Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 113 și 115,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Parlamentului European ( 1 ),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European ( 2 ),

hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,

întrucât:

(1)

În această eră a globalizării, nevoia de asistență reciprocă între statele membre în domeniul fiscal este mai acută ca oricând. Mobilitatea contribuabililor, numărul tranzacțiilor transfrontaliere și internaționalizarea instrumentelor financiare au cunoscut o dezvoltare puternică, ceea ce îngreunează stabilirea corectă a taxelor și impozitelor de către statele membre. Această dificultate din ce în ce mai mare afectează funcționarea sistemelor de impozitare și atrage după sine apariția dublei impuneri, fapt care incită la fraudă fiscală și evaziune fiscală, competențele de control rămânând la nivel național. Ea pune așadar în pericol funcționarea pieței interne.

(2)

În consecință, un stat membru nu își poate gestiona sistemul de impozitare intern, în special în ceea ce privește impozitarea directă, în lipsa unor informații din partea altor state membre. Pentru contracararea efectelor negative ale acestui fenomen, este indispensabil să se instituie o nouă cooperare administrativă între administrațiile fiscale ale statelor membre. Este necesar să se creeze instrumente care să permită instaurarea încrederii între statele membre, prin instituirea de norme, obligații și drepturi identice pentru toate statele membre.

(3)	Prin urmare, ar trebui adoptată o abordare cu totul nouă, prin elaborarea unui text nou care să confere statelor membre prerogativele necesare unei cooperări eficiente la nivel internațional, în vederea contracarării efectelor negative asupra pieței interne ale globalizării în continuă creștere.

(4)

În acest context, actuala Directivă 77/799/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1977 privind asistența reciprocă acordată de autoritățile competente din statele membre în domeniul impozitării directe și al impozitării primelor de asigurare ( 3 ) nu mai asigură măsurile corespunzătoare. Deficiențele profunde ale acesteia au fost examinate de grupul de lucru ad hoc al Consiliului în materie de fraudă fiscală, în cadrul unui raport elaborat în 22 mai 2000, și mai recent în Comunicarea Comisiei privind prevenirea și combaterea abuzurilor corporative și financiare din 27 septembrie 2004 și în Comunicarea Comisiei privind necesitatea elaborării unei strategii coordonate de îmbunătățire a luptei împotriva fraudei fiscale din 31 mai 2006.

(5)	Directiva 77/799/CEE, chiar modificată ulterior, a fost concepută într-un context diferit de cerințele actuale ale pieței interne și nu mai permite îndeplinirea noilor cerințe în materie de cooperare administrativă.

(6)

Ținând cont de numărul și de importanța adaptărilor necesare ale Directivei 77/799/CEE, o simplă modificare a acesteia nu ar fi suficientă pentru îndeplinirea obiectivelor prezentate mai sus. Directiva 77/799/CEE ar trebui așadar abrogată și înlocuită de un nou instrument juridic. Acest instrument ar trebui să se aplice taxelor și impozitelor directe și indirecte care în prezent nu fac obiectul legislației Uniunii. În acest sens, prezenta nouă directivă este considerată ca fiind instrumentul adecvat pentru a permite o cooperare administrativă eficientă.

(7)

Prezenta directivă se bazează pe realizările Directivei 77/799/CEE, însă prevede norme mai clare și mai precise care să reglementeze cooperarea administrativă dintre statele membre, în cazul în care acest lucru este necesar, în scopul de a institui, în special în ceea ce privește schimbul de informații, o sferă mai largă de cooperare administrativă între statele membre. Ar trebui, de asemenea, ca norme mai clare să facă posibilă în special includerea tuturor persoanelor juridice și fizice din Uniune, ținând seama de gama tot mai largă de construcții juridice, inclusiv, dar fără a se limita la construcțiile tradiționale cum ar fi trusturile, fundațiile și fondurile de investiții, precum și orice nou instrument care poate fi instituit de către contribuabilii din statele membre.

(8)

Este necesar să existe un contact mai direct între birourile locale sau naționale responsabile de cooperarea administrativă din statele membre, regula fiind comunicarea între birourile centrale de legătură. Lipsa contactelor directe conduce la ineficiență, la utilizarea insuficientă a mecanismelor de cooperare administrativă și la întârzieri în comunicarea informațiilor. Prin urmare, este necesar să se prevadă dispoziții care să permită contacte mai directe între servicii în vederea unei cooperări mai eficiente și mai rapide. Repartizarea de competențe departamentelor de legătură ar trebui prevăzută în cadrul dispozițiilor interne ale fiecărui stat membru.

(9)

Statele membre ar trebui să facă schimb de informații privind cazuri specifice în cazul în care acest lucru este solicitat de un alt stat membru și să facă demersurile necesare pentru a obține aceste informații. Standardul „relevanței previzibile” are rolul de a crea condițiile pentru schimbul de informații în domeniul fiscal în cea mai mare măsură posibilă și, în același timp, de a clarifica faptul că statele membre nu au posibilitatea de a se implica în „anchete pentru găsirea probelor” sau de a solicita informații puțin probabil a fi relevante pentru veniturile impozabile ale unui contribuabil dat. Articolul 20 din prezenta directivă cuprinde cerințe procedurale; aceste dispoziții ar trebui interpretate într-un mod mai larg, pentru a nu împiedica schimbul efectiv de informații.

(10)

Este recunoscut faptul că schimbul automat obligatoriu de informații fără condiții preliminare reprezintă cea mai eficientă modalitate de îmbunătățire a evaluării corecte a taxelor și impozitelor în situații transfrontaliere și de combatere a fraudei. În acest scop, ar trebui urmată în consecință o abordare pe etape, începând cu schimbul automat de informații disponibil pe cinci categorii și revizuind dispozițiile relevante în urma unui raport al Comisiei.

(11)	Schimbul spontan de informații între statele membre ar trebui de asemenea intensificat și încurajat.

(12)	Ar trebui prevăzute termenele-limită pentru furnizarea de informații în temeiul prezentei directive pentru a asigura faptul că schimbul de informații se produce la timp și, în consecință, este eficace.

(13)	Este important să li se permită funcționarilor din cadrul administrației fiscale a unui stat membru să fie prezenți pe teritoriul unui alt stat membru.

(14)

Deoarece situația fiscală a uneia sau a mai multor persoane impozabile stabilite în mai multe state membre prezintă adesea un interes comun sau complementar, este necesar să se prevadă posibilitatea ca aceste persoane să fie controlate simultan de către două sau mai multe state membre, prin acord reciproc și pe bază de voluntariat.

(15)

Ținând cont de obligația legală din unele state membre de a notifica contribuabilului deciziile și actele referitoare la obligațiile sale fiscale și de dificultățile întâmpinate din acest motiv de autoritățile fiscale, inclusiv atunci când contribuabilul s-a stabilit într-un alt stat membru, este de dorit ca, în aceste cazuri, autoritățile fiscale să poată solicita cooperarea autorităților competente ale statului membru în care s-a stabilit contribuabilul.

(16)	Transmiterea unui feedback cu privire la informațiile trimise va încuraja cooperarea administrativă dintre statele membre.

(17)	Este necesar să existe o colaborare între statele membre și Comisie pentru a face posibile studiul continuu al procedurilor de cooperare și schimbul de experiență și de bune practici în domeniile de interes.

(18)

În scopul eficienței cooperării administrative, este important ca, sub rezerva restricțiilor prevăzute în prezenta directivă, informațiile și documentele obținute în temeiul prezentei directive să poată fi utilizate și în alte scopuri de către statele membre care le-au primit. Este, de asemenea, important ca statele membre să poată transmite informațiile respective unei țări terțe, în anumite condiții.

(19)	Ar trebui să fie clar definite și delimitate situațiile în care un stat membru solicitat poate refuza furnizarea de informații, ținând seama de anumite interese private, care ar trebui să fie protejate, precum și de interesul public.

(20)

Statul membru nu ar trebui însă să refuze transmiterea informațiilor pe motiv că nu are un interes național sau că informațiile sunt deținute de o bancă, de o altă instituție financiară, de o persoană desemnată sau care acționează în calitate de agent sau de administrator, sau pe motiv că informațiile respective se referă la participațiile la capitalul unei persoane.

(21)	Prezenta directivă cuprinde norme minime și, prin urmare, nu ar trebui să afecteze dreptul statelor membre de a iniția o cooperare extinsă cu alte state membre în temeiul legislației lor interne sau în cadrul acordurilor bilaterale sau multilaterale încheiate cu alte state membre.

(22)	Ar trebui de asemenea precizat faptul că, atunci când un stat membru oferă unei țări terțe o cooperare mai extinsă decât cea prevăzută de prezenta directivă, el nu ar trebui să refuze o astfel de cooperare extinsă cu alte state membre care doresc să inițieze o astfel de cooperare extinsă reciprocă.

(23)	Schimbul de informații ar trebui să se desfășoare prin intermediul unor formulare, formate și canale de comunicare standardizate.

(24)	Este necesară o evaluare a eficacității cooperării administrative, în special pe bază de statistici.

(25)	Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive se adoptă în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei ( 4 ).

(26)

În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare, statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele și în interesul Uniunii, tabelele de corespondență care să ilustreze, pe cât posibil, corelația dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice.

(27)

Toate schimburile de informații menționate în prezenta directivă fac obiectul dispozițiilor de punere în aplicare a Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date ( 5 ) și a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date ( 6 ). Cu toate acestea, este oportun să se ia în considerare limitarea anumitor drepturi și obligații prevăzute de Directiva 95/46/CE, pentru a proteja interesele menționate la articolul 13 alineatul (1) litera (e) din directiva menționată. Această limitare este necesară și proporțională, având în vedere pierderile potențiale de venituri pentru statele membre și importanța crucială a informațiilor care fac obiectul prezentei directive în combaterea eficientă a fraudei.

(28)	Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

(29)

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume instituirea unei cooperări administrative eficiente între statele membre în vederea contracarării efectelor negative ale globalizării în creștere asupra pieței interne, nu poate fi îndeplinit în mod satisfăcător de către statele membre și, din motive de uniformitate și eficacitate, poate fi îndeplinit mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la același articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

(1) Prezenta directivă prevede normele și procedurile conform cărora statele membre cooperează între ele în vederea realizării unui schimb de informații care este în mod previzibil relevant pentru administrarea și aplicarea legilor interne ale statelor membre în privința taxelor și impozitelor menționate la articolul 2.

(2) De asemenea, prezenta directivă prevede dispoziții pentru schimbul de informații prin mijloace electronice, menționat la alineatul (1), precum și norme și proceduri conform cărora statele membre vor coopera cu Comisia pe teme de coordonare și evaluare.

(3) Prezenta directivă nu afectează aplicarea în statele membre a normelor privind asistența reciprocă în materie penală. De asemenea, prezenta directivă nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligații a statelor membre în temeiul altor instrumente juridice, inclusiv acorduri bilaterale sau multilaterale, în ceea ce privește cooperarea administrativă extinsă.

(1) Prezenta directivă se aplică tuturor tipurilor de taxe și impozite percepute de către sau în numele unui stat membru sau al subdiviziunilor teritoriale sau administrative ale acestuia, inclusiv autoritățile locale.

(2) Fără a aduce atingere alineatului (1), prezenta directivă nu se aplică taxei pe valoarea adăugată și nici taxelor vamale sau accizelor care fac obiectul unei alte legislații a Uniunii privind cooperarea administrativă dintre statele membre. Prezenta directivă nu se aplică nici contribuțiilor obligatorii la sistemul de securitate socială plătibile statului membru, unei subdiviziuni a acestuia sau instituțiilor de securitate socială de drept public.

(3) Taxele și impozitele, astfel cum sunt menționate la alineatul (1), nu se interpretează în niciun caz ca incluzând:

(4) Prezenta directivă se aplică taxelor și impozitelor menționate la alineatul (1), percepute în cadrul teritoriului unde tratatele sunt aplicabile în temeiul articolului 52 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

(1) Fiecare stat membru informează Comisia, în termen de o lună începând cu 11 martie 2011, cu privire la autoritatea competentă pe care o desemnează în temeiul prezentei directive și informează Comisia fără întârziere cu privire la orice eventuală schimbare a acesteia.

Comisia pune aceste informații la dispoziția celorlalte state membre și publică lista autorităților statelor membre în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2) Autoritatea competentă desemnează un singur birou central de legătură. Autoritatea competentă este responsabilă de informarea Comisiei și a celorlalte state membre cu privire la acesta.

Biroul central de legătură poate fi desemnat, de asemenea, responsabil de contactele cu Comisia. Autoritatea competentă este responsabilă de informarea Comisiei cu privire la acest lucru.

(3) Autoritatea competentă a fiecărui stat membru poate desemna departamente de legătură cu competențe repartizate conform legislației sau politicii sale naționale. Biroul central de legătură are responsabilitatea de a actualiza lista departamentelor de legătură și de a o pune la dispoziția birourilor centrale de legătură din celelalte state membre interesate, precum și a Comisiei.

(4) Autoritatea competentă a fiecărui stat membru poate desemna funcționari competenți. Biroul fiscal de legătură are responsabilitatea de a actualiza lista acestor funcționari competenți și de a o pune la dispoziția birourilor centrale de legătură din celelalte state membre interesate, precum și a Comisiei.

(5) Funcționarii implicați în cooperarea administrativă în temeiul prezentei directive sunt considerați, în orice situație, ca fiind funcționari competenți în acest sens, în conformitate cu condițiile prevăzute de autoritățile competente.

(6) Atunci când un departament de legătură sau un funcționar competent trimite sau primește o cerere sau un răspuns la o cerere de cooperare, acesta informează biroul central de legătură din statul său membru, conform procedurilor prevăzute de acesta din urmă.

(7) Atunci când un departament de legătură sau un funcționar competent primește o cerere de cooperare care necesită o acțiune în afara competenței care i-a fost repartizată conform legislației sau politicii naționale a statului său membru, el transmite fără întârziere această cerere biroului central de legătură al statului său membru și informează autoritatea solicitantă. Într-un astfel de caz, perioada prevăzută la articolul 7 începe în ziua următoare transmiterii cererii de cooperare către biroul central de legătură.

La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată comunică autorității solicitante orice informații la care se face referire la articolul 1 alineatul (1) pe care le deține sau pe care le obține în urma anchetelor administrative.

(1) Autoritatea solicitată asigură efectuarea oricăror anchete administrative necesare pentru a obține informațiile menționate la articolul 5.

(2) Cererea menționată la articolul 5 poate conține solicitarea motivată a unei anchete administrative specifice. În cazul în care autoritatea solicitată decide că nu este necesară nicio anchetă administrativă, aceasta comunică de îndată autorității solicitante motivele acestei decizii.

(3) Pentru a obține informațiile solicitate sau a efectua ancheta administrativă cerută, autoritatea solicitată urmează aceleași proceduri ca atunci când acționează din proprie inițiativă sau la cererea unei alte autorități din statul său membru.

(4) Atunci când autoritatea solicitantă i-o solicită în mod expres, autoritatea solicitată transmite documente originale, cu condiția ca acest lucru să nu contravină dispozițiilor în vigoare în statul membru al autorității solicitate.

(1) Autoritatea solicitată furnizează informațiile prevăzute la articolul 5 în cel mai scurt timp posibil și în termen de cel mult șase luni de la data primirii cererii.

Cu toate acestea, în cazul în care autoritatea solicitată deține deja informațiile cerute, transmiterea acestora se face în termen de două luni de la data respectivă.

(2) Pentru anumite cazuri speciale, autoritatea solicitantă și cea solicitată pot conveni asupra unor termene diferite de cele prevăzute la alineatul (1).

(3) Autoritatea solicitată confirmă autorității solicitante, dacă este posibil prin mijloace electronice, primirea unei cereri fără întârziere și, în orice caz, în termen de cel mult șapte zile lucrătoare de la primire.

(4) În termen de o lună de la primirea cererii, autoritatea solicitată notifică autorității solicitante orice nereguli ale cererii, precum și nevoia unor eventuale informații suplimentare. Într-un astfel de caz, termenele prevăzute la alineatul (1) se calculează din ziua următoare celei în care autoritatea solicitată primește informațiile suplimentare necesare.

(5) În cazul în care autoritatea solicitată nu este în măsură să răspundă în termenul stabilit, aceasta notifică autorității solicitante fără întârziere și, în orice caz, în termen de trei luni de la primirea cererii, motivele nerespectării termenului și data la care consideră că va fi în măsură să ofere un răspuns.

(6) În cazul în care autoritatea solicitată nu se află în posesia informațiilor solicitate și nu este în măsură să răspundă sau refuză să răspundă unei cereri de informații din motivele prevăzute la articolul 17, aceasta notifică autorității solicitante motivele sale fără întârziere și, în orice caz, în termen de o lună de la data primirii cererii.

Domeniul de aplicare și condițiile schimbului automat obligatoriu de informații

(1) Autoritatea competentă a fiecărui stat membru comunică autorității competente a oricărui alt stat membru, prin schimb automat, informațiile referitoare la perioadele de impozitare începând din 1 ianuarie 2014, care sunt disponibile cu privire la rezidenții din acel stat membru și la următoarele categorii specifice de venituri și de capital, astfel cum sunt acestea înțelese în temeiul legislației naționale a statului membru care comunică informațiile:

(2) Înainte de 1 ianuarie 2014, statele membre informează Comisia cu privire la categoriile enumerate la alineatul (1) referitor la care au informații disponibile. Acestea informează Comisia cu privire la orice modificări ulterioare care au fost aduse.

(3) Autoritatea competentă a unui stat membru poate indica autorității competente a oricărui alt stat membru faptul că nu dorește să primească informații referitoare la una sau mai multe dintre categoriile de venituri și de capital menționate la alineatul (1). De asemenea, statul membru respectiv informează Comisia în acest sens.

Un stat membru poate fi considerat drept stat care nu dorește să primească informații în conformitate cu alineatul (1) în cazul în care nu informează Comisia despre oricare dintre categoriile cu privire la care posedă informații disponibile.

(3a) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune Instituțiilor sale Financiare Raportoare să aplice normele de raportare și de ►C2 diligență fiscală ◄ incluse în anexele I și II și să asigure punerea în aplicare eficace și respectarea acestor norme în conformitate cu secțiunea IX din anexa I.

În temeiul normelor de raportare și de ►C2 diligență fiscală ◄ aplicabile, prevăzute în anexele I și II, autoritatea competentă a fiecărui stat membru comunică autorității competente din orice alt stat membru, prin intermediul schimbului automat, în termenul prevăzut la alineatul (6) litera (b), următoarele informații aferente perioadelor impozabile care încep la 1 ianuarie 2016 referitoare la un Cont care face obiectul raportării:

În scopul schimbului de informații în temeiul prezentului alineat, în absența unor dispoziții contrare prevăzute la prezentul alineat sau în anexe, cuantumul și descrierea plăților efectuate în legătură cu un Cont care face obiectul raportării se stabilesc în conformitate cu legislația națională a statului membru care comunică informațiile.

Primul și al doilea paragraf de la prezentul alineat au prioritate față de alineatul (1) litera (c) sau orice alt instrument juridic al Uniunii, inclusiv Directiva 2003/48/CE a Consiliului ( 7 ), în măsura în care schimbul de informații în cauză ar intra sub incidența alineatului (1) litera (c) sau a oricărui alt instrument juridic al Uniunii, inclusiv Directiva 2003/48/CE.

(4) Înainte de 1 iulie 2016, statele membre pun la dispoziția Comisiei în fiecare an statistici cu privire la volumul schimburilor automate și, în măsura posibilului, informații cu privire la costurile și beneficiile administrative și de altă natură relevante legate de schimburile care au avut loc și orice potențiale modificări, atât pentru administrațiile fiscale, cât și pentru terți.

(5) Anterior datei de 1 iulie 2017, Comisia înaintează un raport care furnizează o privire de ansamblu și o evaluare a statisticilor și a informațiilor primite cu privire la aspecte precum costurile administrative și alte costuri relevante și a avantajelor schimbului automat de informații, precum și aspecte practice legate de acestea. Dacă este oportun, Comisia prezintă Consiliului o propunere privind categoriile și condițiile prevăzute la alineatul (1), inclusiv condiția ca informațiile referitoare la rezidenții din alte state membre să fie disponibile, sau elementele menționate la alineatul (3a), sau ambele.

Atunci când examinează o propunere înaintată de Comisie, Consiliul evaluează consolidarea suplimentară a eficienței și a funcționării schimbului automat de informații și creșterea standardului aferent, pentru a se prevedea că:

(7) Comisia adoptă măsurile practice pentru schimbul automat de informații, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (2), înainte de datele prevăzute la articolul 29 alineatul (1).

(7a) În sensul subsecțiunii B punctul 1 litera (c) și al subsecțiunii C punctul 17 litera (g) din secțiunea VIII a anexei I, fiecare stat membru furnizează Comisiei, până la 31 iulie 2015, lista entităților și conturilor care trebuie tratate drept Instituții Financiare Nonraportoare, respectiv drept Conturi Excluse. Fiecare stat membru informează de asemenea Comisia în cazul în care survin eventuale modificări în acest sens. Comisia are obligația de a publica, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, o listă generală cu informațiile primite și de a o actualiza, dacă este necesar.

Statele membre garantează faptul că aceste tipuri de Instituții Financiare Nonraportoare și de Conturi Excluse îndeplinesc toate cerințele enumerate în subsecțiunea B punctul 1 litera (c) și în subsecțiunea C punctul 17 litera (g) din secțiunea VIII a anexei I și, în special, că statutul unei Intuții Financiare drept Instituție Financiară Nonraportoare sau statutul unui cont drept Cont Exclus nu aduce atingere obiectivelor prezentei directive.

(8) În cazul în care statele membre convin să facă automat schimb de informații referitoare la categorii suplimentare de venituri și de capital în cadrul unor acorduri bilaterale sau multilaterale pe care le încheie cu alte state membre, acestea comunică acordurile respective Comisiei, care le pune la dispoziția tuturor celorlalte state membre.

(1) Autoritatea competentă din fiecare stat membru comunică autorității competente din orice alt stat membru interesat informațiile menționate la articolul 1 alineatul (1), în oricare dintre următoarele situații:

(2) Autoritățile competente din fiecare stat membru pot să comunice, prin schimb spontan, autorităților competente din celelalte state membre orice informații de care au cunoștință și care pot fi utile autorităților competente din celelalte state membre.

(1) Autoritatea competentă căreia i se pun la dispoziție informațiile menționate la articolul 9 alineatul (1) transmite informațiile respective autorității competente a oricărui alt stat membru interesat, cât de curând posibil, dar nu mai târziu de o lună de la data la care informațiile au fost puse la dispoziție.

(2) Autoritatea competentă căreia i se comunică informațiile în temeiul articolului 9 confirmă, dacă este posibil prin mijloace electronice, primirea acestor informații autorității competente care le-a furnizat, fără întârziere și, în orice caz, în termen de cel mult șapte zile lucrătoare de la primire.

Prezența în birourile administrative și participarea la anchetele administrative

(1) Prin acord între autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată și în conformitate cu condițiile stabilite de aceasta din urmă, funcționarii autorizați de autoritatea solicitantă pot, în vederea schimbului de informații menționat la articolul 1 alineatul (1):

În cazul în care informațiile solicitate sunt incluse în documente la care funcționarii autorității solicitate au acces, funcționarii autorității solicitante primesc copii ale acestor documente.

(2) În măsura în care acest lucru este permis conform legislației statului membru solicitat, acordul menționat la alineatul (1) poate prevedea că, atunci când funcționarii autorității solicitante sunt prezenți în timpul anchetelor administrative, ei pot intervieva diverse persoane și pot examina diverse registre.

Refuzul unei persoane care face obiectul unei anchete de a respecta măsurile de control luate de funcționarii autorității solicitante este tratat de către autoritatea solicitată drept un refuz împotriva propriilor săi funcționari.

(3) Funcționarii abilitați de statul membru solicitant prezenți într-un alt stat membru în conformitate cu alineatul (1) trebuie să fie în măsură să prezinte în orice moment o împuternicire scrisă în care le sunt indicate identitatea și calitatea oficială.

(1) Atunci când două sau mai multe state membre convin să efectueze controale simultane, fiecare pe teritoriul propriu, ale uneia sau mai multor persoane care prezintă un interes comun sau complementar, pentru a face schimb cu informațiile astfel obținute, se aplică alineatele (2), (3) și (4).

(2) Autoritatea competentă din fiecare stat membru identifică în mod independent persoanele pentru care intenționează să propună un control simultan. Ea notifică autorităților competente din celelalte state membre implicate orice cazuri pentru care propune efectuarea unui control simultan, indicând motivele acestei alegeri.

Autoritatea competentă indică perioada în care trebuie efectuate aceste controale.

(3) Autoritatea competentă a fiecărui stat membru implicat decide dacă dorește să participe la controalele simultane. Aceasta confirmă autorității competente care a propus controlul simultan acordul său sau îi comunică refuzul său motivat.

(4) Autoritatea competentă din fiecare stat membru implicat desemnează un reprezentant însărcinat cu supravegherea și coordonarea operațiunii de control.

(1) La cererea autorității competente a unui stat membru, autoritatea competentă a unui alt stat membru comunică destinatarului, în conformitate cu normele care reglementează notificarea actelor similare în statul membru solicitat, toate actele și deciziile emise de autoritățile administrative ale statului membru solicitant și care se referă la aplicarea pe teritoriul său a legislației privind taxele și impozitele reglementate de prezenta directivă.

(2) Cererile de notificare precizează obiectul actului sau al deciziei care trebuie notificate și indică numele și adresa destinatarului, precum și orice alte informații care pot facilita identificarea acestuia.

(3) Autoritatea solicitată informează de îndată autoritatea solicitantă cu privire la răspunsul său la cererea respectivă și îi comunică, în special, data notificării destinatarului în privința actului sau a deciziei.

(4) Autoritatea solicitantă face o cerere de notificare în temeiul prezentului articol numai în cazul în care nu este în măsură să efectueze notificarea în conformitate cu normele care reglementează notificarea instrumentelor în cauză în statul membru solicitant sau în cazul în care o astfel de notificare ar cauza dificultăți disproporționate. Autoritatea competentă a unui stat membru poate transmite orice document prin poștă recomandată sau prin poștă electronică în mod direct unei persoane aflate pe teritoriul unui alt stat membru.

(1) În cazul în care o autoritate competentă furnizează informații în temeiul articolului 5 sau 9, aceasta poate solicita autorității competente care primește informațiile să transmită feedback cu privire la informațiile primite. În cazul în care se solicită feedback, autoritatea competentă care a primit informațiile transmite feedbackul autorității competente care a furnizat informațiile, fără a aduce atingere normelor privind secretul fiscal și protecția datelor, aplicabile în statul său membru, în cel mai scurt timp posibil și în termen de cel mult trei luni de la momentul în care se cunoaște rezultatul utilizării informațiilor solicitate. Comisia stabilește măsurile practice în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

(2) Autoritățile competente ale statelor membre transmit anual celorlalte state membre feedback cu privire la schimbul automat de informații, în conformitate cu măsurile practice convenite bilateral.

(1) Împreună cu Comisia, statele membre examinează și evaluează cooperarea administrativă prevăzută de prezenta directivă și fac schimb de experiență în scopul îmbunătățirii acestei cooperări și, dacă este cazul, al elaborării unor norme în domeniile respective.

(2) Alături de Comisie, statele membre pot elabora orientări cu privire la orice aspect considerat necesar pentru schimbul de bune practici și schimbul de experiență.

(1) Informațiile comunicate între statele membre sub orice formă conform prezentei directive intră sub incidența secretului profesional și se bucură de protecția conferită informațiilor de acest tip în temeiul legislației interne a statului membru care le primește. Astfel de informații pot fi utilizate pentru administrarea și aplicarea legislației interne a statelor membre referitoare la taxele și impozitele menționate la articolul 2.

Aceste informații pot fi utilizate, de asemenea, pentru stabilirea și recuperarea altor taxe și impozite prevăzute la articolul 2 din Directiva 2010/24/UE a Consiliului din 16 martie 2010 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de impozite, taxe și alte măsuri ( 8 ) sau pentru stabilirea și recuperarea contribuțiilor obligatorii la sistemul de securitate socială.

De asemenea, acestea pot fi folosite în legătură cu procedurile judiciare și administrative care pot implica sancțiuni, inițiate ca urmare a încălcării legislației fiscale, fără a aduce atingere normelor și dispozițiilor generale care reglementează drepturile acuzaților și martorilor în cadrul acestor proceduri.

(2) Informațiile și documentele primite conform prezentei directive pot fi utilizate în alte scopuri decât cele menționate la alineatul (1), cu permisiunea autorității competente a unui stat membru care comunică informații conform prezentei directive și numai în măsura în care acest lucru este permis în temeiul legislației statului membru al autorității competente care primește informațiile. O astfel de permisiune se acordă dacă informațiile pot fi utilizate în scopuri asemănătoare în statul membru al autorității competente care comunică informațiile.

(3) Dacă o autoritate competentă a unui stat membru consideră că informațiile primite de la autoritatea competentă a unui alt stat membru pot fi utile, în scopurile menționate la alineatul (1), autorității competente a unui al treilea stat membru, le poate transmite acesteia din urmă, cu condiția ca această transmisie să respecte normele și procedurile prevăzute de prezenta directivă. Aceasta informează autoritatea competentă a statului membru din care provin informațiile cu privire la intenția sa de a împărtăși informațiile respective unui stat membru terț. Statul membru din care provin informațiile se poate opune împărtășirii informațiilor respective în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii comunicării din partea statului membru care dorește să împărtășească informațiile.

(4) Permisiunea de a utiliza în temeiul alineatului (2) informațiile transmise în temeiul alineatului (3) poate fi acordată numai de către autoritatea competentă a statului membru de unde provin informațiile.

(5) Informațiile, rapoartele, declarațiile și orice alte documente, precum și copiile certificate sau extrasele din aceste documente, obținute de autoritatea solicitată și comunicate autorității solicitante în temeiul prezentei directive pot fi invocate ca dovezi de către organismele competente ale statului membru solicitant, în același mod ca informațiile, rapoartele, declarațiile și orice alte documente similare furnizate de o autoritate din statul membru respectiv.

(1) Autoritatea solicitată dintr-un stat membru furnizează autorității solicitante dintr-un alt stat membru informațiile menționate la articolul 5, cu condiția ca autoritatea solicitantă să fi epuizat sursele uzuale de informații pe care le-ar fi putut utiliza în această situație pentru a obține informațiile solicitate, fără a risca să pună în pericol atingerea scopului urmărit.

(2) Prezenta directivă nu impune unui stat membru solicitat obligația de a efectua anchete sau de a comunica informații, în cazul în care efectuarea acestor anchete sau obținerea informațiilor respective pentru propriile scopuri ar fi contrară legislației acelui stat membru.

(3) Autoritatea competentă a unui stat membru solicitat poate refuza să furnizeze informații, în cazul în care statul membru solicitant nu este în măsură, din motive juridice, să furnizeze informații similare.

(4) Furnizarea de informații poate fi refuzată în cazul în care ar conduce la divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional sau a unui procedeu comercial ori a unor informații a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice.

(5) Autoritatea solicitată comunică autorității solicitante motivele refuzului de a răspunde la cererea de informații.

(1) În cazul în care un stat membru solicită informații în temeiul prezentei directive, statul membru solicitat recurge la mecanismul său de colectare de informații pentru a obține informațiile solicitate, chiar dacă acestea nu îi sunt necesare pentru propriile scopuri fiscale. Această obligație nu aduce atingere articolului 17 alineatele (2), (3) și (4), ale căror dispoziții nu pot fi în niciun caz interpretate în sensul autorizării unui stat membru solicitat să refuze furnizarea informațiilor pentru simplul motiv că acestea nu prezintă un interes național.

(2) Dispozițiile articolului 17 alineatele (2) și (4) nu pot fi în niciun caz interpretate ca permițând unei autorități solicitate a unui stat membru să refuze furnizarea de informații pentru simplul motiv că aceste informații sunt deținute de o bancă, de o altă instituție financiară, de o persoană desemnată sau care acționează în calitate de agent sau de administrator, sau că informațiile respective se referă la participațiile la capitalul unei persoane.

(3) Fără a aduce atingere alineatului (2), statele membre pot refuza transmiterea informațiilor solicitate în cazul în care aceste informații se referă la perioade de impozitare dinainte de 1 ianuarie 2011, iar transmiterea unor astfel de informații ar fi putut fi refuzată pe baza articolului 8 alineatul (1) din Directiva 77/799/CEE dacă ar fi fost solicitate înainte de 11 martie 2011.

Atunci când un stat membru oferă unei țări terțe o cooperare mai extinsă decât cea prevăzută de prezenta directivă, statul membru respectiv nu poate refuza o astfel de cooperare extinsă cu niciunul dintre celelalte state membre care doresc să inițieze o astfel de cooperare extinsă reciprocă cu statul membru respectiv.

(1) Cererile de informații și de anchete administrative formulate conform articolului 5 și răspunsurile aferente, confirmările de primire, cererile de informații generale suplimentare și declarațiile de incapacitate sau de refuz în temeiul articolului 7 se trimit, în măsura posibilului, pe baza unui formular-tip adoptat de Comisie în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

Formularele-tip pot fi însoțite de rapoarte, declarații sau orice alte documente, precum și de copii certificate sau de extrase din acestea.

(2) Formularul-tip menționat la alineatul (1) include cel puțin următoarele informații care trebuie furnizate de către autoritatea solicitantă:

În măsura cunoscută și în acord cu evoluțiile internaționale, autoritatea solicitantă poate furniza numele și adresa oricărei persoane despre care se crede că deține informațiile solicitate, precum și orice element care poate facilita colectarea de informații de către autoritatea solicitată.

(3) Informațiile spontane și confirmarea acestora, prevăzute la articolele 9 și, respectiv, 10, cererile de notificări administrative prevăzute la articolul 13 și feedbackul prevăzut la articolul 14 se transmit prin intermediul formularului-tip adoptat de Comisie în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

(4) Schimbul automat de informații prevăzut la articolul 8 se efectuează utilizând un format electronic standardizat conceput pentru facilitarea unui astfel de schimb automat și bazat pe formatul electronic existent în temeiul articolului 9 din Directiva 2003/48/CE, format care trebuie utilizat pentru toate tipurile de schimb automat de informații, adoptat de Comisie în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

(1) Informațiile comunicate în temeiul prezentei directive se furnizează, în măsura posibilului, prin mijloace electronice, utilizând rețeaua CCN.

Dacă este necesar, Comisia adoptă măsurile practice necesare pentru punerea în aplicarea a primului paragraf în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

(2) Comisia este însărcinată să efectueze orice adaptare a rețelei CCN necesară pentru a permite schimbul de informații de acest tip între statele membre și să asigure securitatea rețelei CCN.

Statele membre sunt însărcinate să efectueze orice adaptare a sistemelor lor necesară pentru a permite schimbul de informații de acest tip prin intermediul rețelei CCN și să asigure securitatea sistemelor lor.

Statele membre se asigură că fiecărei Persoane care face obiectul raportării îi este notificată încălcarea securității datelor sale atunci când respectiva încălcare este de natură să afecteze în mod negativ protecția datelor cu caracter personal sau a vieții private a persoanei în cauză.

Statele membre renunță la orice cerere de rambursare a cheltuielilor ocazionate de aplicarea prezentei directive, exceptând, după caz, cheltuielile cu onorariile plătite experților.

(3) Persoanele acreditate în mod corespunzător de Autoritatea de acreditare în materie de securitate a Comisiei pot avea acces la informațiile în cauză numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru întreținerea și dezvoltarea rețelei CCN.

(4) Cererile de cooperare, inclusiv cererile de notificare, și documentele anexate pot fi redactate în orice limbă aleasă de comun acord de autoritatea solicitată și autoritatea solicitantă.

Cererile respective sunt însoțite de o traducere în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru al autorității solicitate numai în situații speciale, când autoritatea solicitată motivează cererea de traducere.

(2) Comisia comunică fiecărui stat membru orice informații generale privind implementarea și aplicarea prezentei directive pe care le primește și pe care este în măsură să le furnizeze.

(1) Statele membre și Comisia examinează și evaluează funcționarea sistemului de cooperare administrativă prevăzut de prezenta directivă.

(2) Statele membre transmit Comisiei orice informații pertinente necesare pentru evaluarea eficacității cooperării administrative prevăzute de prezenta directivă în ceea ce privește combaterea fraudei și a evaziunii fiscale.

(3) Statele membre transmit Comisiei o evaluare anuală a eficacității schimbului automat de informații prevăzut la articolul 8, precum și rezultatele practice obținute. Formularul și condițiile de transmitere a evaluării anuale se adoptă de către Comisie în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

(4) Comisia stabilește, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (2), o listă cu datele statistice care urmează să fie furnizate de statele membre în vederea evaluării prezentei directive.

(5) În conformitate cu dispozițiile aplicabile autorităților din Uniune, Comisia păstrează confidențialitatea informațiilor care îi sunt comunicate în temeiul alineatelor (2), (3) și (4).

(6) Informațiile comunicate Comisiei de un stat membru în temeiul alineatelor (2), (3) și (4), precum și orice raport sau document elaborat de Comisie pe baza acestor informații pot fi transmise altor state membre. Astfel de informații transmise intră sub incidența secretului profesional și beneficiază de protecția acordată informațiilor asemănătoare conform legislației interne a statului membru care le-a primit.

Rapoartele și documentele întocmite de Comisie, menționate la prezentul alineat, pot fi utilizate de statele membre doar în scopuri analitice, dar nu se publică și nici nu se pun la dispoziția unei alte persoane sau a unui alt organism fără acordul expres al Comisiei.

(1) În cazul în care autoritatea competentă a unui stat membru primește de la o țară terță informații care sunt în mod previzibil relevante pentru administrarea și aplicarea legilor interne ale acestui stat membru în privința taxelor și impozitelor menționate la articolul 2, autoritatea respectivă poate, în măsura în care acest lucru este permis în temeiul unui acord cu țara terță respectivă, să comunice aceste informații autorităților competente ale statelor membre pentru care ar putea fi utile și oricărei autorități solicitante.

(2) Autoritățile competente pot transmite unei țări terțe, conform normelor interne privind comunicarea datelor cu caracter personal către țările terțe, informații obținute în temeiul prezentei directive, dacă toate condițiile de mai jos sunt îndeplinite:

(1) Toate schimburile de informații efectuate în temeiul prezentei directive fac obiectul dispozițiilor de punere în aplicare a Directivei 95/46/CE. Totuși, în scopul aplicării corecte a prezentei directive, statele membre limitează domeniul de aplicare a obligațiilor și drepturilor prevăzute la articolul 10, articolul 11 alineatul (1), articolele 12 și 21 din Directiva 95/46/CE, în măsura în care acest lucru este necesar pentru protejarea intereselor menționate la articolul 13 alineatul (1) litera (e) din directiva respectivă.

(2) Instituțiile Financiare Raportoare și autoritățile competente din fiecare stat membru sunt considerate a fi operatori de date în sensul Directivei 95/46/CE.

(3) Fără a aduce atingere alineatului (1), fiecare stat membru se asigură atât că fiecare Instituție Financiară Raportoare aflată sub jurisdicția sa informează fiecare Persoană care face obiectul raportării cu privire la faptul că informațiile care o privesc, menționate la articolul 8 alineatul (3a), vor fi culese și transferate în conformitate cu prezenta directivă, cât și că instituția respectivă furnizează persoanei toate informațiile la care aceasta are dreptul în temeiul legislației naționale de punere în aplicare a Directivei 95/46/CE în timp util pentru ca persoana să își poată exercita drepturile în materie de protecție a datelor și, în orice caz, înainte ca Instituția Financiară Raportoare să transmită informațiile menționate la articolul 8 alineatul (3a) autorității competente din statul său membru de rezidență.

(4) Informațiile prelucrate în conformitate cu prezenta directivă se păstrează o perioadă care nu depășește perioada necesară pentru atingerea obiectivelor prezentei directive și, în orice caz, în conformitate cu normele naționale, referitoare la termenele de prescripție, ale fiecărui operator de date.

(1) Comisia este asistată de un comitet denumit „Comitetul pentru cooperare administrativă în domeniul fiscal”.

(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE.

Termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se fixează la trei luni.

La fiecare cinci ani de la 1 ianuarie 2013, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la aplicarea prezentei directive.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă.

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și dispozițiile administrative necesare respectării prezentei directive de la 1 ianuarie 2013.

Totuși, acestea pun în aplicare actele cu putere de lege și dispozițiile administrative necesare respectării articolului 8 al prezentei directive de la 1 ianuarie 2015.

Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre prevăd metodele de efectuare a unei astfel de trimiteri.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Norme de raportare și de ►C2 diligență fiscală ◄ pentru schimbul de informații referitoare la Conturile Financiare

Prezenta anexă stabilește normele de raportare și de ►C2 diligență fiscală ◄ care trebuie să fie aplicate de către Instituțiile Financiare Raportoare pentru a permite statelor membre să comunice, prin schimb automat, informațiile menționate la articolul 8 alineatul (3a) din prezenta directivă. Prezenta anexă prevede, de asemenea, normele și procedurile administrative care trebuie să fie în vigoare în statele membre pentru ca acestea să asigure punerea în aplicare eficace și respectarea procedurilor de raportare și de ►C2 diligență fiscală ◄ , prezentate în continuare.

A. Sub rezerva dispozițiilor din subsecțiunile C-E, fiecare Instituție Financiară Raportoare trebuie să raporteze autorității competente din statul său membru următoarele informații cu privire la fiecare Cont care face obiectul raportării al respectivelor Instituții Financiare Raportoare:

1. numele, adresa, statul membru (statele membre) de rezidență, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) și data și locul nașterii (în cazul unei persoane fizice) ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării, care este Titular de cont al respectivului cont și, în cazul unei Entități care este Titular de cont și care, după aplicarea procedurilor de ►C2 diligență fiscală ◄ în conformitate cu secțiunile V, VI și VII, este identificată ca având una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării, numele, adresa, statul membru (statele membre) de rezidență și numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) ale Entității, precum și numele, adresa, statul membru (statele membre) de rezidență și numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) și data și locul nașterii fiecărei Persoane care face obiectul raportării;

2. numărul de cont (sau echivalentul său funcțional în absența unui număr de cont);

3. numele și numărul de identificare (dacă este cazul) al Instituției Financiare Raportoare;

4. soldul sau valoarea contului (inclusiv, în cazul unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui Contract cu rentă viageră, Valoarea de răscumpărare) valabilă la sfârșitul anului calendaristic relevant sau la sfârșitul altei perioade de raportare adecvate sau, în cazul în care contul a fost închis în cursul anului sau al perioadei în cauză, închiderea contului;

5. în cazul oricărui Cont de custodie:

(a) cuantumul brut total al dobânzilor, cuantumul brut total al dividendelor și cuantumul brut total al altor venituri generate în legătură cu activele deținute în cont, în fiecare caz plătite sau creditate în contul respectiv (sau în legătură cu respectivul cont) în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate; și

(b) încasările brute totale din vânzarea sau răscumpărarea Activelor Financiare plătite sau creditate în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care Instituția Financiară Raportoare a acționat drept custode, broker, reprezentant sau orice alt fel de mandatar al Titularului de cont;

6. în cazul oricărui Cont de depozit, cuantumul brut total al dobânzilor plătite sau creditate în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate; și

7. în cazul oricărui cont care nu este descris la punctul 5 sau 6 din subsecțiunea A, cuantumul brut total plătit sau creditat Titularului de cont în legătură cu respectivul cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care Instituția Financiară Raportoare este debitoare, inclusiv cuantumul agregat al oricăror rambursări plătite Titularului de cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate.

B. Conturi cu Valoare Mai Mică. În cazul Conturilor cu Valoare Mai Mică se aplică procedurile prezentate în continuare.

1. Adresa de rezidență. În cazul în care Instituția Financiară Raportoare deține în registrele sale o adresă actuală de rezidență pentru Titularul de cont persoană fizică, bazată pe Documente Justificative, Instituția Financiară Raportoare poate considera Titularul de cont persoană fizică drept având rezidența fiscală în statul membru respectiv sau într-o altă jurisdicție în care este situată adresa, pentru a stabili dacă respectivul Titular de cont persoană fizică este o Persoană care face obiectul raportării.

2. Căutarea în registrul electronic. În cazul în care o Instituție Financiară Raportoare nu se bazează pe o adresă actuală de rezidență a Titularului de cont persoană fizică, pe baza unor Documente Justificative, astfel cum este prevăzut la punctul 1 din subsecțiunea B, Instituția Financiară Raportoare trebuie să examineze datele accesibile pentru căutare electronică păstrate de Instituția Financiară Raportoare cu privire la toate indiciile prezentate în continuare și să aplice punctele 3-6 din subsecțiunea B:

(a) identificarea Titularului de cont drept rezident al unui stat membru;

(b) adresa de corespondență sau de rezidență actuală (inclusiv o căsuță poștală) dintr-un stat membru;

(c) unul sau mai multe numere de telefon într-un stat membru și niciun număr de telefon în statul membru al Instituției Financiare Raportoare;

(d) instrucțiunile permanente (altele decât cele privind un Cont de Depozit) de a transfera fonduri într-un cont administrat într-un stat membru;

(e) o împuternicire sau o delegare de semnătură valabilă, acordată unei persoane cu adresa într-un stat membru; sau

(f) o adresă purtând mențiunea „post-restant” sau „în atenția” într-un stat membru, în cazul în care Instituția Financiară Raportoare nu are la dosar nicio altă adresă pentru Titularul de cont.

3. În cazul în care nu se descoperă în urma căutării electronice niciunul dintre indiciile enumerate la punctul 2 din subsecțiunea B, nu se impune nicio măsură suplimentară până în momentul în care intervine o modificare a circumstanțelor care să ducă fie la asocierea unuia sau mai multor indicii cu contul, fie la transformarea contului într-un Cont cu Valoare Mare.

4. În cazul în care oricare dintre indiciile enumerate la subsecțiunea B punctul 2 literele (a)-(e) este descoperit în sistemul electronic de căutare, sau în cazul în care intervine o modificare a circumstanțelor care să ducă la asocierea unuia sau a mai multor indicii cu contul, Instituția Financiară Raportoare trebuie să considere Titularul de cont drept rezident fiscal în fiecare stat membru pentru care este identificat un indiciu, cu excepția cazului în care aceasta alege să aplice punctul 6 din subsecțiunea B și, cu privire la respectivul cont, se aplică una dintre excepțiile prevăzute la respectivul punct.

5. În cazul în care o adresă purtând mențiunea „post-restant” sau „în atenția” este descoperită în urma căutării electronice și nicio altă adresă și niciunul dintre celelalte indicii enumerate la subsecțiunea B punctul 2 literele (a)-(e) nu este identificat cu privire la Titularul de cont, Instituția Financiară Raportoare trebuie, în ordinea cea mai adecvată circumstanțelor, să efectueze căutarea în registrul pe suport hârtie prevăzută la punctul 2 din subsecțiunea C sau să încerce să obțină din partea Titularului de cont o autocertificare sau Documente Justificative pentru a stabili rezidența fiscală (rezidențele fiscale) ale respectivului Titular de cont. În cazul în care în urma căutării în dosar nu se constată niciun indiciu, iar încercarea de a obține autocertificarea sau Documente Justificative nu dă rezultate, Instituția Financiară Raportoare trebuie să raporteze contul autorității competente din propriul stat membru drept cont nedocumentat.

6. Sub rezerva găsirii unor indicii în temeiul punctului 2 din subsecțiunea B, o Instituție Financiară Raportoare nu este obligată să considere un Titular de cont drept rezident al unui stat membru în cazul în care:

(a) informațiile referitoare la Titularul de cont conțin o adresă de corespondență sau de rezidență actuală în statul membru respectiv, unul sau mai multe numere de telefon în statul membru respectiv (și niciun număr de telefon în statul membru al Instituției Financiare Raportoare) sau instrucțiuni permanente (cu privire la Conturi Financiare altele decât Conturile de Depozit) de a transfera fonduri într-un cont administrat într-un stat membru, și Instituția Financiară Raportoare obține sau a examinat anterior și păstrează o înregistrare a următoarelor informații:

(i) o autocertificare din partea Titularului de cont privind statul membru (statele membre) sau o altă jurisdicție (alte jurisdicții) de rezidență a(le) Titularului de cont, care nu includ(e) statul membru respectiv; și

(ii) Documente Justificative care stabilesc statutul Titularului de cont ca nefăcând obiectul raportării;

(b) informațiile referitoare la Titularul de cont conțin o împuternicire sau o delegare de semnătură valabilă, acordată unei persoane cu adresa în statul membru respectiv, și Instituția Financiară Raportoare obține sau a examinat anterior și păstrează o înregistrare a următoarelor informații:

(i) o autocertificare din partea Titularului de cont privind statul membru (statele membre) sau altă jurisdicție (alte jurisdicții) de rezidență a(le) respectivului Titular de cont, care nu includ(e) statul membru respectiv; sau

(ii) Documente Justificative care stabilesc statutul Titularului de cont ca nefăcând obiectul raportării.

C. Proceduri de examinare aprofundată pentru Conturile cu Valoare Mare. Se aplică următoarele proceduri de examinare aprofundată în ceea ce privește Conturile cu Valoare Mare.

1. Căutarea în registrul electronic. În ceea ce privește Conturile cu Valoare Mare, Instituția Financiară Raportoare trebuie să examineze datele accesibile pentru căutare electronică păstrate de Instituția Financiară Raportoare cu privire la oricare dintre indiciile descrise la punctul 2 din subsecțiunea B.

2. Căutarea în registrul pe suport hârtie. În cazul în care baza de date accesibile pentru căutare electronică a Instituției Financiare Raportoare include domenii destinate tuturor informațiilor prevăzute la punctul 3 din subsecțiunea C și toate informațiile respective, nu este necesară căutarea suplimentară în registrul pe suport hârtie. În cazul în care bazele de date electronice nu cuprind toate informațiile respective, atunci, în ceea ce privește Conturile cu Valoare Mare, Instituția Financiară Raportoare trebuie să examineze și actualul dosar principal al clientului și, în măsura în care informațiile în cauză nu sunt cuprinse în actualul dosar principal al clientului, următoarele documente asociate contului și obținute de Instituția Financiară Raportoare în cursul ultimilor cinci ani pentru oricare dintre indiciile prevăzute la punctul 2 din subsecțiunea B:

(a) cele mai recente Documente Justificative colectate cu privire la contul respectiv;

(b) cel mai recent contract sau cea mai recentă documentație cu privire la deschiderea contului;

(c) cea mai recentă documentație obținută de Instituția Financiară Raportoare în conformitate cu Procedurile AML/KYC sau în alte scopuri de reglementare;

(d) orice formulare de împuternicire sau de delegare de semnătură valabile; și

(e) orice instrucțiuni permanente în vigoare (altele decât cele referitoare la un Cont de Depozit) de a transfera fonduri.

3. Excepție în măsura în care bazele de date conțin informații suficiente. O Instituție Financiară Raportoare nu este obligată să efectueze căutarea în registrul pe suport hârtie prevăzută la punctul 2 din subsecțiunea C în măsura în care informațiile disponibile pentru căutare în format electronic ale Instituției Financiare Raportoare includ:

(a) statutul Titularului de cont în ceea ce privește rezidența;

(b) adresa de rezidență și adresa de corespondență ale Titularului de cont, aflate în prezent la dosarul Instituției Financiare Raportoare;

(c) numărul (numerele) de telefon al(e) Titularului de cont, aflate în prezent la dosarul Instituției Financiare Raportoare, dacă este cazul;

(d) în cazul Conturilor Financiare altele decât Conturile de Depozit, dacă există instrucțiuni permanente pentru a transfera fonduri din respectivul cont într-un alt cont (inclusiv un cont aflat la o altă sucursală a Instituției Financiare Raportoare sau la o altă Instituție Financiară);

(e) dacă există în prezent o mențiune „post-restant” sau „în atenția” pentru Titularul de cont; și

(f) dacă există orice împuternicire sau delegare de semnătură pentru contul respectiv.

4. Consultarea responsabilului pentru relații cu clienții în scopul obținerii de informații concrete. În afară de căutarea în registrul electronic și de căutarea în registrul pe suport hârtie prevăzute la punctele 1 și 2 din subsecțiunea C, Instituția Financiară Raportoare trebuie să considere drept Cont care face obiectul raportării orice Cont cu Valoare Mare încredințat unui responsabil pentru relații cu clienții (inclusiv orice Conturi Financiare agregate respectivului Cont cu Valoare Mare) în cazul în care responsabilul pentru relații cu clienții deține informații concrete conform cărora Titularul de cont este o Persoană care face obiectul raportării.

5. Efectele găsirii unor indicii.

(a) Dacă, în urma examinării aprofundate a Conturilor cu Valoare Mare prevăzute la subsecțiunea C, nu este descoperit niciunul dintre indiciile enumerate la punctul 2 din subsecțiunea B, iar contul nu este identificat ca fiind deținut de o Persoană care face obiectul raportării descrisă la punctul 4 din subsecțiunea C, atunci nu sunt necesare acțiuni suplimentare până în momentul în care intervine o modificare a circumstanțelor care să ducă la asocierea unuia sau a mai multor indicii cu contul respectiv.

(b) În cazul în care, în urma examinării aprofundate a Conturilor cu Valoare Mare prevăzute la subsecțiunea C, este descoperit oricare dintre indiciile enumerate la subsecțiunea B punctul 2 literele (a)-(e), sau în cazul în care intervine ulterior o modificare a circumstanțelor care duce la asocierea unuia sau a mai multor indicii cu contul, Instituția Financiară Raportoare trebuie să considere contul drept Cont care face obiectul raportării în fiecare stat membru pentru care este identificat un indiciu, cu excepția cazului în care aceasta alege să aplice punctul 6 din subsecțiunea B și, cu privire la respectivul cont, se aplică una dintre excepțiile prevăzute la respectivul punct.

(c) În cazul în care, în urma examinării aprofundate prevăzute la subsecțiunea C, este descoperită o adresă purtând mențiunea „post-restant” sau „în atenția” și pentru Titularul de cont nu este identificată nicio altă adresă și niciunul dintre celelalte indicii enumerate la subsecțiunea B punctul 2 literele (a)-(e) Instituția Financiară Raportoare trebuie să obțină din partea Titularului de cont respectiv o autocertificare sau Documente Justificative pentru a stabili rezidența fiscală (rezidențele fiscale) ale respectivului Titular de cont. În cazul în care o Instituție Financiară Raportoare nu poate obține autocertificarea sau Documentele Justificative respective, aceasta trebuie să raporteze contul autorității competente din propriul stat membru drept cont nedocumentat.

6. În cazul în care un Cont de Persoană Fizică Preexistent nu este un Cont cu Valoare Mare la data de 31 decembrie 2015, dar devine un Cont cu Valoare Mare începând cu ultima zi a anului calendaristic următor, Instituția Financiară Raportoare trebuie să finalizeze procedurile de examinare aprofundată prevăzute la subsecțiunea C cu privire la respectivul cont în anul calendaristic următor anului în care contul devine un Cont cu Valoare Mare. Dacă, pe baza acestei examinări, respectivul cont este identificat drept Cont care face obiectul raportării, Instituția Financiară Raportoare are obligația de a raporta, anual, informațiile necesare cu privire la respectivul cont pentru anul în care acesta este identificat drept Cont care face obiectul raportării și pentru anii următori, cu excepția cazului în care Titularul de cont încetează să mai fie o Persoană care face obiectul raportării.

7. Odată ce o Instituție Financiară Raportoare aplică procedurile de examinare aprofundată prevăzute la subsecțiunea C pentru un Cont cu Valoare Mare, Instituția Financiară Raportoare nu este obligată să aplice din nou respectivele proceduri, în afară de consultarea responsabilului pentru relații cu clienții prevăzută la punctul 4 din subsecțiunea C, cu privire la același Cont cu Valoare Mare în orice an ulterior, cu excepția cazului în care contul este nedocumentat, caz în care Instituția Financiară Raportoare ar trebui să aplice din nou, anual, respectivele proceduri, până în momentul în care respectivul cont încetează să mai fie nedocumentat.

8. În cazul în care intervine o modificare a circumstanțelor privind un Cont cu Valoare Mare care duce la asocierea cu contul respectiv a unuia sau a mai multor indicii prevăzute la punctul 2 din subsecțiunea B, Instituția Financiară Raportoare trebuie să considere contul drept Cont care face obiectul raportării în legătură cu fiecare stat membru pentru care este identificat un indiciu, cu excepția cazului în care aceasta alege să aplice punctul 6 din subsecțiunea B și, cu privire la respectivul cont, se aplică una dintre excepțiile prevăzute la punctul menționat.

9. O Instituție Financiară Raportoare trebuie să pună în aplicare proceduri prin care să se asigure că un responsabil pentru relații cu clienții identifică orice modificare a circumstanțelor referitoare la un cont. De exemplu, în cazul în care responsabilului pentru relații cu clienții i se comunică faptul că Titularul de cont are o nouă adresă de corespondență într-un stat membru, Instituția Financiară Raportoare are obligația de a considera noua adresă drept o modificare a circumstanțelor și, în cazul în care aceasta alege să aplice punctul 6 din subsecțiunea B, este obligată să obțină documentele adecvate din partea Titularului de cont.

Următoarele proceduri se aplică în scopul identificării Conturilor care fac obiectul raportării dintre Conturile de Persoană Fizică Noi.

Următoarele proceduri se aplică în scopul identificării Conturilor care fac obiectul raportării dintre Conturile de Entitate Preexistente.

D. Proceduri de examinare pentru identificarea Conturilor de Entitate care fac obiectul obligației de raportare. Pentru Conturile de Entitate Preexistente prevăzute la subsecțiunea B, o Instituție Financiară Raportoare trebuie să aplice următoarele proceduri de examinare pentru a stabili dacă contul este deținut de una sau mai multe Persoane care fac obiectul raportării sau de ENFS pasive cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării:

1. Să stabilească dacă Entitatea este o Persoană care face obiectul raportării.

(a) Să examineze informațiile păstrate în scopuri de reglementare sau de relații cu clienții (inclusiv informații colectate în conformitate cu Procedurile AML/KYC) pentru a stabili dacă informațiile indică faptul că Titularul de cont este rezident într-un stat membru. În acest scop, informațiile care indică faptul că Titularul de cont este rezident într-un stat membru includ un loc de înregistrare sau de constituire sau o adresă într-un stat membru.

(b) Dacă informațiile indică faptul că Titularul de cont este rezident într-un stat membru, Instituția Financiară Raportoare trebuie să considere contul drept Cont care face obiectul raportării, cu excepția cazului în care aceasta obține o autocertificare din partea Titularului de cont, sau stabilește în mod rezonabil, pe baza informațiilor aflate în posesia sa sau care sunt disponibile public, că Titularul de cont nu este o Persoană care face obiectul raportării.

2. Să stabilească dacă Entitatea este o ENFS pasivă cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării. Cu privire la un Titular de cont al unui Cont de entitate preexistent (inclusiv o Entitate care este o Persoană care face obiectul raportării), Instituția Financiară Raportoare trebuie să stabilească dacă Titularul de cont este o ENFS pasivă cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării. În cazul în care oricare dintre Persoanele care exercită controlul asupra unei ENFS pasive este o Persoană care face obiectul raportării, atunci contul trebuie considerat drept un Cont care face obiectul raportării. În cursul stabilirii acestor elemente, Instituția Financiară Raportoare trebuie să respecte orientările de la subsecțiunea D punctul 2 literele (a)-(c) în ordinea cea mai adecvată circumstanțelor.

(a) Să stabilească dacă Titularul de cont este o ENFS pasivă. În scopul de a stabili dacă Titularul de cont este o ENFS pasivă, Instituția Financiară Raportoare trebuie să obțină o autocertificare din partea Titularului de cont pentru a stabili statutul acestuia, cu excepția cazului în care există informații aflate în posesia sa sau disponibile public, pe baza cărora poate stabili în mod rezonabil că Titularul de cont este o ENFS activă sau o Instituție Financiară, alta decât o Entitate de Investiții prevăzută la secțiunea VIII subsecțiunea A punctul 6 litera (b) care nu este o Instituție Financiară dintr-o Jurisdicție Participantă.

(b) Să stabilească Persoanele care exercită controlul asupra unui Titular de cont. În scopul stabilirii Persoanelor care exercită controlul asupra unui Titular de cont, o Instituție Financiară Raportoare se poate baza pe informațiile colectate și păstrate în conformitate cu Procedurile AML/KYC.

(c) Să stabilească dacă o Persoană care exercită controlul asupra unei ENFS pasive este o Persoană care face obiectul raportării. Pentru a stabili dacă o Persoană care exercită controlul asupra unei ENFS pasive este o Persoană care face obiectul raportării, o Instituție Financiară Raportoare se poate baza pe:

(i) informații colectate și păstrate în conformitate cu Procedurile AML/KYC în cazul unui Cont de entitate preexistent deținut de una sau mai multe ENFS cu un sold sau o valoare agregată care nu depășește un cuantum în moneda fiecărui stat membru care corespunde sumei de 1 000 000 USD; sau

(ii) o autocertificare din partea Titularului de cont sau a Persoanei care exercită controlul privind statul membru (statele membre) sau privind altă jurisdicție (alte jurisdicții) în care Persoana care exercită controlul are rezidența fiscală.

Următoarele proceduri se aplică în scopul identificării Conturilor care fac obiectul raportării dintre Conturile de Entitate Noi.

Proceduri de examinare pentru identificarea Conturilor de entitate care fac obiectul obligației de raportare. Pentru Conturile de Entitate Noi, o Instituție Financiară Raportoare trebuie să aplice următoarele proceduri de examinare pentru a stabili dacă contul este deținut de una sau mai multe Persoane care fac obiectul raportării sau de ENFS pasive cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării:

Se aplică următoarele norme suplimentare în punerea în aplicare a procedurilor de ►C2 diligență fiscală ◄ menționate anterior:

B. Proceduri alternative pentru Conturile Financiare deținute de beneficiari persoane fizice ai unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau ai unui Contract cu rentă viageră și pentru Contractele de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau pentru Contractele cu rentă viageră de grup. O Instituție Financiară Raportoare poate presupune că un beneficiar persoană fizică (altul decât deținătorul) al unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui Contract cu rentă viageră care beneficiază de o indemnizație de deces nu este o Persoană care face obiectul raportării și poate considera un astfel de Cont Financiar ca nefiind un Cont care face obiectul raportării, cu excepția cazului în care Instituția Financiară Raportoare știe sau are motive să știe că beneficiarul este o Persoană care face obiectul raportării. O Instituție Financiară Raportoare are motive să știe că beneficiarul unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui Contract cu rentă viageră este o Persoană care face obiectul raportării dacă informațiile colectate de către Instituția Financiară Raportoare și asociate respectivului beneficiar conțin indicii conform celor prevăzute la secțiunea III subsecțiunea B. În cazul în care o Instituție Financiară Raportoare deține informații concrete sau are motive să știe că beneficiarul este o Persoană care face obiectul raportării, Instituția Financiară Raportoare trebuie să respecte procedurile de la secțiunea III subsecțiunea B.

O Instituție Financiară Raportoare poate considera un Cont Financiar care constă în participația de care beneficiază un membru în cadrul unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau al unui Contract cu rentă viageră de grup ca fiind un Cont Financiar care este un cont care nu face obiectul raportării până la data la care suma respectivă trebuie plătită angajatului/deținătorului unui certificat sau beneficiarului, în cazul în care Contul Financiar care constă în participația de care beneficiază un membru în cadrul unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau al unui Contract cu rentă viageră de grup îndeplinește următoarele cerințe:

(i) Contractul de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau Contractul cu rentă viageră de grup îi este emis unui angajator și asigură cel puțin 25 de angajați/deținători de certificate;

(ii) angajatul/deținătorii de certificate au dreptul să beneficieze de orice valoare înscrisă în contract în legătură cu participația sa și să numească beneficiari pentru indemnizația plătibilă la decesul angajatului; și

(iii) suma agregată plătibilă oricărui angajat/deținător de certificat sau beneficiar nu depășește un cuantum în moneda fiecărui stat membru care corespunde sumei de 1 000 000 USD.

Termenul „Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup” înseamnă un Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare care: (i) asigură persoane fizice care sunt afiliate prin intermediul unui angajator, al unei organizații profesionale, al unui sindicat ori al altei asociații sau grupări; și (ii) impune plata unei prime pentru fiecare membru al grupului (sau membru al unei categorii din cadrul grupului), care este stabilită fără a lua în considerare caracteristicile individuale de sănătate, altele decât vârsta, genul și obiceiurile legate de fumat ale respectivului membru al grupului (sau a categoriei de membri).

Termenul „Contrat cu rentă viageră de grup” înseamnă un Contract cu rentă viageră în care creditorii sunt persoane fizice care sunt afiliate prin intermediul unui angajator, al unei organizații profesionale, al unui sindicat, ori al altei asociații sau grupări.

17. Termenul „Cont Exclus” înseamnă oricare dintre următoarele conturi:

(a) un cont de pensie care îndeplinește următoarele cerințe:

(i) contul este reglementat drept cont de pensie cu caracter personal sau face parte dintr-un plan de pensii reglementat pentru furnizarea de beneficii cu titlu de pensii sau de indemnizații (inclusiv indemnizații de invaliditate sau de deces);

(ii) contul beneficiază de un tratament fiscal favorabil (și anume, contribuțiile în cont care ar face în mod normal obiectul impozitării sunt deductibile sau excluse din venitul brut al Titularului de cont sau impozitate la o cotă redusă, ori impozitarea venitului din investiții generat de contul respectiv este amânată sau venitul din investiții este impozitat la o cotă redusă);

(iii) este obligatorie raportarea informațiilor cu privire la cont către autoritățile fiscale;

(iv) retragerile sunt condiționate de atingerea unei vârste de pensionare determinate, de invaliditate sau deces, sau se aplică sancțiuni în cazul retragerilor efectuate înainte de astfel de evenimente determinate; și

(v) fie (i) contribuțiile anuale sunt limitate la un cuantum în moneda fiecărui stat membru care corespunde sumei de 50 000 USD sau mai puțin, fie (ii) există o limită maximă de contribuție pe durata vieții, egală cu un cuantum în moneda fiecărui stat membru care corespunde sumei de 1 000 000 USD sau inferioară, aplicându-se, în fiecare caz, normele prevăzute la secțiunea VII subsecțiunea C privind agregarea conturilor și conversia monetară.

Un Cont Financiar care îndeplinește în alt mod cerința de la subsecțiunea C punctul 17 litera (a) subpunctul (v) nu va înceta să îndeplinească această cerință numai din cauza faptului că respectivul Cont Financiar poate primi active sau fonduri virate din unul sau mai multe Conturi Financiare care îndeplinesc cerințele de la subsecțiunea C punctul 17 litera (a) sau (b) sau din unul sau mai multe fonduri de pensii care îndeplinesc cerințele de la oricare dintre punctele 5-7 de la subsecțiunea B.

(b) un cont care îndeplinește cerințele următoare:

(i) contul este reglementat drept organism de plasament în alte scopuri decât pentru pensie și este tranzacționat în mod regulat pe o piață a titlurilor de valoare reglementată sau contul este reglementat drept instrument pentru economii în alte scopuri decât pentru pensie;

(iii) retragerile sunt condiționate de îndeplinirea unor criterii specifice legate de scopul contului de investiții sau de economii (de exemplu, acordarea de beneficii medicale sau pentru educație), sau se aplică sancțiuni în cazul unor retrageri efectuate înainte ca aceste criterii să fie îndeplinite; și

(iv) contribuțiile anuale sunt limitate la un cuantum în moneda fiecărui stat membru care corespunde sumei de 50 000 USD sau mai puțin, aplicându-se normele prevăzute la secțiunea VII subsecțiunea C privind agregarea conturilor și conversia monetară.

Un Cont Financiar care îndeplinește în alt mod cerința de la subsecțiunea C punctul 17 litera (a) subpunctul (iv) nu va înceta să îndeplinească această cerință numai din cauza faptului că respectivul Cont Financiar poate primi active sau fonduri virate din unul sau mai multe Conturi Financiare care îndeplinesc cerințele de la subsecțiunea C punctul 17 litera (a) sau (b) sau din unul sau mai multe fonduri de pensii care îndeplinesc cerințele de la oricare dintre punctele 5-7 din subsecțiunea B.

(c) un contract de asigurare de viață pe o perioadă care urmează să se încheie înainte ca persoana fizică asigurată să împlinească vârsta de 90 ani, cu condiția ca contractul să îndeplinească următoarele cerințe:

(i) primele sunt periodice, nu se diminuează în timp, se plătesc cel puțin o dată pe an pe parcursul perioadei în care contractul este în vigoare sau până în momentul în care persoana asigurată împlinește vârsta de 90 de ani, oricare dintre aceste perioade este mai scurtă;

(ii) nicio persoană nu poate avea acces la valoarea contractului (prin retragere, împrumut, sau altfel) fără rezilierea contractului;

(iii) suma (alta decât o indemnizație de deces) care trebuie plătită în cazul anulării sau al rezilierii contractului nu poate depăși totalul primelor plătite pentru contract, minus suma reprezentând taxe aferente mortalității, morbidității și cheltuielilor (fie că au fost sau nu aplicate efectiv) pentru perioada sau perioadele în care contractul este în vigoare și orice sume plătite înainte de anularea sau rezilierea contractului; și

(iv) contractul nu este deținut de un cesionar cu titlu oneros.

(d) un cont care este deținut exclusiv de un patrimoniu succesoral dacă documentația pentru respectivul cont include o copie a testamentului sau a certificatului de deces al persoanei decedate.

(e) un cont instituit în legătură cu oricare dintre următoarele elemente:

(i) un ordin judecătoresc sau o hotărâre judecătorească;

(ii) o vânzare, un schimb, închirierea unei proprietății imobiliare sau personale, cu condiția ca acest cont să îndeplinească următoarele cerințe:

— contul este finanțat exclusiv cu o plată în avans, o sumă reprezentând o plată anticipată care constituie un acont, o sumă corespunzătoare pentru a asigura o obligație direct legată de tranzacție sau o plată similară, sau este finanțat cu un Activ Financiar care este depus în cont în legătură cu vânzarea, cedarea sau închirierea proprietății;

— contul este instituit și utilizat exclusiv pentru a garanta obligația cumpărătorului de a plăti prețul de achiziție a proprietății, obligația vânzătorului de a plăti orice datorie neprevăzută ori a locatorului sau a locatarului de a plăti orice despăgubiri legate de proprietatea închiriată, după cum s-a convenit în contractul de închiriere;

— activele contului, inclusiv veniturile câștigate din aceste active vor fi plătite sau altfel distribuite în beneficiul vânzătorului, cumpărătorului, locatorului sau locatarului (inclusiv în scopul îndeplinirii unei obligații ale persoanei respective) atunci când bunul este vândut, cedat sau predat sau când contractul de închiriere este reziliat;

— contul nu este un cont în marjă sau un cont similar instituit în legătură cu vânzarea sau tranzacționarea unui Activ Financiar; și

— contul nu este asociat unui cont prevăzut la subsecțiunea C punctul 17 litera (f);

(iii) obligația unei Instituții Financiare care achită ratele unui împrumut garantat cu bunuri imobiliare de a rezerva o parte din plată exclusiv în scopul facilitării plății impozitelor sau a asigurării referitoare la respectivul bun imobiliar la un moment ulterior;

(iv) obligația unei Instituții Financiare de a facilita plata impozitelor la un moment ulterior.

(f) un Cont de Depozit care îndeplinește următoarele cerințe:

(i) contul există numai din motivul că un client face o plată care depășește soldul debitor cu privire la un card de credit sau la altă facilitate de credit reînnoibilă și plata excedentară nu este restituită imediat clientului; și

(ii) de la data de 1 ianuarie 2016 sau anterior datei menționate, Instituția Financiară pune în aplicare politici și proceduri, fie pentru a împiedica un client de la a face o plată excedentară care depășește un cuantum în moneda fiecărui stat membru care corespunde sumei de 50 000 USD, fie pentru a asigura faptul că orice plată excedentară efectuată de un client și care depășește cuantumul respectiv este restituită clientului în termen de 60 de zile, aplicând, în fiecare caz, normele prevăzute la secțiunea VII subsecțiunea C privind conversia monetară. În acest sens, o plată excedentară a unui client nu se referă la solduri creditoare aferente unor debite contestate, dar include soldurile creditoare rezultate din restituiri de mărfuri.

(g) orice alt cont care prezintă un risc scăzut de a fi utilizat pentru evaziune fiscală, are caracteristici în mod substanțial similare cu oricare dintre conturile prevăzute la subsecțiunea C punctul 17 literele (a)-(f), și este inclus pe lista Conturilor excluse menționată la articolul 8 alineatul (7a) din prezenta directivă, cu condiția ca statutul respectivului cont drept Cont exclus să nu aducă atingere obiectivelor prezentei directive;

8. Termenul „ENFS activă” înseamnă orice ENFS care îndeplinește oricare dintre următoarele criterii:

(a) mai puțin de 50 % din venitul brut al ENFS pentru anul calendaristic precedent sau pentru altă perioadă de raportare adecvată este venit pasiv și mai puțin de 50 % din activele deținute de ENFS în cursul anului calendaristic precedent sau al altei perioade de raportare adecvate sunt active care produc sau sunt deținute pentru a produce venit pasiv;

(b) acțiunile ENFS sunt tranzacționate în mod regulat pe o piață a titlurilor de valoare reglementată sau ENFS este o Entitate afiliată unei Entități ale cărei acțiuni sunt tranzacționate în mod regulat pe o piață a titlurilor de valoare reglementată;

(c) ENFS este o Entitate guvernamentală, o Organizație internațională, o Bancă centrală sau o Entitate deținută în totalitate de una sau mai multe dintre entitățile sus-menționate;

(d) toate activitățile ENFS constau, în esență, în deținerea (în totalitate sau parțial) a acțiunilor subscrise emise de una sau mai multe filiale ale căror tranzacții sau activități sunt diferite de activitățile unei Instituții Financiare, sau în finanțarea și prestarea de servicii respectivelor filiale. Cu toate acestea, o Entitate nu are statutul de Entitate activă dacă funcționează (sau se prezintă) drept un fond de investiții, cum ar fi un fond de investiții în societăți necotate, un fond cu capital de risc, un fond de achiziție prin îndatorarea companiei sau orice alt organism de plasament al cărui scop este de a achiziționa sau de a finanța companii și de a deține capital în cadrul respectivelor companii, reprezentând active de capital în scopul unor investiții;

(e) ENFS nu desfășoară încă activități comerciale și nu a mai desfășurat niciodată, dar investește capital în active cu intenția de a desfășura o activitate comercială, alta decât cea a unei Instituții Financiare, cu condiția ca ENFS să nu se califice pentru această excepție ulterior datei la care se împlinesc 24 de luni de la data inițială a constituirii ENFS;

(f) ENFS nu a fost o Instituție Financiară în ultimii cinci ani și este în proces de lichidare a activelor sale sau de restructurare cu intenția de a continua sau de a relua operațiunile în alte activități decât cele ale unei Instituții Financiare;

(g) activitățile ENFS constau în principal în finanțare și operațiuni de acoperire a riscurilor cu, sau pentru Entități afiliate care nu sunt Instituții Financiare, iar ENFS nu prestează servicii de finanțare sau de acoperire a riscurilor niciunei alte Entități care nu este o Entitate asimilată, cu condiția ca grupul din care fac parte respectivele Entități afiliate să desfășoare în principal o activitate diferită de activitățile unei Instituții Financiare; sau

(h) ENFS îndeplinește toate condițiile următoare:

(i) este constituită și își desfășoară activitatea în statul membru propriu sau în altă jurisdicție de rezidență exclusiv în scopuri religioase, caritabile, științifice, artistice, culturale, sportive sau educaționale; sau este constituită și își desfășoară activitatea în statul membru propriu sau în altă jurisdicție de rezidență și este o organizație profesională, o asociație de afaceri, o cameră de comerț, o organizație a muncii, o organizație din sectorul agriculturii sau al horticulturii, o asociație civică sau o organizație care funcționează exclusiv pentru promovarea bunăstării sociale;

(ii) este scutită de impozitul pe venit în statul său membru sau în altă jurisdicție de rezidență;

(iii) nu are acționari sau membri care au drepturi de proprietate sau beneficii legate de activele sau veniturile sale;

(iv) legislația aplicabilă a statului membru al ENFS sau a altei jurisdicții de rezidență a ENFS ori documentele de constituire a ENFS nu permit ca vreun venit ori vreun activ al ENFS să fie distribuit sau utilizat în beneficiul unei persoane fizice sau al unei Entități non-caritabile în alt mod decât în scopul desfășurării de activități caritabile ale ENFS, sau drept plată a unor compensații rezonabile pentru servicii prestate, ori drept plată reprezentând valoarea justă de piață a proprietății pe care ENFS a cumpărat-o; și

(v) legislația aplicabilă a statului membru al ENFS sau a altei jurisdicții de rezidență a ENFS ori documentele de constituire a ENFS impun ca, în momentul lichidării sau dizolvării ENFS, toate activele sale să fie distribuite către o Entitate guvernamentală sau altă organizație non-profit, sau să revină guvernului statului membru sau al altei jurisdicții de rezidență a ENFS sau oricărei subdiviziuni politice a acestora.

În conformitate cu articolul 8 alineatul (3a) din prezenta directivă, statele membre trebuie să dispună de norme și proceduri administrative menite să asigure punerea în aplicare eficace și respectarea procedurilor de raportare și de ►C2 diligență fiscală ◄ menționate anterior, inclusiv:

DATE DE PUNERE ÎN APLICARE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE INSTITUȚIILE FINANCIARE RAPORTOARE SITUATE ÎN AUSTRIA

În cazul Instituțiilor Financiare Raportoare situate în Austria, toate trimiterile la „2016” și „2017” în prezenta anexă se interpretează drept trimiteri la „2017” și, respectiv, „2018”.

În cazul Conturilor preexistente deținute de Instituții Financiare Raportoare situate în Austria, toate trimiterile la „31 decembrie 2015” în prezenta anexă se interpretează drept trimiteri la „31 decembrie 2016”.

NORME SUPLIMENTARE DE RAPORTARE ȘI DE PRECAUȚIE PENTRU SCHIMBUL DE INFORMAȚII REFERITOARE LA CONTURILE FINANCIARE

O „modificare a circumstanțelor” include orice modificare care are drept rezultat adăugarea de informații relevante privind statutul unei persoane sau intră, în alt mod, în contradicție cu statutul persoanei respective. În plus, o modificare a circumstanțelor include orice modificare sau completare a informațiilor privind contul Titularului de cont (inclusiv adăugarea sau substituirea unui Titular de cont, ori altă modificare referitoare la acesta) sau orice modificare sau completare a informațiilor privind orice cont asociat cu un astfel de cont (aplicând normele privind agregarea conturilor prevăzute la anexa I secțiunea VII subsecțiunea C punctele 1-3), dacă o astfel de modificare sau completare a informațiilor afectează statutul Titularului de cont.

În cazul în care o Instituție Financiară Raportoare a aplicat testul cu privire la adresa de rezidență prevăzută la anexa I secțiunea III subsecțiunea B punctul 1 și intervine o modificare a circumstanțelor în urma căreia Instituția Financiară Raportoare află sau are motive să afle că Documentele justificative inițiale (sau orice alte documente echivalente) sunt incorecte sau nefiabile, Instituția Financiară Raportoare trebuie, până în ultima zi a anului calendaristic relevant sau a altei perioade de raportare adecvate, ori în termen de 90 de zile calendaristice de la notificarea sau descoperirea unei asemenea modificări a circumstanțelor, oricare dintre acestea este mai recentă, să obțină o autocertificare și noi Documente Justificative pentru a stabili rezidența fiscală (rezidențele fiscale) a(le) Titularului de cont. În cazul în care o Instituție Financiară Raportoare nu poate obține autocertificarea și noi Documente Justificative până la data respectivă, aceasta trebuie să aplice procedura de căutare în registrul electronic prevăzută la anexa I secțiunea III subsecțiunea B punctele 2-6.

În ceea ce privește Conturile de entitate noi, pentru a stabili dacă o Persoană care exercită controlul asupra unei ENFS pasive este o Persoană care face obiectul raportării, o Instituție Financiară Raportoare se poate baza numai pe o autocertificare, fie din partea Titularului de cont, fie din partea Persoanei care exercită controlul.

O Instituție Financiară este „rezidentă” într-un stat membru în cazul în care aceasta se află sub jurisdicția statului membru respectiv (și anume, statul membru poate impune raportarea de către Instituția Financiară). În general, în cazul în care o Instituție Financiară are rezidența fiscală într-un stat membru, aceasta se află sub jurisdicția acestui stat membru și, prin urmare, este o Instituție Financiară a statului membru. În cazul unei fiducii care este o Instituție Financiară (indiferent dacă aceasta este rezident fiscal într-un stat membru), fiducia este considerată a se afla sub jurisdicția unui stat membru dacă unul sau mai mulți fiduciari sunt rezidenți în respectivul stat membru, cu excepția cazului în care fiducia raportează altui stat membru toate informațiile care trebuie raportate în temeiul prezentei directive cu privire la Conturile care fac obiectul raportării administrate de fiducie, în virtutea faptului că fiducia are rezidența fiscală în acel stat membru. Cu toate acestea, în cazul în care o Instituție Financiară (care nu este o fiducie) nu are rezidență fiscală (de exemplu, pentru că este considerată transparentă din punct de vedere fiscal sau pentru că se află într-o jurisdicție în care nu există impozit pe venit), se consideră că aceasta se află sub jurisdicția unui stat membru și că este, prin urmare, o Instituție Financiară a statului membru, în cazul în care:

În cazul în care o Instituție Financiară (care nu este o fiducie) este rezidentă în două sau mai multe state membre, respectiva Instituție Financiară face obiectul cerințelor de raportare și de ►C2 diligență fiscală ◄ ale statului membru în care aceasta își menține Contul/Conturile Financiar(e).

În general, se poate considera că un cont este administrat de către o Instituție Financiară în următoarele situații:

O Entitate precum o societate civilă, o societate cu răspundere limitată sau o construcție juridică similară care nu are rezidență fiscală, în conformitate anexa I secțiunea VIII subsecțiunea D punctul 3, este considerată ca fiind rezidentă în jurisdicția în care se află sediul conducerii efective. În acest sens, o persoană juridică sau o construcție juridică este considerată a fi „similară” cu o societate civilă și cu o societate cu răspundere limitată în cazul în care aceasta nu este tratată ca o unitate impozabilă într-un stat membru în temeiul legislației fiscale a acestui stat membru. Cu toate acestea, în scopul de a evita raportarea dublă (ținând cont de sfera amplă a termenului „Persoane care exercită controlul” în cazul fiduciilor), o fiducie care este o ENFS pasivă nu poate fi considerată o construcție juridică similară.

Una dintre cerințele prevăzute la anexa I secțiunea VIII subsecțiunea E punctul 6 litera (c) este că, în ceea ce privește o Entitate, documentația oficială include fie adresa sediului principal al entității în statul membru sau în altă jurisdicție în care aceasta afirmă că este rezidentă, fie statul membru sau altă jurisdicție în care Entitatea a fost înregistrată sau constituită. Adresa sediului principal al Entității este, în general, locul în care se află sediul conducerii efective. Adresa unei Instituții Financiare la care Entitatea administrează un cont, o căsuță poștală sau o adresă utilizate exclusiv pentru corespondență nu este adresa sediului principal al Entității, cu excepția cazului în care respectiva adresă este singura adresă utilizată de către Entitate și figurează ca adresă socială a Entității în documentele de constituire. Mai mult decât atât, o adresă furnizată purtând mențiunea „post-restant” nu este adresa sediului principal al Entității.

( 7 ) Directiva 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi (JO L 157, 26.6.2003, p. 38).

		Jurnalul Oficial
		No	page	date
►M1	DIRECTIVA 2014/107/UE A CONSILIULUI din 9 decembrie 2014	L 359	1	16.12.2014

►C1	Rectificare, JO L 162, 14.6.2013, p. 15 (2011/16/UE)
►C2	Rectificare, JO L 124, 20.5.2015, p. 16 (2014/107/UE)