Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar și de modificare a Directivelor 73/239/CEE, 79/267/CEE, 92/49/CEE, 92/96/CEE, 93/6/CEE și 93/22/CEE ale Consiliului și a Directivelor 98/78/CE și 2000/12/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei ( 1 ),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social ( 2 ),

după consultarea Comitetului Regiunilor,

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene ( 3 ),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat ( 4 ),

întrucât:

(1)

Legislația comunitară actuală cuprinde un set complet de norme pentru organizarea supravegherii prudențiale a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții în mod individual, precum și a supravegherii prudențiale a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui grup bancar și unui grup de întreprinderi de investiții sau, respectiv, unui grup de asigurare, adică unui grup care desfășoară activități financiare omogene.

(2)

Evoluția recentă a piețelor financiare a determinat crearea unor grupuri financiare, denumite „conglomerate financiare”, care furnizează produse și servicii aferente diferitelor sectoare ale piețelor financiare menționate anterior. Nu există deocamdată nici o formă de supraveghere prudențială consolidată a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin acestui tip de conglomerate, în special în ceea ce privește solvabilitatea și concentrarea riscurilor la nivelul conglomeratelor, tranzacțiile în interiorul grupului, modalitățile de gestiune internă a riscurilor la nivelul conglomeratului, precum și buna reputație și competența conducerii. Unele conglomerate financiare se numără printre cele mai mari grupuri financiare care își desfășoară activitatea pe piețele financiare și furnizează servicii la nivel mondial. În cazul în care aceste conglomerate și, mai exact, instituțiile de credit, întreprinderile de asigurare și întreprinderile de investiții care fac parte din aceste conglomerate s-ar confrunta cu dificultăți financiare, sistemul financiar ar putea fi grav afectat, cu repercusiuni negative asupra depunătorilor, asiguraților și investitorilor.

(3)

În planul de acțiune privind serviciile financiare prezentat de Comisie se enumeră o serie de acțiuni necesare pentru realizarea pieței unice a serviciilor financiare și se preconizează elaborarea unei legislații prudențiale suplimentare a conglomeratelor financiare, în vederea acoperirii lacunelor existente în prezenta legislație sectorială, precum și pentru a remedia riscurile prudențiale suplimentare, astfel încât să se asigure o supraveghere judicioasă a grupurilor financiare care desfășoară activități trans-sectoriale. Un obiectiv atât de ambițios nu poate fi atins decât în etape. Una dintre aceste etape este reprezentată de instituirea unei supravegheri suplimentare pentru instituțiile de credit, întreprinderile de asigurare și întreprinderile de investiții care aparțin unui conglomerat financiar.

(4)	Există și alte forumuri internaționale care au identificat nevoia de a elabora un regim prudențial adecvat pentru conglomeratele financiare.

(5)

Pentru a fi eficientă, supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar trebuie să se aplice tuturor conglomeratelor care desfășoară activități financiare trans-sectoriale semnificative, acest lucru fiind stabilit prin atingerea anumitor praguri, indiferent de structura lor. Supravegherea suplimentară trebuie să cuprindă toate activitățile financiare prevăzute de legislația financiară sectorială, precum și toate entitățile care desfășoară acest tip de activități ca activitate principală, inclusiv întreprinderile de administrare a investițiilor.

(6)	Deciziile de a nu include o anumită entitate în sfera de aplicare a supravegherii suplimentare trebuie adoptate după ce s-a analizat, între altele, dacă entitatea în cauză intră sau nu sub incidența supravegherii consolidate a grupului în conformitate cu normele sectoriale.

(7)

Autoritățile competente trebuie să aibă posibilitatea de a evalua, la nivel consolidat, situația financiară a instituțiilor de credit, întreprinderilor de asigurare și întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar, mai ales în ceea ce privește solvabilitatea acestora (inclusiv eliminarea utilizării suprapuse a instrumentelor de capital propriu), concentrările riscurilor și tranzacțiile în interiorul grupului.

(8)

Conglomeratele financiare sunt adeseori administrate pe baza ramurilor lor de activitate care nu coincid pe deplin cu structurile juridice ale conglomeratului. Pentru a ține seama de această tendință, este necesar să se elaboreze norme privind conducerea conglomeratelor, în special în ceea ce privește administrarea holdingurilor financiare mixte.

(9)	Toate conglomeratele financiare care fac obiectul unei supravegheri complementare trebuie să dispună de un coordonator desemnat din rândul autorităților competente implicate.

(10)	Sarcinile de coordonator nu trebuie să afecteze sarcinile și responsabilitățile autorităților competente prevăzute de normele sectoriale.

(11)

Autoritățile competente implicate și, în special, coordonatorul trebuie să dispună de mijloacele necesare pentru a obține din partea entităților care aparțin unui conglomerat financiar sau din partea altor autorități competente informațiile necesare în vederea îndeplinirii misiunii lor de supraveghere suplimentară.

(12)

Este vital să se consolideze cooperarea între autoritățile care răspund de supravegherea instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții, în special prin punerea în aplicare a unor acorduri speciale de cooperare între autoritățile care răspund de supravegherea entităților care fac parte din același conglomerat financiar.

(13)

Instituțiile de credit, întreprinderile de asigurare și întreprinderile de investiții cu sediul în interiorul Comunității pot face parte dintr-un conglomerat financiar al cărui sediu se află în afara Comunității. Aceste entități reglementate trebuie să fie, de asemenea, supuse unui regim de supraveghere suplimentară adecvat și echivalent care să urmărească aceleași obiective și obținerea acelorași rezultate ca și dispozițiile prezentei directive. În acest scop, o importanță deosebită trebuie acordată transparenței normelor și schimbului de informații cu autoritățile din țările terțe cu privire la toate aspectele relevante.

(14)

Nu se poate preconiza instituirea unui regim de supraveghere suplimentară echivalent și adecvat decât în cazul în care autoritățile de supraveghere din țara terță în cauză au acceptat să colaboreze cu autoritățile competente implicate în ceea ce privește metodele de desfășurare a unei supravegheri suplimentare asupra entităților reglementate din cadrul unui conglomerat financiar, precum și obiectivele care trebuie atinse în acest scop.

(15)	Prezenta directivă nu impune autorităților competente obligația de a divulga Comitetului pentru conglomerate financiare informații care fac obiectul obligației de confidențialitate în temeiul prezentei directive sau al altor directive sectoriale.

(16)

Având în vedere faptul că obiectivul acțiunii preconizate, anume stabilirea de norme privind supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar, nu se poate realiza în mod satisfăcător de către statele membre și, în consecință, având în vedere amploarea și efectele acțiunii preconizate, aceasta poate fi realizată mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate lua măsuri în acest sens, în conformitate cu principiul subsidiarității consacrat la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității prevăzut la articolul menționat anterior, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv. Având în vedere faptul că prezenta directivă stabilește norme minime, statele membre pot adopta norme mai stricte.

(17)	Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile enunțate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(18)	Este necesar să se adopte măsurile care se impun pentru punerea în aplicare a prezentei directive în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea competențelor de punere în aplicare conferite Comisiei ( 5 ).

(19)

Pot fi necesare ocazional orientări tehnice și măsuri de punere în aplicare cu privire la normele prevăzute de prezenta directivă pentru a reflecta noile evoluții de pe piețele financiare. Astfel, Comisia trebuie să aibă competența de a adopta măsuri de punere în aplicare, cu condiția ca acestea să nu modifice elementele esențiale ale prezentei directive.

(20)

Normele sectoriale în vigoare privind instituțiile de credit, întreprinderile de asigurare și întreprinderile de investiții trebuie completate într-o măsură minimă, mai ales pentru a evita arbitrajul de reglementare între normele sectoriale și normele privind conglomeratele financiare. În consecință, este necesar să se modifice prima Directivă 73/239/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare directă, alta decât asigurarea de viață ( 6 ), prima Directivă 79/267/CEE a Consiliului din 5 martie 1979 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare directă de viață ( 7 ), Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea directă, alta decât asigurarea de viață (a treia directivă privind „asigurarea generală”) ( 8 ), Directiva 92/96/CEE a Consiliului din 10 noiembrie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea directă de viață (a treia directivă privind asigurarea de viață) ( 9 ), Directiva 93/6/CEE a Consiliului din 15 martie 1993 privind rata de adecvare a capitalului propriu al întreprinderilor de investiții și al instituțiilor de credit ( 10 ), Directiva 93/22/CEE a Consiliului din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare ( 11 ), precum și Directiva 98/78/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 octombrie 1998 privind supravegherea suplimentară a întreprinderilor de asigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare ( 12 ) și Directiva 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit ( 13 ). Cu toate acestea, obiectivul de armonizare și mai aprofundată nu se poate realiza decât în etape și trebuie să se bazeze pe analize prudente.

(21)

Pentru a stabili dacă va fi necesar să se recurgă eventual la o armonizare privind tratamentul aplicat întreprinderilor de administrare a investițiilor din perspectiva normelor sectoriale și să se realizeze pregătirea acesteia, Comisia trebuie să elaboreze un raport privind practicile statelor membre în acest domeniu,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Prezenta directivă stabilește normele pentru organizarea supravegherii suplimentare a entităților reglementate care au obținut o autorizație în conformitate cu articolul 6 din Directiva 73/239/CEE, articolul 4 din Directiva 2002/83/CE ( 14 ), articolul 5 din Directiva 2004/39/CE ( 15 ), articolul 3 din Directiva 2005/68/CE ( 16 ), articolul 6 din Directiva 2006/48/CE ( 17 ), articolul 5 din Directiva 2009/65/CE ( 18 ), articolul 14 din Directiva 2009/138/CE ( 19 ) sau articolele 6-11 din Directiva 2011/61/UE ( 20 ) și care aparțin unui conglomerat financiar.

De asemenea, prezenta directivă modifică normele sectoriale corespondente aplicabile entităților reglementate de directivele respective.

(1) Se consideră că activitățile unui grup se desfășoară în principal în sectorul financiar în sensul articolului 2 punctul 14 litera (b) punctul (i) în cazul în care raportul dintre totalul bilanțului entităților din sectorul financiar reglementate și nereglementate din cadrul grupului în ansamblul său și, respectiv, totalul bilanțului grupului este mai mare de 40 %.

(2) Se consideră că activitățile diferitelor sectoare financiare sunt semnificative în sensul articolului 2 punctul 14 litera (a) punctul (iii) sau litera (b) punctul (iii), pentru fiecare sector financiar în parte, în cazul în care valoarea medie a raportului dintre totalul bilanțului sectorului financiar în cauză și totalul bilanțului entităților din sectorul financiar al grupului și valoarea medie a raportului dintre cerințele de solvabilitate ale aceluiași sector financiar și cerința de solvabilitate totală a entităților din sectorul financiar al grupului depășesc 10 %.

În sensul prezentei directive, sectorul financiar cel mai puțin important în cadrul unui conglomerat financiar este cel care prezintă media cea mai scăzută, iar sectorul financiar cel mai important în cadrul unui conglomerat financiar este cel care prezintă media cea mai ridicată. În scopul calculării mediei și pentru a determina care este sectorul financiar cel mai puțin important și care este sectorul financiar cel mai important, sectorul bancar și cel al serviciilor de investiții sunt luate în considerare împreună.

Societățile de administrare a activelor sunt adăugate sectorului căruia îi aparțin în cadrul grupului; dacă nu aparțin în mod exclusiv unui sector din cadrul grupului, ele sunt adăugate sectorului financiar celui mai puțin important.

Administratorii fondurilor de investiții alternative sunt adăugați sectorului căruia îi aparțin în cadrul grupului. Dacă nu aparțin în mod exclusiv unui sector din cadrul grupului, sunt adăugați sectorului financiar celui mai puțin important.

(3) Se consideră, de asemenea, că activitățile trans-sectoriale sunt importante în sensul articolului 2 punctul 14 litera (a) punctul (iii) sau litera (b) punctul (iii) în cazul în care totalul bilanțului sectorului financiar cel mai puțin important în cadrul grupului este mai mare de 6 miliarde EUR.

În cazul în care grupul nu atinge pragul menționat la alineatul (2) din prezentul articol, autoritățile competente implicate pot decide de comun acord să nu mai considere grupul un conglomerat financiar. De asemenea, acestea pot decide să nu aplice dispozițiile articolelor 7, 8 sau 9 în cazul în care consideră că includerea grupului în sfera de aplicare a prezentei directive sau aplicarea unor asemenea dispoziții nu este necesară sau ar fi inoportună sau ar deveni o sursă de confuzie având în vedere obiectivele supravegherii suplimentare.

Deciziile luate în conformitate cu prezentul alineat se notifică celorlalte autorități competente și sunt făcute publice de către autoritățile competente, mai puțin în cazul unor situații excepționale.

(3a) În cazul în care grupul atinge pragul menționat la alineatul (2) din prezentul articol, dar sectorul financiar cel mai puțin important nu depășește 6 miliarde EUR, autoritățile competente implicate pot decide de comun acord să nu considere grupul un conglomerat financiar. De asemenea, acestea pot decide să nu aplice dispozițiile articolelor 7, 8 sau 9 în cazul în care consideră că includerea grupului în sfera de aplicare a prezentei directive sau aplicarea unor asemenea dispoziții nu este necesară sau ar fi inoportună sau ar deveni o sursă de confuzie având în vedere obiectivele supravegherii suplimentare.

(4) În sensul aplicării alineatelor (1), (2) și (3), autoritățile competente implicate pot, de comun acord:

În cazul în care un conglomerat financiar a fost identificat în conformitate cu alineatele (1), (2) și (3), deciziile menționate la primul paragraf din prezentul alineat se iau pe baza unei propuneri înaintate de coordonatorul conglomeratului financiar în cauză.

(5) În sensul aplicării alineatelor (1) și (2), autoritățile competente implicate pot, în cazuri excepționale și de comun acord, să înlocuiască criteriul bazat pe totalul bilanțului cu unul sau mai mulți dintre parametrii următori sau să integreze unul sau mai mulți dintre acești parametri, în cazul în care autoritățile consideră că aceștia prezintă un interes deosebit în scopul supravegherii suplimentare în temeiul prezentei directive: structura veniturilor, activitățile în afara bilanțului, activele totale aflate în gestionare.

(6) În sensul aplicării alineatelor (1) și (2), în cazul în care rapoartele care sunt menționate la aceste alineate scad sub nivelul de 40 % și, respectiv, 10 % pentru conglomeratele care fac deja obiectul supravegherii suplimentare, se aplică un raport mai mic stabilit la 35 % și, respectiv, 8 % pe parcursul celor trei ani următori, pentru a evita schimbări bruște de regim.

În mod similar, în sensul aplicării alineatului (3), în cazul în care totalul bilanțului sectorului financiar cel mai puțin important în cadrul grupului scade sub 6 miliarde euro pentru conglomeratele care fac deja obiectul supravegherii suplimentare, un prag inferior stabilit la 5 miliarde euro se aplică pe parcursul celor trei ani următori, pentru a evita schimbări bruște de regim.

Pe parcursul perioadei menționate de prezentul alineat, cu acordul celorlalte autorități competente implicate, coordonatorul poate decide ca rapoartele sau sumele mai mici menționate de prezentul alineat să nu mai fie aplicabile.

(7) Calculele privind bilanțul menționate de prezentul articol se efectuează pe baza totalului bilanțului agregat al entităților din cadrul grupului, conform conturilor anuale ale acestora. În scopul efectuării acestor calcule, întreprinderile în cadrul cărora se deține o participație sunt luate în considerare până la nivelul sumei din totalul bilanțului care corespunde cotei proporționale agregate deținută de grup. Cu toate acestea, în cazul în care sunt disponibile conturi consolidate, acestea se utilizează în locul conturilor agregate.

Cerințele de solvabilitate menționate la alineatele (2) și (3) se determină în conformitate cu dispozițiile normelor sectoriale relevante.

(8) Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), instituită prin Regulamentul ( 24 ) (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (ABE), Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului ( 25 ) (AEAPO) sau Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului ( 26 ) (AEVMP), elaborează, prin intermediul Comitetului comun al AES (Comitetul comun), orientări generale comune în vederea realizării convergenței practicilor de supraveghere în ceea ce privește aplicarea alineatelor (2), (3), (3a), (4) și (5) din prezentul articol.

(9) Autoritățile competente reevaluează anual derogările de la aplicarea supravegherii suplimentare și revizuiesc indicatorii cantitativi prevăzuți în prezentul articol și evaluările de risc efectuate pentru grupurile financiare.

(1) Autoritățile competente care au autorizat entități reglementate identifică, în temeiul articolelor 2, 3 și 5, orice grup care intră în sfera de aplicare a prezentei directive.

(2) Coordonatorul desemnat în conformitate cu articolul 10 informează întreprinderea-mamă care se află la conducerea grupului sau, în absența unei întreprinderi-mamă, entitatea reglementată care prezintă bilanțul total cel mai ridicat în sectorul financiar cel mai important al grupului, cu privire la faptul că grupul a fost identificat ca fiind un conglomerat financiar, precum și cu privire la desemnarea coordonatorului.

Coordonatorul informează în acest sens și autoritățile competente care au autorizat entitățile reglementate din cadrul grupului și autoritățile competente ale statului membru în care își are sediul social holdingul financiar mixt, precum și Comitetul comun.

(3) Comitetul comun publică și actualizează pe site-ul său internet lista conglomeratelor financiare definite în conformitate cu articolul 2 punctul 14. Aceste informații sunt disponibile prin intermediul unei legături hipertext pe toate site-urile internet ale AES.

Denumirea fiecărei entități reglementate menționate la articolul 1 care face parte dintr-un conglomerat financiar este introdusă în lista pe care Comitetul comun o publică și actualizează pe site-ul său internet.

Sfera de aplicare a supravegherii suplimentare a entităților reglementate menționate la articolul 1

(1) Fără să aducă atingere dispozițiilor în materie de supraveghere prevăzute de normele sectoriale, statele membre iau măsurile necesare pentru ca entitățile reglementate prevăzute la articolul 1 să facă obiectul unei supravegheri suplimentare, în măsura și în conformitate cu modalitățile prevăzute de prezenta directivă.

(2) Entitățile reglementate menționate în continuare fac obiectul unei supravegheri suplimentare la nivelul conglomeratului financiar, în conformitate cu articolele 6 – 17:

În cazul în care un conglomerat financiar este un subgrup al unui alt conglomerat financiar care îndeplinește criteriile prevăzute la primul paragraf, statele membre pot aplica articolele 6–17 numai entităților reglementate din al doilea conglomerat financiar, iar orice trimitere din prezenta directivă la termenul „grup” și „conglomerat financiar” se interpretează în acest caz ca o trimitere la al doilea conglomerat.

(3) Orice entitate reglementată care nu face obiectul supravegherii suplimentare în temeiul alineatului (2), a cărei întreprindere mamă este o entitate reglementată sau un holding financiar mixt al cărui sediu social se află într-o țară terță face obiectul unei supravegheri suplimentare la nivelul conglomeratului financiar în măsura și în conformitate cu modalitățile prevăzute la articolul 18.

(4) În cazul în care anumite persoane dețin o participație într-una sau mai multe entități reglementate sau sunt asociate prin participație cu aceste entități sau exercită asupra acestora o influență considerabilă fără a deține o participație sau fără a avea vreo legătură de participație cu acestea, în afară de cazurile prevăzute la alineatele (2) și (3), autoritățile competente implicate determină de comun acord și în conformitate cu legislația internă dacă și în ce măsură trebuie să se efectueze o supraveghere suplimentară a entităților reglementate ca și cum acestea ar constitui un conglomerat financiar.

Pentru a aplica o astfel de supraveghere suplimentară, cel puțin una dintre entități trebuie să fie o entitate reglementată menționată la articolul 1, iar condițiile prevăzute la articolul 2 punctul 14 litera (a) punctul (ii) și litera (b) punctul (ii) și la articolul 2 punctul 14 litera (a) punctul (iii) și litera (b) punctul (iii) trebuie să fie îndeplinite. Autoritățile competente implicate iau decizia ținând seama de obiectivele supravegherii suplimentare definite în prezenta directivă.

În sensul aplicării dispozițiilor primului paragraf „grupurilor cooperative”, autoritățile competente trebuie să ia în considerare angajamentul financiar public contractat de aceste grupuri față de alte entități financiare.

(5) Fără a se aduce atingere articolului 13, exercitarea supravegherii suplimentare la nivelul conglomeratului financiar nu implică în nici un caz obligația autorităților competente de a exercita o supraveghere individuală asupra holdingurilor financiare mixte, asupra entităților reglementate din țări terțe care aparțin unui conglomerat financiar sau asupra entităților nereglementate care aparțin unui conglomerat financiar.

(1) Fără a se aduce atingere normelor sectoriale, se exercită o supraveghere suplimentară cu privire la rata de adecvare a capitalului entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar, în conformitate cu normele prevăzute de prezentul capitol secțiunea 3 articolul 9 alineatele (2)–(5) și în anexa I.

(2) Statele membre impun entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar să se asigure că dispun, la nivelul conglomeratului financiar, de capital propriu care să fie întotdeauna cel puțin echivalent cu cerințele în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu determinate în conformitate cu anexa I.

De asemenea, statele membre solicită ca entitățile reglementate să pună în aplicare o politică corespunzătoare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu la nivelul conglomeratului financiar.

Cerințele menționate la primul și al doilea paragraf fac obiectul unui control prudențial exercitat de coordonator în conformitate cu secțiunea 3 din prezentul capitol.

Coordonatorul se asigură că calculul menționat în primul paragraf se efectuează cel puțin o dată pe an, fie de către entitățile reglementate, fie de către holdingul financiar mixt.

Rezultatele calculului și datele relevante pe care acesta se bazează sunt înaintate coordonatorului de către entitatea reglementată în sensul articolului 1 care conduce conglomeratul financiar sau, dacă acesta nu are la conducere o entitate reglementată în sensul articolului 1, de către holdingul financiar mixt sau de către entitatea reglementată din cadrul conglomeratului financiar identificată de coordonator după consultarea celorlalte autorități competente implicate și a conglomeratului financiar.

(3) Pentru a determina cerințele privind rata de adecvare a capitalului propriu menționată la alineatul (2) primul paragraf, entitățile menționate în continuare sunt cuprinse în sfera de aplicare a supravegherii suplimentare în conformitate cu anexa I:

(4) În cazul în care cerințele suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu al unui conglomerat financiar se calculează conform metodei nr. 1 (consolidare contabilă) menționată în anexa I la prezenta directivă, capitalul propriu și cerința de solvabilitate pentru entitățile din cadrul grupului se calculează aplicând normele sectoriale corespondente privind modul de realizare și amploarea consolidării, prevăzute în mod concret la articolele 133 și 134 din Directiva 2006/48/CE și la articolul 221 din Directiva 2009/138/CE.

În cazul în care se aplică metoda nr. 2 (deducere și agregare) menționată în anexa I, la efectuarea calcului se ia în considerare cota proporțională deținută din capitalul subscris care este deținută direct sau indirect de întreprinderea mamă sau de întreprinderea care deține o participație într-o altă entitate din cadrul grupului.

(5) Coordonatorul poate decide să nu includă o anumită entitate la calcularea cerințelor suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu în următoarele cazuri:

Cu toate acestea, în cazul în care mai multe entități ar urma să fie excluse în temeiul primului paragraf litera (b), acestea trebuie incluse dacă, în mod colectiv, acestea prezintă o importanță care nu este de neglijat.

În cazul menționat în primul paragraf litera (c), coordonatorul consultă, cu excepția cazurilor de urgență, celelalte autorități competente implicate înainte de a adopta o decizie.

În cazul în care coordonatorul nu include o entitate reglementată în calcul într-unul din cazurile menționate la primul paragraf literele (b) și (c), autoritățile competente din statul membru în care entitatea își are sediul pot solicita entității care se află la conducerea conglomeratului financiar să furnizeze informații care să faciliteze supravegherea entității reglementate în cauză.

(1) Fără a se aduce atingere normelor sectoriale, supravegherea suplimentară privind concentrarea riscurilor entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar se exercită în conformitate cu normele prevăzute de prezentul capitol secțiunea 3 articolul 9 alineatele (2)–(4) și în anexa II.

(2) Statele membre le solicită entităților reglementate sau holdingurilor financiare mixte să notifice coordonatorului, periodic și cel puțin o dată pe an, orice concentrare semnificativă a riscurilor la nivelul conglomeratului financiar, în conformitate cu normele prevăzute de prezentul articol și în anexa II. Informațiile necesare sunt înaintate coordonatorului de către entitatea reglementată în sensul articolului 1 care se află la conducerea conglomeratului financiar sau, în cazul în care la conducerea acestuia nu se află o entitate reglementată în sensul articolului 1, de către holdingul financiar mixt sau de către entitatea reglementată din cadrul conglomeratului financiar identificată de coordonator după consultarea celorlalte autorități competente implicate și a conglomeratului financiar.

Aceste concentrări ale riscurilor fac obiectul unui control prudențial exercitat de coordonator.

(3) Până la realizarea unei coordonări ulterioare a legislației Uniunii, statele membre pot stabili limite cantitative, pot permite autorităților lor competente să stabilească limite cantitative, sau pot adopta alte măsuri de supraveghere care să permită atingerea obiectivelor urmărite de supravegherea suplimentară, în ceea ce privește orice concentrare a riscurilor la nivelul conglomeratului financiar.

(4) În cazul în care un conglomerat financiar este condus de un holding financiar mixt, normele sectoriale privind concentrarea riscurilor aplicabile sectorului financiar cel mai important în cadrul conglomeratului financiar, în măsura în care acestea există, se aplică întregului sector în cauză, inclusiv holdingului financiar mixt.

(5) AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun, orientări generale comune în vederea realizării convergenței practicilor de supraveghere în ceea ce privește aplicarea supravegherii suplimentare a concentrării riscurilor, în conformitate cu alineatele (1)-(4) de la prezentul articol. Pentru a se evita orice suprapunere, orientările generale asigură aplicarea uniformă a instrumentelor de supraveghere, astfel cum se prevede la prezentul articol, cu aplicarea articolelor 106-118 din Directiva 2006/48/CE și a articolului 244 din Directiva 2009/138/CE. Acestea elaborează orientări generale comune specifice privind aplicarea alineatelor (1)-(4) de la prezentul articol participațiilor conglomeratelor financiare în cazul în care dreptul național al societăților comerciale împiedică aplicarea articolului 14 alineatul (2) din prezenta directivă.

(1) Fără a se aduce atingere normelor sectoriale, se exercită o supraveghere suplimentară privind tranzacțiile în interiorul grupului realizate de entitățile reglementate care aparțin unui conglomerat financiar, în conformitate cu normele prevăzute de prezentul capitol secțiunea 3 articolul 9 alineatele (2)–(4) și de anexa II.

(2) Statele membre solicită entităților reglementate sau holdingurilor financiare mixte să notifice coordonatorului, periodic și cel puțin o dată pe an, orice tranzacție semnificativă în interiorul grupului realizată de entitățile reglementate în cadrul conglomeratului financiar, în conformitate cu normele prevăzute de prezentul articol și în anexa II. În măsura în care pragurile menționate la anexa II primul paragraf ultima teză nu au fost stabilite, se consideră că o tranzacție în cadrul grupului este semnificativă în cazul în care valoarea acesteia depășește cel puțin 5 % din valoarea totală a cerințelor privind rata de adecvare a capitalului propriu la nivelul unui conglomerat financiar.

Informațiile necesare sunt înaintate coordonatorului de către entitatea reglementată în sensul articolului 1 care se află la conducerea conglomeratului financiar sau, în cazul în care la conducerea acestuia nu se află o entitate reglementată în sensul articolului 1, de către holdingul financiar mixt sau de către entitatea reglementată din cadrul conglomeratului financiar identificată de coordonator după consultarea celorlalte autorități competente implicate și a conglomeratului financiar.

Aceste tranzacții în interiorul grupului fac obiectul unui control prudențial exercitat de coordonatorul care răspunde de supravegherea suplimentară, în conformitate cu secțiunea 3 din prezentul capitol.

(3) Până la realizarea unei coordonări ulterioare a legislației Uniunii, statele membre pot stabili limite cantitative și cerințe calitative, pot permite autorităților lor competente să stabilească limite cantitative ori cerințe calitative, sau pot adopta alte măsuri de supraveghere care să permită atingerea obiectivelor urmărite de supravegherea suplimentară, în ceea ce privește tranzacțiile în interiorul grupului realizate de entitățile reglementate din cadrul unui conglomerat financiar.

(4) În cazul în care un conglomerat financiar este condus de un holding financiar mixt, normele sectoriale privind tranzacțiile din interiorul grupului aplicabile sectorului financiar cel mai important în cadrul conglomeratului financiar se aplică întregului sector vizat, inclusiv holdingului financiar mixt.

(5) AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun, orientări generale comune în vederea realizării convergenței practicilor de supraveghere în ceea ce privește aplicarea supravegherii suplimentare a tranzacțiilor din interiorul grupului, în conformitate cu alineatele (1)-(4) de la prezentul articol. Pentru a se evita orice suprapunere, orientările generale asigură aplicarea uniformă a instrumentelor de supraveghere, astfel cum se prevede la prezentul articol, cu aplicarea articolului 245 din Directiva 2009/138/CE. Acestea elaborează orientări generale comune specifice privind aplicarea alineatelor (1)-(4) de la prezentul articol participațiilor conglomeratelor financiare în cazul în care dreptul național al societăților comerciale împiedică aplicarea articolului 14 alineatul (2) din prezenta directivă.

(1) Statele membre le impun entităților reglementate să dețină, la nivelul conglomeratului financiar, proceduri de gestionare a riscurilor, precum și sisteme corespunzătoare de control intern, inclusiv proceduri administrative și contabile sănătoase.

(4) Statele membre se asigură că toate întreprinderile care fac obiectul supravegherii suplimentare în temeiul articolului 5 dispun de sisteme de control intern proprii care să permită producerea tuturor datelor și informațiilor relevante în scopul supravegherii suplimentare.

Statele membre solicită entităților reglementate, la nivelul conglomeratului financiar, să pună la dispoziția autorității lor competente în mod periodic, detalii privind structura juridică, precum și structura de conducere și organizațională, inclusiv a tuturor entităților reglementate, a filialelor nereglementate și a sucursalelor importante.

Statele membre solicită entităților reglementate să facă public, la nivelul conglomeratului financiar, anual, fie integral, fie prin intermediul unor referiri la informații echivalente, descrierea structurii lor juridice, precum și a structurii de conducere și organizaționale.

(5) Procedurile și sistemele menționate la alineatele (1)-(4) fac obiectul unui control prudențial exercitat de coordonator.

(6) Autoritățile competente armonizează aplicarea supravegherii suplimentare a mecanismelor de control intern și a proceselor de gestionare a riscurilor prevăzute în prezentul articol cu procesele de supraveghere prevăzute la articolul 124 din Directiva 2006/48/CE și articolul 248 din Directiva 2009/138/CE. În acest scop, AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun, orientări generale comune în vederea realizării convergenței practicilor de supraveghere în ceea ce privește aplicarea supravegherii suplimentare a mecanismelor de control intern și a proceselor de gestionare a riscurilor, prevăzute la prezentul articol, precum și cu privire la coerența cu procesele de supraveghere prevăzute la articolul 124 din Directiva 2006/48/CE și articolul 248 din Directiva 2009/138/CE. Acestea elaborează orientări generale comune specifice privind aplicarea prezentului articol participațiilor conglomeratelor financiare în cazul în care dreptul național al societăților comerciale împiedică aplicarea articolului 14 alineatul (2) din prezenta directivă.

MĂSURI DE FACILITARE A SUPRAVEGHERII SUPLIMENTARE ȘI COMPENTENȚELE COMITETULUI COMUN

Comitetul comun asigură o supraveghere și respectare transsectorială și transfrontalieră coerentă a legislației Uniunii, în conformitate cu articolul 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(1) Statele membre pot cere coordonatorului să asigure organizarea de simulări de criză periodice și adecvate pentru conglomeratele financiare. Acestea pot solicită autorităților competente în cauză să coopereze pe deplin cu coordonatorul.

(2) În scopul simulărilor de criză organizate pe întreg teritoriul Uniunii, AES pot, prin intermediul Comitetului comun și, în cooperare cu Comitetul european pentru risc sistemic, instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudențială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar și de înființare a unui Comitet european pentru risc sistemic ( 27 ), să elaboreze parametri suplimentari pentru simulările de criză, care să cuprindă riscurile specifice asociate conglomeratelor financiare, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, cu Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și cu Regulamentul (UE) nr. 1095/2010. Coordonatorul transmite Comitetului comun rezultatele simulării de criză.

Autoritatea competentă care răspunde de supravegherea suplimentară (coordonatorul)

(1) Pentru a asigura o supraveghere suplimentară adecvată a entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar, se desemnează un coordonator unic, care răspunde de coordonarea și realizarea supravegherii suplimentare, din rândul autorităților competente din statele membre implicate, inclusiv cele din statul membru în care se află sediul social al holdingului financiar mixt. Identitatea coordonatorului se publică pe site-ul internet al Comitetul comun.

(b) în cazul în care un conglomerat financiar nu este condus de o entitate reglementată, rolul de coordonator este preluat de autoritatea competentă selectată pe baza următoarelor principii:

(i) în cazul în care întreprinderea mamă a unei entități reglementate este un holding financiar mixt, rolul de coordonator este preluat de autoritatea competentă care a autorizat entitatea reglementată în conformitate cu normele sectoriale aplicabile;

▼M4

(ii) în cazul în care cel puțin două entități reglementate care își au sediul social în Uniune au ca întreprindere mamă același holding financiar mixt, iar una din aceste entități a fost autorizată în statul membru în care holdingul financiar mixt își are sediul social, rolul de coordonator este exercitat de autoritatea competentă din statul membru care a autorizat entitatea reglementată în cauză;

în cazul în care mai multe entități reglementate care își desfășoară activitatea în diverse sectoare financiare au fost autorizate în statul membru în care își are sediul social holdingul financiar mixt, rolul de coordonator este preluat de autoritatea competentă a entității reglementate care își desfășoară activitatea în sectorul financiar cel mai important;

în cazul în care un conglomerat financiar este condus de mai multe holdinguri financiare mixte care au sediul social în state membre diferite și în care în fiecare din aceste state membre există o entitate reglementată, rolul de coordonator este preluat de autoritatea competentă a entității reglementate care prezintă cel mai ridicat bilanț total, dacă entitățile în cauză își desfășoară activitatea în același sector financiar, sau de autoritatea competentă a entității reglementate care își desfășoară activitatea în sectorul financiar cel mai important;

▼M4

(iii) în cazul în care cel puțin două entități reglementate care își au sediul social în Uniune au ca întreprindere mamă același holding financiar mixt, dar niciuna dintre aceste entități nu a fost autorizată în statul membru în care holdingul financiar mixt își are sediul social, rolul de coordonator este exercitat de autoritatea competentă care a autorizat entitatea reglementată care prezintă bilanțul total cel mai ridicat în sectorul financiar cel mai important;

▼B

(iv) în cazul în care conglomeratul financiar este un grup care nu are la conducere o întreprindere mamă sau în orice alt caz rolul de coordonator este preluat de autoritatea competentă care a autorizat entitatea reglementată care prezintă bilanțul total cel mai ridicat din sectorul financiar cel mai important.

(3) În anumite cazuri speciale, autoritățile competente implicate pot deroga, de comun acord, de la criteriile menționate la alineatul (2) în cazul în care aplicarea acestora ar fi inadecvată, având în vedere structura conglomeratului și importanța relativă a activităților acestuia în diverse țări, și pot desemna o altă autoritate competentă în calitate de coordonator. Într-un astfel de caz, înainte de a lua decizia, autoritățile competente oferă conglomeratului posibilitatea de a-și exprima opinia cu privire la decizia în cauză.

(1) Sarcinile atribuite coordonatorului în ceea ce privește supravegherea suplimentară sunt următoarele:

Pentru a facilita supravegherea suplimentară și pentru a-i oferi o bază juridică mai vastă, coordonatorul și celelalte autorități competente implicate și, după caz, celelalte autorități competente implicate încheie acorduri de coordonare. Aceste acorduri pot acorda sarcini suplimentare coordonatorului și pot preciza procedurile care trebuie urmate de către autoritățile competente implicate pentru a lua deciziile menționate la articolele 3 și 4, articolul 5 alineatul (4), articolul 6, articolul 12 alineatul (2) și articolele 16 și 18, precum și pentru a colabora cu alte autorități competente.

În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 8 și cu procedura prevăzută la articolul 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun, orientări în vederea convergenței practicilor de supraveghere cu privire la consistența acordurilor de coordonare a supravegherii în conformitate cu articolul 131a din Directiva 2006/48/CE și articolul 248 alineatul (4) din Directiva 2009/138/CE.

(2) În cazul în care are nevoie de informații care au fost deja furnizate unei alte autorități competente în conformitate cu normele sectoriale, coordonatorul se adresează autorității în cauză, în măsura în care este posibil, pentru a evita suprapunerea informațiilor comunicate diferitelor autorități care participă la procesul de supraveghere.

(3) Fără a se aduce atingere posibilității prevăzute de actele legislative ale Uniunii de a delega anumite competențe și responsabilități de supraveghere, prezența unui coordonator care are sarcini specifice privind supravegherea suplimentară a entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar nu modifică cu nimic sarcinile și responsabilitățile care revin autorităților competente în temeiul normelor sectoriale.

(4) Cooperarea impusă în cadrul prezentei secțiuni și exercitarea sarcinilor enumerate la alineatele (1), (2) și (3) din prezentul articol și la articolul 12 și, condiționate de cerințele de confidențialitate și de compatibilitatea cu dreptul Uniunii, coordonarea și cooperarea corespunzătoare cu autoritățile de supraveghere relevante din țări terțe, atunci când este cazul, sunt realizate prin colegii înființate în temeiul articolului 131a din Directiva 2006/48/CE sau al articolului 248 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE.

Acordurile de coordonare menționate la alineatul (1) al doilea paragraf se reflectă în mod separat în acordurile scrise de coordonare existente în temeiul articolului 131 din Directiva 2006/48/CE sau al articolului 248 din Directiva 2009/138/CE. Coordonatorul, în calitate de președinte al unui colegiu înființat în temeiul articolului 131a din Directiva 2006/48/CE sau al articolului 248 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE, decide care dintre autoritățile competente implicate participă la o reuniune sau la orice altă activitate a colegiului respectiv.

(1) Autoritățile competente care răspund de supravegherea entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar și autoritatea competentă desemnată drept coordonator pentru conglomeratul financiar în cauză colaborează strâns. Fără a se aduce atingere responsabilităților lor respective definite în normele sectoriale, aceste autorități, indiferent dacă se află în același stat membru sau nu, fac schimb de orice informații esențiale sau utile în vederea îndeplinirii sarcinilor lor prudențiale respective în temeiul normelor sectoriale și al prezentei directive. În acest scop, autoritățile competente și coordonatorul comunică, la cerere, orice informație utilă și, din proprie inițiativă, orice informație esențială.

Această colaborare cuprinde cel puțin colectarea și schimbul de informații cu privire la următoarele aspecte:

Autoritățile competente pot, de asemenea, să facă schimb de informații cu autoritățile enumerate în continuare, după cum este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor lor respective, cu privire la entitățile reglementate care aparțin conglomeratului financiar, în conformitate cu normele sectoriale: băncile centrale, Sistemul European al Băncilor Centrale, Banca Centrală Europeană și Comitetul european pentru risc sistemic în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudențială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar și de instituire a Comitetului european pentru risc sistemic ( 28 ).

(2) Fără a aduce atingere responsabilităților lor respective definite în normele sectoriale, autoritățile competente implicate se consultă reciproc cu privire la aspectele enumerate în continuare, înainte de a lua o decizie care vizează funcțiile prudențiale exercitate de celelalte autorități competente:

O autoritate competentă poate decide să nu consulte omologii săi în caz de urgență sau în cazul în care o astfel de consultare ar putea compromite eficiența deciziilor sale. Într-un astfel de caz, autoritatea competentă informează fără întârziere celelalte autorități competente.

(3) Coordonatorul poate invita autoritățile competente ale statului membru în care se află sediul social al întreprinderii mamă, autorități care nu exercită ele însele supravegherea suplimentară în conformitate cu articolul 10, să solicite întreprinderii mamă să le furnizeze toate informațiile utile în vederea îndeplinirii misiunii sale de coordonare, prevăzută la articolul 11, precum și să îi comunice informațiile menționate anterior.

În cazul în care informațiile menționate la articolul 14 alineatul (2) au fost deja comunicate unei autorități competente în temeiul normelor sectoriale, autoritățile competente care răspund de supravegherea suplimentară se pot adresa acesteia pentru a obține informațiile în cauză.

(4) Statele membre autorizează autoritățile competente să facă schimbul de informații prevăzut la alineatele (1), (2) și (3), atât între ele cât și cu alte autorități. Colectarea sau deținerea informațiilor privind o entitate care aparține unui conglomerat financiar și care nu este o entitate reglementată nu implică nici o obligație, pentru autoritățile competente, de a juca un rol prudențial în raport cu entitatea vizată la nivel individual.

Informațiile primite în cadrul supravegherii suplimentare, în special orice informație vehiculată între autoritățile competente sau între acestea și alte autorități în conformitate cu prezenta directivă intră sub incidența normelor sectoriale privind secretul profesional și comunicarea informațiilor confidențiale.

(1) Autoritățile competente cooperează cu Comitetul comun în sensul prezentei directive, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, cu Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și cu Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(2) Autoritățile competente furnizează fără întârziere Comitetul comun toate informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor acestuia în conformitate articolul 35 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(3) Coordonatorii pun la dispoziția Comitetului comun informațiile menționate la articolul 9 alineatul (4) și la articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a). Comitetul comun pune la dispoziția autorităților competente informații privind structura juridică, precum și structura de conducere și organizațională a conglomeratelor financiare.

(1) AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun, orientări generale comune privind efectuarea evaluărilor de risc ale conglomeratelor financiare de către autoritatea competentă. Aceste orientări generale asigură, în special, că evaluările de risc conțin instrumente adecvate pentru a evalua riscurile de grup cu care se confruntă conglomeratele financiare.

(2) AES emit, prin intermediul Comitetului comun, orientări generale comune pentru dezvoltarea practicilor de supraveghere care să permită supravegherea suplimentară a holdingurilor financiare mixte pentru a completa în mod adecvat supravegherea unui grup în temeiul Directivei 98/78/CE și al Directivei 2009/138/CE sau, după caz, supravegherea consolidată în temeiul Directivei 2006/48/CE. Respectivele orientări generale permit includerea tuturor riscurilor relevante în procesul de supraveghere, eliminând totodată potențialele suprapuneri prudențiale și de supraveghere.

Statele membre solicită ca persoanele care administrează efectiv afacerile unui holding financiar mixt să prezinte buna reputație necesară și o experiență suficientă și corespunzătoare pentru a exercita aceste funcții.

(1) Statele membre se asigură că nu există nici un obstacol juridic care să împiedice, pe teritoriul lor, persoanele fizice și juridice care intră sub incidența supravegherii suplimentare, fie că sunt entități reglementate sau nu, să facă schimb între ele de orice informații care ar fi pertinente pentru supravegherea suplimentară sau să facă schimb de informații în conformitate cu prezenta directivă și cu AES, în conformitate cu articolul 35 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, prin intermediul Comitetul comun când este cazul.

(2) Statele membre se asigură că autoritățile competente care au sarcina de a exercita supravegherea suplimentară au acces, în contactele lor directe sau indirecte cu entitățile, fie acestea reglementate sau nu, care aparțin unui conglomerat financiar, la orice informații care ar putea fi relevante pentru supravegherea suplimentară.

În cazul în care, în cadrul aplicării prezentei directive, autoritățile competente doresc, în anumite cazuri, să verifice informațiile privind o entitate care aparține unui conglomerat financiar, indiferent dacă este reglementată sau nu, și care are sediul într-un alt stat membru, acestea solicită autorităților din celălalt stat membru să efectueze această verificare.

Autoritățile care primesc o astfel de solicitare îi dau curs, în limita competențelor lor, fie realizând chiar ele verificarea, fie autorizând un inspector sau un expert să o efectueze, fie acordând autorității care a înaintat cererea permisiunea de a efectua ea însăși verificarea.

În cazul în care nu efectuează ea însăși verificarea, autoritatea competentă care a formulat cererea poate participa la realizarea acesteia, dacă dorește.

În cazul în care entitățile reglementate din cadrul unui conglomerat financiar nu respectă cerințele prevăzute la articolele 6-9 sau în care cerințele în cauză sunt respectate dar, cu toate acestea, solvabilitatea entităților ar putea fi afectată, sau dacă tranzacțiile în interiorul grupului sau concentrările riscurilor amenință situația financiară a entităților reglementate în cauză, trebuie luate măsurile necesare pentru a remedia situația cât mai curând posibil:

Fără a se aduce atingere articolului 17 alineatul (2), statele membre pot stabili măsurile pe care autoritățile competente le pot lua cu privire la holdingurile financiare mixte. În conformitate cu procedura prevăzută la articolele 16 și 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, AES pot elabora, prin intermediul Comitetul comun, orientări pentru măsuri referitoare la holdingurile financiare mixte.

Autoritățile competente implicate, inclusiv coordonatorul, asigură coordonarea acțiunilor lor de supraveghere, dacă este necesar.

(1) Până la realizarea unei armonizări și mai aprofundate a normelor sectoriale, statele membre își abilitează autoritățile competente să ia orice măsură prudențială considerată necesară pentru a preveni orice eludare a normelor sectoriale de către entitățile reglementate care aparțin unui conglomerat financiar sau pentru a remedia această situație.

(2) Fără să aducă atingere dispozițiilor lor de drept penal, statele membre se asigură că dispun de sancțiuni sau măsuri proprii pentru a pune capăt încălcărilor constatate sau pentru a elimina cauzele acestor încălcări care să poată fi impuse holdingurilor financiare mixte, sau celor care asigură conducerea efectivă a acestora, care încalcă actele cu putere de lege sau actele administrative adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive. În anumite cazuri, aceste măsuri pot implica intervenția instanțelor judecătorești. Autoritățile competente colaborează strâns pentru a se asigura că sancțiunile și măsurile aplicate au efectele scontate.

(1) Fără a se aduce atingere normelor sectoriale, unde se aplică articolul 5 alineatul (3), autoritățile competente verifică dacă entitățile reglementate a căror întreprindere-mamă are sediul central într-o țară terță sunt supuse de către o autoritatea competentă a acelei țări terțe la o supraveghere echivalentă cu cea prevăzută de prezenta directivă privind supravegherea suplimentară a entităților reglementate menționate la articolul 5 alineatul (2). Verificarea este efectuată de autoritatea competentă care ar avea rolul de coordonator în cazul în care s-ar aplica criteriile prevăzute la articolul 10 alineatul (2), la cererea întreprinderii-mamă sau a oricărei entități reglementate autorizate în cadrul Uniunii sau din proprie inițiativă.

Autoritatea competentă în cauză consultă celelalte autorități competente implicate și face toate eforturile necesare pentru a respecta orice orientări aplicabile, elaborate prin intermediul Comitetul comun, în conformitate cu articolele 16 și 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(1a) În cazul în care o autoritate competentă nu este de acord cu decizia luată de altă autoritate competentă în temeiul alineatului (1), se aplică articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(2) În absența supravegherii echivalente menționate la alineatul (1), statele membre aplică entităților reglementate, prin analogie, dispozițiile privind supravegherea suplimentară a entităților reglementate menționate la articolul 5 alineatul (2). Autoritățile competente pot, de asemenea, recurge la una din metodele prevăzute la alineatul (3).

(3) Autoritățile competente pot aplica alte metode care să asigure supravegherea suplimentară corespunzătoare a entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar. Aceste metode sunt aprobate de către coordonator, după consultarea celorlalte autorități competente relevante. Autoritățile competente pot solicita în mod special înființarea unui holding financiar mixt cu sediul social în Uniune și pot aplica prezenta directivă entităților reglementate din conglomeratul financiar condus de respectivul holding. Autoritățile competente se asigură că aceste metode îndeplinesc obiectivul de supraveghere suplimentară în conformitate cu prezenta directivă și informează celelalte autorități competente implicate și Comisia.

Articolul 39 alineatele (1) și (2) din Directiva 2006/48/CE, articolul 10a din Directiva 98/78/CE și articolul 264 din Directiva 2009/138/CE se aplică mutatis mutandis în cazul negocierii de acorduri cu una sau mai multe țări terțe cu privire la modalitățile de exercitare a supravegherii suplimentare a entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 21c în ceea ce privește adaptările tehnice care trebuie aduse prezentei directive în următoarele domenii:

Aceste măsuri nu includ dispozițiile care fac obiectul competenței delegate și conferite Comisiei în ceea ce privește elementele enumerate la articolul 21a.

(1) Comisia este sprijinită de un Comitet pentru conglomerate financiare, denumit în continuare „comitetul”.

(4) AES, prin intermediul Comitetului comun, pot formula orientări generale pentru a stabili dacă regimurile de supraveghere suplimentară ale autorităților competente din țările terțe pot atinge obiectivele urmărite de supravegherea suplimentară, astfel cum sunt definite în prezenta directivă, în ceea ce privește entitățile reglementate dintr-un conglomerat financiar condus de o întreprindere care are sediul într-o țară terță. Comitetul comun reexaminează periodic toate orientările de acest tip și ține seama de orice modificare a supravegherii suplimentare exercitate de autoritățile competente menționate anterior.

(6) Statele membre informează comitetul cu privire la principiile pe care le aplică în ceea ce privește supravegherea suplimentară a tranzacțiilor în interiorul grupului și a concentrării riscurilor.

(1) În vederea garantării unei armonizări consecvente a prezentei directive, AES, în conformitate cu articolul 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, pot elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare cu privire la:

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(1a) În vederea asigurării unei aplicări consecvente a dispozițiilor de la articolele 2, 7 și 8 și din anexa II, AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun, un proiect de standarde tehnice de reglementare pentru stabilirea unei formulări mai precise a definițiilor prevăzute la articolul 2 și pentru a coordona dispozițiile adoptate în temeiul articolelor 7 și 8 și al anexei II.

Comitetul comun prezintă proiectele de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la 1 ianuarie 2015.

Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(2) În vederea garantării condiții uniforme de aplicare a prezentei directive, AES, în conformitate cu articolul 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, pot elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la:

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(3) Pentru a asigura aplicarea consecventă a metodelor de calculare prevăzute în anexa I partea II din prezenta directivă, coroborată cu articolul 49 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și articolul 228 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE, dar fără a aduce atingere articolului 6 alineatul (4) din prezenta directivă, AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun, proiecte de standarde tehnice de reglementare cu privire la articolul 6 alineatul (2) din prezenta directivă.

AES înaintează Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare cu până la cinci luni înainte de data aplicării menționate la articolul 309 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, respectiv.

AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun, orientările generale comune menționate la articolul 3 alineatul (8), articolul 7 alineatul (5), articolul 8 alineatul (5), articolul 9 alineatul (6), articolul 11 alineatul (1) al treilea paragraf, articolul 12b și articolul 21 alineatul (4) în conformitate cu procedura stabilită la articolul 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(1) Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute în prezentul articol.

(2) Delegarea de competențe menționată la articolul 20 se conferă Comisiei pe o perioadă de patru ani de la 9 decembrie 2011. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe cel târziu cu șase luni înainte de încheierea perioadei de patru ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opun prelungirii respective cel târziu cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3) Delegarea de competențe menționată la articolul 20 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(5) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 20 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de trei luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înainte expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu trei luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

2. La articolul 16 alineatul (2) se adaugă următoarele paragrafe:

„Marja de solvabilitate disponibilă se reduce de asemenea cu următoarele elemente:

(a) participațiile deținute de întreprinderea de asigurare în:

— întreprinderi de asigurare în sensul articolului 6 din prezenta directivă, al articolului 6 din prima Directivă 79/267/CEE a Consiliului din 5 martie 1979 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind accesul la activitatea de asigurare directă de viață și exercitarea acesteia ( 29 ) sau al articolului 1 litera (b) din Directiva 98/78/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 30 );

— întreprinderi de reasigurare în sensul articolului 1 litera (c) din Directiva 98/78/CE;

— holdinguri de asigurare în sensul articolului 1 litera (i) din Directiva 98/78/CE;

— instituții de credit și instituții financiare în sensul articolului 1 punctele 1 și 5 din Directiva 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 31 );

— întreprinderi de investiții și instituții financiare în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 93/22/CEE ( 32 ) și al articolului 2 alineatele (4) și (7) din Directiva 93/6/CE ( 33 );

(b) fiecare din elementele prevăzute în continuare pe care întreprinderea de asigurare le deține la entitățile definite la litera (a) în care deține o participație:

— instrumentele menționate la alineatul (3);

— instrumentele menționate la articolul 18 alineatul (3) din Directiva 79/267/CEE;

— creanțele subordonate și instrumentele menționate la articolul 35 și articolul 36 alineatul (3) din Directiva 2000/12/CE.

În cazul în care se deține temporar o participație într-o altă instituție de credit, o altă întreprindere de investiții, o altă instituție financiară, o altă întreprindere de asigurare, o altă întreprindere de reasigurare sau un alt holding de asigurare în scopul realizării unei operațiuni de ajutor financiar pentru a reorganiza și redresa entitatea vizată, autoritatea competentă poate deroga de la dispozițiile privind scăderea menționate la al patrulea paragraf literele (a) și (b).

Ca alternativă la deducerea elementelor menționate la al patrulea paragraf literele (a) și (b) deținute de întreprinderea de asigurare în instituții de credit, întreprinderi de investiții și întreprinderi financiare, statele membre le pot permite întreprinderilor de asigurare să aplice mutatis mutandis metodele 1, 2 sau 3 din anexa I la Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar ( 34 ). Metoda nr. 1 (consolidare contabilă) nu se aplică decât în cazul în care autoritatea competentă este sigură de nivelul de gestiune integrată și de control intern al întreprinderilor care fac obiectul consolidării. Metoda aleasă se aplică în mod coerent pe termen lung.

În vederea calculării marjei de solvabilitate prevăzute de prezenta directivă, statele membre pot prevedea ca întreprinderile de asigurare care fac obiectul supravegherii suplimentare în conformitate cu Directiva 98/78/CE sau Directiva 2002/87/CE să aibă posibilitatea de a nu deduce elementele menționate la al patrulea paragraf literele (a) și (b) care sunt deținute în instituțiile de credit, întreprinderile de investiții, întreprinderile financiare, întreprinderile de asigurare sau de reasigurare sau în holdingurile de asigurare care intră sub incidența supravegherii suplimentare.

În scopul scăderii participațiilor menționate de prezentul alineat, prin „participație” se înțelege o participație în sensul articolului 1 litera (f) din Directiva 98/78/CE.

2. La articolul 18 alineatul (2) se adaugă următoarele paragrafe:

„Marja de solvabilitate disponibilă se reduce de asemenea cu următoarele elemente:

(a) participațiile deținute de întreprinderea de asigurare în:

— întreprinderi de asigurare în sensul articolului 6 din prezenta directivă, al articolului 6 din Directiva 73/239/CEE ( 35 ) sau al articolului 1 litera (b) din Directiva 98/78/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 36 );

— întreprinderi de reasigurare în sensul articolului 1 litera (c) din Directiva 98/78/CE;

— holdinguri de asigurare în sensul articolului 1 litera (i) din Directiva 98/78/CE;

— instituții de credit și instituții financiare în sensul articolului 1 punctele 1 și 5 din Directiva 2000/12/CE ( 37 );

— întreprinderi de investiții și instituții financiare în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 93/22/CEE ( 38 ) și al articolului 2 alineatele (4) și (7) din Directiva 93/6/CE ( 39 );

(b) fiecare din elementele prevăzute în continuare pe care întreprinderea de asigurare le deține în entitățile definite la litera (a) în care deține o participație:

— instrumentele menționate la alineatul (3);

— instrumentele menționate la articolul 16 alineatul (3) din Directiva 73/239/CEE;

— creanțele subordonate și instrumentele menționate la articolul 35 și articolul 36 alineatul (3) din Directiva 2000/12/CE.

În cazul în care se deține temporar o participație într-o altă instituție de credit, o altă întreprindere de investiții, o altă instituție financiară, o altă întreprindere de asigurare, o altă întreprindere de reasigurare sau un alt holding de asigurare în scopul realizării unei operațiuni de asistență financiară pentru a reorganiza și redresa entitatea vizată, autoritatea competentă poate deroga de la dispozițiile privind deducerea menționate la al treilea paragraf literele (a) și (b).

Ca alternativă la deducerea elementelor menționate la al treilea paragraf literele (a) și (b) deținute de întreprinderea de asigurare în instituții de credit, întreprinderi de investiții și instituții financiare, statele membre le pot permite întreprinderilor de asigurare să aplice mutatis mutandis metodele 1, 2 sau 3 din anexa I la Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar ( 40 ). Metoda nr. 1 („consolidare contabilă”) nu se aplică decât în cazul în care autoritatea competentă este sigură de nivelul de gestiune integrată și de control intern al entităților care fac obiectul consolidării. Metoda aleasă se aplică în mod coerent pe termen lung.

În vederea calculării marjei de solvabilitate prevăzute de prezenta directivă, statele membre pot prevedea ca întreprinderile de asigurare care fac obiectul supravegherii suplimentare în conformitate cu Directiva 98/78/CE sau Directiva 2002/87/CE să aibă posibilitatea de a nu deduce elementele menționate la al treilea paragraf literele (a) și (b) care sunt deținute în instituțiile de credit, întreprinderile de investiții, instituțiile financiare, întreprinderile de asigurare sau de reasigurare sau în holdingurile de asigurare care intră sub incidența supravegherii suplimentare.

În scopul scăderii participațiilor menționate de prezentul alineat, prin „participație” se înțelege o participație în sensul articolului 1 litera (f) din Directiva 98/78/CE.

La articolul 7 alineatul (3) din Directiva 93/6/CEE, prima și a doua liniuță se înlocuiesc cu următoarele:

4. La articolul 34, alineatul (2) se modifică după cum urmează:

(a) în primul paragraf, punctele 12 și 13 se înlocuiesc cu următoarele:

„12. participațiile în alte instituții de credit și instituții financiare care reprezintă peste 10 % din capitalul acestora;

13. creanțele subordonate și instrumentele menționate la articolul 35 și articolul 36 alineatul (3) pe care instituția de credit le deține în instituțiile de credit și instituțiile financiare în care are o participație care reprezintă peste 10 % din capitalul acestora;

14. participațiile în alte instituții de credit și instituții financiare care reprezintă cel mult 10 % din capitalul acestora, precum și creanțele subordonate și instrumentele menționate la articolul 35 și articolul 36 alineatul (3) pe care instituția de credit le deține în instituțiile de credit sau în instituțiile financiare diferite de cele menționate de prezentul paragraf punctele 12 și 13 până în limita sumei reprezentând totalul acestor participații, creanțe subordonate și instrumente care reprezintă peste 10 % din capitalul propriu al instituției de credit, calculate înainte de deducerea elementelor menționate la punctele 12-16 din prezentul paragraf;

15. participațiile în sensul articolului 1 punctul 9 pe care o instituție de credit le deține în:

— întreprinderi de asigurare în sensul articolului 6 din Directiva 73/239/CEE, al articolului 6 din Directiva 79/267/CEE sau al articolului 1 litera (b) din Directiva 98/78/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 44 );

— întreprinderi de reasigurare în sensul articolului 1 litera (c) din Directiva 98/78/CE;

— holdinguri de asigurare în sensul articolului 1 litera (i) din Directiva 98/78/CE;

16. fiecare din următoarele elemente pe care instituția de credit le deține în entitățile definite la punctul 15 și în care deține o participație:

— instrumentele menționate la articolul 16 alineatul (3) din Directiva 73/239/CEE;

— instrumentele menționate la articolul 18 alineatul (3) din Directiva 79/267/CEE;

(b) al doilea paragraf se înlocuiește cu următoarele:

„În cazul în care se deține temporar o participație într-o altă instituție de credit, o altă instituție financiară, o altă întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau un alt holding de asigurare în scopul realizării unei operațiuni de asistență financiară pentru a reorganiza și redresa entitatea vizată, autoritatea competentă poate deroga de la dispozițiile privind deducerea menționate la punctele 12-16.

Ca alternativă la deducerea elementelor menționate la punctele 15 și 16, statele membre le pot permite instituțiilor de credit să aplice mutatis mutandis metodele 1, 2 sau 3 din anexa I la Directiva 2002/87/CE. Metoda nr. 1 (consolidare contabilă) se aplică numai în cazul în care autoritatea competentă este sigură de nivelul de gestiune integrată și de control intern al întreprinderilor care fac obiectul consolidării. Metoda aleasă se aplică în mod coerent pe termen lung.

În vederea calculării capitalului propriu în mod individual, statele membre pot prevedea ca instituțiile de credit care fac obiectul supravegherii consolidate în conformitate cu capitolul 3 sau supravegherii suplimentare în conformitate cu Directiva 2002/87/CE să aibă posibilitatea de a nu deduce elementele menționate la punctele 12-16 care sunt deținute în instituțiile de credit, instituțiile financiare, întreprinderile de asigurare sau de reasigurare sau în holdingurile de asigurare care intră în sfera de aplicare a supravegherii consolidate sau suplimentare.

Această dispoziție se aplică tuturor normelor prudențiale armonizate prin intermediul actelor comunitare.”

11. Se introduce următorul articol:

„Articolul 56a

Întreprinderea mamă cu sediul într-o țară terță

În cazul în care o instituție de credit a cărei întreprindere mamă este o instituție de credit sau un holding financiar cu sediul social în afara Comunității nu face obiectul unei supravegheri consolidate în temeiul articolului 52, autoritățile competente se asigură că instituția de credit în cauză face obiectul unei supravegheri consolidate echivalente cu cea guvernată de principiile menționate la articolul 52, realizată de o autoritate competentă din țara terță în cauză. Verificarea este realizată de autoritatea competentă care ar efectua supravegherea consolidată în cazul în care s-ar aplica al patrulea paragraf, la cererea întreprinderii mamă sau a oricărei entități reglementate autorizate din cadrul Comunității sau din proprie inițiativă. Autoritatea competentă menționată anterior poate consulta celelalte autorități competente implicate.

Comitetul consultativ bancar poate formula orientări generale pentru a stabili dacă regimurile de supraveghere consolidată ale autorităților competente din țările terțe pot permite atingerea obiectivelor urmărite de supravegherea consolidată, stabilite în prezentul capitol, în ceea ce privește instituțiile de credit a căror întreprindere mamă are sediul social în afara Comunității. Comitetul reanalizează în mod periodic toate orientările de acest tip și are în vedere orice modificare adusă regimurilor de supraveghere consolidată puse în aplicare de autoritățile competente menționate anterior.

Autoritatea competentă care realizează verificarea prevăzută în al doilea paragraf ia în considerare toate orientările de acest tip. În acest scop, autoritatea competentă poate de asemenea consulta comitetul înainte de a lua o decizie.

În absența unei supravegheri echivalente, statele membre aplică instituției de credit, prin analogie, dispozițiile articolului 52.

Ca alternativă, statele membre le acordă autorităților lor competente autoritatea de a aplica alte tehnici prudențiale corespunzătoare care să permită atingerea obiectivelor urmărite de supravegherea consolidată a instituțiilor de credit. Aceste metode trebuie aprobate de autoritatea competentă care ar răspunde de supravegherea consolidată după consultarea celorlalte autorități competente implicate. Autoritățile competente pot să solicite, în mod special, înființarea unui holding financiar cu sediul social în cadrul Comunității și să aplice dispozițiile privind supravegherea consolidată situației consolidate a întreprinderii în cauză. Metodele trebuie să permită atingerea obiectivelor urmărite de supravegherea consolidată stabilite în prezentul capitol și trebuie notificate autorităților competente implicate, precum și Comisiei.”

Până la realizarea unei coordonări ulterioare a normelor sectoriale, statele membre se asigură că întreprinderile de administrare a investițiilor se încadrează:

În sensul aplicării primului paragraf, statele membre le permit autorităților lor competente sau le solicită să decidă care sunt normele sectoriale (sectorul bancar, sectorul asigurărilor sau sectorul serviciilor de investiții) conform cărora întreprinderile de administrare a investițiilor intră sub incidența supravegherii consolidate și a supravegherii suplimentare menționate la primul paragraf litera (a). În sensul prezentei dispoziții, normele sectoriale relevante care prevăd sub ce formă și în ce măsură sunt cuprinse instituțiile financiare (în cazul în care întreprinderile de administrare a investițiilor intră în sfera de aplicare a supravegherii consolidate a instituțiilor de credit și a întreprinderilor de investiții) și întreprinderile de reasigurare (în cazul în care întreprinderile de administrare a investițiilor intră în sfera de aplicare a supravegherii suplimentare a întreprinderilor de asigurare) se aplică mutatis mutandis întreprinderilor de administrare a investițiilor. În sensul supravegherii suplimentare menționate la primul paragraf litera (b), întreprinderile de administrare a investițiilor sunt tratate ca și cum ar aparține sectorului în care se încadrează în conformitate cu primul paragraf litera (a).

În sensul prezentei directive, în cazul în care o întreprindere de administrare a investițiilor face parte dintr-un conglomerat financiar, toate trimiterile la conceptul de entitate reglementată și toate trimiterile la conceptul de autorități competente sau de autorități competente implicate se înțeleg ca o trimitere la întreprinderile de administrare a investițiilor sau, respectiv, la autoritățile care răspund de supravegherea întreprinderilor de administrare a investițiilor. Prezenta dispoziție se aplică mutatis mutandis grupurilor menționate la primul paragraf litera (a).

(1) Până la realizarea unei coordonări ulterioare a normelor sectoriale, statele membre se asigură că administratorii fondurilor de investiții alternative se încadrează:

(2) În scopul aplicării alineatului (1), statele membre stabilesc sau le permit autorităților lor competente să decidă care sunt normele sectoriale (sectorul bancar, sectorul asigurărilor sau sectorul serviciilor de investiții) pe baza cărora administratorii fondurilor de investiții alternative intră sub incidența supravegherii consolidate sau a supravegherii suplimentare menționate la alineatul (1) litera (a). În sensul prezentului alineat, normele sectoriale relevante privind forma și gradul de includere al instituțiilor financiare se aplică mutatis mutandis administratorilor fondurilor de investiții alternative. În sensul supravegherii suplimentare menționate la alineatul (1) litera (b), administratorii fondurilor de investiții alternative sunt tratați ca făcând parte din sectorul în care se încadrează în conformitate cu alineatul (1) litera (a).

În sensul prezentei directive, în cazul în care un administrator de fonduri de investiții alternative face parte dintr-un conglomerat financiar, toate trimiterile la entitățile reglementate și la autoritățile competente relevante se înțeleg ca incluzând administratorii fondurilor de investiții alternative și autoritățile competente care răspund de supravegherea administratorilor fondurilor de investiții alternative. Această dispoziție se aplică mutatis mutandis grupurilor menționate la alineatul (1) litera (a).

(1) Cel târziu la 11 august 2007, Comisia înaintează Comitetului pentru conglomerate financiare menționat la articolul 21 un raport privind practicile statelor membre și, dacă este necesar, privind nevoia de a realiza o armonizare mai aprofundată în ceea ce privește:

(2) În termen de un an de la încheierea unui acord internațional asupra dispozițiilor privind eliminarea utilizării suprapuse a capitalului propriu în cadrul grupurilor financiare, Comisia analizează modalitățile de aliniere a dispozițiilor prezentei directive la acordurile internaționale în cauză și, după caz, face propunerile care se impun în acest sens.

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 11 august 2004. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Statele membre se asigură că actele prevăzute la primul paragraf se aplică, pentru prima dată, supravegherii conturilor aferente exercițiului financiar care începe la 1 ianuarie 2005 sau pe parcursul anului 2005.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Calcularea cerințelor suplimentare cu privire la rata de adecvare a capitalului propriu în cazul entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar, menționate la articolul 6 alineatul (1), se realizează în conformitate cu principiile tehnice și cu una dintre metodele prevăzute de prezenta anexă.

Fără să aducă atingere dispozițiilor următorului paragraf, statele membre permit autorităților lor competente, în cazul în care acestea au rolul de coordonator pentru un anumit conglomerat financiar, să decidă, după consultarea autorităților competente implicate și a conglomeratului, care este metoda aplicată de conglomeratul financiar în cauză.

Statele membre pot solicita ca acest calcul să se efectueze în conformitate cu una dintre metodele indicate în prezenta anexă în cazul în care conglomeratul financiar este condus de o entitate reglementată care a fost autorizată în statul membru în cauză. În cazul în care un conglomerat financiar nu este condus de o entitate reglementată în sensul articolului 1, statele membre autorizează aplicarea oricărei metode descrise în prezenta anexă, cu excepția cazului în care autoritățile competente implicate se află în același stat membru, caz în care statul membru vizat poate impune aplicarea unei anumite metode.

1. Sfera de aplicare și modul de calcul al cerințelor suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu

Indiferent de metoda utilizată, în cazul în care entitatea este o filială care acuză un deficit de solvabilitate sau, în cazul unei entități nereglementate din sectorul financiar, un deficit de solvabilitate noțional, se ia în considerare deficitul de solvabilitate total al filialei. Dacă, într-un astfel de caz, în opinia coordonatorului, răspunderea întreprinderii mamă care deține o parte din capital este limitată, în mod strict și lipsit de ambiguitate, la acea parte a capitalului, coordonatorul poate permite ca deficitul de solvabilitate al filialei să fie luat în considerare în mod proporțional.

În cazul în care nu există o legătură de capital între întreprinderile aceluiași conglomerat financiar, coordonatorul, după consultarea celorlalte autorități competente implicate, stabilește care este partea proporțională care trebuie luată în considerare, având în vedere răspunderea determinată de relația existentă.

Indiferent de metoda utilizată pentru a calcula cerințele suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu al entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar, așa cum este prezentată în secțiunea II din prezenta anexă, coordonatorul și, după caz, celelalte autorități competente implicate se asigură că se aplică următoarele principii:

Calcularea cerințelor suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu al entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar se realizează pe baza conturilor consolidate.

Cerințele suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu rezultă din diferența dintre:

Normele sectoriale vizate sunt: titlul V capitolul 3 din Directiva 2002/12/CE pentru instituțiile de credit, Directiva 98/78/CE pentru întreprinderile de asigurare și Directiva 93/6/CEE pentru instituțiile de credit și întreprinderile de investiții.

În cazul entităților nereglementate din sectorul financiar, care nu sunt luate în considerare la calcularea cerințelor sectoriale de solvabilitate menționate anterior, se calculează o cerință de solvabilitate noțională.

Cerințele suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu rezultă din diferența dintre:

PUNEREA ÎN APLICARE TEHNICĂ A DISPOZIȚIILOR PRIVIND TRANZACȚIILE ÎN INTERIORUL GRUPULUI ȘI CONCENTRAREA RISCURILOR

După consultarea celorlalte autorități competente implicate, coordonatorul stabilește categoriile de tranzacții și de riscuri pe care entitățile reglementate care aparțin unui anumit conglomerat financiar le declară în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) și articolul 8 alineatul (2) privind notificarea tranzacțiilor în interiorul grupului și concentrările de riscuri. Atunci când coordonatorul și autoritățile competente implicate stabilesc categoriile de tranzacții și de riscuri sau își emit opinia asupra acestui subiect, acestea iau în considerare structura specifică a conglomeratului financiar și gestionarea riscurilor pe care o aplică. Pentru a putea stabili tranzacțiile în interiorul grupului și concentrările de riscuri care, din cauza importanței lor, trebuie notificate în conformitate cu articolele 7 și 8, coordonatorul, după consultarea celorlalte autorități competente implicate și a conglomeratului, stabilește pragurile corespunzătoare pe baza capitalului propriu reglementar și a dispozițiilor tehnice.

În cadrul controlului pe care îl exercită asupra tranzacțiilor în interiorul grupului și asupra concentrării riscurilor, coordonatorul acordă o atenție deosebită potențialului risc de contagiune în cadrul conglomeratului financiar, riscului apariției unor conflicte de interese, riscului de eludare a normelor sectoriale și nivelului sau volumului riscurilor.

Statele membre pot autoriza autoritățile competente să aplice la nivelul conglomeratului financiar dispozițiile normelor sectoriale privind tranzacțiile în interiorul grupului și concentrarea riscurilor, în special pentru a evita eludarea normelor sectoriale.

( 4 ) Avizul Parlamentului European din 14 martie 2002 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial), Poziția comună a Consiliului din 12 septembrie 2002 (JO C 253 E, 22.10.2002, p. 1) și Decizia Parlamentului European din 20 noiembrie 2002 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

( 6 ) JO L 228, 16.8.1973, p. 3. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2002/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 77, 20.3.2002, p. 17).

( 7 ) JO L 63, 13.3.1979, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2002/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 77, 20.3.2002, p. 11).

( 8 ) JO L 228, 11.8.1992, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 17.11.2000, p. 27).

( 9 ) JO L 360, 9.12.1992, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE.

( 10 ) JO L 141, 11.6.1993, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 98/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 204, 21.7.1998, p. 29).

( 11 ) JO L 141, 11.6.1993, p. 27. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE.

( 13 ) JO L 126, 26.5.2000, p. 1. Directivă modificată de Directiva 2000/28/CE (JO L 275, 27.10.2000, p. 37).

( 14 ) Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viață (JO L 345, 19.12.2002, p. 1).

( 15 ) Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piața instrumentelor financiare (JO L 145, 30.4.2004, p. 1).

( 16 ) Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 noiembrie 2005 privind reasigurarea (JO L 323, 9.12.2005, p. 1).

( 17 ) Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (JO L 177, 30.6.2006, p. 1).

( 18 ) Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).

( 19 ) Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).

( 20 ) Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative (JO L 174, 1.7.2011, p. 1).

( 29 ) JO L 63, 13.3.1979, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2002/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 77, 20.3.2002, p. 11).

( 31 ) JO L 126, 26.5.2000, p. 1. Directivă modificată de Directiva 2000/28/CE (JO L 275, 27.10.2000, p. 37).

( 32 ) JO L 141, 11.6.1993, p. 27. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 17.11.2000, p. 27).

( 33 ) JO L 141, 11.6.1993, p. 27. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 17.11.2000, p. 27).

( 35 ) JO L 228, 16.8.1973, p. 3. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2002/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 77, 20.3.2002, p. 17).

( 37 ) JO L 126, 26.5.2000, p. 1. Directivă modificată de Directiva 2000/28/CE (JO L 275, 27.10.2000, p. 37).

( 38 ) JO L 141, 11.6.1993, p. 27. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 17.11.2000, p. 27).

( 39 ) JO L 141, 11.6.1993, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 98/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 204, 21.7.1998, p. 29).

		Jurnalul Oficial
		No	page	date
M1	DIRECTIVA 2005/1/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI Text cu relevanță pentru SEE din 9 martie 2005	L 79	9	24.3.2005
M2	DIRECTIVA 2008/25/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 martie 2008	L 81	40	20.3.2008
►M3	DIRECTIVA 2010/78/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI Text cu relevanță pentru SEE din 24 noiembrie 2010	L 331	120	15.12.2010
►M4	DIRECTIVA 2011/89/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI Text cu relevanță pentru SEE din 16 noiembrie 2011	L 326	113	8.12.2011
►M5	DIRECTIVA 2013/36/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI Text cu relevanță pentru SEE din 26 iunie 2013	L 176	338	27.6.2013