2007E0087 — RO — 19.11.2007 — 001.001


Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

►B

ACȚIUNEA COMUNĂ 2007/87/PESC A CONSILIULUI

din 7 februarie 2007

de modificare și prelungire a mandatului reprezentantului special al Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina

(JO L 035, 8.2.2007, p.35)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  No

page

date

►M1

ACȚIUNEA COMUNĂ 2007/748/PESC A CONSILIULUI din 19 noiembrie 2007

  L 303

38

21.11.2007




▼B

ACȚIUNEA COMUNĂ 2007/87/PESC A CONSILIULUI

din 7 februarie 2007

de modificare și prelungire a mandatului reprezentantului special al Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina



CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană și, în special, articolul 14, articolul 18 alineatul (5) și articolul 23 alineatul (2),

întrucât:

(1)

La 30 ianuarie 2006, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2006/49/PESC ( 1 ) de numire a domnului Christian Schwarz-Schilling în calitate de reprezentant special al Uniunii Europene (RSUE) în Bosnia și Herțegovina.

(2)

La 25 iulie 2006, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2006/523/PESC de modificare a mandatului RSUE în Bosnia și Herțegovina ( 2 ).

(3)

La 7 iunie 2006, Consiliul a aprobat politica Uniunii Europene privind securitatea personalului cu atribuții operaționale desfășurat în afara Uniunii Europene, în conformitate cu titlul V al tratatului.

(4)

Pe baza revizuirii Acțiunii comune 2006/49/PESC, mandatul RSUE trebuie modificat și prelungit cu încă patru luni, până la 30 iunie 2007.

(5)

Mandatul RSUE ar trebui pus în aplicare în coordonare cu Comisia în vederea asigurării coerenței cu alte activități relevante care intră sub incidența competențelor comunitare.

(6)

RSUE își va pune în aplicare mandatul în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și ar putea afecta obiectivele politicii externe și de securitate comune menționate la articolul 11 din tratat,

ADOPTĂ PREZENTA ACȚIUNE COMUNĂ:



Articolul 1

Reprezentantul special al Uniunii Europene

Mandatul domnului Christian Schwarz-Schilling în calitate de reprezentant special al Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina (BiH) se prelungește prin prezenta până la 30 iunie 2007.

Articolul 2

Obiectivele politicii

Mandatul RSUE se bazează pe obiectivele politicii UE în BiH. Acestea se concentrează asupra progresului continuu în ceea ce privește punerea în aplicare a Acordului-cadru general pentru pace (ACGP) în BiH, în conformitate cu Planul de punere în aplicare a misiunii Oficiului Înaltului Reprezentant, precum și în ceea ce privește procesul de stabilizare și asociere, pentru a transforma BiH într-un stat stabil, viabil, pașnic și multietnic, care cooperează pașnic cu vecinii și este angajat în mod ireversibil pe drumul aderării la UE.

▼M1

Articolul 3

Mandatul

Pentru îndeplinirea obiectivelor de politică ale UE în BiH, mandatul RSUE constă în:

(a) oferirea de consiliere și sprijin din partea UE în cadrul procesului politic;

(b) promovarea coordonării globale a politicii UE în BiH;

(c) promovarea coordonării globale a UE și oferirea de orientare politică locală în eforturile UE de combatere a criminalității organizate, fără a aduce atingere rolului de conducere al misiunii de poliție a Uniunii Europene (MPUE) în coordonarea aspectelor de poliție ale acestor eforturi și nici lanțului militar de comandă al ALTHEA (EUFOR);

(d) fără a aduce atingere lanțului militar de comandă, oferirea de consiliere politică comandantului forței UE privind aspectele militare cu dimensiune politică locală, în particular operațiile sensibile, relațiile cu autoritățile locale și cu mass-media locale;

(e) consultarea comandantului forței UE înaintea efectuării de acțiuni politice care pot avea o incidență asupra securității;

(f) consultarea șefului MPUE înaintea efectuării de acțiuni politice care pot influența situația poliției și securitatea;

(g) contribuirea la întărirea coordonării interne a UE și a coerenței în BiH, inclusiv prin informări către șefii de misiune UE, precum și prin participarea sau reprezentarea la reuniunile regulate ale acestora, prin prezidarea unui grup de coordonare compus din toți actorii UE prezenți pe teren în vederea coordonării aspectelor legate de punerea în aplicare a acțiunii UE, precum și prin oferirea de îndrumări acestora în ceea ce privește relațiile cu autoritățile din BiH;

(h) asigurarea consecvenței și coerenței acțiunii UE față de public. Purtătorul de cuvânt al RSUE este principala persoană de contact a UE pentru mass-media din BiH în ceea ce privește chestiunile legate de politica externă și de securitate comună/politica europeană de securitate și de apărare (PESC/PESA);

(i) menținerea unei abordări de ansamblu asupra întregii game de activități în domeniul statului de drept și, în acest context, oferirea de consiliere Secretarului General/Înaltului Reprezentant (SG/ÎR) și Comisiei, după caz;

(j) oferirea de consiliere politică locală șefului misiunii MPUE. RSUE și comandantul operației civile se consultă reciproc, în funcție de necesități;

(k) sprijinirea pregătirii și punerii în aplicare a restructurării în domeniul poliției, în cadrul abordării mai largi a statului de drept din partea comunității internaționale și a autorităților din BiH și valorificând expertiza tehnică în materie de activitate polițienească și asistență oferite de MPUE în acest sens;

(l) oferirea de sprijin în vederea consolidării și sporirii eficacității interfeței dintre justiția penală și poliție în BiH, în strânsă legătură cu MPUE;

(m) oferirea de consiliere pentru SG/ÎR și Comisie, după caz, precum și participarea la coordonarea locală necesară, în ceea ce privește activitățile în temeiul titlului VI din tratat, inclusiv Europol, și activitățile conexe ale Comunității;

(n) continuarea rolului său consultativ privind prioritățile pentru Instrumentul de asistență de preaderare, în vederea asigurării coerenței și creării unor eventuale sinergii;

(o) sprijinirea planificării pentru constituirea unui birou consolidat al RSUE în contextul închiderii Oficiului Înaltului Reprezentant (OIR), inclusiv consiliere cu privire la aspectele legate de informarea publicului în perioada de tranziție, în strânsă coordonare cu Comisia;

(p) contribuția la dezvoltarea și consolidarea respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale în BiH, în conformitate cu politica UE privind drepturile omului și cu orientările UE privind drepturile omului;

(q) implicarea, împreună cu autoritățile relevante din BiH, într-o cooperare deplină cu Tribunalul Internațional Penal pentru fosta Iugoslavie (TPII);

(r) oferirea de consiliere politică și sprijin pentru facilitarea procesului de reformă constituțională;

(s) fără a aduce atingere lanțurilor de comandă aplicabile, contribuția la asigurarea unei acțiuni coerente a tuturor instrumentelor UE din teatrul de operații în vederea atingerii obiectivelor politice stabilite de Consiliu.

▼B

Articolul 4

Punerea în aplicare a mandatului

(1)  RSUE este responsabil pentru punerea în aplicare a mandatului, acționând sub autoritatea și îndrumarea operațională a SG/ÎR. RSUE răspunde în fața Comisiei pentru toate cheltuielile.

(2)  Comitetul Politic și de Securitate (CPS) menține o legătură privilegiată cu RSUE și constituie principalul punct de contact cu Consiliul. CPS îi oferă RSUE îndrumare strategică și informare politică, în cadrul mandatului acestuia.

Articolul 5

Înaltul Reprezentant

Rolul RSUE nu aduce atingere în niciun fel mandatului Înaltului Reprezentant în BiH, nici rolului coordonator al acestuia privind toate activitățile tuturor organizațiilor și agențiilor civile menționate în ACGP și în concluziile și declarațiile ulterioare ale Consiliului privind punerea în aplicare a păcii.

Articolul 6

Finanțarea

(1)  Suma de referință estimată pentru acoperirea cheltuielilor aferente mandatului RSUE în perioada 1 martie 2007–30 iunie 2007 este de 770 000 euro.

(2)  Cheltuielile finanțate din suma menționată la alineatul (1) se gestionează în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului general al Uniunii Europene, cu excepția faptului că nicio prefinanțare nu rămâne în proprietatea Comunității. Resortisanții țării gazdă sau ai țărilor vecine pot participa la licitații pentru contracte.

(3)  Gestionarea cheltuielilor face obiectul unui contract între RSUE și Comisie. Cheltuielile sunt eligibile începând cu 1 martie 2007.

(4)  Președinția, Comisia și/sau statele membre, după caz, furnizează asistență logistică în regiune.

Articolul 7

Constituirea echipei

(1)  Un personal specializat, care promovează identitatea UE, este desemnat să asiste RSUE în punerea în aplicare a mandatului său și să contribuie la coerența, vizibilitatea și eficacitatea acțiunii globale a UE în BiH, în special în chestiuni politice, politico-militare și de securitate, precum și în ceea ce privește comunicarea și relațiile cu presa. În limitele mandatului său și ale mijloacelor financiare puse la dispoziție, RSUE răspunde de constituirea echipei sale, în consultare cu președinția, asistată de SG/ÎR, precum și în deplină asociere cu Comisia. RSUE informează președinția și Comisia despre componența finală a echipei sale.

(2)  Statele membre și instituțiile UE pot propune detașarea de personal care să lucreze pentru RSUE. Remunerația personalului care este detașat în cadrul instituției RSUE de către un stat membru sau o instituție UE este suportată de statul membru sau, respectiv, de instituția UE în cauză.

(3)  Toate posturile de tip A care nu sunt ocupate prin detașare se anunță în mod corespunzător de către Secretariatul General al Consiliului și, de asemenea, se comunică statelor membre și instituțiilor UE în scopul recrutării candidaților cu cele mai înalte calificări.

(4)  Privilegiile, imunitățile și alte garanții necesare executării și bunei desfășurări a misiunii RSUE, precum și membrii personalului acestuia se stabilesc împreună cu părțile. Statele membre și Comisia oferă tot sprijinul necesar în acest sens.

Articolul 8

Securitatea

(1)  RSUE și membrii echipei acestuia respectă principiile și standardele minime de securitate stabilite prin Decizia 2001/264/CE a Consiliului din 19 martie 2001 de adoptare a regulamentului de securitate al Consiliului ( 3 ), îndeosebi în cazurile în care gestionează informații clasificate ale UE.

(2)  În conformitate cu politica Uniunii Europene privind securitatea personalului cu atribuții operaționale desfășurat în afara UE în temeiul titlului V din tratat, RSUE ia toate măsurile a căror aplicare este rezonabilă, în conformitate cu mandatul său și cu condițiile de securitate din regiunea geografică pentru care este responsabil, pentru a asigura securitatea personalului aflat sub directa sa autoritate și în special:

(i) să stabilească un plan de securitate specific misiunii, bazat pe orientările Secretariatului Consiliului, plan care să includă măsuri de securitate de ordin fizic, organizatoric și procedural specifice misiunii, care reglementează asigurarea unei deplasări sigure a personalului către zona de desfășurare a misiunii și în cadrul acesteia, gestionarea incidentelor de securitate și un plan de urgență și evacuare;

(ii) să se asigure că întreg personalul desfășurat în afara UE este asigurat printr-o asigurare de mare risc, în funcție de condițiile zonei de desfășurare a misiunii;

(iii) să se asigure că toți membrii echipei sale care urmează să fie desfășurați în afara Uniunii Europene, inclusiv personalul angajat pe plan local, au primit pregătirea de securitate corespunzătoare înainte de sau la sosirea în zona de desfășurare a misiunii, în funcție de evaluările de risc atribuite zonei de desfășurare a misiunii de Secretariatul Consiliului;

(iv) să se asigure că toate recomandările convenite, formulate ca urmare a evaluărilor de securitate, sunt puse în aplicare și să furnizeze SG/ÎR, Consiliului și Comisiei rapoarte scrise privind punerea acestora în aplicare și privind alte aspecte de securitate, în cadrul raportului de la jumătatea mandatului și al raportului privind îndeplinirea mandatului.

▼M1 —————

▼B

Articolul 9

Raportarea

De regulă, RSUE raportează personal către SG/ÎR și CPS și poate raporta, de asemenea, grupurilor de lucru relevante. Acesta înaintează periodic rapoarte scrise către SG/ÎR, Consiliu și Comisie. La recomandarea SG/ÎR și a CPS, RSUE poate raporta Consiliului.

Articolul 10

Coordonarea

(1)  Pentru asigurarea coerenței acțiunii externe a Uniunii Europene, activitățile RSUE se coordonează cu cele ale SG/ÎR, ale președinției și ale Comisiei. RSUE furnizează cu regularitate briefinguri misiunilor statelor membre și delegațiilor Comisiei. Pe teren se menține o strânsă legătură cu președinția, cu Comisia și cu șefii de misiune, care vor depune toate eforturile pentru a asista RSUE în punerea în aplicare a mandatului. RSUE lucrează îndeaproape și cu alte entități internaționale și regionale de pe teren.

(2)  Pentru a sprijini operațiunile UE de gestionare a crizei, RSUE, împreună cu alți actori UE prezenți în zonă, îmbunătățește diseminarea și punerea în comun a informațiilor de către actorii UE aflați în teatrul operațiunilor, urmărind atingerea unui înalt nivel de înțelegere și apreciere comună a situației.

Articolul 11

Revizuirea

Punerea în aplicare a prezentei acțiuni comune și coerența sa cu alte contribuții în regiune ale Uniunii Europene sunt supuse cu regularitate revizuirii. RSUE prezintă SG/ÎR, Consiliului și Comisiei un raport cuprinzător privind îndeplinirea mandatului până la mijlocul lunii mai 2007.

Articolul 12

Intrarea în vigoare

Prezenta acțiune comună intră în vigoare la data adoptării sale.

Articolul 13

Publicarea

Prezenta acțiune comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.



( 1 ) JO L 26, 31.1.2006, p. 21.

( 2 ) JO L 205, 27.7.2006, p. 30.

( 3 ) JO L 101, 11.4.2001, p. 1. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2005/952/CE (JO L 346, 29.12.2005, p. 18).