Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă

Prezentul regulament stabilește o procedură europeană cu privire la cererile cu valoare redusă (denumită în continuare „procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă”), în vederea simplificării și accelerării soluționării litigiilor privind cererile cu valoare redusă și diminuării costurilor în cauzele transfrontaliere. Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este pusă la dispoziția justițiabililor ca o alternativă la procedurile prevăzute de legislațiile statelor membre.

Prezentul regulament elimină, de asemenea, procedurile intermediare necesare recunoașterii și executării într-un stat membru a hotărârilor pronunțate într-un alt stat membru în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă.

(1) Prezentul regulament se aplică în cauzele transfrontaliere, astfel cum sunt definite la articolul 3, în materie civilă și comercială, indiferent de natura instanței, atunci când valoarea cererii, fără să se ia în considerare dobânzile, cheltuielile și alte costuri, nu depășește 5 000 EUR în momentul primirii formularului de cerere de către instanța competentă. Prezentul regulament nu se aplică în special în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte și omisiuni în cadrul exercitării autorității publice (acta iure imperii).

(a) starea civilă sau capacitatea juridică a persoanelor fizice;

(b) drepturile patrimoniale rezultate din regimurile matrimoniale sau din legăturile considerate prin legea aplicabilă acestora ca având efecte comparabile căsătoriei;

(d) testamente și succesiuni, inclusiv obligațiile de întreținere rezultate ca urmare a unui deces;

(e) falimente, proceduri privind lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, acorduri amiabile, concordate și alte proceduri similare;

(i) închirierea de bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind cererile având ca obiect plata unei sume de bani; sau

(j) atingeri aduse dreptului la viață privată sau drepturilor privind personalitatea, inclusiv calomnia.

(1) În sensul prezentului regulament, o cauză are caracter transfrontalier atunci când cel puțin una dintre părți își are domiciliul sau reședința obișnuită într-un stat membru, altul decât cel în care se află instanța judecătorească sesizată.

(2) Domiciliul se determină în conformitate cu articolele 62 și 63 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului ( 1 ).

(3) Momentul relevant care servește drept bază pentru stabilirea caracterului transfrontalier al unei cauze este data la care instanța judecătorească competentă primește formularul de cerere.

(1) Reclamantul inițiază procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere, utilizând formularul de cerere tip A prevăzut în anexa I și, prin depunerea sau trimiterea acestuia în mod direct la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alt mijloc de comunicare acceptat de statul membru în care s-a inițiat procedura, cum ar fi prin fax sau e-mail. Formularul de cerere include o descriere a probelor care susțin cererea și este însoțit, dacă este cazul, de orice documente justificative relevante.

(2) Statele membre informează Comisia care sunt mijloacele de comunicare acceptate. Această informație este făcută publică de către Comisie.

(3) Atunci când cererea nu se circumscrie domeniului de aplicare a prezentului regulament, instanța judecătorească îl informează pe reclamant în acest sens. În cazul în care reclamantul nu își retrage cererea, instanța o examinează în conformitate cu normele procedurale relevante din statul membru în care se desfășoară procedura.

(4) În cazul în care instanța judecătorească consideră că informațiile furnizate de reclamant nu sunt suficient de clare sau sunt inadecvate sau că formularul de cerere nu a fost completat corect, aceasta – cu excepția situațiilor în care cererea este vădit nefondată sau inadmisibilă – îi acordă reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice formularul, sau să furnizeze informații sau documente suplimentare, sau să își retragă cererea în termenul stabilit de aceasta. Instanța folosește în acest scop formularul tip B prevăzut în anexa II.

În cazul în care cererea este în mod vădit nefondată sau dacă aceasta este inadmisibilă, sau dacă reclamantul nu completează sau nu rectifică formularul de cerere în termenul stabilit, acțiunea este respinsă. ►M2 Instanța informează reclamantul cu privire la respingerea cererii și îi indică dacă hotărârea de respingere este supusă unei căi de atac. ◄

(5) Statele membre se asigură că formularul-tip de cerere A este disponibil la toate instanțele în fața cărora se poate iniția procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă și că acesta se poate accesa prin intermediul site-urilor internet naționale relevante.

(1) Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este o procedură scrisă.

(1a) Instanța dispune organizarea unei dezbateri orale numai în cazul în care consideră că nu poate pronunța hotărârea pe baza probelor scrise sau la solicitarea uneia dintre părți. Instanța poate refuza o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ținând cont de circumstanțele cauzei, nu este necesară o dezbatere orală pentru desfășurarea echitabilă a procedurii. Acest refuz se motivează în scris. Refuzul nu poate fi contestat separat față de căile de atac introduse împotriva hotărârii înseși.

(2) După primirea formularului de cerere completat corect, instanța completează partea I a formularului de răspuns tip C, prevăzut în anexa III.

În conformitate cu articolul 13, instanța transmite pârâtului o copie a formularului de cerere și, după caz, a documentelor justificative, însoțită de formularul de răspuns completat corespunzător. Aceste documente se transmit în termen de 14 zile de la primirea formularului de cerere completat corect.

(3) După comunicarea sau notificarea formularului de cerere și a formularului de răspuns, pârâtul are la dispoziție 30 de zile pentru a răspunde prin completarea părții a II-a din formularul de răspuns tip C sau în orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, precum și retransmiterea acestuia la instanță, împreună cu alte documente justificative relevante, dacă este cazul.

(4) În termen de 14 zile de la data de primire a răspunsului din partea pârâtului, instanța judecătorească comunică reclamantului o copie a acestui răspuns și a documentelor justificative relevante.

(5) În cazul în care, în răspunsul său, pârâtul susține că valoarea unei cereri neevaluabile în bani depășește limita stabilită la articolul 2 alineatul (1), instanța hotărăște, în termen de 30 de zile de la transmiterea răspunsului către reclamant, dacă cererea se circumscrie domeniului de aplicare a prezentului regulament. Această hotărâre nu poate fi contestată separat.

(6) În conformitate cu articolul 13, se comunică reclamantului toate cererile reconvenționale care au fost depuse prin utilizarea formularului tip A, precum și documentele justificative relevante. Aceste documente se transmit în termen de 14 zile de la primire.

Reclamantul dispune de un termen de 30 de zile de la data notificării sau comunicării acesteia pentru a răspunde unei cereri reconvenționale.

(7) În cazul în care cererea reconvențională depășește valoarea menționată la articolul 2 alineatul (1), cererea principală și cererea reconvențională nu sunt examinate în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, ci în conformitate cu normele procedurale din statul membru în care se desfășoară procedura.

Articolele 2 și 4, precum și alineatele (3), (4) și (5) din prezentul articol se aplică mutatis mutandis în cazul cererilor reconvenționale.

(1) Formularul de cerere, răspunsul, cererea reconvențională, răspunsul la aceasta și descrierea actelor justificative relevante sunt prezentate în limba sau într-una dintre limbile de procedură ale instanței judecătorești.

(2) În cazul în care orice alt act primit de instanță este redactat într-o altă limbă decât limba de procedură, instanța judecătorească poate solicita traducerea actelor respective numai dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea hotărârii judecătorești.

(3) În cazul în care una dintre părți refuză să accepte un act, pe motiv că nu este redactat:

(a) în limba oficială a statului membru căruia i se adresează cererea sau – dacă statul membru în cauză are mai multe limbi oficiale – în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale locului unde se transmite actul, sau

instanța aduce aceasta la cunoștința celeilalte părți, pentru ca aceasta să furnizeze o traducere a actului.

(1) În termen de 30 de zile de la primirea răspunsului de la pârât sau de la reclamant, în termenele stabilite la articolul 5 alineatul (3) sau (6), instanța pronunță o hotărâre sau:

(a) solicită părților să furnizeze mai multe informații privind cererea într-un termen specificat, care nu poate depăși 30 de zile;

(b) administrează probele în conformitate cu articolul 9; ori

(2) Instanța pronunță o hotărâre în termen de 30 de zile de la dezbaterea orală sau după ce a primit toate informațiile necesare pentru pronunțarea unei hotărâri. Hotărârea se comunică părților în conformitate cu articolul 13.

(3) În cazul în care nu se primește nici un răspuns din partea părții în cauză, în termenul stabilit la articolul 5 alineatul (3) sau la alineatul (6), instanța se pronunță cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională.

(1) În cazul în care o dezbatere orală este considerată necesară în conformitate cu articolul 5 alineatul (1a), aceasta este organizată utilizându-se orice tehnologie adecvată de comunicare la distanță care se află la dispoziția instanței, precum videoconferința sau teleconferința, cu excepția situației în care utilizarea unei astfel de tehnologii, având în vedere circumstanțele specifice ale cauzei, nu este adecvată pentru desfășurarea echitabilă a procedurilor.

În cazul în care persoana care urmează să fie audiată își are domiciliul sau reședința obișnuită în alt stat membru decât cel în care se află instanța sesizată, participarea persoanei respective la o dezbatere orală prin videoconferință, teleconferință sau printr-o altă tehnologie adecvată de comunicare la distanță se organizează utilizându-se procedurile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului ( 2 ).

(2) O parte citată să fie prezentă fizic la o dezbatere orală poate solicita utilizarea tehnologiei de comunicare la distanță, cu condiția ca instanța să dispună de o astfel de tehnologie, pe motiv că demersurile pentru prezența fizică, în special costurile ocazionate părții respective, ar fi disproporționate în raport cu cererea.

(3) O parte citată să participe la o dezbatere orală prin intermediul tehnologiei de comunicare la distanță poate solicita să fie prezentă fizic la dezbatere. Formularul-tip de cerere A și formularul-tip de răspuns C instituite în conformitate cu procedura menționată la articolul 27 alineatul (2) oferă părților informația că recuperarea cheltuielilor pe care partea le suportă ca urmare a prezenței sale fizice la dezbaterea orală, la solicitarea părții respective, face obiectul condițiilor prevăzute la articolul 16.

(4) Hotărârea instanței asupra unei solicitări prevăzute la alineatele (2) și (3) nu poate fi contestată separat de căile de atac introduse împotriva hotărârii înseși.

(1) Instanța stabilește mijloacele de administrare a probelor și întinderea probelor necesare pentru pronunțarea hotărârii în conformitate cu dispozițiile privind admisibilitatea probelor. Instanța utilizează metoda cea mai simplă și mai puțin oneroasă de administrare a probelor.

(2) Instanța poate admite administrarea probelor prin declarații scrise ale martorilor, ale experților sau ale părților.

(3) Atunci când administrarea probelor implică audierea unei persoane, audierea are loc în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 8.

(4) Instanța poate admite proba cu expertiză sau depoziții orale ale martorilor doar în cazul în care hotărârea nu poate fi pronunțată pe baza altor probe.

Reprezentarea de către un avocat sau un alt reprezentant al profesiei juridice nu este obligatorie.

(1) Statele membre asigură faptul că părțile pot primi atât asistență practică pentru completarea formularelor și informații generale privind domeniul de aplicare al procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, cât și informații generale referitoare la instanțele din respectivul stat membru care sunt competente să pronunțe o hotărâre în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă. Această asistență se furnizează gratuit. Nimic din prezentul alineat nu impune statelor membre să furnizeze asistență judiciară sau asistență juridică sub forma unei evaluări juridice a unui caz particular.

(2) Statele membre se asigură că informațiile cu privire la autoritățile sau organizațiile competente să ofere asistență în conformitate cu alineatul (1) sunt disponibile la toate instanțele în fața cărora se poate iniția procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă și că acestea pot fi accesate prin intermediul site-urilor internet naționale relevante.

(1) Instanța nu solicită părților să efectueze nici o calificare juridică a acțiunii.

(2) Instanța informează părțile cu privire la aspectele procedurale, dacă este necesar.

(3) Ori de câte ori este cazul, instanța încearcă să determine părțile să ajungă la o înțelegere.

(1) Actele menționate la articolul 5 alineatele (2) și (6) și hotărârile pronunțate în conformitate cu articolul 7 sunt comunicate sau notificate;

(i) atunci când astfel de mijloace sunt disponibile din punct de vedere tehnic și admisibile în conformitate cu normele de procedură ale statului membru în care se desfășoară procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă și, în cazul în care partea care este destinatarul actului își are domiciliul sau reședința obișnuită în alt stat membru, în conformitate cu normele de procedură ale respectivului stat membru; și

(ii) atunci când destinatarul actului a acceptat în prealabil în mod expres faptul că actele îi pot fi comunicate sau notificate prin mijloace electronice sau are, în conformitate cu normele de procedură ale statului membru în care partea respectivă își are domiciliul sau reședința obișnuită, obligația legală de a accepta metoda specifică de comunicare sau notificare respectivă.

Comunicarea sau notificarea actelor se atestă printr-o confirmare de primire care include data primirii.

(2) Toate comunicările scrise care nu sunt menționate la alineatul (1) între instanță și părți sau alte persoane implicate în procedură se efectuează prin mijloace electronice, cu confirmare de primire, în cazul în care astfel de mijloace sunt disponibile din punct de vedere tehnic și admisibile în temeiul normelor de procedură ale statului membru în care se desfășoară procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă, cu condiția ca partea sau persoana în cauză să fi acceptat astfel de mijloace de comunicare sau să aibă, în conformitate cu normele de procedură ale statului membru în care partea sau persoana în cauză își are domiciliul sau reședința obișnuită, obligația legală de a accepta astfel de mijloace de comunicare.

(3) În plus față de orice alte mijloace disponibile în conformitate cu normele de procedură ale statelor membre pentru exprimarea consimțământului prealabil, astfel cum este prevăzut la alineatele (1) și (2), pentru utilizarea mijloacelor electronice, este posibil să se exprime un astfel de consimțământ prin intermediul formularului-tip de cerere A și a formularului-tip de răspuns C.

(4) În cazul în care nu este posibilă comunicarea sau notificarea actelor în conformitate cu alineatul (1), aceasta se poate efectua prin oricare dintre metodele prevăzute la articolul 13 sau la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006.

În cazul în care nu este posibilă comunicarea în conformitate cu alineatul (2) sau, având în vedere circumstanțele specifice ale cauzei, aceasta nu este adecvată, poate fi utilizată orice altă metodă de comunicare admisibilă în temeiul dreptului statului membru în care se desfășoară procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă.

(1) În cazul în care instanța stabilește un termen, partea interesată este informată despre consecințele nerespectării acestui termen.

(2) În situații excepționale, instanța poate proroga termenele prevăzute la articolul 4 alineatul (4), articolul 5 alineatele (3) și (6) și articolul 7 alineatul (1), dacă acest lucru este necesar pentru garantarea drepturilor părților.

(3) În cazul în care, în situații excepționale, instanța nu poate respecta termenele prevăzute la articolul 5 alineatele (2)-(6) și la articolul 7, aceasta ia măsurile prescrise de aceste dispoziții cât mai curând posibil.

(1) Hotărârea judecătorească este executorie, independent de existența unei eventuale căi de atac. Nu este necesară constituirea unei garanții.

(2) Articolul 23 se aplică și în cazul în care hotărârea trebuie executată în statul membru în care a fost pronunțată.

(1) Taxele judiciare percepute într-un stat membru pentru o procedură europeană cu privire la cererile cu valoare redusă trebuie să nu fie disproporționate și nu pot fi mai mari decât taxele judiciare percepute pentru procedurile judiciare naționale simplificate în statul membru respectiv.

(2) Statele membre se asigură că părțile pot plăti taxele judiciare prin mijloace de plată la distanță care să permită părților să efectueze plățile și dintr-un alt stat membru decât cel în care se situează instanța, prin punerea la dispoziție a cel puțin uneia dintre următoarele modalități de plată:

Partea care cade în pretenții suportă cheltuielile de judecată. Cu toate acestea, instanța nu acordă părții care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau cele având o valoare disproporționată în raport cu valoarea cererii.

(1) Statele membre informează Comisia dacă normele lor de procedură prevăd o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în cadrul unei proceduri europene privind cererile cu valoare redusă, precum și termenul în care trebuie formulată o astfel de cale de atac. Această informație este făcută publică de către Comisie.

(1) Un pârât care nu s-a înfățișat în instanță poate solicita reexaminarea hotărârii pronunțate în procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă în fața instanței competente din statul membru în care a fost pronunțată hotărârea în cazul în care:

(a) pârâtului nu i-a fost comunicat sau notificat formularul de cerere sau dacă, în cazul unei dezbateri orale, nu a fost citat pentru dezbatere în timp util și astfel încât să își poată pregăti apărarea; sau

(b) pârâtul nu a putut contesta cererea din motive de forță majoră sau ca urmare a unor circumstanțe extraordinare care au survenit independent de voința acestuia.

cu excepția situației în care pârâtul nu a contestat hotărârea atunci când a avut posibilitatea să o facă.

(2) Termenul în care se poate solicita reexaminarea este de 30 de zile. Acesta începe să curgă de la data la care pârâtul a luat efectiv cunoștință de conținutul hotărârii și a fost în măsură să acționeze, dar nu mai târziu de la data primei măsuri de executare care are drept efect indisponibilizarea totală sau parțială a bunurilor pârâtului. Termenul nu poate fi prelungit.

(3) Dacă instanța respinge cererea de reexaminare menționată la alineatul (1) pentru faptul că niciunul dintre motivele alineatul respectiv nu se aplică, hotărârea rămâne în vigoare.

Dacă instanța hotărăște că reexaminarea reexaminarea este justificată pentru unul dintre motivele prevăzute la alineatul (1), hotărârea pronunțată în procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este nulă și neavenită. Cu toate acestea, reclamantul nu pierde beneficiul rezultat din orice întrerupere a termenelor de prescripție sau de decădere, în cazul în care o astfel de întrerupere este aplicabilă în temeiul dreptului intern.

Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului regulament, procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este reglementată de normele de drept procedural din statul membru în care se desfășoară procedura.

(1) O hotărâre pronunțată într-un stat membru în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă este recunoscută și executată într-un alt stat membru fără să fie necesară o hotărâre de recunoaștere a caracterului executoriu și fără să existe vreo posibilitate de a se opune recunoașterii sale.

(2) La solicitarea uneia dintre părți, instanța emite un certificat pentru o hotărâre pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, utilizând formularul-tip D prevăzut în anexa IV, fără costuri suplimentare. La cerere, instanța pune la dispoziția părții respective certificatul redactat în orice altă limbă oficială a instituțiilor Uniunii prin utilizarea formularului-tip dinamic multilingv disponibil pe portalul european e-justiție. Nicio dispoziție din prezentul regulament nu obligă instanța să furnizeze o traducere și/sau o transliterare a textului introdus în câmpurile pentru text liber din certificatul respectiv.

(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului capitol, procedura de executare se aplică în conformitate cu legislația statului membru în care aceasta are loc.

Orice hotărâre pronunțată în cadrul unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă este executată în aceleași condiții ca și o hotărâre pronunțată în statul membru în care are loc executarea.

(a) o copie a hotărârii, care să îndeplinească condițiile necesare stabilirii autenticității acesteia; și

(b) certificatul menționat la articolul 20 alineatul (2) și, în cazul în care este necesar, traducerea acestuia în limba oficială a statului membru de executare sau, în cazul în care statul membru respectiv are mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau în una din limbile oficiale ale procedurii judiciare a locului unde se cere executarea, în conformitate cu dreptul statului membru în cauză, sau în altă limbă pe care statul membru de executare a declarat că o poate accepta.

(3) Partea care solicită executarea unei hotărâri pronunțate în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă în alt stat membru nu este obligată să aibă:

în statul membru care execută hotărârea, cu excepția executorilor judecătorești.

(4) Constituirea unei cauțiuni sau garanții, indiferent de moneda de referință, nu intră în obligațiile unei părți care solicită executarea într-un stat membru a unei hotărâri pronunțate în alt stat membru în cadrul unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, pe motiv că este cetățean străin sau că nu își are domiciliul sau reședința în statul în care se solicită executarea hotărârii.

(1) Fiecare stat membru poate indica limba sau limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii, altele decât cea proprie, pe care le poate accepta pentru certificatul prevăzut la articolul 20 alineatul (2).

(2) Traducerea informațiilor privind conținutul unei hotărâri puse la dispoziție într-un certificat astfel cum se prevede la articolul 20 alineatul (2) se efectuează de către un traducător autorizat într-unul dintre statele membre.

(1) La cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea, instanța competentă din statul membru în care se solicită executarea refuză executarea, în cazul în care hotărârea pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă nu este compatibilă cu o hotărâre anterioară pronunțată într-un stat membru sau într-un stat terț, atunci când sunt întrunite următoarele condiții:

(a) hotărârea anterioară a implicat aceleași părți, într-un litigiu cu aceeași cauză;

(b) hotărârea anterioară a fost pronunțată în statul membru în care se solicită executarea sau îndeplinește condițiile necesare pentru recunoașterea în statul membru în care se solicită executarea; și

(c) incompatibilitatea hotărârilor nu a putut și nu ar fi putut fi invocată ca obiecție în cadrul procedurii judiciare din statul membru în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă.

(2) Hotărârea judecătorească pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă nu poate face, sub nici o formă, obiectul unei reexaminări pe fond, în statul membru în care se solicită executarea ei.

În cazul în care una dintre părți a atacat o hotărâre pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă sau o astfel de cale de atac este încă posibilă, sau partea a formulat o cale de atac în sensul articolului 18, instanța sau autoritatea competentă din statul membru în care se solicită executarea poate, în temeiul unei solicitări a părții împotriva căreia se solicită executarea:

(a) să limiteze procedura de executare la măsuri asigurătorii;

(b) să condiționeze executarea de constituirea unei garanții care urmează a fi stabilită de către instanță; sau

O tranzacție judiciară aprobată de o instanță sau încheiată în fața unei instanțe în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, care este executorie în statul membru în care s-a desfășurat procedura, este recunoscută și executată în alt stat membru în aceleași condiții ca o hotărâre pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă.

Dispozițiile capitolului III se aplică mutatis mutandis tranzacțiilor judiciare.

Statele membre cooperează, în special prin intermediul Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială înființată prin Decizia 2001/470/CE, pentru a pune la dispoziția publicului larg și a cercurilor profesionale informații cu privire la procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă, inclusiv costurile aferente acesteia.

(a) instanțele competente să pronunțe o hotărâre judecătorească în cadrul unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă;

(b) mijloacele de comunicare acceptate în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, de care dispun instanțele în conformitate cu articolul 4 alineatul (1);

(d) mijloacele de comunicare sau notificare pe cale electronică disponibile din punct de vedere tehnic și admisibile în temeiul normelor lor de procedură în conformitate cu articolul 13 alineatele (1), (2) și (3) și mijloacele de exprimare a consimțământului prealabil privind utilizarea mijloacelor electronice în conformitate cu articolul 13 alineatele (1) și (2) disponibile în temeiul dreptului intern respectiv, dacă este cazul;

(e) persoanele sau tipurile de profesii, dacă este cazul, care au obligația legală de a accepta comunicarea sau notificarea sau alte forme de comunicare scrisă prin mijloace electronice în conformitate cu articolul 13 alineatele (1) și (2);

(f) taxele judiciare aferente procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă sau modul de calcul al acestora, precum și modalitățile de plată acceptate pentru achitarea taxelor judiciare în conformitate cu articolul 15a;

(g) dacă există posibilitatea exercitării unei căi de atac în temeiul dreptului lor procedural, în conformitate cu articolul 17, termenul în care trebuie introdusă o astfel de cale de atac și instanța competentă;

(h) procedurile pentru solicitarea unei reexaminări, în conformitate cu articolul 18, și instanțele competente pentru o astfel de reexaminare;

(i) limbile pe care le acceptă în temeiul articolului 21a alineatul (1); și

(j) autoritățile competente în ceea ce privește executarea și autoritățile competente pentru aplicarea articolului 23.

Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară a informațiilor respective.

(2) Comisia pune la dispoziția publicului informațiile comunicate în conformitate cu alineatul (1), prin orice mijloc corespunzător, de exemplu prin intermediul portalului european e-justiție.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 27, cu privire la modificarea anexelor I – IV.

(1) Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute în prezentul articol.

(2) Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 26 este conferită Comisiei pe o perioadă nedeterminată începând de la 13 ianuarie 2016.

(3) Delegarea de competențe menționată la articolul 26 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(5) Un act delegat adoptat în conformitate cu articolul 26 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Termenul respectiv se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

(1) Până la 15 iulie 2022, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea prezentului regulament, care să evalueze inclusiv dacă:

(a) o nouă creștere a plafonului menționat la articolul 2 alineatul (1) este oportună pentru a realiza obiectivul prezentului regulament de a facilita accesul la justiție cetățenilor și întreprinderilor mici și mijlocii în cauzele transfrontaliere; și

(b) o extindere a domeniului de aplicare al procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, în special în ceea ce privește cererile referitoare la remunerații, este oportună pentru a facilita angajaților accesul la justiție în litigiile transfrontaliere de dreptul muncii pe care le au cu angajatorul lor, după analiza impactului total al unei astfel de extinderi.

În acest scop, până la 15 iulie 2021, statele membre furnizează Comisiei informații privind numărul de cereri introduse în temeiul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, precum și numărul de solicitări de executare a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă.

(2) Până la 15 iulie 2019, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport privind diseminarea în statele membre a informațiilor referitoare la procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă și poate elabora recomandări pentru popularizarea acestei proceduri.

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2009, cu excepția articolului 25, care se aplică de la 1 ianuarie 2008.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene.

( 1 ) Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO L 351, 20.12.2012, p. 1).

( 2 ) Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială (JO L 174, 27.6.2001, p. 1).

		Jurnalul Oficial
		NR.	Pagina	Data
M1	REGULAMENTUL (UE) NR. 517/2013 AL CONSILIULUI din 13 mai 2013	L 158	1	10.6.2013
►M2	REGULAMENTUL (UE) 2015/2421 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 16 decembrie 2015	L 341	1	24.12.2015
►M3	REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2017/1259 AL COMISIEI din 19 iunie 2017	L 182	1	13.7.2017