— băncile centrale din statele membre;

— oficiile poștale care efectuează operațiuni de virament;

— în Belgia, „Institut de Réescompte et de Garantie/Herdiscontering- en Waarborginstituut”;

— în Danemarca, „Dansk Eksportfinansieringsfond”, „Danmarks Skibskredit A/S” și „KommuneKredit”;

— în Germania, „Kreditanstalt für Wiederaufbau”, organismele care, în sensul „Wohnungsgemeinnützigkeitsgesetz”, sunt recunoscute ca organe ale politicii naționale în domeniul locuințelor și care nu sunt angajate în principal în tranzacții bancare, precum și organisme care, în sensul legii respective, sunt recunoscute ca organisme de interes public în domeniul locuințelor;

— în Grecia, „Ταμείο Παρακαταυηκών και Δανείων” (Tamio Parakatathikon kai Danion);

— în Spania, „Instituto de Crédito Oficial”;

— în Franța, „Caisse des dépôts et consignations”;

— în Irlanda, „credit unions” și „friendly unions”;

— în Italia, „Cassa depositi e prestiti”;

— în Letonia, „krājaizdevu sabiedrības”, întreprinderi care sunt recunoscute în conformitate cu „krājaizdevu sabiedrību likums” ca întreprinderi cooperative prestatoare de servicii financiare numai către membrii lor;

— în Lituania, „kredito unijos” altele decât „Centrinė kredito unija”;

— în Ungaria, „Magyar Fejlesztési Bank Rt.” și „Magyar Export-Import Bank Rt.”;

— în Țările de Jos, „Nederlandse Investeringsbank voor Ontwikkelingslanden NV”, „NV Noordelijke Ontwikkelingsmaatschappij”, „NV Industriebank Limburgs Instituut voor ontwikkeling en Financiering”, precum și „Overijsselse Ontwikkelingsmaatschappij NV”;

— în Austria, întreprinderile recunoscute ca asociații de construcții de locuințe în interes public și „Österreichische Kontrollbank AG”;

— în Polonia, „Spółdzielcze Kasy Oszczędnościowo” – „Kredytowe” și „Bank Gospodarstwa Krajowego”;

— în Portugalia, „Caixas Económicas” existente la 1 ianuarie 1986, cu excepția celor constituite ca societăți anonime, precum și „Caixa Económica Montepio Geral”;

— în Finlanda, „Teollisen yhteistyön rahasto Oy/Fonden för industriellt samarbete AB”, și „Finvera Oyj/Finnvera Abp”;

— în Suedia, „Svenska Skeppshypotekskassan”;

— în Regatul Unit, „National Savings Bank”, „Commonwealth Development Finance Company Ltd”, „Agricultural Mortgage Corporation Ltd”, „Scottish Agricultural Securities Corporation Ltd”, „Crown Agents for overseas governments and administrations”, „credit unions” și municipal banks.

(a) angajamentele organismului central și ale instituțiilor afiliate constituie angajamente în solidar și nelimitate sau angajamentele instituțiilor afiliate sunt în întregime garantate de organismul central respectiv;

(b) solvabilitatea și lichiditatea organismului central și ale tuturor instituțiilor afiliate acestuia sunt supravegheate în ansamblul lor, pe baza conturilor consolidate și

(c) conducerea organismului central este abilitată să emită instrucțiuni către organele de conducere ale instituțiilor afiliate.

1. „instituție de credit” înseamnă:

2. „autorizație” înseamnă un act eliberat sub orice formă de către autorități, prin care se acordă dreptul de a desfășura activități specifice instituțiilor de credit;

3. „sucursală” înseamnă orice sediu secundar care, din punct de vedere juridic, depinde de o instituție de credit și care desfășoară direct toate tranzacțiile sau anumite tipuri de tranzacții specifice instituțiilor de credit;

4. „autorități competente” înseamnă autoritățile naționale care sunt împuternicite în temeiul unui act cu putere de lege sau unei norme administrative să supravegheze activitatea instituțiilor de credit;

5. „instituție financiară” înseamnă o întreprindere, alta decât o instituție de credit, a cărei activitate principală constă în dobândirea de participații sau în desfășurarea uneia sau mai multor activități menționate la punctele 2-12 din anexa I;

6. „instituții”, în sensul secțiunilor 2 și 3 ale titlului V capitolul 2, înseamnă instituțiile definite la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2006/49/CE;

7. „stat membru de origine” înseamnă statul membru în care o instituție de credit a primit autorizația de funcționare, în conformitate cu articolele 6-9 și 11-14;

8. „stat membru gazdă” înseamnă statul membru în care o instituție de credit are o sucursală sau în care prestează servicii;

9. „control” înseamnă relația stabilită între o întreprindere-mamă și o filială, astfel cum este definită la articolul 1 din Directiva 83/349/CEE sau o relație similară între orice persoană juridică sau fizică și o întreprindere;

10. „participație”, în sensul articolului 57 literele (o) și (p), al articolelor 71-73 și al titlului V capitolul 4, înseamnă participație în sensul articolului 17 prima teză din a patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăți ( 14 ), sau deținerea directă sau indirectă a 20 % sau mai mult din drepturile de vot sau din capitalul unei întreprinderi;

11. „participație calificată” înseamnă deținerea, directă sau indirectă, într-o întreprindere a cel puțin 10 % din capital sau din drepturile de vot sau orice altă posibilitate de a exercita o influență semnificativă asupra gestionării întreprinderii respective;

12. „întreprindere-mamă” înseamnă:

13. „filială” înseamnă:

Toate filialele unei întreprinderi filiale se consideră, de asemenea, filiale ale întreprinderii-mamă inițiale;

14. „instituție de credit mamă dintr-un stat membru” înseamnă o instituție de credit care are ca filială o instituție de credit sau o instituție financiară sau care are o participație într-o astfel de instituție și care nu este la rândul său filiala unei alte instituții de credit autorizate în același stat membru sau a unui holding financiar din același stat membru;

15. „holding financiar mamă dintr-un stat membru” înseamnă un holding financiar care nu este filiala unei instituții de credit autorizate în același stat membru sau a unui holding financiar din același stat membru;

16. „instituție de credit mamă din UE” înseamnă o instituție de credit mamă dintr-un stat membru care nu este filială a unei alte instituții de credit autorizate în orice stat membru sau a unui holding financiar din orice stat membru;

17. „holding financiar mamă din UE” înseamnă o instituție de credit care nu este filiala unei instituții de credit autorizate în orice stat membru sau a unui holding financiar din orice stat membru;

18. „entități din sectorul public” înseamnă organismele administrative necomerciale responsabile față de administrațiile centrale, autoritățile regionale sau locale, sau față de autoritățile care, din punctul de vedere al autorităților competente, exercită aceleași activități ca și autoritățile regionale sau cele locale, sau întreprinderile necomerciale deținute de administrațiile centrale care dispun de sisteme de garantare explicite și care pot include organisme cu administrare proprie reglementate de lege și care sunt supuse unui control public;

19. „holding financiar” înseamnă orice instituție financiară ale cărei filiale sunt fie în exclusivitate, fie în principal instituții de credit sau instituții financiare, cel puțin una dintre aceste filiale fiind o instituție de credit, și care nu este holding financiar mixt în sensul articolului 2 alineatul (15) din Directiva 2002/87/CE ( 15 );

20. „holding cu activitate mixtă” înseamnă o întreprindere-mamă, alta decât un holding financiar sau o instituție de credit sau un holding cu activitate mixtă în sensul articolului 2 alineatul (15) din Directiva 2002/87/CE, ale cărei filiale includ cel puțin o instituție de credit;

21. „întreprindere de servicii auxiliare” înseamnă o întreprindere a cărei activitate principală constă în deținerea sau gestionarea de proprietăți, de servicii de prelucrare a datelor sau orice altă activitate similară care este auxiliară activității principale a uneia sau mai multor instituții de credit;

22. „risc operațional” înseamnă riscul de pierderi care rezultă din neadecvarea sau eșecul unor procese, persoane sau sisteme interne sau din evenimente externe și care include riscurile legale;

23. „băncile centrale” includ Banca Centrală Europeană în lipsa unor alte mențiuni;

24. „risc de diluare” înseamnă riscul ca o sumă de primit să fie redusă prin acordarea de credite, în numerar sau nu, către debitor;

25. „probabilitatea de neplată” înseamnă probabilitatea de neplată de către o contrapartidă pe parcursul unui an de zile;

26. „pierdere”, în sensul titlului V capitolul 2 secțiunea 3, înseamnă pierderea economică, inclusiv efectele actualizărilor importante și costurile materiale directe și indirecte asociate recuperării sumelor de perceput pe un instrument;

27. „pierdere datorată nerambursării (LGD)” înseamnă raportul dintre pierderea pe o expunere datorată neplății de către o contrapartidă și suma exigibilă la momentul neplății;

28. „factor de conversie” înseamnă raportul dintre suma încă neatribuită dintr-o linie de credit care se va atribui și exigibilă în caz de neplată și partea încă neatribuită din linia de credit respectivă, importanța liniei de credit fiind determinată prin limita autorizată, cu excepția cazului în care limita neautorizată este mai mare;

29. „pierdere anticipată (EL)”, în sensul titlului V capitolul 2 secțiunea 3, înseamnă raportul dintre suma care se așteaptă să se piardă pe o expunere în caz de neplată de către o contrapartidă sau în caz de diluare pe parcursul unui an și suma exigibilă în caz de neplată;

30. „diminuarea riscului de credit” înseamnă tehnica folosită de o instituție de credit pentru a reduce riscul de credit asociat unei expuneri sau unor expuneri pe care instituția de credit continuă să le dețină;

31. „protecție finanțată a creditului” înseamnă tehnica de diminuare a riscului de credit prin care reducerea riscului de credit asociat unei expuneri a unei instituții de credit derivă din dreptul respectivei instituții – în cazul neplății de către o contrapartidă sau al unor alte evenimente de credit legate de contrapartidă – de a lichida sau de a obține transferul, atribuirea sau păstrarea unor active sau sume sau de a reduce sau înlocui valoarea expunerii cu diferența dintre valoarea expunerii și cuantumul unei creanțe asupra instituției de credit;

32. „protecție nefinanțată a creditului” înseamnă tehnica de diminuare a riscului de credit prin care reducerea riscului de credit asociat unei expuneri a unei instituții de credit derivă din angajarea unei terțe părți de a plăti o sumă în cazul neplății de către debitor sau a unor alte evenimente specificate legate de credit;

33. „operațiune de report” înseamnă orice tranzacție reglementată printr-un contract care intră sub incidența definiției de „contract de report” sau „acord de vânzare reversibilă” în sensul definiției articolului 3 alineatul (1) litera (m) din Directiva 2006/49/CE;

34. „operațiune de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri” înseamnă orice operațiune care intră sub incidența definiției de „creditare de valori mobiliare sau mărfuri” sau de „împrumut de valori mobiliare sau mărfuri” în sensul definiției articolului 3 alineatul (1) litera (n) din Directiva 2006/49/CE;

35. „instrument financiar asimilat lichidităților” înseamnă un certificat de depozit sau un alt instrument similar eliberat de instituția de credit finanțatoare;

36. „titlurizare” înseamnă o tranzacție sau un program în care riscul de credit asociat unei expuneri sau unui ansamblu de expuneri este împărțit în tranșe, cu următoarele caracteristici:

37. „titlurizare tradițională” înseamnă o titlurizare care implică transferul economic al expunerilor care sunt titlurizate către un emitent de instrumente financiare securizate care eliberează valori mobiliare. Aceasta se efectuează prin transferul proprietății expunerilor titlurizate de la instituția de credit inițiatoare sau prin subparticipații. Valorile mobiliare emise nu reprezintă obligații de plată pentru instituția de credit inițiatoare;

38. „titlurizare sintetică” înseamnă o titlurizare în care împărțirea pe tranșe se efectuează prin folosirea de instrumente derivate de credit sau de garanții, iar ansamblul de expuneri nu este eliminat din bilanțul instituției de credit inițiatoare;

39. „tranșă” înseamnă un segment de risc de credit stabilit contractual și asociat unei expuneri sau unui număr de expuneri, în care o poziție din segment prezintă un risc de pierdere de credit mai mare sau mai mic decât o poziție cu același cuantum din orice alt segment, fără a se ține seama de protecția creditului oferită de terțe părți direct deținătorilor pozițiilor din segment sau din alte segmente;

40. „poziție de titlurizare” înseamnă expunerea la o titlurizare;

41. „inițiator” înseamnă oricare dintre următoarele:

42. „sponsor” înseamnă o instituție de credit, alta decât o instituție de credit inițiatoare care stabilește și gestionează un program de instrumente comerciale garantate cu active sau un alt program de titlurizare, care achiziționează expuneri de la entități terțe;

43. „relansarea creditului” înseamnă un aranjament contractual în care calitatea creditului unei poziții de titlurizare se îmbunătățește față de cazul în care nu s-ar fi oferit relansarea, inclusiv relansările oferite de tranșele mai noi din titlurizare sau de alte tipuri de protecție a creditului;

44. „emitent de instrumente financiare securizate” înseamnă un trust corporativ sau o altă entitate, alta decât o instituție de credit, organizată pentru efectuarea de titlurizări, ale cărei activități sunt limitate la ceea ce este adecvat pentru realizarea obiectivului în cauză și a cărei structură are rolul de a izola obligațiile emitentului de instrumente financiare securizate de cele ale instituției de credit inițiatoare și ai cărei deținători de interese au dreptul să le dea în gaj sau să le schimbe fără restricții;

45. „grup de clienți aflați în legătură” înseamnă:

46. „legături strânse” înseamnă o situație în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate prin relații de:

47. „burse recunoscute” înseamnă bursele recunoscute de autoritățile competente și care îndeplinesc următoarele condiții:

(a) capitalul inițial nu poate fi mai mic de 1 milion EUR,

(b) statele membre în cauză notifică Comisia în legătură cu motivele pentru care au recurs la opțiunea respectivă și

(c) denumirea fiecărei instituții de credit care nu deține capitalul minim menționat la alineatul (1) se marchează în consecință în lista menționată la articolul 14.

(a) orice instituție de credit care este persoană juridică și care, în conformitate cu legislația internă, are un sediu social, are sediul central în același stat membru în care se află sediul social și

(b) orice instituție de credit are sediul central în statul membru care i-a eliberat autorizația și în care își desfășoară efectiv activitatea.

(a) instituția de credit în cauză este filiala unei instituții de credit autorizate în alt stat membru sau

(b) instituția de credit în cauză este filiala unei întreprinderi-mamă a unei instituții de credit autorizate în alt stat membru sau

(c) instituția de credit în cauză este controlată de aceleași persoane, fizice sau juridice, care controlează o instituție de credit autorizată în alt stat membru.

(a) instituția de credit în cauză este filiala unei întreprinderi de asigurare sau a unei întreprinderi de investiții autorizate în Comunitate sau

(b) instituția de credit în cauză este filiala unei întreprinderi mame a unei întreprinderi de asigurare sau a unei întreprinderi de investiții autorizate în Comunitate sau

(c) instituția de credit în cauză este controlată de aceleași persoane, fizice sau juridice, care controlează o întreprindere de asigurare sau o întreprindere de investiții autorizate în Comunitate.

(a) instituția de credit în cauză nu utilizează autorizația respectivă timp de 12 luni, renunță în mod expres la aceasta sau încetează să mai exercite o activitate pe o perioadă mai mare de șase luni, în cazul în care statul membru respectiv nu prevede că în astfel de situații autorizația își pierde valabilitatea;

(b) instituția de credit în cauză a obținut autorizația respectivă prin declarații false sau prin alte mijloace nelegitime;

(c) instituția de credit în cauză nu mai îndeplinește condițiile în temeiul cărora i-a fost acordată autorizația;

(d) instituția de credit în cauză nu mai posedă fonduri proprii suficiente sau se consideră că nu își mai poate onora obligațiile față de creditori și, în special, nu mai prezintă garanții pentru activele încredințate ei sau

(e) instituția de credit în cauză se încadrează într-una dintre situațiile pentru care legislația internă prevede retragerea autorizației.

(a) stabilit sau face obiectul unor reglementări din afara Comunității; sau

(b) o persoană fizică sau juridică și nu face obiectul supravegherii în temeiul prezentei directive sau al Directivelor 85/611/CEE ( 18 ), 92/49/CEE ( 19 ), 2002/83/CE ( 20 ), 2004/39/CE sau 2005/68/CE ( 21 ).

(a) reputația potențialului achizitor;

(b) reputația și experiența oricărei persoane care va conduce activitatea instituției de credit în urma proiectului de achiziție;

(c) soliditatea financiară a potențialului achizitor, în special în ceea ce privește tipul de activitate desfășurată și prevăzută a se desfășura în cadrul instituției de credit vizate de proiectul de achiziție;

(d) capacitatea instituției de credit de a respecta și de a continua să respecte obligațiile prudențiale care îi revin în temeiul prezentei directive și, după caz, în temeiul altor directive, în special Directivele 2000/46/CE, 2002/87/CE și 2006/49/CE, în special condiția ca grupul din care va face parte să aibă o structură care să permită exercitarea unei supravegheri efective, schimbul efectiv de informații între autoritățile competente și împărțirea responsabilităților între autoritățile competente;

(e) existența unor motive rezonabile de a suspecta că o operațiune sau o tentativă de spălare de bani sau de finanțare a unor acte de terorism în înțelesul articolului 1 din Directiva 2005/60/CE ( 22 ) este sau a fost săvârșită în legătură cu proiectul de achiziție sau că proiectul de achiziție ar putea crește un astfel de risc.

(a) o instituție de credit, o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare, o societate de investiții sau o societate de administrare în înțelesul articolului 1a punctul 2 din Directiva 85/611/CEE (denumită în continuare „societate de administrare a OPCVM”) autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziție;

(b) întreprinderea-mamă a unei instituții de credit, a unei întreprinderi de asigurare, a unei întreprinderi de reasigurare, a unei societăți de investiții sau a unei societăți de administrare a OPCVM, autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziție; sau

(c) o persoană fizică sau juridică ce controlează o instituție de credit, o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare, o societate de investiții sau o societate de administrare a OPCVM, autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziție.

(a) întreprinderea sau întreprinderile-mamă sunt instituții de credit autorizate în statele membre prin legea care reglementează și activitatea instituției financiare;

(b) activitățile respective se desfășoară efectiv pe teritoriul aceluiași stat membru;

(c) întreprinderea sau întreprinderile-mamă dețin cel puțin 90 % din drepturile de vot aferente numărului de acțiuni sau părți sociale deținute în capitalul social al instituției financiare;

(d) întreprinderea sau întreprinderile-mamă îndeplinesc cerințele autorităților competente în ceea ce privește gestionarea prudențială a instituției financiare și trebuie să fi declarat, cu consimțământul autorităților competente din statul membru de origine, că garantează în solidar angajamentele asumate de instituția financiară și

(e) instituția financiară este inclusă efectiv, în special în ceea ce privește activitățile respective, în supravegherea consolidată a întreprinderii-mamă sau a fiecăreia dintre întreprinderile-mamă, în conformitate cu titlul V capitolul 4 secțiunea 1, în special în sensul cerințelor privind fondurile proprii minime prevăzute la articolul 75 pentru controlul expunerilor maxime și în sensul limitării participațiilor prevăzute la articolele 120-122.

(a) statul membru pe teritoriul căruia instituția de credit respectivă intenționează să își înființeze o sucursală;

(b) un program de activități care să specifice, inter alia, tipurile de activități anticipate și structura organizatorică a sucursalei respective;

(c) adresa din statul membru gazdă din care pot fi obținute documente și

(d) numele celor care răspund de gestionarea sucursalei.

(a) instituții de credit ale căror întreprinderi-mamă au sediile centrale într-o țară terță sau

(b) instituții de credit situate în țări terțe, ale căror întreprinderi-mamă, fie că sunt instituții de credit, fie holdinguri financiare, au sediile centrale în Comunitate.

(a) autoritățile competente din statele membre pot obține informațiile necesare pentru a supraveghea, pe baza situațiilor lor financiare consolidate, instituțiile de credit sau holdingurile financiare situate în Comunitate și care au ca filiale instituții de credit sau instituții financiare situate în afara Comunității sau care dețin participații în astfel de instituții și

(b) autoritățile competente din țări terțe pot obține informațiile necesare pentru supravegherea întreprinderilor-mamă ale căror sedii centrale sunt situate pe teritoriile lor și care au ca filiale instituții de credit și instituții financiare situate în unul sau mai multe state membre sau care dețin participații în astfel de instituții.

(a) pentru verificarea îndeplinirii condițiilor care reglementează inițierea activității instituțiilor de credit, precum și pentru a facilita supravegherea, pe bază consolidată sau neconsolidată, a desfășurării activităților respective, în special în ceea ce privește supravegherea lichidității, a solvabilității, a expunerilor maxime și a procedurilor contabile și administrative, precum și a mecanismelor interne de control;

(b) pentru impunerea de sancțiuni;

(c) într-un apel în contencios administrativ împotriva unei autorități competente sau

(d) în acțiuni în instanță în conformitate cu articolul 55 sau cu dispozițiile speciale prevăzute de prezenta directivă sau de alte directive adoptate în domeniul instituțiilor de credit.

(a) autorități care au datoria publică de a supraveghea alte organizații financiare și societăți de asigurare și autoritățile responsabile cu supravegherea piețelor financiare,

(b) organisme implicate în lichidarea și procedurile de faliment ale instituțiilor de credit, precum și în alte proceduri similare și

(c) persoane responsabile cu verificarea legală a conturilor instituțiilor de credit și ale altor instituții financiare,

(a) autoritățile responsabile cu supravegherea organismelor implicate în lichidarea și procedurile de faliment ale instituțiilor de credit, precum și în alte proceduri similare și

(b) autoritățile responsabile cu supravegherea persoanelor care efectuează verificarea legală a conturilor întreprinderilor de asigurare, ale instituțiilor de credit, ale întreprinderilor de investiții, precum și ale altor instituții financiare.

(a) informațiile sunt destinate îndeplinirii sarcinilor de supraveghere menționate la primul paragraf;

(b) informațiile primite în acest context fac obiectul condițiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1) și

(c) în cazul în care informațiile provin din alt stat membru, acestea nu pot fi furnizate fără acordul expres al autorităților competente care le-au prezentat și, dacă este necesar, exclusiv pentru scopurile pentru care autoritățile respective și-au dat acordul.

(a) informațiile respective sunt destinate îndeplinirii sarcinilor de supraveghere menționate la primul paragraf;

(b) informațiile primite în acest context fac obiectul condițiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1) și

(c) în cazul în care informațiile respective provin dintr-un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate fără acordul expres al autorităților competente care le-au furnizat și, după caz, exclusiv pentru scopul pentru care autoritățile respective și-au dat acordul.

(a) băncilor centrale și celorlalte organisme cu funcții similare, în calitate de autorități monetare și

(b) după caz, celorlalte autorități publice responsabile cu supravegherea sistemelor de plată.

(a) să constituie o încălcare serioasă a actelor cu putere de lege sau a actelor administrative care reglementează condițiile de autorizare sau care reglementează activitățile instituțiilor de credit;

(b) să aducă atingere funcționării continue a instituțiilor de credit sau

(c) să ducă la refuzul de a certifica conturile sau la formularea anumitor rezerve.

(a) capitalul în sensul articolului 22 din Directiva 86/635/CEE, în măsura în care a fost vărsat, la care se adaugă primele de emisiune, fără a lua însă în considerare acțiunile preferențiale cumulative;

(b) rezervele în sensul articolului 23 din Directiva 86/635/CEE și profiturile și pierderile reportate ca urmare a aplicării profitului sau pierderii finale;

(c) fondurile pentru riscuri bancare generale, în sensul articolului 38 din Directiva 86/635/CEE;

(d) rezervele de reevaluare, în sensul articolului 33 din Directiva 78/660/CEE;

(e) ajustări de valoare în sensul articolului 37 alineatul (2) din Directiva 86/635/CEE;

(f) alte elemente în sensul articolului 63;

(g) angajamentele membrilor instituțiilor de credite constituite ca societăți cooperative și angajamentele în solidar ale debitorilor unor anumite instituții organizate ca fonduri, menționate la articolul 64 alineatul (1) și

(h) acțiuni preferențiale cumulative pe termen fix și împrumuturile de capital subordonate menționate la articolul 64 alineatul (3).

(i) acțiunile proprii la valoarea contabilă, deținute de o instituție de credit;

(j) activele necorporale în sensul articolului 4 alineatul (9) („active”) din Directiva 86/635/CEE;

(k) pierderile materiale din exercițiul financiar în curs;

(l) participațiile la alte instituții de credit și instituții financiare, reprezentând peste 10 % din capitalul acestora;

(m) creanțele subordonate și instrumentele menționate la articolul 63 și la articolul 64 alineatul (3) pe care o instituție de credit le deține la instituții de credit și instituții financiare la care are participații de peste 10 % din capitalul acestora, în fiecare caz;

(n) participațiile deținute la alte instituții de credit și instituții financiare de până la 10 % din capitalul acestora, creanțele subordonate și instrumentele menționate la articolul 63 și la articolul 64 alineatul (3) deținute de o instituție de credit la instituții de credit și instituții financiare, altele decât cele menționate la literele (l) și (m) cu privire la valoarea totală a participațiilor respective, creanțele subordonate și instrumentele care depășesc 10 % din fondurile proprii ale instituției de credit respective, calculate înainte de deducerea elementelor menționate la literele (l)-(p);

(o) participațiile în sensul articolului 4 alineatul (10) pe care o instituție de credit le deține în:

(p) fiecare dintre următoarele elemente pe care instituția de credit le deține în raport cu entitățile definite la litera (o) în care deține o participație:

(q) pentru instituțiile de credit care calculează valorile expunerilor ponderate la risc în conformitate cu secțiunea 3 subsecțiunea 2, sumele negative care rezultă din calcularea de la anexa VII partea 1 punctul 36 și pierderile anticipate în conformitate cu anexa VII partea 1 punctele 32 și 33 și

(r) valoarea expunerii la risc a pozițiilor titlurizate care au primit o ponderare a riscului de 1 250 % în conformitate cu anexa IX partea 4, calculată în modul specificat de anexa respectivă.

(a) să poată fi folosite în mod liber de instituția de credit pentru a acoperi riscurile bancare normale, în cazul în care nu au fost încă identificate pierderi de venituri sau capital;

(b) existența lor este inclusă în înregistrările contabile interne și

(c) valoarea lor este determinată de către conducerea instituției de credit, este verificată de auditori independenți, este adusă la cunoștința autorităților competente și este pusă sub supravegherea respectivelor autorități.

(a) nu pot fi rambursate la inițiativa deținătorului sau fără acordul prealabil al autorității competente;

(b) contractul de împrumut dă posibilitatea instituției de credit să amâne plata dobânzii aferente împrumutului;

(c) creanțele creditorului asupra instituției de credit sunt în totalitate subordonate creanțelor creditorilor nesubordonați;

(d) documentele care reglementează emiterea valorilor mobiliare prevăd capacitatea datoriilor și dobânzilor neachitate de a absorbi pierderile, permițând în același timp instituției de credit să își continue activitatea și

(e) se iau în considerare numai sumele vărsate integral.

(a) numai fondurile vărsate integral pot fi luate în considerare;

(b) împrumuturile respective au o scadență inițială de cel puțin cinci ani, după care pot fi rambursate;

(c) valoarea până la care pot fi clasificate ca fonduri proprii este redusă treptat cel puțin în cursul ultimilor cinci ani înainte de data rambursării și

(d) contractul de împrumut nu include nici o clauză care să prevadă că, în anumite situații, altele decât lichidarea instituției de credit, datoria este rambursată înainte de scadența convenită.

(a) orice dobânzi minoritare în sensul articolului 21 din Directiva 83/349/CEE, în cazul în care este utilizată metoda integrării globale;

(b) prima diferență de consolidare, în sensul articolelor 19, 30 și 31 din Directiva 83/349/CEE;

(c) diferențele de conversiune incluse în rezervele consolidate, în conformitate cu articolul 39 alineatul (6) din Directiva 86/635/CEE și

(d) orice diferență care rezultă din includerea anumitor participații, în conformitate cu metoda indicată la articolul 33 din Directiva 83/349/CEE.

(a) totalul elementelor de la literele (d)-(h) nu poate depăși un maximum de 100 % din elementele menționate la literele (a) plus (b) și (c) minus (i)-(k) și

(b) totalul elementelor de la literele (g)-(h) nu poate depăși un maximum de 50 % din elementele menționate la literele (a) plus (b) și (c) minus (i)-(k);

(a) nu există nici un impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a pasivelor de către întreprinderea-mamă;

(b) fie întreprinderea-mamă îndeplinește cerințele autorității competente privind gestionarea prudențială a filialei și a declarat, cu consimțământul autorității competente, că garantează angajamentele asumate de filială, fie riscurile filialei sunt neglijabile;

(c) procedurile de evaluare, măsurare și control ale întreprinderii-mamă includ filiala și

(d) întreprinderea-mamă deține mai mult de 50 % din drepturile de vot atașate acțiunilor din capitalul filialei și/sau are dreptul să numească sau să elimine majoritatea membrilor conducerii filialei descrise la articolul 11.

(a) nu există nici un impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului de fonduri proprii sau a rambursării rapide a pasivelor către instituția de credit mamă dintr-un stat membru și

(b) procedurile de evaluare, măsurare și control relevante pentru supravegherea consolidată includ instituția de credit mamă dintr-un stat membru.

(a) criteriile pe care le aplică pentru a determina că nu există nici un impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a pasivelor;

(b) numărul de instituții de credit mamă care beneficiază de exercitarea opțiunii menționate la alineatul (3) și numărul instituțiilor care incorporează filiale într-o țară terță și

(c) pe bază agregată, pentru statul membru:

(a) criteriile pe care le aplică pentru a determina că nu există nici un impediment practic sau legal, semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a pasivelor;

(b) numărul de instituții de credit mamă care beneficiază de exercitarea opțiunii menționate la alineatul (1) și numărul instituțiilor care incorporează filiale într-o țară terță și

(c) pe bază agregată, pentru statul membru:

(a) în cazul în care întreprinderea în cauză este situată într-o țară terță în care există obstacole de natură juridică în calea transferului de informații necesare;

(b) în cazul în care, în opinia autorităților competente, întreprinderea în cauză nu prezintă decât un interes nesemnificativ în ceea ce privește obiectivele supravegherii instituțiilor de credit și, în orice caz, atunci când totalul bilanțului întreprinderii în cauză este inferior următoarelor două valori:

(c) în cazul în care, în opinia autorităților competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, consolidarea situației financiare a întreprinderii în cauză este inadecvată sau poate induce în eroare în ceea ce privește realizarea obiectivului de supraveghere a instituțiilor de credit.

În cazul în care mai multe întreprinderi îndeplinesc criteriile prevăzute la primul paragraf litera (b), întreprinderile respective sunt incluse, cu toate acestea, în consolidare, în măsura în care ansamblul acestor întreprinderi prezintă un interes care nu este nesemnificativ în ceea ce privește obiectivele menționate anterior.

(a) pentru riscul de credit și riscul de diluare inerente activităților lor de afaceri, cu excepția operațiunilor de portofoliu de tranzacționare și a activelor nelichide, în cazul în care activele respective se deduc din fondurile proprii în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2000/49/CE, 8 % din totalul valorilor expunerilor ponderate la risc calculate în conformitate cu secțiunea 3;

(b) în ceea ce privește portofoliul de tranzacționare, pentru riscul de poziție, pentru riscul de decontare și de contrapartidă și, în măsura în care este autorizată depășirea limitelor menționate la articolele 111-117, pentru riscurile mari care depășesc limitele respective, cerințele de capital determinate în conformitate cu articolul 18 și cu capitolul V secțiunea 4 din Directiva 2006/49/CE;

(c) în ceea ce privește toate activitățile lor de afaceri, pentru riscul cursului de schimb și pentru riscul pe mărfuri, cerințele de capital determinate în conformitate cu articolul 18 din Directiva 2006/49/CE și

(d) în ceea ce privește toate activitățile lor de afaceri, pentru riscul operațional, cerințele de capital determinate în conformitate cu secțiunea 4.

(a) creanțe sau creanțe eventuale asupra administrațiilor centrale sau băncilor centrale;

(b) creanțe sau creanțe eventuale asupra autorităților regionale sau locale;

(c) creanțe sau creanțe eventuale asupra instituțiilor administrative și întreprinderilor necomerciale;

(d) creanțe sau creanțe eventuale asupra băncilor multilaterale de dezvoltare;

(e) creanțe sau creanțe eventuale asupra organizațiilor internaționale;

(f) creanțe sau creanțe eventuale asupra instituțiilor;

(g) creanțe sau creanțe eventuale asupra întreprinderilor;

(h) creanțe sau creanțe eventuale asupra clienților de retail;

(i) creanțe sau creanțe eventuale garantate cu o proprietate imobiliară;

(j) elemente scadente;

(k) elemente care aparțin unor categorii de reglementare cu risc ridicat;

(l) creanțe sub forma unor obligațiuni garantate;

(m) poziții de titlurizare;

(n) creanțe pe termen scurt asupra instituțiilor și întreprinderilor;

(o) creanțe sub forma organismelor de plasament colectiv („OPC”) sau

(p) alte elemente.

(a) să existe față de una sau mai multe persoane fizice sau față de o entitate mică sau mijlocie;

(b) să facă parte dintr-un număr semnificativ de expuneri cu caracteristici similare, astfel încât riscurile asociate acestui împrumut să fie considerabil reduse și

(c) suma totală datorată instituției de credit, întreprinderilor-mamă și filialelor lor, incluzând orice expunere scadentă, de către clientul debitor sau de către un grup de clienți aflați în legătură, excluzând creanțele sau creanțele eventuale garantate cu proprietăți imobiliare, nu depășesc 1 milion EUR, potrivit informațiilor deținute de instituția de credit. Instituția de credit ia toate măsurile necesare pentru a confirma situația respectivă.

(a) contrapartida este o instituție sau un holding financiar, o instituție financiară, o societate de gestionare a activelor sau o întreprindere de servicii auxiliare care face obiectul unor cerințe prudențiale adecvate;

(b) contrapartida este integral inclusă în aceeași sferă de consolidare ca și instituția de credit;

(c) contrapartida face obiectul acelorași proceduri de evaluare, de măsurare și de control al riscurilor ca și instituția de credit;

(d) contrapartida este situată în același stat membru ca și instituția de credit și

(e) nu există nici un impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a pasivelor de către contrapartidă instituției de credit.

(a) cerințele stabilite la alineatul (7) literele (a), (d) și (e);

(b) instituția de credit și contrapartida au încheiat un acord contractual sau statutar de stabilire a responsabilităților care le protejează și le garantează, în special, lichiditatea și solvabilitatea pentru a evita falimentul, în cazul în care acesta devine necesar (denumit în continuare „sistem instituțional de protecție”);

(c) măsurile luate garantează că sistemul instituțional de protecție poate acorda sprijinul necesar, în temeiul obligațiilor care îi revin, din fonduri ușor accesibile;

(d) sistemul instituțional de protecție dispune de sisteme adecvate și uniformizate pentru monitorizarea și clasificarea riscurilor (oferind o imagine completă a situațiilor de risc individuale ale tuturor membrilor, precum și a sistemului instituțional de protecție în ansamblul său), cu posibilitățile corespunzătoare de a-și exercita influența; sistemele în cauză permit monitorizarea adecvată a expunerilor în caz de neplată, în conformitate cu anexa VII partea 4 punctul 44;

(e) sistemul instituțional de protecție realizează propria analiză a riscurilor, pe care o comunică diverșilor membri individuali;

(f) sistemul instituțional de protecție întocmește și publică o dată pe an fie un raport consolidat care cuprinde bilanțul, contul de profit și pierderi, raportul de situație și raportul privind riscurile, cu privire la sistemul instituțional de protecție în ansamblul său, fie un raport care cuprinde bilanțul agregat, contul agregat de profit și pierderi, raportul de situație și raportul privind riscurile cu privire la sistemul instituțional de protecție în ansamblul său;

(g) membrii sistemului instituțional de protecție sunt obligați să dea un preaviz de cel puțin 24 de luni în cazul în care doresc să pună capăt aranjamentelor contractuale;

(h) utilizarea multiplă a elementelor eligibile pentru calculul fondurilor proprii (dubla utilizare a fondurilor proprii), precum și orice constituire inadecvată de fonduri proprii între membrii sistemului instituțional de protecție sunt excluse;

(i) sistemul instituțional de protecție se bazează pe o amplă participare a instituțiilor de credit cu un profil comercial predominant omogen și

(j) adecvarea sistemelor menționate la litera (d) este aprobată și monitorizată la intervale regulate de către autoritățile competente.

(a) sistemele de rating ale instituției de credit permit o evaluare pertinentă a caracteristicilor debitorului și ale tranzacției, precum și o diferențiere semnificativă și o estimare cantitativă precisă și coerentă a riscului;

(b) ratingurile interne și estimările cazurilor de neplată și ale pierderilor, utilizate pentru determinarea cerințelor de capital, și sistemele și procesele asociate joacă un rol esențial în gestionarea riscurilor și în procesul decizional, precum și în mecanismul de aprobare a creditului, în repartizarea capitalului intern și în gestionarea instituției de credit;

(c) instituția de credit dispune de o unitate de control a riscului de credit, responsabilă pentru sistemele sale de rating, suficient de independentă și aflată în afara oricărei influențe inoportune;

(d) instituția de credit colectează și păstrează toate datele relevante care pot constitui un sprijin efectiv ale procedurilor sale de măsurare și de gestionare a riscului de credit și

(e) instituția de credit produce o documentație privind sistemele sale de rating, precum și motivele care stau la baza proiectării lor și validează sistemele în cauză.

(a) creanțe sau creanțe eventuale asupra administrațiilor centrale sau băncilor centrale;

(b) creanțe sau creanțe eventuale asupra instituțiilor;

(c) creanțe sau creanțe eventuale asupra întreprinderilor;

(d) creanțe sau creanțe eventuale asupra clienților de retail;

(e) creanțe sub formă de acțiuni;

(f) poziții de titlurizare sau

(g) active, altele decât obligații de credit.

(a) expuneri față de autoritățile regionale și locale sau față de entități din sectorul public, care sunt tratate ca expuneri față de administrații centrale în temeiul subsecțiunii 1 și

(b) expuneri față de băncile multilaterale de dezvoltare și față de organizațiile internaționale, cărora le este atribuită o ponderare a riscului de 0 % în temeiul subsecțiunii 1.

(a) expuneri față de autoritățile regionale și locale care nu sunt tratate ca expuneri față de administrații centrale în temeiul subsecțiunii 1;

(b) expuneri față de entități din sectorul public, care sunt tratate ca expuneri față de instituții în temeiul subsecțiunii 1 și

(c) expuneri față de băncile multilaterale de dezvoltare, cărora nu le este atribuită o ponderare a riscului de 0 % în temeiul subsecțiunii 1.

(a) să fie înregistrate față de una sau mai multe persoane fizice sau față de o entitate mică sau mijlocie, cu condiția ca, în acest din urmă caz, suma totală datorată instituției de credit și întreprinderii-mamă și filialelor sale, incluzând orice expunere scadentă, de către clientul debitor sau de grupul de clienți aflați în legătură, excluzând creanțele sau creanțele eventuale garantate cu proprietăți imobiliare, să nu depășească 1 milion EUR, potrivit informațiilor deținute de instituția de credit, care trebuie să fi luat măsurile necesare pentru a confirma situația respectivă;

(b) să fie tratate de instituția de credit în cadrul procesului de gestionare a riscurilor într-o manieră similară, consecventă în timp;

(c) să nu fie administrate doar în mod individual ca expuneri din categoria expunerilor față de întreprinderi și

(d) fiecare să reprezinte o expunere dintr-un număr semnificativ de expuneri care sunt administrate în mod similar.

(a) expuneri care nu sunt pe titluri de creanță și care evidențiază un drept rezidual subordonat asupra activelor sau venitului emitentului și

(b) expunerile pe titluri de creanță, dar a căror semnificație economică este similară cu cea a expunerilor menționate la litera (a).

(a) expunerea este înregistrată față de o entitate creată în mod special pentru a finanța și/sau administra active corporale;

(b) dispozițiile contractuale conferă creditorului un grad substanțial de control asupra activelor și veniturilor pe care le generează și

(c) sursa principală de rambursare a creditului este reprezentată de venitul generat de activele finanțate și nu de capacitatea independentă de rambursare a întreprinderi comerciale în ansamblul său.

(a) pentru expunerile încadrate în categoria de expuneri menționată la articolul 86 alineatul (1) litera (e), metoda prevăzută de anexa VII partea 1 punctele 19-21. În cazul în care, în acest sens, instituția de credit nu are capacitatea de a distinge între expunerile sub formă de capital de investiții, expunerile pe acțiuni cotate și expunerile pe alte acțiuni, tratează respectivele expuneri ca expuneri pe alte acțiuni;

(b) pentru toate celelalte expuneri suport, metoda prevăzută la subsecțiunea 1, cu următoarele modificări:

(a) pentru expunerile încadrate în categoria de expuneri menționată la articolul 86 alineatul (1) litera (e), metoda prevăzută de anexa VII partea 1 punctele 19-21. În cazul în care, în acest sens, instituția de credit nu are capacitatea de a distinge între expunerile sub formă de capital de investiții, expunerile pe acțiuni cotate și expunerile pe alte acțiuni, tratează respectivele expuneri ca expuneri pe alte acțiuni sau

(b) pentru toate celelalte expuneri suport, metoda prevăzută la subsecțiunea 1, cu următoarele modificări:

(a) pentru categoria de expuneri menționată la articolul 86 alineatul (1) litera (a), în cazul în care numărul contrapartidelor semnificative este limitat și punerea în aplicare de către instituția de credit a unui sistem de rating pentru contrapartidele respective ar reprezenta un efort nejustificat;

(b) pentru categoria de expuneri menționată la articolul 86 alineatul (1) litera (b), în cazul în care numărul contrapartidelor semnificative este limitat și punerea în aplicare de către instituția de credit a unui sistem de rating pentru contrapartidele respective ar reprezenta un efort nejustificat;

(c) pentru expunerile în unități comerciale de mică importanță, precum și pentru clasele de expuneri care nu sunt semnificative din perspectiva dimensiunii și a profilului de risc;

(d) pentru expunerile față de administrația centrală a statului membru de origine, față de autoritățile sale regionale și locale și față de organele sale administrative, sub rezerva îndeplinirii următoarele condiții:

(e) pentru expunerile unei instituții de credit față de o contrapartidă care este întreprinderea-sa mamă, filiala sa sau o filială a întreprinderii sale mamă, cu condiția ca respectiva contrapartidă să fie o instituție sau un holding financiar, o instituție financiară, o societate de gestionare a activelor sau o întreprindere de servicii auxiliare, care face obiectul unor cerințe prudențiale adecvate sau o întreprindere legată printr-o relație în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE și pentru expunerile dintre instituțiile de credit care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 80 alineatul (8);

(f) pentru expunerile pe acțiuni față de entități ale căror obligații de credit se ponderează cu grad de risc 0 %, în temeiul subsecțiunii 1 (inclusiv față de entitățile sponsorizate public în cazul cărora se poate aplica o ponderare a riscului de 0 %);

(g) pentru expunerile pe acțiuni din cadrul programelor legislative de promovare a anumitor sectoare ale economiei, care acordă instituției de credit subvenții importante pentru investiții și implică o anumită formă de supraveghere guvernamentală, precum și restricții privind investițiile în acțiuni. Această excepție este limitată la un total de 10 % din fondurile proprii inițiale și din fondurile proprii suplimentare;

(h) pentru expunerile prevăzute de anexa VI partea 1 punctul 40, care îndeplinesc condițiile specificate la respectivul punct sau

(i) pentru garanțiile de stat și garanțiile asigurate de stat în conformitate cu anexa VIII partea 2 punctul 19.

(a) în cazul unei titlurizări tradiționale, să excludă expunerile care au fost titlurizate din calculul valorilor expunerilor ponderate la risc și, după caz, al valorilor pierderilor anticipate și

(b) în cazul unei titlurizări sintetice, să calculeze valorile expunerilor ponderate la risc și, după caz, valorile pierderilor anticipate pentru expunerile titlurizate, în conformitate cu anexa IX partea 2.

(a) în cazul tranzacțiilor de schimb valutar, expunerile care au loc în mod normal la decontare în timpul celor patruzeci și opt de ore ulterioare plății sau

(b) în cazul operațiunilor de vânzare sau cumpărare de valori mobiliare, expunerile care au loc în mod normal în cele cinci zile ulterioare plății sau livrării valorilor mobiliare, oricare survine mai întâi.

(a) o instituție de credit, inclusiv sucursalele sale din țările terțe și

(b) orice întreprindere privată sau publică, inclusiv sucursalele sale, care corespunde definiției „instituției de credit” și care a fost autorizată într-o țară terță.

(a) notificarea tuturor expunerilor maxime cel puțin o dată pe an, împreună cu alte notificări pe parcursul anului cu privire la noi expuneri maxime, precum și la orice creștere a expunerilor maxime de cel puțin 20 % în comparație cu valorile comunicate în rapoartele precedente sau

(b) notificarea tuturor expunerilor maxime de cel puțin patru ori pe an.

(a) activele care constituie creanțe asupra administrației centrale sau băncilor centrale și care, negarantate, ar primi o ponderare a riscului de 0 % în temeiul articolelor 78-83;

(b) activele care constituie creanțe asupra organizațiilor internaționale sau băncilor multilaterale de dezvoltare și care, negarantate, ar primi ponderare a riscului de 0 % în temeiul articolelor 78-83;

(c) activele care constituie creanțe garantate în mod expres de administrația centrală, băncile centrale, organizațiile internaționale, băncile multilaterale de dezvoltare sau de entitățile din sectorul public, în cazul în care o creanță negarantată asupra entității care furnizează garanția ar primi o ponderare a riscului de 0 % în temeiul articolelor 78-83;

(d) alte expuneri față de sau garantate de administrația centrală, băncile centrale, organizațiile internaționale, băncile multilaterale de dezvoltare sau entitățile din sectorul public, în cazul în care o creanță negarantată asupra entității căreia îi este atribuită garanția ar primi o ponderare a riscului de 0 % în temeiul articolelor 78-83;

(e) activele care constituie creanțe și alte expuneri față de administrația centrală sau băncile centrale, care nu sunt menționate la litera (a), denominate și, după caz, finanțate în monedele naționale ale debitorilor;

(f) activele și alte expuneri garantate, în conformitate cu cerințele autorităților competente, printr-o garanție sub forma unor titluri de creanță emise de administrații centrale, bănci centrale, organizații internaționale, bănci multilaterale de dezvoltare, autorități regionale sau locale din statele membre sau entități din sectorul public, în cazul în care titlurile respective reprezintă o creanță asupra emitentului lor, care ar primi o ponderare a riscului de 0 % în temeiul articolelor 78-83;

(g) activele și alte expuneri garantate, în conformitate cu cerințele autorităților competente, printr-o garanție sub forma unui depozit în numerar la instituția de credit finanțatoare sau la o instituție de credit care este întreprinderea-mamă sau o filială a instituției finanțatoare;

(h) activele și alte expuneri garantate, în conformitate cu cerințele autorităților competente, printr-o garanție sub forma unor certificate de depozit emise de instituția de credit finanțatoare sau de o instituție de credit care este întreprinderea-mamă sau o filială a instituției de credit finanțatoare și depuse la oricare dintre aceste întreprinderi;

(i) activele care constituie creanțe și alte expuneri față de instituții, cu o scadență de cel mult un an și care nu constituie fondurile proprii ale respectivelor instituții;

(j) activele care constituie creanțe și alte expuneri față de instituțiile care nu sunt instituții de credit, dar care respectă condițiile prevăzute de anexa VI partea 1 punctul 85, cu o scadență de cel mult un an, garantate în conformitate cu același punct;

(k) efectele de comerț și alte documente similare, cu o scadență de cel mult un an, care poartă semnătura altor instituții de credit;

(l) obligațiunile garantate care îndeplinesc condițiile prevăzute de anexa VI partea 1 punctele 68-70;

(m) până la o coordonare ulterioară, participațiile la societățile de asigurare menționate la articolul 122 alineatul (1), de până la 40 % din fondurile proprii ale instituției de credit care achiziționează respectiva participație;

(n) activele care constituie creanțe asupra instituțiilor de credit regionale sau centrale la care instituția de credit finanțatoare este asociată în cadrul unei rețele, în conformitate cu dispozițiile legale sau statutare, și care sunt responsabile, în temeiul dispozițiilor respective, de operațiunile de compensare în numerar din cadrul acelei rețele;

(o) expunerile garantate, în conformitate cu cerințele autorităților competente, printr-o garanție sub forma altor titluri decât cele menționate la litera (f);

(p) credite garantate, în conformitate cu cerințele autorităților competente, prin ipoteci pe proprietăți imobiliare sau prin participații la societăți imobiliare finlandeze care funcționează în conformitate cu legea finlandeză privind societățile imobiliare din 1991 sau cu legislația echivalentă ulterioară și operațiuni de închiriere în temeiul cărora locatorul deține în continuare integral bunul imobil închiriat atât timp cât locatarul nu și-a exercitat opțiunea de achiziție și, în toate cazurile, până la 50 % din valoarea proprietății imobiliare în cauză;

(q) următoarele elemente, în cazul în care ar primi o ponderare a riscului de 50 % în temeiul articolelor 78-83, și numai până la 50 % din valoarea proprietății în cauză;

în sensul punctului (ii), până la 31 decembrie 2011, autoritățile competente din fiecare stat membru pot permite instituțiilor de credit să ia în considerare valoarea integrală a proprietății în cauză. La sfârșitul acestei perioade, acest tratament va fi reexaminat. Statele membre informează Comisia cu privire la utilizarea acestui tratament preferențial;

(r) 50 % din elementele extrabilanțiere care prezintă un grad de risc mediu/scăzut menționate de anexa II;

(s) cu acordul autorităților competente, garanțiile, altele decât garanțiile pentru credite care au o bază legală sau statutară și sunt acordate membrilor prin fondurile de garantare mutuală care au statut de instituții de credit, sub rezerva unei ponderări de 20 % din valoarea acestora și

(t) elementele extrabilanțiere care prezintă un grad de risc scăzut menționate de anexa II, în măsura în care există un acord încheiat cu un client sau un grup de clienți aflați în legătură, în sensul căruia riscul nu poate fi suportat decât în cazul în care se constată că nu determină depășirea limitelor impuse la articolul 111 alineatele (1)-(3).

(a) politici și proceduri de abordare a riscurilor provenite din asimetria dintre scadența expunerilor și scadența oricărei protecții a creditului aferente expunerilor respective;

(b) politici și proceduri care trebuie aplicate în cazul în care o simulare de criză indică o valoare realizabilă a garanției mai mică decât valoarea acceptată în temeiul alineatelor (1) și (2) și

(c) politici și proceduri privind riscul de concentrare ca urmare a punerii în aplicare a tehnicilor de diminuare a riscului de credit, în special riscurile indirecte de credit, de exemplu față de un emitent unic de valori mobiliare luate ca garanții.

(a) pot considera că expunerea este față de garant și nu față de client sau

(b) pot considera că expunerea este față de o terță parte și nu față de client, în cazul în care expunerea definită la articolul 113 alineatul (3) litera (o) este garantată printr-o garanție în condițiile prevăzute la articolul în cauză.

(a) în cazul în care garanția este denominată într-o altă monedă decât moneda în care este denominată expunerea, valoarea expunerii considerată ca fiind garantată se calculează în conformitate cu dispozițiile anexei VIII privind tratamentul asimetriei monetare în caz de protecție nefinanțată a creditului;

(b) o asimetrie între scadența expunerii și scadența protecției este tratată în conformitate cu dispozițiile anexei VIII privind tratamentul asimetriei scadențelor și

(c) o protecție parțială poate fi luată în considerare în conformitate cu tratamentul prevăzut de anexa VIII.

(a) să coordoneze colectarea și difuzarea de informații relevante sau esențiale în situațiile obișnuite și în cele de urgență și

(b) să planifice și să coordoneze activitățile de supraveghere din situațiile obișnuite și din cele de urgență, inclusiv activitățile menționate la articolul 124, în cooperare cu autoritățile competente implicate.

(a) identificarea structurii de grup a tuturor instituțiilor de credit importante dintr-un grup, precum și a autorităților competente pentru respectivele instituții de credit;

(b) procedurile de colectare de informații de la instituțiile de credit dintr-un grup și verificarea informațiilor;

(c) evoluțiile negative înregistrate de instituțiile de credit sau de alte entități dintr-un grup, care ar putea afecta grav instituțiile de credit și

(d) sancțiunile majore și măsurile excepționale luate de autoritățile competente în conformitate cu prezenta directivă, inclusiv impunerea unei cerințe suplimentare de capital în temeiul articolului 136 și a unei limite la utilizarea abordării avansate de evaluare pentru determinarea cerințelor de fonduri proprii în temeiul articolului 105.

(a) modificările structurii acționariatului, de organizare sau de gestionare a instituțiilor de credit dintr-un grup, care necesită aprobarea sau autorizarea din partea autorităților competente și

(b) sancțiunile majore și măsurile excepționale luate de autoritățile competente, inclusiv impunerea unei cerințe suplimentare de capital în temeiul articolului 136 și a unei limite privind utilizarea abordării avansate de evaluare pentru determinarea cerințelor de fonduri proprii în temeiul articolului 105.

(a) în cazul în care, în opinia autorităților competente, o instituție de credit exercită o influență semnificativă asupra uneia sau mai multor instituții de credit sau instituții financiare, fără a deține însă o participație în aceste instituții sau fără a avea alte legături de capital cu acestea și

(b) în cazul în care două sau mai multe instituții de credit sau instituții financiare se află sub o conducere unică, fără ca acest lucru să se facă în baza unui contract sau a unor clauze statutare.

(a) să oblige instituția de credit să dețină fonduri proprii cu o valoare superioară nivelului minim prevăzut la articolul 75;

(b) să impună consolidarea dispozițiilor, procedurilor, mecanismelor și strategiilor puse în aplicare pentru a se conforma dispozițiilor articolelor 22 și 123;

(c) să impună instituției de credit să aplice în cazul activelor sale o politică specială de constituire de provizioane sau un tratament special în ceea ce privește cerințele de fonduri proprii;

(d) să restrângă sau să limiteze activitățile, operațiunile sau rețeaua instituțiilor de credit și

(e) să impună diminuarea riscului inerent activităților, produselor și sistemelor instituțiilor de credit.

(a) textul actelor cu putere de lege și al actelor administrative și recomandările generale adoptate în statul membru respectiv în domeniul reglementării prudențiale;

(b) modalitățile de exercitare a opțiunilor și drepturilor prevăzute de legislația comunitară;

(c) criteriile generale și metodele utilizate pentru analiza și evaluarea menționate la articolul 124 și

(d) fără a aduce atingere dispozițiilor capitolului 1 secțiunea 2, datele statistice agregate cu privire la aspectele principale ale punerii în aplicare a cadrului prudențial în fiecare stat membru.

(a) publicarea uneia sau mai multor informații dintre cele menționate de anexa XII părțile 2 și 3;

(b) publicarea uneia sau mai multor informații de mai multe ori pe an și stabilirea unor termene de publicare;

(c) utilizarea unor mijloace de informare și a unor locuri de publicare specifice, altele decât declarațiile financiare și

(d) recurgerea la mijloace specifice de verificare a informațiilor care nu fac obiectul unui audit legal.

(a) clarificarea definițiilor, astfel încât să se țină seama la punerea în aplicare a prezentei directive de evoluțiile de pe piețele financiare;

(b) clarificarea definițiilor pentru a se asigura aplicarea uniformă a prezentei directive;

(c) alinierea terminologiei și a modului de formulare a definițiilor în concordanță cu legislația ulterioară privind instituțiile de credit și aspectele conexe;

(d) adaptări tehnice ale listei menționate la articolul 2;

(e) modificarea valorii capitalului inițial prevăzut la articolul 9, astfel încât să se țină seama de evoluția economică și monetară;

(f) îmbogățirea conținutului listei menționate la articolele 23 și 24 și specificate de anexa I sau adaptarea terminologiei folosite în acea listă, astfel încât să se țină seama de evoluția piețelor financiare;

(g) domeniile în care autoritățile competente fac schimb de informații, în conformitate cu articolul 42;

(h) adaptarea tehnică a articolelor 56-67 și a articolului 74 ca urmare a evoluției standardelor sau a cerințelor contabile, ținând seama de legislația comunitară și având în vedere convergența practicilor prudențiale;

(i) modificarea listei claselor de expuneri menționate la articolele 79 și 86, astfel încât să se țină seama de evoluția piețelor financiare;

(j) modificarea valorii specificate la articolul 79 alineatul (2) litera (c), la articolul 86 alineatul (4) litera (a), de anexa VII partea 1 punctul 5 și de anexa VII partea 2 punctul 15, astfel încât să se țină seama de efectele inflației;

(k) lista și clasificarea elementelor extrabilanțiere prevăzute de anexele II și IV și tratamentul lor pentru determinarea valorilor expunerilor în sensul titlului V capitolul 2 secțiunea 3 sau

(l) adaptarea dispozițiilor anexelor V-XII, astfel încât să se țină seama de evoluția piețelor financiare (în special de apariția noilor produse financiare) sau de standardele sau cerințele contabile, ținând seama de legislația comunitară sau având în vedere convergența practicilor de supraveghere.

(a) specificarea amplorii modificărilor bruște și neașteptate ale ratelor dobânzii menționate la articolul 124 alineatul (5);

(b) reducerea temporară a nivelului minim al fondurilor proprii prevăzut la articolul 75 și/sau a ponderărilor riscului stabilite la titlul V capitolul 2 secțiunea 3, astfel încât să se țină seama de condițiile specifice;

(c) fără a aduce atingere raportului menționat la articolul 119, clarificarea exceptărilor menționate la articolele 111 alineatul (4) și la articolele 113, 115 și 116;

(d) specificarea principalelor aspecte cu privire la care trebuie făcute publice datele statistice agregate, în conformitate cu articolul 144 alineatul (1) litera (d) sau

(e) specificarea formatului, a structurii, a conținutului și a datei de publicare anuală a informațiilor stabilite la articolul 144;

(f) adaptarea criteriilor stabilite la articolul 19a alineatul (1) pentru a ține seama de evoluțiile viitoare și pentru a asigura o aplicare uniformă a prezentei directive.

(a) dispozițiile respectivei directive, menționate la articolele 42-46, se aplică în forma în care erau aplicabile înainte de 1 ianuarie 2007;

(b) „valoarea ponderată” menționată la articolul 42 alineatul (1) din această directivă reprezintă „valoarea expunerii ponderate la risc”;

(c) rezultatele calculului prevăzut la articolul 42 alineatul (2) din respectiva directivă se consideră valori ale expunerilor ponderate la risc;

(d) „instrumentele derivate de credit” se includ în lista elementelor cu „risc ridicat” din anexa II la respectiva directivă și

(e) tratamentul prevăzut la articolul 43 alineatul (3) din respectiva directivă se aplică în cazul instrumentelor derivate de credit menționate de anexa IV la respectiva directivă, fie că este vorba de elemente bilanțiere sau extrabilanțiere, iar rezultatele tratamentului prevăzut de anexa III se consideră valori ale expunerilor ponderate la risc.

(a) titlul V capitolul 2 secțiunea 3 subsecțiunea 3, cu privire la diminuarea riscului de credit, nu se aplică;

(b) autoritățile competente pot să nu aplice titlul V capitolul 2 secțiunea 3 subsecțiunea 4 cu privire la tratamentul titlurizării.

1. Acceptarea depozitelor și a altor fonduri rambursabile

2. Acordarea de împrumuturi, inter alia: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără recurs, finanțarea tranzacțiilor comerciale (inclusiv forfetare)

3. Leasing financiar

4. „servicii de plată”, astfel cum sunt definite în articolul 4 punctul 3 din Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne ( 30 )

5. Emiterea și gestionarea altor mijloace de plată (spre exemplu, cecuri de călătorie și trate bancare în măsura în care această activitate nu este reglementată de punctul 4)

6. Garanții și angajamente

7. Tranzacționare în cont propriu sau în contul clienților, cu:

8. Participare la emisiunile de valori mobiliare și prestarea de servicii aferente

9. Consultanță acordată întreprinderilor cu privire la structura capitalului social, strategia industrială și alte aspecte conexe, precum și consultanță și servicii referitoare la fuziuni și achiziții de întreprinderi

10. Brokeraj monetar

11. Administrarea portofoliului și consultanță

12. Păstrarea și administrarea valorilor mobiliare

13. Servicii de informații privind creditele

14. Servicii de custodie

Serviciile și activitățile menționate la secțiunile A și B din anexa I la Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare ( 31 ), atunci când se face referire la instrumentele financiare prevăzute la secțiunea C din anexa I la respectiva directivă, fac obiectul recunoașterii reciproce în sensul prezentei directive.

— Garanții având caracter de substitute de credit

— Instrumente derivate de credit

— Acceptări

— Andosarea efectelor de comerț care nu poartă numele unei alte instituții de credit

— Tranzacții cu recurs

— Acreditive stand-by irevocabile, cu caracter de substitute de credit

— Active achiziționate în baza unor contracte ferme de cumpărare la termen

— Depozite la termen contra termen

— Partea neplătită din acțiunile și valorile mobiliare achitate parțial

— Contracte de vânzare și de report pentru unele active, definite la articolul 12 alineatele (3) și (5) din Directiva 86/635/CEE și

— Alte elemente care prezintă un grad de risc ridicat.

— Acreditive documentare emise și confirmate (a se vedea, de asemenea, „risc mediu/scăzut”)

— Garanții și cauțiuni (inclusiv garanții pentru licitații, de execuție, pentru angajamente vamale și fiscale) și garanții care nu au caracter de substitute de credit

— Acreditive stand-by irevocabile care nu au caracter de substitute de credit

— Facilități de credit neutilizate (contracte de împrumut, de achiziție de valori mobiliare, de instrumente de garantare sau de acceptare) cu o scadență inițială de peste un an

— Facilități pentru emisiunile de efecte (NIF) și facilități de garantare care se reînnoiesc la scadență (RUF) și

— Alte elemente care prezintă un grad de risc mediu și care sunt comunicate Comisiei.

— Acreditive documentare în cadrul cărora expedierea în sine funcționează ca garanție și alte tranzacții care decurg din una în alta

— Facilități de credit neutilizate (contracte de împrumut, de achiziție de valori mobiliare, de instrumente de garantare sau de acceptare) cu o scadență inițială de până la un an sau de un an, care nu pot fi anulate necondiționat fără preaviz sau care nu prevăd efectiv anularea automată datorită unei deteriorări a solvabilității debitorului și

— Alte elemente care prezintă un grad de risc mediu/scăzut și care sunt comunicate Comisiei.

— Facilități de credit neutilizate (contracte de împrumut, de achiziție de valori mobiliare, de instrumente de garantare sau de acceptare) care pot fi anulate necondiționat în orice moment fără preaviz sau care prevăd efectiv anularea automată datorită unei deteriorări a solvabilității debitorului. Facilitățile de credit en detail se consideră necondiționat anulabile în cazul în care clauzele contractuale permit instituției de credit să le anuleze integral în conformitate cu normele de protecție a consumatorului și cu alte legi conexe și

— Alte elemente care prezintă un grad de risc scăzut și care sunt comunicare Comisiei.

1. „Riscul de credit al contrapartidei (RCC)” reprezintă riscul ca o contrapartidă la o tranzacție să nu își respecte obligațiile contractuale înainte de decontarea definitivă a fluxurilor de numerar aferente tranzacției respective.

2. „Contrapartidă centrală” reprezintă o entitate care se interpune, în conformitate cu dispozițiile legale, între contrapartidele la contractele tranzacționate pe una sau mai multe piețe financiare, devenind astfel cumpărător pentru orice vânzător și vânzător pentru orice cumpărător.

3. „Tranzacții cu termen lung de decontare” reprezintă tranzacții în care una dintre părți se obligă să livreze o valoare mobiliară, o marfă sau o sumă în valută în schimbul unei sume în numerar, a altor instrumente financiare sau mărfuri, sau vice versa, la o dată de decontare sau de livrare stabilită prin contract ca fiind ulterioară maximului dintre cel mai scăzut standard de piață pentru tranzacția respectivă și cinci zile lucrătoare de la data la care instituția de credit în cauză încheie tranzacția.

4. „Operațiuni de creditare cu apel în marjă” reprezintă tranzacții în care o instituție de credit acordă credit pentru cumpărarea, vânzarea, deținerea sau tranzacționarea de valori mobiliare. Operațiunile de creditare cu apel în marjă nu includ alte credite garantate cu valori mobiliare.

5. reprezintă un ansamblu de tranzacții încheiate cu o singură contrapartidă, care fac obiectul unui acord de compensare bilaterală, executoriu din punct de vedere legal, și a căror compensare este recunoscută în sensul prezentei anexe partea 7 și a articolelor 90-93. Orice tranzacție care nu face obiectul unui acord de compensare bilaterală, executoriu din punct de vedere legal, care este recunoscut în conformitate cu prezenta anexă partea 7, trebuie să fie interpretată, în sensul prezentei anexe, ca fiind ea însăși un grup de compensare.

6. „Poziție de risc” reprezintă o valoare de risc atribuită unei tranzacții în conformitate cu metoda standardizată descrisă la partea 5, pe baza unui algoritm predeterminat.

7. „Grup de acoperire” reprezintă un ansamblu de poziții de risc rezultate din tranzacțiile din cadrul unui singur grup de compensare, pentru care numai soldul este relevant pentru stabilirea valorii expunerii pe baza metodei standardizate prevăzută la partea 5.

8. „Contract în marjă” reprezintă un contract potrivit căruia, sau dispoziții ale unui contract potrivit cărora, o contrapartidă oferă garanții reale celeilalte contrapartide, atunci când expunerea celei de-a doua contrapartide față de prima contrapartidă depășește un anumit nivel.

9. „Prag de marjă” reprezintă nivelul maxim al expunerii în curs, de la care una dintre părți are dreptul să solicite garanții reale.

10. „Perioada de risc de marjă” reprezintă perioada de timp de la ultimul schimb de garanții reale, care acoperă un grup de compensare de tranzacții cu o contrapartidă care nu-și respectă obligațiile contractuale, până la momentul la care poziția respectivei contrapartide este închisă și riscul de piață rezultat face obiectul unei noi operațiuni de acoperire.

11. „Scadență efectivă în conformitate cu metoda modelului intern, pentru un grup de compensare cu scadența mai mare de un an”, reprezintă raportul dintre valoarea expunerilor anticipate pe durata de viață a tranzacțiilor din cadrul unui grup de compensare, actualizată cu rata profitului fără risc și valoarea expunerilor anticipate pe parcursul unui an aferente acestui grup de compensare, actualizată cu rata profitului fără risc. Scadența efectivă poate fi ajustată pentru a ține seama de riscul de reînnoire prin înlocuirea expunerii anticipate cu expunerea anticipată efectivă pentru orizonturi de estimare mai mici de un an.

12. „Compensare încrucișată” reprezintă includerea în cadrul aceluiași grup de compensare a unor tranzacții cu categorii diferite de produse, în conformitate cu normele privind compensarea încrucișată prevăzute de prezenta anexă.

13. În sensul părții 5, „valoarea curentă de piață (CMV)” reprezintă valoarea netă de piață a portofoliului de tranzacții incluse în grupul de compensare cu contrapartida. Pentru calcularea valorii curente de piață se utilizează atât valorile pozitive de piață, cât și cele negative.

14. „Distribuție a valorilor de piață” reprezintă estimarea distribuției de probabilitate a valorilor nete de piață ale tranzacțiilor din cadrul unui grup de compensare la o dată viitoare (orizont de estimare), având în vedere valoarea de piață realizată a tranzacțiilor respective până în prezent.

15. „Distribuția expunerilor” reprezintă estimarea distribuției de probabilitate a valorilor de piață, obținută prin egalarea cu zero a estimărilor valorilor nete negative de piață.

16. „Distribuția neutră la risc” reprezintă o distribuție a valorilor de piață sau a expunerilor pe o perioadă de timp viitoare, atunci când distribuția se obține prin utilizarea de valori de piață implicite, cum ar fi volatilitățile implicite.

17. „Distribuția efectivă” reprezintă o distribuție a valorilor de piață sau a expunerilor pe o perioadă de timp viitoare, atunci când distribuția se obține prin utilizarea de valori istorice sau realizate, cum ar fi volatilitățile calculate pe baza variațiilor prețurilor sau ratelor, înregistrate în trecut.

18. „Expunere curentă” reprezintă valoarea maximă dintre zero și valoarea de piață a unei tranzacții sau a unui portofoliu de tranzacții din cadrul unui grup de compensare cu o contrapartidă, care s-ar pierde în cazul în care contrapartida nu și-ar respecta obligațiile contractuale, în ipoteza în care, în caz de faliment, nu este posibilă nici o recuperare a valorii tranzacțiilor respective.

19. „Expunere maximă” reprezintă o centilă superioară a distribuției expunerilor, la orice dată viitoare, înaintea scadenței celei mai îndelungate tranzacții din cadrul grupului de compensare.

20. „Expunere anticipată (EE)” reprezintă media distribuției expunerilor, la orice dată viitoare, înainte de scadența celei mai îndelungate tranzacții din cadrul grupul de compensare.

21. „Expunere anticipată efectivă (EE efectivă) la o anumită dată” reprezintă valoarea maximă a expunerii anticipate la data respectivă sau anterior datei respective. Expunerea anticipată efectivă la o anumită dată se mai poate, de asemenea, defini ca valoarea maximă a expunerii anticipate la data respectivă sau a expunerii efective la data anterioară.

22. „Expunere anticipată pozitivă (EPE)” reprezintă media ponderată în timp a expunerilor anticipate, unde ponderările sunt reprezentate de o fracțiune din întregul interval de timp aferent fiecărei expuneri anticipate. La calcularea cerinței minime de capital, media se determină pe durata primului an sau, în cazul în care toate contractele din cadrul grupului de compensare au o scadență mai mică de un an, pe durata de timp reprezentând scadența contractului celui mai îndelungat din cadrul grupului de compensare.

23. „Expunere anticipată pozitivă efectivă (EPE efectivă)” reprezintă media ponderată în timp a expunerilor anticipate efective pe durata primului an sau, în cazul în care toate contractele din cadrul grupului de compensare au o scadență mai mică de un an, pe durata de timp reprezentând scadența contractului celui mai îndelungat din cadrul grupului de compensare, unde ponderările sunt reprezentate de o fracțiune din întregul interval de timp aferent fiecărei expuneri anticipate individuale.

24. „Ajustare a evaluării creditului” reprezintă o ajustare la valoarea medie de piață a portofoliului de tranzacții încheiate cu o contrapartidă. Această ajustare reflectă valoarea de piață a riscului de credit ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale încheiate cu o contrapartidă. Această ajustare poate reflecta valoarea de piață a riscului de credit al contrapartidei sau valoarea de piață a riscului de credit aferent atât instituției de credit, cât și contrapartidei.

25. „Ajustare unilaterală a evaluării creditului” reprezintă o ajustare a evaluării creditului care reflectă valoarea de piață a riscului de credit pe care îl reprezintă contrapartida pentru instituția de credit, dar nu reflectă valoarea de piață a riscului de credit pe care îl reprezintă instituția de credit pentru contrapartidă.

26. „Risc de reînnoire” reprezintă măsura în care este subestimată expunerea pozitivă anticipată, în cazul în care se așteaptă ca tranzacțiile viitoare cu o contrapartidă să se desfășoare pe bază continuă. Valoarea expunerii suplimentare generată de tranzacțiile viitoare menționate anterior nu este inclusă în calculul expunerii anticipate pozitive.

27. „Risc general de corelare” este riscul care apare atunci când există o corelație pozitivă între probabilitatea de neplată de către contrapartide și factorii de risc general ai pieței.

28. „Risc specific de corelare” este riscul care apare atunci când există o corelație pozitivă între expunerea față de o anumită contrapartidă și probabilitatea de neplată de către aceasta, ca urmare a tipului de tranzacții efectuate cu contrapartida. Se consideră că o instituție de credit este expusă unui risc de specific de corelare în cazul în care este de așteptat ca expunerea viitoare față de o anumită contrapartidă să fie semnificativă atunci când probabilitatea de neplată de către contrapartidă este, de asemenea, ridicată.

1. Sub rezerva punctelor 2-7, instituțiile de credit stabilesc valoarea expunerii pentru contractele menționate de anexa IV pe baza uneia dintre metodele menționate la părțile 3-6. Instituțiile de credit care nu sunt eligibile pentru tratamentul menționat la articolul 18 alineatul (2) din Directiva 2006/49/CE nu au permisiunea de a utiliza metoda menționată la partea 4. Pentru a stabili valoarea expunerii pentru contractele menționate de anexa IV punctul 3, instituțiile nu au permisiunea de a utiliza metoda descrisă la partea 4.

Se permite utilizarea combinată pe bază continuă a metodelor specificate la părțile 3-6 în cadrul unui grup, dar nu în cadrul aceleiași entități juridice. Utilizarea combinată a metodelor menționate la părțile 3 și 5 în cadrul unei entități juridice este permisă numai în cazul în care una dintre metode este utilizată pentru situațiile descrise la partea 5 punctul 19.

2. Cu aprobarea autorităților competente, instituțiile de credit pot stabili valoarea expunerii pentru:

3. În cazul în care o instituție de credit este cumpărător de protecție prin intermediul unor instrumente financiare derivate de credit în vederea acoperirii unei expuneri din afara portofoliului de tranzacționare sau a unei expuneri la riscul de credit al contrapartidei, instituția respectivă poate calcula cerința de capital pentru activul acoperit în conformitate cu anexa VIII partea 3 punctele 83-92 sau, cu aprobarea autorităților competente, în conformitate cu anexa VII partea 1 punctul 4 sau cu anexa VII partea 4 punctele 96-104. În aceste situații, valoarea expunerii la riscul de credit al contrapartidei aferent instrumentelor derivate de credit menționate anterior este zero.

4. Valoarea expunerii la riscul de credit al contrapartidei aferent instrumentelor vândute de tip swap pe risc de credit din afara portofoliului de tranzacționare, în măsura în care acestea sunt tratate ca instrumente prin intermediul cărora instituția de credit oferă protecție creditului și care fac obiectul unei cerințe de capital pentru riscul de credit la întreaga valoare noțională, este zero.

5. Pentru toate metodele descrise la părțile 3-6, valoarea expunerii pentru o anumită contrapartidă este egală cu suma valorilor expunerilor calculate pentru fiecare grup de compensare cu contrapartida respectivă.

6. O valoare a expunerii egală cu zero pentru riscul de credit al contrapartidei poate fi atribuită contractelor derivate, operațiunilor de report, operațiunilor de împrumut sau de creditare de valori mobiliare și mărfuri, tranzacțiilor cu termen lung de decontare și operațiunilor de creditare cu apel în marjă aflate în derulare cu o contrapartidă centrală și care nu au fost respinse de respectiva contrapartidă centrală. De asemenea, o valoare a expunerii egală cu zero poate fi atribuită expunerilor la riscul de credit față de contrapartide centrale, ca urmare a contractelor derivate, a operațiunilor de report, a operațiunilor de împrumut sau de creditare de valori mobiliare și mărfuri, a tranzacțiilor cu termen lung de decontare și a operațiunilor de creditare cu apel în marjă, sau altor expuneri stabilite de autoritățile competente, pe care instituția de credit le are în proces de derulare cu contrapartida centrală. Expunerile contrapartidei centrale la riscul de credit al contrapartidei față de toți participanții la acordurile sale trebuie acoperite zilnic integral prin garanții reale.

7. Expunerile care decurg din tranzacțiile cu termen lung de decontare se pot stabili pe baza oricăreia dintre metodele specificate la părțile 3-6, indiferent de metodele alese pentru tratarea instrumentelor financiare derivate tranzacționate pe OTC, a operațiunilor de report, a operațiunilor de împrumut sau de creditare de valori mobiliare și mărfuri, a tranzacțiilor cu termen lung de decontare și a operațiunilor de creditare cu apel în marjă. Pentru calcularea cerințelor de capital în cazul tranzacțiilor cu termen lung de decontare, instituțiile de credit care utilizează abordarea prevăzută la articolele 84-89 pot aplica ponderările de risc în conformitate cu abordarea prevăzută la articolele 78-83, în mod permanent și indiferent de importanța pozițiilor respective.

8. În cazul metodelor descrise la părțile 3 și 4, autoritățile competente trebuie să garanteze că valoarea noțională care trebuie luată în calcul este un indicator adecvat pentru riscul inerent care decurge din contract. De exemplu, în cazul în care contractul prevede o multiplicare a fluxurilor de numerar, valoarea noțională trebuie ajustată pentru a ține seama de efectele multiplicării asupra structurii riscului aferent contractului în cauză.

Etapa (a): prin aplicarea valorilor curente de piață contractelor (marcarea la piață), se obține costul curent de înlocuire al tuturor contractelor cu valori pozitive.

Etapa (b): pentru a obține valoarea expunerii de credit potențiale viitoare, cu excepția contractelor swap pe rata dobânzii, caz în care se calculează numai costul curent de înlocuire, valorile noționalului sau valorile activului suport se înmulțesc cu procentele din Tabelul 1:

Pentru a calcula expunerea de credit potențială viitoare în conformitate cu etapa (b), autoritățile competente permit instituțiilor de credit să aplice procentele indicate în tabelul 2 în locul celor indicate în tabelul 1, cu condiția ca instituțiile respective să facă uz de opțiunea prevăzută la punctul 21 din anexa IV la Directiva 2006/49/CE pentru contractele pe mărfuri, cu excepția aurului, în sensul alineatului (3) din anexa IV la prezenta directivă:

Etapa (c): suma costului curent de înlocuire și expunerea de credit potențială viitoare reprezintă valoarea expunerii.

Etapa (a): valoarea noționalului fiecărui instrument se multiplică cu procentele indicate în tabelul 3.

Etapa (b): expunerea inițială astfel obținută este valoarea expunerii.

1. Metoda standardizată (MS) poate fi utilizată numai pentru instrumentele financiare derivate tranzacționate pe OTC și tranzacțiile cu termen lung de decontare. Valoarea expunerii se calculează separat pentru fiecare grup de compensare. Se stabilește prin deducerea garanțiilor, pe baza următoarei formule:

valoarea expunerii =

unde:

CMV = valoarea curentă de piață a portofoliului de tranzacții din cadrul unui grup de compensare cu o contrapartidă, înainte de deducerea garanțiilor, respectiv:

unde:

CMVi = valoarea curentă de piață a tranzacției i;

CMC = valoarea curentă de piață a garanțiilor atribuite grupului de compensare, unde:

unde:

CMCl = valoarea curentă de piață a garanțiilor l;

i = indicele care desemnează tranzacția;

l = indicele care desemnează garanțiile;

j = indicele care desemnează categoria grupului de acoperire a riscului. Aceste grupuri de acoperire a riscului corespund unor factori de risc pentru care pozițiile de risc de semn opus pot fi compensate, rezultând o poziție de risc netă, pe baza căreia se calculează valoarea expunerii;

RPTij = poziție de risc din tranzacția i în raport cu grupul j de acoperire a riscului;

RPClj = poziție de risc din garanțiile l în raport cu grupul j de acoperire a riscului;

CCRMj = multiplicatorul aferent riscului de credit al contrapartidei, stabilit în tabelul 5, în raport cu grupul j de acoperire a riscului;

β = 1,4.

Garanțiile unei contrapartide au semn pozitiv, în timp ce garanțiile furnizate unei contrapartide au semn negativ.

Garanțiile recunoscute pe baza metodei în cauză se limitează la garanțiile eligibile în conformitate cu partea 1 punctul 11 din anexa VIII la prezenta directivă și cu punctul 9 din anexa II la Directiva 2006/49/CE.

2. În cazul în care o tranzacție cu instrumente financiare derivate, care se desfășoară pe OTC și prezintă un profil de risc linear, prevede schimbul unui instrument financiar contra unei sume de bani, aspectul privind plata se numește segment de plată. Tranzacțiile care prevăd schimbul unei plăți contra altei plăți sunt constituite din două segmente de plată. Segmentele de plată sunt formate din plățile brute prevăzute în contract, inclusiv valoarea noțională a tranzacției. Pentru efectuarea următoarelor calcule, instituțiile de credit pot să nu țină seama de riscul de rată a dobânzii aferent segmentelor de plată cu scadență mai mică de un an. Instituțiile de credit pot trata tranzacțiile care constau din două segmente de plată denominate în aceeași monedă, cum ar fi swap pe rata dobânzii, ca fiind o singură tranzacție agregată. Tratamentul specific segmentelor de plată se aplică tranzacției agregate.

3. Tranzacțiile cu profil de risc linear, având ca instrumente financiare suport capitaluri proprii (inclusiv indici ai capitalurilor proprii), aur, alte metale prețioase sau alte mărfuri, sunt puse în corespondență cu o poziție de risc pe respectivele capitaluri proprii (sau indici ai capitalurilor proprii) sau mărfuri (inclusiv aur și alte metale prețioase) și cu o poziție de risc pe rata dobânzii pentru segmentul de plată. În cazul în care segmentul de plată este denominat în valută, acesta este pus în corespondență cu o poziție de risc în respectiva valută.

4. Tranzacțiile cu profil de risc linear, având ca instrument suport un titlu de creanță, sunt puse în corespondență cu o poziție de risc pe rata dobânzii pentru titlul de creanță respectiv și cu o altă poziție de risc pe rata dobânzii pentru segmentul de plată. Tranzacțiile cu profil de risc linear care prevăd schimbul unei plăți contra altei plăți, inclusiv contractele la termen pe cursul de schimb, sunt puse în corespondență cu o poziție de risc pe rata dobânzii pentru fiecare dintre segmentele de plată. În cazul în care titlul de creanță suport este denominat în valută, titlul respectiv este pus în corespondență cu o poziție de risc în valuta respectivă. În cazul în care un segment de plată este denominat în valută, segmentul de plată respectiv este, de asemenea, pus în corespondență, cu o poziție de risc în valuta respectivă. Valoarea expunerii pentru un swap de bază pe curs de schimb este zero.

5. Dimensiunea unei poziții de risc care provine dintr-o tranzacție cu profil de risc linear este valoarea noțională efectivă (preț de piață înmulțit cu cantitate) a instrumentelor financiare suport (inclusiv mărfuri), convertită în moneda națională a instituției de credit, cu excepția cazului titlurilor de creanță.

6. Pentru titlurile de creanță și segmentele de plată, dimensiunea poziției de risc este produsul dintre valoarea noțională efectivă a plăților brute de efectuat (inclusiv valoarea noțională) convertită în moneda națională a instituției de credit, și durata modificată a titlului de creanță, respectiv a segmentului de plată.

7. Dimensiunea unei poziții de risc care provine dintr-un swap pe risc de credit este produsul dintre valoarea noțională a titlului de creanță de referință și scadența rămasă a instrumentului de tip swap pe risc de credit.

8. Dimensiunea unei poziții de risc care provine dintr-un instrument financiar derivat tranzacționat pe OTC cu profil de risc nelinear, inclusiv opțiuni și instrumente de tip swaption, este egală cu echivalentul delta al valorii noționale efective a instrumentului financiar care stă la baza tranzacției, cu excepția cazului unui titlu de creanță suport.

9. Dimensiunea unei poziții de risc care provine dintr-un instrument financiar derivat tranzacționat pe OTC cu profil de risc nelinear, inclusiv opțiuni și instrumente de tip swaption, al cărui instrument suport este reprezentat de un titlu de creanță sau de un segment de plată, este egală cu produsul dintre echivalentul delta al valorii noționale efective a instrumentului financiar sau a segmentului de plată și durata modificată a titlului de creanță, respectiv a segmentului de plată.

10. Pentru stabilirea pozițiilor de risc, garanțiile din partea unei contrapartide trebuie înțelese ca o creanță asupra contrapartidei decurgând dintr-un contract pe un instrument derivat (poziție lungă), scadentă astăzi, în timp ce garanțiile furnizate unei contrapartide trebuie înțelese ca o obligație față de contrapartidă (poziție scurtă), scadentă astăzi.

11. Instituțiile de credit pot utiliza următoarele formule pentru a stabili dimensiunea și semnul unei poziții de risc:

pentru toate instrumentele, cu excepția titlurilor de creanță:

valoarea noțională efectivă, sau

unde:

Pref = prețul instrumentului suport, denominat în monedă de referință;

V = valoarea instrumentului financiar (în cazul unei opțiuni, aceasta este prețul opțiunii, iar în cazul unei tranzacții cu profil de risc linear, aceasta este chiar valoarea instrumentului suport);

p = prețul instrumentului suport, denominat în aceeași monedă ca V;

pentru titlurile de creanță și segmentele de plată ale tuturor tranzacțiilor:

valoarea noțională efectivă multiplicată cu durata modificată sau

echivalentul delta al valorii noționale multiplicat cu durata modificată

unde:

V = valoarea instrumentului financiar (în cazul unei opțiuni, aceasta este prețul opțiunii, iar în cazul unei tranzacții cu profil de risc linear, aceasta este chiar valoarea instrumentului suport, respectiv a segmentului de plată);

r = nivelul ratei dobânzii.

În cazul în care V este denominată în altă monedă decât moneda de referință, instrumentul derivat trebuie convertit în moneda de referință prin înmulțirea cu respectivul curs de schimb.

12. Pozițiile de risc trebuie clasificate în grupuri de acoperire a riscului. Pentru fiecare grup de acoperire a riscului, se calculează valoarea absolută a sumei pozițiilor de risc rezultante. Această sumă este denumită „poziție de risc netă” și este reprezentată prin:

din formula specificată la primul paragraf.

13. Pentru pozițiile de risc privind rata dobânzii, care provin din depozite în numerar primite din partea contrapartidei drept garanție, din segmente de plată și din titluri de creanță suport, pentru care se aplică o cerință de capital de cel mult 1,60 % în conformitate cu tabelul 1 din anexa I la Directiva 2006/49/CE, există șase grupuri de acoperire a riscului pentru fiecare monedă, indicate în continuare în tabelul 4. Grupurile de acoperire a riscului se definesc printr-o combinație a criteriilor „scadență” și „rate ale dobânzii de referință”.

14. Pentru pozițiile de risc pe rata dobânzii care provin din titluri de creanță suport sau din segmente de plată pentru care rata dobânzii este legată de o rată a dobânzii de referință, care reprezintă un nivel general al dobânzilor de pe piață, maturitatea reziduală este durata intervalului de timp până la următoarea reajustare a ratei dobânzii. În toate celelalte cazuri, maturitatea reziduală este durata de viață rămasă a titlului de creață suport sau, în cazul unui segment de plată, durata de viață rămasă a tranzacției.

15. Există un singur grup de acoperire a riscului pentru fiecare emitent al unui titlu de creanță de referință care stă la baza unui instrument de tip swap pe risc de credit.

16. Pentru pozițiile de risc pe rata dobânzii care provin din depozite în numerar care sunt furnizate unei contrapartide drept garanție, în situația în care contrapartida respectivă nu are obligații de plată scadente cu risc specific scăzut, precum și din titluri de creanță suport, pentru care se aplică o cerință de capital mai mare de 1,60 % în conformitate cu tabelul 1 din anexa I la Directiva 2006/49/CE, există un singur grup de acoperire a riscului pentru fiecare emitent. În cazul în care un segment de plată reproduce un astfel de titlu de creanță, există, de asemenea, un singur grup de acoperire a riscului pentru fiecare emitent al titlului de creanță de referință. Instituțiile de credit pot atribui aceluiași grup de acoperire a riscului poziții de risc care decurg din titluri de creanță ale unui anumit emitent sau din titluri de creanță de referință ale aceluiași emitent, care sunt reproduse de segmente de plată sau care stau la baza unui instrument de tip swap pe risc de credit.

17. Instrumentele financiare suport, altele decât titlurile de creanță, se atribuie acelorași grupuri de acoperire a riscului numai în cazul în care sunt instrumente identice sau similare. În toate celelalte cazuri, ele se atribuie unor grupuri distincte de acoperire a riscului. Similaritatea instrumentelor se stabilește după cum urmează:

18. Multiplicatorii aferenți riscului de credit al contrapartidei pentru diferite categorii de grupuri de acoperire a riscului sunt specificați în următorul tabel 5:

Instrumentele suport ale instrumentelor financiare derivate tranzacționate pe OTC, specificate în tabelul 5 punctul 10, se atribuie unor grupuri distincte de acoperire a riscului pentru fiecare categorie de instrument suport.

19. Pentru tranzacțiile cu profil de risc neliniar sau pentru segmentele de plată și pentru tranzacțiile care au ca instrument suport titluri de creanță, pentru care instituția de credit nu poate stabili delta, respectiv durata modificată, cu ajutorul unui model aprobat de autoritatea competentă pentru stabilirea cerințelor minime de capital pentru riscul de piață, autoritatea competentă stabilește dimensiunea pozițiilor de risc și multiplicatorii aferenți riscului de credit al contrapartidei aplicabili în mod prudențial. După caz, autoritățile competente pot solicita utilizarea metodei stabilite la partea 3. Compensarea nu este recunoscută (respectiv, valoarea expunerii se stabilește ca și în cazul unui grup de compensare care ar include doar tranzacția individuală).

20. Fiecare instituție de credit dispune de proceduri interne pentru a verifica dacă, înainte de includerea unei tranzacții într-un grup de acoperire a riscului, tranzacția respectivă se desfășoară pe baza unui contract de compensare, executoriu din punct de vedere legal, care îndeplinește cerințele prevăzute la partea 7.

21. Instituția de credit care utilizează garanții pentru a diminua riscul de credit al contrapartidei trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, înainte de recunoașterea în calculele sale a efectului garanțiilor, garanțiile respective îndeplinesc standardele de certitudine juridică stabilite de anexa VIII.

1. Cu aprobarea autorităților competente, o instituție de credit poate utiliza metoda modelului intern (MMI) pentru a calcula valoarea expunerii pentru tranzacțiile menționate la partea 2 punctul (2) (i) sau pentru tranzacțiile menționate la partea 2 punctul 2 (ii), 2 (iii) și 2 (iv), sau pentru tranzacțiile menționate la partea 2 punctul 2 (i)-(iv). În fiecare dintre aceste situații, pot fi incluse, de asemenea, tranzacțiile menționate la partea 2 punctul 2 (v). Fără a aduce atingere părții 2 punctul 1 paragraful al doilea, instituțiile de credit pot decide să nu aplice metoda respectivă pentru expunerile nesemnificative în ceea ce privește dimensiunea și riscul. Pentru a aplica MMI, o instituție de credit trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de prezenta parte.

2. Cu aprobarea autorităților competente, aplicarea MMI se poate efectua secvențial în funcție de diferite tipuri de tranzacții, iar pe durata acestei perioade instituția de credit poate utiliza metodele specificate la partea 3 sau la partea 5. Fără a aduce atingere celorlalte dispoziții ale prezentei părți, instituțiile de credit nu sunt obligate să utilizeze un anumit tip de model.

3. Pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate tranzacționate pe OTC și pentru tranzacțiile cu termen lung de decontare, pentru care nu a obținut aprobarea de utilizare a MMI, instituția de credit trebuie să utilizeze metodele specificate la partea 3 sau la partea 5. Utilizarea combinată a acestor două metode este permisă pe bază continuă în cadrul unui grup. Utilizarea combinată a acestor două metode în cadrul unei entități juridice se permite numai în cazul în care una dintre metode este utilizată pentru cazurile prevăzute la partea 5 punctul 19.

4. Instituțiile de credit care au obținut aprobare de utilizare a MMI nu pot reveni la utilizarea metodelor specificate la partea 3 sau la partea 5 decât pentru motive justificate în mod corespunzător și cu aprobarea autorităților competente. În cazul în care o instituție de credit nu mai îndeplinește cerințele prevăzute de prezenta parte, ea fie prezintă autorității competente un plan de redresare oportună, fie demonstrează că efectul neîndeplinirii cerințelor în cauză este nesemnificativ.

5. Valoarea expunerii se determină la nivelul grupului de compensare. Modelul trebuie să specifice distribuția anticipată a modificărilor valorii de piață a grupului de compensare, datorate modificărilor unor variabile ale pieței cum ar fi ratele dobânzii și ratele cursului de schimb. Modelul calculează apoi valoarea expunerii aferente grupului de compensare la o dată viitoare, în funcție de modificările variabilelor pieței. În cazul contrapartidelor care au încheiat un contract în marjă, modelul poate, de asemenea, să surprindă modificările viitoare ale garanțiilor.

6. Instituțiile de credit pot include garanțiile financiare eligibile, definite la partea 1 punctul 11 din anexa VIII la prezenta directivă și la punctul 9 din anexa II la Directiva 2006/49/CE, în distribuțiile anticipate ale modificărilor valorii de piață a grupului de compensare, în cazul în care garanțiile respective îndeplinesc cerințele cantitative, calitative și cele aferente datelor pentru MMI.

7. Valoarea expunerii se calculează ca produsul dintre α și expunerea anticipată pozitivă (EPE) efectivă:

Valoarea expunerii = α × EPE efectivă

unde:

alfa (α) este 1,4, dar autoritățile competente pot solicita utilizarea unei valori mai mari a factorului alfa, iar EPE efectivă se calculează prin estimarea valorii anticipate a expunerii (EEt), ca valoare medie a expunerii la momentul viitor t, unde media se determină pe baza valorilor viitoare posibile ale factorilor de risc de piață relevanți. Modelul estimează valoarea expunerii anticipate la câteva date viitoare t1, t2, t3 etc.

8. Expunerea anticipată (EE) efectivă se calculează prin recurență:

unde:

momentul curent se notează cu t0, iar EEt0 efectivă este egală cu expunerea curentă.

9. În acest sens, expunerea anticipată pozitivă efectivă reprezintă valoarea medie a expunerilor anticipate efective pe durata primului an al expunerii viitoare. În cazul în care toate contractele din grupul de compensare au o scadență mai mică de un an, expunerea anticipată pozitivă este valoarea medie a expunerilor anticipate până la data la care toate contractele din grupul de compensare ajung la scadență. Expunerea anticipată pozitivă efectivă se calculează ca medie ponderată a expunerilor anticipate efective:1 year;maturity

unde:

ponderările Δtk = tk – tk-1 permit să se țină seama de cazul în care expunerea viitoare se calculează la momente de timp care nu sunt repartizate la intervale egale.

10. Dimensiunile expunerii anticipate sau ale expunerii maxime se calculează pe baza unei distribuții a expunerilor care ține seama de posibilitatea ca expunerile să nu fie normal distribuite.

11. Instituțiile de credit pot utiliza o măsură mai prudentă decât produsul dintre α și expunerea anticipată pozitivă efectivă, calculat în conformitate cu ecuația menționată anterior pentru fiecare contrapartidă.

12. Fără a aduce atingere dispozițiilor punctului 7, instituțiile de credit pot utiliza, cu aprobarea autorităților competente, propriile estimări ale lui α, cu condiția ca valoarea acestuia să nu fie mai mică decât 1,2, iar α să fie egal cu raportul dintre capitalul intern rezultat ca urmare a unei simulări globale pe toate contrapartidele a expunerii la riscul de credit al contrapartidei (numărător) și capitalul intern determinat pe baza expunerii anticipate pozitive (numitor). La numitor, expunerea anticipată pozitivă trebuie să fie utilizată ca și când ar fi o sumă fixă exigibilă. Instituțiile de credit trebuie să demonstreze că estimările proprii ale lui α reflectă, la numărător, surse semnificative ale dependenței stocastice a distribuției valorilor de piață ale tranzacțiilor sau ale portofoliilor de tranzacții pe contrapartide. Estimările proprii ale lui α trebuie să țină seama de varietatea portofoliilor.

13. O instituție de credit trebuie să se asigure că atât numărătorul cât și numitorul lui α se calculează în mod coerent în ceea ce privește metodologia de modelare, specificările parametrilor și structura portofoliului. Abordarea utilizată pentru estimarea lui α are la bază abordarea instituției de credit cu privire la capitalul intern, trebuie să fie bine documentată și să facă obiectul unui proces independent de validare. De asemenea, instituțiile de credit trebuie să revizuiască cel puțin trimestrial estimările efectuate și chiar mai des atunci când structura portofoliului variază în timp. Instituțiile de credit evaluează, de asemenea, riscul aferent modelului.

14. După caz, volatilitățile și corelațiile factorilor de risc de piață utilizați în simularea comună a riscului de piață și a riscului de credit trebuie să fie condiționate de factorul de risc de credit, pentru a indica creșterile potențiale ale volatilității sau ale corelației în contextul unui declin economic.

15. În cazul în care grupul de compensare face obiectul unui contract în marjă, instituțiile de credit trebuie să utilizeze una dintre următoarele măsuri ale expunerii anticipate pozitive:

Cerințe minime pentru modelele de calcul al expunerii anticipate pozitive (EPE)

16. Modelul utilizat de o instituție de credit pentru calcularea expunerilor anticipate pozitive trebuie să îndeplinească cerințele operaționale prevăzute la punctele 17-41.

17. Instituția de credit trebuie să dispună de o unitate de control, care să fie responsabilă cu proiectarea și aplicarea sistemului de gestionare a riscului de credit al contrapartidei, inclusiv pentru validarea inițială și continuă a modelului. Unitatea de control al riscului verifică integritatea datelor de intrare, întocmește și analizează rapoarte asupra rezultatelor modelului de măsurare a riscului instituției de credit și evaluează legătura dintre măsurile expunerii la risc și limitele de creditare și tranzacționare. Unitatea în cauză funcționează independent de alte unități responsabile cu inițierea, reînnoirea sau tranzacționarea expunerilor și trebuie, de asemenea, să nu fie supusă nici unei influențe inoportune; trebuie să dețină personal adecvat; trebuie să prezinte rapoarte direct cadrelor de conducere a instituției de credit. Activitatea unității de control al riscului face parte integrantă din procesul instituției de credit de gestionare zilnică a riscului de credit. În consecință, rezultatele acesteia fac parte integrantă din procesul de planificare, monitorizare și control al creditului și al profilului de risc de credit în ansamblu, aferente instituției de credit.

18. O instituție de credit trebuie să dispună de politici, procese și sisteme de gestionare a riscului de credit al contrapartidei, solide din punct de vedere conceptual și aplicate cu integritate. Un cadru solid de gestionare a riscului de credit al contrapartidei trebuie să includă identificarea, măsurarea, gestionarea, aprobarea și raportarea internă a riscului de credit al contrapartidei.

19. Politicile unei instituții de credit privind gestionarea riscului țin seama de riscul de piață, de riscul de lichiditate și de riscurile legale și operaționale care pot fi asociate cu riscul de credit al contrapartidei. Instituția de credit nu desfășoară activități comerciale cu o contrapartidă fără a evalua în prealabil solvabilitatea acesteia și ține seama în mod corespunzător de riscul de credit la decontare și riscul de credit dinaintea decontării. Riscurile respective sunt gestionate cât mai cuprinzător la nivel de contrapartidă (prin agregarea expunerilor la riscul de credit al contrapartidei cu alte expuneri la risc de credit) și la nivelul întregii societăți.

20. Consiliul de administrație și cadrele de conducere ale unei instituții de credit trebuie să participe activ în procesul de control al riscului de contrapartidă și trebuie să îl considere un aspect esențial al activității economice, căruia trebuie să i se aloce resurse semnificative. Cadrele de conducere trebuie să cunoască limitele și ipotezele aferente modelului utilizat, precum și impactul pe care acestea îl pot avea asupra fiabilității rezultatelor. Cadrele de conducere trebuie, de asemenea, să țină seama de incertitudinile aferente condițiilor de piață, precum și de problemele operaționale, și să cunoască modalitatea în care acestea sunt reflectate în model.

21. Rapoartele zilnice privind expunerile instituției de credit la riscul de credit al contrapartidei sunt revizuite de către cadrele de conducere cu un nivel ierarhic adecvat și cu autoritate suficientă pentru a aplica atât reducerea pozițiilor asumate la nivel individual de administratorii de credite sau de cei care tranzacționează, precum și reducerea expunerii globale a instituției de credit la riscul de credit al contrapartidei.

22. Sistemul unei instituții de credit privind gestionarea riscului de credit al contrapartidei este utilizat împreună cu limitele interne de creditare și de tranzacționare. Limitele menționate anterior trebuie să se coreleze cu modelul adoptat de instituția de credit de măsurare a riscului într-o manieră coerentă în timp și înțeleasă în mod corespunzător de administratorii de credit, de cei care tranzacționează și de cadrele de conducere.

23. Măsurarea de către instituția de credit a riscului de credit al contrapartidei trebuie să includă măsurarea zilnică și pe parcursul zilei a utilizării liniilor de credit. Instituția de credit măsoară expunerea curentă la valoarea brută, precum și la valoarea netă a garanțiilor. Instituția de credit calculează și monitorizează, la nivel de portofoliu și la nivel de contrapartidă, expunerea maximă sau expunerea potențială viitoare la un interval de încredere ales de instituția de credit. Instituția de credit ține seama de pozițiile importante sau cu un grad ridicat de concentrare, inclusiv pe grupuri de clienți aflați în legătură pe un anumit sector economic, pe o anumită piață etc.

24. Instituția de credit trebuie să dețină un program curent și strict de simulare de situații de criză, care să completeze analiza riscului de credit al contrapartidei bazată pe rezultatele zilnice ale modelului instituției de măsurare a riscului. Rezultatele acestor simulări de criză trebuie reexaminate periodic de cadrele de conducere și trebuie să se reflecte în politicile și în limitele privind riscul de credit al contrapartidei, stabilite de cadrele de conducere și de consiliul de administrație. În cazul în care aceste simulări de criză evidențiază o anumită vulnerabilitate la un anumit ansamblu de circumstanțe, instituția de credit trebuie să adopte fără întârziere măsuri de gestionare adecvată a riscurilor respective.

25. Instituția de credit trebuie să dispună de proceduri care să asigure conformitatea cu documentele care stabilesc politicile, mecanismele de control și procedurile interne privind funcționarea sistemului de gestionare a riscului de credit al contrapartidei. Sistemul de gestionare a riscului de credit al contrapartidei deținut de instituția de credit trebuie să fie documentat în mod corespunzător și să ofere explicații cu privire la tehnicile empirice utilizate pentru măsurarea riscului de credit al contrapartidei.

26. În cadrul procesului periodic de audit intern, instituția de credit desfășoară o reexaminare independentă a sistemului de gestionare a riscului de credit al contrapartidei. Reexaminarea respectivă trebuie să includă atât activitățile unităților operaționale menționate la punctul 17, cât și activitățile unității independente de control al riscului de credit al contrapartidei. Reexaminarea procesului general de gestionare a riscului de credit al contrapartidei trebuie să se realizeze cu regularitate și să aibă în vedere cel puțin următoarele aspecte:

27. Distribuția expunerilor generată de modelul utilizat pentru a calcula expunerea anticipată pozitivă efectivă trebuie să facă parte integrantă din procesul instituției de credit de gestionare zilnică a riscului de credit al contrapartidei. Rezultatele modelului au, în consecință, un rol esențial în aprobarea creditului, în gestionarea riscului de credit al contrapartidei, în alocarea capitalului intern și în gestionarea de întreprindere a instituției de credit.

28. O instituție de credit trebuie să dispună de un dosar al utilizării modelelor care generează o distribuție a expunerilor la riscul de credit al contrapartidei. Instituția de credit trebuie să demonstreze în acest mod că utilizează un model pentru a calcula distribuțiile expunerilor pe care se bazează calcularea expunerilor anticipate pozitive care, în sens larg, îndeplinește cerințele minime prevăzute de prezenta parte cu cel puțin un an înaintea obținerii aprobării din partea autorităților competente.

29. Modelul utilizat pentru a genera o distribuție a expunerilor la riscul de credit al contrapartidei trebuie să facă parte integrantă din cadrul de gestionare a riscului de credit al contrapartidei, care include identificarea, măsurarea, gestionarea, aprobarea și raportarea internă cu privire la riscul de credit al contrapartidei. Cadrul respectiv include măsurarea utilizării liniilor de credit (prin agregarea expunerilor la riscul de credit al contrapartidei cu alte expuneri la riscul de credit), precum și alocarea capitalului intern. Pe lângă expunerea anticipată pozitivă, o instituție de credit trebuie să măsoare și să gestioneze expunerile curente. După caz, instituția de credit trebuie să măsoare expunerea curentă la valoarea brută și la valoarea netă a garanțiilor. Se consideră că testul de utilizare a fost efectuat în cazul în care o instituție de credit utilizează alte măsurări ale riscului de credit al contrapartidei, cum ar fi expunerea maximă sau expunerea de credit potențială viitoare, bazate pe distribuția expunerilor generată de același model care este utilizat pentru calcularea expunerii anticipate pozitive.

30. O instituție de credit trebuie să dispună de sisteme capabile să estimeze zilnic, după caz, expunerea anticipată, cu excepția cazului în care demonstrează autorităților competente că expunerile sale la riscul de credit al contrapartidei justifică o frecvență mai mică de calcul. Instituția de credit trebuie să calculeze expunerea anticipată de-a lungul unui profil temporal de orizonturi de estimare, care să reflecte în mod adecvat structura temporală a fluxurilor viitoare de numerar și scadența contractelor, și într-o manieră care să țină seama de importanța și de structura expunerilor.

31. Expunerea se măsoară, se monitorizează și se verifică pe durata de viață a tuturor contractelor din grupul de compensare (nu doar pe un interval de timp de un an). Instituția de credit trebuie să dispună de proceduri care să permită identificarea și controlul riscurilor contrapartidelor în cazul în care expunerea depășește intervalul de timp de un an. Creșterea estimată a expunerii trebuie să fie o dată de intrare pentru modelul instituției de credit cu privire la capitalul intern.

32. O instituție de credit trebuie să dispună de procese solide de simulare de criză utilizate pentru evaluarea ratei de adecvare a capitalului pentru riscul de credit al contrapartidei. Cuantificările de criză se compară cu cele ale expunerii anticipate pozitive și sunt considerate de instituția de credit ca făcând parte integrantă din procesul prevăzut la articolul 123. Prin simularea de criză se identifică, de asemenea, posibile evenimente sau modificări viitoare ale condițiilor economice, care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor instituției de credit la riscul de credit, și se evaluează capacitatea instituției respective de a face față modificărilor respective.

33. Instituția de credit simulează în situație de criză expunerile sale la riscul de credit al contrapartidei și efectuează inclusiv simulări de criză care să combine factorii de risc de piață și de risc de credit. Simulările de criză pentru riscul de credit al contrapartidei iau în considerare riscul de concentrare (față de o singură contrapartidă sau grupuri de contrapartide), riscul de evoluție corelată a riscurilor de piață și de credit și riscul ca lichidarea pozițiilor contrapartidei să provoace modificări ale pieței. Simulările de criză trebuie să analizeze, de asemenea, impactul modificărilor pieței asupra pozițiilor proprii ale instituției de credit, iar instituția de credit trebuie să integreze acest impact în evaluarea riscului de credit al contrapartidei.

34. Instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție corespunzătoare expunerilor care conduc la un nivel semnificativ al riscului general de corelare.

35. Instituțiile de credit trebuie să dispună de proceduri de identificare, monitorizare și control al situațiilor de risc specific de corelare de la începutul tranzacției și pe toată durata derulării acesteia.

36. Modelul reflectă condițiile și specificațiile tranzacțiilor într-o manieră actualizată, completă și prudentă. Condițiile respective trebuie să includă cel puțin valorile noționale ale contractelor, scadența, activele de referință, contractele în marjă și acordurile de compensare. Specificațiile și condițiile tranzacțiilor se păstrează într-o bază de date care face obiectul unui proces periodic și formal de verificare. Procesul de recunoaștere a acordurilor de compensare presupune avizul juriștilor, pentru a se verifica caracterul executoriu din punct de vedere legal al compensării, și trebuie să fie înregistrat în baza de date de către o unitate independentă. Transmiterea către model a datelor cu privire la condițiile și specificațiile tranzacțiilor trebuie, de asemenea, să facă obiectul unui proces de audit intern, iar între model și sistemele de date sursă trebuie să existe procese formale de corelare pentru a se verifica permanent dacă datele cu privire la condițiile și specificațiile tranzacțiilor sunt reflectate corect sau, cel puțin, prudent în calculul expunerilor anticipate pozitive.

37. Pentru a calcula expunerile curente, modelul utilizează datele curente de piață. Atunci când utilizează date istorice pentru estimarea volatilității și a corelațiilor, acestea trebuie să acopere o perioadă de cel puțin trei ani și să fie actualizate trimestrial sau mai frecvent, în cazul în care condițiile de piață necesită acest lucru. Datele trebuie să acopere o întreagă gamă de condiții economice, de exemplu un ciclu economic întreg. O unitate independentă de unitatea operațională validează prețul furnizat de aceasta din urmă. Datele trebuie să fie colectate independent de liniile de activitate, să fie introduse în model în timp util și într-o manieră completă și să fie păstrate într-o bază de date care face obiectul unui proces formal și periodic de verificare. O instituție de credit trebuie să dispună, de asemenea, de un proces bine dezvoltat de verificare a integrității datelor, care să permită eliminarea observațiilor eronate și/sau a celor deficitare. În măsura în care modelul se bazează pe aproximări ale datelor de piață pentru produsele noi pentru care nu sunt disponibile anumite date istorice pe o perioadă de trei ani, politicile interne trebuie să identifice aproximările adecvate, iar instituția de credit trebuie să demonstreze empiric că aproximările furnizează o reprezentare prudentă a riscului asumat în condiții nefavorabile de piață. În cazul în care modelul include efectele garanțiilor asupra modificărilor valorii de piață a grupului de compensare, instituția de credit trebuie să dispună de date istorice adecvate pentru modelarea volatilității garanțiilor.

38. Modelul face obiectul unui proces de validare. Procesul respectiv trebuie să se regăsească cu claritate în politicile și procedurile instituțiilor de credit. Procesul de validare trebuie să specifice tipul de testare necesară pentru a garanta integritatea modelului și pentru a identifica condițiile în care ipotezele sunt încălcate și se poate ajunge la subestimarea expunerii anticipate pozitive. Procesul de validare implică o reexaminare a caracterului exhaustiv al modelului.

39. Instituția de credit monitorizează riscurile pertinente și deține procese de estimare a expunerii anticipate pozitive atunci când riscurile respective devin semnificative. Aceasta include următoarele elemente:

40. O instituție de credit trebuie să dețină proceduri interne de verificare dacă, înainte de includerea unei tranzacții într-un grup de compensare, tranzacția respectivă face obiectul unui contract de compensare executoriu din punct de vedere legal, care îndeplinește cerințele prevăzute la partea 7.

41. Instituția de credit care utilizează garanții pentru a diminua riscul de credit al contrapartidei trebuie să dețină proceduri interne pentru a verifica, înainte de recunoașterea efectului garanțiilor în calculele sale, că garanțiile în cauză respectă standardele de certitudine juridică stabilite de anexa VIII.

42. Modelul de calcul al expunerilor anticipate pozitive al unei instituții de credit trebuie să îndeplinească următoarele cerințe de validare:

În cazul în care procesul de control a posteriori indică faptul că modelul nu este suficient de exact, autoritățile competente revocă aprobarea modelului și impun adoptarea unor măsuri adecvate care garantează îmbunătățirea imediată a modelului. De asemenea, autoritățile competente pot solicita instituțiilor de credit să dețină fonduri proprii suplimentare în conformitate cu articolul 136.

(a) Tipuri de compensare recunoscute de autoritățile competente

În sensul prezentei părți, „contrapartidă” reprezintă orice entitate (inclusiv persoane fizice) care are competența de a încheia un acord de compensare contractuală, iar „acord de compensare încrucișată contractuală” reprezintă un acord bilateral scris între o instituție de credit și o contrapartidă care creează o singură obligație din punct de vedere legal acoperind toate acordurile cadru bilaterale și tranzacțiile aferente unor categorii diferite de produse. Acordurile de compensare încrucișată contractuală acoperă doar compensarea efectuată pe bază bilaterală.

În sensul compensării încrucișate, se consideră ca fiind categorii diferite de produse următoarele:

Autoritățile competente consideră că următoarele tipuri de compensare contractuală reduc riscurile:

(b) Condiții de recunoaștere

Autoritățile competente consideră compensarea contractuală ca reducând riscurile numai în următoarele condiții:

Autoritățile competente, după consultarea celorlalte autorități competente în cauză, dacă este necesar, trebuie să asigure că compensarea contractuală este validă din punct de vedere legal sub incidența legislației fiecărei jurisdicții. În cazul în care autoritățile competente nu sunt mulțumite în acest sens, ele nu recunosc acordul de compensare contractuală ca diminuator de risc pentru nici una dintre contrapartide.

Autoritățile competente pot accepta opinii legale justificate întocmite în funcție de diferite tipuri de compensări contractuale.

Nu poate fi recunoscut ca diminuator de risc nici un contract care conține o dispoziție care permite unei contrapartide care își respectă obligațiile contractuale să facă numai plăți limitate sau să nu facă nici o plată în contul averii contrapartidei care nu-și respectă obligațiile contractuale, chiar dacă aceasta din urmă este un creditor net (clauza walkaway).

De asemenea, în cazul acordurilor de compensare încrucișată contractuală, trebuie să se respecte următoarele criterii:

(c) Efectele recunoașterii

Recunoașterea compensării în sensul părților 5 și 6 se face în modurile descrise în continuare.

În cazul în care statele membre permit instituțiilor de credit alegerea unei metode, metoda aleasă trebuie să fie utilizată în mod consecvent.

Pentru calculul expunerii de credit potențiale viitoare, potrivit formulei menționate anterior, contractele perfect corespondente care sunt incluse în acordul de compensare pot fi luate în considerare ca un singur contract, cu un noțional echivalent cu rezultatele nete. Contractele perfect corespondente sunt contracte la termen pe cursul de schimb sau contracte similare în care noționalul este echivalent cu fluxurile de numerar, în cazul în care aceste fluxuri devin scadente la aceeași dată și sunt denominate total sau parțial în aceeași valută.

În aplicarea părții 4, la etapa (a)

1. Contracte pe rata dobânzii:

2. Contracte pe curs de schimb și contracte pe aur:

3. Contracte similare celor menționate la punctul 1 literele (a)-(e) și la punctul 2 literele (a)-(d) privind alte elemente de referință sau indici. Sunt incluse aici cel puțin toate instrumentele menționate la punctele 4-7, 9 și 10 de la secțiunea C din anexa I la Directiva 2004/39/CE, care nu au fost incluse la punctele 1 și 2 din prezenta anexă.

1. Organismul de conducere menționat la articolul 11 definește dispoziții privind separarea responsabilităților în scopul organizării și al prevenirii conflictelor de interese.

2. Organismul de conducere menționat la articolul 11 aprobă și examinează periodic strategiile și politicile de asumare, gestionare, monitorizare și diminuare a riscurilor la care instituția de credit este expusă sau ar putea fi expusă, inclusiv riscuri determinate de mediul macroeconomic în care instituția respectivă funcționează, în ceea ce privește starea ciclului economic.

3. Acordarea de credite se face pe baza unor criterii solide și bine-definite. Procesul de aprobare, modificare, reînnoire și refinanțare a creditelor se stabilește cu claritate.

4. Gestionarea și monitorizarea permanentă a diferitelor expuneri și portofolii de credite purtătoare de risc, inclusiv pentru identificarea și gestionarea creditelor problematice și pentru efectuarea ajustărilor de valoare și constituirea unor provizioane adecvate, se face prin sisteme eficiente.

5. Diversitatea portofoliilor de credite trebuie să fie adecvată în funcție de piețele țintă și strategiile globale de creditare ale instituției de credit.

6. Riscul ca tehnicile recunoscute de diminuare a riscului de credit să fie mai puțin eficiente decât estimat trebuie abordat și controlat prin intermediul unor politici și proceduri scrise.

7. Riscul de concentrare care decurge din expuneri față de contrapartide, grupuri de contrapartide asociate și contrapartide din același sector economic, zonă geografică sau care desfășoară aceeași activitate sau furnizează aceeași marfă, aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit, inclusiv, în special, riscurile aferente expunerilor maxime indirecte (de exemplu, față de un singur emitent de garanții), trebuie să fie abordate și controlate prin intermediul unor politici și proceduri scrise.

8. Riscurile care decurg din operațiuni de securitizare în legătură cu care instituțiile de credit sunt investitor, inițiator sau sponsor trebuie evaluate și abordate pe baza unor politici și proceduri adecvate. Aceste politici și proceduri garantează, în special, că substanța economică a tranzacției se reflectă în totalitate în deciziile privind evaluarea și administrarea riscurilor.

9. Instituțiile de credit, care sunt inițiatoare de tranzacții de titlurizare care se reînnoiesc și au clauze de rambursare anticipată, trebuie să dispună de un program de lichidități privind atât rambursarea planificată, cât și rambursarea anticipată.

10. Se pun în aplicare politici și procese pentru măsurarea și gestionarea tuturor surselor importante și a efectelor riscurilor de piață.

11. Trebuie să se aplice sisteme de evaluare și gestionare a riscurilor care decurg din variațiile potențiale ale ratelor dobânzii, în măsura în care acestea afectează activitățile necomerciale ale unei instituții de credit.

12. Se impune aplicarea unor politici și procese de evaluare și gestionare a expunerii la risc operațional, inclusiv la evenimente deosebit de grave și cu o frecvență redusă. Fără a aduce atingere definiției de la articolul 4 alineatul (22), instituțiile de credit stabilesc ce reprezintă riscul operațional în sensul politicilor și procedurilor respective.

13. Instituția de credit trebuie să adopte planuri de urgență și de continuitate a activității pentru a garanta că, în caz de întrerupere gravă a activității, este în măsură să funcționeze în continuare și să limiteze eventualele pierderi.

14. Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici, procese și cerințe permanente și anticipative de măsurare și gestionare a situației lor de finanțare netă, precum și nevoile de finanțare, pe o bază continuă și estimativă. Instituțiile de credit elaborează scenarii alternative, iar ipotezele care stau la baza deciziilor privind poziția de finanțare netă trebuie reexaminate periodic.

15. Instituțiile de credit trebuie să adopte planuri de urgență pentru a face față crizelor de lichidități.

1. Fără a aduce atingere punctelor 2-7, expunerilor față de administrații centrale și bănci centrale li se aplică o ponderare a riscului de 100 %.

2. Sub rezerva punctului 3, expunerilor față de administrații centrale și bănci centrale pentru care se asigură evaluarea creditelor de către o agenție internațională de rating desemnată (ECAI), li se aplică o ponderare a riscului în conformitate cu tabelul 1, pe baza evaluărilor efectuate de autoritățile competente prin intermediul agențiilor internaționale de rating eligibile, pe o scară a calității creditului cu 6 niveluri.

3. Expunerilor față de Banca Centrală Europeană li se aplică o ponderare a riscului de 0 %.

4. Expunerilor față de administrațiile centrale și băncile centrale ale statelor membre, denominate și finanțate în moneda națională a respectivei administrații centrale sau bănci centrale, li se aplică o ponderare a riscului de 0 %.

5. În cazul în care autoritățile competente dintr-o țară terță, care aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu dispozițiile aplicate în Comunitate, aplică o ponderare a riscului mai mică decât cea indicată la punctele 1 și 2 pentru expunerile față de administrațiile centrale și băncile centrale respective, denominate și finanțate în moneda națională, statele membre pot permite instituțiilor de credit să aplice expunerilor în cauză o ponderare a riscului în aceeași manieră.

6. Autoritățile competente recunosc evaluările efectuate de agenții de credite de export în cazul în care se respectă una dintre următoarele condiții:

7. Expunerilor pentru care evaluarea efectuată de o agenție de credite de export este recunoscută în scopul ponderării riscurilor li se aplică o ponderare a riscului în conformitate cu tabelul 2.

8. Fără a aduce atingere punctelor 9-11, expunerilor față de administrații regionale și autorități locale li se aplică o ponderare a riscului similară expunerilor față de instituții. Acest tratament nu depinde de exercitarea opțiunii prevăzute la articolul 80 alineatul (3). Tratamentul preferențial al expunerilor pe termen scurt menționate la punctele 31, 32 și 37 nu se aplică.

9. Expunerile față de administrații regionale și autorități locale sunt tratate ca expuneri față de administrația centrală sub a cărei jurisdicție acestea sunt instituite, situație în care nu există nici o diferență de risc între expunerile respective, datorită competențelor de colectare de venituri ale primei și datorită existenței unor dispoziții instituționale specifice, care urmăresc diminuarea riscului de nerambursare.

Autoritățile competente întocmesc și publică lista cu administrații regionale și autorități locale care sunt tratate ca administrații centrale în ceea ce privește ponderarea riscului.

10. Expunerile față de biserici și comitete religioase constituite ca persoane juridice în conformitate cu dreptul public sunt tratate ca expuneri față de administrații regionale și autorități locale, în măsura în care aceste biserici și comitete religioase percep taxe în conformitate cu legislația care le acordă dreptul de a proceda astfel, dar punctul 9 nu se aplică. În acest caz și în sensul articolului 89 alineatul (1) litera (a), nu se exclude permisiunea de aplicare a capitolului 2 secțiunea 3 titlul V subsecțiunea 1.

11. Atunci când autoritățile competente dintr-o țară terță care aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Comunitate tratează expunerile față de administrații regionale și autorități locale ca expuneri față de administrația centrală respectivă, statele membre pot permite propriilor instituțiilor de credit să aplice ponderarea riscului pentru expunerile față de administrații regionale și autorități locale în aceeași manieră.

12. Fără a aduce atingere punctelor 13-17, expunerilor față de organisme administrative și întreprinderi necomerciale li se aplică o ponderare a riscului de 100 %.

13. Fără a aduce atingere punctelor 14-17, expunerilor față de entitățile din sectorul public li se aplică o ponderare a riscului de 100 %.

14. Sub rezerva opțiunii autorităților competente, expunerile față de entități din sectorul public se tratează ca expuneri față de instituții. Exercitarea de către autoritățile relevante a opțiunii în cauză nu depinde de exercitarea opțiunii prevăzute la articolul 80 alineatul (3). Tratamentul preferențial pentru expunerile pe termen scurt menționate la punctele 31, 32 și 37 nu se aplică.

15. În situații excepționale, expunerile față de entități din sectorul public pot fi tratate drept expuneri față de administrația centrală sub a cărei jurisdicție entitățile respective au fost înființate, situație în care, în opinia autorităților competente, nu există diferență de risc între expunerile menționate anterior, datorită existenței unei garanții adecvate oferite de administrația centrală.

16. Atunci când autoritățile competente dintr-un stat membru exercită opțiunea de a trata expunerile față de entități din sectorul public ca expuneri față de instituții sau expuneri față de administrația centrală sub a cărei jurisdicții entitățile respective au fost înființate, autoritățile competente dintr-un alt stat membru permit propriilor instituții de credit să aplice expunerilor față de entități din sectorul public o ponderare a riscului în aceeași manieră.

17. Atunci când autoritățile competente dintr-o țară terță, care aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente celor aplicate în Comunitate, tratează expunerile față de entități din sectorul public ca fiind expuneri față de instituții, statele membre pot permite propriilor instituții de credit să aplice expunerilor față de entități din sectorul public o ponderare a riscului în aceeași manieră.

18. În sensul articolelor 78-83, se consideră că Societatea Interamericană de Investiții, Banca Mării Negre pentru Comerț și Dezvoltare și Banca Central-Americană pentru Integrare Economică sunt bănci multilaterale de dezvoltare (BMD).

19. Fără a aduce atingere punctelor 20 și 21, expunerile față de bănci multilaterale de dezvoltare sunt tratate în aceeași manieră ca expunerile față de instituții în conformitate cu punctele 29-32. Nu se aplică tratamentul preferențial pentru expunerile pe termen scurt menționate la punctele 31, 32 și 37.

20. Expunerilor față de următoarele bănci multilaterale de dezvoltare li se aplică o ponderare a riscului de 0 %:

21. Se aplică o ponderare de 20 % părții nevărsate a capitalului subscris la Fondul European de Investiții.

22. Expunerilor față de următoarele organizații internaționale li se aplică o ponderare a riscului de 0 %:

23. Se aplică una dintre cele două metode menționate la punctele 26-27 și 29-32 pentru a stabili ponderarea riscului în cazul expunerilor față de instituții.

24. Fără a aduce atingere dispozițiilor punctelor 23-39, expunerile față de instituții financiare autorizate și supravegheate de autoritățile competente responsabile cu autorizarea și supravegherea instituțiilor de credit, și care fac obiectul cerințelor prudențiale echivalente celor aplicate instituțiilor de credit, beneficiază de o ponderare a riscurilor similară celei aplicate expunerilor față de instituții.

25. Expunerilor față de o instituție neevaluată nu li se aplică o ponderare a riscului mai mică decât cea aplicată pentru expunerile față de administrația centrală respectivă.

26. Expunerile față de instituții beneficiază, în conformitate cu tabelul 3, de o ponderare a riscului care depinde de nivelul de calitate a creditului atribuit expunerilor față de administrația centrală a jurisdicției în care sunt înregistrate instituțiile respective.

27. Pentru expunerile față de instituții înregistrate în țări a căror administrație centrală este neevaluată, ponderarea riscului nu este mai mare decât 100 %.

28. Pentru expunerile față de instituții cu o scadență inițială efectivă de cel mult trei luni, ponderarea riscului este de 20 %.

29. Expunerilor față de instituții cu scadență reziduală de peste trei luni și pentru care este disponibilă o evaluare a creditului efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului (ECAI) nominalizată li se atribuie o pondere de risc potrivit tabelului 4, în conformitate cu punerea în corespondență de către autoritățile competente a evaluărilor de credit efectuate de instituții externe de evaluare a creditului (ECAI) eligibile cu cele 6 niveluri ale scalei de evaluare a calității creditului:

30. Expunerilor față de instituții neevaluate li se aplică o ponderare a riscului de 50 %.

31. Expunerilor față de instituții cu scadență reziduală de până la trei luni și pentru care este disponibilă o evaluare a creditului efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului (ECAI) nominalizată li se atribuie o pondere de risc potrivit tabelului 5, în conformitate cu punerea în corespondență de către autoritățile competente a evaluărilor de credit efectuate de instituții externe de evaluare a creditului (ECAI) eligibile cu cele 6 niveluri ale scalei de evaluare a calității creditului:

32. Expunerilor față de instituții neevaluate, cu scadență inițială efectivă de cel mult trei luni, li se aplică o ponderare a riscului de 20 %.

33. În cazul în care metoda menționată la punctele 29-32 se aplică pentru expunerile față de instituții, atunci interacțiunea cu evaluări specifice pe termen scurt se aplică după cum urmează.

34. În cazul în care nu se aplică metoda evaluării expunerilor pe termen scurt, se aplică tratamentul preferențial general pentru expunerile pe termen scurt menționat la punctul 31 în cazul tuturor expunerilor față de instituții, cu o maturitate reziduală de cel mult trei luni.

35. În cazul în care se face o evaluare pe termen scurt, iar evaluarea respectivă determină aplicarea unei ponderări a riscului identică sau mai favorabilă decât utilizarea tratamentului preferențial general pentru expunerile pe termen scurt, menționat la punctul 31, atunci evaluarea pe termen scurt se utilizează numai pentru expunerea respectivă. Celelalte expuneri pe termen scurt fac obiectul tratamentului preferențial general pentru expuneri pe termen scurt, menționat la punctul 31.

36. În cazul în care se face o evaluare pe termen scurt, iar evaluarea respectivă determină aplicarea unei ponderări a riscului mai puțin favorabilă decât utilizarea tratamentului preferențial general pentru expunerile pe termen scurt, menționat la punctul 31, atunci tratamentul preferențial general pentru expunerile pe termen scurt nu se utilizează, în timp ce tuturor expunerilor pe termen scurt li se aplică aceeași ponderare a riscului ca cea aplicată prin evaluarea specifică pe termen scurt.

37. Expunerilor față de instituții, cu o maturitate reziduală de cel mult trei luni, denominate și finanțate în moneda națională, li se pot aplica, sub rezerva deciziei autorității competente, în conformitate cu ambele metode menționate la punctele 26-27 și 29-32, o ponderare a riscului situată într-o categorie inferioară ponderării preferențiale a riscului, descrisă la punctele 4 și 5, care se aplică pentru expunerile față de administrația centrală respectivă.

38. Nici unei expuneri cu o maturitate reziduală de mai puțin de trei luni, denominată și finanțată în moneda națională a debitorului, nu i se aplică o ponderare a riscului mai mică de 20 %.

39. Investițiilor în capitaluri proprii sau în instrumente de capital propriu, emise de instituții, li se aplică o ponderare a riscului de 100 %, cu excepția cazului în care investițiile respective sunt scăzute din fondurile proprii.

40. În cazul în care o expunere față de o instituție se prezintă sub forma unor rezerve minime care trebuie deținute de instituția de credit la solicitarea BCE sau a băncii centrale a unui stat membru, statele membre pot permite atribuirea ponderării riscului care este aplicabilă expunerilor față de banca centrală a statului membru în cauză, cu condiția ca:

41. Expunerilor pentru care este disponibilă o evaluare a creditelor realizată de o agenție internațională de rating desemnată li se aplică o ponderare a riscului în conformitate cu tabelul 6, în funcție de repartizarea făcută de autoritățile competente a evaluărilor agențiilor internaționale de rating eligibile pe o scară a calității creditului cu 6 niveluri:

42. Expunerilor pentru care nu este disponibilă o evaluare a riscului, li se aplică o ponderare a riscului de 100 % sau ponderarea riscului aplicabilă în cazul administrației centrale respective, oricare este mai mare.

43. Expunerilor care respectă criteriile menționate la articolul 79 alineatul (2) li se aplică o ponderare a riscului de 75 %.

44. Fără a aduce atingere punctelor 45-60, expunerilor garantate integral cu proprietăți imobiliare li se aplică o ponderare a riscului de 100 %.

45. Expunerilor sau unei anumite părți a acestora, integral și complet garantate în conformitate cu cerințe autorităților competente prin ipoteci pe proprietăți rezidențiale care sunt sau urmează a fi ocupate sau închiriate de proprietar sau de proprietarul beneficiar în cazul întreprinderilor de investiții personale, li se aplică o ponderare a riscului de 35 %.

46. Expunerilor integral și complet garantate, cu îndeplinirea cerințelor autorităților competente, cu acțiuni la societăți imobiliare finlandeze, care funcționează în conformitate cu Legea din 1991 privind societățile imobiliare sau alte legi echivalente ulterioare în ceea ce privește imobilele rezidențiale care sunt sau urmează a fi ocupate sau închiriate de proprietar, li se aplică o ponderare a riscului de 35 %.

47. Expunerilor față de un chiriaș care a încheiat o tranzacție de închiriere a imobilului pentru o proprietate rezidențială în care instituția de credit este locator, iar chiriașul are opțiunea de cumpărare, li se aplică o ponderare a riscului de 35 %, cu condiția ca autoritățile competente să aibă garanția că expunerea instituției de credit este integral și complet garantată prin deținerea proprietății respective.

48. Pentru exercitarea opțiunilor lor în sensul punctelor 45-47, autoritățile competente se consideră că cerințele lor au fost pe deplin îndeplinite în măsura în care se respectă următoarele condiții:

49. Autoritățile competente pot face abstracție de condiția prevăzută la punctul 48 litera (b) pentru expunerile integral și complet garantate cu ipoteci pe imobile rezidențiale care sunt situate pe teritoriul lor în cazul în care pot demonstra că pe teritoriul respectiv există o piață imobiliară bine dezvoltată și cu vechime, cu rate ale pierderii suficient de scăzute pentru a justifica tratamentul respectiv.

50. Atunci când autoritățile competente dintr-un stat membru exercită opțiunea menționată la punctul 49, autoritățile competente dintr-un alt stat membru pot permite propriilor instituții de credit să aplice o ponderare a riscului de 35 % pentru expunerile integral și complet garantate cu ipoteci pe proprietăți rezidențiale.

51. Sub rezerva opțiunii autorităților competente, expunerilor sau unei părți a acestora, integral și complet garantată în conformitate cu cerințe autorităților competente prin ipoteci pe birouri sau alte sedii comerciale localizate pe teritoriul lor, li se pot aplica o ponderare a riscului de 50 %.

52. Sub rezerva opțiunii autorităților competente, expunerilor integral și complet garantate în conformitate cu cerințele autorităților competente cu acțiuni la societăți imobiliare finlandeze, care funcționează în conformitate cu Legea din 1991 privind societățile imobiliare sau alte legi echivalente ulterioare în ceea ce privește birourile sau alte sedii comerciale, li se pot aplica o ponderare a riscului de 50 %.

53. Având în vedere competența discreționară a autorităților competente, expunerilor care decurg din tranzacții de închiriere a imobilelor de tip birouri sau alte sedii comerciale situate pe teritoriile lor, în care instituția de credit este locator, iar chiriașul are opțiunea de cumpărare, li se pot aplica o ponderare a riscului de 50 %, în măsura în care expunerea instituției de credit este integral și complet garantată în conformitate cu cerințele autorităților competente prin deținerea proprietății respective.

54. Punerea în aplicare a punctelor 51-53 intră sub incidența următoarelor condiții:

55. Ponderarea de 50 % se atribuie părții din credit care nu depășește limita calculată în conformitate cu una dintre următoarele condiții:

56. Ponderarea de 100 % se atribuie părții din credit care depășește limitele stabilite la punctul 55.

57. Atunci când autoritățile competente dintr-un stat membru exercită opțiunea menționată la punctele 51-53, autoritățile competente dintr-un alt stat membru pot permite propriilor instituții de credit să aplice o ponderare a riscului de 50 % pentru expunerile integral și complet garantate cu ipoteci pe imobilele comerciale.

58. Autoritățile competente pot face abstracție de condiția prevăzută la punctul 54 litera (b) pentru expunerile integral și complet garantate cu ipoteci pe imobile comerciale care sunt situate pe teritoriul lor în cazul în care pot demonstra că pe teritoriul respectiv există o piață imobiliară comercială bine dezvoltată și cu vechime, cu rate ale pierderii care nu depășesc limitele menționate în continuare:

59. În cazul în care nici una dintre limitele menționate la punctul 58 nu este respectată într-un anumit an, utilizarea punctului 58 își pierde valabilitatea, urmând să se aplice condiția menționată la punctul 54 litera (b) până la data la care condițiile prevăzute la punctul 58 sunt respectate într-un an ulterior.

60. Atunci când autoritățile competente dintr-un stat membru exercită opțiunea menționată la punctul 58, autoritățile competente dintr-un alt stat membru pot permite propriilor instituții de credit să aplice o ponderare a riscului de 50 % pentru expunerile integral și complet garantate cu ipoteci pe imobilele comerciale.

61. Fără a aduce atingere dispozițiilor de la punctele 62-65, părții negarantate a oricărui element restant timp de mai mult de 90 de zile, care a depășit pragul stabilit de autoritățile competente și care reflectă un nivel rezonabil de risc, i se aplică o ponderare a riscului de:

62. În sensul definirii părții garantate a elementului restant, garanțiile eligibile sunt cele eligibile pentru diminuarea riscului de credit.

63. Cu toate acestea, atunci când un element scadent este garantat integral cu alte tipuri de garanții decât cele eligibile pentru diminuarea riscului de credit, se aplică o ponderare a riscului de 100 %, la opțiunea autorităților competente, pe baza unor criterii operaționale stricte de garantare a unei calități bune a garanțiilor, atunci când ajustările de valoare ating 15 % din expunerea brută.

64. Expunerilor indicate la punctele 45-50 li se aplică o ponderare a riscului de 100 % din expunerea netă, în cazul în care sunt restante de mai mult de 90 de zile. În cazul în care ajustările de valoare reprezintă cel puțin 20 % din expunerea brută, ponderarea riscului care trebuie aplicată fracțiunii restante din expunere poate fi redusă la 50 %, la opțiunea autorităților competente.

65. Expunerilor indicate la punctele 51-60 li se aplică o ponderare a riscului de 100 % în cazul în care sunt scadente de mai mult de 90 de zile.

66. Sub rezerva opțiunii autorităților competente, expunerilor cu un risc foarte ridicat, cum ar fi investițiile în întreprinderile cu capital de risc și expunerile sub formă de capital de investiții, li se aplică o ponderare a riscului de 150 %.

67. În cazul elementelor nerestante cărora trebuie să li se aplice o ponderare a riscului de 150 % în conformitate cu dispozițiile prezentei părți și pentru care au fost stabilite ajustări de valoare autoritățile competente pot permite aplicarea unei ponderări a riscului de:

68. „Obligațiunile garantate” reprezintă obligațiunile definite la articolul 22 alineatul (4) din Directiva 85/611/CEE și garantate cu următoarele active eligibile:

În acest sens, termenul „garantat” include situațiile în care activele enumerate la literele (a)-(f) sunt destinate, potrivit legii, exclusiv protecției titularilor obligațiunilor împotriva pierderilor.

Până la 31 decembrie 2010, limita de 20 % pentru unitățile de rang superior emise de fondurile comune franceze de creanțe sau de emitenți echivalenți de instrumente financiare securizate, astfel cum se specifică la literele (d) și (e), nu se aplică, cu condiția ca unitățile de rang superior respective să dispună de o evaluare a creditului realizată de o agenție internațională de rating desemnată, care se încadrează în categoria de calitate cea mai favorabilă stabilită de o agenție internațională de rating pentru obligațiunile garantate.

Până la 31 decembrie 2010, valoarea de 60 % stabilită la litera (f) poate fi înlocuită cu 70 %. Până la sfârșitul acestei perioade, prezenta derogare trebuie examinată și, în urma examinării, Comisia poate extinde perioada respectivă, după caz și în conformitate cu procedura menționată la articolul 151 alineatul (2), cu sau fără o clauză de examinare ulterioară.

69. În cazul obligațiunilor garantate cu bunuri imobiliare, instituțiile de credit trebuie să îndeplinească cerințele minime prevăzute de anexa VIII partea 2 punctul 8 și să aplice normele de evaluare prevăzute de anexa VIII partea 3 punctele 62-65.

70. Fără a se aduce atingere punctelor 68 și 69, obligațiunile garantate care corespund definiției de la articolul 22 alineatul (4) din Directiva 85/611/CEE și emise înainte de 31 decembrie 2007 sunt, de asemenea, eligibile pentru tratamentul preferențial până la data scadenței lor.

71. Obligațiunilor garantate li se aplică o ponderare a riscului pe baza ponderării aplicate expunerilor negarantate, de rang superior, față de instituția de credit emitentă. Astfel, se aplică următoarea corespondență între ponderările riscului:

72. Valorile expunerilor ponderate la risc aferente pozițiilor de titlurizare se determină în conformitate cu dispozițiile articolelor 94-101.

73. Expunerilor față de instituții pentru care se aplică punctele 29-32 și expunerilor față de societăți pentru care există o evaluare pe termen scurt a creditului efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului (ECAI) nominalizată li se aplică o pondere de risc potrivit tabelului 7, în conformitate cu punerea în corespondență de către autoritățile competente a evaluărilor de credit efectuate de instituții externe de evaluare a creditului (ECAI) eligibile cu cele 6 niveluri ale scalei de evaluare a calității creditului:

74. Fără a se aduce atingere punctelor 75-81, expunerilor sub formă de investiții în unități la OPC li se aplică o ponderare a riscului de 100 %.

75. Expunerilor sub forma investițiilor în unități la OPC, pentru care există o evaluare a creditului realizată de o agenție internațională de rating desemnată, li se aplică o ponderare a riscului în conformitate cu tabelul 8, în funcție de atribuirea făcută de autoritățile competente a evaluărilor creditului de o agenție internațională de rating eligibilă, în șase categorii de calitate a creditului.

76. Atunci când autoritățile competente consideră că o poziție la un OPC este asociată unui risc foarte ridicat, respectivele autorități solicită ca poziției respective să i se aplice o ponderare a riscului de 150 %.

77. Instituțiile de credit pot determina ponderarea riscului pentru un OPC, astfel cum se descrie la punctele 79-81, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele criterii de eligibilitate:

78. În cazul în care o autoritate competentă aprobă un OPC dintr-o țară terță ca fiind eligibil, în conformitate cu punctul 77 litera (a), autoritatea competentă dintr-un alt stat membru poate folosi această recunoaștere fără a mai efectua propria evaluare.

79. În cazul în care instituția de credit este informată cu privire la expunerile suport ale unui OPC, respectiva instituție poate ține seama de aceste expunerile suport pentru a calcula o ponderare a riscului medie aplicabilă OPC în conformitate cu metodele prevăzute la articolele 78-83.

80. În cazul în care instituția de credit nu cunoaște expunerile suport ale unui OPC, respectiva instituție poate calcula o ponderare a riscului medie aplicabilă OPC în conformitate cu metodele prevăzute la articolele 78-83 și respectând următoarele reguli: se pleacă de la premisa că OPC investește mai întâi până la limita maximă permisă prin mandatul său, în clasele de expuneri ce implică cea mai mare cerință de capital, după care continuă să investească, în ordine descrescătoare, până când este atinsă limita totală maximă pentru investiții.

81. În conformitate cu metodele prevăzute la punctele 79 și 80, instituțiile de credit se pot baza pe un terț pentru a calcula și a raporta o ponderare a riscului pentru OPC, cu condiția să se asigure în mod corespunzător de corectitudinea calculului și a raportării.

82. Activelor corporale în sensul articolului 4 alineatul (10) din Directiva 86/635/CEE li se aplică o ponderare a riscului de 100 %.

83. Conturilor de regularizare pentru care o instituție nu poate determina contrapartida în conformitate cu Directiva 86/635/CEE li se aplică o ponderare a riscului de 100 %.

84. Elementelor de numerar în curs de încasare li se aplică o ponderare a riscului de 20 %. Numerarului aflat în casă și elementelor echivalente de numerar li se aplică o ponderare a riscului de 0 %.

85. Statele membre pot aplica o ponderare de 10 % expunerilor față de instituții specializate pe piețele inter-bancare și piețele datoriei publice din statele membre de origine și care fac obiectul supravegherii de către autoritățile competente, în situația în care activele respective sunt garantate integral în conformitate cu cerințele autorităților competente din statele membre de origine prin active cărora li s-a aplicat o ponderare a riscului de 0 % sau 20 % și recunoscute de acestea din urmă ca reprezentând o garanție adecvată.

86. Portofoliilor de acțiuni și participații, cu excepția celor deduse din fondurile proprii, li se aplică o ponderare a riscului de cel puțin 100 %.

87. Rezervelor în aur păstrate în tezaurele proprii sau în custodie în limita sumelor acoperite cu pasive în aur li se aplică o ponderare a riscului de 0 %.

88. În cazul tranzacțiilor de vânzare de active, al contractelor de report și al angajamentelor ferme de cumpărare la termen, ponderarea riscului este cea aplicată activelor în cauză și contrapartidelor la tranzacțiile respective.

89. Atunci când o instituție de credit asigură protecție a creditului pentru un număr de expuneri cu condiția ca al n-lea caz de neplată aferent expunerilor să declanșeze plata și să conducă la terminarea contractului și atunci când produsul dispune de o evaluare externă a creditului efectuată de o agenție internațională de rating eligibilă, se aplică ponderările prevăzute la articolele 94-101. În cazul în care produsul nu este evaluat de o agenție internațională de rating eligibilă, ponderările expunerilor incluse în coș sunt agregate, cu excepția a n-1 expuneri, până la un nivel de maxim de 1 250 % și multiplicate cu valoarea nominală a protecției furnizate de instrumentul derivat de credit pentru a obține valoarea ponderată a activului. Cele n-1 expuneri excluse din agregare sunt determinate astfel încât să includă fiecare dintre acele expuneri care generează o valoare a expunerii ponderate la risc inferioară acelei valori a oricărei expuneri ponderate la risc incluse în agregare.

90. Valoarea expunerii în cazul leasingului financiar corespunde valorii actualizate a plăților minime de leasing. „Plăți minime de leasing” sunt plățile pe care locatarul este sau poate fi obligat să le efectueze pe perioada leasingului, precum și orice opțiune a locatarului cu privire la cumpărarea avantajoasă a bunului (bargain option) (opțiune cu o probabilitate rezonabilă de a fi exercitată). Orice valoare reziduală garantată care întrunește condițiile enumerate în anexa VIII partea 1 punctele 26, 27 și 28 cu privire la eligibilitatea furnizorilor de protecție, precum și cerințele minime pentru recunoașterea altor tipuri de garanții, prevăzute în anexa VIII partea 2 punctele 14-19, trebuie, de asemenea, inclusă în plățile minime de leasing. Aceste expuneri se încadrează în clasa de expuneri corespunzătoare, potrivit articolului 79. Atunci când expunerea este o valoare reziduală a unor bunuri care fac obiectul unui contract de leasing, valorile expunerilor ponderate la risc se calculează după cum urmează: 1/t × 100 % × valoarea expunerii, unde t este maximul dintre 1 și numărul cel mai apropiat de ani întregi rămași de leasing.

1. Autoritățile competente se asigură că metodologia de alocare a evaluării creditelor este riguroasă, sistematică, pe bază continuă și că face obiectul validării fondate pe date istorice.

2. Autoritățile competente se asigură că metodologia nu este influențată de factori politici, de constrângeri sau de presiuni economice de natură să influențeze evaluarea creditului.

3. Independența metodologiei agenției internaționale de rating este analizată de autoritățile competente în funcție de următorii factori:

4. Autoritățile competente trebuie să se asigure că evaluările realizate de o agenție internațională de rating sunt examinate pe bază continuă și reacționează la schimbările condițiilor financiare. Respectiva examinare trebuie efectuată în urma oricărui eveniment important și cel puțin o dată pe an.

5. Înainte de orice recunoaștere, autoritățile competente trebuie să verifice dacă metodologia de evaluare pentru fiecare segment de piață este stabilită în conformitate cu standardele următoare:

6. Autoritățile competente iau măsurile necesare pentru a fi informate în mod prompt de către agenția internațională de rating cu privire la orice schimbări ale metodologiei pe care o utilizează pentru atribuirea evaluării creditelor.

7. Autoritățile competente iau măsurile necesare pentru a se asigura că principiile metodologiei utilizate de agenția internațională de rating pentru formularea evaluărilor de credit sunt disponibile publicului, astfel încât să permită tuturor utilizatorilor potențiali să decidă dacă aceste evaluări sunt fondate.

8. Autoritățile competente trebuie să se asigure că evaluările individuale ale creditului efectuate de agenția internațională de rating sunt recunoscute pe piață de utilizatorii acestui tip de evaluări ca fiind credibile și de încredere.

9. Credibilitatea se evaluează de către autoritățile competente în funcție de factori precum:

10. Autoritățile competente se asigură că evaluările individuale ale creditului sunt accesibile în aceeași măsură cel puțin tuturor instituțiilor de credit care sunt interesate în mod justificat de respectivele evaluări individuale ale creditului.

11. În special, autoritățile competente se asigură că evaluările individuale ale creditului sunt disponibile pentru părțile externe în aceeași măsură ca și pentru instituții interne de credit care sunt interesate în mod justificat de respectivele evaluări individuale ale creditului.

12. Pentru a delimita gradele relative de risc aferente fiecărei evaluări a creditului, autoritățile competente iau în considerare factori cantitativi cum ar fi rata default pe termen lung aferentă tuturor elementelor care primesc aceeași evaluare a creditului. Pentru agențiile internaționale de rating nou-înființate sau pentru cele care au adunat numai câteva date despre neplată, autoritățile competente solicită ca agențiile respective să declare care este rata default pe termen lung aferentă tuturor elementelor care primesc aceeași evaluare a creditului.

13. Pentru a delimita gradele relative de risc aferente fiecărei evaluări de credit, autoritățile competente iau în considerare factori calitativi cum ar fi ansamblul emitenților acoperiți de agenția internațională de rating, gama de evaluări efectuate de agenția internațională de rating, semnificația fiecărei evaluări a creditului și definiția dată de o anumită agenție internațională de rating pentru neplată.

14. Autoritățile competente compară ratele default înregistrate pentru fiecare evaluare efectuată de o anumită agenție internațională de rating, iar apoi le compară cu o valoare reper dedusă pe baza ratelor default înregistrate de alte agenții internaționale de rating în ceea ce privește alt ansamblu de emitenți considerați de autoritățile competente ca prezentând un nivel echivalent de risc de credit.

15. Atunci când autoritățile competente consideră că ratele default înregistrate în urma evaluării creditului efectuată de o anumită agenție internațională de rating sunt, semnificativ și sistematic, mai ridicate decât valoarea reper, autoritățile competente atribuie o categorie de calitate a creditului mai mare pentru evaluarea creditului efectuată de agenția internațională de rating.

16. În cazul în care autoritățile competente au mărit ponderarea riscului aferentă unei evaluări a creditului efectuată de o agenție internațională de rating, iar agenția internațională de rating demonstrează că ratele default înregistrate în urma evaluării sale a creditului nu mai sunt, semnificativ și sistematic, mai ridicate decât valoarea reper, autoritățile competente decid să se revină la categoria inițială de calitate a creditului pentru evaluarea creditului efectuată de agenția internațională de rating.

1. O instituție de credit poate desemna una sau mai multe agenții internaționale de rating eligibile la care va apela pentru a determina ponderările riscului aplicabile activelor și elementelor extrabilanțiere.

2. O instituție de credit care se decide să utilizeze evaluările creditului efectuate de o agenție internațională de rating eligibilă pentru o anumită clasă de elemente trebuie să utilizeze respectivele evaluări ale creditului, în mod consecvent, pentru toate expunerile aparținând acelei clase.

3. O instituție de credit care decide să utilizeze evaluări ale creditului efectuate de o agenție internațională de rating eligibilă trebuie să utilizeze respectivele evaluări în mod continuu și consecvent de-a lungul timpului.

4. O instituție de credit poate utiliza doar acele evaluări ale creditului efectuate de o agenție internațională de rating care iau în considerare toate valorile, atât ca principal, cât și ca dobândă.

5. În cazul în care nu este disponibilă decât o singură evaluare a creditului efectuată de o agenție internațională de rating desemnată pentru un element evaluat, respectiva evaluare a creditului se utilizează pentru a determina ponderarea riscului pentru elementul în cauză.

6. În cazul în care sunt disponibile două evaluări ale creditului efectuate de o agenție internațională de rating desemnată și respectivele corespund unor ponderări ale riscului diferite pentru un element evaluat, se aplică ponderarea cea mai mare.

7. În cazul în care sunt disponibile mai mult de două evaluări ale creditului efectuate de o agenție internațională de rating desemnată pentru un element, vor fi utilizate evaluările riscului care generează cele mai mici două ponderări de risc. În cazul în care cele două ponderări de risc cele mai mici sunt diferite, se aplică cea mai mare ponderare a riscului. În cazul în care cele două ponderări de risc cele mai mici sunt identice, se aplică ponderarea riscului corespunzătoare.

8. Atunci când există o evaluare a creditului pentru un anumită emisiune sau facilitate de credit căreia îi aparține elementul ce reprezintă expunerea, respectiva evaluare se utilizează pentru a determina ponderarea riscului aplicabilă elementului respectiv.

9. Atunci când nu există o evaluare a creditului aplicabilă în mod direct unui anumit element, dar există o evaluare a creditului pentru o anumită emisiune sau pentru o facilitate de credit căreia nu-i aparține elementul respectiv sau atunci când există o evaluare generală a creditului pentru emitent, se utilizează evaluarea de credit respectivă în cazul în care generează o ponderare a riscului mai mare decât în mod normal sau generează o ponderare a riscului mai mică, iar expunerea în cauză are un nivel pari passu sau un nivel superior, din toate punctele de vedere, comparativ cu respectiva emisiune sau facilitate de credit sau, după caz, cu expunerile negarantate de rang superior ale emitentului în cauză.

10. Punctele 8 și 9 se aplică fără a aduce atingere punctelor 68-71 de la partea 1.

11. Evaluările creditului pentru emitenții din cadrul unui grup nu pot fi utilizate ca evaluări ale creditului pentru alt emitent din cadrul aceluiași grup.

12. Evaluările pe termen scurt ale creditului pot fi utilizate doar pentru activele și elementele extrabilanțiere ce reprezintă expuneri față de instituții și întreprinderi.

13. O evaluare pe termen scurt a creditului se aplică doar elementului la care se referă evaluarea pe termen scurt a creditului și nu se utilizează pentru a determina ponderări ale riscului aplicabile altor elemente.

14. Fără a aduce atingere dispozițiilor punctului 13, în cazul în care unei facilități pe termen scurt, care a fost evaluată, i se aplică o ponderare a riscului de 150 %, atunci tuturor expunerilor negarantate față de respectivul debitor, care nu au fost evaluate, fie că sunt pe termen scurt sau pe termen lung, li se aplică, de asemenea, o ponderare a riscului de 150 %.

15. Fără a aduce atingere dispozițiilor punctului 13, în cazul în care unei facilități pe termen scurt, care a fost evaluată, i se aplică o ponderare a riscului de 50 %, atunci nici unei expuneri pe termen scurt care nu este evaluată nu i se aplică o ponderare a riscului mai mică de 100 %.

16. O evaluare de credit pentru un element denominat în moneda națională a debitorului nu poate fi utilizată pentru a determina o ponderare a riscului pentru o altă expunere față de același debitor, dar care este denominată într-o monedă străină.

17. Fără a aduce atingere dispozițiilor punctului 16, în cazul în care o expunere rezultă din participarea unei instituții de credit la un împrumut acordat de o bancă multilaterală de dezvoltare, cu statut de creditor preferențial recunoscut de piață, autoritățile competente pot permite efectuarea evaluării creditului în moneda națională a debitorului pentru a stabili ponderarea riscului.

1. În absența unor indicații contrare, parametrii utilizați în formula de calcul, și anume probabilitatea de neplată (PD), pierderea datorată nerambursării (LGD) și scadența (M), se stabilesc în conformitate cu metodologia prezentată la partea 2, iar valoarea expunerii se stabilește în conformitate cu metodologia prezentată la partea 3.

2. Valoarea fiecărei expuneri ponderate la risc se calculează după formulele prezentate în continuare.

3. Fără a aduce atingere punctelor 5-9, valorile expunerilor ponderate la risc față de întreprinderi, instituții, administrații centrale și bănci centrale se calculează în conformitate cu următoarele formule:

N(x) reprezintă funcția cumulativă de distribuție pentru o variabilă aleatorie standard (de exemplu: probabilitatea ca orice variabilă aleatorie standard cu media zero și o variație de 1 să fie mai mică sau egală cu x). G(z) reprezintă reciproca funcției cumulative de distribuție pentru o variabilă aleatorie standard [de exemplu: valoarea x astfel încât N(x)= z].

Unde PD = 0, RW este 0.

Unde PD = 1:

unde ELBE reprezintă cea mai bună estimare a instituțiilor de credit cu privire la pierderile anticipate în cazul expunerilor pentru care s-a înregistrat neplata în conformitate cu punctul 80 din partea 4.

Valoarea expunerii ponderate la risc = RW * valoarea expunerii.

4. Valorile expunerilor ponderate la risc pentru expunerile care întrunesc condițiile stabilite de anexa VIII partea 1 punctul 29 și de anexa VIII partea 2 punctul 22 pot fi ajustate în conformitate cu următoarea formulă:

Valoarea expunerii ponderate la risc = RW * valoarea expunerii * [(0,15 + 160*PDpp)],

unde:

PDpp = probabilitatea de neplată a garantului.

RW se calculează cu formula de stabilire a ponderării relevante prevăzută la punctul 3, probabilitatea de neplată de către debitor și valoarea LGD pentru o expunere direct comparabilă cu expunerea garantului. Ajustarea în funcție de scadență (b) se calculează pe baza valorii celei mai reduse a PD a garantului și a PD a debitorului.

5. Pentru a calcula expunerea la risc față de întreprinderile în cazul cărora cifra de afaceri anuală a grupului consolidat din care face parte respectiva întreprindere este mai mică de 50 000 000 EUR, instituțiile de credit pot folosi următoarea formulă de corelare. În această formulă, S reprezintă cifra de afaceri anuală exprimată în milioane de euro, unde 5 000 000 EUR <= S <= 50 000 000 EUR. O cifră de afaceri declarată mai mică de 5 000 000 EUR se consideră a fi echivalentă cu 5 000 000 EUR. Pentru creanțele cumpărate, cifra de afaceri anuală reprezintă media expunerilor ponderate la risc individuale din coș.

Instituțiile de credit pot folosi activele totale ale grupului consolidat în locul cifrei de afaceri anuale totale în cazul în care cifra de afaceri anuală totală nu este un indicator adecvat pentru dimensiunea întreprinderii, iar activele totale sunt mai reprezentative.

6. În cazul expunerilor de împrumuturi specializate și atunci când instituția de credit nu poate demonstra că estimările pentru PD întrunesc criteriile minime stabilite la partea 4, instituția aplică expunerilor respective ponderările prevăzute în tabelul 1, după cum urmează:

Autoritățile competente pot autoriza instituțiile de credit să aplice, în mod general, o ponderare preferențială de 50 % pentru expunerile din categoria 1 și de 70 % pentru expunerile din categoria 2, în condițiile în care criteriile de subscriere și alte caracteristici ale riscului sunt foarte solide pentru categoria avută în vedere.

În momentul în care atribuie ponderările riscului în cazul expunerii de împrumuturi specializate, instituțiile de credit iau în considerare următorii factori: stabilitatea financiară, mediul politic și juridic, caracteristicile tranzacției și/sau ale activelor, puterea sponsorului și a promotorului, inclusiv veniturile obținute în urma unui parteneriat public-privat și mecanismele de garantare.

7. În cazul propriilor creanțele cumpărate, instituțiile de credit trebuie să întrunească condițiile minime stabilite la partea 4 punctele 105-109. Pentru creanțele cumpărate asupra întreprinderilor, care trebuie să întrunească și condiția stabilită la punctul 14, atunci când aplicarea normelor de cuantificare a expunerilor față de întreprinderi, prevăzute la partea 4, reprezintă o sarcină excesivă pentru instituția de credit, se pot aplica normele stabilite la partea 4 pentru cuantificarea expunerilor față de clienții de retail.

8. În cazul creanțelor cumpărate asupra întreprinderilor, sconturile de cumpărare rambursabile, garanțiile sau garanțiile parțiale care asigură primul nivel de protecție împotriva riscului de nerambursare, pierderilor de diluare, sau ambelor, pot fi considerate ca poziții de prime pierderi în conformitate cu cadrul bazat pe ratingul intern aplicabil titlurizărilor.

9. Atunci când o instituție de credit asigură protecție a creditului pentru un număr de expuneri cu condiția ca al n-lea caz de neplată aferent expunerilor să declanșeze plata și să conducă la terminarea contractului și atunci când produsul dispune de o evaluare externă a creditului efectuată de o agenție internațională de rating eligibilă, se aplică ponderările prevăzute la articolele 94-101. În cazul în care produsul nu este evaluat de o agenție internațională de rating eligibilă, ponderările expunerilor incluse în coș sunt agregate, cu excepția a n-1 expuneri, unde cuantumul valorii anticipate a pierderii înmulțit cu 12,5 și al valorii expunerii ponderate la risc nu depășesc valoarea nominală a protecției oferite de instrumentul derivat de credit înmulțit cu 12,5. Cele n-1 expuneri excluse din agregare sunt determinate astfel încât să includă fiecare dintre acele expuneri care generează o valoare expunerii ponderate la risc inferioară valorii ponderate a oricărei expuneri incluse în agregare.

10. Fără a aduce atingere punctelor 12 și 13, valorile expunerilor ponderate la risc față de clienții de retail se calculează după următoarele formule:

Ponderarea riscului (RW)

N(x) reprezintă funcția cumulativă de distribuție pentru o variabilă aleatorie standard (de exemplu: probabilitatea ca orice variabilă aleatorie standard cu media zero și o variație de 1 să fie mai mică sau egală cu x). G(z) reprezintă reciproca funcției cumulative de distribuție pentru o variabilă aleatorie standard (de exemplu: valoarea x astfel încât N(x)= z).

Pentru PD = 1 (expunere pentru care s-a înregistrat neplată), RW este Max {0, 12.5 * (LGD-ELBE)},

unde ELBE reprezintă cea mai bună estimare a instituțiilor de credit cu privire la pierderile anticipate în cazul expunerilor pentru care s-a înregistrat neplata în conformitate cu punctul 80 din partea 4.

Valoarea expunerii ponderate la risc = RW * valoarea expunerii.

11. Valoarea expunerii ponderate la risc pentru fiecare expunere față de entități mici și mijlocii definite la articolul 86 alineatul (4) și care întrunesc condițiile stabilite de anexa VIII partea 1 punctul 29 și de anexa VIII partea 2 punctul 22 se poate calcula în conformitate cu punctul 4.

12. În cazul expunerilor față de clienți de retail care garantează cu un bun imobiliar, corelația (R) de 0,15 înlocuiește cifra obținută cu ajutorul formulei de corelare de la punctul 10.

13. În cazul expunerilor față de clienți de retail care se reînnoiesc, definite la literele (a)-(e), corelația (R) de 0,04 înlocuiește cifra obținută cu ajutorul formulei de corelare de la punctul 10.

Expunerile sunt de tip expuneri care se reînnoiesc față de clienți de retail în cazul în care întrunesc următoarele criterii:

Prin derogare de la litera (b), autoritățile competente pot excepta de la îndeplinirea cerinței conform căreia expunerea nu trebuie să fie garantată în cazul facilităților de credit garantate și care sunt legate de un cont în care se efectuează plata salariului. În acest caz, sumele recuperate în temeiul garanției nu se iau în considerare în estimarea LGD.

14. Pentru a beneficia de condițiile care se aplică clienților de retail, creanțele cumpărate trebuie să întrunească condițiile minime stabilite la partea 4 punctele 105-109, precum și condițiile următoare:

15. În cazul creanțelor cumpărate, sconturile de cumpărare rambursabile, garanțiile sau garanțiile parțiale care asigură primul nivel de protecție împotriva riscului de nerambursare sau al pierderilor de diluare sau ambelor pot fi considerate ca poziții de prime pierderi în conformitate cu cadrul bazat pe ratingul intern aplicabil titlurizărilor.

16. În cazul coșurilor mixte de creanțe cumpărate asupra clienților de retail, atunci când instituția de credit cumpărătoare nu poate distinge între expunerile garantate cu un bun imobiliar care se încadrează în categoria expunerilor care se reînnoiesc și alte expuneri față de clienți de retail, se aplică funcția ponderării riscului care produce cele mai ridicate cerințe de capital pentru expunerile în cauză.

17. O instituție de credit poate folosi abordări diferite pentru portofolii diferite atunci când folosește abordări diferite și pe plan intern. Atunci când folosește abordări diferite, instituția de credit respectivă trebuie să demonstreze autorităților competente că alegerea abordărilor s-a efectuat în mod consecvent și că nu este determinată de considerente de arbitrare reglementară.

18. Fără a aduce atingere punctului 17, autoritățile competente pot permite aplicarea unor valori ale expunerilor ponderate la risc pentru expunerile pe acțiuni față de întreprinderile de servicii auxiliare, în conformitate cu procedura care se aplică în cazul celorlalte active care nu sunt obligații de credit.

19. Valoarea expunerii ponderate la risc se calculează după următoarea formulă:

Ponderarea riscului (RW) = 190 % pentru expunerile sub formă de investiții de capital în cazul portofoliilor suficient de diversificate.

Ponderarea riscului (RW) = 290 % pentru expunerile pe acțiuni cotate.

Ponderarea riscului (RW) = 370 % pentru expunerile pe alte acțiuni.

Valoarea expunerii ponderate la risc = RW * valoarea expunerii.

20. Pozițiile scurte de numerar și instrumentele derivate care nu sunt incluse în portofoliul de tranzacționare pot compensa pozițiile lungi pe aceleași titluri de valoare, cu condiția ca instrumentele respective să fi fost desemnate ca instrumente de acoperire pentru expuneri specifice pe acțiuni și să funcționeze ca instrumente de acoperire pe o perioadă de cel puțin un an. Alte poziții scurte se tratează ca poziții lungi, la valoarea absolută a fiecărei poziții alocându-se ponderarea riscului adecvată. În contextul asimetriei scadenței pozițiilor, se aplică metoda pentru expunerile față de întreprinderi stabilită la punctul 16 din anexa VII partea 2.

21. Instituțiile de credit pot lua în considerare protecția nefinanțată a creditului obținută pentru o expunere pe acțiuni în conformitate cu metodele prezentate la articolele 90-93.

22. Valorile expunerilor ponderate la risc se calculează în conformitate cu formulele prevăzute la punctul 3 În cazul în care instituțiile de credit nu dispun de informații suficiente pentru a putea folosi definiția neplății stabilită la punctele 44-48 din partea 4, ponderărilor riscului li se aplică un factor de majorare de 1,5.

23. La nivelul fiecărei expuneri, suma cuantumul pierderii anticipate înmulțit cu 12,5 și a valorii expunerii ponderate la risc nu trebuie să depășească valoarea expunerii înmulțită cu 12,5.

24. Instituțiile de credit pot ține seama de protecția nefinanțată a creditului obținută pentru o expunere pe acțiuni în conformitate cu metodele prezentate la articolele 90-93. Procedura se aplică sub rezerva unui nivel al LGD de 90 % pentru expunerea față de furnizorul de acoperire. Pentru expunerile sub formă de investiții de capital în cazul portofoliilor suficient de diversificate se poate folosi o valoare a LGD de 65 %. În acest sens, scadența este de 5 ani.

25. Valoarea expunerii ponderate la risc este pierderea potențială aferentă expunerilor din titluri de capital ale instituției de credit, calculată cu ajutorul modelelor interne ale „valorii la risc”, la un interval de încredere unilateral de 99 % pentru diferența dintre, pe de o parte, randamentele trimestriale și, pe de altă parte, o rată adecvată fără risc calculată pe o perioadă eșantion lungă, înmulțită cu 12,5. La nivelul portofoliului de acțiuni, valoarea expunerii ponderate la risc nu trebuie să fie mai mică decât suma valorilor minime ale expunerilor ponderate la risc necesare conform metodei PD/LGD și a valorilor pierderii anticipate corespunzătoare, înmulțită cu 12,5 și calculată pe baza valorilor PD stabilite în partea 2 punctul 24 și a valorilor LGD corespunzătoare stabilite în partea 2 punctele 25 și 26.

26. Instituțiile de credit pot ține seama de protecția nefinanțată a creditului obținută pentru o poziție pe acțiuni.

27. Valorile expunerilor ponderate la risc se calculează după următoarea formulă:

28. Ponderările riscului în cazul riscului de diluare a creanțelor cumpărate asupra întreprinderilor și clienților de retail:

Ponderările se calculează în conformitate cu formula prezentată la punctul 3 Parametrii PD și LGD utilizați în formula de calcul se stabilesc în conformitate cu metodologia prezentată la partea 2, valoarea expunerii se stabilește în conformitate cu metodologia prezentată la partea 3, iar scadența este un an. În cazul în care instituțiile de credit pot demonstra autorităților competente că riscul de diluare este neglijabil, instituțiile de credit nu trebuie să țină seama de acesta.

29. În absența oricăror indicații contrare, parametrii PD și LGD utilizați în formula de calcul se stabilesc în conformitate cu metodologia prezentată la partea 2, iar valoarea expunerii se stabilește în conformitate cu metodologia prezentată la partea 3.

30. Valorile pierderilor anticipate în cazul expunerilor față de întreprinderi, instituții, administrații centrale și bănci centrale, precum și față de clienți de retail se calculează cu următoarele formule:

În cazul unei expuneri pentru care s-a înregistrat neplata (PD = 1), atunci când instituțiile de credit folosesc propriile estimări ale LGD, EL este ELBE, ELBE fiind cea mai bună estimare a instituției de credit cu privire la pierderea anticipată corespunzătoare expunerii pentru care s-a înregistrat neplata în conformitate cu partea 4 punctul 80.

Pentru expunerile care fac obiectul procedurii descrise la partea 1 punctul 4, valoarea EL este 0.

31. În cazul expunerii de împrumuturi specializate, atunci când instituția de credit aplică metodele prezentate la punctul 6 în scopul atribuirii ponderării riscului, valorile EL se atribuie în conformitate cu tabelul 2.

În cazul în care autoritățile competente au autorizat o instituție de credit să aplice, în mod general, o ponderare preferențială de 50 % pentru expunerile din categoria 1 și de 70 % pentru expunerile din categoria 2, valoarea EL este de 0 % în primul caz și de 0,4 % în cel de al doilea caz.

32. În cazul expunerilor pe acțiuni ale căror valori ponderate se calculează în conformitate cu metodele prezentate la punctele 19-21, valorile pierderilor anticipate se calculează cu formula următoare:

Valorile EL sunt următoarele:

33. În cazul expunerilor pe acțiuni ale căror valori ponderate se calculează în conformitate cu metodele prezentate la punctele 22-24, valorile pierderilor anticipate se calculează cu formula următoare:

34. În cazul expunerilor pe acțiuni ale căror valori ponderate se calculează în conformitate cu metodele prezentate la punctele 25 și 26, valoarea pierderii anticipate este de 0 %.

35. În cazul creanțelor cumpărate, valorile pierderilor anticipate pentru riscul de diluare se calculează cu formula următoare:

Pierderea anticipată (EL) = PD × LGD și

Valoarea pierderii anticipate = EL × valoarea expunerii

36. Valorile pierderilor anticipate calculate în conformitate cu punctele 30, 31 și 35 se deduce din suma ajustărilor de valoare și a provizioanelor aferente expunerilor respective. Sconturile asupra expunerilor elementelor de bilanț care au fost cumpărate în situație de neplată în conformitate cu partea 3 punctul 1 se tratează ca și ajustările de valoare. În calcul nu se includ valorile pierderilor anticipate pentru expunerile titlurizate și nici ajustările de valoare și provizioanele aferente expunerilor respective.

1. Parametrii de calcul PD, LGD și scadența (M), folosiți în calcularea valorilor ponderate ale expunerilor și a valorilor pierderilor anticipate specificate la partea 1 sunt parametrii estimați de instituția de credit în conformitate cu partea 4, sub rezerva următoarelor dispoziții.

2. Probabilitatea de neplată în cazul unei expuneri față de o întreprindere sau de o instituție este de cel puțin 0,03 %.

3. În cazul creanțelor cumpărate asupra întreprinderilor, atunci când instituția de credit nu poate demonstra că estimările pentru PD întrunesc criteriile minime stabilite la partea 4, valoarea PD pentru creanțele menționate anterior se stabilește în conformitate cu următoarele metode: pentru creanțele prioritare, PD corespunde estimării pierderilor anticipate (EL) stabilite de instituția de credit împărțită la LGD pentru respectivele creanțe cumpărate. Pentru creanțele subordonate, PD corespunde estimării EL stabilite de instituția de credit. Atunci când o instituție de credit este autorizată să folosească propriile estimări ale LGD în cazul expunerilor față de întreprinderi, iar în cazul creanțelor cumpărate asupra întreprinderilor poate descompune în mod fiabil estimările EL în PD și LGD, instituția respectivă poate folosi estimarea proprie a PD.

4. În cazul debitorilor care se află în situație de neplată, PD este de 100 %.

5. La calculul valorii PD, instituțiile de credit pot ține seama de protecția nefinanțată a creditului în conformitate cu dispozițiile articolelor 90-93. Cu toate acestea, în cazul riscului de diluare, autoritățile competente pot recunoaște ca eligibili și alți furnizori de protecție nefinanțată a creditului decât cei menționați de anexa VIII partea 1.

6. Instituțiile de credit care folosesc propriile estimări ale LGD pot ține seama de protecția nefinanțată a creditului ajustând valorile PD, sub rezerva punctului 10.

7. În cazul riscului de diluare aferent creanțelor cumpărate asupra întreprinderilor, PD este egal cu estimarea EL pentru riscul de diluare. Atunci când o instituție de credit este autorizată să folosească propriile estimări ale LGD în cazul expunerilor față de întreprinderi, iar în cazul creanțelor cumpărate asupra întreprinderilor poate descompune în mod fiabil estimările EL pentru riscul de diluare în PD și LGD, instituția respectivă poate folosi estimarea proprie a PD. La calculul valorii PD, instituțiile de credit pot ține seama de protecția nefinanțată a creditului în conformitate cu dispozițiile articolelor 90-93. Autoritățile competente pot recunoaște ca eligibili și alți furnizori de protecție nefinanțată a creditului decât cei menționați de anexa VIII partea 1. În cazul în care instituția de credit este autorizată să folosească propriile estimări ale LGD pentru riscul de diluare a creanțelor cumpărate asupra întreprinderilor, respectiva instituție poate ține seama de protecția nefinanțată a creditului ajustând valorile PD, sub rezerva punctului 10.

8. Instituțiile de credit folosesc următoarele valori LGD:

9. Sub rezerva punctului 8, în cazul riscurilor de diluare și de nerambursare, atunci când o instituție de credit este autorizată să folosească propriile estimări ale LGD în cazul expunerilor față de întreprinderi, iar în cazul creanțelor cumpărate asupra întreprinderilor poate descompune în mod fiabil estimările EL în PD și LGD, respectiva instituție poate folosi estimarea proprie a LGD pentru respectivele creanțe.

10. Sub rezerva punctului 8, atunci când o instituție de credit este autorizată să folosească propriile estimări ale LGD în cazul expunerilor față de întreprinderi, instituții, administrații centrale și bănci centrale, respectiva instituție poate ține seama de protecția nefinanțată a creditului ajustând estimările PD și/sau LGD, sub rezerva criteriilor minime stabilite la partea 4 și a aprobării autorităților competente. Cu toate acestea, instituția de credit nu poate atribui expunerilor garantate o valoare ajustată a PD sau a LGD astfel încât ponderarea ajustată să fie mai mică decât cea aplicabilă unei expuneri directe comparabile față de garant.

11. Sub rezerva punctelor 8 și 10, în sensul părții 1 punctul 4, valoarea LGD pentru o expunere directă comparabilă cu cea a furnizorului de protecție este fie valoarea LGD aferentă unei linii de credit fără acoperire în favoarea garantului, fie valoarea aferentă unei linii de credit fără acoperire în favoarea debitorului, în funcție de indicația din informațiile disponibile și din structura garanției dacă, în situația comună de neplată a garantului și debitorului survenită în cursul duratei de viață a tranzacției acoperite, suma recuperată depinde de condiția financiară a garantului sau de cea a debitorului.

12. Sub rezerva punctului 13, instituțiile de credit atribuie expunerilor ce decurg din contracte de report sau din operațiuni de împrumut de valori mobiliare sau mărfuri o valoare a scadenței (M) de 0,5 ani, iar în cazul tuturor celorlalte expuneri o valoare M de 2,5 ani. Autoritățile competente pot solicita instituțiilor de credit din jurisdicția lor să aplice pentru fiecare expunere valoarea stabilită la punctul 13.

13. Instituțiile de credit autorizate să folosească propriile estimări ale LGD și/sau proprii factori de conversie în cazul expunerilor față de întreprinderi, instituții, administrații centrale și bănci centrale, calculează valoarea M aferentă fiecărei expuneri în conformitate cu literele (a)-(e), sub rezerva punctelor 14-16. În toate cazurile însă, M nu poate fi mai mare de cinci ani:

▼M5

▼B

14. Prin derogare de la punctul 13 literele (a), (b), (c), (d) și (e), M este cel puțin o zi pentru:

cu condiția ca contractele să conțină clauze de ajustare zilnică a marjelor și de reevaluare zilnică, precum și clauze care să permită lichidarea sau compensarea rapidă a garanțiilor în caz de neplată sau în absența ajustării marjelor.

De asemenea, în cazul altor expuneri pe termen scurt specificate de autoritățile competente și care nu sunt incluse în finanțarea continuă a debitorului de către instituția de credit, M nu poate fi mai mică de o zi. Condițiile specifice fiecărui caz trebuie să fie analizate cu atenție.

15. Pentru expunerile față de întreprinderi cu sediul în Comunitate și cu o cifră de afaceri consolidată și active consolidate mai mici de 500 000 000 EUR, autoritățile competente pot autoriza utilizarea valorii M stabilite la punctul 12. Autoritățile competente pot substitui activelor totale de 500 000 000 EUR active totale de 1 000 000 000 EUR în cazul întreprinderilor care investesc în principal în sectorul imobiliar.

16. Asimetriile de scadență se tratează în conformitate cu dispozițiile articolelor 90-93.

17. Pentru expunerile față de clienți de retail, PD este de cel puțin 0,03 %.

18. PD în cazul debitorilor sau, atunci când se folosește o abordare pe tranzacție, în cazul expunerilor în situație de neplată, este de 100 %.

19. În cazul riscului de diluare aferent creanțelor cumpărate, PD este egală cu estimările EL pentru riscul de diluare. Atunci când, în cazul creanțelor cumpărate, o instituție de credit poate descompune în mod fiabil estimările EL pentru riscul de diluare în PD și LGD, respectiva instituție poate folosi estimarea proprie a LGD.

20. Instituțiile de credit pot ține seama de protecția nefinanțată a creditului prin ajustarea valorilor PD, sub rezerva punctului 22. În ceea ce privește riscul de diluare, atunci când instituțiile de credit nu folosesc propriile estimări ale LGD, ele se conformează dispozițiilor articolelor 90-93; în acest sens, autoritățile competente pot recunoaște ca fiind eligibili și alți furnizori de protecție nefinanțată decât cei menționați de anexa VIII partea 1.

21. Instituțiile de credit pot stabili propriile estimări ale LGD, sub rezerva întrunirii condițiilor minime stabilite la partea 4 și a obținerii aprobării autorităților competente. În cazul riscului de diluare a creanțelor cumpărate se folosește valoarea LGD de 75 %. În cazul în care, pentru creanțele cumpărate, instituția de credit poate descompune în mod fiabil estimările EL pentru riscul de diluare în PD și LGD, respectiva instituție poate folosi estimarea proprie a LGD.

22. Instituțiile de credit pot ține seama de protecția nefinanțată a creditului prin ajustarea estimărilor PD sau LGD, sub rezerva întrunirii condițiilor minime stabilite la partea 4 punctele 99-104 și a obținerii aprobării autorităților competente, fie pentru o expunere individuală, fie pentru un coș de expuneri. Cu toate acestea, instituția de credit nu poate atribui unei expuneri garantate o valoare ajustată a PD sau a LGD astfel încât ponderarea ajustată să fie mai mică decât cea aplicabilă unei expuneri directe comparabile față de garant.

23. Fără a aduce atingere punctului 22, în sensul părții 1 punctul 11, valoarea LGD pentru o expunere directă comparabilă cu cea a furnizorului de protecție este fie valoarea LGD aferentă unei linii de credit fără acoperire în favoarea garantului, fie valoarea aferentă unei linii de credit fără acoperire în favoarea debitorului, în funcție de indicația din informațiile disponibile și din structura garanției dacă, în situația comună de neplată a garantului și debitorului survenită în cursul duratei de viață a tranzacției acoperite, suma recuperată depinde de condiția financiară a garantului sau de cea a debitorului.

24. Valorile PD se determină în conformitate cu metoda folosită pentru expunerile față de întreprinderi.

Se aplică următoarele valorile minime ale PD:

25. Expunerile sub formă de capital de investiții care țin de portofolii suficient de diversificate pot beneficia de o valoare a LGD de 65 %.

26. În cazul tuturor celorlalte expuneri se aplică o valoare a LGD de 90 %.

27. Pentru toate expunerile, valoarea M este de cinci ani.

1. În absența unor indicații contrare, valoarea expunerii pentru elementele de bilanț se măsoară anterior luării în considerare a ajustărilor de valoare. Regula se aplică și activelor cumpărate la un preț diferit de valoarea datorată. Pentru activele cumpărate, diferența între valoarea datorată și valoarea netă înregistrată în bilanțul instituțiilor de credit se contabilizează ca scont în cazul în care suma datorată este mai mare și primă în cazul în care suma datorată este mai mică.

2. În cazul în care instituțiile de credit folosesc acorduri-cadru de compensare pentru tranzacțiile de răscumpărare sau pentru tranzacții de împrumut cu titluri de valoare sau mărfuri, valoarea expunerii se calculează în conformitate cu dispozițiile articolelor 90-93.

3. Pentru compensarea împrumuturilor și depozitelor din bilanț, instituțiile de credit aplică, în sensul calculării valorii expunerii, metodele stabilite la articolele 90-93.

4. Valoarea expunerii în cazul creditelor ipotecare corespunde plăților minime actualizate pe care le generează.

„Plăți minime de leasing” sunt plățile pe care debitorul poate sau trebuie să le efectueze, precum și orice opțiune de negociere (adică opțiunea care poate fi exercitată în mod sigur). Valoarea reziduală garantată care întrunește condițiile enumerate de anexa VIII partea 1 punctele 26-28 cu privire la eligibilitatea furnizorilor de protecție, precum și cerințele minime în sensul recunoașterii altor tipuri de garanții, enunțate de anexa VIII partea 2 punctele 14-19, trebuie, de asemenea, inclusă în plățile minime în cadrul creditului ipotecar.

5. În cazul oricărui element menționat de anexa IV, valoarea expunerii se determină în conformitate cu metodele stabilite de anexa III.

6. Valoarea expunerii în sensul calculului valorii expunerii ponderate la risc în cazul creanțelor cumpărate corespunde valorii exigibile minus cerințele de capital pentru riscul de diluare anterior diminuării riscului de credit.

7. În cazul în care expunerea ia forma unor valori mobiliare sau mărfuri vândute, gajate sau împrumutate în cadrul contractelor de report, al operațiunilor de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri, în cadrul tranzacțiilor cu termen lung de decontare și în cadrul operațiunilor de creditare cu apel în marjă, valoarea expunerii este valoarea valorilor mobiliare sau a mărfurilor stabilită în conformitate cu articolul 74. În cazul în care se folosește metoda generală bazată pe garanții financiare (Financial Collateral Comprehensive Method) descrisă de anexa VIII partea 3, valoarea expunerii se majorează cu ajustarea de volatilitate corespunzătoare valorilor mobiliare sau mărfurilor în conformitate cu dispozițiile anexei menționate anterior. Valoarea expunerii în cazul contractelor de report sau al tranzacțiilor de împrumut cu titluri de valoare sau cu mărfuri, al operațiunilor de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri, în cazul tranzacțiilor cu termen lung de decontare și în cazul operațiunilor de creditare cu apel în marjă se poate determina fie în conformitate cu anexa III, fie cu anexa VIII partea 3 punctele 12-21.

8. Fără a aduce atingere punctului 7, valoarea expunerilor exigibile față de o contrapartidă centrală, stabilite de autoritățile competente, se calculează în conformitate cu anexa III partea 2 punctul 6, cu condiția ca expunerile la riscul de credit al contrapartidei centrale în raport cu toți participanții la convențiile încheiate să fie garantate pe deplin și zilnic.

9. Valoarea expunerii pentru următoarele elemente corespunde sumei angajate, dar neutilizată, înmulțită cu un factor de conversie.

Instituțiile de credit folosesc următorii factori de conversie:

10. În cazul în care un angajament se referă la prelungirea unui alt angajament, se folosește factorul de conversie cu valoarea cea mai redusă aplicat respectivului angajament.

11. În cazul tuturor elementelor extrabilanțiere, altele decât cele menționate la punctele 1-9, valoarea expunerii corespunde următorului procent din valoare:

În sensul prezentului punct, elementele extrabilanțiere sunt grupate în categorii de risc în conformitate cu anexa II.

12. Valoarea expunerii este valoarea înscrisă în declarațiile financiare. Se admit următoarele măsuri în cazul expunerilor pe acțiuni:

13. Valoarea expunerii în cazul altor active care nu sunt obligații de credit este valoarea înscrisă în declarațiile financiare.

1. Un „sistem de rating” desemnează ansamblul metodelor, proceselor, controalelor, sistemelor de colectare a datelor și a sistemelor informatice care permit evaluarea riscului de credit, încadrarea expunerii într-o anumită clasă sau categorie (rating) și cuantificarea probabilității de neplată și estimarea pierderii în cazul unei expuneri date.

2. În cazul în care instituția de credit folosește mai multe sisteme de rating, încadrarea unui anumit debitor sau a unei tranzacții date într-un anumit sistem trebuie să fie documentată și să se aplice într-un mod care reflectă adecvat gradul de risc asumat.

3. Criteriile și procedurile de alocare sunt reexaminate periodic pentru a stabili dacă rămân adecvate portofoliului actual și condițiilor externe.

4. În cazul în care instituția de credit folosește estimări directe ale parametrilor de risc, acestea pot fi considerate ca rezultatul unei clasificări pe clase pe o scară continuă de rating.

5. Sistemul de rating ia în considerare caracteristicile de risc ale debitorului și ale tranzacției.

6. Sistemul de rating operează cu o scară de rating al debitorilor care reflectă în mod exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare al debitorului. Scara de rating cuprinde 7 clase pentru debitorii care nu se află în situație de neplată și o clasă pentru debitorii în situație de neplată.

7. „Categoria debitorului” desemnează categoria de risc în care sunt încadrați debitorii pe o scară de rating a debitorilor inclusă într-un sistem de rating, în funcție de un set precis și distinct de criterii de rating pe baza cărora se stabilește probabilitatea de neplată. Instituția de credit întocmește documentația pentru raportul între diferitele clase de debitori în funcție de nivelul riscului de nerambursare aferent fiecărei clase și criteriile folosite pentru a stabili nivelul de risc de nerambursare.

8. Instituțiile de credit cu portofolii concentrate pe un anumit segment de piață și cu un interval distinct pentru riscul de nerambursare dispun de un număr suficient de clase de debitori pe segmentul respectiv pentru a evita concentrarea excesivă a debitorilor într-o clasă dată. Concentrările excesive într-o singură clasă se argumentează cu dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că categoria de debitori acoperă o bandă îngustă de risc de nerambursare, iar riscul de nerambursare aferent tuturor debitorilor din clasa respectivă se încadrează în segmentul în cauză.

9. Pentru ca autoritățile competente să recunoască utilizarea estimărilor proprii ale pierderii datorate nerambursării (LGD) în sensul calculării cerințelor de capital propriu, sistemul de rating trebuie să includă o scală distinctă de rating pentru facilitățile de credit, care să reflecte în mod exclusiv caracteristicile tranzacțiilor legate de LGD.

10. „Categoria unei facilități de credit” desemnează o categorie de risc din cadrul unei scări de rating al facilităților de credit în care sunt încadrate anumite expuneri în funcție de un set precis și distinct de criterii de rating pe baza cărora se stabilesc estimările proprii ale LGD. Definiția clasei include atât modul în care expunerile sunt încadrate într-o anumită clasă, cât și criteriile folosite pentru a distinge nivelul de risc aferent fiecărei clase.

11. Concentrările excesive pe o singură clasă de facilități de credit se argumentează cu dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că acea clasă se referă la un segment restrâns de LGD, iar riscul presupus de expunerile din clasa respectivă se încadrează în segmentul în cauză.

12. Instituțiile de credit care aplică metoda prezentată la partea 1 punctul 6 pentru alocarea ponderării riscului în cazul expunerilor de împrumuturi specializate sunt exceptate de obligația de a avea clase de rating al debitorului care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de plată în cazul expunerilor menționate anterior. Fără a aduce atingere punctului 6, instituțiile de credit operează cu 4 clase de rating pentru debitorii care nu se află în situație de neplată și cu o clasă pentru debitorii în situație de neplată.

13. Sistemul de rating trebuie să reflecte gradul de risc aferent debitorului și tranzacției, precum și toate celelalte caracteristici pertinente.

14. Gradul de diferențiere a riscurilor garantează încadrarea într-o clasă sau într-o categorie a unui număr suficient de expuneri pentru a permite cuantificarea și validarea adecvată a caracteristicilor pierderilor la nivelul clasei sau categoriei respective. Distribuirea expunerilor și a debitorilor pe clase sau categorii se efectuează astfel încât să se evite concentrările excesive.

15. Instituțiile de credit demonstrează că procesul de încadrare a expunerilor în anumite clase sau categorii permite diferențierea adecvată a riscurilor, gruparea în ansambluri omogene și estimarea precisă și consecventă a caracteristicilor pierderilor la nivelul fiecărei clase sau categorii. În cazul creanțelor cumpărate, gruparea reflectă practicile de subscriere ale cumpărătorului și eterogenitatea clienților săi.

16. Atunci când repartizează expunerile pe clase și categorii, instituțiile de credit iau în considerare următorii factori de risc:

17. Instituțiile de credit dispun de definiții, proceduri și criterii specifice pentru a încadra expunerile în clasele sau categoriile unui sistem de rating.

18. Instituțiile de credit iau în considerare toate informațiile pertinente pentru a putea încadra debitorii și facilitățile de credit în diferitele clase sau categorii de rating. Informațiile trebuie să fie la zi și trebuie să permită estimarea performanței viitoare a expunerii. Cu cât dispune de mai puține informații, cu atât instituția de credit trebuie să facă dovadă de mai multă prudență la încadrarea expunerilor. Atunci când instituția de credit folosește un rating extern ca prim factor pentru stabilirea ratingului intern, trebuie să ia în considerare și alte informații pertinente.

19. Fiecare debitor trebuie încadrat într-o clasă de debitori în cadrul procedurii de aprobare a creditului.

20. În cazul instituțiilor de credit autorizate să folosească propriile estimări ale LGD și/sau factori de conversie, fiecare expunere se încadrează, de asemenea, într-o clasă de facilități de credit în cadrul procedurii de aprobare a creditului.

21. Instituțiile de credit care aplică metodele prezentate la partea 1 punctul 6 pentru alocarea ponderării riscului pentru expunerile de împrumuturi specializate încadrează fiecare expunere în cauză într-o anumită clasă în conformitate cu punctul 12.

22. Fiecare entitate juridică distinctă față de care instituția de credit își asumă un risc face obiectul unui rating separat. Instituția de credit demonstrează autorităților competente că pune în aplicare politici acceptabile în ceea ce privește tratamentul clienților debitori individuali, dar și cel al grupurilor de clienți aflați în legătură.

23. Expunerile distincte față de același debitor se încadrează în aceeași clasă de debitori, indiferent de diferențele în natura tranzacțiilor specifice. Excepțiile de la norma menționată anterior se referă la:

24. Fiecare expunere trebuie încadrată într-o clasă sau categorie în cadrul procedurii de aprobare a creditului.

25. În ceea ce privește încadrarea într-o clasă sau categorie, instituțiile de credit consemnează în scris situațiile în care analiza efectuată de o persoană primează în fața parametrilor introduși în sistem sau în fața rezultatelor propuse de sistem în cadrul procesului de încadrare, precum și personalul responsabil în acest sens. Instituțiile de credit consemnează abaterea de la sistem și indică personalul abilitat în acest sens. Instituțiile de credit analizează performanța expunerilor în cazul în care s-a înregistrat o abatere față de încadrarea inițială. Analiza include evaluarea performanței expunerilor al căror rating inițial a fost respins de o anumită persoană care răspunde de întreg personalul competent.

26. Încadrarea expunerilor și verificarea periodică a încadrării respective se efectuează sau se aprobă de către o persoană independentă, care nu beneficiază în mod direct de pe urma deciziei de acordare a creditului.

27. Instituțiile de credit actualizează încadrarea expunerilor cel puțin o dată pe an. Debitorii cu risc ridicat și expunerile cu probleme trebuie reexaminate mai frecvent. Instituțiile de credit asigură o nouă încadrare în cazul oricărui debitor sau credit atunci când apar informații noi relevante.

28. Instituțiile de credit instituie proceduri eficiente pentru a obține și actualiza informațiile relevante cu privire la caracteristicile debitorilor care pot afecta probabilitatea de neplată, precum și cu privire la caracteristicile tranzacțiilor care pot afecta pierderile datorate nerambursării și/sau factorii de conversie.

29. Cel puțin o dată pe an, instituțiile de credit actualizează încadrarea debitorilor și a facilităților de credit sau reexaminează caracteristicile pierderilor și situația arieratelor pentru fiecare categorie în funcție de situație. De asemenea, instituțiile de credit reexaminează cel puțin o dată pe an, pentru un eșantion reprezentativ, situația expunerilor distincte pentru fiecare categorie, ca mijloc de a se asigura că expunerile sunt încadrate în categoria corespunzătoare.

30. Atunci când o instituție de credit folosește modele statistice sau alte metode mecanice pentru a încadra expunerile în diferitele clase sau categorii de debitori sau facilități de credit:

31. Instituțiile de credit elaborează un document care explică structura și modul de funcționare a sistemelor de rating. Documentul atestă întrunirea cerințelor minime stabilite de prezenta parte și tratează subiecte precum diferențierea portofoliilor, criteriile de rating, responsabilitățile părților abilitate să evalueze debitorii și expunerile, frecvența examinării încadrărilor și supravegherea procesului de rating exercitată de conducere.

32. Instituțiile de credit elaborează un document care explică motivele și analiza care stau la baza criteriilor de rating. Instituțiile de credit consemnează orice modificare importantă a procesului de rating al riscurilor într-un document care să permită identificarea modificărilor aduse de la data ultimei verificări efectuate de autoritățile competente. Un alt document explică modul de încadrare într-o clasă de rating, în special procesul aferent acestei operațiuni și structura controlului intern.

33. Instituțiile de credit elaborează un document care conține definițiile neplății și ale pierderii pe care le folosesc intern și care demonstrează coerența definiților respective cu cele enunțate de prezenta directivă.

34. În cazul în care o instituție de credit folosește modele statistice în cadrul procedurii de rating, respectiva instituție descrie metodologia folosită într-un document. Documentul în cauză:

35. Folosirea unui model obținut de la un vânzător terț care revendică drepturi de proprietate asupra tehnologiei sale nu exonerează instituția de credit de la obligația de a elabora documentele cerute și nici de la alte cerințe aferente sistemului de rating. Instituția de credit trebuie să se conformeze cerințelor autorităților competente.

36. Instituțiile de credit colectează și stochează datele cu privire la ratingul intern în conformitate cu cerințele prevăzute la articolele 145-149.

37. Instituțiile de credit colectează și stochează următoarele date:

Instituțiile de credit care nu folosesc estimări proprii ale LGD și/sau proprii factori de conversie colectează și stochează informațiile cu privire la comparațiile între valorile LGD realizate și valorile menționate la partea 2 punctul 8, precum și cu privire la comparațiile între valorile efective ale factorilor de conversie și valorile menționate la partea 3 punctul 9.

38. Instituțiile de credit care folosesc estimări proprii ale LGD și/sau proprii factori de conversie colectează și stochează informațiile următoare:

39. Instituțiile de credit colectează și stochează următoarele date:

40. Instituțiile de credit dispun de procedee de simulare a unei situații de criză pe care le folosesc în evaluarea ratei de adecvare a capitalului. Simularea situațiilor de criză presupune identificarea evenimentelor posibile sau a viitoarelor modificări în condițiile economice care ar putea avea efecte prejudiciabile asupra expunerii instituțiilor de credit și evaluarea capacității acestora de a face față modificărilor respective.

41. Instituțiile de credit efectuează periodic simulări de criză cu privire la riscul de credit pentru a evalua impactul anumitor condiții specifice asupra totalului cerințelor capitalului pentru riscul de credit. Simularea se alege de fiecare instituție de credit, sub rezerva controlului autorității competente. Simularea trebuie să fie pertinentă și să respecte regulile prudenței, luând în considerare cel puțin consecințele unui scenariu de ușoară recesiune. Instituția de credit evaluează în egală măsură schimbările de rating în cadrul scenariului de simulare a crizei. Portofoliile care fac obiectul simulării trebuie să includă marea majoritate a expunerilor instituției de credit.

42. Instituțiile de credit care folosesc tratamentul prezentat la partea 1 punctul 4 iau în considerare în cadrul simulării situației de criză impactul deprecierii calității creditului furnizorilor de protecție, în special impactul furnizorilor de protecție care nu mai întrunesc criteriile de eligibilitate.

43. La determinarea parametrilor de risc care corespund claselor sau categoriilor de rating, instituțiile de credit aplică următoarele cerințe.

44. Un debitor este în situație de „neplată” atunci când survine unul sau ambele evenimente descrise în continuare:

În cazul descoperitului de cont, zilele restante la plată curg de îndată ce debitorul a depășit limita autorizată, a fost avertizat că dispune de o limită mai mică decât valoarea exigibilă sau a retras credit fără autorizație, iar suma de bază este considerabilă.

„Limita autorizată” este limita care a fost adusă la cunoștința debitorului.

În cazul cărților de credit, zilele restante la plată curg de la data scadenței plății minime.

În cazul expunerilor față de clienți de retail și entități din sectorul public, autoritățile competente stabilesc un număr de zile restante la plată în conformitate cu punctul 48.

În cazul expunerilor față de întreprinderi, autoritățile competente pot stabili un număr de zile restante la plată în conformitate cu articolul 154 alineatul (7).

În cazul expunerilor față de clienți de retail, definiția se poate aplica la nivelul facilității de credit.

În toate situațiile, numărul de zile restante la plată în cazul unei expuneri este mai mare decât un prag stabilit de autoritățile competente și reflectă un nivel rezonabil de risc.

45. Elementele următoare pot fi considerate ca indicatori ai lipsei probabilității de efectuare a plății:

46. Instituțiile de credit care folosesc date externe care nu corespund definiției neplății demonstrează autorităților competente că au efectuat corecțiile care se impuneau pentru a atinge un grad ridicat de echivalență cu definiția menționată anterior.

47. În cazul în care o instituție de credit consideră că expunerea pentru care s-a înregistrat anterior neplata este de așa natură încât nu se mai aplică nici o clauză de declanșare a neplății, instituția de credit respectivă cotează debitorul sau facilitatea de credit în cauză ca în cazul unei expuneri pentru care nu a survenit neplata. În cazul în care, ulterior, trebuie declanșată aplicarea definiției neplății, instituția de credit consideră că a survenit o nouă neplată.

48. În cazul expunerii față de clienți de retail și entități din sectorul public, autoritățile competente din fiecare stat membru stabilesc numărul exact de zile restante la plată pe care toate instituțiile de credit din respectivul stat membru trebuie să îl respecte în temeiul definiției neplății enunțată la punctul 44 pentru expunerile față de contrapartide stabilite în statul membru respectiv. Numărul de zile se încadrează în intervalul 90-180 de zile și poate varia în funcție de liniile de produs. În ceea ce privește expunerile față de contrapartidele stabilite pe teritoriul altor state membre, autoritățile competente stabilesc un număr de zile restante la plată care nu poate fi mai mare decât numărul fixat de autoritățile competente din respectivele state membre.

49. Estimările proprii ale instituțiilor de credit în ceea ce privește parametrii de risc PD, LGD, factorii de conversie și EL iau în calcul toate datele, informațiile și metodele relevante. Estimările se stabilesc utilizând atât experiența din trecut, precum și constatări empirice, și nu exclusiv pe bază de considerente subiective. Estimările sunt plauzibile și empirice și se bazează pe principalii factori care determină evoluția parametrilor de risc. Cu cât o instituție de credit dispune de mai puține informații, cu atât mai prudente trebuie să fie estimările sale.

50. Instituțiile de credit trebuie să fie în măsură să prezinte o defalcare a pierderilor în funcție de frecvența neplății, LGD, factori de conversie sau de pierdere, sau atunci când folosesc estimări ale EL, în funcție de factorii pe care îi consideră importanți pentru evoluția parametrilor de risc. Instituțiile de credit demonstrează că estimările sunt reprezentative în baza experienței acumulate.

51. Se iau în considerare modificările de practică în materie de împrumuturi sau de recuperări de credite pe perioadele de observație menționate la punctele 66, 71, 82, 86, 93 și 95. Estimările instituțiilor de credit iau în considerare implicările evoluției din domeniul tehnic și orice noi date sau informații în momentul în care acestea sunt disponibile. Instituțiile de credit reexaminează estimările de îndată ce iau cunoștință de noi informații sau cel puțin o dată pe an.

52. Populația expunerilor reprezentate în datele folosite pentru estimări, standardele de împrumut folosite în momentul generării datelor și alte caracteristici relevante trebuie să fie comparabile cu cele ale expunerilor și standardelor instituției de credit în cauză. Instituția de credit demonstrează în egală măsură că situația economică și condițiile pieței care stau la baza datelor sunt relevante în raport cu condițiile existente și cu evoluția lor previzibilă. Numărul de expuneri cuprinse în eșantion și perioada de referință pentru cuantificare sunt elemente suficiente pentru a oferi instituției de credit siguranță în exactitatea și soliditatea estimărilor sale.

53. În cazul creanțelor cumpărate, estimările reflectă toate informațiile relevante disponibile pentru instituția de credit cumpărătoare în ceea ce privește calitatea creanțelor de bază, inclusiv date referitoare la grupuri de creanțe similare oferite de vânzător, de instituția de credit cumpărătoare sau provenite din surse externe. Instituția de credit cumpărătoare evaluează datele furnizate de vânzător pe care le ia în considerare.

54. Instituțiile de credit adaugă la estimările sale o marjă de siguranță, raportată la spectrul posibil de erori de estimare. Atunci când datele și metodele folosite sunt mai puțin satisfăcătoare și când spectrul de erori este mai mare, marja de siguranță este și ea mai mare.

55. În cazul în care instituțiile de credit folosesc estimări diferite pentru calculul ponderării riscului și pentru scopuri interne, ele documentează alegerile respective și demonstrează autorităților competente caracterul rezonabil al acestora.

56. Atunci când instituțiile de credit pot demonstra autorităților competente că, în cazul datelor colectate anterior punerii în aplicare a prezentei directive, au efectuat corecțiile corespunzătoare pentru a ajunge la un grad ridicat de echivalență cu definiția de neplată sau de pierdere, autoritățile competente pot acorda instituțiilor de credit o oarecare flexibilitate în aplicarea standardelor cerute pentru date.

57. Atunci când o instituție de credit folosește date centralizate pentru un coș comun mai multor instituții de credit, ea demonstrează:

58. Atunci când o instituție de credit folosește date centralizate în cadrul unui coș comun mai multor instituții de credit, instituția respectivă este responsabilă de integritatea sistemului de rating. Instituția de credit demonstrează autorităților competente că dispune intern de cunoștințe suficiente necesare privind sistemele sale de rating, inclusiv de capacitatea efectivă de a supraveghea și verifica procesul de rating.

59. Instituțiile de credit estimează valorile PD în funcție de clasa debitorului, pe baza mediilor pe termen lung ale ratelor anuale de neplată.

60. În cazul creanțelor cumpărate asupra întreprinderilor, instituțiile de credit pot estima valoarea EL în funcție de clasa debitorului pe baza mediilor pe termen lung ale ratelor default anuale.

61. Atunci când o instituție de credit stabilește estimările medii pe termen lung pentru PD și LGD în cazul creanțelor cumpărate asupra întreprinderilor pe baza unei estimări a EL, precum și pe baza estimării corespunzătoare a PD sau LGD, procedura de estimare a pierderilor totale respectă standardele generale de estimare a PD și a LGD enunțate în prezenta parte, iar rezultatul trebuie să fie coerent cu conceptul de LGD enunțat la punctul 73.

62. Instituțiile de credit pot folosi tehnicile de estimare a PD doar în cazul în care folosesc analize ajutătoare. Instituțiile de credit recunosc importanța considerărilor subiective în combinarea rezultatului tehnicilor și în efectuarea ajustărilor pentru a ține seama de limitele inerente tehnicii și informațiilor.

63. În măsura în care o instituție de credit folosește pentru estimările PD date bazate pe experiența proprie în materie de neplată, ea demonstrează în analiza sa că estimările reflectă normele de subscriere și orice diferențe între sistemul de rating care a generat datele în cauză și sistemul de rating existent. În cazul în care sistemul de rating sau normele de subscriere s-au modificat, instituția de credit adaugă o marjă de prudență mai mare la estimările sale ale PD.

64. În măsura în care o instituție de credit asociază sau pune în corespondență categoriile interne de rating cu cele folosite de o agenție internațională de rating (ECAI) sau de o organizație similară, apoi atribuie rata default observată în cazul categoriilor de rating ale agenției internaționale claselor sale de rating, corespondențele au la bază comparația între criteriile interne de rating și criteriile agenției internaționale și comparația ratingului intern cu cel extern al debitorilor. Instituția de credit evită orice distorsiune sau inconsecvență în procesul de punere în corespondență sau la nivelul datelor de bază. Criteriile agenției internaționale care stau la baza datelor folosite pentru cuantificare se axează exclusiv pe riscul de nerambursare și nu reflectă caracteristicile tranzacției. Analiza instituției de credit include compararea definiților de neplată utilizate, sub rezerva cerințelor enunțate la punctele 44-48. Instituția de credit documentează baza pe care o folosește pentru punerea în corespondență.

65. În măsura în care instituția de credit folosește modele statistice de estimare a neplății, poate estima nivelul PD ca media simplă a estimărilor probabilității de neplată aferente fiecărui debitor dintr-o anumită categorie. În acest sens, folosirea de către instituția de credit a modelelor de probabilitate a neplății trebuie să respecte condițiile enunțate la punctul 30.

66. Indiferent dacă instituția de credit folosește pentru estimarea PD date din surse externe, interne sau centralizate sau o combinație între cele trei, perioada de bază pentru observare este de cel puțin cinci ani pentru cel puțin una dintre surse. În cazul în care perioada de observație disponibilă are o durată mai mare pentru oricare sursă, iar datele sunt relevante, se folosește perioada cea mai lungă. Aspectul menționat anterior este valabil și în cazul metodei PD/LGD care se aplică acțiunilor. Statele membre pot autoriza instituțiile de credit care nu au permisiunea de a folosi propriile estimări ale LGD sau ale factorilor de conversie, să dispună de date relevante acoperind o perioadă de doi ani atunci când aplică abordarea RI. Perioada menționată anterior crește în fiecare an cu câte un an până în momentul în care datele relevante acoperă o perioadă de cinci ani.

67. Instituțiile de credit preconizează valoarea PD pe clasă sau categorie de debitori plecând de la mediile pe termen lung ale ratelor default anuale.

68. Fără a aduce atingere punctului 67, estimările PD pot fi obținute folosind pierderile realizate și estimările adecvate ale LGD.

69. Instituțiile de credit folosesc datele interne pentru a încadra expunerile într-o clasă sau categorie ca primă etapă în evaluarea caracteristicilor pierderilor. Pot recurge și la date externe (inclusiv date disponibile publicului) sau modele statistice în scopul cuantificării, sub rezerva existenței unei strânse legături între:

În cazul creanțelor cumpărate asupra clienților de retail, instituțiile de credit pot folosi datele de referință interne și externe. Instituțiile de credit folosesc toate sursele relevante de date ca puncte de comparație.

70. Atunci când, în cazul clienților de retail, instituția de credit stabilește estimările medii pe termen lung ale PD și LGD pe baza pierderilor totale, precum și pe baza estimărilor corespunzătoare ale PD sau LGD, procesul de estimare a pierderilor totale respectă standardele generale de estimare a PD și LGD enunțate în prezenta parte, iar rezultatul este coerent cu conceptul LGD descris la punctul 73.

71. Indiferent dacă instituția de credit folosește pentru estimarea caracteristicilor pierderilor date din surse externe, interne sau centralizate sau o combinație între cele trei, perioada de bază pentru observare este de cel puțin cinci ani pentru cel puțin una dintre surse. În cazul în care perioada de observație disponibilă are o durată mai mare pentru oricare sursă, iar datele sunt relevante, se folosește perioada cea mai lungă. Instituțiile de credit nu trebuie să acorde aceeași importanță datelor istorice în cazul în care poate demonstra autorităților competente că datele recente oferă estimări mai bune ale ratelor pierderilor. Statele membre pot autoriza instituțiile de credit să dispună de date relevante acoperind o perioadă de doi ani atunci când aplică abordarea RI. Perioada menționată anterior crește în fiecare an cu câte un an până în momentul în care datele relevante acoperă o perioadă de cinci ani.

72. Instituțiile de credit identifică și analizează modificările previzibile ale parametrilor de risc din cursul duratei de viață a expunerilor de credit (efecte sezoniere).

73. Instituțiile de credit elaborează estimarea LGD pe clasă sau categorie de facilități de credit pe baza mediei valorilor realizate ale LGD pe clasă sau categorie de facilități de credit, luând în considerare toate cazurile de neplată constatate din surse de date (media ponderată a neplăților).

74. Instituțiile de credit folosesc estimările LGD corespunzătoare în ipoteza unei regresiuni economice atunci când estimările sunt mai prudente decât media pe termen lung. În măsura în care sistemul de rating poate produce pe perioada respectivă valori realizate ale LGD la un nivel constant pe clasă sau categorie, instituțiile de credit efectuează ajustări ale estimărilor parametrilor de risc pe clasă sau categorie pentru a limita impactul regresiunii economice asupra capitalului.

75. Instituțiile de credit iau în considerare gradul de dependență între riscul aferent debitorului și riscul pe care îl implică garanția sau furnizorul de garanție. Cazurile în care gradul de dependență este semnificativ trebuie să fie tratate cu prudență.

76. În estimarea LGD, instituțiile de credit tratează în egală măsură cu prudență cazurile de asimetrie la nivelul valutei între obligația suport și garanție.

77. În măsura în care estimările LGD țin seama de existența unei garanții, estimările în cauză nu se bazează exclusiv pe valoarea pieței estimată a garanției. Estimările LGD țin seama de efectul unei posibile incapacități a instituției de credit în cauză de a prelua rapid controlul asupra garanției și de a o lichida.

78. În măsura în care estimările LGD țin seama de existența unei garanții, instituțiile de credit trebuie să definească cerințe interne în materie de gestionare a garanției, de prudență juridică și de gestionare a riscurilor care să fie, în ansamblu, coerente cu cele stabilite de anexa VIII partea 2.

79. În măsura în care o instituție de credit ține seama de garanția constituită pentru a stabili valoarea expunerii pentru riscul de credit al contrapartidei în conformitate cu anexa III partea 5 sau partea 6, sumele care pot fi recuperate din garanție nu se iau în considerare în estimările LGD.

80. În cazul specific al expunerilor aflate deja în situație de neplată, instituțiile de credit folosesc suma celor mai bune estimări ale pierderilor anticipate pentru fiecare expunere, luând în considerare situația economică actuală, situația expunerii și posibilitatea înregistrării de pierderi suplimentare neprevăzute pe durata perioadei de recuperare.

81. În măsura în care penalitățile de întârziere neplătite au fost înregistrate în conturile de venit ale instituției de credit, penalitățile respective se includ în măsura instituției de credit de expunere și pierdere.

82. Estimările LGD se bazează pe date care acoperă o perioadă de cel puțin cinci ani, care crește în fiecare an cu câte un an ulterior punerii în aplicare până se atinge o perioadă minimă de șapte ani, pentru cel puțin o sursă de date. În cazul în care perioada de observație disponibilă pentru o sursă este mai lungă, iar datele corespunzătoare sunt relevante, se utilizează perioada cea mai lungă.

83. Fără a aduce atingere punctului 73, estimările LGD se pot determina pe baza pierderilor realizate și estimărilor adecvate ale PD.

84. Fără a aduce atingere punctului 89, instituțiile de credit pot lua în considerare retragerile ulterioare fie la nivelul factorilor de conversie, fie la nivelul estimărilor LGD.

85. Pentru creanțele cumpărate asupra clienților de retail, instituțiile de credit pot folosi date de referință interne și externe pentru a estima valorile LGD.

86. Estimările LGD se bazează pe date colectate pe o perioadă de cel puțin cinci ani. Fără a aduce atingere punctului 73, instituția de credit poate să nu acorde aceeași importanță datelor istorice în cazul în care poate demonstra autorităților competente că datele recente oferă estimări mai bune ale ratelor pierderilor. Statele membre pot autoriza instituțiile de credit care aplică metoda bazată pe ratingul intern să folosească date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada menționată anterior crește în fiecare an cu câte un an până când datele relevante acoperă o perioadă de cinci ani.

87. Instituțiile de credit elaborează estimările factorilor de conversie pe clasă sau categorie de facilități de credit, pe baza mediei valorilor efective ale factorilor de conversie pe clasă sau categorie de facilități de credit, luând în considerare toate cazurile de neplată constatate din surse de date (media ponderată a neplăților).

88. Instituțiile de credit folosesc estimările factorilor de conversie corespunzătoare în ipoteza unei regresiuni economice atunci când estimările sunt mai prudente decât media pe termen lung. În măsura în care sistemul de rating poate propune pe perioada respectivă valori realizate ale factorilor de conversie la un nivel constant pe clasă sau categorie, instituția de credit în cauză efectuează ajustări ale estimărilor parametrilor de risc pe clasă sau categorie pentru a limita impactul regresiunii economice asupra capitalului.

89. În estimările factorilor de conversie, instituțiile de credit iau în considerare posibilitatea retragerilor suplimentare efectuate de debitor până la data declanșării evenimentului neplății sau ulterior acestei date.

Atunci când se poate prevedea o mai mare corelație pozitivă între frecvența neplății și dimensiunea factorului de conversie, estimarea factorului de conversie respectiv include o marjă de prudență mai mare.

90. La elaborarea estimării factorilor de conversie, instituțiile de credit iau în considerare politica și strategiile specifice pe care le-au adoptat în materie de control contabil și de tratare a plăților. Instituțiile de credit iau în considerare, de asemenea, capacitatea și intenția de prevenire a noilor retrageri înaintea survenirii evenimentului de neplată, de exemplu în cazul încălcării angajamentelor contractuale sau alte evenimente tehnice asociate neplății.

91. Instituțiile de credit dispun de proceduri și sisteme corespunzătoare pentru a verifica cuantumurile facilităților, valorile disponibile în raport cu liniile de credit angajate și modificările sumelor exigibile în funcție de debitor și pe clasă. Instituțiile de credit trebuie să poată verifica soldurile în fiecare zi.

92. În cazul în care instituțiile de credit folosesc factori de conversie diferiți pentru calculul valorilor expunerilor ponderate la risc și pentru scopuri interne, ele documentează alegerile respective și demonstrează autorităților competente caracterul rezonabil al acestora

93. Estimările factorilor de conversie se bazează pe date care acoperă o perioadă de cel puțin cinci ani, care crește în fiecare an cu câte un an ulterior punerii în aplicare până se atinge o perioadă minimă de șapte ani, pentru cel puțin o sursă de date. În cazul în care perioada de observație disponibilă pentru o sursă este mai lungă, iar datele corespunzătoare sunt relevante, se utilizează perioada cea mai lungă.

94. Fără a aduce atingere punctului 89, instituțiile de credit pot lua în considerare retragerile ulterioare fie la nivelul factorilor de conversie, fie la nivelul estimărilor LGD.

95. Estimările factorilor de conversie se bazează pe date colectate pe o perioadă de cel puțin cinci ani. Fără a aduce atingere punctului 87, instituția de credit poate să nu acorde aceeași importanță datelor istorice în cazul în care poate demonstra autorităților competente că datele recente oferă estimări mai bune ale retragerilor. Statele membre pot autoriza instituțiile de credit care aplică metoda bazată pe ratingul intern să folosească date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada menționată anterior crește în fiecare an cu câte un an până când datele relevante acoperă o perioadă de cinci ani.

96. Cerințele enunțate la punctele 97-104 nu se aplică în cazul garanțiilor furnizate de instituții, administrații centrale și bănci centrale, precum și de societăți care îndeplinesc cerințele prevăzute în anexa VIII partea 1 punctul 26 litera (g) dacă instituția de credit a obținut aprobarea de a aplica dispozițiile articolelor 78-83 pentru expunerile față de aceste entități. În acest caz, se aplică cerințele prevăzute la articolele 90-93.

97. În cazul garanțiilor aferente expunerilor față de clienți de retail, cerințele se aplică atât în cazul încadrării riscurilor în clase sau categorii, cât și în cazul estimării PD.

98. Instituțiile de credit dispun de criterii bine definite cu privire la tipurile de garanți pe care îi iau în considerare la calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc.

99. În cazul garanților recunoscuți ca eligibili, se aplică aceleași norme ca în cazul debitorilor, în conformitate cu punctele 17-29.

100. Garanția trebuie să fie certificată în scris, nu trebuie să fie anulabilă de către garant și trebuie să fie valabilă până în momentul în care obligația s-a stins integral (până la concurența sumei și până la scadența garanției) și trebuie să aibă titlu executoriu față de garant în jurisdicția în care garantul are active care pot fi puse sub sechestru în urma unei decizii judecătorești. Garanțiile prin care se prevăd condițiile în care garantul nu poate fi obligat să execute obligațiile (garanții condiționale) pot fi recunoscute sub rezerva aprobării autorităților competente. Instituția de credit demonstrează că criteriile de încadrare iau în considerare în mod adecvat eventualele reduceri ale efectelor de diminuare a riscului.

101. Instituțiile de credit dispun de criterii bine determinate de ajustare a claselor, categoriilor sau a estimărilor LGD, iar în cazul creanțelor eligibile cumpărate asupra clienților de retail, de un proces de alocare a expunerilor în clase sau categorii care reflectă impactul garanțiilor asupra calculării valorilor expunerilor ponderate la risc. Criteriile respectă cerințele stabilite la punctele 17-29.

102. Criteriile sunt plauzibile și empirice. Ele țin seama de capacitatea și intenția garantului de a garanta, data eventuală a plății efectuate de garant, gradul de corelare între capacitatea garantului de a executa garanția și capacitatea de rambursare a debitorului, precum și de riscul rezidual față de debitor.

103. Cerințele minime stabilite de prezenta parte în materie de garanții se aplică în egală măsură instrumentelor derivate de credit care presupun o singură semnătură. În cazul unei necorelații între obligația suport și obligația de referință prevăzută în contractul privind instrumentul derivat de credit sau între obligația suport și obligația folosită pentru a stabili dacă a survenit un eveniment de credit, se aplică cerințele stabilite de anexa VIII partea 2 punctul 21. În cazul expunerilor față de clienți de retail și al creanțelor eligibile cumpărate asupra clienților de retail, prezentul punct se aplică procesului de încadrare a expunerilor în clase și categorii.

104. Criteriile folosite țin seama de structura modului de plată a instrumentelor derivate de credit și evaluează cu prudență impactul pe care acesta îl are la nivelul și asupra datelor de rambursare. Instituția de credit ia în considerare, de asemenea, măsura în care rămân alte forme de risc rezidual.

105. Structura facilității garantează că, în orice condiții previzibile, instituția de credit deține proprietatea și controlul efectiv asupra plăților efectuate în temeiul creanțelor de recuperat. În cazul în care debitorul efectuează plățile direct către vânzător sau un prestator, instituția de credit verifică în mod regulat dacă plățile se efectuează integral și în conformitate cu termenii contractuali. „Prestator” desemnează o entitate care gestionează în fiecare zi un coș de creanțe cumpărate sau expunerile de credit subiacente. Instituțiile de credit dispun de proceduri care garantează că proprietatea creanțelor de recuperat și încasările de numerar sunt protejate împotriva falimentului sau a căilor de atac judiciare care ar putea limita capacitatea creditorului de a lichida sau ceda creanțele ori de a păstra controlul asupra intrărilor în numerar.

106. Instituția de credit monitorizează atât calitatea creanțelor cumpărate, cât și situația financiară a vânzătorului și prestatorului. În special:

107. Instituția de credit dispune de sisteme și proceduri care permit identificarea într-o etapă incipientă a deteriorării situației financiare a vânzătorului și a calității creanțelor cumpărate și rezolvarea în mod proactiv a problemelor care apar. În mod special, instituția de credit dispune de politici, proceduri și sisteme informatice clare și eficiente care să permită identificarea încălcării contractului, precum și de proceduri și politici clare și eficiente de inițiere de acțiuni juridice și de gestionare adecvată a creanțelor cumpărate care pun probleme.

108. Instituția de credit dispune de politici și proceduri clare și eficiente care să permită verificarea creanțelor cumpărate, a creditului și disponibilităților de numerar. În mod special, politicile interne consemnate în scris cuprind toate elementele semnificative ale programului de cumpărare de creanțe, în special rata avansurilor, garanțiile eligibile, documentele necesare, limitele de concentrare și modul de tratare a disponibilităților de numerar. Elementele enumerate anterior iau în considerare toți factorii relevanți cu importanță majoră, precum situația financiară a vânzătorului și prestatorului, concentrarea riscului și evoluția calității creanțelor cumpărate și baza de clienți a vânzătorului, iar sistemele interne garantează că fondurile se alocă doar pe bază de garanție și documente specifice corespunzătoare.

109. Instituția de credit aplică procedee interne eficiente de verificare a respectării întregului ansamblu de politici și proceduri. Procesul în cauză include verificări periodice ale programului de cumpărare de creanțe, verificarea separării atribuțiilor între, pe de o parte, evaluarea vânzătorului și a prestatorului și evaluarea debitorului și, pe de altă parte, evaluarea și efectuarea unui audit la sediul vânzătorului și al prestatorului, precum și evaluarea operațiilor post-cumpărare, ținându-se seama în principal de calificarea și experiența personalului, nivelul efectivelor de personal și sistemele de automatizare folosite.

110. Instituțiile de credit aplică un sistem solid pentru a valida, în ceea ce privește exactitatea și consecvența, sistemele și procedurile de rating, precum și estimarea tuturor parametrilor de risc relevanți. Instituțiile de credit demonstrează autorităților competente că procesul de validare internă le permite evaluarea consecventă și semnificativă a performanței sistemelor interne de rating și de evaluare a riscului.

111. Instituțiile de credit compară în mod regulat ratele default realizate cu estimările PD pentru fiecare categorie de rating și, în cazul în care ratele nu se încadrează în segmentul prevăzut pentru categoria în cauză, analizează motivele diferenței. Instituțiile de credit care folosesc propriile estimări ale LGD și/sau proprii factori de conversie efectuează o analiză similară pentru estimări. Comparațiile respective se bazează pe date istorice care acoperă o perioadă cât mai lungă. Instituțiile de credit consemnează în scris metodele și datele folosite în scopul comparațiilor. Analizele și documentele aferente sunt actualizate cel puțin o dată pe an.

112. Instituțiile de credit recurg în egală măsură la alte instrumente de validare cantitativă și la compararea cu sursele de date externe relevante. Analiza se bazează pe date care sunt adaptate portofoliului în cauză, care se actualizează periodic și care se referă la o perioadă de observație adecvată. Evaluarea internă a sistemului propriu de rating acoperă o perioadă cât mai lungă.

113. Metodele și datele folosite în scopul validării cantitative sunt coerente în timp. Modificările aduse metodelor și datelor (atât sursele de date, cât și perioadele acoperite) folosite pentru estimare și validare se consemnează în scris.

114. Instituțiile de credit dispun de standarde interne solide pentru cazurile în care diferențele între valorile realizate în cazul PD, LGD, al factorilor de conversie și al pierderilor totale, atunci când se folosește EL, și valorile estimate sunt semnificative și pun la îndoială validitatea estimărilor în cauză. Standardele respective țin seama de ciclurile economice și de variabilitatea sistematică similară a ratei default. În cazul în care valorile realizate sunt mai mari decât valorile estimate, instituțiile de credit reexaminează estimările alocând o tendință crescătoare pentru a reflecta ratele default sau ratele pierderilor.

115. În sensul calculării cerințelor de capital, instituțiile de credit trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

116. Instituțiile de credit stabilesc politicile, procedurile și mecanismele de control care garantează integritatea modelului pe care îl concep și îl folosesc pentru calcularea cerințelor de capital, precum și integritatea procesului de creare a modelului. Politicile, procedurile și mecanismele de control includ următoarele:

117. Instituțiile de credit dispun de un sistem robust în scopul validării exactității și coerenței modelelor interne și proceselor de modelare. Toate elementele semnificative ale modelelor interne, ale procesului de modelare și ale validării se consemnează în scris.

118. Instituțiile de credit folosesc procesul de validare internă pentru a evalua, în mod consecvent și semnificativ, performanța modelelor și proceselor lor interne.

119. Metodele și datele folosite în sensul validării cantitative sunt coerente în timp. Modificările survenite la nivelul metodelor și al datelor (atât sursele de date, cât și perioadele acoperite) folosite pentru estimare și validare se consemnează în scris.

120. Instituțiile de credit compară periodic randamentul efectiv al investițiilor în acțiuni (calculat pe baza profiturilor și a pierderilor realizate și nerealizate) cu estimările modelate. Comparațiile au la bază date istorice raportate la o durată cât mai mare. Instituțiile de credit consemnează în scris metodele și datele folosite în vederea efectuării comparaților. Analiza și documentele aferente se actualizează cel puțin o dată pe an.

121. Instituțiile de credit folosesc în egală măsură și alte instrumente de validare cantitativă și efectuează comparații și cu surse de date externe. Analiza se bazează pe date care sunt adaptate portofoliului în cauză, care se actualizează periodic și care se referă la o perioadă de observație adecvată. Evaluările interne ale performanței modelelor se raportează la o perioadă cât mai lungă.

122. Instituțiile de credit dispun de standarde interne solide pentru cazurile în care comparația între randamentul efectiv al investițiilor în acțiuni și estimările pe bază de modele pun la îndoială validitatea estimărilor sau chiar validitatea modelului. Standardele respective țin seama de ciclurile economice și de variabilitatea sistematică similară a randamentului investițiilor în acțiuni. Ajustările aduse unui model intern ca urmare a revizuirilor modelului trebuie consemnată în scris și trebuie să respecte standardele instituției de credit în cauză în materie de revizuire a modelului.

123. Modelul intern, procesul de modelare, responsabilitatea părților implicate în procesul de modelare, precum și procesul de validare și revizuire a modelului se consemnează în scris.

124. Toate aspectele semnificative ale procesului de rating și de estimare se aprobă de către cadrele de conducere menționate la articolul 11 sau de un comitet desemnat în acest sens și de cadrele superioare de conducere. Părțile enumerate anterior trebuie să dispună de cunoașterea generală a sistemului de rating și să înțeleagă în detaliu rapoartele de gestiune aferente.

125. Cadrele superioare de conducere informează cadrele de conducere menționate la articolul 11 sau comitetul desemnat în acest sens cu privire la modificările survenite în politicile stabilite sau cu privire la derogările semnificative de la acestea, cu impact semnificativ asupra funcționării sistemului de rating al instituției de credit.

126. Cadrele superioare de conducere cunosc în detaliu concepția sistemului de rating și modul de funcționare a acestuia. Cadrele superioare de conducere sunt informate periodic de către unitățile de control al riscului de credit cu privire la performanța procesului de rating, la aspectele care trebuie îmbunătățite și la eforturile de îmbunătățire a deficiențelor identificate anterior.

127. Analiza bazată pe ratingul intern a profilului de risc de credit al instituției de credit constituie o parte esențială a raporturilor de gestiune prezentate părților în cauză. Rapoartele conțin cel puțin următoarele elemente: profilul de risc pe clasă, modificările între clase, estimarea parametrilor relevanți pe clasă și compararea între, pe de o parte, rata neplăților realizate și, în măsura în care se folosesc estimări proprii, valorile realizate ale LGD și ale factorilor de conversie și, pe de altă parte, provizioanele și rezultatele obținute în simulările de criză. Frecvența raporturilor depinde de importanța și de tipul informației comunicate și de nivelul destinatarului.

128. Unitatea de control al riscului de credit este independentă de membrii personalului și de funcțiile de conducere cu responsabilități în inițierea și reînnoirea expunerilor și raportează direct cadrelor superioare de conducere. Unitatea este responsabilă cu crearea sau selectarea, punerea în aplicare și supravegherea performanței sistemului de rating. Unitatea în cauză întocmește și analizează periodic rapoartele privind rezultatele propuse de sistemele de rating.

129. Responsabilitățile unității (unităților) de control al riscului includ:

130. Fără a aduce atingere punctului 129, instituțiile de credit care folosesc date centralizate în conformitate cu punctele 57 și 58 pot recurge la surse externe pentru următoarele sarcini:

Instituțiile de credit care aplică prezentul punct se asigură că autoritățile competente au acces la toate informațiile relevante de la o terță parte, care sunt necesare pentru examinarea întrunirii cerințelor minime, și că pot efectua controale la fața locului în același fel ca în cazul instituțiilor de credit.

131. Unitatea de audit intern sau o altă entitate de audit independentă examinează, cel puțin o dată pe an, sistemele de rating ale instituției de credit și operațiunile, inclusiv operațiunile funcției de credit și estimările PD, LGD, EL și factorii de conversie. Se verifică în special respectarea tuturor cerințelor minime.

1. Prezenta parte expune formele eligibile de diminuare a riscului de credit în sensul articolului 92.

2. În sensul prezentei anexe:

3. Compensarea în bilanț a creanțelor reciproce dintre instituția de credit și contrapartida sa poate fi recunoscută ca eligibilă.

4. Fără a aduce atingere punctului 5, eligibilitatea se limitează la soldurile în numerar reciproce dintre instituția de credit și contrapartidă. Numai creditele și depozitele instituției de credit care acordă împrumutul pot face obiectul unei modificări a valorilor expunerilor ponderate la risc și, atunci când este cazul, a valorilor pierderilor anticipate ca rezultat al unui acord de compensare în bilanț.

5. Pentru instituțiile de credit care adoptă metoda generală bazată pe garanții financiare în conformitate cu partea 3, pot fi recunoscute efectele contractelor bilaterale de compensare având ca obiect operațiuni de report, operațiuni de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri și/sau alte tranzacții adaptate la piața de capital, încheiate cu o contrapartidă. Fără a aduce atingere anexei II la Directiva 2006/49/CE, pentru a fi recunoscută garanția asumată și valorile mobiliare sau mărfurile împrumutate în cadrul unor astfel de acorduri, trebuie să fie respectate cerințele de eligibilitate pentru garanții prevăzute la punctele 7-11.

6. Atunci când tehnica folosită de diminuare a riscului de credit se bazează pe dreptul instituției de credit de lichidare sau de reținere a activelor, eligibilitatea depinde de calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc și, după caz, a valorilor pierderilor anticipate calculate în conformitate cu articolele 78-83 sau cu articolele 84-89. De asemenea, eligibilitatea depinde și de folosirea sau nu a metodei simple sau a metodei generale bazate pe garanțiile financiare descrise la partea 3. În legătură cu operațiunile de report și operațiunile de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri, eligibilitatea depinde și de înregistrarea sau nu a operației în portofoliul de tranzacționare.

7. Următoarele elemente financiare pot fi recunoscute drept garanție eligibilă în cadrul tuturor abordărilor și metodelor:

În sensul literei (b), „titlurile de creanță emise de administrații centrale sau bănci centrale” includ:

În sensul literei (c), „titlurile de creanță emise de instituții” includ:

8. Titlurile de creanță emise de instituții care nu dispun de o evaluare a creditului realizată de o agenție internațională de rating eligibilă pot fi recunoscute drept garanție eligibilă cu condiția îndeplinirii următoarelor criterii:

9. Unitățile de participare deținute la organismele de investiții colective pot fi recunoscute drept garanție eligibilă atunci când se îndeplinesc următoarele condiții:

Folosirea (sau folosirea potențială) de către un organism de investiții colective a instrumentelor derivate pentru a acoperi investițiile permise nu anulează caracterul eligibil al unităților de participare la organismul respectiv.

În cazul în care organismul de plasament colectiv nu se limitează la investiții în instrumente care pot fi recunoscute în temeiul punctelor 7 și 8, unitățile pot fi recunoscute cu valoarea activelor eligibile drept garanție reală, presupunând că OPC-ul a investit în active neeligibile în limita maximă permisă în cadrul mandatului său. În cazurile în care activele neeligibile pot avea valoare negativă din cauza datoriilor sau a datoriilor contingente rezultate ca urmare a dreptului de proprietate, instituția de credit calculează valoarea totală a activelor neeligibile și reduce valoarea activelor eligibile cu cea a activelor neeligibile, dacă valoarea totală a acestora din urmă este negativă.

10. În ceea ce privește punctul 7 literele (b)-(e), atunci când o valoare mobiliară beneficiază de două evaluări de credit efectuate de agenții internaționale de rating eligibile, se utilizează evaluarea cea mai puțin favorabilă. În cazurile în care o valoare mobiliară beneficiază de mai mult de două evaluări de credit efectuate de agenții internaționale de rating eligibile, se utilizează cele mai favorabile două evaluări. În cazul în care cele mai favorabile două evaluări de credit sunt diferite, se aplică cea mai puțin favorabilă dintre cele două.

11. În afară de garanțiile menționate la punctele 7-10, în cazul în care o instituție de credit folosește metoda generală bazată pe garanții financiare descrisă la partea 3, următoarele elemente financiare pot fi recunoscute drept garanție eligibilă:

În cazul în care organismul de plasament colectiv nu se limitează la investiții în instrumente care pot fi recunoscute în temeiul punctelor 7 și 8 și la elementele menționate la litera (a) a acestui punct, unitățile pot fi recunoscute cu valoarea activelor eligibile drept garanție reală, presupunând că OPC-ul a investit în active neeligibile în limita maximă permisă în cadrul mandatului său. În cazurile în care activele neeligibile pot avea valoare negativă din cauza datoriilor sau a datoriilor contingente rezultate ca urmare a dreptului de proprietate, instituția de credit calculează valoarea totală a activelor neeligibile și reduce valoarea activelor eligibile cu cea a activelor neeligibile, dacă valoarea totală a acestora din urmă este negativă.

12. În afară de garanțiile menționate anterior, se aplică dispozițiile punctelor 13-22 în cazul în care o instituție de credit calculează valorile expunerilor ponderate la risc și valorile pierderilor anticipate conform abordării prevăzute la articolele 84-89:

13. Bunurile imobiliare rezidențiale, care sunt sau vor fi ocupate sau închiriate de către proprietar sau de către beneficiarul efectiv în cazul întreprinderilor de investiții personale și bunurile imobiliare comerciale, însemnând birouri și alte spații comerciale, pot fi recunoscute drept garanție eligibilă atunci când se îndeplinesc următoarele condiții:

14. Instituțiile de credit pot, de asemenea, să recunoască drept garanții eligibile acțiunile deținute la societăți imobiliare finlandeze, care funcționează în conformitate cu Legea din 1991 privind societățile imobiliare sau alte legi echivalente ulterioare în ceea ce privește imobilele rezidențiale care sunt sau urmează a fi ocupate sau închiriate de proprietar, cu titlu de garanții pe bunuri imobiliare comerciale, în cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite.

15. De asemenea, autoritățile competente pot să-și autorizeze instituțiile de credit să recunoască drept garanții eligibile, cu titlu de garanții pe bunuri imobiliare comerciale, acțiunile deținute la societăți imobiliare finlandeze, care funcționează în conformitate cu Legea din 1991 privind societățile imobiliare sau alte legi echivalente ulterioare, în cazul în care se îndeplinesc aceste condiții.

16. Autoritățile competente pot renunța la cerința ca instituțiile lor de credit să se conformeze condiției de la punctul 13 litera (b) pentru expunerile garantate cu bunuri imobiliare rezidențiale situate pe teritoriul statului membru respectiv, cu condiția ca autoritățile competente să poată demonstra că pe teritoriul respectiv există o piață imobiliară comercială bine dezvoltată și cu vechime, având rate ale pierderilor suficient de reduse pentru a justifica o astfel de acțiune. Aceasta nu împiedică autoritățile competente dintr-un stat membru care nu recurg la această derogare să recunoască drept eligibile bunuri imobiliare rezidențiale recunoscute drept eligibile într-un alt stat membru în baza derogării. Statele membre fac publică recurgerea la această derogare.

17. Autoritățile competente din statele membre pot renunța la cerința ca instituțiile lor de credit să se conformeze condiției de la punctul 13 litera (b) pentru bunuri imobiliare comerciale situate pe teritoriul statului membru respectiv, cu condiția ca autoritățile competente să poată demonstra că pe teritoriul respectiv există o piață imobiliară comercială bine dezvoltată și cu vechime și că ratele pierderilor rezultate din credite garantate cu bunuri imobiliare comerciale îndeplinesc următoarele condiții:

18. În cazul în care nici una dintre aceste condiții nu este îndeplinită într-un exercițiu dat, eligibilitatea recurgerii la acest tratament încetează până în momentul în care condițiile respective sunt îndeplinite într-un exercițiu ulterior.

19. Autoritățile competente dintr-un stat membru pot recunoaște drept garanții eligibile bunuri imobiliare comerciale recunoscute drept garanții eligibile într-un alt stat membru în baza derogării prevăzute la punctul 17.

20. Autoritățile competente pot recunoaște drept garanții eligibile sumele de încasat legate de o tranzacție sau tranzacții comerciale cu o scadență inițială de cel mult un an. Creanțele eligibile nu le includ pe cele asociate cu titlurizări, subparticipații, instrumente derivate de credit sau cu sume datorate de părți afiliate.

21. Autoritățile competente pot recunoaște drept garanții eligibile elementele fizice de alt tip decât cele indicate la punctele 13-19, în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiții:

22. Sub rezerva dispozițiilor părții 3 punctul 72, în cazul în care cerințele enunțate la partea 2 punctul 11 sunt îndeplinite, expunerile decurgând din tranzacții prin care o instituție de credit închiriază un imobil unei părți terțe se tratează la fel ca și creditele garantate cu tipul de imobil închiriat.

23. Depozitele în numerar deschise la o instituție terță sau instrumentele asimilate numerarului deținute de o instituție terță în alt regim decât cel de custodie și gajate instituției de credit finanțatoare pot fi recunoscute ca protecție eligibilă a creditului.

24. Polițele de asigurare de viață gajate instituției de credit finanțatoare pot fi recunoscute ca protecție eligibilă a creditului.

25. Instrumentele emise de instituții terțe care vor fi răscumpărate de instituția respectivă la cerere pot fi recunoscute ca protecție eligibilă a creditului.

26. Următoarele părți pot fi recunoscute ca furnizori eligibili de protecție nefinanțată a creditului:

27. Atunci când valorile expunerilor ponderate la risc și valorile pierderilor anticipate se calculează în conformitate cu articolele 84-89, pentru a fi eligibil, un garant trebuie să fie evaluat intern de instituția de credit în conformitate cu dispozițiile anexei VII partea 4.

28. Prin derogare de la punctul 26, statele membre pot, de asemenea, recunoaște ca furnizori eligibili de protecție nefinanțată a creditului alte instituții financiare autorizate și supravegheate de autoritățile competente responsabile cu autorizarea și supravegherea instituțiilor de credit și care fac obiectul unor cerințe prudențiale echivalente celor aplicate instituțiilor de credit.

29. Instituțiile, întreprinderile de asigurare și de reasigurare și agențiile de credite de export care îndeplinesc următoarele condiții pot fi recunoscute drept furnizori eligibili de protecție nefinanțată a creditului care corespund cerințelor pentru tratamentul prevăzut de anexa VII partea 1 punctul 4:

În sensul prezentului punct, protecția creditului furnizată de agențiile de credite de export nu beneficiază de nici o contragaranție formală furnizată de o administrație centrală.

30. Pot fi recunoscute ca eligibile următoarele tipuri de instrumente derivate de credit și instrumente care pot fi compuse din astfel de instrumente derivate de credit sau care sunt efectiv similare din punct de vedere economic:

31. Atunci când o instituție de credit cumpără protecție de credit printr-un swap pe rentabilitate totală și înregistrează plățile nete încasate pentru swap ca venit net, dar nu înregistrează deteriorarea compensării în valoarea activului protejat (fie prin reducerea valorii juste, fie printr-o majorare a rezervelor), protecția creditului nu se recunoaște ca eligibilă.

32. Atunci când o instituție de credit realizează o acoperire internă folosind un instrument derivat de credit – adică acoperă riscul de credit aferent unei expuneri din alt portofoliu cu un instrument derivat de credit din portofoliul de tranzacționare – pentru ca protecția să fie recunoscută drept eligibilă în sensul prezentei anexe, riscul de credit transferat portofoliului de tranzacționare se transferă unei părți sau unor părți terțe. În aceste condiții, sub rezerva conformității acestui transfer cu cerințele privind recunoașterea diminuării riscului de credit prevăzute de prezenta anexă, se aplică normele enunțate la părțile 3-6 privind calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc și a valorilor pierderilor anticipate atunci când se obține o protecție nefinanțată a creditului.

1. Instituția de credit trebuie să convingă autoritățile competente că dispune de procese adecvate de gestionare a riscurilor pentru a controla acele riscuri la care instituția de credit poate fi expusă ca rezultat al aplicării practicilor de diminuare a riscului de credit.

2. Fără a aduce atingere diminuării riscului de credit luată în considerare în sensul calculării valorilor expunerilor ponderate la risc și a valorilor pierderilor anticipate, instituțiile de credit continuă să procedeze la o evaluare deplină a riscului de credit pentru expunerea subiacentă și sunt în măsură să demonstreze autorităților competente îndeplinirea acestei cerințe. În cazul operațiunilor de report și/sau de împrumut sau de creditare de valori mobiliare sau mărfuri, se consideră, numai în sensul prezentului punct, că expunerea subiacentă constă în valoarea netă a expunerii.

3. Pentru ca acordurile de compensare în bilanț – altele decât acordurile cadru de compensare având ca obiect operațiuni de report și/sau de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri și/sau alte tranzacții adaptate la piața de capital – să fie recunoscute în sensul articolelor 90-93, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

4. Pentru ca acordurile cadru de compensare având ca obiect operațiuni de report și/sau de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri și/sau alte tranzacții adaptate la piața de capital să fie recunoscute în sensul articolelor 90-93, acestea trebuie:

5. De asemenea, trebuie îndeplinite cerințele minime pentru recunoașterea garanției financiare conform metodei generale bazate pe garanții financiare menționată la punctul 6.

6. Pentru recunoașterea garanțiilor financiare și a aurului, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

7. Pe lângă cerințele enunțate la punctul 6, pentru recunoașterea garanției financiare conform metodei simple bazate pe garanțiile financiare, maturitatea reziduală a protecției trebuie să dureze cel puțin cât maturitatea reziduală a expunerii.

8. Pentru recunoașterea garanției reale imobiliare trebuie îndeplinite următoarele condiții.

9. Pentru a recunoaște creanțele drept garanție trebuie îndeplinite următoarele condiții:

10. Pentru recunoașterea altei garanții fizice trebuie îndeplinite următoarele condiții:

11. Pentru ca expunerile asociate închirierilor să fie tratate ca expuneri garantate cu tipul de bun închiriat, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

12. Pentru a fi eligibilă pentru tratamentul enunțat la partea 3 punctul 79, protecția menționată la partea 1 punctul 23 trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

13. Pentru ca polițele de asigurare de viață gajate în favoarea instituției de credit împrumutătoare să fie recunoscute, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

14. Sub rezerva punctului 16, pentru recunoașterea protecției creditului rezultând dintr-o garanție sau dintr-un instrument derivat de credit trebuie îndeplinite următoarele condiții:

15. Instituția de credit demonstrează autorității competente că dispune de sisteme de gestionare a unei potențiale concentrări de risc apărute din folosirea de către instituția de credit a garanțiilor și instrumentelor derivate de credit. Instituția de credit trebuie să fie capabilă să demonstreze modul în care strategia sa privind folosirea instrumentelor derivate de credit și a garanțiilor interacționează cu gestionarea profilului general de risc.

16. Atunci când o expunere este protejată printr-o garanție care este contragarantată de către o administrație centrală sau o bancă centrală, o administrație regională, o autoritate locală sau o entitate a sectorului public, în cazul cărora creanțele sunt tratate drept creanțe asupra administrației centrale în jurisdicția căreia acestea sunt stabilite, în temeiul articolelor 78-83, sau de către o bancă multilaterală de dezvoltare sau o organizație internațională căreia îi este atribuită o pondere de risc de 0 % în temeiul articolelor 78-83, sau de către o entitate a sectorului public, creanțele asupra acesteia fiind tratate drept creanțe asupra unei instituții de credit, în temeiul articolelor 78-83, expunerea poate fi tratată ca fiind protejată printr-o garanție furnizată de entitatea în cauză, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiții:

17. Tratamentul prevăzut la punctul 16 se aplică și pentru o expunere care nu este contragarantată de o entitate enumerată la punctul respectiv în cazul în care contragaranția expunerii în cauză este la rândul ei direct garantată de una dintre entitățile enumerate și sunt îndeplinite condițiile enumerate la punctul respectiv.

18. Pentru ca o garanție să fie recunoscută, trebuie îndeplinite, de asemenea, următoarele condiții:

19. În cazul garanțiilor furnizate în contextul sistemelor de garanție reciprocă recunoscute în acest sens de autoritățile competente sau furnizate sau contragarantate de entitățile menționate la punctul 16, se consideră că cerințele de la punctul 18 litera (a) sunt îndeplinite atunci când se întrunesc următoarele condiții:

20. Pentru ca un instrument derivat de credit să fie recunoscut, trebuie să fie îndeplinite, de asemenea, următoarele condiții:

21. O asimetrie între obligația suport și obligația de referință din instrumentul derivat de credit (adică obligația folosită în sensul stabilirii valorii de decontare în numerar sau a valorii activului livrabil) sau între obligația suport și obligația folosită cu scopul de a stabili dacă s-a produs un eveniment de credit este permisă numai în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiții:

22. Pentru a fi eligibilă pentru tratamentul prevăzut de anexa VII partea 1 punctul 4, protecția creditului rezultând dintr-o garanție sau un instrument derivat de credit trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1. Sub rezerva părților 4-6, în cazul în care dispozițiile părților 1 și 2 sunt îndeplinite, calculul valorilor expunerilor ponderate la risc în conformitate cu articolele 78-83 și calculul valorilor expunerilor ponderate la risc și al valorilor pierderilor anticipate în conformitate cu articolele 84-89 pot fi modificate în conformitate cu dispozițiile prezentei părți.

2. Numerarul, valorile mobiliare sau mărfurile cumpărate, împrumutate sau primite în condițiile unei operațiuni de report sau al unei operațiuni de împrumut sau de creditare de valori mobiliare sau mărfuri se tratează drept garanții.

3. Investițiile în titluri de credit emise de instituția de credit finanțatoare pot fi tratate drept garanție în numerar.

4. Creditele și depozitele instituției de credit finanțatoare care fac obiectul compensării în bilanț se tratează drept garanție în numerar.

5. Sub rezerva punctelor 12-21, la calcularea „valorii complet ajustate a expunerii” (E*) pentru expunerile care fac obiectul unui acord cadru de compensare eligibil având ca obiect operațiuni de report și/sau de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri și/sau alte tranzacții adaptate la piața de capital, ajustările de volatilitate care se aplică se calculează fie folosind abordarea ajustărilor de volatilitate bazate pe parametri prudențiali, fie abordarea ajustărilor de volatilitate bazate pe estimări proprii, după cum se prevede la punctele 30-61 referitoare la metoda generală bazată pe garanții financiare. Pentru folosirea abordării bazate pe estimări proprii, se aplică aceleași condiții și cerințe ca și pentru metoda generală bazată pe garanții financiare.

6. Poziția netă pentru fiecare „tip de valoare mobiliară” sau marfă se calculează scăzând din valoarea totală a valorilor mobiliare sau a mărfurilor din tipul creditat, vândut sau furnizat conform acordului cadru de compensare, valoarea totală a valorilor mobiliare sau mărfurilor de tipul împrumutat, cumpărat sau primit în cadrul acordului.

7. În sensul punctului 6, „tip de valoare mobiliară” înseamnă valorile mobiliare care sunt emise de aceeași entitate, au aceeași date de emitere, aceeași scadență și fac obiectul acelorași termeni și condiții și acelorași perioade de lichidare ca și cele indicate la punctele 34-59.

8. Poziția netă pentru fiecare monedă, alta decât moneda de decontare a acordului cadru de compensare, se calculează scăzând din valoarea totală a valorilor mobiliare denominate în moneda creditată, vândută sau furnizată conform acordului cadru de compensare, adunată cu suma în numerar în această monedă creditată sau transferată conform acordului, valoarea totală a valorilor mobiliare denominate în această monedă împrumutată, cumpărată sau primită conform acordului, adunată cu suma în numerar în moneda respectivă împrumutată sau primită conform acordului.

9. Ajustarea de volatilitate adecvată unui tip dat de valoare mobiliară sau poziție în numerar se aplică valorii absolute a poziției nete pozitive sau negative de valori mobiliare de tipul respectiv.

10. Ajustarea de volatilitate pentru riscul cursului de schimb (fx) se aplică poziției nete pozitive sau negative în fiecare monedă, alta decât moneda de decontare din acordul cadru de compensare.

11. Valoarea E* se calculează cu următoarea formulă:

Atunci când se calculează valorile expunerilor ponderate la risc în conformitate cu articolele 78-83, E reprezintă valoarea expunerii pentru fiecare expunere separată din acordul care se aplică în absența protecției creditului.

Atunci când se calculează valorile expunerilor ponderate la risc și valorile pierderilor anticipate în conformitate cu articolele 84-89, E reprezintă valoarea expunerii pentru fiecare expunere separată din acordul care se aplică în absența protecției creditului.

C reprezintă valoarea valorilor mobiliare sau a mărfurilor împrumutate, cumpărate sau primite sau a numerarului împrumutat sau primit în legătură cu fiecare astfel de expunere.

(E) reprezintă suma tuturor valorilor E din acord.

(C) reprezintă suma tuturor valorilor C din acord.

Efx reprezintă poziția netă (pozitivă sau negativă) într-o monedă dată, alta decât moneda de decontare din acord, calculată în conformitate cu punctul 8.