2002R2099 — RO — 01.02.2007 — 002.001
Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.
REGULAMENTUL (CE) NR. 2099/2002 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 5 noiembrie 2002 (JO L 324, 29.11.2002, p.1) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
No |
page |
date |
||
REGULAMENTUL (CE) NR. 415/2004 AL COMISIEI din 5 martie 2004 |
L 68 |
10 |
6.3.2004 |
|
REGULAMENTUL (CE) NR. 93/2007 AL COMISIEI din 30 ianuarie 2007 |
L 22 |
12 |
31.1.2007 |
REGULAMENTUL (CE) NR. 2099/2002 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 5 noiembrie 2002
de instituire a unui Comitet pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave (COSS) și de modificare a regulamentelor privind siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 80 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei ( 1 ),
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social ( 2 ),
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor ( 3 ),
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat ( 4 ),
întrucât:
(1) |
Măsurile de punere în aplicare a regulamentelor și directivelor actuale în domeniul siguranței maritime au fost adoptate printr-o procedură în care a fost implicat comitetul instituit prin Directiva 93/75/CEE a Consiliului din 13 septembrie 1993 privind cerințele minime pentru navele care au ca destinație sau care părăsesc porturile Comunității și care transportă mărfuri periculoase sau poluante ( 5 ) și, în unele cazuri, un comitet ad-hoc. Aceste comitete intrau sub incidența normelor stabilite prin Decizia 87/373/CEE a Consiliului din 13 iulie 1987 privind stabilirea procedurilor de exercitare a competențelor executive conferite Comisiei ( 6 ). |
(2) |
Prin rezoluția din 8 iunie 1993 privind o politică comună privind siguranța maritimă ( 7 ), Consiliul a aprobat, în principiu, instituirea unui Comitet pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave (COSS) și a cerut Comisiei să prezinte o propunere de înființare a acestui comitet. |
(3) |
Rolul COSS este de a centraliza sarcinile comitetelor înființate în temeiul dreptului comunitar privind siguranța maritimă, prevenirea poluării de către nave și protejarea condițiilor de viață și de muncă la bordul navelor, precum și de a sprijini și a face recomandări Comisiei cu privire la toate problemele de siguranță maritimă și prevenire sau reducere a poluării mediului ca urmare a activităților de transport maritim. |
(4) |
În conformitate cu rezoluția din 8 iunie 1993, trebuie să se instituie un Comitet pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave care să preia atribuțiile comitetelor înființate în temeiul legislației menționate anterior. Legislația comunitară nou adoptată în domeniul siguranței maritime trebuie să prevadă recurgerea la comitetul astfel înființat. |
(5) |
Decizia 87/373/CEE a fost înlocuită prin Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea competențelor executive conferite Comisiei ( 8 ), ale cărei dispoziții trebuie astfel să se aplice COSS. Obiectivul acestei din urmă decizii este de a defini procedurile aplicabile comitetului și de a asigura o informare mai cuprinzătoare a Parlamentului European și a publicului asupra lucrărilor comitetelor. |
(6) |
Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a legislației menționate anterior trebuie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE. |
(7) |
Legislația menționată anterior trebuie modificată, de asemenea, în vederea înlocuirii cu COSS a comitetului înființat prin Directiva 93/75/CEE sau, unde este cazul, a comitetului ad-hoc înființat printr-un act special. Prezentul regulament trebuie să modifice în special dispozițiile relevante din Regulamentele (CEE) nr. 613/91 din 4 martie 1991 privind transferul navelor dintr-un registru în altul în cadrul Comunității ( 9 ), (CE) nr. 2978/94 din 21 noiembrie 1994 de aplicare a Rezoluției A.747(18) a OMI (Organizația Maritimă Internațională) referitoare la aplicarea măsurării tonajului spațiilor de balast la bordul petrolierelor cu balast separat ( 10 ), (CE) nr. 3051/95 din 8 decembrie 1995 privind managementul siguranței feriboturilor cu rotile pentru pasageri (feriboturi tip punte ruliu) ( 11 ), ale Consiliului, precum și din Regulamentul (CE) nr. 417/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 februarie 2002 privind introducerea în regim accelerat a petrolierelor cu cocă dublă sau a cerințelor de proiectare echivalente pentru petrolierele cu cocă simplă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2978/94 al Consiliului ( 12 ), pentru a se insera o trimitere la COSS și a dispune procedura de reglementare stabilită în articolul 5 din Decizia 1999/468/CE. |
(8) |
În plus, legislația menționată se bazează pe aplicarea normelor care rezultă din instrumentele internaționale în vigoare la data adoptării documentului comunitar în cauză sau la data prevăzută în aceasta din urmă. În consecință, statele membre nu pot aplica modificările ulterioare la aceste instrumente internaționale până când nu sunt modificate directivele sau regulamentele comunitare. Aceasta are dezavantaje importante, din cauza dificultății în a asigura că data de intrare în vigoare a modificării la nivel internațional coincide cu cea a regulamentului care incorporează această modificare în legislația comunitară și, nu în ultimul rând, aplicarea cu întârziere în Comunitate a celor mai recente și mai stricte standarde internaționale de siguranță. |
(9) |
Cu toate acestea, este necesar să se facă deosebirea între dispozițiile actului comunitar care face trimitere, în scopul aplicării acestora, la un instrument internațional și dispozițiile comunitare care reproduc în totalitate sau parțial un instrument internațional. În acest din urmă caz, ultimele modificări ale unui instrument internațional nu sunt aplicabile până când nu sunt modificate dispozițiile comunitare vizate. |
(10) |
Prin urmare, statelor membre trebuie să li se permită aplicarea celor mai recente dispoziții din instrumentele internaționale, cu excepția celor explicit incorporate într-un act comunitar. Aceasta se poate realiza prin indicarea faptului că o convenție internațională aplicabilă în sensul directivei sau regulamentului implicat este cea „în forma sa actualizată”, fără precizarea datei. |
(11) |
Din motive de transparență, modificările semnificative aduse instrumentelor internaționale care sunt incorporate în legislația maritimă comunitară trebuie făcute publice la nivelul Comunității prin publicarea lor în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. |
(12) |
Cu toate acestea, trebuie stabilită o procedură specifică de verificare a conformității pentru a permite Comisiei, după consultarea COSS, să ia toate măsurile care pot fi necesare pentru a exclude riscul ca modificările aduse instrumentelor internaționale să fie incompatibile cu legislația menționată anterior sau cu politica comunitară în vigoare în domeniul siguranței maritime, a prevenirii poluării de către nave și a protejării condițiilor de viață și muncă la bordul navelor sau cu obiectivele urmărite de acea legislație. O asemenea procedură trebuie, de asemenea, să nu permită ca modificările internaționale să ducă la scăderea standardului siguranței maritime atins în Comunitate. |
(13) |
Procedura de verificare a conformității va avea eficiență maximă doar dacă măsurile planificate sunt adoptate în cel mai scurt timp posibil și, în orice caz, înainte de expirarea termenului limită pentru intrarea în vigoare a modificării internaționale. În consecință, perioada aflată la dispoziția Consiliului pentru a decide în privința măsurilor propuse în conformitate cu articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE trebuie să fie de o lună, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Scop
Scopul prezentului regulament este de a îmbunătăți punerea în aplicare a legislației comunitare menționate la articolul 2 alineatul (2) privind siguranța maritimă, prevenirea poluării de către nave și condițiile de viață și muncă la bordul navei:
(a) prin centralizarea sarcinilor comitetelor înființate în baza legislației maritime comunitare înlocuite în temeiul prezentului regulament prin instituirea unui comitet unic pentru siguranță maritimă și prevenirea poluării de către nave, denumit COSS;
(b) prin accelerarea actualizării și facilitarea modificărilor ulterioare aduse legislației maritime având în vedere evoluțiile instrumentelor internaționale menționate la articolul 2 alineatul (1).
Articolul 2
Definiții
În înțelesul prezentului regulament:
1. „instrumente internaționale” înseamnă convențiile, protocoalele, rezoluțiile, codurile, compendiile de reguli, circularele, standardele și dispozițiile adoptate de o conferință internațională, Organizația Maritimă Internațională (OMI), Organizația Internațională a Muncii (OIM) sau de către părțile la un memorandum de înțelegere prevăzut în dispozițiile legislației maritime comunitare în vigoare;
2. „legislație maritimă comunitară” înseamnă actele comunitare în vigoare enumerate mai jos:
(a) Regulamentul (CEE) nr. 613/91 al Consiliului;
(b) Directiva 93/75/CEE a Consiliului;
(c) Regulamentul (CE) nr. 2978/94 al Consiliului;
(d) Directiva 94/57/CE a Consiliului din 22 noiembrie 1994 privind normele și standardele comune pentru inspecția navelor și organismele de inspecție și pentru activitățile în domeniu ale administrațiilor maritime ( 13 );
(e) Directiva 95/21/CE a Consiliului din 19 iunie 1995 privind controlul statului de port ( 14 );
(f) Regulamentul (CE) nr. 3051/95 al Consiliului;
(g) Directiva 96/98/CE a Consiliului din 20 decembrie 1996 privind echipamentele maritime ( 15 );
(h) Directiva 97/70/CE a Consiliului din 11 decembrie 1997 de stabilire a unui regim de siguranță armonizat pentru nave de pescuit cu lungimi de cel puțin 24 de metri ( 16 );
(i) Directiva 98/18/CE a Consiliului din 17 martie 1998 privind normele și standardele de siguranță pentru navele de pasageri ( 17 );
(j) Directiva 98/41/CE din 18 iunie 1998 a Consiliului privind înregistrarea persoanelor care navighează la bordul navelor de pasageri care operează spre sau dinspre porturile statelor membre ale Comunității ( 18 );
(k) Directiva 1999/35/CE a Consiliului din 29 aprilie 1999 privind un sistem de inspecții obligatorii pentru operarea în siguranță a serviciilor regulate de feriboturi tip punte ruliu și a serviciilor efectuate cu nave de pasageri de mare viteză ( 19 );
(l) Directiva 2000/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2000 privind instalațiile de recepție portuare pentru deșeurile generate de nave și reziduurile provenite de la încărcarea mărfii ( 20 );
(m) Directiva 2001/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind nivelul minim de pregătire a marinarilor ( 21 );
(n) Directiva 2001/96/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie 2001 de stabilire a cerințelor și procedurilor armonizate pentru încărcarea și descărcarea în siguranță a vrachierelor ( 22 );
(o) Regulamentul (CE) nr. 417/2002 a Parlamentului European și a Consiliului;
(p) Directiva 2002/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 februarie 2002 privind formalitățile de raportare pentru navele care sosesc în și/sau pleacă din porturile statelor membre ale Comunității ( 23 );
(q) Directiva 2002/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2002 de instituire a unui sistem de monitorizare și informare privind traficul navelor maritime și de abrogare a Directivei 93/75/CEE a Consiliului ( 24 );
(r) Regulamentul (CE) nr. 782/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 aprilie 2003 privind interzicerea compușilor organostanici la bordul navelor ( 25 );
(s) Directiva 2003/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 aprilie 2003 privind cerințele de stabilitate specifice pentru navele pentru pasageri ro-ro ( 26 );
(t) Regulamentul (CE) nr. 789/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind transferul în alt registru al cargoboturilor și al navelor de pasageri în interiorul Comunității și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 613/91 al Consiliului. ( 27 );
(u) Directiva 2005/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind poluarea cauzată de nave și introducerea unor sancțiuni în caz de încălcare. ( 28 );
(v) Regulamentul (CE) nr. 336/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 februarie 2006 privind aplicarea Codului Internațional de Management al Siguranței pe teritoriul Comunității și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 3051/95 al Consiliului. ( 29 ).
Articolul 3
Înființarea unui comitet
(1) Comisia este sprijinită de un Comitet pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave (denumit în continuare COSS).
(2) Când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere articolul 8.
Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la o lună.
(3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 4
Integrarea în legislația comunitară a modificărilor aduse instrumentelor internaționale
În sensul legislației maritime comunitare, instrumentele internaționale aplicabile sunt cele care au intrat în vigoare, inclusiv ultimele modificări ale acestora, cu excepția modificărilor excluse din domeniul legislației maritime comunitare care rezultă din procedura de verificare a conformității prevăzută la articolul 5.
Articolul 5
Procedura de verificare a conformității
(1) În sensul prezentului regulament și în vederea reducerii riscurilor de apariție a unui conflict între legislația maritimă comunitară și instrumentele internaționale, statele membre și Comisia cooperează, prin întâlniri de coordonare și/sau orice alte mijloace adecvate, în scopul definirii în mod adecvat a unei poziții sau a unei abordări comune în forurile interne competente.
(2) Se stabilește prin prezenta o procedură de verificare a conformității în vederea excluderii din domeniul de aplicare a legislației maritime comunitare a oricărei modificări aduse unui instrument internațional doar dacă, în baza unei evaluări a Comisiei, există un risc evident ca modificarea internațională, în domeniul de aplicare a regulamentelor sau directivelor prevăzute la articolul 2 alineatul (2), să determine o reducere a standardelor de siguranță maritimă, a prevenirii poluării de către nave sau a protejării condițiilor de viață și muncă la bordul navelor prevăzute de legislația maritimă comunitară sau să fie incompatibilă cu aceasta din urmă.
Procedura de verificare a conformității poate fi utilizată doar în scopul modificării legislației maritime comunitare în domeniile reglementate în mod expres de procedura de reglementare și strict în cadrul exercitării competențelor executive conferite Comisiei.
(3) În împrejurările prevăzute la alineatul (2), procedura de evaluare a conformității este inițiată de către Comisie, care, dacă este cazul, poate acționa la cererea unui stat membru.
Comisia, după adoptarea unei modificări aduse unui instrument internațional, prezintă imediat COSS o propunere de măsuri având ca scop excluderea modificării în cauză din textul comunitar implicat.
Procedura de evaluare a conformității, inclusiv, dacă este cazul, procedurile prevăzute la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se finalizează cel puțin cu o lună înainte de expirarea perioadei stabilite pe plan internațional pentru acceptarea tacită a modificării implicate sau data care este prevăzută pentru intrarea în vigoare a modificării menționate.
(4) În eventualitatea unui risc precum cel prevăzut la alineatul (2) primul paragraf, statele membre se abțin, pe perioada procedurii de verificare a conformității, de la orice inițiativă având ca scop integrarea în legislația internă a modificării sau de la aplicarea modificării la instrumentul internațional implicat.
Articolul 6
Informații
Toate modificările relevante aduse instrumentelor internaționale care sunt integrate în legislația maritimă comunitară, în conformitate cu articolele 4 și 5, se publică, spre informare, în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Articolul 7
Competențele COSS
COSS își exercită competențele care i-au fost conferite în temeiul legislației comunitare în vigoare. Articolul 2 alineatul (2) poate fi modificat prin procedura prevăzută la articolul 3 alineatul (2) în vederea includerii unei trimiteri la actele comunitare care conferă COSS competențe de punere în aplicare și care au intrat în vigoare după adoptarea prezentului regulament.
Articolul 8
Modificarea Regulamentului (CEE) nr. 613/91
Regulamentul (CEE) nr. 613/91 se modifică după cum urmează:
1. Articolul 1 litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a) «Convenții» înseamnă Convenția internațională din 1974 pentru siguranța vieții pe mare (Solas 1974), Convenția internațională din 1966 privind liniile de încărcare (LL66) și Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave (Marpol 73/78), în versiunile actualizate, precum și rezoluțiile conexe, cu statut obligatoriu, adoptate de către Organizația Maritimă Internațională (OMI).”.
2. Articolele 6 și 7 se înlocuiesc cu următorul text:
„Articolul 6
(1) Comisia este asistată de un Comitet pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave (COSS), înființat prin articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 noiembrie 2002 de instituire a unui Comitet pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave (COSS) ( 30 ).
(2) Când se face trimitere la acest alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea competențelor de punere în aplicare conferite Comisiei ( 31 ), având în vedere dispozițiile articolului 8.
Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la două luni.
(3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 7
Modificările aduse instrumentelor internaționale prevăzute la articolul 1 pot fi excluse din domeniul de aplicare a prezentului regulament, în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002.
Articolul 9
Modificarea Regulamentului (CE) nr. 2978/94
Regulamentul (CE) nr. 2978/94 se modifică după cum urmează:
(1) Articolul 3 litera (g) se înlocuiește cu următorul text:
„(g) «Marpol 73/78» înseamnă Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave, din 1973, modificată de Protocolul din 1978 aferent, în versiunile actualizate ale acestora.”.
(2) La articolul 6 se adaugă următorul alineat:
„Modificările aduse instrumentelor internaționale prevăzute la articolul 3 pot fi excluse din domeniul de aplicare a prezentului regulament, în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 noiembrie 2002 de instituire a unui Comitet pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave (COSS) ( 32 ).
(3) Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text:
„Articolul 7
(1) Comisia este asistată de un Comitet pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave (COSS), înființat prin articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002.
(2) Când se face trimitere la acest alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea competențelor executive conferite Comisiei ( 33 ), având în vedere dispozițiile articolului 8.
Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.
(3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 10
Modificarea Regulamentului (CE) nr. 3051/95
Regulamentul (CE) nr. 3051/95 se modifică după cum urmează:
(1) La articolul 9 se introduce următorul paragraf:
„Modificările la instrumentele internaționale prevăzute la articolul 2 pot fi excluse din domeniul de aplicare a prezentului regulament, în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002 a Parlamentului European și al Consiliului din 5 noiembrie 2002 de instituire a unui Comitet pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave (COSS) ( 34 ).
(2) Articolul 10 se înlocuiește cu următorul text:
„Articolul 10
(1) Comisia este sprijinită de un Comitet pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave (COSS), înființat prin articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002.
(2) Când se face trimitere la acest alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea competențelor executive conferite Comisiei ( 35 ), având în vedere dispozițiile articolului 8.
Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la două luni.
(3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 11
Modificarea regulamentului (CE) nr. 417/2002
Regulamentul (CE) 417/2002 se modifică după cum urmează:
(1) Articolul 3 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1) «Marpol 73/78» înseamnă Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave, din 1973, modificată prin Protocolul din 1978 aferent, în versiunile actualizate ale acestora.”.
(2) La articolul 10, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1) Comisia este asistată de un Comitet pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave (COSS), înființat prin articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 noiembrie 2002 de instituire a unui Comitet pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave (COSS) ( 36 ).
(3) La articolul 11 se adaugă următorul paragraf:
„Modificările aduse instrumentului internațional prevăzut la articolul 3 alineatul (1) pot fi excluse din domeniul de aplicare a prezentului regulament, în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002.”.
Articolul 12
Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
( 1 ) JO C 365 E, 19.12.2000, p. 276.
( 2 ) JO C 139, 11.5.2001, p. 21.
( 3 ) JO C 253, 12.9.2001, p. 1.
( 4 ) Avizul Parlamentului European din 13 februarie 2001 (JO C 276, 1.10.2001, p. 42), Poziția comună a Consiliului din 27 mai 2002 (JO C 170 E, 16.7.2002, p. 37) și Decizia Parlamentului European din 24 septembrie 2002 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).
( 5 ) JO L 247, 5.10.1993, p. 19, modificată ultima dată de Directiva 98/74/CE (JO L 276, 13.10.1998, p. 7).
( 6 ) JO L 197, 18.7.1987, p. 33.
( 7 ) JO C 271, 7.10.1993, p. 1.
( 8 ) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
( 9 ) JO L 68, 15.3.1991, p. 1.
( 10 ) JO L 319, 12.12.1994, p. 1.
( 11 ) JO L 320, 30.12.1995, p. 14, modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 179/98 al Comisiei (JO L 19, 24.1.1998, p. 35).
( 12 ) JO L 64, 7.3.2002, p. 1.
( 13 ) JO L 319, 12.12.1994, p. 20, modificată ultima dată de Directiva 2001/105/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 19, 22.1.2002, p. 9).
( 14 ) JO L 157, 7.7.1995, p. 1, modificată ultima dată de Directiva 2001/106/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 19, 22.1.2002, p. 17).
( 15 ) JO L 46, 17.2.1997, p. 25, modificată ultima dată de Directiva 2002/75/CE a Comisiei (JO L 254, 23.9.2002, p. 1).
( 16 ) JO L 34, 9.2.1998, p. 1, modificată ultima dată de Directiva 2002/35/CE a Comisiei (JO L 112, 27.4.2002, p. 21).
( 17 ) JO L 144, 15.5.1998, p. 1, modificată ultima dată de Directiva 2002/25/CE a Comisiei (JO L 98, 15.4.2002, p. 1).
( 18 ) JO L 188, 2.7.1998, p. 35.
( 19 ) JO L 138, 1.6.1999, p. 1.
( 20 ) JO L 332, 28.12.2000, p. 81.
( 21 ) JO L 136, 18.5.2001, p. 17.
( 22 ) JO L 13, 16.1.2002, p. 9.
( 23 ) JO L 67, 9.3.2002, p. 31.
( 24 ) JO L 208, 5.8.2002, p. 10.
( 25 ) JO L 115, 9.5.2003, p. 1.
( 26 ) JO L 123, 17.5.2003, p. 22.
( 27 ) JO L 138, 30.4.2004, p. 19.
( 28 ) JO L 255, 30.9.2005, p. 11.
( 29 ) JO L 64, 4.3.2006, p. 1.
( 30 ) JO L 324, 29.11.2002, p. 1.
( 31 ) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.”.
( 32 ) JO L 324, 29.11.2002, p. 1.”.
( 33 ) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.”.
( 34 ) JO L 324, 29.11.2002, p. 1.”.
( 35 ) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.”.
( 36 ) JO L 324, 29.11.2002, p. 1.”.