2007D0453 — RO — 19.04.2016 — 009.001
Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.
DECIZIA COMISIEI din 29 iunie 2007 de stabilire a statutului privind ESB al unui stat membru, al țărilor terțe sau al uneia dintre regiunile acestora în funcție de riscul de contaminare cu ESB [notificată cu numărul C(2007) 3114] (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 172 30.6.2007, p. 84) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
NR. |
Pagina |
Data |
||
L 294 |
14 |
1.11.2008 |
||
L 295 |
11 |
12.11.2009 |
||
L 318 |
47 |
4.12.2010 |
||
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI 2012/111/UE din 10 februarie 2012 |
L 50 |
49 |
23.2.2012 |
|
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI 2012/489/UE din 24 august 2012 |
L 231 |
13 |
28.8.2012 |
|
REGULAMENTUL (UE) NR. 519/2013 AL COMISIEI din 21 februarie 2013 |
L 158 |
74 |
10.6.2013 |
|
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI 2013/429/UE din 9 august 2013 |
L 217 |
37 |
13.8.2013 |
|
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI 2014/732/UE din 20 octombrie 2014 |
L 302 |
58 |
22.10.2014 |
|
L 209 |
5 |
6.8.2015 |
||
L 103 |
41 |
19.4.2016 |
DECIZIA COMISIEI
din 29 iunie 2007
de stabilire a statutului privind ESB al unui stat membru, al țărilor terțe sau al uneia dintre regiunile acestora în funcție de riscul de contaminare cu ESB
[notificată cu numărul C(2007) 3114]
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2007/453/CE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor norme pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă ( 1 ), în special articolul 5 alineatul (2),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (EST) la animale. Conform articolului 1 din regulamentul menționat anterior, acesta se aplică producției și introducerii pe piață a animalelor vii și a produselor de origine animală. Din acest motiv, statutul privind encefalopatia spongiformă bovină (ESB) al unui stat membru, al țărilor terțe sau al uneia dintre regiunile acestora (denumite în continuare „țări sau regiuni”) va fi determinat pe baza clasificării într-una din trei categorii în funcție de riscurile de contaminare cu ESB prevăzute în articolul 5 alineatul (1) din regulamentul menționat anterior. |
(2) |
Obiectivul încadrării țărilor și regiunilor în categorii în funcție de riscul de contaminare cu ESB la care acestea sunt expuse este de a stabili reguli comerciale pentru fiecare categorie de risc de contaminare cu ESB pentru a oferi garanțiile necesare privind protecția sănătății publice și animale. |
(3) |
Anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește regulile pentru comerțul intracomunitar iar anexa IX la regulamentul menționat anterior stabilește regulile privind importurile în Comunitate. Acestea au ca bază regulile stabilite în Codul Internațional de Sănătate a Animalelor Terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animală (OIE). |
(4) |
OIE deține un rol esențial în ceea ce privește încadrarea țărilor și regiunilor în categorii în funcție de riscul de contaminare cu ESB la care acestea sunt expuse. |
(5) |
În cadrul sesiunii generale din mai 2007 a OIE, s-a adoptat o rezoluție referitoare la statutul privind ESB al mai multor țări. În așteptarea unei concluzii definitive în legătură cu statutul privind ESB al statelor membre și luând în considerare măsurile de protecție stricte armonizate referitoare la ESB, aplicate în Comunitate, statele membre ar trebui să fie provizoriu recunoscute drept țări cu un risc de contaminare cu ESB controlat. |
(6) |
În plus, în așteptarea concluziei definitive în legătură cu statutul privind ESB al Norvegiei și Islandei și luând în considerare rezultatele celor mai recente evaluări ale riscurilor privind țările terțe respective, acestea ar trebui să fie provizoriu recunoscute drept țări cu un risc de contaminare cu ESB controlat. |
(7) |
În baza articolului 23 din Regulamentul (CE) nr. 999/2001, s-au adoptat măsuri tranzitorii pe o perioadă care se încheie la 1 iulie 2007. Aplicarea acestor măsuri va înceta imediat după data de adoptare a deciziei privind clasificarea, în conformitate cu articolul 5 din regulament. Prin urmare, ar trebui să se adopte o decizie în vederea clasificării țărilor și regiunilor în funcție de riscul de contaminare cu ESB la care acestea sunt expuse până la acea dată. |
(8) |
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Statutul privind ESB al țărilor sau regiunilor în funcție de riscul de contaminare cu ESB la care acestea sunt expuse este stabilit în anexă.
Articolul 2
Prezenta decizie se aplică de la 1 iulie 2007.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
ANEXĂ
LISTA ȚĂRILOR SAU A REGIUNILOR
A. Țări sau regiuni cu risc de ESB neglijabil
State membre
— Belgia
— Bulgaria
— Republica Cehă
— Danemarca
— Estonia
— Franța
— Croația
— Italia
— Cipru
— Letonia
— Luxemburg
— Ungaria
— Malta
— Țările de Jos
— Austria
— Portugalia
— România
— Slovenia
— Slovacia
— Finlanda
— Suedia
Țări membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb
— Islanda
— Liechtenstein
— Norvegia
— Elveția
Țări terțe
— Argentina
— Australia
— Brazilia
— Chile
— Columbia
— India
— Israel
— Japonia
— Noua Zeelandă
— Panama
— Paraguay
— Peru
— Singapore
— Statele Unite
— Uruguay
B. Țări sau regiuni cu risc de ESB controlat
State membre
— Germania
— Irlanda
— Grecia
— Spania
— Lituania
— Polonia
▼M10 —————
— Regatul Unit
Țări terțe
— Canada
— Costa Rica
— Mexic
— Nicaragua
— Coreea de Sud
— Taiwan
C. Țări sau regiuni cu risc de ESB nedeterminat
— Țări sau regiuni nemenționate la punctele A sau B.
( 1 ) JO L 147, 31.5.2001, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1923/2006 (JO L 404, 30.12.2006, p. 1).