2011D0077 — RO — 13.12.2011 — 004.001


Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

►B

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI

din 7 decembrie 2010

privind acordarea de asistență financiară din partea Uniunii pentru Irlanda

(2011/77/UE)

(JO L 030, 4.2.2011, p.34)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  No

page

date

►M1

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI din 30 mai 2011

  L 147

17

2.6.2011

►M2

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI din 2 septembrie 2011

  L 240

11

16.9.2011

►M3

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI din 11 octombrie 2011

  L 269

31

14.10.2011

►M4

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI din 30 noiembrie 2011

  L 329

7

13.12.2011




▼B

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI

din 7 decembrie 2010

privind acordarea de asistență financiară din partea Uniunii pentru Irlanda

(2011/77/UE)



CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 407/2010 al Consiliului din 11 mai 2010 de instituire a unui mecanism european de stabilizare financiară ( 1 ), în special articolul 3 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Irlanda s-a confruntat recent cu presiuni din ce în ce mai mari pe piețele financiare, ca urmare a preocupărilor tot mai accentuate legate de sustenabilitatea finanțelor sale publice, preocupări generate de adoptarea unor măsuri complexe de sprijinire a sectorului financiar, puternic afectat. Din cauza expunerii excesive față de proiectele imobiliare și din domeniul construcțiilor, sistemul bancar intern a înregistrat pierderi considerabile în urma colapsului acestor sectoare. Actuala criză din sectorul economic și din cel bancar a avut un efect dramatic și asupra finanțelor publice ale Irlandei, amplificând și mai mult impactul recesiunii. Scăderea veniturilor fiscale și creșterea cheltuielilor ciclice, în special ca urmare a creșterii șomajului, au contribuit la crearea unui deficit public ridicat și la o creștere accentuată a datoriei în raport cu situația favorabilă de dinaintea crizei și în pofida implementării, începând cu mijlocul anului 2008, a cinci pachete importante de măsuri de consolidare bugetară. Măsurile de sprijinire a sectorului bancar, printre care s-au numărat injecții de capital importante, au avut un rol major în deteriorarea situației finanțelor publice. Actualele preocupări de pe piață reflectă în primul rând faptul că solvabilitatea statului și solvabilitatea sistemului bancar au devenit indisolubil legate în perioada crizei; aceasta a condus la o creștere puternică a randamentului obligațiunilor suverane ale Irlandei, în timp ce sistemul bancar intern pur și simplu nu mai are acces la finanțare de pe piața internațională.

(2)

Având în vedere aceste perturbări grave ale sectorului economic și financiar cauzate de împrejurări excepționale, care nu puteau fi controlate de guvern, autoritățile irlandeze au solicitat oficial, la 21 noiembrie 2010, asistență financiară din partea Uniunii Europene, a statelor membre a căror monedă este euro și a Fondului Monetar Internațional, cu scopul de a sprijini revenirea economiei la creștere sustenabilă, de a asigura buna funcționare a sistemului bancar și de a garanta stabilitatea financiară a Uniunii și a zonei euro. La 28 noiembrie 2010 s-a ajuns la un acord la nivel tehnic cu privire la un pachet amplu de măsuri pentru perioada 2010-2013.

(3)

Proiectul de program de ajustare economică și financiară („programul”) prezentat Consiliului și Comisiei vizează redobândirea încrederii pieței financiare în sectorul bancar și în finanțele publice irlandeze, ajutând totodată economia să revină la creștere sustenabilă. Pentru a îndeplini aceste obiective, programul cuprinde trei elemente principale. În primul rând, o strategie pentru sectorul financiar care presupune restructurarea și reorganizarea din temelii a sectorului bancar, precum și reducerea efectului de levier, la care se adaugă recapitalizarea, în limitele necesare. În al doilea rând, o strategie ambițioasă de consolidare bugetară, bazată pe Planul național de redresare 2011-2014, publicat de autoritățile irlandeze la 24 noiembrie 2010. Planul prezintă măsuri detaliate de consolidare bugetară care vizează plasarea datoriei publice brute pe o traiectorie descendentă stabilă pe termen mediu. Autoritățile se angajează să reducă deficitul sub nivelul de 3 % din PIB până în 2015, acesta fiind noul termen limită stabilit de Consiliu la 7 decembrie 2010. În al treilea rând, tot pe baza Planului național de redresare economică, programul propune o agendă ambițioasă de reforme structurale, mai ales pentru piața muncii, cu scopul de a facilita ajustarea și consolidarea potențialului de creștere al economiei. În sprijinul acestor măsuri ambițioase, autoritățile irlandeze solicită asistență financiară din partea Uniunii și a statelor membre a căror monedă este euro, precum și împrumuturi bilaterale din partea Regatului Unit, a Suediei, a Danemarcei și a FMI.

(4)

Conform proiecțiilor actuale ale Comisiei cu privire la creșterea PIB-ului nominal (1,4 % în 2011, 2,7 % în 2012 și 3,8 % în 2013), traiectoria de ajustare bugetară stabilită în Recomandarea Consiliului din 7 decembrie 2010 cu scopul de a pune capăt situației de deficit excesiv în Irlanda este compatibilă cu traiectoria stabilită pentru ponderea datoriei în PIB (98,9 % în 2010, 113,5 % în 2011, 120,0 % în 2012 și 121,8 % în 2013). Ponderea datoriei în PIB se va stabiliza așadar în 2013 și ulterior va urma o traiectorie descrescătoare, în condițiile continuării reducerii deficitului. Evoluția datoriei este afectată de o serie de operațiuni financiare în afara bugetului, care, conform estimărilor, vor determina creșterea ponderii datoriei în PIB cu 5,3 puncte procentuale (pp.) din PIB în 2011 și cu 0,8 puncte procentuale din PIB în 2012, iar în 2013 vor determina reducerea acesteia cu 1,3 puncte procentuale din PIB. Printre aceste operațiuni se numără injecții de capital în bănci în 2011, reduceri ale rezervelor de lichidități și ale diferențelor dintre dobânzile acumulate și dobânzilor plătite efectiv.

(5)

Conform evaluării Comisiei, realizată în colaborare cu Banca Centrală Europeană (BCE), Irlanda are nevoie de finanțare totală de 85 de miliarde (85 000 milioane) EUR începând cu decembrie 2010 și până la sfârșitul anului 2013. În ciuda ajustării bugetare semnificative, deficitul de finanțare al statului s-ar putea ridica la 50 de miliarde EUR în cursul perioadei acoperite de program. Conform ipotezelor, ratele de refinanțare pentru datoria pe termen lung scadentă se situează la 0 % până la sfârșitul anului 2011, la 20 % în 2012 și la 80 % în 2013. Aceleași ipoteze prudente cu privire la refinanțare sunt valabile și pentru datoria pe termen scurt. Strategia pentru sectorul financiar propusă în program cu scopul de a reinstaura încrederea în sistemul bancar irlandez pe o bază sustenabilă cuprinde un program de finanțare de până la 35 de miliarde EUR. Acesta include o injecție imediată de capital de până la 10 miliarde EUR în anumite bănci, cu scopul de a aduce rata capitalului de bază de rangul 1 la nivelul de 12 %, finanțându-se totodată măsuri rapide de sprijinire a reducerii efectului de levier și ținându-se cont de marjele (haircuts) creditelor suplimentare care urmează să fie transferate Agenției naționale de administrare a activelor (National Asset Management Agency, NAMA). Un capital contingent suplimentar de 25 de miliarde EUR ar trebui să garanteze capacitatea băncilor de a îndeplini cerințele de capital actuale și viitoare. Cu toate acestea, nevoile de finanțare reale ar putea fi considerabil mai mici, mai ales în cazul în care condițiile de pe piață se îmbunătățesc semnificativ, iar băncile nu se confruntă cu pierderi grave și neașteptate pe durata aplicării programului.

(6)

Programul ar fi finanțat prin contribuții din surse externe și prin utilizarea rezervelor financiare ale Irlandei. Asistența din partea Uniunii pentru Irlanda s-ar ridica la o valoare de până la 22,5 miliarde EUR în cadrul Mecanismului european de stabilizare financiară (MESF) înființat prin Regulamentul (UE) nr. 407/2010 al Consiliului. Aceasta ar constitui o parte din sprijinul total oferit de partenerii europeni ai Irlandei, în valoare de 45 de miliarde EUR. Pe lângă sprijinul acordat prin intermediul MESF, împrumuturile de la țările partenere ale Irlandei din Uniune ar cuprinde contribuții de la Fondul european de stabilitate financiară (17,7 miliarde EUR), precum și sprijin bilateral sub formă de împrumut din partea Regatului Unit, a Suediei și a Danemarcei (în total 4,8 miliarde EUR). În plus, Irlanda a solicitat un împrumut de la FMI în valoare de 19,5 miliarde Drepturi Speciale de Tragere (echivalând cu aproximativ 22,5 miliarde EUR) în cadrul unui mecanism de finanțare extinsă. Contribuția irlandeză ar fi de 17,5 miliarde EUR și ar proveni din utilizarea rezervelor de lichidități existente ale statului și din contribuții de la Fondul național de rezervă pentru pensii. Este necesar ca asistența financiară din partea MESF să fie furnizată conform unor termeni și condiții similare cu cele impuse de FMI.

(7)

Consiliul ar trebui să examineze în mod regulat politicile economice implementate de Irlanda, mai ales în contextul analizelor anuale cu privire la actualizările programului de stabilitate al Irlandei și la implementarea programului național de reformă, precum și în cadrul procedurii de deficit excesiv.

(8)

Asistența financiară a Uniunii ar trebui gestionată de către Comisie. Condițiile specifice de politică economică convenite cu Irlanda ar trebui stabilite printr-un Memorandum de înțelegere cu privire la condițiile economice specifice („memorandum de înțelegere”). Condițiile financiare detaliate ar trebui să fie stabilite într-un acord de împrumut.

(9)

Comisia, în consultare cu BCE, ar trebui să verifice, la intervale regulate, prin intermediul misiunilor și al raportărilor trimestriale ale autorităților irlandeze, dacă sunt îndeplinite condițiile privind politicile economice de care depinde acordarea asistenței.

(10)

Pe tot parcursul implementării programului, Comisia ar trebui să furnizeze consultanță suplimentară cu privire la politici, precum și asistență tehnică în domenii specifice.

(11)

Operațiunile la a căror finanțare contribuie Uniunea trebuie să fie compatibile cu politicile Uniunii și să respecte legislația acesteia. Intervențiile în sprijinul instituțiilor financiare trebuie să se desfășoare în conformitate cu normele Uniunii în domeniul concurenței. Comisia, în colaborare cu BCE și cu FMI, intenționează să implice statele membre în mod corespunzător în dezvoltarea și punerea în aplicare a analizei prudențiale cu privire la lichidități (PLAR) și în dezvoltarea strategiei privind structura, funcționarea și viabilitatea viitoare ale instituțiilor de credit irlandeze.

(12)

Asistența ar trebui acordată cu scopul de a sprijini implementarea cu succes a programului,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:



Articolul 1

▼M3

(1)  Uniunea acordă Irlandei un împrumut de maximum 22,5 miliarde EUR, cu o scadență medie maximă de 12,5 ani. Scadența plăților individuale ale împrumutului poate fi de până la 30 de ani.

▼B

(2)  Asistența financiară se acordă timp de trei ani începând cu ziua următoare datei intrării în vigoare a prezentei decizii.

▼M2

(3)  Comisia pune la dispoziția Irlandei asistența financiară din partea Uniunii în maximum 13 tranșe. O tranșă poate fi plătită în una sau mai multe subtranșe. Scadențele subtranșelor acordate în cadrul primei și al celei de a treia tranșe pot fi mai lungi decât scadența medie maximă menționată la alineatul (1). În acest caz, scadențele subtranșelor ulterioare se stabilesc astfel încât scadența medie maximă menționată la alineatul (1) să fie respectată odată ce au fost deblocate toate tranșele.

▼B

(4)  Prima tranșă se plătește în urma intrării în vigoare a acordului de împrumut și a memorandumului de înțelegere. Orice plată a tranșelor ulterioare este condiționată de o evaluare trimestrială favorabilă din partea Comisiei, în consultare cu BCE, cu privire la îndeplinirea de către Irlanda a condițiilor de politică economică generală definite în prezenta decizie și în memorandumul de înțelegere.

▼M3

(5)  Pentru fiecare tranșă, Irlanda plătește costurile finanțării din partea Uniunii.

▼B

(6)  În plus, Irlanda plătește costurile menționate la articolul 7 din Regulamentul (UE) nr. 407/2010.

(7)  Dacă este necesar în vederea finanțării împrumutului, se permite utilizarea prudentă a swap-urilor pe rata dobânzii cu contrapartide având cea mai înaltă calitate de credit.

(8)  Comisia decide cu privire la valoarea și deblocarea tranșelor ulterioare. Comisia decide cu privire la valoarea subtranșelor.

Articolul 2

(1)  Asistența este gestionată de Comisie într-un mod compatibil cu angajamentele asumate de Irlanda și cu recomandările Consiliului, mai exact cu recomandările adresate Irlandei în contextul punerii în aplicare a programului național de reformă și a Pactului de stabilitate și creștere.

(2)  Comisia, în consultare cu BCE, convine împreună cu autoritățile irlandeze asupra condițiilor specifice de politică economică de care depinde asistența financiară, după cum se prevede la articolul 3. Aceste condiții se stabilesc într-un Memorandum de înțelegere care va fi semnat de către Comisie și de către autoritățile irlandeze, conform cu angajamentele și recomandările menționate la alineatul (1). Condițiile financiare detaliate se stabilesc într-un acord de împrumut încheiat cu Comisia.

(3)  Comisia, în consultare cu BCE, verifică la intervale regulate dacă sunt îndeplinite condițiile de politică economică asociate asistenței și raportează Comitetului Economic și Financiar înainte de plata fiecărei rate. În acest scop, autoritățile irlandeze colaborează pe deplin cu Comisia și cu BCE și pun la dispoziția acestora toate informațiile necesare. Comitetul Economic și Financiar este înștiințat de către Comisie cu privire la eventualele refinanțări ale împrumuturilor sau la modificarea condițiilor financiare.

(4)  Irlanda adoptă și pune în aplicare măsuri suplimentare de consolidare pentru asigurarea stabilității macrofinanciare, în cazul în care astfel de măsuri devin necesare în cursul programului de asistență. Autoritățile irlandeze consultă Comisia și BCE înaintea adoptării unor astfel de măsuri suplimentare.

Articolul 3

(1)  Se aprobă programul de ajustare economică și financiară („programul”) elaborat de autoritățile irlandeze.

(2)  Plata fiecărei noi tranșe este condiționată de implementarea satisfăcătoare a programului, care va fi inclus în programul de stabilitate al Irlandei, în programul național de reformă și, mai ales, în condițiile specifice de politică economică stabilite în memorandumul de înțelegere. Printre acestea se numără, inter alia, măsurile prevăzute la alineatele (4)-(9) din prezentul articol.

(3)  Deficitul public nu trebuie să depășească 10,6 % din PIB-ul estimat în 2011, 8,6 % din PIB în 2012 și 7,5 % din PIB în 2013, astfel încât Irlanda să poată intra pe o traiectorie care să permită reducerea deficitului sub 3 % din PIB până în 2015. Traiectoria estimată a deficitului anual nu include posibilul efect direct al eventualelor măsuri de sprijinire a băncilor în contextul strategiei guvernamentale pentru sectorul financiar stabilită în Memorandumul pentru politici economice și financiare și detaliată în memorandumul de înțelegere. În plus, această traiectorie respectă opinia preliminară a Comisiei (Eurostat) privind tratamentul contabil ESA95 al momentului înregistrării plăților de dobânzi pentru biletele la ordin plătibile Băncii Anglo-Irlandeze ( 2 ), revizuirea respectivei opinii implicând revizuirea traiectoriei de deficit.

(4)  Măsurile menționate la alineatele (7)-(9) se adoptă de către Irlanda înainte de sfârșitul anului indicat, termenele limită exacte pentru anii 2011-2013 fiind precizate în memorandumul de înțelegere. Irlanda trebuie să fie pregătită să ia măsuri suplimentare de consolidare pentru a reduce deficitul sub 3 % din PIB în 2015, în cazul în care se materializează riscurile care planează asupra țintelor de deficit precizate la alineatul (3) din prezentul articol.

(5)  Pentru a reinstaura încrederea în sectorul financiar, Irlanda reduce efectul de levier, recapitalizează corespunzător și restructurează din temelii sistemul financiar, după cum s-a stabilit în memorandumul de înțelegere. În acest sens, Irlanda dezvoltă și convine împreună cu Comisia Europeană, BCE și FMI asupra unei strategii pentru structura, funcționarea și viabilitatea viitoare ale instituțiilor irlandeze de credit, care va prevedea modalitatea de asigurare a capacității acestora de a funcționa fără un nou ajutor din partea statului. Concret, Irlanda:

▼M1

(a) ia măsuri pentru a se asigura că băncile locale sunt capitalizate în mod corespunzător sub forma fondurilor proprii, dacă este necesar, astfel încât acestea să respecte cerința normativă minimă de 10,5 % pentru rata capitalului de bază de rangul I, pe întreaga durată a programului de asistență financiară al UE, reducând în același timp gradul de îndatorare în vederea atingerii unui raport împrumuturi-depozite de 122,5 % până la finalul anului 2013;

▼B

(b) procedează în cel mai scurt timp posibil la înstrăinarea participațiilor în bănci, achiziționate în timpul crizei, într-un mod care să țină cont de considerentele legate de stabilitatea financiară și de finanțele publice;

(c) implementează un plan specific de soluționare a problemelor cu care se confruntă Anglo Irish Bank și Irish Nationwide Building Society, care va viza reducerea la minimum a pierderilor de capital rezultate din lichidarea instituțiilor de credit neviabile;

(d) înaintează până la sfârșitul anului 2010 un proiect legislativ către Oireachtas (Parlamentul) privind stabilizarea financiară și restructurarea instituțiilor de credit, care se va referi între altele la participarea la costuri a deținătorilor de obligații subordonate;

(e) înaintează până la sfârșitul lunii martie 2011 un proiect legislativ către Oireachtas (Parlamentul) privind un regim special de soluționare a crizelor pentru bănci și societăți de construcții și proceduri îmbunătățite de intervenție precoce a Băncii Centrale a Irlandei în cadrul băncilor aflate în dificultate.

(6)  Irlanda trebuie să adopte următoarele măsuri înainte de sfârșitul anului 2010:

Adoptarea unui buget pe 2011 care să cuprindă măsuri de consolidare bugetară în valoare totală de 6 miliarde EUR, vizând reducerea deficitului public în intervalul de timp prevăzut la alineatul (3). Bugetul cuprinde măsuri legate de venituri, pentru a atrage cel puțin 1,4 miliarde EUR în 2011, cuprinzând o reducere a tranșelor de impozitare a veniturilor persoanelor fizice și a creditelor fiscale sau măsuri echivalente care să genereze venituri de 945 000 000 EUR în 2011; o reducere a scutirii de impozit a pensiilor și a deducerilor legate de pensii, care să aducă venituri de 155 000 000 EUR în 2011; o reducere a cheltuielilor fiscale generale pentru a genera venituri de 220 000 000 EUR în 2011; majorarea accizelor și alte măsuri fiscale menite să aducă la buget 80 000 000 EUR în 2011. În plus, în buget trebuie să se precizeze că guvernul va prezenta metode de colectare a cel puțin 700 000 000 EUR prin intermediul unor măsuri one-off și prin alte măsuri adoptate în 2011. Bugetul trebuie să integreze și o reducere a cheltuielilor curente în 2011 de cel puțin 2,09 miliarde EUR, care va cuprinde: reduceri ale cheltuielilor cu protecția socială; reducerea posturilor din sectorul public; reducerea progresivă a pensiilor existente din sectorul public, atingând o medie de peste 4 %; alte economii, în special la nivelul cheltuielilor dedicate bunurilor și serviciilor, precum și al altor transferuri; o reducere de cel puțin 1,8 miliarde EUR a cheltuielilor de capital public comparativ cu planurile actuale pentru 2011. În situații excepționale, trebuie luate în considerare, în strânsă consultare cu Comisia, și alte măsuri capabile să genereze economii comparabile.

(7)  Irlanda trebuie să adopte următoarele măsuri în cursul anului 2011, în conformitate cu prevederile memorandumului de înțelegere:

(a) o reducere cu 10 % a remunerațiilor funcționarilor publici nou-recrutați. Guvernul irlandez are în vedere și o ajustare corespunzătoare, inclusiv în raport cu masa salarială din sectorul public, pentru a compensa eventuala insuficiență a economiilor rezultate din eficientizarea administrativă și din reducerea numărului de funcționari publici;

(b) adoptarea unui buget pe 2012 care să cuprindă măsuri de consolidare bugetară în valoare de cel puțin 3,6 miliarde EUR, vizând reducerea deficitului public în intervalul de timp prevăzut la articolul 3 alineatul (3). Proiectul de buget include în special măsuri pe partea de venituri care să genereze 1,5 miliarde EUR pe durata unui an întreg, cuprinzând, inter alia, o reducere a tranșelor de impozitare a veniturilor persoanelor fizice și a creditelor fiscale; o reducere a scutirii de impozit în cazul pensiilor; o reducere a cheltuielilor fiscale generale; un nou impozit pe proprietate; reforma impozitului pe câștigul din capital și a impozitului pe achizițiile de capital; majorarea taxei pe carbon. Bugetul trebuie să prevadă pentru 2012 o reducere a cheltuielilor de 2,1 miliarde EUR, incluzând reduceri ale prestațiilor sociale, precum și reduceri de posturi în sectorul public, ajustări ale pensiilor din sectorul public și ale altor cheltuieli din program și reduceri ale cheltuielilor de capital. ►M1  După consultarea Comisiei, a FMI și a BCE, Irlanda poate introduce modificări bugetare la măsurile specificate mai sus pentru a realiza pe deplin câștigurile de eficiență care vor fi identificate de analiza cuprinzătoare a cheltuielilor aflată în curs și prioritățile programului de guvernare; aceste modificări trebuie să fie compatibile cu obiectivul global, care constă într-o consolidare bugetară de cel puțin 3,6 miliarde EUR în bugetul pentru 2012; ◄

(c) finalizarea unei evaluări independente cu privire la transferul responsabilității pentru aprovizionarea cu apă de la autoritățile locale la o societate de distribuție a apei și elaborarea de propuneri de aplicare, astfel încât facturarea să poată începe în 2012/2013;

(d) adoptarea unor dispoziții legislative cu scopul de a prelungi vârsta legală de pensionare la 66 de ani în 2014, la 67 în 2021 și la 68 în 2028, pentru a îmbunătăți sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice. De asemenea, drepturile de pensii pentru funcționarii publici nou-recrutați trebuie să facă obiectul unei reforme începând cu 2011. Aceasta va include revizuirea condițiilor de pensionare anticipată pentru anumite categorii de funcționari publici și indexarea pensiilor în raport cu prețurile de consum. Pensiile vor avea la bază câștigurile medii din perioada vieții active. Vârsta de pensionare pentru noii angajați va fi aliniată la vârsta de pensionare legală;

▼M4 —————

▼B

(f) Irlanda trebuie să adopte modificări legislative prin care să elimine restricțiile din calea comerțului și a concurenței în sectoare protejate cum ar fi domeniul juridic, serviciile medicale și cele farmaceutice;

▼M4

(g) recapitalizarea băncilor irlandeze până la sfârșitul lunii iulie 2011 (sub rezerva ajustărilor legate de vânzările de active prevăzute și de exercițiile de gestionare a pasivelor în cazul Irish Life & Permanent și Bank of Ireland), în conformitate cu concluziile PLAR (Prudential Liquidity Assessment Review) și PCAR (Prudential Capital Assessment Review) din 2011, astfel cum a anunțat Banca Centrală a Irlandei în data de 31 martie 2011. Pentru a permite o nouă repartizare a sarcinii, etapa finală de recapitalizare a Bank of Ireland de 0,35 miliarde EUR va fi încheiată până la sfârșitul anului 2011 și orice recapitalizare suplimentară a Irish Life & Permanent va fi încheiată în urma vânzării departamentului de asigurări;

▼B

(h) introducerea de măsuri legislative în vederea reformării salariului minim astfel încât să se stimuleze crearea de locuri de muncă și să se evite perturbările generate de salariile minime sectoriale și efectuarea, în acord cu Comisia, a unei analize independente a cadrului Registered Employment Agreements și Employment Regulation Orders;

(i) reforma sistemului de ajutor de șomaj pentru a oferi mai multe stimulente în vederea ieșirii cât mai rapide din șomaj. Măsurile de activare vor fi consolidate printr-o mai bună identificare a nevoilor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prin sporirea angajamentului acestora și prin elaborarea de sancțiuni care să garanteze că beneficiarii caută un loc de muncă sau participă la programe de formare; aceste măsuri vor fi completate de o monitorizare mai eficace. Mecanismul de sancțiuni va fi în așa fel calibrat încât să determine o pierdere efectivă de venituri, fără a fi excesiv de punitiv;

(j) publicarea unei analize aprofundate a regimului de îndatorare personală și demararea lucrărilor la o reformă legislativă care să aducă un echilibru între interesele creditorilor și ale debitorilor;

(k) elaborarea unui raport care să prezinte o evaluare independentă a sectoarelor electricității și gazului, cu scopul de a oferi asistență în ceea ce privește nevoia de finanțare și pentru a crește concurența. Autoritățile irlandeze se vor consulta cu Comisia cu privire la rezultatele evaluării, pentru a stabili obiective corespunzătoare;

▼M1

(l) creșterea concurenței pe piețele deschise. În acest scop, legislația va face obiectul unei reforme pentru a spori credibilitatea măsurilor disuasive; aceasta va trebui să prevadă sancțiuni eficiente pentru încălcarea legii irlandeze a concurenței și a articolelor 101 și 102 din tratat, precum și măsuri pentru asigurarea unei funcționări eficiente a autorității în domeniul concurenței. Pe lângă aceasta, pe durata programului, autoritățile se vor asigura că nu se vor acorda niciun fel de noi derogări de la legea concurenței decât dacă sunt pe deplin în acord cu obiectivele programului de asistență financiară al Uniunii și cu nevoile economiei;

▼B

(m) pentru a încuraja creșterea în sectorul de retail, guvernul efectuează un studiu care va analiza impactul economic al eliminării actualului plafon aplicat în ceea ce privește dimensiunile sediilor comerciale, în vederea stimulării concurenței și reducerii prețurilor pentru consumatori. Aplicarea politicilor recomandate de studiu se va discuta împreună cu Comisia;

▼M1

(n) reducerea gradului de îndatorare al băncilor locale în vederea atingerii obiectivului pentru raportul împrumuturi-depozite stabilit în cadrul PLAR 2011;

(o) pregătirea unui plan de susținere a solvabilității și a viabilității instituțiilor subcapitalizate din sectorul cooperativelor de credit, inclusiv acordând Central Bank of Ireland puterile necesare pentru a promova un grad mai ridicat de consolidare a sectorului, prin fuziuni acolo unde este cazul, cu un sprijin financiar guvernamental în cazurile justificate;

▼M4 —————

▼M2

(q) prezentarea către Dáil, înainte de sfârșitul lunii octombrie, a unor perspective prebugetare care să includă un plan de consolidare bugetară pe termen mediu pentru perioada 2012-2015 cuprinzând, pentru fiecare an, compoziția generală a ajustărilor efectuate la nivelul veniturilor și cheltuielilor, în conformitate cu obiectivele stabilite în Recomandarea Consiliului din 7 decembrie 2010;

(r) anunțarea, până la data prezentării bugetului pe 2012 (începutul lunii decembrie 2011) a unor plafoane de cheltuieli obligatorii pe termen mediu și a unor măsuri în materie de venituri și cheltuieli în vederea realizării ajustării necesare pentru perioada 2012-2015;

(s) publicarea de către Banca Centrală a Irlandei, până la sfârșitul lunii decembrie 2011, a unor orientări pentru bănci cu privire la contabilizarea pierderilor înregistrate la nivelul portofoliului de credite;

(t) publicarea de către Banca Centrală a Irlandei, până la sfârșitul lunii decembrie 2011, a unor noi orientări cu privire la evaluarea garanțiilor furnizate pentru obținerea creditelor;

(u) elaborarea și dezbaterea, până la sfârșitul lunii decembrie 2011, a unui proiect de program de cesionare a activelor, care să includă identificarea activelor susceptibile de a fi cedate, eventualele schimbări necesare în materie de reglementare și un calendar de implementare.

▼B

(8)  Irlanda trebuie să adopte următoarele măsuri în cursul anului 2012, în conformitate cu prevederile memorandumului de înțelegere:

(a) adoptarea unui buget pe 2013 care să cuprindă măsuri de consolidare bugetară în valoare de cel puțin 3,1 miliarde EUR, vizând reducerea deficitului public în intervalul de timp prevăzut la articolul 3 alineatul (3). Mai exact, bugetul trebuie să includă măsuri pe partea de venituri, care să conducă la colectarea a cel puțin 1,1 miliarde de EUR (inclusiv reporturile din 2012), printre care: o reducere a tranșelor de impozitare a veniturilor persoanelor fizice și a creditelor fiscale; o reducere a scutirii de impozit în cazul pensiilor private; o reducere a cheltuielilor fiscale generale și introducerea unui impozit pe proprietate. Bugetul trebuie să prevadă și o reducere a cheltuielilor curente în 2013 de cel puțin 2 miliarde EUR, care să cuprindă: reduceri ale prestațiilor sociale; reducerea posturilor din sectorul public; ajustări ale pensiilor din sectorul public; reduceri ale altor cheltuieli din program și reduceri ale cheltuielilor de capital. ►M1  După consultarea Comisiei Europene, a FMI și a BCE, Irlanda poate introduce modificări bugetare la măsurile specificate mai sus pentru a realiza pe deplin câștigurile de eficiență care vor fi identificate de analiza cuprinzătoare a cheltuielilor aflată în curs și prioritățile programului de guvernare; aceste modificări trebuie să fie compatibile cu obiectivul global, care constă într-o consolidare bugetară de cel puțin 3,1 miliarde EUR în bugetul pentru 2013; ◄

(b) trimiterea legislației în Oireachtas cu scopul de a reforma regimul de îndatorare personală în vederea garantării unui mai bun echilibru între interesele creditorilor și ale debitorilor;

▼M1

(c) reducerea gradului de îndatorare al băncilor locale în vederea atingerii obiectivului pentru raportul împrumuturi-depozite stabilit în cadrul PLAR 2011;

▼M4

(d) prezentarea în Parlamentul Irlandei (Oireachtas) a unor propuneri legislative cu scopul de a sprijini cooperativele de credit printr-un cadru de reglementare consolidat, care să includă cerințe de reglementare și de guvernanță mai eficiente;

(e) adoptarea unor măsuri care să contribuie la credibilitatea strategiei bugetare și să consolideze cadrul bugetar. Irlanda adoptă și pune în aplicare regula bugetară conform căreia toate veniturile suplimentare neprevăzute obținute în perioada 2011-2015 vor fi alocate reducerii deficitului și a datoriei. Irlanda introduce un proiect de lege a responsabilității fiscale care să prevadă un cadru bugetar pe termen mediu cu plafoane de cheltuieli multianuale obligatorii în fiecare domeniu și reguli bugetare și să asigure independența Consiliului consultativ bugetar. Acest lucru se realizează ținând seama de reformelerevizuite privind guvernanța economică la nivelul Uniunii și pe baza reformelor deja puse în aplicare.

▼B

(9)  Pentru a asigura respectarea fără probleme a condițiilor de care depinde programul de finanțare și pentru a ajuta la soluționarea dezechilibrelor într-un mod sustenabil, Comisia oferă consultanță permanentă cu privire la reformele bugetare, structurale și ale pieței financiare. De asemenea, în colaborare cu FMI și BCE, Comisia analizează periodic, în cadrul asistenței care urmează să fie acordată Irlandei, eficacitatea și impactul social și economic al măsurilor convenite și recomandă măsurile de corecție necesare pentru a stimula creșterea și a contribui la crearea de locuri de muncă, asigurând consolidarea bugetară necesară și reducând la minim efectele sociale negative, mai ales în ceea ce privește categoriile sociale cele mai vulnerabile din Irlanda.

Articolul 4

Irlanda deschide un cont special la Banca Națională a Irlandei în vederea gestionării asistenței financiare din partea Uniunii.

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează Irlandei.

Articolul 6

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.



( 1 ) JO L 118, 12.5.2010, p. 1.

( 2 ) A se vedea: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/government_finance_statistics/methodology/advice_member_states