2012D0392 — RO — 16.07.2014 — 003.001


Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

►B

DECIZIA 2012/392/PESC A CONSILIULUI

din 16 iulie 2012

privind misiunea PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger)

(JO L 187, 17.7.2012, p.48)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  No

page

date

 M1

DECIZIA 2013/368/PESC A CONSILIULUI din 9 iulie 2013

  L 189

13

10.7.2013

 M2

DECIZIA 2013/533/PESC A CONSILIULUI din 28 octombrie 2013

  L 288

68

30.10.2013

►M3

DECIZIA 2014/482/PESC A CONSILIULUI din 22 iulie 2014

  L 217

31

23.7.2014




▼B

DECIZIA 2012/392/PESC A CONSILIULUI

din 16 iulie 2012

privind misiunea PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger)



CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28, articolul 42 alineatul (4) și articolul 43 alineatul (2),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 21 martie 2011, Consiliul a salutat strategia Uniunii Europene pentru securitate și dezvoltare în Sahel, subliniind că Uniunea are un interes de durată în reducerea insecurității și consolidarea dezvoltării în regiunea Sahel. Recent, intensificarea acțiunilor teroriste și consecințele conflictului din Libia au sporit urgența protejării cetățenilor și a intereselor Uniunii în regiune și urgența prevenirii extinderii acelor amenințări în Uniune, contribuind în același timp la reducerea amenințărilor regionale la adresa securității.

(2)

La 23 martie 2012, Consiliul a aprobat conceptul de gestionare a crizelor pentru o posibilă misiune civilă în Sahel în cadrul politicii de securitate și de apărare comune (PSAC).

(3)

La 1 iunie 2011, Prim-ministrul Nigerului a adresat Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR) o scrisoare de invitație cu privire la misiunea PSAC planificată, care salută desfășurarea PSAC a Uniunii cu scopul de a consolida capacitățile forțelor de securitate din Niger, în special pentru combaterea terorismului și a criminalității organizate în mod eficace, coerent și coordonat.

(4)

Pentru EUCAP SAHEL Niger, ar trebui activată celula de supraveghere.

(5)

EUCAP SAHEL Niger se va desfășura în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și care ar putea aduce atingere realizării obiectivelor acțiunii externe a Uniunii prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:



Articolul 1

Misiune

Prin prezenta decizie, Uniunea instituie o misiune PSAC a Uniunii Europene în Niger pentru a sprijini consolidarea capacităților actorilor în domeniul securității din Niger de combatere a terorismului și a criminalității organizate (EUCAP SAHEL Niger).

▼M3

Articolul 2

Obiective

În contextul punerii în aplicare a Strategiei Uniunii Europene pentru securitate și dezvoltare în Sahel, obiectivul EUCAP Sahel Niger este acela de a permite autorităților nigeriene să elaboreze și să pună în aplicare propria lor strategie de securitate națională. EUCAP Sahel Niger urmărește totodată să contribuie la dezvoltarea unei abordări integrate, multidisciplinare, coerente, durabile și axate pe respectarea drepturilor omului în rândul diferiților actori activi în domeniul securității în Niger în lupta împotriva terorismului și a criminalității organizate.

Articolul 3

Sarcini

(1)  În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la articolul 2, EUCAP Sahel Niger:

(a) este pregătită să sprijine elaborarea și punerea în aplicare a unei strategii de securitate națională în Niger, continuând totodată să ofere consiliere și asistență în vederea punerii în aplicare a dimensiunii de securitate a strategiei Nigerului pentru securitate și dezvoltare în nord;

(b) facilitează coordonarea proiectelor regionale și internaționale care susțin Nigerul în lupta sa împotriva terorismului și a criminalității organizate;

(c) consolidează statul de drept prin dezvoltarea capacităților de cercetare penală și, în acest context, dezvoltă și pune în aplicare programe de instruire adecvate;

(d) sprijină dezvoltarea viabilității forțelor de securitate și de apărare din Niger;

(e) contribuie la identificarea, planificarea și punerea în aplicare de proiecte în domeniul securității.

(2)  EUCAP Sahel Niger se concentrează asupra activităților menționate la alineatul (1) care permit îmbunătățirea controlului asupra teritoriului Nigerului, inclusiv prin coordonarea cu forțele armate din Niger.

(3)  EUCAP Sahel Niger nu îndeplinește nicio funcție executivă.

▼B

Articolul 4

Lanțul de comandă și structura

(1)  EUCAP SAHEL Niger are un lanț de comandă unificat, specific operațiilor de gestionare a crizelor.

(2)  EUCAP SAHEL Niger își are comandamentul la Niamey.

▼M3

(3)  EUCAP Sahel Niger este structurată în conformitate cu documentele sale de planificare.

▼M3 —————

▼B

Articolul 5

Comandantul operației civile

(1)  Directorul Capacității civile de planificare și conducere (CPCC) este comandantul operației civile pentru EUCAP SAHEL Niger.

(2)  Comandantul operației civile exercită comanda și controlul la nivel strategic asupra EUCAP SAHEL Niger, sub controlul politic și conducerea strategică a Comitetului politic și de securitate (COPS) și sub autoritatea generală a ÎR.

(3)  Comandantul operației civile asigură, în ceea ce privește conducerea operațiilor, punerea în aplicare corespunzătoare și eficace a deciziilor Consiliului, precum și a deciziilor COPS, inclusiv prin emiterea de instrucțiuni la nivel strategic, după caz, pentru șeful misiunii și oferindu-i acestuia consiliere și asistență tehnică.

(4)  Comandantul operației civile raportează Consiliului prin intermediul ÎR.

(5)  Toți membrii personalului detașat rămân în totalitate sub comanda autorităților naționale ale statului care i-a detașat, în conformitate cu normele naționale, sau sub comanda instituției Uniunii care i-a detașat sau a Serviciului european de acțiune externă (SEAE). Autoritățile respective transferă comandantului operației civile controlul operațional (OPCON) asupra personalului, echipelor și unităților lor.

(6)  Comandantul operației civile are răspunderea generală de a asigura îndeplinirea corespunzătoare a obligației de vigilență a Uniunii.

(7)  Comandantul operației civile și șeful delegației Uniunii în Niamey se consultă reciproc, după caz.

Articolul 6

Șeful misiunii

(1)  Șeful misiunii își asumă responsabilitatea pentru EUCAP SAHEL Niger, exercită comanda și controlul asupra acesteia în teatrul de operații și răspunde direct în fața comandantului operației civile.

▼M3

(1a)  Șeful misiunii reprezintă EUCAP Sahel Niger în cadrul operațiilor acesteia. Șeful misiunii poate delega membrilor personalului misiunii EUCAP Sahel Niger sarcini de gestionare legate de chestiuni financiare și de personal, sub responsabilitatea lor generală.

▼B

(2)  Șeful misiunii exercită comanda și controlul asupra personalului, echipelor și unităților din statele participante, astfel cum au fost desemnate de către comandantul operației civile, precum și responsabilitatea administrativă și logistică, inclusiv cu privire la bunurile, resursele și informațiile puse la dispoziția EUCAP SAHEL Niger.

▼M3

(3)  Șeful misiunii emite instrucțiuni destinate întregului personal al EUCAP Sahel Niger, inclusiv elementului de sprijin de la Bruxelles, în vederea desfășurării eficiente a EUCAP Sahel Niger în teatrul de operații și asigură coordonarea și gestionarea curentă a acesteia, urmând instrucțiunile de ordin strategic ale comandantului operației civile.

▼M3 —————

▼B

(5)  Șeful misiunii răspunde de controlul disciplinar asupra personalului. În cazul personalului detașat, acțiunile disciplinare se exercită de către autoritatea națională, în conformitate cu normele naționale, de către instituția Uniunii competentă sau de către SEAE.

(6)  Șeful misiunii este reprezentantul EUCAP SAHEL Niger în teatrul de operații și asigură o vizibilitate adecvată a EUCAP SAHEL Niger.

(7)  Șeful misiunii asigură coordonarea, după caz, cu alți actori ai Uniunii prezenți pe teren. Fără a aduce atingere lanțului de comandă, șeful misiunii primește orientări politice la nivel local din partea șefului delegației Uniunii în Niger.

▼M3 —————

▼B

Articolul 7

Personal

(1)  EUCAP SAHEL Niger este formată în principal din personal detașat de statele membre, de instituțiile Uniunii sau de SEAE. Fiecare stat membru, instituție a Uniunii și SEAE suportă cheltuielile aferente tuturor membrilor personalului pe care i-a detașat, inclusiv cheltuieli de călătorie spre și dinspre locul de desfășurare, salarii, asigurări medicale și indemnizații, altele decât diurnele aplicabile.

(2)  Statul membru, instituția Uniunii sau SEAE răspunde de soluționarea oricăror reclamații privind detașarea, fie din partea membrului respectiv detașat, fie cu privire la acesta, precum și de introducere a oricărei acțiuni împotriva persoanei respective.

(3)  EUCAP SAHEL Niger recrutează personal internațional și local pe bază de contract, în cazul în care funcțiile necesare nu pot fi asigurate de personal detașat de statele membre. În mod excepțional, în cazuri justificate corespunzător, în cazul în care nu sunt disponibili candidați calificați din statele membre, pot fi recrutați, după caz, pe bază de contract, resortisanți ai unor state terțe participante.

▼M3

(4)  Condițiile de angajare, precum și drepturile și obligațiile personalului internațional și local se stabilesc prin contracte încheiate între EUCAP Sahel Niger și respectivii membri ai personalului.

▼B

Articolul 8

Statutul EUCAP SAHEL Niger și al personalului acesteia

Statutul EUCAP SAHEL Niger și al personalului acesteia, inclusiv, după caz, privilegiile, imunitățile și alte garanții necesare pentru executarea și derularea în bune condiții a EUCAP SAHEL Niger, face obiectul unui acord încheiat în temeiul articolului 37 din TUE și în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Articolul 9

Controlul politic și conducerea strategică

(1)  COPS exercită controlul politic și conducerea strategică a EUCAP SAHEL Niger, sub responsabilitatea Consiliului și a ÎR. Consiliul autorizează COPS să ia deciziile relevante în conformitate cu articolul 38 paragraful al treilea din TUE. Această autorizare include competența de a numi șeful misiunii, la propunerea ÎR, și de a modifica atât conceptul de operații Plus (CONOPS Plus), cât și planul de operații (OPLAN). Competențele decizionale cu privire la obiectivele EUCAP SAHEL Niger și cu privire la încheierea acesteia revin în continuare Consiliului.

(2)  COPS raportează periodic Consiliului.

(3)  COPS primește periodic și atunci când este necesar rapoarte din partea comandantului operației civile și a șefului misiunii cu privire la chestiuni aflate în sfera de competență a acestora.

Articolul 10

Participarea statelor terțe

(1)  Fără a aduce atingere autonomiei decizionale a Uniunii și cadrului instituțional unic al acesteia, statele terțe pot fi invitate să contribuie la EUCAP SAHEL Niger, cu condiția să își asume cheltuielile care decurg din detașarea personalului lor, inclusiv salariile, asigurările pentru orice risc, diurnele și cheltuielile de deplasare spre și dinspre Niger și să contribuie, după caz, la cheltuielile de funcționare a EUCAP SAHEL Niger.

(2)  Statele terțe care contribuie la EUCAP SAHEL Niger au aceleași drepturi și obligații în ceea ce privește gestionarea zilnică a EUCAP SAHEL Niger ca și statele membre.

(3)  Consiliul autorizează COPS să adopte deciziile relevante privind acceptarea contribuțiilor propuse și să instituie un comitet al participanților.

(4)  Modalitățile detaliate privind participarea statelor terțe fac obiectul unor acorduri încheiate în conformitate cu articolul 37 din TUE și al unor dispoziții tehnice suplimentare, dacă este cazul. În cazul în care Uniunea și un stat terț încheie sau au încheiat un acord privind instituirea unui cadru pentru participarea respectivului stat terț la operațiile Uniunii de gestionare a crizelor, dispozițiile respectivului acord se aplică în contextul EUCAP SAHEL Niger.

Articolul 11

Securitate

(1)  Comandantul operației civile oferă șefului misiunii îndrumări privind planificarea măsurilor de securitate și asigură punerea în aplicare adecvată și eficace a acestora de către EUCAP SAHEL Niger în conformitate cu articolul 5.

(2)  Șeful misiunii este responsabil pentru securitatea EUCAP SAHEL Niger și pentru asigurarea respectării cerințelor minime de securitate aplicabile EUCAP SAHEL Niger, în conformitate cu politica Uniunii privind securitatea personalului desfășurat în afara Uniunii cu atribuții operaționale în temeiul titlului V din TUE, precum și cu instrumentele conexe acesteia.

(3)  Șeful misiunii este asistat de un ofițer de securitate al misiunii (OSM), care se află sub autoritatea șefului misiunii și menține, de asemenea, o relație funcțională strânsă cu SEAE.

(4)  Personalul EUCAP SAHEL Niger urmează o instruire obligatorie în domeniul securității înainte de a-și prelua atribuțiile, în conformitate cu OPLAN. De asemenea, personalul EUCAP SAHEL Niger urmează periodic, în teatrul de operații, reinstruiri organizate de OSM.

▼M3

(5)  Șeful misiunii asigură protecția informațiilor UE clasificate, în conformitate cu Decizia 2013/488/UE a Consiliului ( 1 ).

▼B

Articolul 12

Celula de supraveghere

Se activează celula de supraveghere pentru EUCAP SAHEL Niger.

▼M3

Articolul 12a

Capacitate juridică

După cum este necesar pentru punerea în aplicare a prezentei decizii, EUCAP Sahel Niger are capacitatea de a achiziționa servicii și bunuri, de a încheia contracte și acorduri administrative, de a angaja personal, de a deține conturi bancare, de a dobândi și a înstrăina active și de a se achita de obligații, precum și de a fi parte la proceduri juridice.

▼M3

Articolul 13

Dispoziții financiare

(1)  Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EUCAP Sahel Niger pentru perioada 16 iulie 2012-31 octombrie 2013 este de 8 700 000 EUR.

Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor legate de EUCAP Sahel Niger pentru perioada 1 noiembrie 2013-15 iulie 2014 este de 6 500 000 EUR.

Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor legate de EUCAP Sahel Niger pentru perioada 16 iulie 2014-15 iulie 2015 este de 9 155 000 EUR.

(2)  Toate cheltuielile sunt gestionate în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului general al Uniunii. Resortisanții statelor terțe și cei ai statului-gazdă sunt autorizați să participe la proceduri de atribuire de contracte. Sub rezerva aprobării din partea Comisiei, EUCAP Sahel Niger poate încheia acorduri de natură tehnică privind furnizarea de echipamente, servicii și spații pentru EUCAP Sahel Niger cu state membre, cu statul-gazdă, cu state terțe participante și cu alți actori internaționali.

(3)  EUCAP Sahel Niger răspunde de execuția bugetului misiunii. În acest scop, EUCAP Sahel Niger semnează un acord cu Comisia.

(4)  Fără a aduce atingere acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Niger privind statutul misiunii PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger) ( 2 ), EUCAP Sahel Niger poartă răspunderea pentru orice plângere și obligație generată de executarea mandatului său începând cu 16 iulie 2014, cu excepția cererilor de despăgubire legate de abateri grave comise de șeful misiunii, pentru care acesta poartă răspunderea.

(5)  Punerea în aplicare a dispozițiilor financiare nu aduce atingere nici lanțului de comandă, astfel cum se prevede la articolele 4, 5 și 6, nici cerințelor operaționale ale misiunii EUCAP Sahel Niger, inclusiv cele referitoare la compatibilitatea echipamentelor și la interoperabilitatea echipelor sale.

(6)  Cheltuielile sunt eligibile de la 16 iulie 2012.

▼M3

Articolul 13a

Celula de proiect

(1)  EUCAP Sahel Niger dispune de o celulă de proiect pentru identificarea și punerea în aplicare a proiectelor. Acolo unde este cazul, EUCAP Sahel Niger facilitează și oferă consultanță pentru proiectele puse în aplicare de statele membre și statele terțe, sub responsabilitatea acestora, în domenii legate de EUCAP Sahel Niger și în sprijinul obiectivelor acesteia.

(2)  EUCAP Sahel Niger este autorizată să recurgă la contribuții financiare din partea statelor membre sau a unor state terțe pentru punerea în aplicare a unui proiect, dacă se consideră că respectivul proiect completează în mod semnificativ celelalte acțiuni ale EUCAP Sahel Niger și:

(a) este prevăzut în fișa de impact bugetar aferentă prezentei decizii; sau

(b) este integrat în fișa de impact bugetar în cursul mandatului EUCAP Sahel Niger prin intermediul unei modificări a respectivei fișe de impact bugetar la solicitarea șefului misiunii.

EUCAP Sahel Niger încheie un acord cu statele contribuitoare, care acoperă în special procedurile specifice pentru soluționarea oricăror plângeri formulate de părți terțe cu privire la prejudiciile suferite în urma acțiunilor sau omisiunilor din partea EUCAP Sahel Niger în utilizarea fondurilor furnizate de statele respective. În niciun caz, statele contribuitoare nu pot angaja răspunderea Uniunii sau a ÎR pentru acțiunile sau omisiunile EUCAP Sahel Niger în utilizarea fondurilor puse la dispoziție de statele respective.

(3)  COPS își dă acordul cu privire la acceptarea de contribuții financiare din partea statelor terțe în beneficiul celulei de proiect.

▼B

Articolul 14

Coerența răspunsului Uniunii și coordonarea

(1)  ÎR asigură coerența dintre punerea în aplicare a prezentei decizii și acțiunea externă a Uniunii în general, inclusiv programele de dezvoltare ale Uniunii.

(2)  Fără a aduce atingere lanțului de comandă, șeful misiunii acționează în strânsă coordonare cu delegația Uniunii de la Niamey pentru a asigura coerența acțiunii Uniunii în Niger.

(3)  Șeful misiunii acționează în strânsă coordonare cu șefii de misiune ai statelor membre prezenți în Niger.

Articolul 15

Comunicarea informațiilor

(1)  ÎR este autorizat să comunice statelor terțe asociate prezentei decizii, după caz și în conformitate cu nevoile EUCAP SAHEL Niger, informații UE clasificate până la nivelul „CONFIDENTIEL UE/EU CONFIDENTIAL” generate în scopul EUCAP SAHEL Niger, în conformitate cu ►M3  Decizia 2013/488/UE ◄ .

(2)  În caz de nevoie operațională specifică și imediată, ÎR este, de asemenea, autorizat să comunice statului-gazdă orice informații UE clasificate până la nivelul „RESTREINT UE/EU RESTRICTED” generate în scopul EUCAP SAHEL Niger, în conformitate cu ►M3  Decizia 2013/488/UE ◄ . Între ÎR și autoritățile competente ale statului-gazdă se încheie acorduri în acest sens.

(3)  ÎR este autorizat să comunice statelor terțe asociate prezentei decizii orice documente UE neclasificate privind deliberările Consiliului referitoare la EUCAP SAHEL Niger și care intră sub incidența obligației de secret profesional, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Consiliului ( 3 ).

(4)  ÎR poate delega competențele prevăzute la alineatele (1) - (3), precum și capacitatea de a încheia acordurile prevăzute la alineatul (2), unor persoane aflate sub autoritatea sa, comandantului operației civile și/sau șefului misiunii.

Articolul 16

Intrarea în vigoare și durata

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

▼M3

Se aplică până la 15 iulie 2016.



( 1 ) Decizia 2013/488/UE a Consiliului din 23 septembrie 2013 privind normele de securitate pentru protecția informațiilor UE clasificate (JO L 274, 15.10.2013, p. 1).

( 2 ) JO L 242, 11.9.2013, p. 2.

( 3 ) Decizia 2009/937/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de adoptare a regulamentului său de procedură (JO L 325, 11.12.2009, p. 35).