantioanele sunt prelevate de către persoane instruite în acest scop.

Eșantionarea efectivelor de curcani de reproducție se efectuează în conformitate cu punctul 2.2 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 200/2010 al Comisiei ( 2 ).

Pentru eșantionarea efectivelor de curcani pentru îngrășare, se iau cel puțin două perechi de huse pentru cizme pentru fiecare efectiv. Husele pentru cizme sunt puse pe cizme și eșantionul este prelevat mergând prin adăpost. Husele dintr-un efectiv de curcani pot fi grupate într-un singur eșantion.

Înainte de a utiliza husele pentru cizme, suprafața acestora trebuie umezită prin:

(a) aplicarea unor diluanți cu recuperare maximă (MRD: 0,8 % clorură de sodiu, 0,1 % peptonă în apă deionizată sterilă); sau

(b) aplicarea de apă sterilă; sau

(c) aplicarea oricăror alți diluanți aprobați de laboratorul național de referință menționat la articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2160/2003; sau

(d) autoclavare într-un recipient împreună cu diluanții.

Modul de umezire a huselor pentru cizme este prin turnarea lichidului în interiorul acestora înainte de încălțare sau prin agitarea acestora într-un recipient cu diluant.

Trebuie garantat faptul că toate secțiunile adăpostului sunt reprezentate în eșantionare în mod proporțional. Fiecare pereche de huse pentru cizme trebuie să acopere aproximativ 50 % din suprafața adăpostului.

La terminarea eșantionării, husele pentru cizme se scot cu grijă de pe cizme, astfel încât materialul aderent să nu se desprindă. Husa pentru cizme poate fi întoarsă pe dos pentru a reține materiile în interior. Apoi, acestea se așază într-un sac sau în alt recipient și sunt etichetate.

Autoritatea competentă poate decide să crească numărul minim de eșantioane pentru a asigura reprezentativitatea eșantionării, printr-o evaluare de la caz la caz a parametrilor epidemiologici, precum condițiile de biosecuritate, distribuția sau dimensiunea efectivului.

În cazul în care autoritatea competentă aprobă acest lucru, o pereche de huse pentru cizme poate fi înlocuită cu un eșantion de praf de 100 g colectat din mai multe locuri din tot adăpostul, de pe suprafețe pe care praful este așezat în mod vizibil. Ca alternativă, unul sau mai multe tampoane umede din material textil, formând o suprafață combinată de cel puțin 900 cm2, pot fi utilizate pentru a colecta praful de pe mai multe suprafețe din tot adăpostul. Fiecare tampon trebuie să fie bine acoperit cu praf pe ambele părți.

2.2.2.    Instrucțiuni specifice pentru anumite tipuri de exploatații

(a) Pentru efectivele de curcani crescuți în aer liber, eșantioanele sunt prelevate doar în interiorul adăpostului.

(b) Atunci când accesul la adăposturi nu este posibil din cauza spațiului limitat, în cazul efectivelor cu mai puțin de 100 de curcani, și nu este, așadar, posibil să se utilizeze huse pentru cizme, ele pot fi înlocuite cu tampoane din material textil de același tip cu cele utilizate pentru prelevarea de praf cu mâna, acestea fiind frecate pe suprafețe contaminate cu materii fecale proaspete sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, ele pot fi înlocuite cu alte tehnici de eșantionare pentru fecale, adecvate scopului urmărit.

2.2.3.    Eșantionarea efectuată de autoritatea competentă

Autoritatea competentă se asigură, prin efectuarea de teste suplimentare și/sau de controale documentare, după caz, că rezultatele nu sunt modificate prin prezența unor antimicrobieni sau a altor substanțe care inhibă dezvoltarea bacteriilor.

Atunci când nu este depistată prezența Salmonella Enteritidis și Salmonella Typhimurium, însă s-au depistat substanțe antimicrobiene sau efecte de inhibare a proliferării bacteriene, se va considera că efectivul de curcani este infectat în sensul obiectivului Uniunii menționat la articolul 1 alineatul (2).

2.2.4.    Transportul

Eșantioanele sunt trimise fără întârziere nejustificată, prin poșta expresă sau prin curier, la laboratoarele menționate la articolele 11 și 12 din Regulamentul (CE) nr. 2160/2003. În cursul transportului, acestea sunt protejate împotriva căldurii mai mari de 25 °C și a expunerii la soare.

În cazul în care nu este posibil să se expedieze eșantioanele în termen de 24 de ore de la prelevarea acestora, ele sunt refrigerate.

3.   ANALIZE DE LABORATOR

3.1.    Pregătirea eșantioanelor

În laboratoare, eșantioanele se păstrează refrigerate până în momentul examinării, care va fi începută în termen de 48 de ore de la primire și în termen de 96 de ore după eșantionare.

Perechea de huse pentru cizme/șosete de protecție se despachetează cu grijă, pentru a evita desprinderea materiilor fecale aderente, se grupează și se pune în 225 ml de apă peptonată tamponată (BPW), preîncălzită la temperatura camerei. Husele pentru cizme/șosetele de protecție sunt scufundate complet în apă peptonată tamponată și, prin urmare, poate fi adăugată mai multă apă peptonată tamponată dacă este necesar.

Eșantionul de praf este analizat separat, de preferință. Cu toate acestea, în cazul curcanilor pentru îngrășare, autoritatea competentă poate decide să permită gruparea eșantionului cu perechea de huse pentru cizme/șosete de protecție, în vederea analizei.

Eșantionul se învârtește pentru saturarea completă și se continuă cultivarea prin utilizarea metodei de depistare prevăzute la punctul 3.2.

Alte eșantioane (de exemplu, din efectivele reproducătoare sau din incubatoare) sunt pregătite în conformitate cu punctul 2.2.2 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 200/2010.

În cazul în care se decide să se recurgă la standardele Comitetului European de Standardizare (CEN) sau la cele ale Organizației Internaționale de Standardizare (ISO) pentru pregătirea materiilor fecale în scopul depistării Salmonella, acestea înlocuiesc dispozițiile de mai sus privind pregătirea eșantioanelor.

▼M1

3.2.    Metoda de depistare

Depistarea Salmonella spp. se efectuează în conformitate cu standardul EN ISO 6579-1.

▼B

3.3.    Serotipizarea

Pentru efectivele de curcani de reproducție, cel puțin un izolat din fiecare eșantion pozitiv este serotipizat, în conformitate cu clasificarea White-Kauffmann-Le Minor.

Pentru efectivele de curcani pentru îngrășare, cel puțin un izolat din fiecare eșantion pozitiv prelevat de autoritatea competentă este serotipizat, în conformitate cu clasificarea White-Kauffmann-Le Minor.

Operatorii din sectorul alimentar se asigură cel puțin că niciun izolat nu aparține serotipurilor de Salmonella Enteritidis și de Salmonella Typhimurium, și nici tulpinilor monofazice a căror formulă antigenică este ►C1  1,4,[5],12:i:- ◄ .

▼M1

3.4.    Metode alternative

Se pot utiliza metode alternative în locul metodelor de depistare și serotipizarea prevăzute la punctele 3.1, 3.2 și 3.3 din prezenta anexă, dacă acestea sunt validate în conformitate cu standardul EN ISO 16140-2 (pentru metodele alternative de depistare).

▼B

3.5.    Depozitarea tulpinilor

Laboratoarele se asigură că cel puțin o tulpină izolată de Salmonella spp. pe efectiv și pe an poate fi prelevată de autoritatea competentă și depozitată pentru o posibilă viitoare lizotipie sau testare a susceptibilității la agenți antimicrobieni, utilizând metodele uzuale de recoltare a culturilor, care trebuie să garanteze integritatea tulpinilor timp de cel puțin doi ani de la data analizei.

Autoritatea competentă poate decide că izolatele de Salmonella spp. rezultate din eșantionarea realizată de operatorii din sectorul alimentar sunt, de asemenea, depozitate în vederea unei lizotipii ulterioare sau a unei testări a susceptibilității la agenți antimicrobieni, pentru ca izolatele să poată fi analizate în conformitate cu articolul 2 din Decizia 2007/407/CE a Comisiei ( 3 ).

4.   REZULTATE ȘI RAPORTARE

4.1.    Calcularea prevalenței pentru verificarea realizării obiectivului Uniunii

Un efectiv de curcani este considerat pozitiv în sensul verificării realizării obiectivului Uniunii în cazul în care se depistează prezența Salmonella Enteritidis și/sau a Salmonella Typhimurium (cu excepția tulpinilor vaccinale, dar incluzând tulpinile monofazice cu formula antigenică ►C1  1,4,[5],12:i:- ◄ ) în respectivul efectiv.

Efectivele de curcani pozitive se numără o singură dată pentru un lot, indiferent de numărul de operațiuni de eșantionare și de testare, și se raportează doar în anul primei eșantionări pozitive. Prevalența se calculează separat pentru efectivele de curcani pentru îngrășare și pentru efectivele de curcani adulți de reproducție.

4.2.    Raportarea

4.2.1.

Raportarea include:

(a) numărul total de efective de curcani pentru îngrășare și de curcani adulți de reproducție care au fost testate cel puțin o dată în timpul anului de raportare;

(b) numărul total de efective de curcani pentru îngrășare și de curcani adulți de reproducție care sunt pozitive pentru orice serotip de Salmonella în statul membru;

(c) numărul de efective de curcani pentru îngrășare și de curcani adulți de reproducție care sunt pozitive cel puțin o dată pentru Salmonella Enteritidis și Salmonella Typhimurium, inclusiv tulpinile monofazice a căror formulă antigenică este ►C1  1,4,[5],12:i:- ◄ ;

(d) numărul de efective de curcani pentru îngrășare și de curcani adulți de reproducție care sunt pozitive pentru fiecare serotip de Salmonella sau pentru un serotip nespecificat de Salmonella (izolate care nu pot fi tipizate sau care nu sunt serotipizate).

4.2.2.

Informațiile menționate la literele (a)-(d) de la punctul 4.2.1 sunt furnizate separat pentru eșantionarea efectuată în cadrul programului național de control al infecțiilor cu Salmonella în ceea ce privește:

(a) eșantionarea efectuată de operatorii din sectorul alimentar în conformitate cu punctul 2.1 litera (a); și

(b) eșantionarea efectuată de autoritățile competente în conformitate cu punctul 2.1 litera (b).

4.2.3.

Rezultatele testelor sunt considerate informații relevante pentru lanțul alimentar, în sensul secțiunii III din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului ( 4 ).

Cel puțin următoarele informații sunt puse la dispoziția autorității competente pentru fiecare efectiv de curcani supus testării:

(a) referința exploatației, care rămâne unică în timp;

(b) referința efectivului, care rămâne unică în timp;

(c) luna eșantionării;

(d) numărul de păsări pentru fiecare efectiv.

Rezultatele și orice alte informații relevante sunt comunicate în cadrul raportului privind tendințele și sursele, prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2003/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 5 ).

Operatorul din sectorul alimentar înștiințează autoritatea competentă cu privire la detectarea Salmonella Enteritidis și a Salmonella Typhimurium, inclusiv a tulpinilor monofazice a căror formulă antigenică este ►C1  1,4,[5],12:i:- ◄ , fără întârziere nejustificată. Operatorul din sectorul alimentar solicită laboratorului care efectuează analizele să acționeze în consecință.



( 1 ) JO L 250, 18.9.2008, p. 1.

( 2 ) JO L 61, 11.3.2010, p. 1.

( 3 ) JO L 153, 14.6.2007, p. 26.

( 4 ) JO L 139, 30.4.2004, p. 55.

( 5 ) JO L 325, 12.12.2003, p. 31.