02010R0642 — RO — 25.07.2017 — 004.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

REGULAMENTUL (UE) NR. 642/2010 AL COMISIEI

din 20 iulie 2010

de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește taxele de import în sectorul cerealelor

(text codificat)

(JO L 187 21.7.2010, p. 5)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

 M1

REGULAMENTUL (UE) NR. 259/2011 AL COMISIEI din 16 martie 2011

  L 70

31

17.3.2011

 M2

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 643/2011 AL COMISIEI din 1 iulie 2011

  L 175

1

2.7.2011

►M3

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 265/2014 AL COMISIEI din 14 martie 2014

  L 76

26

15.3.2014

►M4

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/1328 AL COMISIEI din 17 iulie 2017

  L 185

24

18.7.2017




▼B

REGULAMENTUL (UE) NR. 642/2010 AL COMISIEI

din 20 iulie 2010

de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește taxele de import în sectorul cerealelor

(text codificat)



▼M3

Articolul 1

(1)  Fără a aduce atingere nivelurilor taxelor de import din Tariful vamal comun, taxa de import pentru produsele care se încadrează la codurile NC 1001 11 00 , 1001 19 00 , ex 1001 91 20 (grâu comun, destinat însămânțării), ex 1001 99 00 (grâu comun de calitate superioară, cu excepția grâului destinat însămânțării), 1002 10 00 , 1002 90 00 , 1005 10 90 , 1005 90 00 , 1007 10 90 și 1007 90 00 este egală cu prețul de intervenție valabil pentru astfel de produse la data importului, majorat cu 55 % și diminuat cu prețul de import CIF aplicabil lotului în cauză. Cu toate acestea, această taxă nu poate depăși valoarea taxei convenționale din Tariful vamal comun stabilite în baza Nomenclaturii combinate.

(2)  Pentru calcularea taxei de import menționate la alineatul (1), se stabilesc periodic prețuri reprezentative CIF de import pentru produsele menționate în alineatul precedent.

▼M4

(3)  Nivelurile taxelor din Tariful vamal comun menționate la alineatul (1) sunt cele aplicabile la data menționată la articolul 172 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului ( 1 ).

▼B

Articolul 2

▼M3

(1)  Taxa de import prevăzută la articolul 1 alineatul (1) este calculată zilnic de Comisie.

Prețul de intervenție care trebuie utilizat pentru calcularea taxei de import este de 101,31 EUR pe tonă.

Prețul de import care trebuie utilizat pentru calcularea taxei de import este prețul CIF de import reprezentativ zilnic, stabilit în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 5 din prezentul regulament.

(2)  Taxa de import stabilită de Comisie este egală cu media taxelor de import calculate în cursul ultimelor 10 zile lucrătoare.

Comisia stabilește taxa de import atunci când media taxelor de import calculate în cursul ultimelor 10 zile lucrătoare înregistrează o diferență de peste 5 EUR pe tonă față de taxa stabilită sau atunci când media redevine nulă.

La fiecare stabilire, taxa de import și datele folosite pentru calcularea sa se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ( 2 ).

Taxa de import stabilită se aplică de la data publicării sale.

Taxa de import stabilită în conformitate cu prezentul regulament se aplică până la intrarea în vigoare a unei noi stabiliri de preț.

▼M3 —————

▼B

(4)  Atunci când portul de descărcare în cadrul Uniunii se află:

(a) în Marea Mediterană (dincolo de Strâmtoarea Gibraltar) sau în Marea Neagră și dacă mărfurile sosesc prin Oceanul Atlantic sau prin Canalul de Suez, Comisia reduce taxa la import cu 3 EUR/tonă;

(b) în porturile atlantice ale Peninsulei Iberice, ale Regatului Unit, ale Irlandei, Danemarcei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Finlandei sau ale Suediei și dacă mărfurile sosesc prin Oceanul Atlantic, Comisia reduce taxa la import cu 2 EUR pe tonă.

▼M4

Autoritatea vamală a portului de descărcare emite un document care atestă cantitatea din fiecare produs descărcat, conform modelului prezentat în anexa I. Reducerea taxei prevăzute de primul paragraf nu se acordă decât în cazul în care respectivul document însoțește marfa până în momentul îndeplinirii formalităților vamale de import.

▼B

Articolul 3

(1)  Taxele de import se reduc cu 24 EUR pe tonă pentru porumbul sticlos în conformitate cu prevederile anexei II.

(2)  Acordarea reducerii menționate la alineatul (1) este subordonată transformării porumbului sticlos, destinat fabricării unuia dintre produsele de la codurile NC 1904 10 10 , 1103 13 sau 1104 23 în termen de șase luni de la data acceptării punerii în liberă circulație.

▼M4

(3)  Se aplică dispozițiile referitoare la destinația finală prevăzute la articolul 254 alineatele (1), (4) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013.

(4)  Prin derogare de la articolul 211 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, pentru porumbul sticlos, importatorul depune la autoritatea competentă o garanție specifică de 24 EUR pe tonă, cu excepția cazului în care declarația de punere în liberă circulație este însoțită de un certificat de conformitate eliberat de Servicio National de Sanidad y Calidad Agroalimentaria (Senasa) din Argentina, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) primul paragraf litera (a) din prezentul regulament.

Cu toate acestea, în cazul în care taxa aplicabilă în ziua acceptării declarației de punere în liberă circulație este mai mică de 24 EUR pentru o tonă de porumb, garanția specifică este egală cu cuantumul taxei.

▼B

Articolul 4

Standardele de calitate care trebuie respectate la importul în Uniune și toleranțele admisibile sunt cele prevăzute în anexa II.

Articolul 5

▼M3

(1)  La stabilirea prețurilor CIF de import reprezentative prevăzute la articolul 1 alineatul (2), se iau în considerare pentru grâul comun de calitate superioară și porumb, altul decât cel destinat însămânțării, prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din prezentul regulament, următoarele elemente:

(a) cotația bursieră reprezentativă de pe piața Statelor Unite ale Americii;

(b) primele comerciale și reducerile cunoscute aferente acestei cotații pe piața Statelor Unite ale Americii în ziua cotației;

(c) navlul maritim și costurile aferente acestuia între Statele Unite ale Americii (Golful Mexic sau Duluth) și portul Rotterdam, pentru o navă de minimum 25 000 de tone.

▼B

(2)  Comisia constată în fiecare zi lucrătoare:

(a) elementul prevăzut la alineatul (1) litera (a), pe baza burselor și a calităților de referință prezentate în anexa III;

(b) elementele prevăzute la alineatul (1) literele (b) și (c) pe baza informațiilor publice disponibile.

▼M3

(3)  Pentru a calcula elementul menționat la alineatul (1) litera (b) sau cotația FOB corespunzătoare, se aplică o primă de 14 EUR pe tonă de grâu comun de calitate superioară.

(4)  Prețurile CIF de import reprezentative pentru grâul comun de calitate superioară și pentru porumb, altul decât cel destinat însămânțării, reprezintă suma elementelor prevăzute la alineatul (1) literele (a), (b) și (c).

Prețul CIF de import reprezentativ pentru grâul dur de calitate superioară, pentru grâul dur destinat însămânțării și pentru grâul comun destinat însămânțării este cel calculat pentru grâul comun de calitate superioară.

Prețul CIF de import reprezentativ pentru grâul dur de calitate medie și pentru grâul dur de calitate inferioară este cel calculat pentru grâul comun de calitate superioară, căruia i se aplică o reducere de 10 EUR pe tonă pentru grâul dur de calitate medie și de 30 EUR pe tonă pentru grâul dur de calitate inferioară.

Prețul CIF de import reprezentativ pentru sorg, altul decât cel destinat însămânțării, pentru sorgul destinat însămânțării încadrat la codul NC 1007 10 90 , pentru secară, alta decât cea destinată însămânțării, pentru secara destinată însămânțării și pentru porumbul destinat însămânțării încadrat la codul NC 1005 10 90 este cel calculat pentru porumb, altul decât cel destinat însămânțării.

▼M3 —————

▼M4

Articolul 6

(1)  Pentru grâul comun de calitate superioară, importatorul depune la autoritatea competentă o garanție specifică de 95 EUR pe tonă la data acceptării declarației de punere în liberă circulație, cu excepția cazului în care declarația respectivă este însoțită de un certificat de conformitate eliberat de Federal Grain Inspection Service (FGIS) sau de Comisia canadiană a cerealelor (CGC) în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) primul paragraf litera (b) sau (c).

Dacă totuși taxele de import pentru toate categoriile calitative de grâu comun a fost suspendate în temeiul articolului 219 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului ( 3 ), nu se impune respectiva garanție specifică pentru întreaga perioadă în care sunt suspendate taxele.

(2)  Pentru grâul comun, importatorul depune la autoritatea competentă o garanție specifică la data acceptării declarației de punere în liberă circulație, cu excepția cazului în care declarația respectivă este însoțită de un certificat de conformitate eliberat de Federal Grain Inspection Service (FGIS) sau de Comisia canadiană a cerealelor (CGC) în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) primul paragraf litera (b) sau (c).

Valoarea garanției specifice este egală cu diferența din ziua acceptării declarației de punere în liberă circulație dintre taxa de import cea mai mare și cea aplicabilă calității prezentate, plus un supliment de 5 EUR pe tonă. Cu toate acestea, în cazul în care taxa de import aplicabilă diferitelor calități de grâu dur este nulă, nu se solicită depunerea garanției specifice.

▼B

Articolul 7

(1)  Biroul vamal însărcinat cu punerea în liberă circulație prelevă probe reprezentative în conformitate cu anexa I la Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei ( 4 ), din fiecare lot de grâu comun de calitate superioară, de grâu dur și de porumb sticlos. Cu toate acestea, această prelevare nu are loc în cazul în care taxa de import aplicabilă diferitelor calități este aceeași.

Cu toate acestea, în cazul în care Comisia recunoaște oficial un certificat de calitate pentru grâul comun de calitate superioară, grâul dur sau porumbul sticlos emis de țara de origine a cerealelor, probele pentru verificarea calității certificate se prelevă numai pe un număr de loturi suficient de reprezentativ.

▼M4

(2)  Următoarele certificate de conformitate sunt recunoscute oficial de Comisie în conformitate cu principiile stabilite la articolele 58 și 59 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei ( 5 ):

(a) certificatele eliberate de Servicio Nacional de Sanidad y Calidad Agroalimentaria (Senasa) din Argentina pentru porumbul sticlos;

(b) certificatele eliberate de Federal Grain Inspection Service (FGIS) din Statele Unite ale Americii pentru grâul comun de calitate superioară și pentru grâul dur de calitate superioară;

(c) certificatele eliberate de Comisia canadiană a cerealelor (CGC) din Canada pentru grâul comun de calitate superioară și pentru grâul dur de calitate superioară.

▼B

În anexa IV sunt prezentate modele de certificate de conformitate emise de Senasa. O reproducere a ștampilelor autorizate de guvernul argentinian va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În anexa V sunt prezentate modele de certificate de conformitate și ștampile emise de FGIS.

În anexa VI sunt prezentate modele de certificate de conformitate, specificări ale gradelor pentru exporturi și ștampile emise de CGC.

În cazul în care parametrii analitici menționați de certificatele de conformitate emise de organismele prevăzute la primul paragraf arată că sunt respectate standardele de calitate stabilite în anexa II pentru grâul comun de calitate superioară, grâul dur și porumbul sticlos, se prelevă probe de la cel puțin 3 % din mărfurile care ajung în fiecare port de descărcare în cursul anului de comercializare.

Mărfurile se clasifică la calitatea standard pentru care sunt respectate toate cerințele prevăzute în anexa II.

(3)  Metodele de referință pentru analizele menționate la alineatul (1) sunt cele prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1272/2009 al Comisiei ( 6 ).

Porumbul sticlos este porumbul din specia Zea mays indurata ale cărui boabe prezintă un endosperm sticlos dominant (textură dură sau cornee). Boabele sunt în general portocalii sau roșii. Partea superioară (opusă seminței), sau coroana, nu prezintă nicio fantă.

Sunt boabe de porumb sticlos boabele care îndeplinesc următoarele două criterii:

(a) coroana lor nu prezintă nicio fantă; și

(b) pe o secțiune longitudinală, endospermul lor prezintă o parte centrală făinoasă, înconjurată în întregime de o parte cornee. Această parte cornee trebuie să reprezinte partea dominantă a suprafeței totale a secțiunii.

Procentul de boabe de porumb sticlos se stabilește prin numărarea, pe un eșantion reprezentativ de o sută de boabe, a boabelor ce corespund criteriilor menționate la al treilea paragraf.

Metoda de referință pentru determinarea indicelui de flotație este prevăzută în anexa VII.

▼M4

(4)  În cazul în care rezultatele analizei conduc la clasificarea grâului comun de calitate superioară, a grâului dur și a porumbului sticlos importate într-o calitate standard inferioară celei înscrise în declarația de punere în liberă circulație, importatorul este obligat să plătească diferența dintre taxa de import aplicabilă produsului înscris în declarație și taxa aplicabilă produsului importat în mod real. În acest caz, garanția specifică prevăzută la articolul 3 alineatul (4) și la articolul 6 alineatele (1) și (2) se eliberează, cu excepția suplimentului de 5 EUR prevăzut la articolul 6 alineatul (2) al doilea paragraf.

În cazul în care diferența menționată la primul paragraf nu este plătită în termen de o lună, garanția specifică prevăzută la articolul 3 alineatul (4) și la articolul 6 alineatele (1) și (2) se reține.

▼B

(5)  Probele reprezentative din cerealele importate, prelevate de către autoritățile competente ale statului membru, se păstrează timp de șase luni.

Articolul 8

Regulamentul (CE) nr. 1249/96 se abrogă.

Trimiterile la regulamentul abrogat se înțeleg ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa IX.

Articolul 9

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

▼M4




ANEXA I

Modelul menționat la articolul 2 alineatul (4)

Produs descărcat (cod NC și, în cazul grâului comun, al grâului dur și al porumbului, calitatea declarată în conformitate cu articolul 5): ….

Cantitate descărcată (în kilograme): ….

▼M3




ANEXA II

Criterii de clasificare a produselor importate

(pe baza unui conținut de umiditate de 12 % din greutate sau echivalent)



Produs

Grâu comun și alac (1) cu excluderea meslinului

Grâu dur

Porumb sticlos

Codul NC

ex 1001 91 20

și

ex 1001 99 00

1001 11 00

și

1001 19 00

ex 1005 90 00

Calitate (2)

superioară

medie

inferioară

superioară

medie

inferioară

 

1.  Procentaj minim al conținutului de proteine

14,0

11,5

2.  Greutate specifică minimă în kg/hl

77,0

74,0

76,0

76,0

76,0

3.  Procentaj maxim al conținutului de impurități (Schwarzbesatz)

1,5

1,5

1,5

1,5

4.  Procentaj minim de boabe sticloase

75,0

62,0

95,0

5.  Indice de flotație maxim

25,0

(1)   Aceste criterii se referă la alacul decorticat.

(2)   Se aplică metodele de analiză prevăzute în anexa I partea IV din Regulamentul (UE) nr. 1272/2009.



Toleranțe

Toleranță prevăzută

Grâu dur și grâu comun

Porumb sticlos

La conținutul de proteine

– 0,7

La greutatea specifică minimă

– 0,5

– 0,5

La conținutul maxim de impurități

+ 0,5

La conținutul de boabe sticloase

– 2,0

– 3,0

La indicele de flotație

+ 1,0

„—”: nu se aplică.




ANEXA III



Burse și soiuri de referință

Produs

Grâu comun

Porumb

Calitate standard

superioară

 

Soi de referință (tip și grad) de reținut pentru cotația bursieră

Hard Red Spring nr. 2

Yellow Corn nr. 3

Cotație bursieră

Minneapolis Grain Exchange

Chicago Mercantile Exchange

▼B




ANEXA IV

MODEL DE CERTIFICAT DE CALITATE EMIS DE „SENASA”, AUTORIZAT DE GUVERNUL ARGENTINIAN, PREVĂZUT LA ARTICOLUL 7 ALINEATUL (2)

image




ANEXA V

MODEL DE CERTIFICAT DE CONFORMITATE AUTORIZAT DE GUVERNUL STATELOR UNITE ALE AMERICII PENTRU GRÂUL COMUN

image

MODEL DE CERTIFICAT DE CONFORMITATE AUTORIZAT DE GUVERNUL STATELOR UNITE ALE AMERICII PENTRU GRÂUL DUR

image




ANEXA VI

MODEL DE CERTIFICAT DE CONFORMITATE AUTORIZAT DE GUVERNUL CANADEI PRIVIND SPECIFICĂRILE GRADELOR PENTRU EXPORTURILE DE GRÂU COMUN ȘI DE GRÂU DUR

image

Specificări ale gradelor pentru exporturile de grâu comun și de grâu dur canadian

GRÂU COMUN



Canada Western Red Spring

(CWRS)

Greutate specifică minimă

Conținut total de impurități, inclusiv alte boabe de cereale

Nr. 1 CWRS

79,0 kg/hl

maximum 0,4 %, inclusiv 0,2 % alte boabe

Nr. 2 CWRS

77,5 kg/hl

maximum 0,75 %, inclusiv 0,2 % alte boabe

Nr. 3 CWRS

76,5 kg/hl

maximum 1,25 %, inclusiv 0,2 % alte boabe



Canada Western Extra Strong Red Spring

(CWES)

Greutate specifică minimă

Conținut total de impurități, inclusiv alte boabe de cereale

Nr. 1 CWES

78,0 kg/hl

maximum 0,75 %, inclusiv 0,2 % alte boabe

Nr. 2 CWES

76,0 kg/hl

maximum 1,5 %, inclusiv 0,2 % alte boabe



Canada Prairie Spring Red

(CPSR)

Greutate specifică minimă

Conținut total de impurități, inclusiv alte boabe de cereale

Nr. 1 CPSR

77,0 kg/hl

maximum 0,75 %, inclusiv 0,2 % alte boabe

Nr. 2 CPSR

75,0 kg/hl

maximum 1,5 %, inclusiv 0,2 % alte boabe



Canada Prairie Spring White

(CPSW)

Greutate specifică minimă

Conținut total de impurități, inclusiv alte boabe de cereale

Nr. 1 (CPSW)

77,0 kg/hl

maximum 0,75 %, inclusiv 0,2 % alte boabe

Nr. 2 (CPSW)

75,0 kg/hl

maximum 1,5 %, inclusiv 0,2 % alte boabe



Canada Western Red Winter

(CWRW)

Greutate specifică minimă

Conținut total de impurități, inclusiv alte boabe de cereale

Nr. 1 CWRW

78,0 kg/hl

maximum 1,0 %, inclusiv 0,2 % alte boabe

Nr. 2 CWRW

74,0 kg/hl

maximum 2,0 %, inclusiv 0,2 % alte boabe



Canada Western Soft White Spring

(CWSWS)

Greutate specifică minimă

Conținut total de impurități, inclusiv alte boabe de cereale

Nr. 1 CWSWS

78,0 kg/hl

maximum 0,75 %, inclusiv 0,2 % alte boabe

Nr. 2 CWSWS

75,5 kg/hl

maximum 1,0 %, inclusiv 0,2 % alte boabe

Nr. 3 CWSWS

75,0 kg/hl

maximum 1,5 %, inclusiv 0,2 % alte boabe



GRÂU DUR

Canada Western Amber Durum

(CWAD)

Greutate specifică minimă

Conținut total de impurități, inclusiv alte boabe de cereale

Nr. 1 CWAD

80,0 kg/hl

maximum 0,5 %, inclusiv 0,2 % alte boabe

Nr. 2 CWAD

79,5 kg/hl

maximum 0,8 %, inclusiv 0,2 % alte boabe

Nr. 3 CWAD

78,0 kg/hl

maximum 1,0 %, inclusiv 0,2 % alte boabe

Nr. 4 CWAD

75,0 kg/hl

maximum 3,0 %, inclusiv 0,2 % alte boabe

Note:

„Alte boabe de cereale”: La aceste calități, doar ovăz, orz, secară și triticală.

„Grâu comun”: Pentru exporturile de grâu comun, Comisia canadiană a cerealelor va atașa certificatului, informații privind conținutul de proteine din încărcătura în cauză.

„Grâu dur”: Pentru exporturile de grâu dur, Comisia canadiană a cerealelor va atașa certificatului informații privind procentul de boabe sticloase și greutatea specifică (kilograme/hectolitru) a încărcăturii în cauză.




ANEXA VII

METODA DE REFERINȚĂ PENTRU DETERMINAREA INDICELUI DE FLOTAȚIE PREVĂZUTĂ LA ARTICOLUL 7 ALINEATUL (3)

Se pregătește o soluție apoasă de nitrat de sodiu cu o masă specifică de 1,25 și se păstrează această soluție la o temperatură de 35 grade Celsius.

Se pun în soluție 100 boabe de porumb prelevate de pe un eșantion reprezentativ al cărui procent de umiditate nu depășește 14,5 %.

Se agită soluția timp de 5 minute, la intervale de 30 secunde, pentru a se elimina bulele de aer.

Se separă boabele care plutesc de boabele înmuiate și se numără.

Indicele de flotație se calculează astfel:

Indice de flotație al probei = (număr de boabe plutitoare/număr de boabe înmuiate) × 100

Se repetă proba de cinci ori.

Indicele de flotație este media aritmetică a indicilor de flotație ai celor cinci probe efectuate, cu excepția celor două valori extreme.




ANEXA VIII



Regulamentul abrogat și lista modificărilor ulterioare

Regulamentul (CE) nr. 1249/96 al Comisiei

(JO L 161, 29.6.1996, p. 125).

 

Regulamentul (CE) nr. 641/97 al Comisiei

(JO L 98, 15.4.1997, p. 2).

 

Regulamentul (CE) nr. 2092/97 al Comisiei

(JO L 292, 25.10.1997, p. 10).

 

Regulamentul (CE) nr. 2519/98 al Comisiei

(JO L 315, 25.11.1998, p. 7).

 

Regulamentul (CE) nr. 2235/2000 al Comisiei (1)

(JO L 256, 10.10.2000, p. 13).

Numai articolul 2

Regulamentul (CE) nr. 2104/2001 al Comisiei

(JO L 283, 27.10.2001, p. 8).

 

Regulamentul (CE) nr. 597/2002 al Comisiei

(JO L 91, 6.4.2002, p. 9).

 

Regulamentul (CE) nr. 1900/2002 al Comisiei

(JO L 287, 25.10.2002, p. 15).

 

Regulamentul (CE) nr. 1110/2003 al Comisiei

(JO L 158, 27.6.2003, p. 12).

 

Regulamentul (CE) nr. 777/2004 al Comisiei

(JO L 123, 27.4.2004, p. 50).

Numai articolul 5

Regulamentul (CE) nr. 1074/2008 al Comisiei

(JO L 294, 1.11.2008, p. 3).

 

Regulamentul (CE) nr. 459/2009 al Comisiei

(JO L 139, 5.6.2009, p. 3).

 

Regulamentul (UE) nr. 170/2010 al Comisiei

(JO L 51, 2.3.2010, p. 8).

 

(1)   Acest regulament a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2015/2001 (JO L 272, 13.10.2001, p. 31).




ANEXA IX



TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Regulamentul (CE) nr. 1249/96

Prezentul regulament

Articolul 1

Articolul 1

Articolul 2 alineatul (1) prima și a doua teză

Articolul 2 alineatul (1) primul paragraf

Articolul 2 alineatul (1) a treia teză

Articolul 2 alineatul (1) al doilea paragraf

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (3)

Articolul 2 alineatul (3)

Articolul 2 alineatul (4) primul paragraf prima liniuță

Articolul 2 alineatul (4) primul paragraf litera (a)

Articolul 2 alineatul (4) primul paragraf a doua și a treia liniuță

Articolul 2 alineatul (4) primul paragraf litera (b)

Articolul 2 alineatul (4) al doilea paragraf

Articolul 2 alineatul (4) al doilea paragraf

Articolul 2 alineatul (5) primul paragraf prima teză

Articolul 3 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (5) primul paragraf a doua teză

Articolul 3 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (5) primul paragraf a treia teză

Articolul 3 alineatul (3)

Articolul 2 alineatul (5) al doilea paragraf

Articolul 3 alineatul (4) primul paragraf

Articolul 2 alineatul (5) al treilea paragraf

Articolul 3 alineatul (4) al doilea paragraf

Articolul 2a

Articolul 3

Articolul 4

Articolul 4 alineatul (1)

Articolul 5 alineatul (1)

Articolul 4 alineatul (2)

Articolul 5 alineatul (2)

Articolul 4 alineatul (3) prima, a doua și a treia liniuță

Articolul 5 alineatul (3) literele (a), (b) și (c)

Articolul 4 alineatul (4)

Articolul 5 alineatul (4)

Articolul 4 alineatul (5)

Articolul 5 alineatul (5)

Articolul 5

Articolul 6

Articolul 6 alineatul (1)

Articolul 7 alineatul (1)

Articolul 6 alineatul (1a) primul paragraf prima, a doua și a treia liniuță

Articolul 7 alineatul (2) primul paragraf literele (a), (b) și (c)

Articolul 6 alineatul (1a) paragrafele 2-6

Articolul 7 alineatul (2) paragrafele 2-6

Articolul 6 alineatul (2) primul paragraf

Articolul 7 alineatul (3) primul paragraf

Articolul 6 alineatul (2) al doilea paragraf

Articolul 7 alineatul (3) al doilea paragraf

Articolul 6 alineatul (2) al treilea paragraf prima și a doua liniuță

Articolul 7 alineatul (3) al treilea paragraf literele (a) și (b)

Articolul 6 alineatul (2) al patrulea paragraf

Articolul 7 alineatul (3) al patrulea paragraf

Articolul 6 alineatul (2) al cincilea paragraf

Articolul 7 alineatul (3) al cincilea paragraf

Articolul 6 alineatul (3)

Articolul 7 alineatul (4)

Articolul 6 alineatul (4)

Articolul 7 alineatul (5)

Articolul 7

Articolul 8

Articolul 8

Articolul 9

Anexa I

Anexa II

Anexa II

Anexa III

Anexa III

Anexa IV

Anexa IV

Anexa IVa

Anexa V

Anexa IVb

Anexa VI

Anexa V

Anexa VII

Anexa VI

Anexa I

Anexa VIII

Anexa IX



( 1 ) Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 269, 10.10.2013, p. 1).

( 2 ) Între două stabiliri de taxe, elementele luate în considerare pentru calcul sunt publicate pe site-ul internet al Comisiei.

( 3 ) Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 671).

( 4 ) JO L 54, 26.2.2009, p. 1.

( 5 ) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 343, 29.12.2015, p. 558).

( 6 ) JO L 349, 29.12.2009, p. 1.