1976L0768 — RO — 23.08.2012 — 031.001
Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.
DIRECTIVA CONSILIULUI din 27 iulie 1976 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la produsele cosmetice (JO L 262, 27.9.1976, p.169) |
Astfel cum a fost modificat prin:
Astfel cum a fost modificat prin:
L 291 |
17 |
19.11.1979 |
||
L 302 |
23 |
15.11.1985 |
rectificat prin
(*) |
Acest act nu a fost publicat niciodată în limba română. |
DIRECTIVA CONSILIULUI
din 27 iulie 1976
privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la produsele cosmetice
(76/768/CEE)
CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Adunării parlamentare ( 1 ),
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social ( 2 ),
întrucât actele cu putere de lege și actele administrative în vigoare în statele membre definesc caracteristicile privind compoziția pe care trebuie să o aibă produsele cosmetice și prevăd norme de etichetare și ambalare a acestor produse; întrucât aceste prevederi diferă de la un stat membru la altul;
întrucât diferențele între legislații impun producătorilor de produse cosmetice din cadrul Comunității diferențierea producției în funcție de statul membru beneficiar; întrucât, în consecință, această diferențiere împiedică desfășurarea comerțului cu aceste produse și, ca urmare, influențează direct crearea și funcționarea pieței comune;
întrucât aceste legislații au ca obiectiv principal salvgardarea sănătății publice și întrucât, în consecință, urmărirea aceluiași obiectiv trebuie să inspire legislația comunitară în acest sector; întrucât, cu toate acestea, acest obiectiv trebuie atins prin mijloace care țin cont atât de cerințele economice, cât și de cele tehnologice;
întrucât este necesară stabilirea la nivel comunitar a normelor care trebuie respectate cu privire la compoziția, etichetarea și ambalarea produselor cosmetice;
întrucât prezenta directivă se referă doar la produse cosmetice și nu la cele farmaceutice și la medicamente; întrucât, în acest sens, este necesar să se stabilească domeniul de aplicare a prezentei directive prin delimitarea produselor cosmetice de medicamente; întrucât această delimitare rezultă în special din definiția detaliată a produselor cosmetice, care se referă atât la zona de aplicare, cât și la scopul în care sunt folosite aceste produse; întrucât prezenta directivă nu se referă la produsele care, deși se regăsesc în definiția produselor cosmetice, sunt destinate în mod exclusiv prevenirii bolilor; întrucât, în plus, trebuie menționat că unele produse se încadrează în această definiție, în timp ce produsele care conțin substanțe sau ►M60 amestecuri ◄ administrate pe cale bucală, inhalate, injectate sau implantate în corpul omenesc nu fac parte din categoria produselor cosmetice;
întrucât, în stadiul actual al cercetărilor, se recomandă excluderea din domeniul de aplicare a prezentei directive a produselor cosmetice conținând una din substanțele enumerate la anexa V;
întrucât produsele cosmetice nu trebuie să fie dăunătoare în condiții normale sau previzibile de utilizare; întrucât este necesar să se țină cont în special de posibilitatea apariției unui pericol în zonele de pe corp aflate în apropierea locului în care se aplică produsul cosmetic respectiv;
întrucât, în special, determinarea metodelor de analiză și posibilele modificări sau completări ulterioare aduse acestora, pe baza rezultatelor cercetărilor științifice și tehnice, constituie măsuri de aplicare cu caracter tehnic; întrucât se recomandă ca sarcina adoptării acestor măsuri să revină Comisiei, sub rezerva anumitor condiții precizate de prezenta directivă, în vederea simplificării și accelerării procedurii;
întrucât progresul tehnic necesită adaptarea rapidă a dispozițiilor de natură tehnică definite în prezenta directivă și în directivele ulterioare din acest domeniu; întrucât se recomandă, în vederea punerii în aplicare a măsurilor necesare în acest sens, să se prevadă o procedură care să instaureze o cooperare strânsă între statele membre și Comisie în cadrul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind eliminarea barierelor tehnice în calea comerțului cu produse cosmetice;
întrucât este necesar să se elaboreze, pe baza cercetărilor științifice și tehnice, propuneri de liste de substanțe autorizate care să includă antioxidanți, vopsele de păr, conservanți și filtre ultraviolete, ținându-se seama de sensibilitatea la anumite produse;
întrucât este posibil ca produsele cosmetice existente pe piață, deși îndeplinesc cerințele prezentei directive și ale anexelor sale, să pună în pericol sănătatea publică; întrucât se recomandă adoptarea unei proceduri care să conducă la îndepărtarea acestui pericol,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
(1) Un „produs cosmetic” înseamnă orice substanță sau ►M60 amestec ◄ destinat punerii în contact cu diferite părți externe ale corpului uman (epidermă, zonele cu păr, unghii, buze și organe genitale externe) sau cu dinții și membranele mucoase ale cavității bucale, exclusiv sau, în principal, cu scopul curățării, parfumării, schimbării aspectului acestora și/sau corectării mirosurilor corpului și/sau protejării sau menținerii lor în condiții bune.
(2) Sunt considerate produse cosmetice în sensul acestei definiții produsele menționate la anexa I.
(3) Produsele cosmetice conținând una dintre substanțele menționate la anexa V se exclud din domeniul de aplicare a prezentei directive. Statele membre pot adopta măsurile pe care le consideră necesare cu privire la acele produse.
Articolul 2
Un produs cosmetic introdus pe piață pe teritoriul Comunității nu trebuie să dăuneze sănătății umane în cazul în care este aplicat în condiții de folosire normale sau previzibile, ținând seama, în special, de prezentarea produsului, de etichetarea lui, de orice instrucțiuni de folosire și referitoare la aruncarea lui, precum și de oricare altă indicație sau informație prevăzută de producător sau de agentul său autorizat ori de orice altă persoană responsabilă pentru introducerea produsului pe piața Comunității.
Prevederea unor astfel de avertismente nu exonerează, în nici un caz, de respectarea altor obligații prevăzute de prezenta directivă.
Articolul 3
Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura că numai produsele cosmetice care îndeplinesc cerințele prezentei directive și anexelor sale pot fi introduse pe piață.
Articolul 4
(1) Fără să aducă atingere obligațiile lor generale care decurg din articolul 2, statele membre interzic introducerea pe piață a produselor cosmetice care conțin:
(a) substanțele enumerate la anexa II;
(b) substanțele enumerate la anexa III, partea 1, peste limitele și în afara condițiilor prevăzute;
(c) agenții coloranți diferiți de cei din anexa IV partea 1, cu excepția produselor cosmetice conținând coloranți destinați exclusiv vopsirii părului;
(d) agenții coloranți din anexa IV partea 1 folosiți în afara condițiilor stabilite, cu excepția produselor cosmetice conținând coloranți destinați exclusiv vopsirii părului;
(e) alți conservanți decât cei precizați în anexa VI partea 1;
(f) conservanții precizați în anexa VI partea 1, în afara limitelor și condițiilor precizate, în afară de cazul când sunt utilizate alte concentrații în anumite scopuri legate de prezentarea produsului;
(g) filtrele UV, diferite de cele enumerate la anexa VII partea 1;
(h) Filtrele UV enumerate la anexa VII partea 1, în afara limitelor și condițiilor stabilite dincolo de limitele și în afara condițiilor stabilite în aceasta;
▼M37 —————
(2) Prezența urmelor de substanțe precizate în anexa II este admisă numai în cazul în care este tehnic inevitabil în condiții de fabricație corectă și în conformitate cu articolul 2.
Articolul 4a
(1) Fără să aducă atingere obligațiilor generale care decurg din articolul 2, statele membre interzic:
(a) introducerea pe piață a produselor cosmetice a căror formulă finală, pentru a îndeplini cerințele prezentei directive, a făcut obiectul testării pe animale printr-o altă metodă decât una alternativă după ce o asemenea metodă alternativă a fost validată și adoptată la nivel comunitar având în vedere evoluția validării sale în cadrul OCDE;
(b) introducerea pe piață a produselor cosmetice care conțin ingrediente sau combinații de ingrediente care, pentru a îndeplini cerințele prezentei directive, au făcut obiectul testării pe animale printr-o altă metodă decât una alternativă după ce o asemenea metodă alternativă a fost validată și adoptată la nivel comunitar având în vedere evoluția validării sale în cadrul OCDE;
(c) efectuarea pe teritoriul lor a testării pe animale a produselor cosmetice finite pentru a îndeplini cerințele prezentei directive;
(d) efectuarea, pe teritoriul lor, a testării ingredientelor sau combinațiilor de ingrediente, pe animale, pentru a respecta cerințele prezentei directive, nu mai târziu de data la care astfel de teste trebuie înlocuite cu una sau mai multe dintre metodele validate enumerate în Regulamentul (CE) nr. 440/2008 al Comisiei din 30 mai 2008 de stabilire a metodelor de testare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) ( 3 ) sau în anexa IX la prezenta directivă.
Până la data de 11 septembrie 2004, în conformitate cu procedura menționată la articolul 10 alineatul (2) și după consultarea Comitetului științific pentru produse cosmetice și produse nealimentare destinate consumatorilor (SCCNFP), Comisia stabilește conținutul anexei IX.
(2) După consultarea SCCNFP și a Centrului European pentru validarea metodelor alternative (ECVAM) și având în vedere evoluția validării în cadrul OCDE, Comisia stabilește calendarele pentru punerea în aplicare a dispozițiilor alineatului 1 literele (a), (b) și (d), inclusiv termenele-limită pentru eliminarea progresivă a diferitelor teste. Aceste calendare sunt puse la dispoziția publicului până la 11 septembrie 2004 și sunt trimise Parlamentului European și Consiliului European. În ceea ce privește alineatul 1 literele (a), (b) și (d), perioada de aplicare este limitată la cel mult șase ani de la intrarea în vigoare a Directivei 2003/15/CE.
(2.1) În ceea ce privește testele cu privire la toxicitatea administrărilor repetate, toxicitatea reproductivă și toxicochinetica, pentru care nu au fost încă studiate metode alternative, perioada de punere în aplicare a alineatului 1 literele (a) și (b) este limitată la cel mult 10 ani de la intrarea în vigoare Directivei 2003/15/CE.
(2.2) Comisia analizează eventualele dificultăți tehnice pe care le presupune respectarea interzicerii testelor, în special a celor care privesc toxicitatea administrărilor repetate, toxicitatea reproductivă și toxicochinetica, pentru care nu au fost studiate încă metode alternative. Informațiile cu privire la rezultatele provizorii și finale ale acestei analize ar trebui incluse în rapoartele anuale prezentate în temeiul articolului 9.
În baza acestor rapoarte anuale, calendarele stabilite în conformitate cu alineatul (2) ar putea fi adaptate în termen de cel mult șase ani, în conformitate cu alineatul (2) sau 10 ani, în conformitate cu alineatul (2.1), și după consultarea entităților menționate la alineatul (2).
(2.3) Comisia analizează progresul și respectarea termenelor-limită, precum și eventualele dificultăți tehnice pe care le presupune respectarea interzicerii testelor. Informațiile cu privire la rezultatele provizorii și finale ale acestei analize ar trebui incluse în rapoartele anuale prezentate în temeiul articolului 9. În cazul în care din această analiză rezultă, cu cel mult doi ani înainte de termenul menționat la alineatul (2.1), că, din motive tehnice, unul sau mai multe din testele menționate la alineatul (2.1) nu vor fi elaborate și validate înainte de expirarea termenului menționat la alineatul (2.1), aceasta informează Parlamentul European și Consiliul și înaintează o propunere legislativă în conformitate cu articolul 251 din tratat.
(2.4) În situații excepționale, în care siguranța unui ingredient din compoziția unui produs cosmetic este îndoielnică, un stat membru poate solicita Comisiei să acorde o derogare de la alineatul (1). Cererea cuprinde o evaluare a situației și specifică măsurile necesare. În baza acestora, după consultarea SCCNFP și luând o decizie motivată, Comisia poate autoriza această derogare în conformitate cu procedura menționată la articolul 10 alineatul (2). Această autorizare va stabili condițiile care însoțesc această derogare cu privire la obiectivele specifice, durata și comunicarea rezultatelor.
O derogare se acordă numai în cazul în care:
(a) ingredientul este utilizat la scară largă și nu poate fi înlocuit cu un alt ingredient care poate îndeplini o funcție similară;
(b) problema particulară pentru sănătatea umană este bine explicată, iar necesitatea efectuării testelor pe animale este justificată și susținută de un protocol de cercetare detaliat propus ca bază de evaluare.
Decizia privind această autorizare, condițiile asociate acesteia și rezultatele finale obținute sunt incluse în raportul anual care trebuie prezentat de Comisie în conformitate cu articolul 9.
(3) În sensul prezentului articol:
(a) „produs cosmetic finit” înseamnă produsul cosmetic în formula sa finală, introdus pe piață și pus la dispoziția consumatorului final, sau prototipul acestuia.
(b) „prototip” înseamnă un prim model sau proiect care nu a fost încă produs în serie și după care este copiat produsul cosmetic finit sau pornind de la care acesta este în final realizat.
▼M67 —————
Articolul 5
Statele membre permit introducerea pe piață a produselor cosmetice conținând:
(a) substanțele menționate la anexa III partea 2, în limitele și condițiile stabilite, până la datele oferite în coloana (g) a acestei anexe;
(b) agenții coloranți menționați la anexa IV partea 2, în limitele și condițiile stabilite, până la datele de admitere specificate în această anexă;
(c) conservanții menționați la anexa VI partea 2, în limitele și condițiile stabilite, până la datele oferite specificate în coloana (f) din anexă. Cu toate acestea, unele dintre aceste substanțe pot fi folosite în alte concentrații pentru scopuri specifice diferite care țin de prezentarea produsului;
(d) filtrele UV menționate la partea 2 a anexei VII, în limitele și condițiile stabilite, până la datele specificate în coloana (f) din anexa respectivă.
La aceste date, substanțele în cauză, agenții coloranți, conservanți și filtrele UV sunt:
— definitiv permise
— sau definitiv interzise (anexa II)
— sau menținute pentru o perioadă dată specifică în partea 2 a anexelor III, IV, VI și VII
— sau eliminate din toate anexele, pe baza datelor științifice accesibile sau din cauză că nu mai sunt folosite.
Articolul 5a
(1) Până la 14 decembrie 1994, Comisia redactează, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 10, un inventar al ingredientelor utilizate în produse cosmetice, pe baza informațiilor specifice furnizate de industria respectivă.
În sensul prezentului articol, „ingredient cosmetic” înseamnă orice substanță chimică sau ►M60 amestec ◄ de origine sintetică sau naturală, cu excepția compușilor parfumanți și aromatici, folosită în compoziția produselor cosmetice.
Inventarul este împărțit în două secțiuni: una privind materiile prime aromate și parfumate și a doua privind alte substanțe.
(2) Inventarul conține informații privind:
— identitatea fiecărui ingredient, în special denumirea sa chimică, denumirea CTFA, denumirea conform European Pharmacopoeia, denumirea INN recomandată de Organizația Mondială a Sănătății, denumirile Einecs, Iupac, CAS și numerele de Colour Index, precum și denumirea generală în conformitate cu articolul 7 alineatul (2);
— funcția sau funcțiile uzuale îndeplinite de ingredient în produsul finit;
— după caz, restricții și condiții de utilizare, precum și avertismente care trebuie tipărite pe etichetă în conformitate cu anexele.
(3) Comisia publică inventarul și îl actualizează periodic conform procedurii prevăzute la articolul 10. Inventarul este un indicator și nu constituie o listă a substanțelor autorizate pentru a fi folosite în produse cosmetice.
Articolul 6
(1) ►M21 Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a se asigura că produsele cosmetice pot fi introduse pe piață numai în cazul în care pe container și pe ambalaj sunt inscripționate de neșters, ușor lizibil și cu caractere vizibile, următoarele informații; informațiile menționate la litera (g) pot fi, totuși, indicate numai pe ambalaj: ◄
(a) numele sau titlul și adresa sau sediul social al producătorului sau al persoanei responsabile pentru introducerea pe piață a produsului cosmetic stabilite pe teritoriul Comunității. Informațiile de acest tip pot fi prescurtate astfel încât abrevierea să facă posibilă identificarea întreprinderii. Statele membre pot cere ca țara de origine să fie specificată pe bunurile fabricate în afara Comunității;
(b) conținutul nominal la data ambalării, exprimat în greutate sau în volum, cu excepția cazurilor în care ambalajele conțin mai puțin de 5 grame sau 5 mililitri, mostrelor gratuite și ambalajelor conținând produse pentru o singură folosire, produselor preambalate vândute, de obicei, ca un număr de articole pentru care nu trebuie precizat conținutul cu condiția ca numărul de articole să apară pe ambalaj. Această informație nu trebuie precizată în cazul în care numărul de articole este ușor de determinat din exterior sau în care produsul este, în mod obișnuit, comercializat cu unitatea.
(c) Termenul de valabilitate se indică prin cuvintele: „a se folosi de preferință înainte de”, urmate:
— de dată sau
— de detalii privind locul în care aceasta este inscripționată pe ambalaj.
Data este exprimată clar și indică fie luna și anul, fie ziua, luna și anul, în această ordine. După caz, aceste informații sunt completate de indicarea condițiilor care trebuie satisfăcute pentru a garanta termenul de valabilitate menționat.
Indicarea termenului de valabilitate nu este obligatorie pentru produsele cosmetice cu o valabilitate minimă de cel puțin 30 de luni. Asemenea produse sunt însoțite de indicarea duratei de utilizare de la deschidere care nu prezintă nici un pericol pentru consumator. Această informație va fi indicată prin simbolul prezentat în anexa VIIIa, urmat de durata de utilizare (în luni sau ani).
(d) precauții speciale care trebuie respectate la utilizare, în special cele menționate în coloana „Condiții de utilizare și avertismente care trebuie tipărite pe etichetă” din anexele III, IV, VI și VII, care trebuie să apară pe container și ambalaj, precum și orice informație specială referitoare la precauțiile privind produsele cosmetice pentru uz profesional, în special pentru coafură. În cazul în care acest lucru este imposibil din motive de ordin practic, această informație trebuie inclusă pe un fluturaș, pe o etichetă, pe o bandă sau pe un card la care este trimis consumatorul fie prin informații prescurtate, fie prin simbolul specificat în anexa VIII, care trebuie să apară pe container și pe ambalaj.
(e) numărul de lot al produsului sau numărul de referință pentru indicarea produselor. În cazul în care, din motive de ordin practic, acest lucru este imposibil din cauza dimensiunii prea mici a produselor cosmetice, astfel de informații trebuie să apară numai pe ambalaj.
(f) funcția produsului, în cazul în care aceasta nu reiese clar din prezentarea produsului.
(g) lista ingredientelor în ordinea descrescătoare a importanței lor ponderale în momentul adăugării lor. Această listă este precedată de cuvântul „ingrediente”. În cazul în care, din motive practice, acest lucru nu este posibil, ingredientele trebuie să fie menționate pe un prospect, o etichetă, o bandă sau un carton la care se face trimitere pentru consumator, folosindu-se fie o indicație abreviată, fie simbolul din anexa VIII, care trebuie să figureze pe ambalaj.
Cu toate acestea, nu sunt considerate ingrediente:
— impuritățile din materiile prime folosite;
— substanțele tehnice subsidiare folosite în timpul fabricării, dar care nu se regăsesc în produsul finit;
— substanțele folosite în cantități strict necesare ca solvenți sau vectori pentru compozițiile parfumante și aromatice.
Referințele la compozițiile parfumante și aromatice și materiile lor prime se fac prin termenul „parfum” sau „aromă”. Cu toate acestea, prezența substanțelor a căror menționare este prevăzută în coloana „alte restricții și cerințe” din anexa III sunt cuprinse în listă, indiferent de funcția pe care o îndeplinesc acestea în compoziția produsului.
Ingredientele cu o concentrație mai mică de 1 % pot fi enumerate în orice ordine după cele cu o concentrație mai mare de 1 %.
Agenții de colorare pot fi enumerați în orice ordine după celelalte ingrediente, în conformitate cu numărul de index al culorii sau cu denumirea de la anexa IV. Pentru produsele cosmetice decorative comercializate în nuanțe diferite, poate fi enumerată întreaga gamă de agenți de colorare, cu condiția că se adaugă cuvintele „poate conține” sau simbolul „+/-”.
Ingredientele trebuie enumerate sub denumirea lor comună în conformitate cu articolul 7 alineatul (2), sau, în absența acesteia, sub una din denumirile menționate la articolul 5a alineatul (2) prima liniuță.
În conformitate cu procedura menționată la articolul 10 alineatul (2), Comisia poate adapta criteriile și condițiile în care producătorii pot să solicite, din motive care privesc confidențialitatea necomercială, să nu include în lista sus menționată unul sau mai multe ingrediente, stabilite de Directiva 95/17/CE a Comisiei din 19 iunie 1995 privind stabilirea normelor detaliate pentru aplicarea Directivei 76/768/CEE a Consiliului cu privire la excluderea unuia sau mai multe ingrediente de pe lista folosită pentru etichetarea produselor cosmetice ( 4 ).
În cazul în care, din motive legate de dimensiune sau formă, este imposibil ca particularitățile menționate la literele (d) și (g) să apară pe un fluturaș inclus, aceste caracteristici apar pe o etichetă, pe o bandă sau pe un card incluse sau atașate la produsul cosmetic.
În cazul săpunului, sărurilor de baie sau altor produse mici, în cazul în care din motive legate de dimensiune sau formă, particularitățile de la litera (g) nu pot apărea pe etichetă, marcaj, bandă, card sau pe un fluturaș inclus, aceste caracteristici apar pe un aviz în imediata apropiere a containerului în care este expus la vânzare produsul cosmetic.
(2) Pentru produse cosmetice care nu sunt preambalate, sunt ambalate la punctul de vânzare la cererea cumpărătorului ori preambalate pentru vânzare imediată, statele membre adoptă norme de aplicare pentru indicarea caracteristicilor menționate la alineatul 1.
(3) Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura ca la etichetare, la punerea la vânzare și în reclamele pentru produsele cosmetice să nu fie folosite texte, nume, mărci înregistrate, poze și semne figurative sau alte semne pentru a indica faptul că aceste produse au caracteristici pe care nu le posedă.
▼M37 —————
Mai mult, producătorul sau persoana responsabilă de introducerea produsului pe piața comunitară poate menționa, pe ambalajul produsului sau în orice document, notă, etichetă, inel sau capac care însoțește produsul sau face trimitere la el, că nu au fost efectuate teste pe animale numai în cazul în care producătorul și furnizării săi nu au efectuat sau nu au comandat efectuarea testării pe animale a produsului finit sau a prototipului acestuia sau a ingredientelor pe care le conține, sau nu au folosit nici unul din ingredientele care au fost testate pe animale de alte persoane în scopul realizării de noi produse cosmetice. Orientările sunt adoptate în conformitate cu procedura menționată la articolul 10 alineatul (2) și sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Parlamentul European primește copii ale proiectului de măsuri înaintat Comitetului.
Articolul 7
(1) Din motive legate de cerințele prezentei directive și anexele acesteia, statele membre nu pot refuza, interzice sau limita introducerea pe piață a produselor cosmetice care îndeplinesc cerințele prezentei directive și ale anexelor sale.
(2) Cu toate acestea, acestea pot solicita ca particularitățile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) literele (b), (c), (d) și (f) să fie exprimate cel puțin în limba sau limbile naționale sau oficiale; de asemenea, acestea pot solicita ca particularitățile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (g) să fie exprimate într-un limbaj ușor de înțeles de către consumator. În acest scop, Comisia adoptă un nomenclator de ingrediente generale, în concordanță cu procedura de la articolul 10.
(3) În plus, în scopul unui tratament medical prompt și adecvat în eventualitatea unor dificultăți, un stat membru poate solicita ca informații adecvate și suficiente privind substanțele folosite în produsele cosmetice să fie puse la dispoziția autorității competente, care asigură ca informațiile să fie folosite numai în scopurile tratamentului.
Fiecare stat membru desemnează o autoritate competentă și trimite detalii cu privire la aceasta la Comisie, care publică informațiile în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Articolul 7a
(1) Producătorul sau agentul său ori persoana la a cărei comandă s-a fabricat un produs cosmetic sau persoana responsabilă pentru introducerea unui produs cosmetic importat pe piața Comunității pune la dispoziție autorităților competente ale statelor membre, pentru control, toate informațiile specificate pe etichetă în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (a):
(a) compoziția calitativă și cantitativă a produsului; în cazul compușilor parfumanți și a parfumurilor, numele și numărul de cod ale compusului și identitatea furnizorului;
(b) specificațiile fizico-chimice și microbiologice ale materiilor prime și produsului finit și puritatea și criteriile de control microbiologic ale produsului cosmetic;
(c) metoda de fabricație în conformitate cu buna practică de fabricație prevăzută în legislația Comunității sau, în cazul în care nu este prevăzută în aceasta, prevăzută în legislația statului membru în cauză; persoana responsabilă pentru fabricarea sau pentru primul import în Comunitate trebuie să posede un nivel corespunzător de calificare profesională sau experiență în conformitate cu legislația și practica statului membru pe teritoriul căruia au loc fabricația sau primul import;
(d) evaluarea siguranței produsului finit pentru sănătatea umană. În acest scop, producătorul ia în considerație profilul toxicologic general al ingredientelor, structura lor chimică și gradul de expunere. În special, va lua în considerație caracteristicile particulare ale expunerii zonelor pe care produsul este aplicat sau a populației căreia produsul este destinat. Producătorul va face, inter alia, o evaluare specială a produselor cosmetice destinate exclusiv copiilor sub trei ani și a produselor cosmetice destinate exclusiv folosirii în igiena intimă externă.
În cazul în care același produs este fabricat în mai multe locuri de pe teritoriul Comunității, producătorul poate alege un singur loc de fabricare în care aceste informații sunt disponibile. Cu privire la aceasta, la cerere, în vederea controlului, producătorul este obligat să comunice locul ales autorității sau autorităților de control vizate. În acest caz, informațiile trebuie să fie ușor accesibile;
(e) numele și adresa persoanelor calificate responsabile pentru evaluarea prevăzută la litera (d). Acea persoană trebuie să posede o diplomă, astfel cum este definită la articolul 1 din Directiva 89/48/CEE în domeniile farmaciei, toxicologiei, dermatologiei, medicinei sau unei discipline similare;
(f) datele existente privind efectele nedorite asupra sănătății omului, efecte care derivă din folosirea produsului cosmetic;
(g) dovada efectului declarat pentru produsul cosmetic, în cazul în care aceasta este justificată de natura efectului sau produsului;
(h) date privind orice test efectuat pe animale de către producător, agenții sau furnizorii acestuia, cu privire la realizarea sau evaluarea siguranței produsului sau a ingredientelor sale, inclusiv testările pe animale efectuate în vederea îndeplinirii cerințelor ale actelor cu putere de lege si normelor administrative ale țărilor nemembre.
Fără să aducă atingere protecției, în special, a confidențialității comerciale și a drepturilor pe proprietatea intelectuală, statele membre asigură că informațiile solicitate în temeiul literelor (a) și (f) pot fi accesate cu ușurință de către public, prin mijloacele pertinente, inclusiv prin cele electronice. ►M60 Informația cantitativă care trebuie pusă la dispoziția publicului în conformitate cu litera (a) se limitează la substanțele care îndeplinesc criteriile pentru oricare dintre următoarele clase sau categorii de pericol menționate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008:
(a) clasele de pericol 2.1-2.4, 2.6 și 2.7, 2.8 tipurile A și B, 2.9, 2.10, 2.12, 2.13 categoriile 1 și 2, 2.14 categoriile 1 și 2, 2.15 tipurile A-F;
(b) clasele de pericol 3.1-3.6, 3.7 – efecte adverse asupra funcției sexuale și a fertilității sau asupra dezvoltării, 3.8 – alte efecte decât efectele narcotice, 3.9 și 3.10;
(c) clasa de pericol 4.1;
(d) clasa de pericol 5.1.
(2) Evaluarea siguranței pentru sănătatea umană menționată la alineatul 1 litera (d) se face în conformitate cu principiul bunei practici de laborator, stabilit de Directiva 87/18/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1986 privind apropierea actelor cu putere de lege și actelor administrative privind aplicarea principiilor bunei practici de laborator și verificarea aplicării lor pentru testele pe substanțe chimice ( 5 ).
(3) Informațiile menționate la alineatul 1 trebuie să fie accesibile în limba sau limbile naționale ale statului membru în cauză sau într-o limbă ușor accesibilă autorităților competente.
(4) Producătorul sau agentul său ori persoana pentru care s-a fabricat la comandă produsul cosmetic, sau persoana responsabilă pentru introducerea pe piața comunitară a produselor cosmetice importate notifică autoritatea competentă a statului membru cu privire la locurile fabricației sau ale importului inițial, adresa locurilor de fabricație sau ale importului inițial în Comunitate al produselor cosmetice, înainte ca acestea să fie introduse pe piața comunitară.
(5) Statele membre desemnează autoritățile competente menționate la alineatele 1 și 4 și comunică coordonatele Comisiei, care publică aceste informații în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Statele membre se asigură că autoritățile mai sus indicate continuă să coopereze în domenii în care astfel de cooperare este necesară pentru corecta aplicare a directivei.
Articolul 8
(1) În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10, se stabilesc următoarele:
— metodele de analiză necesare pentru controlul compoziției produselor cosmetice;
— criteriile de puritate microbiologică și chimică a produselor cosmetice și metodele de verificare a respectării acestor criterii.
(2) Modificările necesare pentru adaptarea anexelor II-VI la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu aceeași procedură, după consultarea ►M37 comitetului științific pentru produse cosmetice și produse nealimentare destinate consumatorilor ◄ , la inițiativa Comisiei sau a unui stat membru.
Cu toate acestea, în cazul anexelor III-VI, această procedură se aplică până la 31 decembrie 1988. Cu șase luni înaintea acestei date, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, adoptă măsurile necesare.
Articolul 8a
(1) Prin derogare de la articolul 4 și fără să aducă atingere articolul 8 alineatul (2), un stat membru poate autoriza utilizarea pe teritoriul său a altor substanțe neprecizate pe listele de substanțe admise pentru anumite produse cosmetice specificate în autorizația sa locală, în următoarele condiții:
(a) autorizația trebuie limitată la o perioadă maximă de trei 3 ani;
(b) statul membru trebuie să efectueze o verificare oficială a produselor cosmetice fabricate din substanța sau ►M60 amestecul ◄ a cărui utilizare a autorizat-o;
(c) produsele cosmetice astfel fabricate trebuie să fie însoțite de o indicație specială care este definită în autorizație.
(2) Comisiei și celorlalte state membre le sunt comunicate de către statul membru textul oricărei decizii de autorizare luate în conformitate cu alineatul 1, în termen de două luni de la data intrării ei în vigoare.
(3) Înaintea expirării perioadei de trei ani prevăzută la alineatul 1, statul membru poate înainta Comisiei o cerere de includere în lista de substanțe admise a substanței care a fost autorizată pe plan național în conformitate cu alineatul 1. In același timp, acesta furnizează documentația de care prezintă motivele care justifică includerea și indică utilizările substanței sau ale ►M60 amestecurilor ◄ . În termen de 18 luni de la înaintarea cererii, se ia o decizie pe baza celor mai recente informații științifice și tehnice, după consultarea, la inițiativa Comisiei sau a unui stat membru, ►M37 comitetului științific pentru produse cosmetice și produse nealimentare destinate consumatorilor ◄ și în conformitate cu procedura stabilită la articolul 10, pentru a stabili dacă substanța în cauză poate fi inclusă în lista de substanțe admise sau dacă autorizația națională trebuie revocată. Prin derogare de la alineatul 1 litera (a), autorizația națională rămâne în vigoare până la luarea unei decizii referitoare la cererea de includere pe listă.
Articolul 9
Anual, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliul un raport cu privire la:
(a) progresele înregistrate în elaborarea, validarea și acceptarea legală a metodelor alternative. Raportul conține date exacte privind numărul și tipul de experimente cu privire la produsele cosmetice care au fost efectuate pe animale. Statele membre sunt obligate să acumuleze aceste informații pe lângă acumularea de statistici în conformitate cu dispozițiile Directivei 86/609/CEE a Consiliului din 24 noiembrie 1986 privind armonizarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative statelor membre cu privire la protecția animalelor folosite în scopuri experimentale și în alte scopuri științifice ( 6 ). În special, Comisia asigură elaborarea, validarea și acceptarea legală a metodelor alternative care nu presupun folosirea animalelor vii;
(b) progresele înregistrate de Comisie în eforturile sale de a obține acceptarea de către OCDE a metodelor alternative validate la nivel comunitar, precum și recunoașterea de către țările nemembre a rezultatelor testelor de siguranță efectuate în Comunitate prin folosirea metodelor alternative, în special în cadrul acordurilor de cooperare dintre Comunitate și aceste țări;
(c) modul în care s-au avut în vedere nevoile particulare ale întreprinderilor mici și mijlocii.
Articolul 10
(1) Comisia este sprijinită de către Comitetul permanent pentru produse cosmetice.
(2) Atunci când se face trimitere la acest aliniat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere prevederile cuprinse în articolul 8 din aceasta.
Termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește ca fiind de trei luni.
(3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 11
Fără a aduce atingere dispozițiilor articolul 5 și în termen de cel mult un an de la expirarea perioadei prevăzute la articolul 14 alineatul (1) care se referă la aplicarea prezentei directive de către statele membre, Comisia, pe baza rezultatelor celor mai recente cercetări științifice și tehnice, prezintă Consiliului propuneri adecvate în vederea stabilirii listelor de substanțe admise.
Articolul 12
(1) În cazul în care un stat membru constată, pe baza unei motivații detaliate, că un produs cosmetic, deși se conformează prevederilor prezentei directive, prezintă un pericol pentru sănătate, acesta poate interzice provizoriu pe teritoriul său introducerea pe piață a produsului respectiv sau îl poate supune unor condiții speciale. Statul membru respectiv informează de îndată celelalte state membre și Comisia, precizând motivele ce justifică decizia sa.
(2) Comisia consultă, în cel mai scurt timp, statele membre implicate, după care își dă avizul, fără întârziere, și parcurge etapele corespunzătoare.
(3) În cazul în care Comisia consideră că este necesară includerea unor adaptări tehnice în prezenta directivă, aceste adaptări sunt adoptate de Comisie sau de Consiliu în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10. În acest caz, statul membru care adoptă deja măsuri de protecție continuă să le aplice până la intrarea în vigoare a adaptărilor.
Articolul 13
Orice măsură individuală luată în baza prezentei directive privind restricționarea sau interzicerea introducerii pe piață a produselor cosmetice, este motivată foarte precis. Se notifică partea interesată și se precizează care sunt căile de atac pe care le permite legislația în vigoare în statele membre și termenul în care poate fi formulată calea de atac.
Articolul 14
(1) Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive, în termen de 18 luni de la data notificării și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
(2) Cu toate acestea, pentru o perioadă de 36 de luni de la data notificării prezentei directive, statele membre pot autoriza pe teritoriul lor introducerea pe piață a produselor cosmetice care nu îndeplinesc cerințele prezentei directive.
(3) Statele membre se asigură că Comisiei îi sunt comunicate textele dispozițiilor de drept intern adoptate în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 15
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
ANEXA I
LISTĂ EXPLICATIVĂ PE CATEGORII DE PRODUSE COSMETICE
— Creme, emulsii, loțiuni, geluri și uleiuri pentru piele (mâini, față, picioare etc.)
— Măști pentru față (cu excepția produselor de gomaj)
— Baze de nuanțare (lichide, paste, pudre)
— Pudre de machiaj, pudre după baie, pudre igienice etc.
— Săpunuri de toaletă, săpunuri deodorante etc.
— Parfumuri, ape de toaletă și ape de colonie
— ►M60 Amestecuri ◄ pentru baie și duș (săruri, spume, uleiuri, geluri etc.)
— Depilatoare
— Deodorante și antiperspirante
— Produse pentru îngrijirea părului:
—— coloranți și decoloranți pentru păr;
— produse pentru ondulare, întindere și fixare;
— produse de aranjare;
— produse de curățare (loțiuni, pudre, șampoane);
— balsamuri (loțiuni, creme, uleiuri);
— produse de coafat (loțiuni, lacuri, briantine)
— Produse de bărbierit (creme, spume, loțiuni etc.)
— Produse pentru machierea și demachierea feței și ochilor
— Produse destinate aplicării pe buze
— Produse pentru igienă buco-dentară
— Produse pentru îngrijirea și vopsirea unghiilor
— Produse pentru igienă intimă externă
— Produse pentru plajă
— Produse pentru bronzare artificială
— Produse pentru albirea pielii
— Produse antirid.
ANEXA II
LISTA SUBSTANȚELOR CARE NU TREBUIE SĂ INTRE ÎN COMPOZIȚIA PRODUSELOR COSMETICE
1. |
N-5-clorbenzoxazol-2-ilacedamidă |
2. |
Hidroxid de β-acetoxietil trimetilamoniu (acetilcolină și sărurile sale) |
3. |
Deanol aceglumat ( 7 ) |
4. |
Spironolactonă (7) |
5. |
Acid [4-(4-hidroxi-3-iodofenoxi)-3,5-diiodofenil] acetic și sărurile sale |
6. |
Metotrexat (7) |
7. |
Acid aminocaproic (7) și sărurile sale |
8. |
Cincofen (7) , sărurile sale, derivații săi și sărurile acestor derivați |
9. |
Acid tiropropic (7) și sărurile sale |
10. |
Acid tricloracetic |
11. |
Aconitum napellus L. (frunze, rădăcini și ►M60 amestecuri ◄ galenice) |
12. |
Aconitină (alcaloid principal al Aconitum napellus L) și sărurile sale |
13. |
Adonis vernalis L. și ►M60 amestecurile ◄ sale |
14. |
Epinefrină (7) |
15. |
Alcaloizii Rauwolfia-ei serpentina și sărurile sale lor |
16. |
Alcoolii alchinici, esterii, eterii și sărurile lor |
17. |
Izoprenalină (7) |
18. |
Izotiocianat de alil |
19. |
Aloclamidă (7) și sărurile sale |
20. |
Nalorfină (7) , sărurile și eterii săi |
21. |
Amine simpaticomimetice care acționează asupra sistemului nervos central: orice substanță conținută în prima listă a medicamentelor care se eliberează cu prescripție medicală și care sunt menționate de Rezoluția AP (69) 2 a Consiliului Europei |
22. |
Anilină, sărurile sale și derivații săi halogenați și sulfonați |
23. |
Betoxicaină (7) și sărurile sale |
24. |
Zoxazolamină (7) |
25. |
Procainamidă (7) , sărurile și derivații săi |
26. |
Benzidină |
27. |
Tuaminoheptan (7) , izomerii și sărurile sale |
28. |
Octodrină (7) și sărurile sale |
29. |
2-Amino-1,2-bi (4-metoxifenil)etanol și sărurile sale |
30. |
1,3-dimetilpentilamină și sărurile sale |
31. |
Acid 4-Aminosalicilic și sărurile sale |
32. |
Toluidine, izomerii lor, sărurile și derivații lor halogenați și sulfonați |
33. |
Xilidine, izomerii lor, sărurile și derivații lor halogenați și sulfonați |
34. |
Imperatorin [9-(3-metoxilbut-2-eniloxi) furo [3,2-g] cromen-7-onă] |
35. |
Ammi majus și ►M60 amestecurile ◄ sale galenice |
36. |
2,3-Dicloro-2-metilbutan |
37. |
Substanțe cu efect androgenic |
38. |
Ulei de antracen |
39. |
Antibiotice ►M17 ————— ◄ |
40. |
Stibiu și compușii săi |
41. |
Apocynum cannabinum L. și ►M60 amestecurile ◄ sale |
42. |
Apomorfină (5,6,6a 7-tetrahidro-6-metil-4H-dibenzo [de,g]= alcool chinolin-10,11-dihidric) și sărurile sale |
43. |
Arsenic și compușii săi |
44. |
Atropa belladonna L. și ►M60 amestecurile ◄ sale |
45. |
Atropină, sărurile și derivații săi |
46. |
Sărurile de bariu, cu excepția sulfatului de bariu, sulfurii de bariu în condițiile stabilite la anexa III partea 1, și lacurile, sărurile și pigmenții preparați din agenții coloranți enumerați, cu referința (5), la anexa III partea 2 și anexa IV partea 2. |
47. |
Benzen. |
48. |
4,5-Dihidrobenzimidazol-4-onă |
49. |
Benzazepine și benzadiazepine, sărurile și derivații lor |
50. |
1-Dimetilaminometil-1-metilpropil benzoat și sărurile sale (amilocaină) |
51. |
2,2,6-Trimetil-4-piperidil benzoat și sărurile sale (benzamină) |
52. |
Izocarboxazidă (7) |
53. |
Bendroflumetiazidă (7) și derivații săi |
54. |
Beriliu și compușii săi |
55. |
Brom, elementar |
56. |
Tosilat de bretiliu (7) |
57. |
Carbromal (7) |
58. |
Bromisoval (7) |
59. |
Bromfeniramină (7) și sărurile sale |
60. |
Bromură de benziloniu (7) |
61. |
Bromură de tetrilamoniu (7) |
62. |
Brucină |
63. |
Tetracaină (7) și sărurile sale |
64. |
Mofebutazonă (7) |
65. |
Tolbutamidă (7) |
66. |
Carbutamidă (7) |
67. |
Fenilbutazonă (7) |
68. |
Cadmiu și compușii săi |
69. |
Cantaride, Cantharis vesicatoria |
70. |
Anhidridă (1R, 2S)-Hexahidro-1,2-dimetil-3,6-epoxiftalică (cantaridină) |
71. |
Fenprobamat (7) |
72. |
Nitroderivați ai carbazolului |
73. |
Sulfură de carbon |
74. |
Catalază |
75. |
Cefaelină și sărurile sale |
76. |
Chenopodium ambrosioides (ulei eteric) |
77. |
2,2,2-Tricloretan-1,1-diol |
78. |
Clor |
79. |
Clorpropamidă (7) |
80. |
Difenoxilat (hidroclorură) |
81. |
Hidroclorură citrat de 4-fenilazofenilen-1,3-diamină (hidroclorură citrat de crizoidină) |
82. |
Clorzoxazonă (7) |
83. |
2-Clor-6-metilpimiridin-4-ildimetilamină (crimidină - ISO) |
84. |
Clorprotixenă (7) și sărurile sale |
85. |
Clofenamidă (7) |
86. |
N N-bi (2-cloretil) metilamină N-oxid și sărurile sale |
87. |
Clormetină (7) și sărurile sale |
88. |
Ciclofosfamidă (7) și sărurile sale |
89. |
Mannomustină (7) și sărurile sale |
90. |
Butanilicaină (7) și sărurile sale. |
91. |
Cloromezanonă (7) |
92. |
Triparanol (7) |
93. |
2-[2(4-clorfenil)-2-fenilacetil] indan-1,3-dionă (clorofacinonă-ISO) |
94. |
Clorfenoxamină (7) |
95. |
Fenaglicodol (7) |
96. |
Cloretan |
97. |
Crom, acid cromic și sărurile sale |
98. |
Claviceps purpurea Tul., alcaloizii și ►M60 amestecurile ◄ sale galenice |
99. |
Conium maculatum L. (fructe, pulbere, ►M60 amestecuri ◄ galenice) |
100. |
Gliciclamidă (7) |
101. |
Benzensulfonat de cobalt |
102. |
Colchicină, sărurile și derivații săi |
103. |
Colchicozidă și derivații săi |
104. |
Colchicum autumnale L. și ►M60 amestecurile ◄ sale galenice |
105. |
Convalatoxină |
106. |
Anamirta cocculus L. (fructe) |
107. |
Croton tiglium (ulei) |
108. |
1-butil-3 (N-crotonoilsulfanilin) uree |
109. |
Currara și currarina |
110. |
Curarizanți sintetici |
111. |
Acid cianhidric și sărurile sale |
112. |
2-α-Ciclohexilbenzil(N N N′ N′ -tetraetil) trimetilendiamină (fenetamină) |
113. |
Ciclomenol (7) și sărurile sale |
114. |
Hexaciclonat de sodiu (7) |
115. |
Hexaproprimat (7) |
116. |
Dextropropoxifenă (7) |
117. |
O O-Diacetil-N-alil-N-normorfină |
118. |
Pipazetat (7) și sărurile sale |
119. |
5-(α,β-dibromo-fenetil)-5-metilhidantoină |
120. |
Săruri N N-Pentametilen bi (trimetilamoniu), de ex. bromură de pentametoniu (7) |
121. |
Săruri N N′-[Metilimino dietilen] bi (etildimetilamoniu), de ex. bromură de azametoniu (7) |
122. |
Ciclarbamat (7) |
123. |
Clofenotan (7) ; DDT (ISO) |
124. |
Săruri hexametilen bi (trimetilamoniu), ex. bromură de hexametoniu (7) |
125. |
Dicloretani (cloruri etilenice) |
126. |
Dicloretilene (cloruri acetilenice) |
127. |
Lisergidă și sărurile sale |
128. |
2-Dietilaminoetil-3-hidroxi-4-fenilbenzoat și sărurile sale |
129. |
Cinchocaină (7) și sărurile sale |
130. |
3-Dietilaminopropil cinamat |
131. |
O O-Dietil O-4 -nitrofenil fosforotioat (parathion-ISO) |
132. |
Săruri [oxalil bi (iminoetilen)] bi [(o-clorbenzil)dietil amoniu], ex. Clorură de ambenomiu (7) |
133. |
Metiprilon (7) și sărurile sale |
134. |
Digitală și toți heterecompușii Digitalis purpurea L. |
135. |
7-[2-hidroxi-3-(2-hidroxietil-N-metilamino) propil] teofilină (xanthinol) |
136. |
Dioxetedrin (7) și sărurile sale |
137. |
Piprocurariu (7) |
138. |
Propifenazonă (7) |
139. |
Tetrabenazină (7) și sărurile sale |
140. |
Captodiamă (7) |
141. |
Mefeclorazină și sărurile sale |
142. |
Dimetilamină |
143. |
1,1-Bi(dimetilaminometil) propil benzoat și sărurile sale (amidricaină, alipină) |
144. |
Metapirilină (7) și sărurile sale |
145. |
Metamfepramonă (7) și sărurile sale |
146. |
Amitriptilină (7) și sărurile sale |
147. |
Metformin (7) și sărurile sale |
148. |
Dinitrat izosorbic (7) |
149. |
Malononitril |
150. |
Succinonitril |
151. |
Izomeri ai dinitrofenolului |
152. |
Inproquonă (7) |
153. |
Dimevamidă (7) și sărurile sale |
154. |
Difenilpiralină (7) și sărurile sale |
155. |
Sulfinpirazonă (7) |
156. |
Săruri N-(3-Carbamoil-3, 3-difenilpropil)-N N-diisopropilmetilamoniu, de ex. Iodură izopropamidică (7) |
157. |
Benactizină (7) |
158. |
Benzatropină (7) și sărurile sale |
159. |
Ciclizină (7) și sărurile sale |
160. |
5,5-Difenil-4-imidazolidonă |
161. |
Probenecid (7) |
162. |
Disulfiram (7) , tiram (ISO) |
163. |
Emetină, sărurile și derivații săi |
164. |
Efedrină și sărurile sale |
165. |
Oxanamidă (7) și derivații săi |
166. |
Eserină sau fizostigmină și sărurile sale |
167. |
►M59 acidul 4- aminobenzoic și esterii săi, cu gruparea amino liberă ◄ |
168. |
Săruri de colină și esterii lor (de ex. Clorură de colină) |
169. |
Caramifen (7) și sărurile sale |
170. |
Dietil 4-nitrofenil fosfat |
171. |
Metetoheptazină și sărurile sale |
172. |
Oxfeneridină (7) și sărurile sale |
173. |
Etoheptazină (7) și sărurile sale |
174. |
Meteptazină (7) și sărurile sale |
175. |
Metilfenidat (7) și sărurile sale |
176. |
Doxilamină (7) și sărurile sale |
177. |
Tolboxan (7) |
178. |
4-Benzoiloxifenol și 4-etoxifenol |
179. |
Paretoxicaină (7) și sărurile sale |
180. |
Fenozolonă (7) |
181. |
Glutetimidă (7) și sărurile sale |
182. |
Oxietilenă |
183. |
Bemegridă (7) și sărurile sale |
184. |
Valnoctamidă (7) |
185. |
Haloperidol (7) |
186. |
Parametazonă (7) |
187. |
Fluanizonă (7) |
188. |
Trifluperidol (7) |
189. |
Fluorezonă (7) |
190. |
Fluorouracil (7) |
191. |
Acid fluorhidric, sărurile sale normale, complecșii și fluorhidrații săi, cu excepția celor precizați în anexa III partea 1 |
192. |
Săruri de furfuriltrimetilamoniu, de ex. Iodură de furtretoniu (7) |
193. |
Galantamină (7) |
194. |
Progestogeni ►M17 ————— ◄ |
195. |
1,2,3,4,5,6-Hexaclorciclohexan (BHC-ISO) |
196. |
(1R,4S,5R,8S)-1,2,3,4,10,10-Hexacloro-1,4,4a,5,6,7,8,8a-octohidro-1,4:5,8-dimetano-naftalină (endrin-ISO) |
197. |
Hexacloretan |
198. |
(1R,4S,5R,8S)-1,2,3,4,10,10-Hexacloro-1,4,4a,5,6,7,8,8a-hexahidro-1,4:5,8-dimetano-naftalină (izodrin-ISO) |
199. |
Hidrastină, hidrastinină și sărurile lor |
200. |
Hidrazide și sărurile lor |
201. |
Hidrazină, derivații săi și sărurile lor |
202. |
Octamoxin (7) și sărurile sale |
203. |
Warfarin (7) și sărurile sale |
204. |
Acetat de etil bi(4-hidroxi-2-oxo-1-benzopiran-3-il) și sărurile acidului |
205. |
Metocarbamol (7) |
206. |
Propatilnitrat (7) |
207. |
4,4′-Dihidroxi-3,3′-(3-metiltiopropiliden) dicumarin |
208. |
Fenadiazol (7) |
209. |
Nitroxolină (7) și sărurile sale |
210. |
Hiosciamină, sărurile și derivații săi |
211. |
Hyoscyamus niger L. (frunze, semințe, pulberi și ►M60 amestecuri ◄ galenice) |
212. |
Pemolină (7) și sărurile sale |
213. |
Iod |
214. |
Săruri de decametilen bi(trimetilamoniu), de ex. Bromură de decametoniu (7) |
215. |
Ipecacuanha (Cephaelis ipecacuanha Brot. și speciile înrudite) (rădăcini, pulberi și ►M60 amestecuri ◄ galenice) |
216. |
(2-Isopropilpent-4-enoil) uree (apronalidă) |
217. |
α - Santonin(3S, 5aR, 9bS)-3,3a,4,5,5a,9b-hexahidro-3,5a,9-trimetil nafto[1,2-b] furan 2, 8-dionă |
218. |
Lobelia inflata L. și ►M60 amestecurile ◄ sale galenice |
219. |
Lobelină (7) și sărurile sale |
220. |
Barbiturice |
221. |
Mercurul și compușii săi, cu excepția cazurilor special incluse ►M18 în anexa VI, partea 1 ◄ |
222. |
3,4,5-Trimetoxifenetilamină și sărurile sale |
223. |
Metaldehidă |
224. |
2-(4-Alil-2-metoxifenoxi)-N,N-dietilacetamidă și sărurile sale |
225. |
Cumetarol (7) |
226. |
Dextrometorfan (7) și sărurile sale |
227. |
2-Metilheptilamină și sărurile sale |
228. |
Izometheptenă (7) și sărurile sale |
229. |
Mecamilamină (7) |
230. |
Guaifenezin (7) |
231. |
Dicumarol (7) |
232. |
Fenmetrazină, sărurile și derivații săi |
233. |
Tiamazol (7) |
234. |
3,4-Dihidro-2-metoxi-2-metil-4-fenil-2H, 5H-pirano [3,2-c]-[1] benzopiran-5-onă (ciclocumarol) |
235. |
Carizoprodol (7) |
236. |
Meprobamat (7) |
237. |
Tefazolină (7) și sărurile sale |
238. |
Arecolină |
239. |
Metilsulfat de polidină (7) |
240. |
Hidroxizină (7) |
241. |
2-Naftol |
242. |
1-și 2-Naftilamine și sărurile lor |
243. |
3 (1-Naftilmetil)-2-imidazolină |
244. |
Nafazolină (7) și sărurile sale |
245. |
Neostigmină și sărurile sale (de ex. bromură de neostigmină (7) ) |
246. |
Nicotină și sărurile sale |
247. |
Nitriți amilici |
248. |
Azotați anorganici, cu excepția azotatului de sodiu |
249. |
Nitrobenzen |
250. |
Nitrocrezoli și sărurile lor metalalcalice |
251. |
Nitrofurantoină (7) |
252. |
Furazolidon (7) |
253. |
Propan-1,2,3-triil trinitrat |
254. |
Acenocumarol (7) |
255. |
Alcali pentacianonitrozilferat (2-) |
256. |
Nitrostilbeni, omologii și derivații lor |
257. |
Noradrenalina și sărurile sale |
258. |
Noscapină (7) și sărurile sale |
259. |
Guanetidină (7) și sărurile sale |
260. |
Estrogeni ►M15 ————— ◄ |
261. |
Oleandrin |
262. |
Clortalidonă (7) |
263. |
Peletierină și sărurile sale |
264. |
Pentacloretan |
265. |
Pentaeritritil tetranitrat (7) |
266. |
Petricloral (7) |
267. |
Octamilamină (7) și sărurile sale |
268. |
Acid picric |
269. |
Fenacemidă (7) |
270. |
Difencloxazină (7) |
271. |
2-Fenilindan-1,3-dionă (fenindionă) |
272. |
Etilfenacemidă (7) |
273. |
Fenprocumon (7) |
274. |
Feniramidol (7) |
275. |
Triamterenă (7) și sărurile sale |
276. |
Tetraetilpirofosfat; TEPP (ISO) |
277. |
Tritolil fosfat |
278. |
Psilocibină (7) |
279. |
Fosfor și fosfuri metalice |
280. |
Talidomidă (7) și sărurile sale |
281. |
Physostigma venenosum Balf. |
282. |
Picrotoxin |
283. |
Pilocarpină și sărurile sale |
284. |
Benzil acetat de α-Pipiridin-2-il, forma levo (Levofacetoperană), și sărurile sale |
285. |
Pipradrol (7) și sărurile sale |
286. |
Azaciclonol (7) și sărurile sale |
287. |
Bietamiverină (7) |
288. |
Butopiprină (7) și sărurile sale |
289. |
Plumbul și compușii acestuia |
290. |
Coniină |
291. |
Prunus laurocerasus L. (extract apos) |
292. |
Metiraponă (7) |
293. |
Substanțe radioactive, descrise în Directiva 96/29/Euratom ( 8 ) de stabilire a normelor de securitate pentru protecția sănătății lucrătorilor și a publicului larg împotriva pericolelor generate de radiațiile ionizante. |
294. |
Juniperus sabina L. (frunze, ulei eteric și ►M60 amestecuri ◄ galenice) |
295. |
Hioscină, sărurile și derivații săi |
296. |
Săruri de aur |
297. |
Seleniul și compușii săi, cu excepția disulfurii de seleniu, în condițiile stabilite la punctul nr. curent 49 din Anexa III, partea 1 |
298. |
Solanum nigrum L. și ►M60 amestecurile ◄ sale galenice |
299. |
Sparteină și sărurile sale |
300. |
Glucocorticoizi |
301. |
Datura stramonium L. și ►M60 amestecurile ◄ sale galenice |
302. |
Strofantine, agluconatele lor și derivații lor respectivi |
303. |
Speciile strophantus și ►M60 amestecurile ◄ lor galenice |
304. |
Stricnină și sărurile sale |
305. |
Speciile strychnos și ►M60 amestecurile ◄ lor galenice |
306. |
|
307. |
Sulfonamide (sulfanilamida și derivații săi obținuți prin substituția unuia sau a mai multor atomi de H din grupele -NH2) și sărurile lor |
308. |
Sultiam (8) |
309. |
Neodimiu și sărurile sale |
310. |
Tiotepa (8) |
311. |
Pilocarpus jaborandi Holmes și ►M60 amestecurile ◄ sale galenice |
312. |
Telur și compușii săi |
313. |
Xilometazolină și sărurile sale |
314. |
Tetracloretilenă |
315. |
Tetraclorură de carbon |
316. |
Hexaetil tetrafosfat |
317. |
Taliu și compușii săi |
318. |
Thevetia neriifolia Juss., extract glicozidic |
319. |
Etionamidă (8) |
320. |
Fenotiazină (8) și compușii săi |
321. |
Tiouree și derivații săi, cu excepția celor precizați în anexa III partea 1 |
322. |
Mefenezin (8) și esterii săi |
323. |
Vaccinuri, toxine sau seruri listate în anexa la a doua Directivă a Consiliului din 20 mai 1975 privind dispozițiile legale, de reglementare sau administrative referitoare la produsele medicamentoase brevetate (JO L 147, 9.6.1975, p. 13) |
324. |
Tranilcipromină (8) și sărurile sale |
325. |
Triclornitrometan (cloropicrină) |
326. |
2,2,2-Tribrometanol (alcool tribrometilic) |
327. |
Triclormetină (8) și sărurile sale |
328. |
Tretamină (8) |
329. |
Galamin trietiodidă (8) |
330. |
Urginea scilla Stern. și ►M60 amestecurile ◄ sale galenice |
331. |
Veratrină, sărurile și ►M60 amestecurile ◄ sale galenice |
332. |
Schoenocaulon officinale Lind. (semințe și ►M60 amestecuri ◄ galenice) |
333. |
Veratrum Spp și ►M60 amestecurile ◄ acestora |
334. |
Clorură de vinil monomer |
335. |
Ergocalciferol și colecalciferol (vitaminele D2 și D3) |
336. |
Săruri ale acizilor O-alchilditiocarbonici |
337. |
Iohimbină și sărurile sale |
338. |
Dimetil sulfoxid (8) |
339. |
Difenhidramină (8) și sărurile sale |
340. |
4-terț-Butilfenol |
341. |
4-terț-Butilpirocatehol |
342. |
Dihidrotahisterol (8) |
343. |
Dioxan |
344. |
Morfolină și sărurile sale |
345. |
Pyrethrum album L. și ►M60 amestecurile ◄ sale galenice |
346. |
2-[4-Metoxibenzil-N-(2-piridil) amino] etildimetilamină |
347. |
Tripelenamină (8) |
348. |
Tetraclorosalicilanilide |
349. |
Diclorosalicilanilide |
350. |
Tetrabromosalicilanilide ►M13 ————— ◄ |
351. |
Dibromosalicilanilide ►M13 ————— ◄ |
352. |
Bitionol (8) |
353. |
Monosulfuri de tiuram |
354. |
Disulfuri de tiuram |
355. |
Dimetilformamidă |
356. |
4-Fenilbut-3-en-2-onă |
357. |
Benzoați de 4-hidroxi-3-metoxicinamil alcool, exceptând conținutul normal din esențele naturale folosite |
358. |
Furocumarine (de exemplu trioxisalan', 8-metoxipsoralen, 5-metoxipsoralen) cu excepția conținutului normal în esențele naturale folosite. În produse pentru protecție solară și bronzare, furocumarinele sunt sub 1mg/kg |
359. |
Uleiuri din semințe de Laurus nobilis L. |
360. |
Safrol, cu excepția conținutului normal din esențele naturale și numai în cazul în care concentrația nu depășește: 100 ppm în produsul finit; 50 ppm în produsele pentru igienă dentară și bucală și cu condiția ca safrolul să nu fie prezent în pastele de dinți destinate în special copiilor |
361. |
5,5′-Di-izopropil-2,2′-dimetilbifenil-4,4′diil dihipoiodit. |
▼M32 —————
362. |
3′-etil-5′,6′,7′,8′-tetrahidro-5′,5′,8′,8′-tetrametil-2′-acetonaftonă sau 7-acetil-6-etil-1,1,4,4-tetrametil-1,2,3,4-tetrahidronaftalen |
363. |
o-fenilendiamină și sărurile sale |
364. |
4-metil-m-fenilendiamină și sărurile sale |
▼M32 —————
365. |
Acidul aristolohic și sărurile acestuia; specia Aristolochia și ►M60 amestecurile ◄ acestora |
366. |
Cloroform |
▼M32 —————
367. |
2,3,7,8-tetraclorodibenzo-p-dioxina |
368. |
Acetat de 2,6-dimetil-4-1,3 dioxanil (Dimetoxan) |
369. |
Sodiu-piritionă (INNM) |
370. |
N-(Triclorometiltio)-4-ciclohexan-1,2-dicarboximid (captan) |
371. |
2,2-dihidroxi-3,3′-5,5′, 6,6′-hexaclorodifenilmetan (hexaclorofen) |
▼M32 —————
372. |
6-(piperidinil)-2,4-pirimidindiamina 3-oxid (minoxidil) și sărurile acestuia |
▼M32 —————
373. |
3,4′,5-tribromosalicilanilida |
374. |
Specia Phytolacca și ►M60 amestecurile ◄ acesteia |
375. |
Tretinoină (8) (acid retinoic și sărurile sale) |
376. |
1-metoxi-2,4-diaminobenzen (2,4-diaminoanisol – CI 76050) ►M17 și sărurile lor ◄ |
377. |
1-metoxi-2,5-diaminobenzen (2,5-diaminoanisol) ►M17 și sărurile lor ◄ |
378. |
Agent colorant CI 12140 |
379. |
Agent colorant CI 26105 |
380. |
Agent colorant CI 42555 Agent colorant CI 42555-1 Agent colorant CI 42555-2 |
381. |
4-Dimetilaminobenzoat de amil, izomerii micști [Padimat A (INN)] |
▼M39 —————
383 |
2-Amino-4-nitrofenol |
384 |
2-Amino-5-nitrofenol |
385. |
11 α-4-hidroxipregnen-3,20-dionă și esterii săi |
385. |
11α-hidroxipregn-4-en-3, 20-dionă și esterii acesteia |
▼M32 —————
386. |
Agent de colorare C.I. 42 640 |
387. |
Agent colorant CI 13 065 |
388. |
Agent colorant CI 42 535 |
389. |
Agent colorant CI 61 554 |
▼M32 —————
390. |
Anti-androgeni cu structură steroidă |
391. |
Zirconiu și compușii acestuia, cu excepția substanțelor enumerate la numărul de ordine 50 din anexa III partea 1 și lacurile, pigmenții sau sărurile de zirconiu din agenții de colorare enumerați în anexa IV partea 1, cu numărul de ordine 3. |
393. |
Acetonitril |
394. |
Tetrahidrozolină și sărurile acesteia. |
395. |
8-hidroxichinolină și sulfatul său, cu excepția utilizărilor prevăzute la numărul 51 din anexa III, partea 1 |
396. |
Ditio-2,2′-bi-1,1′piridindioxid (aditiv cu sulfat de magneziu trihidratat) — (bisulfură de pirition + sulfat de magneziu) |
397. |
Agent colorant CI 12 075 și lacurile, pigmenții și sărurile sale |
398. |
Agenți coloranți CI 45 170 și CI 45 170:1 |
399. |
Lidocaină |
400. |
1,2-epoxibutan |
401. |
Agent colorant CI 15585 |
402. |
Lactat de stronțiu |
403. |
Nitrat de stronțiu |
404. |
Policarboxilat de stronțiu |
405. |
Pramocaină |
406. |
4-etoxi-m-fenilendiamină și sărurile sale |
407. |
2,4-diaminofeniletanol și sărurile sale |
408. |
Catecol |
409. |
Pirogalol |
410. |
Nitroamine |
411. |
Alchil- și alcanolaminele secundare și sărurile lor |
412. |
4-amino-2-nitrofenol |
413. |
2-metil-m-fenilendiamină |
414. |
4-terț-butil-3-metoxi-2,6-dinitrotoluen (mosc Ambrette) |
▼M28 —————
416. |
Celule, țesuturi și produse de origine umană |
417. |
3,3-Bi(4-hidroxifenil)ftalidă (fenolftaleină) |
418. |
Acid 3-Imidazol-4-acrilic și esterul său etilic (acid urocanic) |
419. |
Materialele din categoria 1 și categoria 2, astfel cum au fost definite la articolele 4 și, respectiv, 5 din Regulamentul (CE) nr. 1774/2002 al Parlamentului European și al Consiliului ( 9 ), precum și ingredientele derivate din acestea |
420. |
Gudroane de cărbune brut și rafinat |
421. |
1,1,3,3,5-pentametil-4,6-dinitroindan (moschenă) |
422. |
5-terț –butil-1,2,3-trimetil-4,6-dinitrobenzen (musc tibetan) |
423. |
Ulei de iarbă-mare (Inula helenium) (nr. CAS 97676-35-2), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
424. |
Cianura de benzil (nr. CAS 140-29-4), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
425. |
Alcool cyclamen (nr. CAS 4756-19-8), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
426. |
Maleat de dietil (nr. CAS 141-05-9), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
427. |
Dihidrocumarină (nr. CAS 119-84-6), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
428. |
2,4-Dihidroxi-3-metilbenzaldehidă (nr. CAS 6248-20-0), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
429. |
3,7-Dimetil-2-octen-1-ol (6,7-dihidrogeraniol) (nr. CAS 40607-48-5), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
430. |
4,6-Dimetil-8-terț-butilcumarină (nr. CAS 17874-34-9), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
431. |
Citraconat de dimetil (nr. CAS 617-54-9), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
432. |
7,11-Dimetil-4,6,10-dodecatrien-3-onă (nr. CAS 26651-96-7), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
433. |
6,10-Dimetil-3,5,9-undecatrienn-2-onă (nr. CAS 141-10-6), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
434. |
Difenilamină (nr. CAS 122-39-4), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
435. |
Acrilat de etil (nr. CAS 140-88-5), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
436. |
Absolut din frunze de smochin (Ficus carica) (nr. CAS 68916-52-9), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
437. |
trans-2-Heptenal (nr. CAS 18829-55-5), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
438. |
trans-2-Hexenal (nr. CAS 67746-30-9), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
439. |
trans-2-Hexenal dimetil acetal (nr. CAS 18318-83-7), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
440. |
Alcool hidroabietilic (nr. CAS 13393-93-6), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
441. |
6-Izopropil-2-decahidronaftalenol (nr. CAS 34131-99-2), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
442. |
7-Metoxicumarină (nr. CAS 531-59-9), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
443. |
4-(4-Metoxifenil)-3-buten-2-onă (nr. CAS 943-88-4), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
444. |
1-(4-Metoxifenil)-1-penten-3-onă (nr. CAS 104-27-8), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
445. |
trans-2-Butenoat de metil (nr. CAS 623-43-8), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
446. |
7-Metilcumarină (nr. CAS 2445-83-2), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
447. |
5-Metil-2,3-hexandionă (nr. CAS 13706-86-0), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
448. |
2-Pentilidenciclohexanonă (nr. CAS 25677-40-1), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
449. |
3,6,10-Trimetil-3,5,9-undecatrien-2-onă (nr. CAS 1117-41-5), când se utilizează ca ingredient de parfumare. |
450. |
►M68 Uleiuri esențiale de verbină (Lippia citriodora Kunth.) și derivați, altele decât absolutul (nr. CAS 8024-12-2), când se utilizează ca ingredient pentru parfumuri ◄ . |
451. |
Metileugenol (nr. CAS 93-15-2), cu excepția concentrației normale din esențele naturale utilizate și, cu condiția ca această concentrație să fie mai mică sau egală cu: (a) 0,01 % în parfum fin (b) 0,004 % în apă de toaletă (c) 0,002 % în cremă parfumată (d) 0,001 % în produsele care se îndepărtează la spălare (e) 0,0002 % în alte produse care rămân și produse de igienă bucală. |
452. |
6-(2-cloretil)-6-(2-metoxietoxi)-2,5,7,10-tetraoxa-6-silaundecan (Nr. CAS 37894-46-5) |
453. |
Diclorură de cobalt (Nr. CAS 7646-79-9) |
454. |
Sulfat de cobalt (Nr. CAS 10124-43-3) |
455. |
Monoxid de nichel (Nr. CAS 1313-99-1) |
456. |
Trioxid de dinichel (Nr. CAS 1314-06-3) |
457. |
Dioxid de nichel (Nr. CAS 12035-36-8) |
458. |
Disulfură de trinichel (Nr. CAS 12035-72-2) |
459. |
Nichel tetracarbonil (Nr. CAS 13463-39-3) |
460. |
Sulfură de nichel (Nr. CAS 16812-54-7) |
461. |
Bromat de potasiu (Nr. CAS 7758-01-2) |
462. |
Monoxid de carbon (Nr. CAS 630-08-0) |
463. |
Buta-1,3-dienă (Nr. CAS 106-99-0) |
464. |
Izobutan (Nr. CAS 75-28-3), în cazul în care conține ≥ 0,1 % greutate/greutate (g/g) butadienă |
465. |
Butan (Nr. CAS 106-97-8), în cazul în care conține ≥ 0,1 % g/g butadienă |
466. |
Gaze (petrol), C3-4 (Nr. CAS 68131-75-9), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
467. |
Gaz rezidual (din petrol), rezultat de la absorberul de rectificare, în urma cracării catalitice a distilatului și a naftei (Nr. CAS 68307-98-2), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
468. |
Gaz rezidual (din petrol), rezultat de la stabilizatorul instalației de rectificare, în urma polimerizării catalitice a naftei (Nr. CAS 68307-99-3), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
469. |
Gaz rezidual (petrol), rezultat de la stabilizatorul instalației de rectificare, în urma reformării catalitice a naftei, nu conține hidrogen sulfurat (Nr. CAS 68308-00-9), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
470. |
Gaz rezidual (din petrol), rezultat de la striperul de hidrotratare a distilatului cracat (Nr. CAS 68308-01-0), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
471. |
Gaz rezidual (din petrol), rezultat de la absorberul instalației de cracare catalitică a motorinei (Nr. CAS 68308-03-2), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
472. |
Gaz rezidual (din petrol), rezultat de la instalația de recuperare a gazelor (Nr. CAS 68308-04-3), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
473. |
Gaz rezidual (din petrol), rezultat de la unitatea de deetanizare a instalației de recuperare a gazelor (Nr. CAS 68308-05-4), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
474. |
Gaz rezidual (din petrol), rezultat de la coloana de rectificare, în urma hidrodesulfurării distilatului și a naftei, fără acid (Nr. CAS 68308-06-5), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
475. |
Gaz rezidual (din petrol), rezultat de la striperul pentru motorină de vid hidrodesulfurată, fără hidrogen sulfurat (Nr. CAS 68308-07-6), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
476. |
Gaz rezidual (din petrol), rezultat de la coloana de stabilizare a instalației de rectificare, în urma izomerizării naftei (Nr. CAS 63308-08-7), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
477. |
Gaz rezidual (din petrol), rezultat de la stabilizatorul de naftă ușoară de la distilarea primară, fără hidrogen sulfurat (Nr. CAS 68308-09-8), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
478. |
Gaz rezidual (din petrol), rezultat în urma hidrodesulfurării distilatului obținut la distilarea primară, fără hidrogen sulfurat (Nr. CAS 68308-10-1), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
479. |
Gaz rezidual (din petrol), rezultat de la deetanizatorul instalației de alimentare cu propan-propilenă pentru alchilare (Nr. CAS 68308-11-2), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
480. |
Gaz rezidual (din petrol), rezultat în urma hidrodesulfurării motorinei în vid, fără hidrogen sulfurat (Nr. CAS 68308-12-3), în cazul în care conține > 0,1 % g/g butadienă |
481. |
Gaze (din petrol), frunți (fracțiuni ușoare) rezultate în urma cracării catalitice (Nr. CAS 68409-99-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
482. |
Alcani, C1-2 (Nr. CAS 68475-57-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
483. |
Alcani, C2-3 (Nr. CAS 68475-58-1), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
484. |
Alcani, C3-4 (Nr. CAS 68475-59-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
485. |
Alcani, C4-5 (Nr. CAS 68475-60-5), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
486. |
Gaze combustibile (Nr. CAS 68476-26-6), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
487. |
Gaze combustibile, distilate de petrol brut (Nr. CAS 68476-29-9), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
488. |
Hidrocarburi, C3-4 (Nr. CAS 68476-40-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
489. |
Hidrocarburi, C4-5 (Nr. CAS 68476-42-6), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
490. |
Hidrocarburi, C2-4, bogate în C3 (Nr. CAS 68476-49-3), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
491. |
Gaze din petrol, lichefiate (Nr. CAS 68476-85-7), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
492. |
Gaze din petrol, lichefiate, desulfurate (Nr. CAS 68476-86-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
493. |
Gaze (din petrol), C3-4, bogate în izobutan (Nr. CAS 68477-33-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
494. |
Distilate (din petrol), C3-6, bogate în piperilenă (Nr. CAS 68477-35-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
495. |
Gaze (din petrol), rezultate de la alimentarea sistemelor de tratare cu amine (Nr. CAS 68477-65-6), care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
496. |
Gaze (din petrol) obținute de la hidrodesulfurarea pentru producerea benzenului (Nr. CAS 68477-66-7), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
497. |
Gaze (din petrol) obținute de la producerea benzenului, bogate în hidrogen (Nr. CAS 68477-67-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
498. |
Gaze (din petrol), ulei compoundat, îmbogățite în hidrogen și azot (Nr. CAS 68477-68-9), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
499. |
Gaze (din petrol), frunți obținute la instalația de separare a butanului (Nr. CAS 68477-69-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
500. |
Gaze (din petrol), C2-3 (Nr. CAS 68477-70-3), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
501. |
Gaze (din petrol), reziduuri de la depropanizarea motorinei cracate catalitic, bogate în C4, fără acid (Nr. CAS 68477-71-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
502. |
Gaze (din petrol), reziduuri la debutanizarea naftei cracate catalitică, bogate în C3-5, (Nr. CAS 68477-72-5), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
503. |
Gaze (din petrol), frunți obținute la depropanizarea naftei cracate catalitic, bogate în C3, fără acid (Nr. CAS 68477-73-6), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
504. |
Gaze (din petrol), obținute de la instalația de cracare catalitică (Nr. CAS 68477-74-7), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
505. |
Gaze (din petrol), obținute de la instalația de cracare catalitică, bogate în C1-5, (Nr. CAS 68477-75-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
506. |
Gaze (din petrol), frunți obținute la stabilizarea naftei polimerizate catalitic, bogate în C2-4, (Nr. CAS 68477-76-9), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
507. |
Gaze (din petrol), frunți obținute de la striparea naftei de reformare catalitică (Nr. CAS 68477-77-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
508. |
Gaze (din petrol), obținute la reformare catalitică, bogate în C1-4, (Nr. CAS 68477-79-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
509. |
Gaze (din petrol), reciclu de la reformarea catalitică a fracției C6-8, (Nr. CAS 68477-80-5), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
510. |
Gaze (din petrol), de la reformarea catalitică a fracției C6-8, (Nr. CAS 68477-81-6), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
511. |
Gaze (din petrol), reciclu de la reformarea catalitică a fracției C6-8, bogate în hidrogen (Nr. CAS 68477-82-7), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
512. |
Gaze (din petrol), cu conținut C3-5 olefinic-parafinic, obținute de la alchilare (Nr. CAS 68477-83-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
513. |
Gaze (din petrol), flux returnat C2 (Nr. CAS 68477-84-9), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
514. |
Gaze (din petrol), bogate în C4 (Nr. CAS 68477-85-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
515. |
Gaze (din petrol), frunți de la instalația de deetanizare (Nr. CAS 68477-86-1), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
516. |
Gaze (din petrol), frunți de la coloana de deizobutanizare (Nr. CAS 68477-87-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
517. |
Gaze (din petrol), obținute de la coloana de depropanizare uscată, bogate în propenă (Nr. CAS 68477-90-7), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
518. |
Gaze (din petrol), frunți de la instalația de depropanizare (Nr. CAS 68477-91-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
519. |
Gaze (din petrol) acidulare uscate reziduale, de la unitatea de concentrare a gazelor (Nr. CAS 68477-92-9), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
520. |
Gaze (din petrol), de la reabsorberul de concentrare a gazelor, în urma distilării (Nr. CAS 68477-93-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
521. |
Gaze (din petrol), frunți obținute de la instalația de recuperare a gazelor, în urma depropanizării (Nr. CAS 68477-94-1), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
522. |
Gaze (din petrol), de la unitatea de alimentare Girbatol (Nr. CAS 68477-95-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
523. |
Gaze (din petrol), de la absorberul de hidrogen (Nr. CAS 68477-96-3), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
524. |
Gaze (din petrol), bogate în hidrogen (Nr. CAS 68477-97-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
525. |
Gaze (din petrol), reciclu de la instalația de hidrotratare a uleiului compoundat, bogate în hidrogen și azot (Nr. CAS 68477-98-5), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
526. |
Gaze (din petrol), de la coloana de rectificare a naftei izomerizate, bogate în C4, fără hidrogen sulfurat (Nr. CAS 68477-99-6), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
527. |
Gaze (din petrol), reciclu, bogate în hidrogen (Nr. CAS 68478-00-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
528. |
Gaze (din petrol), de la instalația de reformare compensare, bogate în hidrogen (Nr. CAS 68478-01-3), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
529. |
Gaze (din petrol), de la instalația de hidrotratare reformare (Nr. CAS 68478-02-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
530. |
Gaze (din petrol), de la instalația de hidrotratare reformare, bogate în hidrogen și metan (Nr. CAS 68478-03-5), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
531. |
Gaze (din petrol), de la instalația de hidrotratare reformare, bogate în hidrogen (Nr. CAS 68478-04-6), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
532. |
Gaze (din petrol), distilare de cracare termică (Nr. CAS 68478-05-7), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
533. |
Gaze reziduale (din petrol), ulei percolat rezultat în urma cracării catalitice și reziduuri rezultate în urma cracării termice în vid, de la vârful coloanei de fracționare (Nr. CAS 68478-21-7), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
534. |
Gaze reziduale (din petrol), de la absorber la stabilizarea naftei de cracare catalitică (Nr. CAS 68478-22-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
535. |
Gaze reziduale (din petrol), de la fracționarea combinată a produsului de cracare catalitică și de reformare catalitică cu hidrodesulfurare (Nr. CAS 68478-24-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
536. |
Gaze reziduale (din petrol), de la absorber la refracționarea cracării catalitice (Nr. CAS 68478-25-1), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
537. |
Gaze reziduale (din petrol), de la coloana de rectificare-stabilizare a naftei reformate catalitic (Nr. CAS 68478-26-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
538. |
Gaze reziduale (din petrol), de la separatorul de naftă reformată catalitic (Nr. CAS 68478-27-3), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
539. |
Gaze reziduale (din petrol), de la stabilizatorul de naftă reformată catalitic (Nr. CAS 68478-28-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
540. |
Gaze reziduale (din petrol), de la separatorul instalației de hidrotratare a distilatului cracat (Nr. CAS 68478-29-5), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
541. |
Gaze reziduale (din petrol), de la separatorul de naftă hidrodesulfurată de la distilarea primară (Nr. CAS 68478-30-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
542. |
Gaze reziduale (din petrol), amestec de la instalația de gaze saturate, bogate în C4 (Nr. CAS 68478-32-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
543. |
Gaze reziduale (din petrol), de la instalația de recuperare a gazelor saturate, bogate în C1-2 (Nr. CAS 68478-33-1), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
544. |
Gaze reziduale (din petrol), de la cracarea termică a reziduurilor în vid (Nr. CAS 68478-34-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
545. |
Hidrocarburi, bogate în C3-4, distilat din petrol (Nr. CAS 68512-91-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
546. |
Gaze (din petrol), frunți de la stabilizatorul de naftă reformată catalitic de la distilarea primară (Nr. CAS 68513-14-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
547. |
Gaze (din petrol), de la coloana de dehexanizare a naftei de la distilarea primară la interval larg de fierbere (Nr. CAS 68513-15-5), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
548. |
Gaze (din petrol), de la coloana de depropanizare a produșilor de hidrocracare, bogate în hidrocarburi (Nr. CAS 68513-16-6), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
549. |
Gaze (din petrol), de la stabilizatorul de naftă la distilarea primară (Nr. CAS 68513-17-7), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
550. |
Gaze (din petrol), efluent de la reformare, de la camera de evaporare la înaltă presiune (Nr. CAS 68513-18-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
551. |
Gaze (din petrol), efluent de la reformare, de la camera de evaporare la joasă presiune (Nr. CAS 68513-19-9), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
552. |
Reziduuri (din petrol), de la separatorul de alchilare, bogate în C4 (Nr. CAS 68513-66-6), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
553. |
Hidrocarburi, C1-4 (Nr. CAS 68514-31-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
554. |
Hidrocarburi, C1-4, desulfurate (Nr. CAS 68514-36-3), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
555. |
Gaze (din petrol), de la distilarea gazelor de la rafinăriile de petrol (Nr. CAS 68527-15-1), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
556. |
Hidrocarburi, C1-3 (Nr. CAS 68527-16-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
557. |
Hidrocarburi, C1-4, fracția debutanizată (Nr. CAS 68527-19-5), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
558. |
Gaze (din petrol), frunți de la instalația de depentanizare, în urma hidrotratării la unitatea de producere a benzenului, (Nr. CAS 68602-82-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
559. |
Gaze (din petrol), umede, C1-5 (Nr. CAS 68602-83-5), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
560. |
Gaze (din petrol), de la absorberul secundar, la fracționarea frunților de cracare catalitică în pat fluidizat (Nr. CAS 68602-84-6), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
561. |
Hidrocarburi, C2-4, (Nr. CAS 68606-25-7), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
562. |
Hidrocarburi, C3 (Nr. CAS 68606-26-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
563. |
Gaze (din petrol) de alimentare pentru alchilare (Nr. CAS 68606-27-9), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
564. |
Gaze (din petrol), de la fracționarea reziduurilor de la depropanizare (Nr. CAS 68606-34-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
565. |
Produse petroliere, gaze de rafinărie (Nr. CAS 68607-11-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
566. |
Gaze (din petrol), de la separatorul de joasă presiune de la hidrocracare (Nr. CAS 68783-06-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
567. |
Gaze (din petrol), amestec de rafinărie (Nr. CAS 68783-07-3), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
568. |
Gaze (din petrol), de la cracare catalitică (Nr. CAS 68783-64-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
569. |
Gaze (din petrol), C2-4, desulfurate (Nr. CAS 68783-65-3), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
570. |
Gaze (din petrol) de rafinărie (Nr. CAS 68814-67-5), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
571. |
Gaze (din petrol), de la separatorul pentru produsele obținute de la platformare (Nr. CAS 68814-90-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
572. |
Gaze (din petrol), kerosen sulfurat hidrotratat de la stabilizatorul instalației de depentanizare (Nr. CAS 68911-58-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
573. |
Gaze (din petrol), kerosen sulfurat hidrotratat de la camera de evaporare (Nr. CAS 68911-59-1), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
574. |
Gaze (din petrol), de la fracționarea țițeiului brut (Nr. CAS 68918-99-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
575. |
Gaze (din petrol), de la instalația de dehexanizare (Nr. CAS 68919-00-6), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
576. |
Gaze (din petrol), de la striperul de desulfurare după rafinarea prin hidrogenare a distilatelor (Nr. CAS 68919-01-7), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
577. |
Gaze (din petrol) de rectificare, de la cracarea catalitică fluidizată (Nr. CAS 68919-02-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
578. |
Gaze (din petrol), de la absorberul secundar, în urma spălării gazelor de cracare catalitică fluidizată (Nr. CAS 68919-03-9), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
579. |
Gaze (din petrol), de la striperul de desulfurare prin hidrotratare a distilatelor grele (Nr. CAS 68919-04-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
580. |
Gaze reziduale (din petrol), de la stabilizatorul rectificării benzinei ușoare de distilare primară (Nr. CAS 68919-05-1), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
581. |
Gaze (din petrol), de la striperul de desulfurare după rafinarea prin hidrogenare a naftei (Nr. CAS 68919-06-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
582. |
Gaze (din petrol), de la stabilizatorul instalației de platformare, la rectificarea fracțiilor ușoare de distilare (Nr. CAS 68919-07-3), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
583. |
Gaze (din petrol) de la coloana de predistilare, la distilarea țițeiului brut (Nr. CAS 68919-08-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
584. |
Gaze (din petrol), de la reformarea catalitică a naftei de distilare primară (Nr. CAS 68919-09-5), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
585. |
Gaze (din petrol), de la stabilizarea fracțiilor de distilare primară (Nr. CAS 68919-10-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
586. |
Gaze (din petrol), de la separatorul pentru gudroane (Nr. CAS 68919-11-9), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
587. |
Gaze (din petrol), separatorul de rafinare prin hidrogenare (Nr. CAS 68919-12-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
588. |
Gaze (din petrol), frunți de la separator, la cracarea catalitică fluidizată (Nr. CAS 68919-20-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
589. |
Gaze (din petrol), de la instalația de debutanizare a naftei de cracare catalitică (Nr. CAS 68952-76-1), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
590. |
Gaze reziduale (din petrol), de la stabilizatorul de naftă și a de distilat de cracare catalitică și (Nr. CAS 68952-77-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
591. |
Gaze reziduale (din petrol), de la separatorul de naftă hidrodesulfurată catalitic (Nr. CAS 68952-79-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
592. |
Gaze reziduale (din petrol), de la hidrodesulfurarea naftei de distilare primară (Nr. CAS 68952-80-7), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
593. |
Gaze reziduale (din petrol), distilat de cracare termică, de la absorberul de motorină și naftă (Nr. CAS 68952-81-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
594. |
Gaze reziduale (din petrol), de la stabilizatorul de fracționare a hidrocarburilor de cracare termică, la cocsificarea petrolului (Nr. CAS 68952-82-9), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
595. |
Gaze (din petrol) ușoare de cracare cu abur, concentrate de butadienă (Nr. CAS 68955-28-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
596. |
Gaze (din petrol) de la absorberul cu material spongios, rectificarea frunților de la cracarea catalitică fluidizată și de la desulfurarea motorinei (Nr. CAS 68955-33-9), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
597. |
Gaze (din petrol), frunți de la stabilizator la reformarea catalitică a naftei de distilare primară (Nr. CAS 68955-34-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
598. |
Gaze (din petrol), de la distilarea țițeiului brut și de la cracarea catalitică (Nr. CAS 68989-88-8), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
599. |
Hidrocarburi, C4, (Nr. CAS 87741-01-3), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
600. |
Alcani, C1-4, bogați în C3 (Nr. CAS 90622-55-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
601. |
Gaze (din petrol), de la spălarea cu dietanolamină a motorinei (Nr. CAS 92045-15-3), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
602. |
Gaze (din petrol), efluent de la hidrodesulfurarea motorinei (Nr. CAS 92045-16-4), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
603. |
Gaze (din petrol), purja de la hidrodesulfurarea motorinei (Nr. CAS 92045-17-5), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
604. |
Gaze (din petrol), de la camera de evaporare, efluent de la reactorul de hidrogenare (Nr. CAS 92045-18-6), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
605. |
Gaze reziduale de înaltă presiune (din petrol), de la cracarea cu abur a naftei (Nr. CAS 92045-19-7), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
606. |
Gaze (din petrol), de la reducerea vâscozității reziduurilor (Nr. CAS 92045-20-0), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
607. |
Gaze (din petrol) de la cracarea cu abur, bogate în C3 (Nr. CAS 92045-22-2), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
608. |
Hidrocarburi, C4, distilate de la cracarea cu abur (Nr. CAS 92045-23-3), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
609. |
Gaze petroliere lichefiate, desulfurate, fracția C4, (Nr. CAS 92045-80-2), care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
610. |
Hidrocarburi, C4, fără 1,3-butadienă și izobutenă (Nr. CAS 95465-89-7), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
611. |
Rafinate (din petrol), C3-5 saturate și nesaturate, fără butadienă, de la extracția cu acetat de amoniu cupros a fracției C4 de la cracarea cu abur (Nr. CAS 97722-19-5), în cazul în care conțin > 0,1 % g/g butadienă |
612. |
Benzo[d,e,f]crisen (benzo[a]piren) (Nr. CAS 50-32-8) |
613. |
Smoală din gudron de huilă și de petrol (Nr. CAS 68187-57-5), în cazul în care conține > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
614. |
Distilate aromatice cu inele condensate (cărbune-petrol) (Nr. CAS 68188-48-7), în cazul în care conțin > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
▼M47 —————
617. |
Ulei de creozot, fracția acenaftenică, fără acenafetenă (Nr. CAS 90640-85-0), în cazul în care conține > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
618. |
Smoală din gudron de huilă de temperatură joasă (Nr. CAS 90669-57-1), în cazul în care conține > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
619. |
Smoală din gudron de huilă de temperatură joasă, tratată termic (Nr. CAS 90669-58-2), în cazul în care conține > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
620. |
Smoală din gudron de huilă de temperatură joasă, oxidată (Nr. CAS 90669-59-3), în cazul în care conține > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
621. |
Reziduuri de extracție din lignit (Nr. CAS 91697-23-3), în cazul în care conțin > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
622. |
Parafine (din praf de cărbune), gudron de lignit de temperatură înaltă (Nr. CAS 92045-71-1), în cazul în care conțin > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
623. |
Parafine (din praf de cărbune), gudron de lignit de temperatură înaltă, hidrotratate (Nr. CAS 92045-72-2), în cazul în care conțin > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
624. |
Reziduuri solide, din cocsificarea smoalei din gudron de cărbune (Nr. CAS 92062-34-5), în cazul în care conțin > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
625. |
Smoală din gudron de cărbune de temperatură înaltă, secundară (Nr. CAS 94114-13-3), în cazul în care conține > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
626. |
Reziduuri (cărbune), de la extracția cu solvenți lichizi (Nr. CAS 94114-46-2), în cazul în care conțin > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
627. |
Cărbune lichid, soluție de extracție cu solvent lichid (Nr. CAS 94114-47-3), în cazul în care conține > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
628. |
Cărbune lichid, extracție cu solvent lichid (Nr. CAS 94114-48-4), în cazul în care conține > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
629. |
Parafine (din praf de cărbune), gudron de lignit de temperatură înaltă, tratat cu carbon (Nr. CAS 97926-76-6), în cazul în care conțin > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
630. |
Parafine (din praf de cărbune), gudron de lignit de temperatură înaltă tratat cu argilă (Nr. CAS 97926-77-7), în cazul în care conțin > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
631. |
Parafine (din praf de cărbune), gudron de lignit de temperatură înaltă tratat cu acid silicic (Nr. CAS 97926-78-8), în cazul în care conțin > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
632. |
Uleiuri de absorbție, fracția hidrocarburilor biciclice aromatice și heterociclice (Nr. CAS 101316-45-4), în cazul în care conțin > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
633. |
Hidrocarburi aromatice policiclice, C20-28, derivate prin piroliza unui amestec de smoală de gudron de huilă și polietilenă și polipropilenă (Nr. CAS 101794-74-5), în cazul în care conțin > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
634. |
Hidrocarburi aromatice policiclice, C20-28, derivate prin piroliza unui amestec de smoală din gudron de huilă și polietilenă (Nr. CAS 101794-75-6), în cazul în care conțin > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
635. |
Hidrocarburi aromatice policiclice, C20-28, derivate prin piroliza unui amestec de smoală din gudron de huilă și polistiren (Nr. CAS 101794-76-7), în cazul în care conțin > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
636. |
Smoală din gudron de huilă, de temperatură înaltă, tratată termic (Nr. CAS 121575-60-8), în cazul în care conține > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
637. |
Dibenz[a,h]antracen (Nr. CAS 53-70-3) |
638. |
Benzo[a]antracen (Nr. CAS 56-55-3) |
639. |
Benzo[e]piren (Nr. CAS 192-97-2) |
640. |
Benzo[j]fluoranten (Nr. CAS 205-82-3) |
641. |
Benzo(e)acefenantrilen (Nr. CAS 205-99-2) |
642. |
Benzo(k)fluoranten (Nr. CAS 207-08-9) |
643. |
Crisen (Nr. CAS 218-01-9) |
644. |
2-brompropan (Nr. CAS 75-26-3) |
645. |
Tricloretilenă (Nr. CAS 79-01-6) |
646. |
1,2-dibrom-3-clorpropan (Nr. CAS 96-12-8) |
647. |
2,3-dibrompropan-1-ol (Nr. CAS 96-13-9) |
648. |
1,3-diclorpropan-2-ol (Nr. CAS 96-23-1) |
649. |
α,α,α-triclortoluen (Nr. CAS 98-07-7) |
650. |
α-clortoluen (Nr. CAS 100-44-7) |
651. |
1,2-dibrometan (Nr. CAS 106-93-4) |
652. |
Hexaclorbenzen (Nr. CAS 118-74-1) |
653. |
Brometilenă (Nr. CAS 593-60-2) |
654. |
1,4-diclorbut-2-enă (Nr. CAS 764-41-0) |
655. |
Metiloxiran (Nr. CAS 75-56-9) |
656. |
(Epoxietil)benzen (Nr. CAS 96-09-3) |
657. |
1-clor-2,3-epoxipropan (Nr. CAS 106-89-8) |
658. |
(R)-1-clor-2,3-epoxipropan (Nr. CAS 51594-55-9) |
659. |
1,2-epoxi-3-fenoxipropan (Nr. CAS 122-60-1) |
660. |
2,3-epoxipropan-1-ol (Nr. CAS 556-52-5) |
661. |
R-2,3-epoxi-1-propanol (Nr. CAS 57044-25-4) |
662. |
2,2′-bioxiran (Nr. CAS 1464-53-5) |
663. |
(2RS,3RS)-3-(2-Clorofenil)-2-(4-fluorofenil)-[1H-1,2,4-triazol-1-yl)metil]oxiran; epoxiconazol (nr. CAS 133855-98-8) |
664. |
Oxid de clormetil și de metil (Nr. CAS 107-30-2) |
665. |
2-metoxietanol (Nr. CAS 109-86-4) |
666. |
2-etoxietanol (Nr. CAS 110-80-5) |
667. |
Oxibis[clormetan], oxid de bis(clormetil) (Nr. CAS 542-88-1) |
668. |
2-metoxipropanol (Nr. CAS 1589-47-5) |
669. |
Propiolactonă (Nr. CAS 57-57-8) |
670. |
Clorură de diemtilcarbamoil (Nr. CAS 79-44-7) |
671. |
Uretan (Nr. CAS 51-79-6) |
672. |
Acetat de 2-metoxietil (Nr. CAS 110-49-6) |
673. |
Acetat de 2-etoxietil (Nr. CAS 111-15-9) |
674. |
Acid metoxiacetic (Nr. CAS 625-45-6) |
675. |
Ftalat de dibutil (Nr. CAS 84-74-8) |
676. |
Oxid de bis(2-metoxietil) (Nr. CAS 111-96-6) |
677. |
Ftalat de bis(2-etilhexil) (Nr. CAS 117-81-7) |
678. |
Ftalat de bis(2-metoxietil) (Nr. CAS 117-82-8) |
679. |
Acetat de 2-metoxipropil (Nr. CAS 70657-70-4) |
680. |
[[[3,5-bis(1,1-dimetiletil)-4-hidroxifenil]-metil]tio]acetat de 2-etilhexil (Nr. CAS 80387-97-9) |
681. |
Acrilamidă, cu excepția cazului în care este reglementată în altă parte în prezenta directivă (Nr. CAS 79-06-1) |
682. |
Acrilonitril (Nr. CAS 107-13-1) |
683. |
2-nitropropan (Nr. CAS 79-46-9) |
684. |
Dinoseb (Nr. CAS 88-85-7), sărurile și esterii acestuia, cu excepția acelora specificate (specificați) în altă parte în prezenta listă |
685. |
2-nitroanisol (Nr. CAS 91-23-6) |
686. |
4-nitrobifenil (Nr. CAS 92-93-3) |
687. |
dinitrotoluen, calitate tehnică (nr. CAS 121-14-2) |
688. |
Binapacril (Nr. CAS 485-31-4) |
689. |
2-nitronaftalen (Nr. CAS 581-89-5) |
690. |
2,3-dinitrotoluen (Nr. CAS 602-01-7) |
691. |
5-nitroacenaften (Nr. CAS 602-87-9) |
692. |
2,6-dinitrotoluen (Nr. CAS 606-20-2) |
693. |
3,4-dinitrotoluen (Nr. CAS 610-39-9) |
694. |
3,5-dinitrotoluen (Nr. CAS 618-85-9) |
695. |
2,5-dinitrotoluen (Nr. CAS 619-15-8) |
696. |
Dinoterb (Nr. CAS 1420-07-1), sărurile și esterii acestuia |
697. |
Nitrofen (Nr. CAS 1836-75-5) |
698. |
Dinitrotoluen (Nr. CAS 25321-14-6) |
699. |
Diazometan (Nr. CAS 334-88-3) |
700. |
1,4,5,8-tetraaminoantrachinonă (Disperse Blue 1) (Nr. CAS 2475-45-8) |
701. |
Dimetilnitrozoamină (Nr. CAS 62-75-9) |
702. |
1-metil-3-nitro-1-nitrozoguanidină (Nr. CAS 70-25-7) |
703. |
Nitrozodipropilamină (Nr. CAS 621-64-7) |
704. |
2,2′-(nitrozoimino)bisetanol (Nr. CAS 1116-54-7) |
705. |
4,4′-metilenedianilină (Nr. CAS 101-77-9) |
706. |
4,4′-(4-iminociclohexa-2,5-dienilidenmetilenă)dianililină clorhidrat (Nr. CAS 569-61-9) |
707. |
4,4′-metilenedi-o-toluidină (Nr. CAS 838-88-0) |
708. |
o-Anisidină (Nr. CAS 90-04-0) |
709. |
3,3′-dimetoxibenzidină (Nr. CAS 119-90-4) |
710. |
Săruri de o-dianisidină |
711. |
Coloranți azoici derivați din o-dianisidină |
712. |
3,3′-diclorbenzidină (Nr. CAS 91-94-1) |
713. |
Diclorhidrat de benzidină (Nr. CAS 531-85-1) |
714. |
Sulfat de [[1,1′-bifenil]-4,4′-diil]diamoniu (Nr. CAS 531-86-2) |
715. |
3,3′-diclorbenzidină, diclorhidrat (Nr. CAS 612-83-9) |
716. |
Sulfat de benzidină (Nr. CAS 21136-70-9) |
717. |
Acetat de benzidină (Nr. CAS 36341-27-2) |
718. |
Dihidrogenobis(sulfat) de 3,3′-diclorobenzidină (Nr. CAS 64969-34-2) |
719. |
Sulfat de 3,3′-diclorbenzidină (Nr. CAS 74332-73-3) |
720. |
Coloranți azoici derivați din benzidină |
721. |
4,4′-bi-o-toluidină (Nr. CAS 119-93-7) |
722. |
4,4′-bi-o-toluidină, diclorhidrat (Nr. CAS 612-82-8) |
723. |
Bis(hidrogen sulfat) de [3,3′-dimetil[1,1′-bifenil]-4,4′-diil]diamoniu (Nr. CAS 64969-36-4) |
724. |
Sulfat de 4,4′-bi-o-toluidină (Nr. CAS 74753-18-7) |
725. |
Coloranți derivați din o-toluidină |
726. |
Bifenil-4-ilamină (Nr. CAS 92-67-1) și sărurile sale |
727. |
Azobenzen (Nr. CAS 103-33-3) |
728. |
Acetat de (metil-ONN-azoxi)metil (Nr. CAS 592-62-1) |
729. |
Cicloheximidă (Nr. CAS 66-81-9) |
730. |
2-metilaziridină (Nr. CAS 75-55-8) |
731. |
Imidazolidin-2-tionă (Nr. CAS 96-45-7) |
732. |
Furan (Nr.CAS 110-00-9) |
733. |
Aziridină (Nr. CAS 151-56-4) |
734. |
Captafol (Nr. CAS 2425-06-1) |
735. |
Carbadox (Nr. CAS 6804-07-5) |
736. |
Flumioxazină (Nr. CAS 103361-09-7) |
737. |
Tridemorf (Nr. CAS 24602-86-6) |
738. |
Vinclozolină (Nr. CAS 50471-44-8) |
739. |
Fluazifop-butil (Nr. CAS 69806-50-4) |
740. |
Flusilazol (Nr. CAS 85509-19-9) |
741. |
1,3,5-tris(oxiranilmetil)-1,3,5-triazin-2,4,6(1H,3H,5H)-trionă (Nr. CAS 2451-62-9) |
742. |
Tioacetamidă (Nr. CAS 62-55-5) |
743. |
N,N-dimetilformamidă (Nr. CAS 68-12-2) |
744. |
Formamidă (Nr. CAS 75-12-7) |
745. |
N-metilacetamidă (Nr. CAS 79-16-3) |
746. |
N-metilformamidă (Nr. CAS 123- |
747. |
N,N-dimetilacetamidă (Nr. CAS 127-19-5) |
748. |
Triamidă hexametilfosforică (Nr. CAS 680-31-9) |
749. |
Sulfat de dietil (Nr. CAS 64-67-5) |
750. |
Sulfat de dimetil (Nr. CAS 77-78-1) |
751. |
1,3-propansultonă (Nr. CAS 1120-71-4) |
752. |
Clorură de dimetilsulfamoil (Nr. CAS 13360-57-1) |
753. |
Sulfalat (Nr. CAS 95-06-7) |
754. |
Amestec de 4-[[bis-(4-fluorofenil)metilsilil]metil]-4H-1,2,4-triazol și 1-[[bis-(4-fluorofenil)metilsilil]metil]-1H-1,2,4-triazol (Nr. CE 403-250-2) |
755. |
(+/-) (R)-2-[4-(6-clorchinoxalin-2-iloxi)feniloxi] propanoat de tetrahidrofurfuril (Nr. CAS 119738-06-6) |
756. |
6-hidroxi-1-(3-izopropoxipropil)-4-metil-2-oxo-5-[4-(fenilazo)fenilazo]-1,2-dihidro-3-piridincarbonitril (Nr. CAS 85136-74-9) |
757. |
Formiat de (6-(4-hidroxi-3-(2-metoxifenilazo)-2-sulfonat-7-naftilamino)-1,3,5-triazin-2,4-diil)bis [(amino-1-metiletil)amoniu] (Nr. CAS 108225-03-2) |
758. |
[4′-(8-acetilamino-3,6-disulfonat-2-naftilazo)-4′′-(6-benzoilamino-3-sulfonat-2-naftilazo)-bifenil-1,3′,3′′,1′′′-tetraolato-O,O′,O′′,O′′′]cupru(II) trisodiu (nr. CE 413-590-3) |
759. |
Amestec de: N-[3-hidroxi-2-(2-metilacriloilaminometoxi)propoximetil]-2-metilacrilamidă, N-2,3-bis-(2-metilacriloilaminometoxi)propoximetil]-2-metilacrilamidă, metacrilamidă, 2-metil-N-(2-metilacriloilaminometoximetil)-acrilamidă și N-(2,3-dihidroxipropoximetil)-2-metilacrilamidă (Nr. CE 412-790-8) |
760. |
1,3,5-tris-[(2S și 2R)-2,3-epoxipropil]-1,3,5-triazin-2,4,6-(1H,3H,5H)-trionă (Nr. CAS 59653-74-6) |
761. |
Erionită (Nr. CAS 12510-42-8) |
762. |
Azbest (Nr. CAS 12001-28-4) |
763. |
Petrol (Nr. CAS 8002-05-9) |
764. |
Distilate grele (din petrol) de hidrocracare (Nr. CAS 64741-76-0), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de dimetilsulfoxid (DMSO) |
765. |
Distilate parafinice grele (din petrol), rafinate cu solvent (Nr. CAS 64741-88-4), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
766. |
Distilate parafinice ușoare (din petrol), rafinate cu solvent (Nr. CAS 64741-89-5), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
767. |
Uleiuri reziduale (din petrol), deasfaltate cu solvent (Nr. CAS 64741-95-3), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
768. |
Distilate naftenice grele (din petrol), rafinate cu solvent (Nr. CAS 64741-96-4), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
769. |
Distilate naftenice ușoare (din petrol), rafinate cu solvent (Nr. CAS 64741-97-5), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
770. |
Uleiuri reziduale (din petrol), rafinate cu solvent (Nr. CAS 64742-01-4), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
771. |
Distilate parafinice grele (din petrol), tratate cu argilă (Nr. CAS 64742-36-5), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
772. |
Distilate parafinice ușoare (din petrol), tratate cu argilă (Nr. CAS 64742-37-6), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
773. |
Uleiuri reziduale (din petrol), tratate cu argilă (Nr. CAS 64742-41-2), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
774. |
Distilate naftenice grele (din petrol), tratate cu argilă (Nr. CAS 64742-44-5), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
775. |
Distilate naftenice ușoare (din petrol), tratate cu argilă (Nr. CAS 64742-45-6), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
776. |
Distilate naftenice grele (din petrol), hidrotratate (Nr. CAS 64742-52-5), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
777. |
Distilate naftenice ușoare (din petrol), hidrotratate (Nr. CAS 64742-53-6), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
778. |
Distilate parafinice grele (din petrol), hidrotratate (Nr. CAS 64742-54-7), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
779. |
Distilate parafinice ușoare (din petrol), hidrotratate (Nr. CAS 64742-55-8), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
780. |
Distilate parafinice ușoare (din petrol), deparafinate cu solvent (Nr. CAS 64742-56-9), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
781. |
Uleiuri reziduale (din petrol), hidrotratate (Nr. CAS 64742-57-0), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
782. |
Uleiuri reziduale (din petrol), deparafinate cu solvent (Nr. CAS 64742-62-7), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
783. |
Distilate naftenice grele (din petrol), deparafinate cu solvent (Nr. CAS 64742-63-8), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
784. |
Distilate naftenice ușoare (din petrol), deparafinate cu solvent (Nr. CAS 64742-64-9), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
785. |
Distilate parafinice grele (din petrol), deparafinate cu solvent (Nr. CAS 64742-65-0), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
786. |
Ulei de reziduu (din petrol) rezultat din procesul de dezuleiere a parafinei (Nr. CAS 64742-67-2), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
787. |
Uleiul naftenice grele (din petrol), deparafinate catalitic (Nr. CAS 64742-68-3), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
788. |
Uleiul naftenice ușoare (din petrol), deparafinate catalitic (Nr. CAS 64742-69-4), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
789. |
Uleiuri parafinice grele (din petrol), deparafinate catalitic (Nr. CAS 64742-70-7), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
790. |
Uleiuri parafinice ușoare (din petrol), deparafinate catalitic (Nr. CAS 64742-71-8), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
791. |
Uleiuri naftenice grele (din petrol), deparafinate complex (Nr. CAS 64742-75-2), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
792. |
Uleiuri naftenice ușoare (din petrol), deparafinate complex (Nr. CAS 64742-76-3), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
793. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate naftenice grele, concentrate în aromatice (Nr. CAS 68783-00-6), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
794. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate parafinic grele, rafinate cu solvent (Nr. CAS 68783-04-0), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
795. |
Extracte (din petrol), dezasfaltate cu solvent din distilate parafinice grele (Nr. CAS 68814-89-1), care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
796. |
Uleiuri de lubrifiere (din petrol), C20-50, ulei de bază: neutru hidrotratat, cu vâscozitate mare (Nr. CAS 72623-85-9), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
797. |
Uleiuri de lubrifiere (din petrol), C15-30, ulei de bază: neutru hidrotratat (Nr. CAS 72623-86-0), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
798. |
Uleiuri de lubrifiere (din petrol), C20-50, ulei de bază: neutru hidrotratat (Nr. CAS 72623-87-1), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
799. |
Uleiuri de lubrifiere (Nr. CAS 74869-22-0), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
800. |
Distilate parafinice grele (din petrol), deparafinate complex (Nr. CAS 90640-91-8), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
801. |
Distilate parafinice ușoare (din petrol), deparafinate complex (Nr. CAS 90640-92-9), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
802. |
Distilate parafinice grele (din petrol), deparafinate cu solvent, tratate cu argilă (Nr. CAS 90640-94-1), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
803. |
Hidrocarburi parafinice grele, C20-50, deparafinate cu solvent, hidrotratate (Nr. CAS 90640-95-2), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
804. |
Distilate parafinice ușoare (din petrol), deparafinate cu solvent, tratate cu argilă (Nr. CAS 90640-96-3), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
805. |
Distilate parafinice ușoare (din petrol), deparafinate cu solvent, hidrotratate (Nr. CAS 90640-97-4), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
806. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate naftenice grele, hidrotratate (Nr. CAS 90641-07-9), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
807. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate parafinice grele, hidrotratate (Nr. CAS 90641-08-0), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
808. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate parafinice ușoare, hidrotratate (Nr. CAS 90641-09-1), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
809. |
Uleiuri reziduale (din petrol), deparafinate cu solvent, hidrotratate (Nr. CAS 90669-74-2), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
810. |
Uleiuri reziduale (din petrol), deparafinate catalitic (Nr. CAS 91770-57-9), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
811. |
Distilate parafinice grele (din petrol), deparafinate, hidrotratate (Nr. CAS 91995-39-0), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
812. |
Distilate parafinice ușoare (din petrol), deparafinate, hidrotratate (Nr. CAS 91995-40-3), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
813. |
Distilate (din petrol), rafinate cu solvent, hidrocracate, deparafinate (Nr. CAS 91995-45-8), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
814. |
Distilate naftenice ușoare (din petrol), rafinate cu solvent, hidrotratate (Nr. CAS 91995-54-9), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
815. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate parafinice ușoare hidrotratate (Nr. CAS 91995-73-2), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
816. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate naftenice ușoare, hidrodesulfurate (Nr. CAS 91995-75-4), care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
817. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate parafinice ușoare, tratate cu acid (Nr. CAS 91995-76-5), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
818. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate parafinice ușoare, hidrodesulfurate (Nr. CAS 91995-77-6), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
819. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din motorină ușoară de vid, hidrotratate (Nr. CAS 91995-79-8), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
820. |
Ulei de reziduuri (din petrol) rezultate din procesul de dezuleiere a parafinei, hidrotratat (Nr. CAS 92045-12-0), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
821. |
Uleiuri de lubrifiere (din petrol), C17-35, extrase cu solvent, deparafinate, hidrotratate (Nr. CAS 92045-42-6), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
822. |
Uleiuri de lubrifiere (din petrol), deparafinate cu solvent, nearomatice, hidrocracate (Nr. CAS 92045-43-7), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
823. |
Uleiuri reziduale (din petrol), hidrocracate, tratate cu acid, deparafinate cu solvent (Nr. CAS 92061-86-4), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
824. |
Uleiuri parafinice grele (din petrol), deparafinate și rafinate cu solvent (Nr. CAS 92129-09-4), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
825. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate parafinice grele, tratate cu argilă (Nr. CAS 92704-08-0), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
826. |
Uleiuri de lubrifiere parafinice (din petrol), uleiuri de bază, (Nr. CAS 93572-43-1), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
827. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate naftenice grele, hidrodesulfurate (Nr. CAS 93763-10-1), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
828. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate parafinice grele deparafinate cu solvent, hidrodesulfurate (Nr. CAS 93763-11-2), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
829. |
idrocarburi, reziduuri de distilare parafinice hidrocracate, deparafinate cu solvent (Nr. CAS 93763-38-3), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
830. |
Uleiuri de reziduuri (din petrol), rezultate din procesul de dezuleiere a parafinei, tratate cu acid (Nr. CAS 93924-31-3), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
831. |
Uleiuri de reziduuri (din petrol), rezultate din procesul de dezuleiere a parafinei, tratate cu argilă (Nr. CAS 93924-32-4), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
832. |
Hidrocarburi, C20-50, distilate de vid obținute de la hidrogenarea uleiului rezidual, (Nr. CAS 93924-61-9), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
833. |
Distilate grele (din petrol) hidrotratate, rafinate cu solvent, hidrogenate (Nr. CAS 94733-08-1), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
834. |
Distilate ușoare (din petrol) hidrocracate, rafinate cu solvent (Nr. CAS 94733-09-2), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
835. |
Uleiuri de lubrifiere (din petrol), C18-40, pe bază de distilat hidrocracat, deparafinat cu solvent (Nr. CAS 94733-15-0), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
836. |
Uleiuri de lubrifiere (din petrol), C18-40, pe bază de rafinat hidrogenat deparafinat cu solvent (Nr. CAS 94733-16-1), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
837. |
Hidrocarburi, C13-30, bogate în aromatice, distilat naftenic extras cu solvent (Nr. CAS 95371-04-3), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
838. |
Hidrocarburi, C16-32, bogate în aromatice, distilat naftenic extras cu solvent (Nr. CAS 95371-05-4), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
839. |
Hidrocarburi, C37-68, reziduuri de distilare în vid, hidrotratate, deasfaltate, deparafinate (Nr. CAS 95371-07-6), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
840. |
Hidrocarburi, C37-65, reziduuri de distilare în vid, deasfaltate, hidrotratate (Nr. CAS 95371-08-7), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
841. |
Distilate ușoare (din petrol), rafinate cu solvent, hidrocracate (Nr. CAS 97488-73-8), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
842. |
Distilate grele (petrol) hidrogenate, rafinate cu solvent (Nr.CAS 97488-74-9), care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
843. |
Uleiuri de lubrifiere (din petrol), C18-27, deparafinate cu solvent, hidrocracate (Nr. CAS 97488-95-4), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
844. |
Hidrocarburi, C17-30, reziduuri de distilare atmosferică, deasfaltate cu solvent, hidrotratate, fracții ușoare de distilare (Nr. CAS 97675-87-1), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
845. |
Hidrocarburi, C17-40, reziduuri de distilare, deasfaltate cu solvent, hidrotratate, fracții ușoare de distilare în vid (Nr. CAS 97722-06-0), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
846. |
Hidrocarburi, C13-27, naftenice ușoare, extrase cu solvent (Nr. CAS 97722-09-3), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
847. |
Hidrocarburi, C14-29, naftenice ușoare, extrase cu solvent (Nr. CAS 97722-10-6), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
848. |
Ulei de reziduuri (din petrol), rezultate din procesul de dezuleiere a parafinei, tratate cu carbon (Nr. CAS 97862-76-5), în cazul în care conține > 3 % g/g extract de DMSO |
849. |
Ulei de reziduuri (din petrol), rezultate din procesul de dezuleiere a parafinei, tratate cu acid silicic (Nr. CAS 97862-77-6), în cazul în care conține > 3 % g/g extract de DMSO |
850. |
Hidrocarburi, C27-42, dearomatizate (Nr. CAS 97862-81-2), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
851. |
Hidrocarburi, C17-30, distilate hidrotratate, fracții ușoare de distilare (Nr. CAS 97862-82-3), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
852. |
Hidrocarburi, C27-45, distilate naftenice în vid (Nr. CAS 97862-83-4), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
853. |
Hidrocarburi, C27-45, dearomatizate (Nr. CAS 97926-68-6), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
854. |
Hidrocarburi, C20-58, hidrotratate (Nr. CAS 97926-70-0), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
855. |
Hidrocarburi naftenice, C27-42 (Nr. CAS 97926-71-1), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
856. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate parafinice ușoare, tratate cu carbon (Nr. CAS 100684-02-4), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
857. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate parafinice ușoare, tratate cu argilă (Nr. CAS 100684-03-5), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
858. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din motorină de vid ușoară, tratate cu carbon (Nr. CAS 100684-04-6), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
859. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din motorină de vid ușoară, tratate cu argilă (Nr. CAS 100684-05-7), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
860. |
Uleiuri reziduale (din petrol), deparafinate cu solvent și tratate cu carbon (Nr. CAS 100684-37-5), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
861. |
Uleiuri reziduale (din petrol), deparafinate cu solvent și tratate cu argilă (Nr. CAS 100684-38-6), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
862. |
Uleiuri de lubrifiere (din petrol), C> 25, extrase cu solvent, dezasfaltate, deparafinate, hidrogenate (Nr. CAS 101316-69-2), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
863. |
Uleiuri de lubrifiere (din petrol), C17-32, extrase cu solvent, deparafinate, hidrogenate (Nr. CAS 101316-70-5), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
864. |
Uleiuri de lubrifiere (din petrol), C20-35, extrase cu solvent, deparafinate, hidrogenate (Nr. CAS 101316-71-6), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
865. |
Uleiuri de lubrifiere (din petrol), C24-50, extrase cu solvent, deparafinate, hidrogenate (Nr. CAS 101316-72-7), în cazul în care conțin > 3 % g/g extract de DMSO |
866. |
Distilate de mijloc (din petrol), desulfurate (Nr. CAS 64741-86-2), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
867. |
Motorine (din petrol), rafinate cu solvent (Nr. CAS 64741-90-8), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
868. |
Distilate de mijloc (din petrol), rafinate cu solvent (Nr. CAS 64741-91-9), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
869. |
Motorine (din petrol), tratate cu acid (Nr. CAS 64742-12-7), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
870. |
Distilate de mijloc (din petrol), tratate cu acid (Nr. CAS 64742-13-8), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
871. |
Distilate ușoare (din petrol), tratate cu acid (Nr. CAS 64741-14-9), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
872. |
Motorine (din petrol), neutralizate chimic (Nr. CAS 64742-29-6), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
873. |
Distilate de mijloc (din petrol), neutralizate chimic (Nr. CAS 64742-30-9), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
874. |
Distilate de mijloc (din petrol), tratate cu argilă (Nr. CAS 64742-38-7), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
875. |
Distilate de mijloc (din petrol), hidrotratate (Nr. CAS 64742-46-7), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
876. |
Motorine (din petrol), hidrodesulfurate (Nr. CAS 64742-79-6), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
877. |
Distilate de mijloc (din petrol), hidrodesulfurate (Nr. CAS 64742-80-9), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
878. |
Distilate (din petrol) cu punct de fierbere ridicat (greu volatil), reziduu de fracționare de la reformarea catalitică (Nr. CAS 68477-29-2), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
879. |
Distilate cu punct de fierbere intermediar (din petrol), reziduu de fracționare de la reformarea catalitică (Nr. CAS 68477-30-5), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
880. |
Distilate (petrol) cu punct de fierbere scăzut (ușor volatil), reziduu de fracționare de la reformarea catalitică (Nr. CAS 68477-31-6), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
881. |
Alcani, C12-26, cu catena ramificată și liniară (Nr. CAS 90622-53-0), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținuți nu este cancerigenă |
882. |
Distilate de mijloc (din petrol), înalt rafinate (Nr. CAS 90640-93-0), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
883. |
Distilate grele (din petrol), de reformare catalitică, concentrate în aromatice (Nr. CAS 91995-34-5), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
884. |
Motorine parafinice (Nr. CAS 93924-33-5), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
885. |
Naftă (din petrol), fracții grele, rafinate cu solvent, hidrodesulfurate (Nr. CAS 94488-96-5), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
886. |
Hidrocarburi, C16-20, distilat de mijloc hidrotratat, fracții ușoare de distilare (Nr. CAS 97675-85-9), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
887. |
Hidrocarburi, C12-20, parafinice hidrotratate, fracții ușoare de distilare (Nr. CAS 97675-86-0), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
888. |
Hidrocarburi, C11-17, naftenice ușoare, extrase cu solvent (Nr. CAS 97722-08-2), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
889. |
Motorine hidrotratate (Nr. CAS 97862-78-7), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
890. |
Distilate (din petrol) parafinice ușoare, tratate cu carbon (Nr. CAS 100683-97-4), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
891. |
Distilate (din petrol) parafinice intermediare, tratate cu carbon (Nr. CAS 100683-98-5), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
892. |
Distilate (din petrol) parafinice intermediare, tratate cu argilă (Nr. CAS 100683-99-6), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
893. |
Unsori consistente (Nr. CAS 74869-21-9), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținute nu este cancerigenă |
894. |
Gaci de parafină (din petrol) (Nr. CAS 64742-61-6), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
895. |
Gaci de parafină (din petrol), tratat cu acid (Nr. CAS 90669-77-5), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
896. |
Gaci de parafină (din petrol), tratat cu argilă (Nr. CAS 90669-78-6), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
897. |
Gaci de parafină (din petrol), hidrotratat (Nr. CAS 92062-09-4), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
898. |
Gaci de parafină (din petrol), cu punct de topire scăzut (Nr. CAS 92062-10-7), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
899. |
Gaci de parafină (din petrol), cu punct de topire scăzut, hidrotratat (Nr. CAS 92062-11-8), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
900. |
Gaci de parafină (din petrol), cu punct de topire scăzut, tratat cu carbon (Nr. CAS 97863-04-2), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
901. |
Gaci de parafină (din petrol), cu punct de topire scăzut, tratat cu argilă (Nr. CAS 97863-05-3), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
902. |
Gaci de parafină (din petrol), cu punct de topire scăzut, tratat cu acid silicic (Nr. CAS 97863-06-4), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
903. |
Gaci de parafină (din petrol), tratat cu carbon (Nr. CAS 100684-49-9), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
904. |
Petrolatum (Nr. CAS 8009-03-8), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
905. |
Petrolatum (petrol), oxidat (Nr. CAS 64743-01-7), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
906. |
Petrolatum (petrol), tratat cu oxid de aluminiu (Nr. CAS 85029-74-9), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
907. |
Petrolatum (petrol), hidrotratat (Nr. CAS 92045-77-7), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
908. |
Petrolatum (petrol), tratat cu carbon (Nr. CAS 97862-97-0), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
909. |
Petrolatum (petrol), tratat cu acid silicic (Nr. CAS 97862-98-1), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
910. |
Petrolatum (petrol), tratat cu argilă (Nr. CAS 100684-33-1), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care este obținut nu este cancerigenă |
911. |
Distilate ușoare (din petrol), de cracare catalitică (Nr. CAS 64741-59-9) |
912. |
Distilate intermediare (din petrol), de cracare catalitică (Nr. CAS 64741-60-2) |
913. |
Distilate ușoare (din petrol), de cracare termică (Nr. CAS 64741-82-8) |
914. |
Distilate ușoare (din petrol), de cracare catalitică, hidrodesulfurate (Nr. CAS 68333-25-5) |
915. |
Distilate (din petrol), de naftă ușoară de cracare cu abur (Nr. CAS 68475-80-9) |
916. |
Distilate (din petrol), distilate de petrol cracat cu abur, cracate ulterior (Nr. CAS 68477-38-3) |
917. |
Motorine (din petrol), de cracare cu abur (Nr. CAS 68527-18-4) |
918. |
Distilate de mijloc (din petrol), de cracare termică, hidrodesulfurate (Nr. CAS 85116-53-6) |
919. |
Motorine (din petrol), de cracare termică, hidrodesulfurate (Nr. CAS 92045-29-9) |
920. |
Reziduuri (din petrol), de la naftă de cracare cu abur hidrogenată (Nr. CAS 92062-00-5) |
921. |
Reziduuri (din petrol) de la distilare naftei de cracare cu abur (Nr. CAS 92062-04-9) |
922. |
Distilate ușoare (din petrol), de la cracare catalitică, degradate termic (Nr. CAS 92201-60-0) |
923. |
Reziduuri (din petrol), de la naftă de cracare cu abur saturat (Nr. CAS 93763-85-0) |
924. |
Motorine (din petrol), ușoare de vid, de cracare termică, hidrodesulfurate (Nr. CAS 97926-59-5) |
925. |
Distilate de mijloc (din petrol) de cocsificare, hidrodesulfurate (Nr. CAS 101316-59-0) |
926. |
Distilate grele (din petrol), cracate cu abur (Nr. CAS 101631-14-5) |
927. |
Reziduuri (din petrol), coloană la presiune atmosferică (Nr. CAS 64741-45-3) |
928. |
Motorine grele (din petrol), distilare în vid (Nr. CAS 64741-57-7) |
929. |
Distilate grele (din petrol), cracate catalitic (Nr. CAS 64741-61-3) |
930. |
Uleiuri percolate (din petrol), cracate catalitic (Nr. CAS 64741-62-4) |
931. |
Reziduuri (din petrol) de fracționare, de la reformare catalitică (Nr. CAS 64741-67-9) |
932. |
Reziduuri (din petrol), hidrocracate (Nr. CAS 64741-75-9) |
933. |
Reziduuri (din petrol), cracate termic (Nr. CAS 64741-80-6) |
934. |
Distilate grele (din petrol), cracate termic (Nr. CAS 64741-81-7) |
935. |
Motorine de vid (din petrol), hidrotratate (Nr. CAS 64742-59-2) |
936. |
Reziduuri (din petrol), de la hidrodesulfurare în coloană de presiune atmosferică (Nr. CAS 64742-78-5) |
937. |
Motorine grele de vid (din petrol), hidrodesulfurate (Nr. CAS 64742-86-5) |
938. |
Reziduuri (din petrol), cracate cu abur (Nr. CAS 64742-90-1) |
939. |
Reziduuri (din petrol), de distilare atmosferică (Nr. CAS 68333-22-2) |
940. |
Uleiuri percolate (din petrol), cracate catalitic, hidrodesulfurate (Nr. CAS 68333-26-6) |
941. |
Distilate intermediare (din petrol), cracate catalitic, hidrodesulfurate (Nr. CAS 68333-27-7) |
942. |
Distilate grele (din petrol), cracate catalitic, hidrodesulfurate (Nr. CAS 68333-28-8) |
943. |
Păcură, motorine din reziduurile de distilare primară, cu conținut ridicat de sulf (Nr. CAS 68476-32-4) |
944. |
Păcură reziduală (Nr. CAS 68476-33-5) |
945. |
Reziduuri (din petrol) de distilarea reziduurilor de fracționare de reformare catalitică (Nr. CAS 68478-13-7) |
946. |
Reziduuri (din petrol), motorină grea de cocsificare și motorină de vid (Nr. CAS 68478-17-1) |
947. |
Reziduuri (din petrol) grele de cocsificare și ușoare de vid (Nr. CAS 68512-61-8) |
948. |
Reziduuri (din petrol) ușoare de vid (Nr. CAS 68512-62-9) |
949. |
Reziduuri (din petrol) ușoare de cracare cu abur (Nr. CAS 68513-69-9) |
950. |
Păcură, nr. 6 (Nr. CAS 68553-00-4) |
951. |
Reziduuri (din petrol), de la instalația de distilare a fracțiilor ușoare, cu conținut scăzut de sulf (Nr. CAS 68607-30-7) |
952. |
Motorine grele (din petrol), de distilare atmosferică (Nr. CAS 68783-08-4) |
953. |
Reziduuri (din petrol) de scrubberul de cocsificare, care conțin inele aromatice condensate (Nr. CAS 68783-13-1) |
954. |
Distilate (din petrol), de la distilarea în vid a reziduurilor de petrol (Nr. CAS 68955-27-1) |
955. |
Reziduuri rășinoase (din petrol), cracate cu abur (Nr. CAS 68955-36-2) |
956. |
Distilate (din petrol) intermediare de vid (Nr. CAS 70592-76-6) |
957. |
Distilate (din petrol) ușoare de vid (Nr. CAS 70592-77-7) |
958. |
Distilate (din petrol) de vid (Nr. CAS 70592-78-8) |
959. |
Motorine grele de vid (din petrol), de cocsificare, hidrodesulfurate (Nr. CAS 85117-03-9) |
960. |
Reziduuri (din petrol) de cracare cu abur, distilate (Nr. CAS 90669-75-3) |
961. |
Reziduuri (din petrol) ușoare de vid (Nr. CAS 90669-76-4) |
962. |
Păcură grea cu conținut ridicat de sulf (Nr. CAS 92045-14-2) |
963. |
Reziduuri (din petrol), de cracare catalitică (Nr. CAS 92061-97-7) |
964. |
Distilate intermediare (din petrol), cracate catalitic, degradate termic (Nr. CAS 92201-59-7) |
965. |
Uleiuri reziduale (din petrol) (Nr. CAS 93821-66-0) |
966. |
Reziduuri, cracate cu abur, tratate termic (Nr. CAS 98219-64-8) |
967. |
Distilate de mijloc (din petrol) din domeniul complet, hidrodesulfurate (Nr. CAS 101316-57-8) |
968. |
Distilate (din petrol) parafinice ușoare (Nr. CAS 64741-50-0) |
969. |
Distilate (din petrol) parafinice grele (Nr. CAS 64741-51-1) |
970. |
Distilate (din petrol) naftenice ușoare (Nr. CAS 64741-52-2) |
971. |
Distilate (petrol) naftenice grele (Nr. CAS 64741-53-3) |
972. |
Distilate (din petrol) naftenice grele, tratate cu acid (Nr. CAS 64742-18-3) |
973. |
Distilate (din petrol) naftenice ușoare, tratate cu acid (Nr. CAS 64742-19-4) |
974. |
Distilate (din petrol) parafinice grele, tratate cu acid (Nr. CAS 64742-20-7) |
975. |
Distilate (din petrol) parafinice ușoare, tratate cu acid (Nr. CAS 64742-21-8) |
976. |
Distilate (din petrol) parafinice grele, neutralizate chimic (Nr. CAS 64742-27-4) |
977. |
Distilate (din petrol) parafinice ușoare, neutralizate chimic (Nr. CAS 64742-28-5) |
978. |
Distilate (din petrol) naftenice grele, neutralizate chimic (Nr. CAS 64742-34-3) |
979. |
Distilate (din petrol) naftenice ușoare, neutralizate chimic (Nr. CAS 64742-35-4) |
980. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate naftenice ușoare (Nr. CAS 64742-03-6) |
981. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate parafinice grele (Nr. CAS 64742-04-7) |
982. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate parafinice ușoare (Nr. CAS 64742-05-8) |
983. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din distilate naftenice grele (Nr. CAS 64742-11-6) |
984. |
Extracte (din petrol), extrase cu solvent din motorină ușoară de vid (Nr. CAS 91995-78-7) |
985. |
Hidrocarburi, C26-55, bogate în hidrocarburi aromatice (Nr. CAS 97722-04-8) |
986. |
3,3′-[[1,1′-bifenil]-4,4′diilbis(azo)]bis(4-aminonaftalen-1-sulfonat) de disodiu (Nr. CAS 573-58-0) |
987. |
4-amino-3-[[4′[(2,4-diaminofenil)azo][1,1′-bifenil-4-il]azo]-5-hidroxi-6-(fenilazo)naftalen-2,7-disulfonat de disodiu (Nr. CAS 1937-37-7) |
988. |
3,3′-[[1,1′-bifenil]-4,4′diilbis(azo)]bis[5-amino-4-hidroxinaftalen-2,7-disulfonat] de tetrasodiu (Nr. CAS 2602-46-2) |
989. |
4-o-tolilazo-o-toluidină (Nr. CAS 97-56-3) |
990. |
4-aminoazobenzen (Nr. CAS 60-09-3) |
991. |
[5-[[4′-[[2,6-dihidroxi-3-[(2-hidroxi-5-sulfofenil)azo]fenil]azo][1,1′-bifenil]-4-il]azo]salicilato(4-)]cuprat(2-) de disodiu (Nr. CAS 16071-86-6) |
992. |
Eter diglicidic de rezorcinol (Nr. CAS 101-90-6) |
993. |
1,3-difenilguanidină (Nr. CAS 102-06-7) |
994. |
Heptaclor epoxid (Nr. CAS 1024-57-3) |
995. |
4-nitrozofenol (Nr. CAS 104-91-6) |
996. |
Carbendazim (Nr. CAS 10605-21-7) |
997. |
Oxid de alil și glicidil (Nr. CAS 106-92-3) |
998. |
Aldehidă cloracetică (Nr. CAS 107-20-0) |
999. |
Hexan (Nr. CAS 110-54-3) |
1000. |
2-(2-metoxietoxi)etanol (Nr. CAS 111-77-3) |
1001. |
(+/-)-2-(2,4-diclorfenil)-3-(1H-1,2,4-triazol-1-il)propil-1,1,2,2-tetrafluoretileter (Nr. CAS 112281-77-3) |
1002. |
4-[4-(1,3-dihidroxiprop-2-il)fenilamino]-1,8-dihidroxi-5-nitroantrachinonă (Nr. CAS 114565-66-1) |
1003. |
5,6,12,13-tetraclorantra(2,1,9-def:6,5,10-d′e′f′′)diizochinolein-1,3,8,10(2H,9H)-tetronă (Nr. CAS 115662-06-1) |
1004. |
Fosfat de tris(2-cloretil) (Nr. CAS 115-96-8) |
1005. |
4′-etoxi-2-benzimidazolanilidă (Nr. CAS 120187-29-3) |
1006. |
Dihidroxid de nichel (Nr. CAS 12054-48-7) |
1007. |
N,N-dimetilanilină (Nr. CAS 121-69-7) |
1008. |
Simazină (Nr. CAS 122-34-9) |
1009. |
Bis(ciclopentadienil)-bis(2,6-difluor-3-(pirol-1-il)-fenil)titan (Nr. CAS 125051-32-3) |
1010. |
N,N,N′N′-tetraglicidil-4,4′-diamino-3,3′-dietildifenilmetan (Nr. CAS 130728-76-6) |
1011. |
Pentaoxid de divanadiu (Nr. CAS 1314-62-1) |
1012. |
Săruri alcaline de pentaclorfenol (Nr. CAS 131-52-2 și 7778-73-6) |
1013. |
Fosfamidon (Nr. CAS 13171-21-6) |
1014. |
N-(triclormetiltio)ftalimidă (Nr. CAS 133-07-3) |
1015. |
N-2-naftilanilină (Nr. CAS 135-88-6) |
1016. |
Ziram (Nr. CAS 137-30-4) |
1017. |
1-bromo-3,4,5-trifluorbenzen (Nr. CAS 138526-69-9) |
1018. |
Propazină (Nr. CAS 139-40-2) |
1019. |
Tricloracetat de 3-(4-clorfenil)-1,1-dimetiluroniu; monuron-TCA (Nr. CAS 104-41-0) |
1020. |
Izoxaflutol (Nr. CAS 141112-29-0) |
1021. |
Kresoxim-metil (Nr. CAS 143390-89-0) |
1022. |
Clordeconă (Nr.CAS 143-50-0) |
1023. |
9-vinilcarbazol (Nr. CAS 1484-13-5) |
1024. |
Acid 2-etilhexanoic (Nr. CAS 149-57-5) |
1025. |
Monuron (Nr. CAS 150-68-5) |
1026. |
Clorură de morfolin-4-carbonil (Nr. CAS 15159-40-7) |
1027. |
Daminozid (Nr. CAS 1596-84-5) |
1028. |
Alaclor (Nr. CAS 15972-60-8) |
1029. |
Produs de condensare UVCB a clorurii de tetracis-hidroximetilfosfoniu, a ureii și a oleoalchilaminei C16-18 hidrogenate distilate (Nr. CAS 166242-53-1) |
1030. |
Ioxinil (Nr. CAS 1689-83-4) |
1031. |
3,5-dibromo-4-hidroxibenzonitril (Nr. CAS 1689-84-5) |
1032. |
Octanoat de 2,6-dibromo-4-cianofenil (Nr. CAS 1689-99-2) |
1033. |
[4-[[4-(dimetilamino)fenil][4-[etil(3-sulfonatbenzil)amino]fenil]metilen] ciclohexa-2,5-dien-1-iliden](etil) (3-sulfonatobenzil)amoniu, sarea de sodiu (Nr. CAS 1694-09-3) |
1034. |
5-cloro-1,3-dihidro-2H-indol-2-onă (Nr. CAS 17630-75-0) |
1035. |
Benomil (Nr. CAS 17804-35-2) |
1036. |
Clortalonil (Nr. CAS 1897-45-6) |
1037. |
N′-(4-clor-o-tolil)-N,N-dimetilformamidină monoclorhidrat (Nr. CAS 19750-95-9) |
1038. |
4,4′-metilenbis(2-etilanilină) (Nr. CAS 19900-65-3) |
1039. |
Valinamidă (Nr. CAS 20108-78-5) |
1040. |
[(p-toliloxi)metil]oxiran (Nr. CAS 2186-24-5) |
1041. |
[(m- toliloxi)metil]oxiran (Nr. CAS 2186-25-6) |
1042. |
Oxid de 2,3-epoxipropil și de o-tolil (Nr. CAS 2210-79-9) |
1043. |
[(toliloxi)metil]oxiran, oxid de glicidil și de tolil (Nr. CAS 26447-14-3) |
1044. |
Dialat (Nr. CAS 2303-16-4) |
1045. |
2,4-dibromobutanoat de benzil (Nr. CAS 23085-60-1) |
1046. |
Trifluoriodometan (Nr. CAS 2314-97-8) |
1047. |
Tiofanat-metil (Nr. CAS 23564-05-8) |
1048. |
Dodecacloropentaciclo[5.2.1.02,6.03,9.05,8]decan (Nr.CAS 2385-85-5) |
1049. |
Propizamidă (Nr.CAS 23950-58-5) |
1050. |
Butil glicidil eter (Nr.CAS 2426-08-6) |
1051. |
2,3,4-triclorbut-1-enă (Nr. CAS 2431-50-7) |
1052. |
Chinometionat (Nr. CAS 2439-01-2) |
1053. |
Monohidrat de (-)-(1R,2S)-(1,2-epoxipropil) fosfonat de (R)-α-feniletilamoniu (Nr. CAS 25383-07-7) |
1054. |
5-etoxi-3-triclormetil-1,2,4-tiadiazol (Nr. CAS 2593-15-9) |
1055. |
Colorant C.I. Disperse Yellow 3 (Nr. CAS 2832-40-8) |
1056. |
1,2,4-triazol (Nr. CAS 288-88-0) |
1057. |
Aldrin (Nr. CAS 309-00-2) |
1058. |
Diuron (Nr. CAS 330-54-1) |
1059. |
Linuron (Nr. CAS 330-55-2) |
1060. |
Carbonat de nichel (Nr. CAS 3333-67-3) |
1061. |
3-(4-izopropilfenil)-1,1-dimetiluree (Nr. CAS 34123-59-6) |
1062. |
Iprodion (Nr. CAS 36734-19-7) |
1063. |
Octanoat de 4-ciano-2,6-diiodofenil (Nr. CAS 3861-47-0) |
1064. |
5-(2,4-dioxo-1,2,3,4-tetrahidropirimidin)-3-fluor-2-hidroximetiltetrahidrofuran (Nr. CAS 41107-56-6) |
1065. |
Aldehidă crotonică (Nr. CAS 4170-30-3) |
1066. |
N-etoxicarbonil-N-(p-olilsulfonil)azanidă de hexahidrociclopenta(c)pirol-1-(1H)-amoniu (Nr. CAS 418-350-1) |
1067. |
4,4′-carbonimidoilbis[N,N-dimetilanilină] (Nr. CAS 492-80-8) |
1068. |
DNOC (Nr. CAS 534-52-1) |
1069. |
Clorură de toluidin (Nr. CAS 540-23-8) |
1070. |
Sulfat de toluidină (1:1) (Nr. CAS 540-25-0) |
1071. |
2-(4-terț-butilfenil)etanol (Nr. CAS 5406-86-0) |
1072. |
Fention (Nr. CAS 55-38-9) |
1073. |
Clordan pur (Nr. CAS 57-74-9) |
1074. |
Hexan-2-onă (Nr. CAS 591-78-6) |
1075. |
Fenarimol (Nr. CAS 60168-88-9) |
1076. |
Acetamidă (Nr. CAS 60-35-5) |
1077. |
N-ciclohexil-N-metoxi-2,5-dimetil-3-furamidă (Nr. CAS 60568-05-0) |
1078. |
Dieldrin (Nr. CAS 60-57-1) |
1079. |
4,4′-izobutiletilidendifenol (Nr. CAS 6807-17-6) |
1080. |
Clordimeform (Nr. CAS 6164-98-3) |
1081. |
Amitrol (Nr. CAS 61-82-5) |
1082. |
Carbaril (Nr. CAS 63-25-2) |
1083. |
Distilate ușoare (din petrol), hidrocracate (Nr. CAS 64741-77-1) |
1084. |
Bromură de 1-etil-1-metilmorfolin (Nr. CAS 65756-41-4) |
1085. |
(3-clorfenil)-(4-metoxi-3-nitrofenil)metanonă (Nr. CAS 66938-4 1-8) |
1086. |
Combustibili diesel (Nr. CAS 68334-30-5), cu excepția cazului în care se cunoaște istoricul complet al rafinării și se poate dovedi că substanța din care sunt obținuți nu este cancerigenă |
1087. |
Păcură nr. 2 (Nr. CAS 68476-30-2) |
1088. |
Păcură nr. 4 (Nr. CAS 68476-31-3) |
1089. |
Combustibili diesel nr. 2 (Nr. CAS 68476-34-6) |
1090. |
2,2-dibrom-2-nitroetanol (Nr. CAS 69094-18-4) |
1091. |
Bromură de 1-etil-1-metilpirolidin (Nr. CAS 69227-51-6) |
1092. |
Monocrotofos (Nr. CAS 6923-22-4) |
1093. |
Nichel (Nr. CAS 7440-02-0) |
1094. |
Bromometan (Nr. CAS 74-83-9) |
1095. |
Clormetan (Nr. CAS 74-87-3) |
1096. |
Iodmetan (Nr. CAS 74-88-4) |
1097. |
Brometan (Nr. CAS 74-96-4) |
1098. |
Heptaclor (Nr. CAS 76-44-8) |
1099. |
Hidroxid de fentin (Nr. CAS 76-87-9) |
1100. |
Sulfat de nichel (Nr. CAS 7786-81-4) |
1101. |
3,5,5-trimetilciclohex-2-enonă (Nr. CAS 78-59-1) |
1102. |
2,3-dicloropropenă (Nr. CAS 78-88-6) |
1103. |
Fluazifop-P-butil (Nr. CAS 79241-46-6) |
1104. |
Acid (S)-2,3-dihidro-1H-indol-carboxilic (Nr. CAS 79815-20-6) |
1105. |
Toxafen (Nr. CAS 8001-35-2) |
1106. |
Clorhidrat de (4-hidrazinofenil)-N-metilmetansulfonamidă (Nr. CAS 81880-96-8) |
1107. |
Colorant C.I. Solvent Yellow 14 (Nr. CAS 842-07-9) |
1108. |
Clozolinat (Nr. CAS 84332-86-5) |
1109. |
Alcani, C10-13, cloro- (Nr. CAS 85535-84-8) |
1110. |
Pentaclorfenol (Nr. CAS 87-86-5) |
1111. |
2,4,6-triclorfenol (Nr. CAS 88-06-2) |
1112. |
Clorură de dietilcarbamoil (Nr. CAS 88-10-8) |
1113. |
1-vinil-2-pirolidonă (Nr. CAS 88-12-0) |
1114. |
Miclobutanil; 2-(4-clorfenil)-2-(1H-1,2,4-triazol-1-ilmetil)hexanenitril (Nr. CAS 88671-89-0) |
1115. |
Acetat de fentin (Nr. CAS 900-95-8) |
1116. |
Bifenil-2-ilamină (Nr. CAS 90-41-5) |
1117. |
Monoclorhidrat de trans-4-ciclohexil-L-prolină (Nr. CAS 90657-55-9) |
1118. |
Diizocianat de 2-metil-m-fenilen (Nr. CAS 91-08-7) |
1119. |
Diizocianat de 4-metil-m-fenilen (Nr. CAS 584-84-9) |
1120. |
Diizocianat de m-toliliden (Nr. CAS 26471-62-5) |
1121. |
Carburanți pentru avioane cu reacție, extracție cu solvent de cărbune, hidrocracați, hidrogenați (Nr. CAS 94114-58-6) |
1122. |
Carburanți diesel, extracție cu solvent de cărbune, hidrocracați, hidrogenați (Nr. CAS 94114-59-7) |
1123. |
Smoală (Nr. CAS 61789-60-4), în cazul în care conține > 0,005 % g/g benzo[a]piren |
1124. |
2-butanon-oximă (Nr. CAS 96-29-7) |
1125. |
Hidrocarburi, C16-20, reziduu de distilare parafinică, hidrocracate, deparafinate cu solvent (Nr. CAS 97675-88-2) |
1126. |
α,α-diclortoluen (Nr. CAS 98-87-3) |
1127. |
Lână minerală, cu excepția celei specificate în alte prevederi ale prezentei anexe; [fibre de sticlă (de silicați) artificiale cu orientare aleatorie, cu un conținut de oxizi alcalini și oxizi alcalinopământoși (Na2O + K2O + CaO + MgO + BaO) mai mare de 18 % procente de greutate] |
1128. |
Produși de reacție ai acetofenonei cu formaldehidă, ciclohexilamină, metanol și acid acetic (Nr. CE 406-230-1) |
1129. |
Săruri de 4,4′-carbonimidoilbis[N,N-dimetilanilină] |
1130. |
1,2,3,4,5,6-hexaclorciclohexani, cu excepția celor specificați în alte prevederi ale prezentei anexe |
1131. |
Bis(7-acetamid-2-(4-nitro-2-oxidofenilazo)-3-sulfonat-1-naftolat)cromat(1-) de trisodiu (Nr. CE 400-810-8) |
1132. |
Amestec de: 4-alil-2,6-bis(2,3-epoxipropil)fenol, 4-alil-6-(3-(6-(3-(4-alil-2,6-bis(2,3-epoxipropil)-fenoxi)2-hidroxipropil)-4-alil-2-(2,3-epoxipropil)fenoxi)-2-hidroxipropil)-4-alil-2-(2,3-epoxipropil)-fenoxi-2-hidroxipropil-2-(2,3-epoxipropil)fenol, 4-alil-6-(3-(4-alil-2,6-bis(2,3-epoxipropil)fenoxi)-2-hidroxipropil)-2-(2,3-epoxipropil)fenoxi)fenol și 4-alil-6-(3-(6-(3-(4-alil-2,6-bis(2,3-epoxipropil)-fenoxi)-2-hidroxipropil)-4-alil-2-(2,3-epoxipropil)fenoxi)2-hidroxipropil)-2-(2,3-epoxipropil)fenol (Nr. CE 417-470-1) |
1133. |
Ulei de rădăcină de costus (Saussurea lappa Clarke) (Nr. CAS 8023-88-9), în cazul în care se utilizează ca ingredient de parfumare |
1134. |
7-etoxi-4-metilcumarină (Nr. CAS 87-05-8), în cazul în care se utilizează ca ingredient de parfumare |
1135. |
Hexahidrocumarină (Nr. CAS 700-82-3), în cazul în care se utilizează ca ingredient de parfumare |
1136. |
►M57 Exudatul de Myroxylon pereirae (Royle) Klotzch (balsam de Peru, brut); (Nr. CAS 8007-00-9), în cazul în care se utilizează ca ingredient de parfumare ◄ |
Nr. de ordine |
Denumirea chimică |
Nr. CAS Nr. CE |
1137 |
nitrit de izobutil |
542-56-3 |
1138 |
izopren (stabilizat) (2-metil-1,3-butadienă) |
78-79-5 |
1139 |
1-bromopropan bromură de n-propil |
106-94-5 |
1140 |
cloropren (stabilizat) (2-clorobuta-1,3-dienă) |
126-99-8 |
1141 |
1,2,3-tricloropropan |
96-18-4 |
1142 |
etilenglicoldimetileter (EGDME) |
110-71-4 |
1143 |
dinocap (ISO) |
39300-45-3 |
1144 |
diaminotoluen, produs tehnic –amestec de [4-metil-m-fenilen-diamină] (1) și [2-metil-m-fenilen-diamină] (2) |
25376-45-8 |
1145 |
triclorură de p-clorbenzen |
5216-25-1 |
1146 |
difenileter; derivat octabromurat |
32536-52-0 |
1147 |
1,2-bis(2-metoxietoxi)etan trietilenglicoldimetileter (TEGDME) |
112-49-2 |
1148 |
tetrahidrotiopiran-3-carboxaldehidă |
61571-06-0 |
1149 |
4,4′-bis(dimetilamino)benzofenonă (cetona lui Michler) |
90-94-8 |
1150 |
4-metilbenzen-sulfonat de (S)-oxiranmetanol, |
70987-78-9 |
1151 |
acid 1,2-benzendicarboxilic, ester dipentilic, ramificat și liniar [1] |
84777-06-0 [1] |
ftalat de n-pentil-izopentil [2] |
-[2] |
|
ftalat de di-n-pentil [3] |
131-18-0 [3] |
|
ftalat de diizopentil [4] |
605-50-5 [4] |
|
1152 |
ftalat de butil benzil (BBP) |
85-68-7 |
1153 |
acid 1,2-benzendicarboxilic di-C 7-11, alchil esteri ramificați și liniari |
68515-42-4 |
1154 |
un amestec de: disodiu 4-(3-etoxicarbonil-4-(5-(3-etoxicarbonil-5-hidroxi-1-(4-sulfonatfenil) pirazol-4-il)penta-2,4,-dieniliden)-4,5-dihidro-5-oxopirazol-1-il)benzensulfonat și trisodiu 4-(3-etoxicarbonil-4-(5-(3-etoxicarbonil-5-oxido-1-(4-sulfonatfenil)pirazol-4-il)penta-2,4-dieniliden)-4,5-dihidro-5-oxopirazol-1-il)benzensulfonat |
Nr. CE 402-660-9 |
1155 |
dihidroclorură de diclorură de dipiridin (metilenbis(4,1-fenilenazo(1-(3-(dimetilamino)propil)-1,2-dihidro-6-hidroxi-4-metil-2-oxopiridină-5,3-diil)]}-1,1′ |
Nr. CE 401-500-5 |
1156 |
2-[2-hidroxi-3-(2-clorfenil)carbamoil-1-naftilazo]-7-[2-hidroxi-3-(3-metilfenil)-2-[2-hidroxi-3-(3-metilfenil)-carbamoil-1-naftilazo]-7-[2-hidroxi-3-(3-metilfenil)-carbamoil-1-naftilazo]fluoren-9-onă |
Nr. CE 420-580-2 |
1157 |
azafenidină |
68049-83-2 |
1158 |
2,4,5-trimetilanilină [1] |
137-17-7 [1] |
hidroclorură de 2,4,5-trimetilanilină [2] |
21436-97-5 [2] |
|
1159 |
4,4′-tiodianilină și sărurile sale |
139-65-1 |
1160 |
4,4′-oxidianilină (p-aminofenil eter) și sărurile sale |
101-80-4 |
1161 |
N,N,N′,N′-tetrametil-4,4′-metilendianilină |
101-61-1 |
1162 |
6-metoxi-m-toluidină p-cresidină |
120-71-8 |
1163 |
3-etil-2-metil-2-(3-metilbutil)-1,3-oxazolidină |
143860-04-2 |
1164 |
un amestec de: 1,3,5-tris(3-aminometilfenil)-1,3,5-(1H,3H,5H)-triazin-2,4,6-trionă și un amestec de oligomeri de 3,5-bis(3-aminometilfenil)-1-poli[3,5-bis(3-aminometilfenil)-2,4,6-trioxo-1,3,5-(1H,3H,5H)-triazin-1-il]-1,3,5-(1H,3H,5H)-triazin-2,4,6-trionă |
Nr. CE 421-550-1 |
1165 |
2-nitrotoluen |
88-72-2 |
1166 |
tributil fosfat |
126-73-8 |
1167 |
naftalină |
91-20-3 |
1168 |
nonifenol [1] |
25154-52-3 [1] |
4-nonifenol, ramificat [2] |
84852-15-3 [2] |
|
1169 |
1,1,2-tricloretan |
79-00-5 |
1170 |
pentacloretan |
76-01-7 |
1171 |
clorură de viniliden (1,1-dicloretilenă) |
75-35-4 |
1172 |
clorură de alil (3-cloropropan) |
107-05-1 |
1173 |
1,4-diclorbenzen (p-diclorbenzen) |
106-46-7 |
1174 |
eter bis(2-cloretil) |
111-44-4 |
1175 |
fenol |
108-95-2 |
1176 |
bisfenol A (4,4′-izopropilidendifenol) |
80-05-7 |
1177 |
trioximetilen (1,3,5-trioxan) |
110-88-3 |
1178 |
propargit (ISO) |
2312-35-8 |
1179 |
1-cloro-4-nitrobenzen |
100-00-5 |
1180 |
molinat (ISO) |
2212-67-1 |
1181 |
fenpropimorf |
67564-91-4 |
▼M50 ————— |
||
1183 |
izocianat de metil |
624-83-9 |
1184 |
N,N-dimetilanilin tetrakis(pentafluorfenil)borat |
118612-00-3 |
1185 |
O,O′-(etenilmetilsilen) di[(4-metilpentan-2-onă) oximă] |
Nr. CE 421-870-1 |
1186 |
un amestec 2:1 de: 4-(7-hidroxi-2,4,4-trimetil-2-cromanil)rezorcinol-4-il-tris(6-diazo-5,6-dihidro-5-oxonaftalen-1-sulfonat) și 4-(7-hiodroxi-2,4,4-trimetil-2-cromanil)resorcinolbis(6-diazo-5,6-dihidro-5-oxonaftalen-1-sulfonat) |
140698-96-0 |
1187 |
un amestec de: produs de reacție de 4,4′-metilenbis[2-(4-hidroxibenzil)-3,6-dimetilfenol] și 6-diazo-5,6-dihidro-5-oxo-naftalensulfonat (1:2) și produs de reacție de 4,4′-metilenbis[2-(4-hidroxibenzil)-3,6-dimetilfenol] și 6-diazo-5,6-dihidro-5-oxonaftalensulfonat (1:3) |
Nr. CE 417-980-4 |
1188 |
clorhidrat de verde de malachit [1] |
569-64-2 [1] |
oxalat de verde de malachit [2] |
18015-76-4 [2] |
|
1189 |
1-(4-clorfenil)-4,4-dimetil-3-(1,2,4-triazol-1-ilmetil)pentan-3-ol |
107534-96-3 |
1190 |
5-(3-butiril-2,4,6-trimetilfenil)-2-[1-(etoxiimino)propil]-3-hidroxiciclohex-2-an-1-onă |
138164-12-2 |
1191 |
trans-4-fenil-L-prolină |
96314-26-0 |
1192 |
heptanoat de bromoxinil (ISO) |
56634-95-8 |
1193 |
un amestec de: 5-[(4-[(7-amino-1-hidroxi-3-sulfo-2-naftil) azo]-2,5-dietoxifenil)azo]-2[(3-fosfonofetil)azo]-acid benzoic și 5-[(4-[(7-amino-1-hidroxi-3-sulfo-2-naftil)azo]-2,5-dietoxifenil)azo]-3-[(3-fosfonofenil) azo]-acid benzoic |
163879-69-4 |
1194 |
2-{4-(2-amoniopropilamino)–6-[4-hidroxi-3-(5-metil-2-metoxi-4-sulfamoilfenilazo)–2-sulfonatonaft-7-ilamino]-1,3,5-triazin-2-ilamino}–2-aminopropil formiat |
Nr. CE 424-260-3 |
1195 |
5-nitro-o-toluidină |
99-55-8 [1] |
clorhidrat de 5-nitro-o-toluidină |
51085-52-0 [2] |
|
1196 |
1-(1-naftilmetil)quinolin clorură |
65322-65-8 |
1197 |
(R)-5-bromo-3-(1-metil-2-pirolidinilmetil)-1H-indol |
143322-57-0 |
1198 |
pimetrozin (ISO) |
123312-89-0 |
1199 |
oxadiargil (ISO) |
39807-15-3 |
1200 |
clortoluron (3-(3-cloro-p-tolil)-1,1-dimetiluree |
15545-48-9 |
1201 |
N-[2-(3-acetil-5-nitrotiofen-2-ilazo)-5-dietilaminofenil] acetamidă |
Nr. CE 416-860-9 |
1202 |
1,3-bis(vinilsulfonilacetamido)-propan |
93629-90-4 |
1203 |
p-fenetidină (4-etoxianilină) |
156-43-4 |
1204 |
p-fenilendiamină și sărurile sale |
108-45-2 |
1205 |
reziduuri (gudron de huilă), distilare de ulei de creozot, în cazul în care conține > 0,005 % w/w benzo[a]piren |
92061-93-3 |
1206 |
ulei de creozot, fracție acenaftenică, ulei de spălare, în cazul în care conține > 0,005 % w/w benzo[a]piren |
90640-84-9 |
1207 |
ulei de creozot, în cazul în care conține > 0,005 % w/w benzo[a]piren |
61789-28-4 |
1208 |
creozot, în cazul în care conține > 0,005 % w/w benzo[a]piren |
8001-58-9 |
1209 |
ulei de creozot, distilat cu punct de fierbere ridicat, ulei de spălare, în cazul în care conține > 0,005 % w/w benzo[a]piren |
70321-79-8 |
1210 |
reziduuri de extracte (huilă), acid de ulei de creozot, reziduuri de extracte de ulei de spălare, în cazul în care conține > 0,005 % w/w benzo[a]piren |
122384-77-4 |
1211 |
ulei de creozot, distilat cu punct de fierbere scăzut, ulei de spălare, în cazul în care conține > 0,005 % w/w benzo[a]piren |
70321-80-1 |
1212 |
6-Metoxi-2,3-piridindiamină și clorhidratul său, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
94166-62-8 |
1213 |
2,3-Naftalendiol, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
92-44-4 |
1214 |
2,4-Diaminodifenilamină, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
136-17-4 |
1215 |
2,6-Bis(2-hidroxietoxi)-3,5-piridindiamină și clorhidratul său, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
117907-42-3 |
1216 |
2-metoximetil-p-aminofenol și clorhidratul său, în cazul utilizării ca substanță în produsele de colorare a părului |
29785-47-5 |
1217 |
4,5-Diamino-1-metilpirazol și clorhidratul său, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
20055-01-0 |
1218 |
Sulfat de 4,5-diamino-1-[(4-clorfenil)metil)-1H-pirazol, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
163183-00-4 |
1219 |
4-Clor-2-aminofenol, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
95-85-2 |
1220 |
4-Hidroxiindol, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
2380-94-1 |
1221 |
4-Metoxitoluen-2,5-diamină și clorhidratul său, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
56496-88-9 |
1222 |
Sulfat de 5-amino-4-fluor-2-metilfenol, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
163183-01-5 |
1223 |
N,N-Dietil-m-aminofenol, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
91-68-9 |
1224 |
N,N-Dimetil-2,6-piridindiamină și clorhidratul său, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
|
1225 |
N-Ciclopentil-m-aminofenol, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
104903-49-3 |
1226 |
N-(2-Metoxietil)-p-fenilendiamină și clorhidratul său, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
72584-59-9 |
1227 |
2,4-Diamino-5-metilfenetol și clorhidratul său, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
113715-25-6 |
1228 |
1,7-Naftalendiol, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
575-38-2 |
1229 |
Acid 3,4-Diaminobenzoic, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
619-05-6 |
1230 |
2-Aminometil-p-aminofenol și clorhidratul său, în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
79352-72-0 |
1231 |
Solvent Red 1 (CI 12150), în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
1229-55-6 |
1232 |
Acid Orange 24 (CI 20170), în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
1320-07-6 |
1233 |
Acid Red 73 (CI 27290), în cazul utilizării în produsele de colorare a părului |
5413-75-2 |
1234 |
PEG-3,2′,2′-di-p-fenilendiamină |
144644-13-3 |
1235 |
6-Nitro-o-toluidină |
570-24-1 |
1236 |
HC Yellow nr. 11 |
73388-54-2 |
1237 |
HC Orange nr. 3 |
81612-54-6 |
1238 |
HC Green nr. 1 |
52136-25-1 |
1239 |
HC Red nr. 8 și sărurile sale |
97404-14-3, 13556-29-1 |
1240 |
Tetrahidro-6-nitrochinoxalin și sărurile sale |
158006-54-3, 41959-35-7 |
1241 |
Disperse Red 15, cu excepția cazului în care este impuritate în Disperse Violet 1 |
116-85-8 |
1242 |
4-amino-3-fluorofenol |
399-95-1 |
1243 |
N,N′-dihexadecil-N,N′-bis(2-hidroxietil)propandiamidă Bishidroxietil Biscetil Malonamidă |
149591-38-8 |
1244 |
1-metil-2,4,5-trihidroxibenzen (CAS nr. 1124-09-0) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1245 |
2,6-dihidroxi-4-metilpiridină (CAS nr. 4664-16-8) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1246 |
5-hidroxi-1,4-benzodioxan și sărurile sale (CAS nr. 10288-36-5) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1247 |
3,4- metilendioxifenol (CAS nr. 533-31-3) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1248 |
3,4-metilendioxianilină (CAS nr. 14268-66-7) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1249 |
Hidroxipiridinonă (CAS nr. 822-89-9) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1250 |
3-nitro-4-aminofenoxietanol (CAS nr. 50982-74-6) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1251 |
2-metoxi-4-nitrofenol (CAS nr. 3251-56-7) (4-nitroguaiacol) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1252 |
C.I. Acid Black 131 (CAS nr. 12219-01-1) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1253 |
1,3,5-trihidroxibenzen (CAS nr. 108-73-6) (Floroglucină) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1254 |
1,2,4-triacetat de benzen (CAS nr. 613-03-6) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1255 |
2,2’-iminobisetanol, produși de reacție cu epiclorhidrină și 2-nitro-1,4-benzendiamină (CAS nr. 68478-64-8) și (CAS nr. 158571-58-5) (HC Blue nr. 5) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1256 |
N-metil-1,4-diaminoantrachinonă, produși de reacție cu epiclorhidrină și monoetanolamină (CAS nr. 158571-57-4) (HC Blue nr. 4) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1257 |
Acid 4-aminobenzensulfonic (CAS nr. 121-57-3) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1258 |
3,3'-(sulfonilbis[(2-nitro-4,1-fenilen)imino)]bis(6-(fenilamino)-benzensulfonat disodic și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1259 |
Bromură de 3(sau 5)-[[4-[benzilmetilamino]fenil]azo]-1,2-(sau 1,4)-dimetil-1H-1,2,4-triazol și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1260 |
(2,2'-[[3-cloro-4-[(2,6-dicloro-4-nitrofenil)azo]fenil]imino]bisetanol (CAS nr. 23355-64-8) (Disperse Brown 1) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1261 |
Metilsulfat de 2-[[4-[etil(2-hidroxietil)amino]fenil]azo]-6-metoxi-3-metilbenzotiazol și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1262 |
2-[(4-cloro-2-nitrofenil)azo]-N-(2-metoxifenil)-3-oxobutiramidă (CAS nr. 13515-40-7) (Pigment Yellow 73) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1263 |
2,2'-[3,3'-dicloro[1,1'-bifenil]-4,4'-diil)bis(azo)]bis[3-oxo-N-fenilbutiramidă] (CAS nr. 6358-85-6) (Pigment Yellow 12) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1264 |
Acid 2,2’-(1,2-etenodiil)bis[5-[(4-etoxifenil)azo]benzensulfonic și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1265 |
2,3-dihidro-2,2-dimetil-6-[[4-(fenilazo)-1-naftalenil]azo]-1H-pirimidină (CAS nr. 4197-25-5) (Solvent Black 3) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1266 |
Acid 3(sau 5)-[[4-[(7-amino-1-hidroxi-3-sulfonato-2-naftil)azo]-1-naftil]azo]salicilic și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1267 |
Acid 7,7’-(carbonildiimino)bis(4-hidroxi-3-[(2-sulfo-4-[(4-sulfofenil)azo)fenil)azo)- 2-naftalinsulfonic și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1268 |
[μ-[[7,7’-iminobis[4-hidroxi-3-[[2-hidroxi-5-(N-metilsulfamoil)fenil]azo]naftaleno-2-sulfonato]](6-)]]dicuprat(2-) de disodiu și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1269 |
3-[(4-acetamidofenil)azo]-4-hidroxi-7-[[[[5-hidroxi-6-(fenilazo)-7-sulfonato-2-naftil]amino]carbonil]amino]naftaleno-2-sulfonat6 de disodiu și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1270 |
Acid 2-naftalenosulfonic, 7,7’-(carbonildiimino)bis(4-hidroxi-3-[(2-sulfo-4-[(4-sulfofenil)azo)fenil)azo)- (CAS nr. 25188-41-4) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1271 |
N-[4-[bis[4-(dietilamino)fenil]metilen]-2,5-ciclohexadien-1-iliden]-N-etiletanaminiu și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1272 |
2-[[(4-metoxifenil)metilhidrazono]metil]-1,3,3-trimetil-3H-indoliu și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1273 |
2-[2-[[(2,4-dimetoxifenil)amino]etenil]-1,3,3-trimetil-3H-indoliu și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1274 |
Nigrozină solubilă în alcool (CAS nr. 11099-03-9) (Solvent Black 5), în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1275 |
Clorură de 3,7-bis(dietilamino)-fenoxazin-5-iu (CAS nr. 47367-75-9) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1276 |
9-(dimetilamino)benzo[a]fenoxazin-7-iu și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1277 |
6-amino-2-(2,4-dimetilfenil)-1H-benzo[de]izochinolin-1,3(2H)-dionă (CAS nr. 2478-20-8) (Solvent Yellow 44) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1278 |
1-amino-4-[[4-[(dimetilamino)metil]fenil]amino] antrachinonă (CAS nr. 12217-43-5) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1279 |
Acid lacaic (CI Natural Red 25) (CAS nr. 60687-93-6) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1280 |
Acid 5-[(2,4-dinitrofenil)amino]-2-(fenilamino)-benzensulfonic (CAS nr. 15347-52-1) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1281 |
4-[(4-nitrofenil)azo]anilină (CAS nr. 730-40-5) (Disperse Orange 3) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1282 |
4-nitro-m-fenilendiamină (CAS nr. 5131-58-8) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1283 |
1-amino-4-(metilamino)-9,10-antracendionă (CAS nr. 1220-94-6) (Disperse Violet 4) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1284 |
N-metil-3-nitro-p-fenilendiamină (CAS nr. 2973-21-9) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1285 |
N1-(2-hidroxietil)-4-nitro-o-fenilendiamină (CAS nr. 56932-44-6) (HC Yellow nr. 5) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1286 |
N1-(tris(hidroximetil)]metil-4-nitro-1,2-fenilendiamină (CAS nr. 56932-45-7) (HC Yellow nr. 3) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1287 |
2-nitro-N-hidroxietil-p-anisidină (CAS nr. 57524-53-5) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1288 |
N,N’-dimetil-N-hidroxietil-3-nitro-p-fenilendiamină (CAS nr. 10228-03-2) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1289 |
3-(N-metil-N-(4-metilamino-3-nitrofenil)amino)propano-1,2-diol (CAS nr. 93633-79-5) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1290 |
Acid 4-etilamino-3-nitrobenzoic (CAS nr. 2788-74-1) (N-etil-3-nitro PABA) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1291 |
[8-[(4-amino-2-nitrofenil)azo]-7-hidroxi-2-naftil]trimetilamoniu și sărurile sale, cu excepția Basic Red 118 (CAS nr. 71134-97-9) ca impuritate în Basic Brown 17, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1292 |
5-[(4-(dimetilamino)fenil)azo)-1,4-dimetil-1H-1,2,4-triazoliu și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1293 |
4-(fenilazo), m-fenilendiamină (CAS nr. 495-54-5) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1294 |
4-metil-6-(fenilazo)- 1,3-benzendiamină și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1295 |
Acid 5-(acetilamino)-4-hidroxi-3-[(2-metilfenil)azo)-2,7-naftalindisulfonic și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1296 |
4,4’-[(4-metil-1,3-fenilen)bis(azo)]bis(6-metil-1,3-benzenodiamină (CAS nr. 4482-25-1) (Basic Brown 4) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1297 |
3-[(4-[(diamino(fenilazo)fenil)azo)-2-metilfenil)azo)-N,N,N-trimetilbenzen amoniu și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1298 |
3-[(4-[(diamino(fenilazo)fenil)azo)-1-metilfenil)azo)-N,N,N-trimetilbenzen amoniu și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1299 |
N-[4-[4-(dietilamino)fenil]fenilmetilen]-2,5-ciclohexadien-1-ilideno]-N-etanaminiu și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1300 |
1-[(2-hidroxietil)amino]-4-(metilamino)-9,10-antracendionă (CAS nr. 86722-66-9) și derivații și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1301 |
1,4-diamino-2-metoxi-9,10-antracendionă (CAS nr. 2872-48-2) (Disperse Red 11) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1302 |
1,4-dihidroxi-5,8-bis[(2-hidroxietil)amino)antrachinonă (CAS nr. 3179-90-6) (Disperse Blue 7) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1303 |
1-[(3-aminopropil)amino)-4-(metilamino)antrachinonă și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1304 |
N-(6-[(2-cloro-4-hidroxifenil)imino)-4-metoxi-3-oxo-1,4-ciclohexadien-1-il)acetamidă (CAS nr. 66612-11-1) (HC Yellow nr. 8) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1305 |
(6-[(3-cloro-4-(metilamino)fenil)imino)-4-metil-3-oxociclohexa-1,4-dien-1-il)uree (CAS nr. 56330-88-2) (HC Red nr. 9) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1306 |
3,7-bis(dimetilamino)-fenotiazin-5-iu și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1307 |
4,6-bis(2-hidroxietoxi)-m-fenilendiamină și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1308 |
5-amino-2,6-dimetoxi-3-hidroxipiridină (CAS nr. 104333-03-1) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1309 |
4,4’-diaminodifenilamină (CAS nr. 537-65-5) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1310 |
4-dietilamino-o-toluidină (CAS nr. 148-71-0) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1311 |
N,N-dietil-p-fenilendiamină (CAS nr. 93-05-0) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1312 |
N,N-dimetil-p-fenilendiamină (CAS nr. 99-98-9) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1313 |
Toluen-3,4-diamină (CAS nr. 496-72-0) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1314 |
2,4-diamino-5-metilfenoxietanol (CAS nr. 141614-05-3) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1315 |
6-amino-o-cresol (CAS nr. 17672-22-9) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1316 |
Hidroxietilaminometil-p-aminofenol (CAS nr. 110952-46-0) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1317 |
2-amino-3-nitrofenol (CAS nr. 603-85-0) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1318 |
2-cloro-5-nitro-N-hidroxietil-p-fenilendiamină (CAS nr. 50610-28-1) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1319 |
2-nitro-p-fenilendiamină (CAS nr. 5307-14-2) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1320 |
Hidroxietil-2,6-dinitro-p-anisidină (CAS nr. 122252-11-3) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1321 |
6-nitro-2,5-piridindiamină (CAS nr. 69825-83-8) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1322 |
3,7-diamino-2,8-dimetil-5-fenil-fenazină și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1323 |
Acid 3-hidroxi-4-[(2-hidroxinaftil)azo)-7-nitronaftalen-1-sulfonic (CAS nr. 16279-54-2) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1324 |
3-[(2-nitro-4-(trifluorometil)fenil)amino)propano-1,2-diol (CAS nr. 104333-00-8) (HC Yellow nr. 6) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1325 |
2-[(4-cloro-2-nitrofenil)amino]etanol (CAS nr. 59320-13-7) (HC Yellow nr. 12) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1326 |
3-[[4-[(2-hidroxietil)metilamino]-2-nitrofenil]amino]-1,2-propandiol (CAS nr. 173994-75-7) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1327 |
3-[[4-[etil(2-hidroxietil)amino]-2-nitrofenil]amino]-1,2-propandiol (CAS nr. 114087-41-1) și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1328 |
N-[4-[[4-(dietilamino)fenil][4-(etilamino)-1-naftalenil]metilen]-2,5-ciclohexadien-1-iliden]-N-etiletanamină și sărurile sale, în cazul utilizării ca substanță colorantă pentru păr |
|
1329 |
4-[(4-aminofenil)(4-iminociclohexa-2,5-dien-1-iliden)metil]-o-toluidină (CAS 3248-93-9; EINECS 221-832-2) și sarea ei dihidroclorurată (Basic Violet 14; CI 42510) (CAS 632-99-5; EINECS 211-189-6), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1330 |
acid 4-(2,4-dihidroxifenilazo)benzensulfonic (CAS 2050-34-2; EINECS 218-087-0) și sarea lui de sodiu (Acid Orange 6; CI 14270) (CAS 547-57-9; EINECS 208-924-8), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1331 |
acid 3-hidroxi-4-(fenilazo)-2-naftoic (CAS 27757-79-5; EINECS 248-638-0) și sarea lui de calciu (Pigment Red 64:1; CI 15800) (CAS 6371-76-2; EINECS 228-899-7), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1332 |
acid 2-(6-hidroxi-3-oxo-(3H)-xanten-9-il)benzoic; fluoresceină (CAS 2321-07-5; EINECS 219-031-8) și sarea ei disodică (Acid yellow 73 sodium salt; CI 45350) (CAS 518-47-8; EINECS 208-253-0), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1333 |
4′,5′-dibrom-3′,6′-dihidroxispiro[izobenzofuran-1(3H),9′-[9H]xanten]-3-onă; 4′,5′-dibromfluoresceină; (Solvent Red 72) (CAS 596-03-2; EINECS 209-876-0) și sarea ei disodică (CI 45370) (CAS 4372-02-5; EINECS 224-468-2), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1334 |
acid 2-(3,6-dihidroxi-2,4,5,7-tetrabromxanten-9-il)-benzoic; 2′,4′,5′,7′-tetrabrom-fluoresceină; (Solvent Red 43) (CAS 15086-94-9; EINECS 239-138-3), sarea ei disodică (Acid Red 87; CI 45380) (CAS 17372-87-1; EINECS 241-409-6) și sarea ei de aluminiu (Pigment Red 90:1 Aluminium lake) (CAS 15876-39-8; EINECS 240-005-7), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1335 |
xantiliu, 9-(2-carboxifenil)-3-(2-metilfenil)amino)-6-((2-metil-4-sulfofenil)amino)-, sarea internă (CAS 10213-95-3); și sarea lui sodică (Acid Violet 9; CI 45190) (CAS 6252-76-2; EINECS 228-377-9), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1336 |
3′,6′-dihidroxi-4′,5′-diiodspiro(izobenzofuran-1(3H),9′-[9H]xanten)-3-onă; (Solvent Red 73) (CAS 38577-97-8; EINECS 254-010-7) și sarea ei de sodiu (Acid Red 95; CI 45425) (CAS 33239-19-9; EINECS 251-419-2), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1337 |
2′,4′,5′,7′-tetraiodfluoresceină (CAS 15905-32-5; EINECS 240-046-0), sarea ei disodică (Acid Red 51; CI 45430) (CAS 16423-68-0; EINECS 240-474-8) și sarea ei de aluminiu (Pigment Red 172 Aluminium lake) (CAS 12227-78-0; EINECS 235-440-4), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1338 |
1-hidroxi-2,4-diaminobenzen (2,4-diaminofenol) (CAS 95-86-3; EINECS 202-459-4 ) și sarea lui dihidroclorurată (2,4-Diaminophenol HCl) (CAS 137-09-7; EINECS 205-279-4), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1339 |
1,4-dihidroxibenzen (Hydroquinone) (CAS 123-31-9; EINECS 204-617-8), atunci când este utilizat ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1340 |
clorură de [4-[[anilin-1-naftil][4-(dimetilamino)fenil]metilen]ciclohexa-2,5-dien-1-iliden]dimetilamoniu (Basic Blue 26; CI 44045) (CAS 2580-56-5; EINECS 219-943-6), atunci când este utilizată ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1341 |
3-[(2,4-dimetil-5-sulfonatofenil)azo]-4-hidroxinaftalen-1-sulfonat disodic (Ponceau SX; CI 14700) (CAS 4548-53-2; EINECS 224-909-9), atunci când este utilizat ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1342 |
tris[5,6-dihidro-5-(hidroxiimino)-6-oxonaftalen-2-sulfonat(2-)-N5,O6]ferat(3-) trisodic (Acid Green 1; CI 10020) (CAS 19381-50-1; EINECS 243-010-2), atunci când este utilizat ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1343 |
4-(fenilazo)rezorcinol (Solvent Orange 1; CI 11920) (CAS 2051-85-6; EINECS 218-131-9) și sărurile sale, atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1344 |
4-[(4-etoxifenil)azo]naftol (Solvent Red 3; CI 12010) (CAS 6535-42-8; EINECS 229-439-8) și sărurile sale, atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1345 |
1-[(2-clor-4-nitrofenil)azo]-2-naftol (Pigment Red 4; CI 12085) (CAS 2814-77-9; EINECS 220-562-2) și sărurile sale, atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1346 |
3-hidroxi-N-(o-tolil)-4-[(2,4,5-triclorfenil)azo]naftalen-2-carboxamidă (Pigment Red 112; CI 12370) (CAS 6535-46-2; EINECS 229-440-3) și sărurile sale, atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1347 |
N-(5-clor-2,4-dimetoxifenil)-4-[[5-[(dietilamino)sulfonil]-2-metoxifenil]azo]-3-hidroxinaftalen-2-carboxamidă (Pigment Red 5; CI 12490) (CAS 6410-41-9; EINECS 229-107-2) și sărurile sale, atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1348 |
4-[(5-clor-4-metil-2-sulfonatfenil)azo]-3-hidroxi-2-naftoat disodic (Pigment Red 48; CI 15865) (CAS 3564-21-4; EINECS 222-642-2), atunci când este utilizat ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1349 |
3-hidroxi-4-[(1-sulfonat-2-naftil)azo]-2-naftoat de calciu (Pigment Red 63:1; CI 15880) (CAS 6417-83-0; EINECS 229-142-3), atunci când este utilizat ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1350 |
3-hidroxi-4-(4′-sulfonatnaftolazo)naftalen-2,7-disulfonat trisodic (Acid Red 27; CI 16185) (CAS 915-67-3; EINECS 213-022-2), atunci când este utilizat ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1351 |
2,2′-[(3,3′-diclor[1,1′-bifenil]-4,4′-diil)bis(azo)]bis[N-(2,4-dimetilfenil)-3-oxobutiramidă] (Pigment Yellow 13; CI 21100) (CAS 5102-83-0; EINECS 225-822-9), atunci când este utilizată ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1352 |
2,2′-[ciclohexilidenbis[(2-metil-4,1-fenilen)azo]]bis[4-ciclohexilfenol] (Solvent Yellow 29; CI 21230) (CAS 6706-82-7; EINECS 229-754-0), atunci când este utilizat ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1353 |
1-((4-fenilazo)fenilazo)-2-naftol (Solvent Red 23; CI 26100) (CAS 85-86-9; EINECS 201-638-4), atunci când este utilizat ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1354 |
6-amino-4-hidroxi-3-[[7-sulfonat-4-[(4-sulfonatfenil)azo]-1-naftil]azo]naftalen-2,7-disulfonat tetrasodic (Food Black 2; CI 27755) (CAS 2118-39-0; EINECS 218-326-9), atunci când este utilizat ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1355 |
etanaminiu, N-(4-((4-(dietilamino)fenil)(2,4-disulfofenil)metilen)-2,5-ciclohexadien-1-iliden)-N-etil-, hidroxid, sarea internă, sarea de sodiu (Acid Blue 1; CI 42045) (CAS 129-17-9; EINECS 204-934-1), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1356 |
etanaminiu, N-(4-((4-(dietilamino)fenil)(5-hidroxi-2,4-disulfofenil)metilen)-2,5-ciclohexadie-1-iliden)-N-etil-, hidroxid, sarea internă, sarea de calciu (2:1) (Acid Blue 3; CI 42051) (CAS 3536-49-0; EINECS 222-573-8), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1357 |
benzenmetanaminiu, N-etil-N-(4-((4-(etil((3-sulfofenil)metil)amino)fenil)(4-hidroxi-2-sulfofenil)metilen)-2,5-ciclohexadien-1-iliden)-3-sulfo-, hidroxid, sarea internă, sarea disodică (Fast Green FCF; CI 42053) (CAS 2353-45-9; EINECS 219-091-5), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1358 |
1,3-izobenzofurandion, produși de reacție cu metilchinolină și chinolină (Solvent Yellow 33; CI 47000) (CAS 8003-22-3; EINECS 232-318-2), atunci când sunt utilizate ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1359 |
nigrozină (CI 50420) (CAS 8005-03-6), atunci când este utilizată ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1360 |
8,18-diclor-5,15-dietil-5,15-dihidrodiindol[3,2-b:3′,2′-m]trifenodioxazină (Pigment Violet 23; CI 51319) (CAS 6358-30-1; EINECS 228-767-9), atunci când este utilizată ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1361 |
1,2-dihidroxiantrachinonă (Pigment Red 83; CI 58000) (CAS 72-48-0; EINECS 200-782-5), atunci când este utilizată ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1362 |
8-hidroxipiren-1,3,6-trisulfonat trisodic (Solvent Green 7; CI 59040) (CAS 6358-69-6; EINECS 228-783-6), atunci când este utilizat ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1363 |
1-hidroxi-4-(p-toluidin)antrachinonă (Solvent Violet 13; CI 60725) (CAS 81-48-1; EINECS 201-353-5), atunci când este utilizată ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1364 |
1,4-bis(p-tolilamino)antrachinonă (Solvent Green 3; CI 61565) (CAS 128-80-3; EINECS 204-909-5), atunci când este utilizată ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1365 |
6-clor-2-(6-clor-4-metil-3-oxobenzo[b]tien-2(3H)-iliden)-4-metilbenzo[b]tiofen-3(2H)-onă (VAT Red 1; CI 73360) (CAS 2379-74-0; EINECS 219-163-6), atunci când este utilizată ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1366 |
5,12-dihidrochino[2,3-b]acridin-7,14-dionă (Pigment Violet 19; CI 73900) (CAS 1047-16-1; EINECS 213-879-2), atunci când este utilizată ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1367 |
(29H,31H-ftalocianinat(2-)-N29,N30,N31,N32) de cupru (Pigment Blue 15; CI 74160) (CAS 147-14-8; EINECS 205-685-1), atunci când este utilizat ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1368 |
[29H,31H-ftalocianindisulfonat(4-)-N29,N30,N31,N32]cuprat(2-) disodic (Direct Blue 86; CI 74180) (CAS 1330-38-7; EINECS 215-537-8), atunci când este utilizat ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1369 |
policlor-ftalocianină de cupru (Pigment Green 7; CI 74260) (CAS 1328-53-6; EINECS 215-524-7), atunci când este utilizată ca substanță în produsele pentru colorarea părului |
|
1370 |
Diethylene glycol (DEG), pentru limita urmelor consultați anexa III 2,2′-oxidietanol |
Nr. CAS 111-46-6 Nr. CE 203-872-2 |
1371 |
Phytonadione [INCI], phytomenadione [INN] |
Nr. CAS 84-80-0/81818-54-4 Nr. CE 201-564-2 |
1372 |
2-Aminofenol (o-Aminophenol; CI 76520) și sărurile sale |
Nr. CAS 95-55-6/67845-79-8/51-19-4 Nr. CE 202-431-1/267-335-4 |
1373 |
N-(2-Nitro-4-aminofenil)-alilamină (HC Red No. 16) și sărurile sale |
Nr. CAS 160219-76-1 |
(1) pentru fiecare ingredient a se vedea numărul de ordine 364 din anexa II. (2) pentru fiecare ingredient a se vedea numărul de ordine 413 din anexa II. |
ANEXA III
PARTEA 1
LISTA SUBSTANȚELOR PE CARE PRODUSELE COSMETICE NU TREBUIE SĂ LE CONȚINĂ, CU EXCEPȚIA CELOR CARE FAC OBIECTUL RESTRICȚIILOR ȘI CONDIȚIILOR STABILITE
Nr. crt. |
Substanță |
Restricții |
Condiții de utilizare și avertismente ce trebuie tipărite pe etichete |
||||
Domeniul de aplicare și/sau utilizare |
Concentrația maximă admisă în produsul cosmetic finit |
Alte limitări și cerințe |
|||||
a |
b |
c |
d |
e |
f |
||
1a |
►M47 Acid boric, borați și tetraborați, cu excepția substanței nr. 1184 din anexa II ◄ |
(a) Talc |
(a) 5 % (masă/masă calculat ca acid boric) |
(a) 1. A nu se utiliza în produsele pentru copii sub 3 ani 2. A nu se utiliza pe pielea jupuită sau iritată, dacă concentrația de borați solubili liberi este mai mare de 1,5 % (masă/masă calculat ca acid boric) |
(a) 1. A nu se utiliza pentru copii sub 3 ani 2. A nu se utiliza pe pielea jupuită sau iritată |
||
(b) Produse pentru igienă generală |
(b) 0,1 % (masă/masă calculat ca acid boric) |
(b) 1. A nu se utiliza în produsele pentru copii sub 3 ani |
(b) 1. A nu se înghiți 2. A nu se utiliza pentru copii sub 3 ani |
||||
(c) Alte produse (în afară de produsele pentru baie și produsele pentru ondularea părului) |
c) 3 % (masă/masă calculat ca acid boric) |
(c) 1. A nu se utiliza în produsele pentru copii sub 3 ani 3. A nu se utiliza pe pielea jupuită sau iritată, dacă concentrația de borați solubili liberi este mai mare de 1,5 % (masă/masă calculat ca acid boric) |
(c) 1. A nu se utiliza pentru copii sub 3 ani 2. A nu se utiliza pe pielea jupuită sau iritată |
||||
1b |
Tetraborați |
(a) Produse pentru baie |
(a) 18 % (masă/masă calculat ca acid boric) |
(a) A nu se utiliza în produsele pentru copii sub 3 ani |
(a) A nu se utiliza pentru baia copiilor sub 3 ani |
||
(b) Produse pentru ondularea părului |
(b) 8 % (masă/masă calculat ca acid boric) |
(b) Se clătește bine |
|||||
2a |
Acid tioglicolic și sărurile sale |
(a)Produse pentru ondularea sau întinderea părului: — utilizare generală — utilizare profesională (b)Depilatoare(c)Alte produse pentru îngrijirea părului, care se îndepărtează după aplicare |
— 8 % gata de utilizare — pH 7-9,5 — 11 % gata de utilizare — pH 7-9,5 — 5 % gata de utilizare — pH 7-12,7 — 2 % gata de utilizare — pH până la 9,5 Procentajele sus-menționate sunt calculate ca acid tioglicolic |
(a) (b) (c): Instrucțiunile de utilizare redactate in limba(ile) națională(e) sau oficială(e) trebuie să includă obligatoriu următoarele propoziții: — Evitați contactul cu ochii — În cazul contactului cu ochii, spălați imediat cu apă din abundență și solicitați sfatul unui medic — Purtați mănuși adecvate [numai pentru (a) și (c)] |
(a): — Conține tioglicolat — Respectați instrucțiunile — Nu lăsați la îndemâna copiilor — Numai pentru uz profesional (b) și (c): — Conține tioglicolat — Respectați instrucțiunile — Nu lăsați la îndemâna copiilor |
||
2b |
Esteri ai acidului tioglicolic |
Produse pentru ondularea sau întinderea părului: — utilizare generală — utilizare profesională |
— 8 % gata de utilizare — pH 6-9,5 — 11 % gata de utilizare — pH 6-9,5 Procentajele sus-menționate sunt calculate ca acid tioglicolic |
Instrucțiunile de utilizare redactate in limba(ile) națională(e) sau oficială(e) trebuie să includă obligatoriu următoarele propoziții: — În cazul contactului cu pielea, poate cauza iritarea ei — Evitați contactul cu ochii — În cazul contactului cu ochii, spălați imediat cu apă din abundență și solicitați sfatul unui medic — Purtați mănuși adecvate |
— Conține tioglicolat — Respectați instrucțiunile — Nu lăsați la îndemâna copiilor — Numai pentru uz profesional |
||
3 |
Acid oxalic, esterii și sărurile sale alcaline |
Produse pentru îngrijirea părului |
5 % |
Numai pentru uz profesional. |
|||
4 |
Amoniac |
6 % calculat ca NH3 |
Peste 2 %: conține amoniac. |
||||
5 |
Tosilcloramidă de sodiu |
0,2 % |
|||||
6 |
Clorați ai metalelor alcaline |
(a)Pastă de dinți |
(a)5 % |
||||
(b)Alte utilizări |
(b)3 % |
||||||
7 |
Diclormetan |
35 % (când este amestecat cu 1,1,1-tricloretan, concentrația totală nu trebuie să depășească 35 %) |
0,2 % drept conținut maxim de impurități |
||||
8 |
►M64 derivații N-substituiți ai p-fenilendiaminei și sărurile acestora; derivații N-substituiți ai o-fenilendiaminei (5), cu excepția derivaților prevăzuți în altă parte în prezenta anexă și în anexa II cu numerele de ordine 1309, 1311 și 1312 ◄ |
Agenți coloranți prin oxidare pentru vopsirea părului |
6 % calculat ca bază liberă |
||||
(a)uz general |
(a) ►M65 Coloranții pentru păr pot cauza reacții alergice severe.Citiți și urmați instrucțiunile.Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârstă sub 16 ani.Tatuajele temporare cu „henna neagră” vă pot crește riscul de alergie.Nu vă colorați părul dacă: — Aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni. — Ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului. — Ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu „henna neagră”. ◄ ►M20 Se recomandă test de sensibilitate înainte de utilizare. ◄ Conține fenilendiamină. A nu se folosi pentru vopsirea genelor și sprâncenelor. |
||||||
(b)uz profesional |
(b)Numai pentru uz profesional. Conține fenilendiamină. ►M65 Coloranții pentru păr pot cauza reacții alergice severe.Citiți și urmați instrucțiunile.Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârstă sub 16 ani.Tatuajele temporare cu „henna neagră” vă pot crește riscul de alergie.Nu vă colorați părul dacă: — Aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni. — Ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului. — Ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu „henna neagră”. ◄ ►M20 ◄ ►M22 Purtați mănuși adecvate ◄ |
||||||
8a |
p-Fenilendiamină și sărurile sale (5) CAS nr. 106-50-3 Einecs 203-404-7 p-Phenylenediamine HCl CAS nr. 624-18-0 Einecs 210-834-9 p-Phenylenediamine sulfate CAS nr. 16245-77-5 Einecs 240-357-1 |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului (a) uz general (b) uz profesional |
(a) și (b) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 2 % calculat ca bază liberă. |
(a) Coloranții pentru păr pot cauza reacții alergice severe. Citiți și urmați instrucțiunile. Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârstă sub 16 ani. Tatuajele temporare cu „henna neagră” vă pot crește riscul de alergie. Nu vă colorați părul dacă: — Aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni. — Ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului. — Ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu „henna neagră”. Conține fenilendiamine. A nu se utiliza la vopsirea genelor sau sprâncenelor. Raportul de amestecare este tipărit pe etichetă. (b) Numai pentru uz profesional. Conține fenilendiamine. Coloranții pentru păr pot cauza reacții alergice severe. Citiți și urmați instrucțiunile. Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârstă sub 16 ani. Tatuajele temporare cu „henna neagră” vă pot crește riscul de alergie. Nu vă colorați părul dacă: — Aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni. — Ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului. — Ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu „henna neagră”. A se purta mănuși adecvate. Raportul de amestecare este tipărit pe etichetă. |
|||
9 |
►M64 Metilfenilendiamine, derivații lor N-substituiți și sărurile acestora (1), cu excepția substanței cu numărul de ordine 9a din prezenta anexă și a substanțelor cu numerele de ordine 364, 1310 și 1313 din anexa II ◄ |
Agenți coloranți prin oxidare pentru vopsirea părului |
10 % calculat ca bază liberă |
||||
(a)uz general |
►M65 (a)Coloranții pentru păr pot cauza reacții alergice severe.Citiți și urmați instrucțiunile.Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârstă sub 16 ani.Tatuajele temporare cu „henna neagră” vă pot crește riscul de alergie.Nu vă colorați părul dacă: — Aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni. — Ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului. — Ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu „henna neagră”. Conține fenilendiamine (toluenediamine). A nu se utiliza la vopsirea genelor sau a sprâncenelor. ◄ |
||||||
(b)uz profesional |
►M65 (b)Numai pentru uz profesional.Coloranții pentru păr pot cauza reacții alergice severe.Citiți și urmați instrucțiunile.Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârstă sub 16 ani.Tatuajele temporare cu „henna neagră” vă pot crește riscul de alergie.Nu vă colorați părul dacă: — Aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni. — Ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului. — Ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu „henna neagră”. Conține fenilendiamine (toluenediamine). Purtați mănuși adecvate. ◄ |
||||||
9a |
Tolueno-2,5-diamină și sărurile sale (1) CAS nr. 95-70-5 Einecs 202-442-1 Toluene-2,5-diamine sulfate CAS nr. 615-50-9 Einecs 210-431-8 |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului (a) uz general (b) uz profesional |
(a) și (b) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 4 % calculat ca bază liberă. |
(a) Coloranții pentru păr pot cauza reacții alergice severe. Citiți și urmați instrucțiunile. Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârstă sub 16 ani. Tatuajele temporare cu „henna neagră” vă pot crește riscul de alergie. Nu vă colorați părul dacă: — Aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni. — Ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului. — Ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu „henna neagră”. Conține fenilendiamine (toluenediamine). A nu se utiliza la vopsirea genelor sau sprâncenelor. Raportul de amestecare este tipărit pe etichetă. (b) Numai pentru uz profesional. Coloranții pentru păr pot cauza reacții alergice severe. Citiți și urmați instrucțiunile. Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârstă sub 16 ani. Tatuajele temporare cu „henna neagră” vă pot crește riscul de alergie. Nu vă colorați părul dacă: — Aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni. — Ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului. — Ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu „henna neagră”. Conține fenilendiamine (toluenediamine). Purtați mănuși adecvate. Raportul de amestecare este tipărit pe etichetă. ◄ |
|||
▼M58 ————— |
|||||||
11 |
Diclorofen |
0,5 % |
Conține diclorofen |
||||
12 |
Peroxid de hidrogen (apă oxigenată) și alți compuși sau amestecuri care eliberează apă oxigenată, inclusiv peroxid de carbamidă și peroxid de zinc |
(a) Amestecuri pentru îngrijirea părului |
(a) 12 % H2O2 (40 de volume), prezent sau eliberat |
(a) A se purta mănuși adecvate. (a) (b) (c) (e) Conține peroxid de hidrogen. A se evita contactul cu ochii.A se clăti ochii imediat dacă intră în contact cu produsul. |
|||
(b) Amestecuri pentru îngrijirea pielii |
(b) 4 % H2O2, prezent sau eliberat |
||||||
(c) Amestecuri pentru întărirea unghiilor |
(c) 2 % H2O2 (40 de volume), prezent sau eliberat |
||||||
(d) Produse pentru cavitatea orală, inclusiv apă de gură, pastă de dinți și produse pentru albirea dinților |
(d) ≤ 0,1 % H2O2, prezent sau eliberat |
||||||
(e) Produse pentru albirea dinților |
(e) > 0,1 % ≤ 6 % H2O2, prezent sau eliberat |
(e) A se vinde numai medicilor dentiști. Pentru fiecare ciclu de utilizare, prima utilizare se efectuează numai de către medicii dentiști, conform definiției din Directiva 2005/36/CE (17), sau sub supravegherea directă a acestora, în cazul în care se asigură un nivel de siguranță echivalent. Ulterior, se furnizează consumatorului pentru terminarea ciclului de utilizare. A nu se utiliza în cazul persoanelor cu vârste sub 18 ani. |
(e) Concentrația de H2O2 prezent sau eliberat este indicată în procente. A nu se utiliza în cazul persoanelor cu vârste sub 18 ani.A se vinde numai medicilor dentiști. Pentru fiecare ciclu de utilizare, prima utilizare se efectuează numai de către medicii dentiști sau sub supravegherea directă a acestora, în cazul în care se asigură un nivel de siguranță echivalent. Ulterior, se furnizează consumatorului pentru terminarea ciclului de utilizare. |
||||
13 |
Formaldehidă |
Produse pentru întărirea unghiilor |
5 % calculat ca formaldehidă |
Protejați cuticulele cu grăsime sau ulei. Conține formaldehidă. (3) |
|||
14 |
Hidrochinonă (2) |
►M58 ◄ |
►M64 0,3 % ◄ |
►M64 ◄ |
|||
►M58 ◄ |
►M64 ◄ |
||||||
►M58 ◄ |
►M64 ◄ |
||||||
(b) unghii artificiale |
0,02 % (după realizarea amestecului gata de folosire) |
Numai pentru uz profesional |
(b) — Numai pentru uz profesional — Evitați contactul cu pielea — Citiți cu atenție instrucțiunile de folosire |
||||
15a |
Hidroxid de sodiu sau de potasiu |
(a)Solvent pentru cuticulele unghiilor |
(a)5 % din greutate (4) |
(a)Conține alcali. Evitați contactul cu ochii. Poate provoca orbire. Nu lăsați la îndemâna copiilor |
|||
(b)Produs pentru întinderea părului |
(b) |
(b) |
|||||
1.Uz general |
1.2 % din greutate (4) |
1.Conține alcali. Evitați contactul cu ochii. Poate cauza orbire. Nu lăsați la îndemâna copiilor. |
|||||
2.Uz profesional |
2.4,5 % din greutate (4) |
2.Numai pentru uz profesional. Evitați contactul cu ochii. Poate cauza orbire |
|||||
(c)regulator de pH |
c)Până la pH 12,7 |
c)Nu lăsați la îndemâna copiilor. Evitați contactul cu ochii. |
|||||
- depilatoare |
|||||||
(d)Alte utilizări ca regulator de pH |
d)Până la pH 11 |
||||||
15b |
Hidroxid de litiu |
(a) Produse pentru consolidarea firului de păr |
(a) |
(a) |
|||
1. Uz general |
1. 2 % (6) în greutate |
1.Conține alcaliiA se evita contactul cu ochiiPoate să producă orbireA nu se ține la îndemâna copiilor |
|||||
2. Uz profesional |
2. 4,5 % (6) în greutate |
2.Doar pentru uz profesionalA se evita contactul cu ochiiPoate să producă orbire |
|||||
(b) Regulator de pH- pentru depilatoare |
(b) pH mai mic sau egal cu 12,7 |
(b)Conține alcaliiA nu se ține la îndemâna copiilorA se evita contactul cu ochii |
|||||
(c) Alte utilizări - ca regulator de pH (numai pentru produse care se îndepărtează la spălare) |
(c) pH mai mic sau egal cu 11 |
||||||
15c |
Hidroxid de calciu |
(a) Produse pentru consolidarea firului de păr: hidroxid de calciu și o sare de guanidină |
(a ) 7 % în greutate hidroxid de calciu |
(a)Conține alcaliiA se evita contactul cu ochiiA nu se ține la îndemâna copiilorPoate să producă orbire |
|||
(b) Regulator de pH- pentru depilatoare |
(b) pH mai mic sau egal cu 12,7 |
(b)Conține alcaliiA nu se ține la îndemâna copiilorA se evita contactul cu ochii |
|||||
(c) Alte utilizări (de ex. regulator de pH, auxiliar de prelucrare) |
(c) Ph mai mic sau egal cu 11 |
||||||
16 |
1-Naftalenol 1-Naphthol Nr. CAS 90-15-3 Nr. CE 201-969-4 |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 2,0 % |
Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
17 |
Azotit de sodiu |
Inhibitor de coroziune |
0,2 % |
A nu se utiliza cu amine secundare și/sau terțiare sau alte substanțe care formează nitroamine. |
|||
18 |
Nitrometan |
Inhibitor de coroziune |
0,3 % |
||||
▼M47 ————— |
|||||||
▼M20 ————— |
|||||||
21 |
Chinină și sărurile sale |
(a)Șampoane |
(a)0,5 % exprimat în chinină |
||||
(b)Loțiuni pentru păr |
(b)0,2 % exprimat în chinină |
||||||
22 |
1,3-benzendiol Resorcinol Nr. CAS 108-46-3 Nr. CE 203-585-2 |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului 1. uz general 2. uz profesional |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,25 % |
(a) 1. Conține rezorcinol A se clăti bine părul după aplicare A nu se utiliza pentru colorarea genelor sau a sprâncenelor A se clăti imediat ochii în cazul contactului acestora cu produsul Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) 2. Numai pentru uz profesional Conține rezorcinol A se clăti imediat ochii în cazul contactului acestora cu produsul Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Loțiuni pentru păr și șampoane |
(b) 0,5 % |
(b) Conține rezorcinol |
|||||
23 |
(a)Sulfuri ale metalelor alcaline |
(a)Produse depilatoare |
(a)2 % calculat ca sulf pH ≤ 12,7 |
(a)Nu lăsați la îndemâna copiilor. A se evita contactul cu ochii. |
|||
(b)Sulfuri ale metalelor alcalino-pământoase |
(b)Produse depilatoare |
(b)6 % calculat ca sulf pH ≤ 12,7 |
(b)Nu lăsați la îndemâna copiilor. A se evita contactul cu ochii. |
||||
24 |
Săruri de zinc solubile în apă cu excepția 4-hidroxibenzensulfonatu-lui de zinc și piritionatului de zinc |
1 % calculat ca zinc |
|||||
25 |
4-hidroxibenzen sulfonat de zinc |
Deodorante, antiperspirante și loțiuni astringente |
6 % calculat ca % substanță anhidră |
A se evita contactul cu ochii. |
|||
26 |
Monofluorofosfat de amoniu |
Produse pentru igiena cavității bucale |
0,15 % calculat ca F când este amestecat cu alți compuși fluorurați admiși de această anexă, concentrația totală de F nu trebuie să depășească 0,15 % |
Conține monofluorofosfat de amoniu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
27 |
Monofluorofosfat de sodiu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține monofluorofosfat de sodiu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
28 |
Monofluorofosfat de potasiu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține monofluorofosfat de potasiu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
29 |
Monofluorofosfat de calciu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține monofluorofosfat de calciu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
30 |
Fluorură de calciu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține fluorura de calciu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
31 |
Fluorură de sodiu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține fluorura de sodiu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
32 |
Fluorură de potasiu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține fluorura de potasiu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
33 |
Fluorură de amoniu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține fluorura de amoniu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
34 |
Fluorură de aluminiu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține fluorura de alumiu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
35 |
Fluorură de staniu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține fluorura de staniu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
36 |
Fluorură de hexadecil amoniu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține fluorura de hexadecil amoniu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
37 |
Difluorură de 3-(N-Hexadecil-N-2-hidroxietilamonio) propil bi (2-hidroxietil) amoniu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține difluorură de 3-(N-Hexadecil-N-2-hidroxietilamonio) propil bi (2-hidroxietil) amoniu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
38 |
Dihidrofluorură NN′N′-tri(Polioxietilen)-N-hexadecilpropilendiamină |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține dihidrofluorură NN′N′-tri(Polioxietilen)-N-hexadecilpropilendiamină. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
39 |
Fluorură de octadecenil amoniu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține fluorură de octadecenil amoniu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
40 |
Fluorosilicat de sodiu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține fluorosilicat de sodiu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
41 |
Flurosilicat de potasiu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține flurosilicat de potasiu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
42 |
Fluorosilicat de amoniu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține fluorosilicat de amoniu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
43 |
Fluorosilicat de magneziu |
Idem |
0,15 % Idem |
Conține fluorosilicat de magneziu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
44 |
1,3-di-hidroximetil 2-imidazolidintionă |
(a) ►M60 Amestecuri ◄ pentru îngrijirea părului |
(a)până la 2 % |
(a)interzis în dispersoarele de aerosoli(spray-uri) |
Conține 1,3-di-hidroximetil 2-imidazolidintionă |
||
(b) ►M60 Amestecuri ◄ pentru îngrijirea unghiilor |
(b)până la 2 % |
(b)pH-ul produsului sub forma aplicată trebuie să fie mai mic decât 4 |
|||||
45 |
Benzyl alcohol (12) Nr. CAS 100-51-6 |
(a) Solvent (b) Parfum/compoziții aromatice/materiile prime ale acestora |
(b) Prezența substanței trebuie indicată în lista de ingrediente menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (g) în cazul în care concentrația depășește: — 0,001 % în produse fără clătire — 0,01 % în produsele care se îndepărtează la spălare |
||||
46 |
6-metil-cumarină |
Produse pentru igiena cavității bucale |
0,003 % |
||||
47 |
Hidroflorură de nicometanol |
Produse pentru igiena cavității bucale |
0,15 % calculat ca F În cazul amestecurilor cu alți compuși cu fluor permiși conform prezentei anexe, concentrația totală a F nu trebuie să depășească 0,15 % |
Conține nicometanol fluorhidrat. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
48 |
Azotat de argint |
Numai pentru produse destinate colorării genelor și sprâncenelor |
4 % |
— Conține azotat de argint — Clătiți imediat dacă produsul intră în contact cu ochii. |
|||
49 |
Disulfură de seleniu |
Șampoane anti-mătreață |
1 % |
- Conțin disulfură de seleniu - A se evita contactul cu ochii sau cu pielea afectată |
|||
50 |
Complecși de tip hidroxiclo- rură de aluminiu și zir-coniu AlxZr(OH)yClz și complecși de tip glicin- hidroxiclorura de aluminiu și zirconiu |
Deodoranți |
20 % ca hidroxiclorură de Al și Zr 5,4 % ca Zr |
1.Raportul dintre numărul de atomi de aluminiu și cel de atomi de zirconiu trebuie să fie 2-102.Raportul dintre numărul total de atomi de metal (Al + Zr) și nr. de atomi de clor trebuie să fie 0,9-2,13.Interziși în dispozitivele pentru aerosoli (spray) |
A nu se aplica pe piele iritată sau afectată |
||
51 |
8-chinolinol și bisulfat de 8-hidroxichinolină |
Stabilizator pentru peroxidul de hidrogen din ►M60 amestecurile ◄ pentru îngrijirea părului care se îndepărtează prin clătire |
0,3 % calculat ca bază |
||||
Stabilizator pentru peroxidul de hidrogen din ►M60 amestecurile ◄ pentru îngrijirea părului care nu se îndepărtează prin clătire |
0,3 % calculat ca bază |
||||||
52 |
Metanol |
Agent de denaturare pentru etanol și alcool izopropilic |
5 % calculat ca procent de etanol și alcool izopropilic |
||||
53 |
Acid etidronic si sărurile sale (acidul 1-hidroxietiliden difosfonic si sărurile sale) |
(a)Produse pentru îngrijirea părului |
1,5 % |
|
►M15 Conține acid etidronic ◄ |
||
(b)Săpun |
0,2 % |
||||||
54 |
1-fenoxi-2 propanol |
- Numai pentru produsele care se îndepărtează prin clătire |
2 % |
Ca și conservanți, a se vedea anexa VI, partea I, nr. 43 |
|||
- Interzis în produsele pentru igiena cavității bucale |
|||||||
▼M43 ————— |
|||||||
56 |
Fluorură de magneziu |
Produse pentru igienă dentară |
0,15 % calculat ca F când este amestecat cu alți compuși fluorurați admiși în prezenta anexă, concentrația totală a F nu trebuie să depășească 0,15 % |
Conține fluorura de magneziu. ►M63 Pentru orice pastă de dinți conținând compuși de fluor în concentrație cuprinsă între 0,1 % și 0,15 %, calculată ca F, cu excepția situației în care este deja etichetată ca fiind contraindicată la copii (de exemplu, „doar pentru uzul adulților”), următoarea etichetare este obligatorie: „Copii cu vârstă de 6 ani sau mai mică: sub supravegherea unui adult, pentru spălatul dinților se utilizează o cantitate corespunzătoare volumului unui bob de mazăre, pentru a minimiza înghițirea. În cazul aportului de fluoruri din alte surse, se recomandă consult stomatologic sau medical.” ◄ |
|||
57 |
Clorură de stronțiu hexahidrat |
(a)Pastă de dinți |
3,5 % calculat ca stronțiu. Când se amestecă cu alți compuși de stronțiu permiși, conținutul total de stronțiu nu trebuie să depășească 3,5 %. |
Conține clorură de stronțiu. Nu se recomandă utilizarea frecventă de către copii. |
|||
(b)Șampon și produse pentru îngrijirea feței |
2,1 % calculat ca stronțiu. Când se amestecă cu alți compuși de stronțiu permiși, conținutul total de stronțiu nu trebuie să depășească 2,1 %. |
||||||
58 |
Hemihidroacetat de stronțiu |
Pastă de dinți |
3,5 %, calculat ca stronțiu. Când se amestecă cu alți produși cu stronțiu permiși, conținutul total de stronțiu trebuie să nu depășească 3,5 % |
Conține acetat de stronțiu. Nu este recomandabilă folosirea frecventă de către copii |
|||
59 |
Talc: silicat de magneziu hidratat |
a) Produse pulverulente destinate utilizării pentru copii cu vârsta mai mică de 3 ani b) Alte produse |
Se va evita contactul pulberii cu nasul și gura copiilor |
||||
60 |
Dialchilamide și dialcanolamide ale acizilor grași |
Conținut maxim de amine secundare: 0,5 % |
— A nu se folosi cu sisteme de nitrozare — Conținut maxim de amine secundare: 5 % (valabil pentru materiile prime) — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitrit |
||||
61 |
Monoalchilamine, monoalcanolamine și sărurile lor |
Conținut maxim de amine secundare: 0,5 % |
— A nu se folosi cu sisteme de nitrozare — Puritate minimă: 99 % — Conținut maxim de amine secundare: 0,5 % (valabil pentru materiile prime) — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitrit |
||||
62 |
Trialchilamine, trialcanolamine și sărurile lor |
(a) produse care nu se elimină prin clătire (b) alte produse |
(a) 2,5 % |
(a) (b) — A nu se folosi cu sisteme de nitrozare — Puritate minimă: 99 % — Conținut maxim de amine secundare: 0,5 % (valabil pentru materiile prime) — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitrit |
|||
63 |
Hidroxid de stronțiu |
Ajustor de pH în produsele pentru depilare |
3,5 % calculat ca stronțiu, pH max.: 12,7 |
— A nu se lăsa la îndemâna copiilor — A se evita contactul cu ochii |
|||
64 |
Peroxid de stronțiu |
►M60 Amestecuri ◄ de uz profesional pentru îngrijirea părului, cu îndepărtare prin clătire |
4,5 % calculat ca stronțiu în ►M60 amestecurile ◄ gata de folosire |
Toate produsele trebuie să îndeplinească cerințele de eliberare a apei oxigenate |
— A se evita contactul cu ochii — A se clăti imediat dacă produsul intră în contact cu ochii. — Numai pentru uz profesional — A se purta mănuși adecvate |
||
65 |
Clorură, bromură și zaharinat de benzalconiu |
(a) Produse pentru îngrijirea părului (capului) care se elimină prin clătire |
(a) 3 % (calculat în clorură de benzalconiu) |
(a) În produsele finale, concentrația de clorură, bromură și zaharinat de benzalconiu cu catenă alchil C14 sau mai mică nu trebuie să depășească 0,1 % (calculat în clorură de benzalconiu) |
(a) A se evita contactul cu ochii |
||
(b) Alte produse |
(b) 0,1 % (calculat în clorură de benzalconiu) |
(b) A se evita contactul cu ochii |
|||||
66 |
Poliacrilamide |
(a) Produse pentru îngrijirea corpului care rămân |
(a) Conținutul maxim remanent de acrilamidă 0,1 mg/kg |
||||
(b) Alte produse cosmetice |
(b) Conținutul maxim remanent de acrilamidă 0,5 mg/kg |
||||||
67 |
Amil cinamal (Nr. CAS 122-40-7) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
▼M57 ————— |
|||||||
69 |
Alcool cinamic (Nr. CAS 104-54-1) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
70 |
Citral (Nr. CAS 5392-40-5) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
71 |
Eugenol (Nr. CAS 97-53-0) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
72 |
Hydroxycitronellal Nr. CAS 107-75-5 |
(a) Produse pentru igiena orală |
(a) (b) Prezența substanței trebuie indicată în lista de ingrediente menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (g) în cazul în care concentrația depășește: — 0,001 % în produse fără clătire — 0,01 % în produsele care se îndepărtează la spălare |
||||
(b) Alte produse |
(b) 1,0 % |
||||||
73 |
Isoeugenol Nr. CAS 97-54-1 |
(a) Produse pentru igiena orală |
(a) (b) Prezența substanței trebuie indicată în lista de ingrediente menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (g) în cazul în care concentrația depășește: — 0,001 % în produse fără clătire — 0,01 % în produsele care se îndepărtează la spălare |
||||
(b) Alte produse |
(b) 0,02 % |
||||||
74 |
Alcool amilcin namilic (Nr. CAS 101-85-9) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
75 |
Salicilat de benzil (Nr. CAS 118-58-1) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
76 |
Cinamal (Nr. CAS 104-55-2) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
77 |
Cumarină (Nr. CAS 91-64-5) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
78 |
Geraniol (Nr. CAS 106-24-1) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
79 |
Hidroxi-metilpentil-ciclohexencarboxaldehidă (Nr. CAS 31906-04-4) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
80 |
Alcool anisic (Nr. CAS 105-13-5) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
81 |
Cinamat de benzil (Nr. CAS 103-41-3) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
82 |
Farnesol (Nr. CAS 4602-84-0) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
83 |
2-(4-terț-butilbenzil) propionaldehidă (Nr. CAS 80-54-6) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
84 |
Linalol (Nr. CAS 78-70-6) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
85 |
Benzoat de benzil (Nr. CAS 120-51-4) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
86 |
Citronelol (Nr. CAS 106-22-9) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
87 |
Hexil-cinamaldehidă (Nr. CAS 101-86-0) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
88 |
d-Limonene Nr. CAS 5989-27-5 |
Prezența substanței trebuie indicată în lista de ingrediente menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (g) în cazul în care concentrația depășește: — 0,001 % în produse fără clătire — 0,01 % în produsele care se îndepărtează la spălare Indice de peroxid mai puțin de 20 mmoli/L (13) |
|||||
89 |
Methyl 2-octynoate Nr. CAS 111-12-6 |
(a) Produse pentru igiena orală |
(a) (b) Prezența substanței trebuie indicată în lista de ingrediente menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (g) în cazul în care concentrația depășește: — 0,001 % în produse fără clătire — 0,01 % în produsele care se îndepărtează la spălare |
||||
Heptina carbonat de metil |
(b) Alte produse |
(b) 0,01 % la utilizare pe cont propriu Atunci când se află în combinație cu octin carbonatul de metil, nivelul combinat în produsul finit nu trebuie să depășească 0,01 % (din care octin carbonatul de metil nu trebuie să depășească 0,002 %) |
|||||
90 |
3-metil-4-(2,6,6-trimetil-2-ciclohexen-1-il)-3-buten-2-onă (Nr. CAS 127-51-5) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
91 |
Extract din mușchi de stejar (Nr. CAS 90028-68-5) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
92 |
Extract de mușchi de copac (Nr. CAS 90028-67-4) |
Prezența substanței trebuie indicată în lista ingredientelor menționată în articolul 6 alineatul (1) litera (g), atunci când concentrația este mai mare decât: — 0,001 % în produsele rămase — 0,01 % în produsele îndepărtate la spălare |
|||||
93 |
2,4-diamino-pirimidin-3-oxid (nr. CAS 74638-76-9) |
Produse pentru îngrijirea părului |
1,5 % |
||||
94 |
Peroxid de benzoil |
Unghii artificiale |
0,7 % (după realizarea amestecului) |
Numai pentru uz profesional |
— Numai pentru uz profesional — A se evita contactul cu pielea — A se citi cu atenție instrucțiunile de folosire |
||
95 |
Metileter de hidrochinonă |
Unghii artificiale |
0,02 % (după realizarea amestecului în vederea folosirii) |
Numai pentru uz profesional |
— Numai pentru uz profesional — A se evita contactul cu pielea — A se citi cu atenție instrucțiunile de folosire |
||
96 |
Xilen de mosc (nr. CAS 81-15-2) |
Toate produsele cosmetice, cu excepția produselor pentru igiena bucală |
(a) 1,0 % în parfumuri fine (b) 0,4 % în apa de toaletă (c) 0,03 % în alte produse |
||||
97 |
Cetonă de mosc (nr. CAS 81-14-1) |
Toate produsele cosmetice, cu excepția produselor pentru igiena bucală |
(a) 1,4 % în parfumuri fine (b) 0,56 % în apa de toaletă (c) 0,042 % în alte produse |
||||
98 |
Acid salicilic (7) (nr. CAS 69-72-7) |
(a) Produse pentru păr care se elimină prin clătire (b) Alte produse |
(a) 3,0 % (b) 2,0 % |
A nu se utiliza în ►M60 amestecuri ◄ pentru copiii sub trei ani, cu excepția șampoanelor. În alte scopuri decât pentru a inhiba dezvoltarea microorganismelor în produs. Acest scop trebuie să reiasă clar din prezentarea produsului. |
A nu se utiliza la copiii sub trei ani (8) |
||
99 |
Sulfiți și bisulfiți anorganici (9) |
(a) Produse oxidante pentru vopsirea părului (b) Produse pentru îndreptarea părului (c) Produse autobronzante pentru față (d) Alte produse autobronzante |
(a) 0,67 % exprimat ca SO2 liber (b) 6,7 % exprimat ca SO2 liber (c) 0,45 % exprimat ca SO2 liber (d) 0,40 % exprimat ca SO2 liber |
În alte scopuri decât pentru a inhiba dezvoltarea microorganismelor în produs. Acest scop trebuie să reiasă clar din prezentarea produsului. |
|||
100 |
Triclocarban (10) (nr. CAS 101-20-2) |
Produse care se elimină prin clătire |
1,5 % |
Criterii de puritate: 3,3',4,4'-Tetracloroazobenzen < 1 ppm 3,3',4,4'-Tetracloroazoxibenzen < 1 ppm În alte scopuri decât pentru a inhiba dezvoltarea microorganismelor în produs. Acest scop trebuie să reiasă clar din prezentarea produsului. |
|||
101 |
Pirition zinc (11) (nr. CAS 13463-41-7) |
Produse pentru păr fără clătire |
0,1 % |
În alte scopuri decât pentru a inhiba dezvoltarea microorganismelor în produs. Acest scop trebuie să reiasă clar din prezentarea produsului. |
|||
102 |
Glioxal Glyoxal (INCI) Nr. CAS 107-22-2 Nr. EINECS 203-474-9 |
100 mg/kg |
|||||
103 |
Abies alba cone oil and extract Nr. CAS 90028-76-5 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
104 |
Abies alba needle oil and extract Nr. CAS 90028-76-5 |
Indice de peroxid mai puțin de 10 mmoli/L (13) |
|||||
105 |
Abies pectinata needle oil and extract Nr. CAS 92128-34-2 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
106 |
Abies sibirica needle oil and extract Nr. CAS 91697-89-1 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
107 |
Abies balsamea needle oil and extract Nr. CAS 85085-34-3 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
108 |
Pinus mugo pumilio leaf and twig oil and extract Nr. CAS 90082-73-8 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
109 |
Pinus mugo leaf and twig oil and extract Nr. CAS 90082-72-7 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
110 |
Pinus sylvestris leaf and twig oil and extract Nr. CAS 84012-35-1 |
Indice de peroxid de maxim 10 mmoli/L (13) |
|||||
111 |
Pinus nigra leaf and twig oil and extract Nr. CAS 90082-74-9 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
112 |
Pinus palustris leaf and twig oil and extract Nr. CAS 97435-14-8 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
113 |
Pinus pinaster leaf and twig oil and extract Nr. CAS 90082-75-0 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
114 |
Pinus pumila leaf and twig oil and extract Nr. CAS 97676-05-6 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
115 |
Pinus species leaf and twig oil and extract Nr. CAS 94266-48-5 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
116 |
Pinus cembra leaf and twig oil and extract Nr. CAS 92202-04-5 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
117 |
Pinus cembra leaf and twig extract acetylated Nr. CAS 94334-26-6 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
118 |
Picea Mariana Leaf Oil and Extract Nr. CAS 91722-19-9 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
119 |
Thuja Occidentalis Leaf Oil and Extract Nr. CAS 90131-58-1 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
120 |
Thuja Occidentalis Stem Oil Nr. CAS 90131-58-1 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
121 |
3-Carene Nr. CAS 13466-78-9 3,7,7-trimetilbiciclo[4.1.0]hept-3-enă (isodipren) |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
122 |
Cedrus atlantica wood oil and extract Nr. CAS 92201-55-3 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
123 |
Cupressus sempervirens leaf oil and extract Nr. CAS 84696-07-1 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
124 |
Turpentine gum (Pinus spp.) Nr. CAS 9005-90-7 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
125 |
Turpentine oil and rectified oil Nr. CAS 8006-64-2 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
126 |
Turpentine, steam distilled (Pinus spp.) Nr. CAS 8006-64-2 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
127 |
Terpene alcohols acetates Nr. CAS 69103-01-1 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
128 |
Terpene hydrocarbons Nr. CAS 68956-56-9 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
129 |
Terpenes and terpenoids cu excepția limonene (d-, l-, and dl-isomers) enumerați la numerele de ordine 167, 168 și 88 din partea 1 la prezenta anexă III Nr. CAS 65996-98-7 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
130 |
►M68 Terpenes și terpenoids ◄ Nr. CAS 68917-63-5 |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
131 |
α-Terpinene Nr. CAS 99-86-5 p-menta-1,3-dienă |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
132 |
γ-Terpinene Nr. CAS 99-85-4 p-menta-1,4-dienă |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
133 |
Terpinolene Nr. CAS 586-62-9 p-menta-1,4(8)-dienă |
Indice de peroxid de maximum 10 mmoli/L (13) |
|||||
134 |
Acetyl hexamethyl indan Nr. CAS 15323-35-0 |
(a) Produse fără clătire |
(a) 2 % |
||||
1,1,2,3,3,6-Hexametilindan-5-ilmetilcetonă |
(b) Produse care se elimină prin clătire |
||||||
135 |
Allyl butyrate Nr. CAS 2051-78-7 2-butanoat de propil |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
136 |
Allyl cinnamate Nr. CAS 1866-31-5 2-propenil 3-fenil-2-propenoat |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
137 |
Allyl cyclohexylacetate Nr. CAS 4728-82-9 2-propil ciclohexanoacetat |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
138 |
Allyl cyclohexylpropionate Nr. CAS 2705-87-5 2-propenil 3-ciclohexanopropanoat |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
139 |
Allyl heptanoate Nr. CAS 142-19-8 2-propenil heptanoat |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
140 |
Allyl caproate Nr. CAS 123-68-2 Hexanoat de alil |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
141 |
Allyl isovalerate Nr. CAS 2835-39-4 2-propenil 3-metil-butanoat |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
142 |
Allyl octanoate Nr. CAS 4230-97-1 Caprilat de 2-alil |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
143 |
Allyl phenoxyacetate Nr. CAS 7493-74-5 2-propenil fenoxiacetat |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
144 |
Allyl phenylacetate Nr. CAS 1797-74-6 2-propenil benzenoacetat |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
145 |
Allyl 3,5,5-trimethylhexanoate Nr. CAS 71500-37-3 |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
146 |
Allyl cyclohexyloxyacetate Nr. CAS 68901-15-5 |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
147 |
Allyl isoamyloxyacetate Nr. CAS 67634-00-8 |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
148 |
Allyl 2-methylbutoxyacetate Nr. CAS 67634-01-9 |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
149 |
Allyl nonanoate Nr. CAS 7493-72-3 |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
150 |
Allyl propionate Nr. CAS 2408-20-0 |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
151 |
Allyl trimethylhexanoate Nr. CAS 68132-80-9 |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
151 bis |
Allyl phenethyl ether Nr. CAS 14289-65-7 Nr. CE 238-212-2 |
Nivelul de alcool alilic liber în ester ar trebui să fie sub 0,1 % |
|||||
152 |
Allyl heptine carbonate Nr. CAS 73157-43-4 (2-octoat de alil) |
0,002 % |
Acest material nu trebuie să fie utilizat în combinație cu orice alt acid ester 2-alchidic (de exemplu, heptina carbonat de metil) |
||||
153 |
Amylcyclopentenone Nr. CAS 25564-22-1 2-pentilciclopent-2-en-1-onă |
0,1 % |
|||||
154 |
Myroxylon balsamum var. pereirae extracts and distillates Nr. CAS 8007-00-9 Ulei balsamic din Peru, absolut și anhidrol (Ulei balsamic din Peru) |
0,4 % |
|||||
155 |
4-tert.-Butyldihydrocinnamaldehyde Nr. CAS 18127-01-0 3-(4-terț-butilfenil)propion-aldehidă |
0,6 % |
|||||
156 |
Cuminum cyminum fruit oil and extract Nr. CAS 84775-51-9 |
(a) Produse fără clătire (b) Produse care se elimină prin clătire |
(a) 0,4 % din ulei de Cumin |
||||
157 |
cis-Rose ketone-1 (14) Nr. CAS 23726-94-5 (Z)-1-(2,6,6-trimetil-2-ciclohexen-1-il)-2-buten-1-onă (cis-α-damasconă) |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,02 % |
||||||
158 |
trans-Rose ketone-2 (14) Nr. CAS 23726-91-2 (E)-1-(2,6,6-trimetil-1-ciclohexen-1-il)-2-buten-1-onă (trans-β-damasconă) |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,02 % |
||||||
159 |
trans-Rose ketone-5 (14) Nr. CAS 39872-57-6 (E)-1-(2,4,4-trimetil-2-ciclohexen-1-il)-2-buten-1-onă (Isodamasconă) |
0,02 % |
|||||
160 |
Rose ketone-4 (14) Nr. CAS 23696-85-7 1-(2,6,6-trimetilciclohexa-1,3-dien-1-il)-2-buten-1-onă (Damascenonă) |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,02 % |
||||||
161 |
Rose ketone-3 (14) Nr. CAS 57378-68-4 1-(2,6,6-trimetil-3-ciclohexen-1-il)-2-buten-1-onă (Delta-damasconă) |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,02 % |
||||||
162 |
cis-Rose ketone-2 (14) Nr. CAS 23726-92-3 1-(2,6,6-trimetil-1-ciclohexen-1-il)-2-buten-1-onă (cis-β-damasconă) |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,02 % |
||||||
163 |
trans-Rose ketone-1 (14) Nr. CAS 24720-09-0 1-(2,6,6-trimetil-2-ciclohexen-1-il)-2-buten-1-onă (trans-α-damasconă) |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,02 % |
||||||
164 |
Rose ketone-5 (14) Nr. CAS 33673-71-1 1-(2,4,4-trimetil-2-ciclohexen-1-il)-2-buten-1-onă |
►C2 0,02 ◄ % |
|||||
165 |
trans-Rose ketone-3 (14) Nr. CAS 71048-82-3 1-(2,6,6-trimetil-3-ciclohexen-1-il)-2-buten-1-onă (trans-delta-damasconă) |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,02 % |
||||||
166 |
trans-2-hexenal Nr. CAS 6728-26-3 |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,002 % |
||||||
167 |
l-Limonene Nr. CAS 5989-54-8 (S)-p-menta-1,8-dienă |
Indice de peroxid de maxim 20 mmoli/L (13) |
|||||
168 |
dl-Limonene (racemic) Nr. CAS 138-86-3 1,8(9)-p-menthadienă; p-menta-1,8-dienă (Dipentenă) |
Indice de peroxid de maxim 20 mmoli/L (13) |
|||||
169 |
Perillaldehyde Nr. CAS 2111-75-3 p-menta-1,8-dien-7-al |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,1 % |
||||||
170 |
Isobergamate Nr. CAS 68683-20-5 Mentadienă-7-metil format |
0,1 % |
|||||
171 |
Carboxaldehid de metoxi diciclopentadienă Nr. CAS 86803-90-9 Octahidro-5-metoxi-4,7-metano-1H-indeno-2-carboxaldehid |
0,5 % |
|||||
172 |
3-methylnon-2-enenitrile Nr. CAS 53153-66-5 |
0,2 % |
|||||
173 |
Methyl octine carbonate Nr. CAS 111-80-8 Non-2-inoat de metil |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,002 % la utilizare pe cont propriu Atunci când se află în combinație cu heptina carbonat de metil, nivelul combinat în produsul finit nu trebuie să depășească 0,01 % (din care octin carbonatul de metil nu trebuie să depășească 0,002 %) |
||||||
174 |
Amylvinylcarbinyl acetate Nr. CAS 2442-10-6 Acetat de 1-octen-3-il |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,3 % |
||||||
175 |
Propylidenephthalide Nr. CAS 17369-59-4 3 propilideneftalidă |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,01 % |
||||||
176 |
Isocyclogeraniol Nr. CAS 68527-77-5 2,4,6-trimetil-3-ciclohexenă-1-metanol |
0,5 % |
|||||
177 |
2-Hexylidene cyclopentanone Nr. CAS 17373-89-6 |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,06 % |
||||||
178 |
Methyl heptadienone Nr. CAS 1604-28-0 6-metilhepta-3,5-dien-2-onă |
(a) Produse pentru igiena orală |
|||||
(b) Alte produse |
(b) 0,002 % |
||||||
179 |
p-methylhydrocinnamic aldehyde Nr. CAS 5406-12-2 Cresilpropionaldehidă p-metildihidrocinamaldehid |
0,2 % |
|||||
180 |
Liquidambar orientalis Balsam oil and extract Nr. CAS 94891-27-7 (styrax) |
0,6 % |
|||||
181 |
Liquidambar styraciflua balsam oil and extract Nr. CAS 8046-19-3 (styrax) |
0,6 % |
|||||
182 |
Acetyl hexamethyl tetralin Nr. CAS 21145-77-7 Nr. CAS 1506-02-1 1-(5,6,7,8-tetrahidro-3,5,5,6,8,8-hexametil-2-naftil)etan-1-onă (AHTN) |
Toate produsele cosmetice, cu excepția produselor pentru igiena orală |
(a) Produse fără clătire: 0,1 % cu excepția: produselor hidroalcoolice: 1 % parfum fin: 2,5 % cremă parfumată: 0,5 % (b) Produse care se elimină prin clătire: 0,2 % |
||||
183 |
Commiphora erythrea engler var. glabrescens engler gum extract and oil Nr. CAS 93686-00-1 |
0,6 % |
|||||
184 |
Opopanax chironium resin Nr. CAS 93384-32-8 |
0,6 % |
|||||
185 |
Toluene Nr. CAS 108-88-3 Nr. CE 203-625-9 |
Produse pentru unghii |
25 % |
Nu lăsați la îndemâna copiilor A se utiliza numai de către adulți |
|||
186 |
Diethylene glycol (DEG) Nr. CAS 111-46-6 Nr. CE 203-872-2 2,2′-oxidietanol |
Urme în ingrediente |
0,1 % |
||||
187 |
Butoxydiglycol Nr. CAS 112-34-5 Nr. CE 203-961-6 dietilenglicol monobutil eter (DEGBE) |
Solvent în produse pentru vopsirea părului |
9 % |
Interzis în pulverizatorii de aerosoli (spray-uri) |
|||
188 |
Butoxyethanol Nr. CAS 111-76-2 Nr. CE 203-905-0 etilenglicol monobutil eter (EGBE) |
Solvent în produse oxidante pentru vopsirea părului |
4,0 % |
Interzis în pulverizatorii de aerosoli (spray-uri) |
|||
Solvent în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
2,0 % |
Interzis în pulverizatorii de aerosoli (spray-uri) |
|||||
189 |
5-hidroxi-1-(4-sulfofenil)-4-(4-sulfofenilazo)pirazol-3-carboxilat de trisodiu și Aluminum lake (15) Acid Yellow 23 CAS 1934-21-0 EINECS 217-699-5 Acid Yellow 23 Aluminum lake CAS 12225-21-7 EINECS 235-428-9 CI 19140 |
Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
0,5 % |
||||
190 |
N-etil-N-[4-[[4-[etil-[(3-sulfofenil)-metil]-amino]-fenil] [2-sulfofenil) metilen]-2,5-ciclohexadien-1-iliden]-3-sulfo benzenemetanaminiu, sare internă, sare disodică și sărurile sale de amoniu și de aluminiu (15) Acid Blue 9 CAS 3844-45-9 EINECS 223-339-8 Acid Blue 9 Ammonium salt CAS 2650-18-2 EINECS 220-168-0 Acid Blue 9 Aluminum lake CAS 68921-42-6 EINECS 272-939-6 CI 42090 |
Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
0,5 % |
||||
191 |
6-hidroxi-5-[(2-metoxi-4-sulfonato-m-tolil)azo]naftalen-2-sulfonat de disodiu (15) Curry Red CAS 25956-17-6 EINECS 247-368-0 CI 16035 |
Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
0,4 % |
||||
192 |
1-(1-naftilazo)-2-hidroxinaftalen-4′,6,8-trisulfonat de trisodiu și Aluminum lake (15) Acid Red 18 CAS 2611-82-7 EINECS 220-036-2 Acid Red 18 Aluminum lake CAS 12227-64-4 EINECS 235-438-3 CI 16255 |
Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
0,5 % |
||||
193 |
Sarea de sodiu a hidrogeno-3,6-bis (dietilamino)-9-(2,4-disulfonatofenil)xantiliului (15) Acid Red 52 CAS 3520-42-1 EINECS 222-529-8 CI 45100 |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului (b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 0,6 % |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,5 %. |
(a) Proporția amestecului trebuie să fie tipărită pe etichetă. Coloranții pentru păr pot cauza reacții alergice severe. Citiți și urmați instrucțiunile. Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârstă sub 16 ani. Tatuajele temporare cu „henna neagră” vă pot crește riscul de alergie. Nu vă colorați părul dacă: — Aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni. — Ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului. — Ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu „henna neagră”. |
||
194 |
5-amino-4-hidroxi-3-(fenilazo)naftalen-2,7-disulfonat de disodiu (15) Acid Red 33 CAS 3567-66-6 EINECS 222-656-9 CI 17200 |
Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
0,5 % |
||||
195 |
1-amino-4-(ciclohexilamino)-9,10-dihidro-9,10-dioxoantracen-2-sulfonat de sodiu (15) Acid Blue 62 CAS 4368-56-3 EINECS 224-460-9 CI 62045 |
Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
0,5 % |
— A nu se folosi cu sisteme de nitrozare — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitrit |
|||
196 |
1-[(2′-metoxietil)amino]-2-nitro-4-[di-(2′-hidroxietil)amino]benzen (15) HC Blue No 11 CAS 23920-15-2 EINECS 459-980-7 |
Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
2,0 % |
— A nu se folosi cu sisteme de nitrozare — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitrit |
|||
197 |
1,5-Di-(ß-hidroxietilamino)-2-nitro-4-clorbenzen (15) HC Yellow No 10 CAS 109023-83-8 EINECS 416-940-3 |
Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
0,1 % |
— A nu se folosi cu sisteme de nitrozare — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitrit |
|||
198 |
3-Metilamino-4-nitrofenoxietanol (15) 3-Methylamino-4-nitrophenoxyethanol (INCI) CAS 59820-63-2 EINECS 261-940-7 |
Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
0,15 % |
— A nu se folosi cu sisteme de nitrozare — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitrit |
|||
199 |
►C3 2,2′-[[4-[(2-hidroxietil)amino]-3-nitrofenil]imino]bisetanol ◄ (15) HC Blue No 2 CAS 33229-34-4 EINECS 251-410-3 |
Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
2,8 % |
— A nu se folosi cu sisteme de nitrozare — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitrit |
Poate produce reacție alergică |
||
200 |
1-Propanol, 3-[[4-[bi(2-hidroxietil)amino]-2-nitrofenil]amino] (15) HC Violet No 2 CAS 104226-19-9 EINECS 410-910-3 |
Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
2,0 % |
— A nu se folosi cu sisteme de nitrozare — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitrit |
Poate produce reacție alergică |
||
201 |
2-Chloro-6-ethylamino-4-nitrophenol (nr. CAS 131657-78-8) (nr. CE 411-440-1) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,5 % (a) și (b): — A nu se utiliza cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
(a) Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 3,0 % |
||||||
202 |
4,4′-[1,3-propandiilbis(oxi)]bis- 1,3-benzendiamină și sarea sa tetraclorhidrat (15) 1,3-bis-(2,4-Diaminophenoxy)propane CAS 81892-72-0 EINECS 279-845-4 1,3-bis-(2,4-Diaminophenoxy)propane HCl CAS 74918-21-1 EINECS 278-022-7 |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului (b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 1,2 % ca bază liberă (1,8 % ca sare tetraclorhidrat) |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,2 % calculat ca bază liberă (1,8 % ca sare tetraclorhidrat). |
(a) Proporția amestecului trebuie să fie tipărită pe etichetă. Pentru (a) și (b): ►M65Coloranții pentru păr pot cauza reacții alergice severe. Citiți și urmați instrucțiunile. Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârstă sub 16 ani. Tatuajele temporare cu „henna neagră” vă pot crește riscul de alergie. Nu vă colorați părul dacă: — Aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni. — Ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului. — Ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu „henna neagră”. ◄ |
||
203 |
Clorhidrat de 6-metoxi-N2-metil-2,3-piridindiamină și sarea sa diclorhidrat (15) 6-Methoxy-2-methylamino-3-aminopyridine HCl CAS 90817-34-8 (HCl) CAS 83732-72-3 (2HCl) EINECS 280-622-9 (2HCl) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului (b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 0,68 % ca bază liberă (1,0 % ca dihidroclorură) |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 0,68 % calculat ca bază liberă (1,0 % ca dihidroclorură). Pentru (a) și (b): — A nu se folosi cu sisteme de nitrozare — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitrit |
(a) Proporția amestecului trebuie să fie tipărită pe etichetă. Pentru (a) și (b): ►M65Coloranții pentru păr pot cauza reacții alergice severe. Citiți și urmați instrucțiunile. Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârstă sub 16 ani. Tatuajele temporare cu „henna neagră” vă pot crește riscul de alergie. Nu vă colorați părul dacă: — Aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni. — Ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului. — Ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu „henna neagră”. ◄ |
||
204 |
2,3-Dihidro-1H-indol-5,6-diol și sarea sa bromhidrat (15) Dihydroxyindoline CAS 29539-03-5 Dihydroxyindoline HBr CAS 138937-28-7 EINECS 421-170-6 |
Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
2,0 % |
Poate produce reacție alergică |
|||
205 |
4-Hidroxipropilamino-3-nitrofenol (15) 4-Hydroxypropylamino-3-nitrophenol (INCI) CAS 92952-81-3 EINECS 406-305-9 |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului (b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 2,6 % |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 2,6 % calculat ca bază liberă. Pentru (a) și (b): — A nu se folosi cu sisteme de nitrozare — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitrit |
(a) Proporția amestecului trebuie să fie tipărită pe etichetă. Coloranții pentru păr pot cauza reacții alergice severe. Citiți și urmați instrucțiunile. Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârstă sub 16 ani. Tatuajele temporare cu „henna neagră” vă pot crește riscul de alergie. Nu vă colorați părul dacă: — Aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni. — Ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului. — Ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu „henna neagră”. |
||
►C4 206 ◄ |
Absolut de verbină (Lippia citriodora Kunth.) Nr. CAS 8024-12-2 |
0,2 % |
|||||
207 |
Ethyl Lauroyl Arginate HCl (INCI) (16) Clorhidrat de etil-Να-dodecanoil-L-arginat Nr. CAS 60372-77-2 Nr. CE 434-630-6 |
(a) săpun; (b) șampoane antimătreață; (c) deodorante, cu excepția celor sub formă de spray-uri. |
0,8 % |
În alte scopuri decât pentru a inhiba dezvoltarea microorganismelor în produs. Acest scop trebuie să reiasă clar din prezentarea produsului. |
|||
208 |
1-(beta-aminoetil)amino-4-(beta-hidroxietil)oxi-2-nitrobenzen și sărurile sale HC Orange No. 2 Nr. CAS 85765-48-6 EINECS 416-410-1 |
Substanță de colorare a părului utilizată în produsele neoxidante pentru vopsirea părului |
1,0 % |
— A nu se folosi cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
Coloranții pentru păr pot cauza reacții alergice severe. Citiți și urmați instrucțiunile. Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârsta sub 16 ani. Tatuajele temporare cu „henna neagră” vă pot crește riscul de alergie. Nu vă colorați părul dacă: — aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni; — ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului; — ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu „henna neagră”. |
||
209 |
2-[(2-metoxi-4-nitrofenil)amino]etanol și sărurile sale 2-Hydroxyethylamino-5-nitroanisole Nr. CAS 66095-81-6 EINECS 266-138-0 |
Substanță de colorare a părului utilizată în produsele neoxidante pentru vopsirea părului |
0,2 % |
— A nu se folosi cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
|||
215 |
4-amino-3-nitrophenol (nr. CAS 610-81-1) (nr. CE 210-236-8) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,5 % |
(a) Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 1,0 % |
(b) Astfel cum se menționează la numărul de referință 208, în coloana f |
|||||
216 |
2,7-Naphthalenediol (nr. CAS 582-17-2) (nr. CE 209-478-7) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,0 % |
(a) Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 1,0 % |
||||||
217 |
m-Aminophenol (nr. CAS 591-27-5) (nr. CE 209-711-2) și sărurile acestuia m-Aminophenol HCl (nr. CAS 51-81-0) (nr. CE 200-125-2) m-Aminophenol sulfate (nr. CAS 68239-81-6) (nr. CE 269-475-1) sodium m-Aminophenol (nr. CAS 38171-54-9) |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,2 % |
Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
218 |
2,6-Dihydroxy-3,4-dimethylpyridine (nr. CAS 84540-47-6) (nr. CE 283-141-2) |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,0 % |
Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
222 |
2-Hydroxyethyl picramic acid (nr. CAS 99610-72-7) (nr. CE 412-520-9) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,5 % Pentru (a) și (b): — A nu se folosi cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
(a) Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 2,0 % |
||||||
223 |
p-Methylaminophenol (nr. CAS 150-75-4) (nr. CE 205-768-2) și sulfatul său p-Methylaminophenol sulfate (nr. CAS 55-55-0/1936-57-8) (nr. CE 200-237-1/217-706-1) |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 0,68 % (ca sulfat) — A nu se folosi cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
225 |
Etanol, 2-[4-[Etil[(2-Hidroxietil)Amino]-2-Nitrofenil] Amino]-, (nr. CAS 104516-93-0) și clorhidratul său HC Blue No 12 (nr. CAS 132885-85-9) (nr. CE 407-020-2) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 0,75 % (ca și clorhidrat) Pentru (a) și (b): — A nu se folosi cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
(a) Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 1,5 % (ca și clorhidrat) |
||||||
227 |
3-Amino-2,4-dichlorophenol (nr. CAS 61693-42-3) (nr. CE 262-909-0) și clorhidratul său 3-Amino-2,4-dichlorophenol HCl (nr. CAS 61693-43-4) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,5 % (ca și clorhidrat) |
(a) Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 1,5 % (ca și clorhidrat) |
||||||
230 |
Phenyl methyl pyrazolone (nr. CAS 89-25-8) (nr. CE 201-891-0) |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 0,25 % |
Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
232 |
2-Methyl-5-hydroxyethylaminophenol (nr. CAS 55302-96-0) (nr. CE 259-583-7) |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,5 % — A nu se folosi cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
234 |
Hydroxybenzomorpholine (nr. CAS 26021-57-8) (nr. CE 247-415-5) |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,0 % — A nu se folosi cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
237 |
2,2’-[(4-Amino-3-nitrofenil)imino]bisetanol (nr. CAS 29705-39-3) și clorhidratul său HC Red. No 13 (nr. CAS 94158-13-1) (nr. CE 303-083-4) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,25 % (ca și clorhidrat) |
(a) Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 2,5 % (ca și clorhidrat) |
||||||
238 |
2,6-Dimetoxi-3,5-piridindiamină [nr. CAS 85679-78-3 (bază liberă)] și clorhidratul său 2,6-Dimethoxy-3,5-pyridinediamine HCL (nr. CAS 56216-28-5) (nr. CE 260-062-1) |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 0,25 % (ca și clorhidrat) |
Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
239 |
HC Violet No 1 (nr. CAS 82576-75-8) (nr. CE 417-600-7) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 0,25 % Pentru (a) și (b): — A nu se folosi cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
(a) Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 0,28 % |
(b) Astfel cum se menționează la numărul de referință 208, în coloana f |
|||||
241 |
1,5-Naphthalenediol (nr. CAS 83-56-7) (nr. CE 201-487-4) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,0 % |
(a) Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 1,0 % |
||||||
242 |
Hidroxipropil bis(N-hidroxietil-p-fenilendiamină) (nr. CAS 128729-30-6) și tetraclorhidratul său Hydroxypropyl bis(N-hydroxyethyl-p-phenylenediamine) HCl (nr. CAS 128729-28-2) (nr. CE 416-320-2) |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 0,4 % (ca tetraclorhidrat) |
Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
243 |
4-Amino-2-hydroxytoluene (nr. CAS 2835-95-2) (nr. CE 220-618-6) |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,5 % |
Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
244 |
2,4-Diaminofenoxietanol (nr. CAS 70643-19-5), clorhidratul său și sulfatul său 2,4-Diaminophenoxyethanol HCl (nr. CAS 66422-95-5) (nr. CE 266-357-1) 2,4-Diaminophenoxyethanol sulfate (nr. CAS 70643-20-8) (nr. CE 274-713-2) |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 2,0 % (ca și clorhidrat) |
Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
245 |
2-Methylresorcinol (nr. CAS 608-25-3) (nr. CE 210-155-8) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,8 % |
(a) Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 1,8 % |
||||||
246 |
4-Amino-m-cresol (nr. CAS 2835-99-6) (nr. CE 220-621-2) |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,5 % |
Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
248 |
2-Amino-4-hydroxyethylaminoanisole (nr. CAS 83763-47-7) (nr. CE 280-733-2) și sulfatul său 2-Amino-4-hydroxyethylaminoanisole sulfate (nr. CAS 83763-48-8) (nr. CE 280-734-8) |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,5 % (ca sulfat) — A nu se folosi cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
249 |
Hidroxietil-3,4-metilendioxianilină și clorhidratul său Hydroxyethyl-3,4-methylenedioxyaniline HCl (nr. CAS 94158-14-2) (nr. CE 303-085-5) |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,5 % — A nu se folosi cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
250 |
3-Nitro-p-hydroxyethylaminophenol (nr. CAS 65235-31-6) (nr. CE 265-648-0) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 3,0 % Pentru (a) și (b): — A nu se folosi cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
(a) Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 1,85 % |
(b) Astfel cum se menționează la numărul de referință 208, în coloana f |
|||||
251 |
4-Nitrophenyl aminoethylurea (nr. CAS 27080-42-8) (nr. CE 410-700-1) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 0,25 % Pentru (a) și (b): — A nu se folosi cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
(a) Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 0,5 % |
||||||
252 |
2-Amino-6-chloro-4-nitrophenol (nr. CAS 6358-09-4) (nr. CE 228-762-1) |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 2,0 % |
(a) Astfel cum se menționează la numărul de referință 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 2,0 % |
(b) Astfel cum se menționează la numărul de referință 208, în coloana f |
|||||
253 |
Sulfat de 2,2'-[(4-aminofenil))imino]bis(etanol) N,N-bis(2-Hydroxyethyl)-p-Phenylenediamine Sulfate Nr. CAS 54381-16-7 Nr. CE 259-134-5 |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 2,5 % (calculată în echivalent sulfat) — A nu se utiliza cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
254 |
4-Clor- 1,3-Benzendiol - 4-Chlororesorcinol Nr. CAS 95-88-5 Nr. CE 202-462-0 |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 2,5 % |
Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
255 |
Sulfat de 2,4,5,6-tetraaminopirimidină Tetraaminopyrimidine Sulfate Nr. CAS 5392-28-9 Nr. CE 226-393-0 |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 3,4 % (calculată în echivalent sulfat) |
(a) Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 3,4 % (calculată în echivalent sulfat) |
||||||
256 |
Sulfat de 3-(2-hidroxietil)-p-fenilendiamoniu Hydroxyethyl-p-Phenylenediamine Sulfate Nr. CAS 93841-25-9 Nr. CE 298-995-1 |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 2,0 % (calculată în echivalent sulfat) |
Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
257 |
1H-indol-5,6-diol Dihydroxyindole Nr. CAS 3131-52-0 Nr. CE 412-130-9 |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 0,5 % |
(a) Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 0,5 % |
(b) Astfel cum se menționează la poziția 208, în coloana f |
|||||
258 |
5-amino-4-clor-2-metilfenol clorhidrat 5-Amino-4-Chloro-o-Cresol HCl Nr. CAS 110102-85-7 |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,5 % (calculată în echivalent clorhidrat) |
Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
259 |
1H-indol-6-ol 6-Hydroxyindole Nr. CAS 2380-86-1 Nr. CE 417-020-4 |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 0,5 % |
Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
260 |
1H-indol-2,3-dionă Isatin Nr. CAS 91-56-5 Nr. CE 202-077-8 |
Substanță de colorare a părului utilizată în produsele neoxidante pentru vopsirea părului |
1,6 % |
Astfel cum se menționează la poziția 208, în coloana f |
|||
261 |
2-aminopiridin-3-ol 2-Amino-3-Hydroxypyridine Nr. CAS 16867-03-1 Nr. CE 240-886-8 |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,0 % |
Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
262 |
Acetat de 2-metil-1-naftil 1-Acetoxy-2-Methylnaphthalene Nr. CAS 5697-02-9 Nr. CE 454-690-7 |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 2,0 % (în cazul în care atât 2-Methyl-1-Naphthol, cât și 1-Acetoxy-2-Methylnaphthalene sunt prezente într-o formulă colorantă pentru păr, concentrația maximă de 2-Methyl-1-Naphthol la aplicarea pe scalp nu trebuie să depășească 2,0 %) |
Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
263 |
1-Hidroxi-2-metilnaftalenă 2-Methyl-1-Naphthol Nr. CAS 7469-77-4 Nr. CE 231-265-2 |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 2,0 % (în cazul în care atât 2-Methyl-1-Naphthol, cât și 1-Acetoxy-2-Methylnaphthalene sunt prezente într-o formulă colorantă pentru păr, concentrația maximă de 2-Methyl-1-Naphthol la aplicarea pe scalp nu trebuie să depășească 2,0 %) |
Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
264 |
5,7-dinitro-8-oxido-2-naftalensulfonat disodic Acid Yellow 1 Nr. CAS 846-70-8 Nr. CE 212-690-2 CI 10316 |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,0 % |
(a) Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 0,2 % |
(b) Astfel cum se menționează la poziția 208, în coloana f |
|||||
265 |
4-nitro-1,2-fenilendiamină 4-Nitro-o-Phenylenediamine Nr. CAS 99-56-9 Nr. CE 202-766-3 |
Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 0,5 % |
Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
266 |
2-(4-Amino-3-nitroanilino)etanol HC Red No. 7 Nr. CAS 24905-87-1 Nr. CE 246-521-9 |
Substanță de colorare a părului utilizată în produsele neoxidante pentru vopsirea părului |
1,0 % |
— A nu se folosi cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
Astfel cum se menționează la poziția 208, în coloana f |
||
267 |
2-[bis(2-Hidroxietil)amino]-5-nitrofenol HC Yellow No. 4 Nr. CAS 59820-43-8 Nr. CE 428-840-7 |
Substanță de colorare a părului utilizată în produsele neoxidante pentru vopsirea părului |
1,5 % |
— A nu se utiliza cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
|||
268 |
2-[(2-Nitrofenil)amino]etanol HC Yellow No. 2 Nr. CAS 4926-55-0 Nr. CE 225-555-8 |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 0,75 % Pentru (a) și (b): — A nu se utiliza cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
(a) Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 1,0 % |
||||||
269 |
4-[(2-Nitrofenil)amino]fenol HC Orange No. 1 Nr. CAS 54381-08-7 Nr. CE 259-132-4 |
Substanță de colorare a părului utilizată în produsele neoxidante pentru vopsirea părului |
1,0 % |
||||
270 |
2-nitro-N1-fenil-benzen-1,4-diamină HC Red No. 1 Nr. CAS 2784-89-6 Nr. CE 220-494-3 |
Substanță de colorare a părului utilizată în produsele neoxidante pentru vopsirea părului |
1,0 % |
Astfel cum se menționează la poziția 208, în coloana f |
|||
271 |
1-metoxi-3-(β-aminoetil)amino-4-nitrobenzen clorhidrat HC Yellow No. 9 Nr. CAS 86419-69-4 Nr. CE 415-480-1 |
Substanță de colorare a părului utilizată în produsele neoxidante pentru vopsirea părului |
0,5 % (calculată în echivalent clorhidrat) |
— A nu se utiliza cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
|||
272 |
1-(4’-Aminofenilazo)-2-metil-4-(bis-2-hidroxietil) aminobenzen HC Yellow No. 7 Nr. CAS 104226-21-3 Nr. CE 146-420-6 |
Substanță de colorare a părului utilizată în produsele neoxidante pentru vopsirea părului |
0,25 % |
||||
273 |
N-(2-Hidroxietil)-2-nitro-4-trifluormetil-anilină HC Yellow No. 13 Nr. CAS 10442-83-8 Nr. CE 443-760-2 |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 2,5 % Pentru (a) și (b): — A nu se utiliza cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
(a) Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 2,5 % |
||||||
274 |
Clorură de 3-[(4,5-dihidro-3-metil-5-oxo-1-fenil-1H-pirazol-4-il)azo]-N,N,Ntrimetil- benzenaminiu Basic Yellow 57 Nr. CAS 68391-31-1 Nr. CE 269-943-5 |
Substanță de colorare a părului utilizată în produsele neoxidante pentru vopsirea părului |
2,0 % |
||||
275 |
2,2'-[[4-[(4-Aminofenil)azo]fenil]imino]bis-etanol Disperse Black 9 Nr. CAS 20721-50-0 Nr. CE 243-987-5 |
Substanță de colorare a părului utilizată în produsele neoxidante pentru vopsirea părului |
0,3 % (din amestecul în raport 1:1 de 2,2’-[4-(4-aminofenilazo)fenilimino]dietanol și lignosulfat) |
||||
276 |
1,4-bis[(2,3-Dihidroxipropil)amino]- 9,10-antracendionă HC Blue No. 14 Nr. CAS 99788-75-7 Nr. CE 421-470-7 |
Substanță de colorare a părului utilizată în produsele neoxidante pentru vopsirea părului |
0,3 % |
— A nu se utiliza cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
|||
277 |
2-(4-metil-2-nitroanilino)etanol Hydroxyethyl-2-Nitro-p-Toluidine Nr. CAS 100418-33-5 Nr. CE 408-090-7 |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,0 % Pentru (a) și (b): — A nu se utiliza cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
(a) Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 1,0 % |
||||||
278 |
1-amino-2-nitro-4-(2',3'-dihidroxipropil)amino-5-clorbenzen + 1,4-bis-(2',3'-dihidroxipropil)amino-2-nitro-5-clorbenzen HC Red No. 10 + HC Red No. 11 Nr. CAS 95576-89-9 + 95576-92-4 |
(a) Substanță colorantă pentru păr în produse oxidante pentru vopsirea părului |
(a) După amestecare în condiții de oxidare, concentrația maximă aplicată pe păr nu trebuie să depășească 1,0 % Pentru (a) și (b): — A nu se utiliza cu sisteme nitrozante — Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg — A se păstra în recipiente fără nitriți |
(a) Astfel cum se menționează la poziția 205, în coloana f litera (a) |
|||
(b) Substanță colorantă pentru păr în produse neoxidante pentru vopsirea părului |
(b) 2,0 % |
||||||
(1) Aceste substanțe pot fi utilizate individual sau în combinații, cu condiția ca suma rapoartelor nivelurilor fiecăreia dintre ele în produsele cosmetice, exprimate față de nivelul maxim admis pentru fiecare din ele, să nu depășească 1. (2) Aceste substanțe pot fi utilizate singure sau în combinații, cu condiția ca suma rapoartelor nivelurilor fiecăreia dintre ele în produsele cosmetice, exprimate față de nivelul maxim admis pentru fiecare din ele, să nu depășească 2. (3) Doar pentru concentrații peste 0,05 %. (4) Cantitatea de hidroxid de sodiu, de potasiu sau de litiu este exprimată ca greutate de hidroxid de sodiu. În cazul amestecurilor, suma nu trebuie să depășească limitele date în coloana (d). (5) Substanțele menționate se pot utiliza singure sau în combinație, sub rezerva ca suma proporțiilor fiecăreia din ele în produsul cosmetic, raportată la concentrația maximă autorizată pentru fiecare din ele, să fie mai mică sau egală cu 1. (6) Concentrația hidroxidului de sodiu, potasiu sau litiu se exprimă în procente masice de hidroxid de sodiu. Pentru amestecuri, suma trebuie să se încadreze în limitele specificate în coloana d. (7) Drept conservant, a se vedea anexa VI partea 1 nr. 3. (8) Numai pentru produsele care ar putea fi utilizate la copiii sub trei ani și care sunt în contact prelungit cu pielea. (9) Drept conservant, a se vedea anexa VI partea 1 nr. 9. (10) Drept conservant, a se vedea anexa VI partea 1 nr. 23. (11) Drept conservant, a se vedea anexa VI partea 1 nr. 8 (12) Drept conservant, a se vedea anexa VI partea 1 nr. 34. (13) Această limită se aplică substanței, și nu produsului cosmetic finit. (14) Suma acelor substanțe utilizate în combinație nu trebuie să depășească limitele indicate în coloana d. (15) Baza liberă și sărurile acestui ingredient de colorare a părului sunt autorizate spre utilizare, cu excepția cazului în care sunt interzise în temeiul anexei II. (16) Pentru utilizare în calitate de conservant, a se vedea anexa VI partea 1 nr. 58. (17) JO L 255, 30.9.2005, p. 22. |
PARTEA 2
LISTA SUBSTANȚELOR ADMISE PROVIZORIU
Nr. de referință |
Substanță |
Restricții |
Condiții de utilizare și avertismente specificate pe etichetă |
Admis până la |
||
Domeniu de aplicare și/sau utilizare |
Concentrația maximă autorizată în produsul cosmetic finit |
Alte limitări și cerințe |
||||
a |
b |
c |
d |
e |
f |
g |
▼M54 ————— |
||||||
▼M71 ————— |
||||||
▼M62 ————— |
||||||
▼M54 ————— |
||||||
▼M62 ————— |
||||||
▼M73 ————— |
||||||
▼M71 ————— |
||||||
▼M54 ————— |
||||||
▼M62 ————— |
||||||
▼M54 ————— |
||||||
▼M71 ————— |
||||||
▼M48 ————— |
||||||
▼M62 ————— |
||||||
▼M71 ————— |
||||||
▼M48 ————— |
||||||
▼M62 ————— |
||||||
▼M71 ————— |
||||||
▼M70 ————— |
||||||
▼M71 ————— |
||||||
▼M62 ————— |
||||||
▼M70 ————— |
||||||
▼M54 ————— |
||||||
▼M71 ————— |
||||||
▼M48 ————— |
||||||
▼M54 ————— |
||||||
▼M48 ————— |
||||||
▼M54 ————— |
||||||
▼M71 ————— |
||||||
▼M54 ————— |
||||||
▼M62 ————— |
||||||
▼M71 ————— |
||||||
▼M73 ————— |
||||||
▼M54 ————— |
||||||
▼M71 ————— |
||||||
▼M58 ————— |
||||||
▼M62 ————— |
||||||
▼M58 ————— |
||||||
▼M41 ————— |
ANEXA IV
PARTEA 1
LISTA AGENȚILOR COLORANȚI FOLOSIȚI ÎN PRODUSELE COSMETICE (1)
Numărul de Colour Index sau denumirea |
Culoarea |
Domeniul de aplicare |
Alte restricții și condiții (2) |
|||
1 |
2 |
3 |
4 |
|||
10006 |
Verde |
x |
||||
10020 |
Verde |
x |
||||
10316 (3) |
Galben |
x |
||||
11680 |
Galben |
x |
||||
11710 |
Galben |
x |
||||
11725 |
Portocaliu |
x |
||||
11920 |
Portocaliu |
x |
||||
12010 |
Roșu |
x |
||||
▼M18 ————— |
||||||
12085 (3) |
Roșu |
x |
3 % concentrație maximă în produsul finit |
|||
12120 |
Roșu |
x |
||||
▼M45 ————— |
||||||
12370 |
Roșu |
x |
||||
12420 |
Roșu |
x |
||||
12480 |
Maro |
x |
||||
12490 |
Roșu |
x |
||||
12700 |
Galben |
x |
►M15 vezi anexa IV, partea 2 ◄ |
|||
13015 |
Galben |
x |
E 105 |
|||
▼M13 ————— |
||||||
14270 |
Portocaliu |
x |
E 103 |
|||
14700 |
Roșu |
x |
||||
14720 |
Roșu |
x |
E122 |
|||
14815 |
Roșu |
x |
E 125 |
|||
15510 (3) |
Portocaliu |
x |
||||
15525 |
Roșu |
x |
||||
15580 |
Roșu |
x |
||||
▼M18 ————— |
||||||
15620 |
Roșu |
x |
||||
15630 (3) |
Roșu |
x |
3 % concentrație maximă în produsul finit |
|||
15800 |
Roșu |
x |
►M15 vezi anexa IV, partea 2 ◄ |
|||
15850 (3) |
Roșu |
x |
||||
15865 (3) |
Roșu |
x |
||||
15880 |
Roșu |
x |
||||
15980 |
Portocaliu |
x |
E 111 |
|||
15985 (3) |
Galben |
x |
E 110 |
|||
16035 |
Roșu |
x |
||||
16185 |
Roșu |
x |
E 123 |
|||
16230 |
Portocaliu |
x |
||||
16255 (3) |
Roșu |
x |
E 124 |
|||
16290 |
Roșu |
x |
E 126 |
|||
Roșu |
x |
|||||
18050 |
Roșu |
x |
||||
18130 |
Roșu |
x |
||||
18690 |
Galben |
x |
||||
18736 |
Roșu |
x |
||||
18820 |
Galben |
x |
||||
18965 |
Galben |
x |
||||
19140 (3) |
Galben |
x |
E 102 |
|||
20040 |
Galben |
x |
concentrație maximă de 3,3-dimetilbenzidină în agentul colorant: 5ppm |
|||
▼M45 ————— |
||||||
20470 |
Negru |
x |
►M15 vezi anexa IV, partea 2 ◄ |
|||
21100 |
Galben |
x |
concentrație maximă de 3,3-dimetilbenzidină în agentul colorant: 5ppm |
|||
21108 |
Galben |
x |
Idem |
|||
21230 |
Galben |
x |
||||
24790 |
Roșu |
x |
||||
26100 |
roșu |
x |
Criterii de puritate: anilină ≤ 0,2 % 2-naftol ≤ 0,2 % 4-aminoazobenzen ≤ 0,1 % 1-(fenilazo)-2-naftol ≤ 3 % 1-[2-(fenilazo)fenilazo]-2-naftalenol ≤ 2 %; |
|||
▼M45 ————— |
||||||
27755 |
Negru |
x |
E 152 |
|||
28440 |
Negru |
x |
E 151 |
|||
40215 |
Portocaliu |
x |
||||
40800 |
Portocaliu |
x |
||||
40820 |
Portocaliu |
x |
E 160 e |
|||
40825 |
Portocaliu |
x |
E 160 f |
|||
40850 |
Portocaliu |
x |
E 161 g |
|||
42045 |
Albastru |
►M17 x ◄ |
►M17 x ◄ |
►M17 vezi anexa IV partea 2 ◄ |
||
42051 (3) |
Albastru |
x |
E 131 |
|||
42053 |
Verde |
x |
||||
42080 |
Albastru |
x |
||||
42090 |
Albastru |
x |
||||
42100 |
Verde |
x |
||||
42170 |
Verde |
x |
►M15 vezi anexa IV partea 2 ◄ |
|||
42510 |
Violet |
x |
||||
42520 |
Violet |
x |
5 ppm concentrație maximă în produsul finit |
|||
▼M17 ————— |
||||||
42735 |
Albastru |
x |
||||
44045 |
Albastru |
►M17 x ◄ |
►M17 x ◄ |
►M17 vezi anexa IV partea 2 ◄ |
||
44090 |
Verde |
x |
E 142 |
|||
45100 |
Roșu |
x |
||||
▼M18 ————— |
||||||
45190 |
Violet |
x |
►M15 vezi anexa IV partea 2 ◄ |
|||
45220 |
Roșu |
x |
||||
45350 |
Galben |
x |
6 % concentrație maximă în produsul finit |
|||
45370 (3) |
Portocaliu |
x |
nu mai mult de 1 % acid 2-6-hidroxi-3-oxo-3H-9-xantenilbenzoic și 2 % acid 2-brom-6-hidroxi-3-oxo-3H-9-xantenilbenzoic |
|||
45380 (3) |
Roșu |
x |
Idem |
|||
45396 |
Portocaliu |
x |
Pentru ruj de buze, agentul colorant este permis numai ca acid liber și la o concentrație maximă de 1 % |
|||
45405 |
Roșu |
x |
nu mai mult de 1 % acid 2-6-hidroxi-3-oxo-3H-9-xantenilbenzoic și 2 % acid 2-brom-6-hidroxi-3-oxo-3H-9-xantenilbenzoic |
|||
45410 (3) |
Roșu |
x |
Idem |
|||
▼M52 ————— |
||||||
45430 (3) |
Roșu |
x |
E 127, Idem |
|||
47000 |
Galben |
x |
►M15 vezi anexa IV partea 2 ◄ |
|||
47005 |
Galben |
x |
E 104 |
|||
50325 |
Violet |
x |
||||
50420 |
Negru |
x |
||||
51319 |
Violet |
x |
||||
58000 |
Roșu |
x |
||||
59040 |
Verde |
x |
||||
60724 |
Violet |
x |
||||
60725 |
Violet |
x |
||||
60730 |
Violet |
x |
||||
61565 |
Verde |
x |
||||
61570 |
Verde |
x |
||||
61585 |
Albastru |
x |
||||
62045 |
Albastru |
x |
||||
69800 |
Albastru |
x |
E 130 |
|||
69825 |
Albastru |
x |
||||
71105 |
Portocaliu |
x |
||||
73000 |
Albastru |
x |
||||
73015 |
Albastru |
x |
E 132 |
|||
73360 |
Roșu |
x |
||||
73385 |
Violet |
x |
||||
73900 |
Violet |
x |
►M20 vezi anexa IV partea 2 ◄ |
|||
73915 |
Roșu |
x |
||||
74100 |
Albastru |
x |
||||
74160 |
Albastru |
x |
||||
74180 |
Albastru |
x |
►M20 vezi anexa IV partea 2 ◄ |
|||
74260 |
Verde |
x |
||||
75100 |
Galben |
x |
||||
75120 |
Portocaliu |
x |
E 160 b |
|||
75125 |
Galben |
x |
E 160 d |
|||
75130 |
Portocaliu |
x |
E 160 a |
|||
75135 |
Galben |
x |
E 161 d |
|||
75170 |
Alb |
x |
||||
75300 |
Galben |
x |
E 100 |
|||
75470 |
Roșu |
x |
E 120 |
|||
75810 |
Verde |
x |
E 140 și E 141 |
|||
77000 |
Alb |
x |
E 173 |
|||
77002 |
Alb |
x |
||||
77004 |
Alb |
x |
||||
77007 |
Albastru |
x |
||||
77015 |
Roșu |
x |
||||
77120 |
Alb |
x |
||||
77163 |
Alb |
x |
||||
77220 |
Alb |
x |
E 170 |
|||
77231 |
Alb |
x |
||||
77266 |
Negru |
x |
||||
77267 |
Negru |
x |
||||
77268:1 |
Negru |
x |
E 153 |
|||
77288 |
Verde |
1 |
fără ion de cromat |
|||
77289 |
Verde |
1 |
fără ion de cromat |
|||
77346 |
Verde |
x |
||||
77400 |
Maro |
x |
||||
77480 |
Maro |
x |
E 175 |
|||
77489 |
Portocaliu |
x |
E 172 |
|||
77491 |
Roșu |
x |
E 172 |
|||
77492 |
Galben |
x |
E 172 |
|||
77499 |
Negru |
x |
E 172 |
|||
77510 |
Albastru |
x |
fără ioni cian |
|||
77713 |
Alb |
x |
||||
77742 |
Violet |
x |
||||
77745 |
Roșu |
x |
||||
77820 |
Alb |
x |
E 174 |
|||
77891 |
Alb |
x |
E 171 |
|||
77947 |
Alb |
x |
||||
Lactoflavin |
Galben |
x |
E 101 |
|||
Caramel |
Maro |
x |
E 150 |
|||
Capsanthin, Capsorubin |
Portocaliu |
x |
E 160 c |
|||
Roșu Beetroot |
Roșu |
x |
E 162 |
|||
Anthocianini |
Roșu |
x |
E 163 |
|||
Stearați de aluminiu, zinc, magneziu și calciu |
Alb |
x |
||||
Albastru de Bromothymol |
Albastru |
x |
||||
Verde de Bromocresol |
Verde |
x |
||||
Roșu acid 195 |
Roșu |
3 |
||||
(1) Lacurile sau sărurile acestor agenți coloranți care folosesc substanțe neinterzise conform anexei II sau neexcluse, conform anexei V, care intră sub incidența prezentei directive sunt, de asemenea, admise. (2) Agenții coloranți al căror număr este precedat de litera „E” în conformitate cu Directiva CEE din 1962 privind produse alimentare și coloranți trebuie să îndeplinească cerințele de puritate menționate în aceste directive. Aceștia continuă să facă obiectul criteriilor generale stabilite în anexa III la Directiva din 1962 privind agenții coloranți, din care litera „E” a fost eliminată. (3) Se permit, de asemenea, bariul insolubil, lacurile cu stronțiu și zirconiu, sărurile și pigmenții acestor agenți coloranți. Ei trebuie să treacă testul de insolubilitate determinat prin metoda stabilită în articolul 8. |
PARTEA 2
LISTA AGENȚILOR COLORANȚI FOLOSIȚI ÎN PRODUSELE COSMETICE (1)
Numărul de Colour Index sau denumirea |
Culoarea |
Domeniul de aplicare |
Alte restricții și condiții (2) |
Autorizație valabilă până la |
|||
1 |
2 |
3 |
4 |
||||
▼M13 ————— |
|||||||
▼M17 ————— |
|||||||
▼M20 ————— |
|||||||
▼M15 ————— |
|||||||
▼M17 ————— |
|||||||
▼M15 ————— |
|||||||
▼M20 ————— |
|||||||
▼M17 ————— |
|||||||
▼M15 ————— |
|||||||
▼M17 ————— |
|||||||
▼M13 ————— |
|||||||
▼M17 ————— |
|||||||
▼M15 ————— |
|||||||
▼M17 ————— |
|||||||
▼M13 ————— |
|||||||
▼M20 ————— |
|||||||
▼M15 ————— |
|||||||
▼M20 ————— |
|||||||
▼M15 ————— |
|||||||
▼M12 ————— |
|||||||
▼M13 ————— |
|||||||
▼M20 ————— |
|||||||
(1) Lacurile sau sărurile acestor agenți coloranți care folosesc substanțe neinterzise conform anexei II sau neexcluse, conform anexei V, din incidența prezentei directive sunt, de asemenea, admise. (2) Agenții coloranți al căror număr este precedat de litera „E” în conformitate cu Directiva CEE din 1962 privind produse alimentare și coloranți trebuie să îndeplinească cerințele de puritate menționate în aceste directive. Ei continuă să facă obiectul criteriilor generale stabilite în anexa III la Directiva din 1962 privind coloranții, din care litera „E” a fost eliminată. |
ANEXA V
LISTA DE SUBSTANȚE EXCLUSE DIN DOMENIUL DE APLICARE A DIRECTIVEI
▼M17 —————
▼M12 —————
▼M17 —————
▼M5 —————
5. |
Stronțiul și compușii săi, cu excepția lactatului de stronțiu, azotatului de stronțiu și policarboxilatului de stronțiu menționați în lista din Anexa II, a sulfurii de stronțiu, clorurii de stronțiu, acetatului de stronțiu, hidroxidului de stronțiu, peroxidului de stronțiu, în condițiile prezentate la Anexa III, Partea 1 și a lacurilor, pigmenților și sărurilor de stronțiu ale agenților de colorare de la numărul curent (3) din Anexa IV, Partea 1. |
▼M17 —————
▼M18 —————
▼M17 —————
▼M10 —————
▼M8 —————
ANEXA VI
LISTA CONSERVANȚILOR PE CARE ÎI POT CONȚINE PRODUSELE COSMETICE
PREAMBUL
1. |
Conservanții sunt substanțe care pot fi adăugate produselor în primul rând pentru a inhiba dezvoltarea microorganismelor în astfel de produse. |
2. |
Substanțele marcate cu simbolul (*) pot fi, de asemenea, adăugate produselor cosmetice în alte concentrații decât cele prevăzute în prezenta anexă pentru alte scopuri specifice, diferite de conservarea produselor, de exemplu ca deodoranți în săpunuri sau ca agenți antimătreață în șampoane. |
3. |
Alte substanțe utilizate în formula produselor cosmetice pot, de asemenea, avea proprietăți antimicrobiene și astfel ajută la conservarea produselor cum ar fi, de exemplu, multe uleiuri esențiale și unii alcooli. Aceste substanțe nu sunt incluse în această anexă. |
4. |
În sensul prezentei liste: — „Săruri” înseamnă: săruri ale cationilor sodiu, potasiu, calciu, magneziu, amoniu și etanolamine; săruri ale anionilor clorură, bromură, sulfat, acetat. — „Esteri” înseamnă: esteri de metil, etil, propil, izopropil, butil, izobutil, fenil. |
5. |
Toate produsele finite care conțin formaldehidă sau substanțe din această anexă și care eliberează formaldehidă trebuie etichetate cu avertismentul „conține formaldehidă” acolo unde concentrația de formaldehidă în produsul finit depășește 0,05 %. |
PARTEA ÎNTÂI
LISTA CONSERVANȚILOR ADMIȘI
Nr. de referință |
Substanță |
Concentrație maximă admisă |
Limitări și cerințe |
Condiții de utilizare și avertismente specificate pe etichetă |
||||
a |
b |
c |
d |
e |
||||
1 |
Acid benzoic (nr. CAS 65-85-0) și sare de sodiu (nr. CAS 532-32-1) |
Produse care se elimină după clătire, cu excepția produselor pentru igiena orală: 2,5 (acid) Produse pentru igiena orală: 1,7 (acid) Produse fără clătire: 0,5 (acid) |
||||||
1a |
Alte săruri ale acidului benzoic decât cea menționată la numărul curent 1 și esterii acidului benzoic |
0,5 % (acid) |
||||||
2 |
Acid propionic și sărurile sale ►M51 (*) ◄ |
2 % (acid) |
||||||
3 |
Acid salicilic și sărurile sale (*) |
0,5 % (acid) |
A nu se utiliza în ►M60 amestecuri ◄ pentru copii sub trei ani, cu excepția șampoanelor |
A nu se utiliza pentru copii sub trei ani (1) |
||||
4 |
Acid sorbic (acid hexa-2,4-dienoic) și sărurile sale ►M51 (*) ◄ |
0,6 % (acid) |
||||||
5 |
Formaldehidă paraformaldehidă ►M51 (*) ◄ |
0,2 % (cu excepția produselor pentru igiena orală) 0,1 % (produse pentru igiena orală) exprimate ca libere de formaldehidă |
Interzis în pulverizatorii de aerosoli (spray-uri) |
|||||
▼M12 ————— |
||||||||
7 |
Bifenil-2-ol (o-fenilfenol) și sărurile sale ►M51 (*) ◄ |
0,2 % exprimat ca fenol |
||||||
8 |
Pirition zinc (*) (nr. CAS 13463-41-7) |
Produse pentru păr: 1,0 % Alte produse: 0,5 % |
Numai pentru produsele care se elimină după clătire. Interzis în produsele pentru igiena orală. |
|||||
9 |
Sulfiți anorganici și hidrosulfiți (*) |
0,2 % exprimat ca SO2 liber |
||||||
▼M52 ————— |
||||||||
11 |
Clorbutanol (INN) |
0,5 % |
Interzis în pulverizatoarele de aerosoli (spray-uri) |
Conține clorbutanol |
||||
12 |
Acid 4-hidroxibenzoic și sărurile și esterii săi ►M51 (*) ◄ |
0,4 % (acid) pentru 1 ester, 0,8 % (acid) pentru amestec de esteri |
||||||
13 |
3-Acetil-6-metilpiran-2,4 (3H)-dionă (acid dehidracetic) și sărurile sale |
0,6 % (acid) |
Interzis în pulverizatoarele de aerosoli (spray-uri) |
|||||
14 |
Acidul formic și sarea sa de sodiu ►M51 (*) ◄ |
0,5 % (exprimat ca acid) |
||||||
15 |
3,3′-Dibromo-4,4′-hexametilen-dioxibenzamidină (Dibromohexamidină) și sărurile sale (inclusiv izetionat) |
0,1 % |
||||||
16 |
Tiomersat (INN) |
0,007 % (de Hg) Dacă e amestecat cu alți compuși mercurici autorizați de această directivă, concentrația maximă de Hg rămâne fixată la 0,007 % |
Numai pentru fard de ochi și demachiant pentru fard de ochi |
Conține tiomersal |
||||
17 |
Săruri fenilmercurice (inclusiv borat) |
Idem |
Idem |
Conține compuși fenilmercurici |
||||
18 |
Acid undec-10-enoic și sărurile ►M51 (*) ◄ |
0,2 % (acid) |
Vezi anexa VI, partea a 2-a, nr. 8 |
|||||
19 |
Hexetidină (INN) ►M51 (*) ◄ |
0,1 % |
►M13 ◄ |
|||||
20 |
5-Bromo-5-Nitro-1,3-dioxan |
0,1 % |
Numai pentru produși cu limpezire A se evita formarea de nitroamine ►M15 ◄ |
|||||
21 |
Bronopol (INN) ►M51 (*) ◄ |
0,1 % |
A se evita formarea de nitroamine |
|||||
22 |
Alcool 2,4-Diclorobenzilic ►M51 (*) ◄ |
0,15 % |
||||||
23 |
Triclocarban (INN) (*) |
0,2 % |
Criterii de puritate:
|
|||||
24 |
4-Cloro-m-crezol ►M51 (*) ◄ |
0,2 % |
Interzis în produsele care vin în contact cu membranele mucoase |
|||||
25 |
Triclosan (INN) ►M51 (*) ◄ |
0,3 % |
||||||
26 |
4-Cloro-3,5-xilenol ►M51 (*) ◄ |
0,5 % |
||||||
27 |
3,3′-Bi (1-hidroximetil-2,5-dioxoimidazolidină-4-il)-1,1′-metilendiuree („Imidazodinil uree”) ►M51 (*) ◄ |
0,6 % |
||||||
28 |
Poli (1-hexametilenbiguanidă hidroclorură) ►M51 (*) ◄ |
0,3 % |
||||||
29 |
2-fenoxietanol ►M51 (*) ◄ |
1 % |
||||||
30 |
Hexametilentetramină ►M51 (*) ◄ (metenamină) (INN) |
0,15 % |
||||||
31 |
Metenamină 3-cloroaliloclorură (INNM) |
0,2 % |
||||||
32 |
1-(4-Clorofenoxi)-1-(imidazol-1-il)-3,3-dimetibutan-2-onă ►M51 (*) ◄ |
0,5 % |
||||||
33 |
1,3-Bi (hidroximetil)-5,5-dimetilimidazolidină-2,4-dionă ►M51 (*) ◄ |
0,6 % |
||||||
34 |
Alcool benzilic (*) |
1 % |
||||||
35 |
1-Hidroxi-4-metil-6(2,4,4-trimetilpentil)- 2-piridon și sarea sa monoetanolaminică ►M51 (*) ◄ |
1,0 % 0,5 % |
produse cu limpezire pentru alte produse |
|||||
▼M51 ————— |
||||||||
37 |
6,6-Dibromo-4,4-dicloro-2,2′-metilen-difenol (Bromoclorofen) ►M51 (*) ◄ |
0,1 % |
||||||
38 |
4-Izopropil-m-crezol |
0,1 % |
||||||
39 |
Amestec 5-Cloro-2-metil-izotiazol-3(2H)-onă și 2-metilizotiazol-3(2H)-onă cu clorură de magneziu și nitrat de magneziu |
►M15 0,0015 % ◄ (la un amestec în proporție 3: 1 de 5-Cloro-2-metil-izotiazol-3(2H)-onă și 2-metilizotiazol-3(2H)-onă |
||||||
40 |
2-Benzil-4-clorfenol (clorofen) |
0,2 % |
||||||
41 |
2-cloracetamidă |
0,3 % |
Conține cloracetamidă |
|||||
42 |
Clorhexidină (INN) și digluconatul său, diacetatul și diclorhidratul său ►M51 (*) ◄ |
0,3 % exprimat ca clorhexidină |
||||||
43 |
1-fenoxi-2-propanol ►M51 (*) ◄ |
1,0 |
Numai pentru produșii care se îndepărtează prin clătire |
|||||
44 |
Bromură și clorură de alchil (C12-C22) trimetil amoniu (*) |
0,1 % |
||||||
45 |
4,4-dimetil-1,3-oxazolidină |
0,1 % |
pH-ul produsului finit trebuie să nu fie mai mic de 6 |
|||||
46 |
N-(Hidroximetil)-N-(dihidroximetil-1,3-dioxo-2,5-imidazolidinil-4)-N′-(hidroximetil) uree |
0,5 % |
||||||
47 |
1,6-di (4-amidinofenoxi)-n-hexan (Hexamidină) și sărurile sale (inclusiv izotionat și p-hidroxibenzoat) ►M51 (*) ◄ |
0,1 % |
||||||
48 |
Glutaraldehidă (Pentan-1,5-dial) |
0,1 % |
Interzis în aerosoli (spray-uri) |
Conține glutaraldehidă (când concentrația glutaraldehidei în produsul finit depășește 0,05 %) |
||||
49 |
5-etil-3,7-dioxa-1-azabiciclo[3.3.0]octan |
0,3 % |
Interzis în produsele pentru igiena bucală și în produsele ce urmează să intre în contact cu membranele mucoase |
|||||
50 |
3-(p-clorofenoxi)-propan-1,2 diol (clorfenezin) |
0,3 % |
||||||
51 |
Hidroximetilaminoacetat de sodiu (Hidroximetilglicinat de sodiu) |
0,5 % |
||||||
52 |
Clorură de argint depusă pe dioxid de titan |
0,004 % calculat ca AgCl |
20 % AgCl (G/G) pe TiO2. Interzis în produsele pentru copiii sub trei ani, în produsele pentru igiena cavității bucale și în produsele cu aplicare în jurul ochilor și pe buze. |
|||||
53 |
Clorură de benzetoniu (INCI) |
0,1 % |
(a) Produse care se îndepărtează prin clătire (b) Produse care nu este necesar să fie îndepărtate prin clătire |
|||||
54 |
Clorură, bromură și zaharinat de benzalconiu (+) |
0,1 % calculat în clorură de benzalconiu |
A se evita contactul cu ochii |
|||||
55 |
Benzilhemiformal |
0,15 % |
Numai pentru produsele care se îndepărtează prin clătire |
|||||
56 |
carbamat de butil și iodopropinil (IPBC) carbamat de 3-iodo-2-propinilbutil Nr. CAS 55406-53-6 |
(a) produse care se elimină prin clătire: 0,02 % (b) produse fără clătire: 0,01 %, cu excepția deodorantelor/antiperspirantelor: 0,0075 % |
A nu se folosi în produsele pentru igiena bucală și în produsele de îngrijire a buzelor (a) A nu se folosi în ►M60 amestecuri ◄ pentru copiii sub 3 ani, cu excepția produselor pentru baie/a gelurilor de duș și a șampoanelor b)— A nu se folosi în loțiunile și cremele pentru corp (2) — A nu se folosi în ►M60 amestecuri ◄ pentru copiii sub 3 ani |
(a) „A nu se utiliza pentru copii sub trei ani” (3) (b) „A nu se utiliza pentru copii sub trei ani” (4) |
||||
57 |
Metilizotiazolinonă (INCI) |
0,01 % |
||||||
58 |
Ethyl Lauroyl Arginate HCl (INCI) (*) (5) Clorhidrat de etil-Να-dodecanoil-L-arginat Nr. CAS 60372-77-2 Nr. CE 434-630-6 |
0,4 % |
A nu se utiliza în produse pentru buze, produse pentru cavitatea orală și produse sub formă de spray-uri. |
|||||
(1) Numai pentru produse care pot fi folosite de către copii sub trei ani și care rămân în contact prelungit cu pielea. (2) Se referă la produsele destinate a fi utilizate pe o mare parte din corp. (3) Doar pentru produse, altele decât produsele pentru baie/gelurile de duș și șampoanele, care ar putea fi folosite pentru copii sub trei ani. (4) Doar pentru produse care ar putea fi folosite pentru copiii sub trei ani. (5) Pentru alte utilizări decât cele de conservanți, a se vedea anexa III partea 1 nr. 207. |
PARTEA A 2-A
LISTA CONSERVANȚILOR ADMIȘI PROVIZORIU
Nr. de referință |
Substanță |
Concentrație maximă autorizată |
Limitări și cerințe |
Condiții de utilizare și avertismente specificate pe etichetă |
Admis până la |
a |
b |
c |
d |
e |
f |
▼M15 ————— |
|||||
▼M25 ————— |
|||||
▼M15 ————— |
|||||
▼M18 ————— |
|||||
▼M15 ————— |
|||||
▼M18 ————— |
|||||
▼M13 ————— |
|||||
▼M12 ————— |
|||||
▼M13 ————— |
|||||
▼M12 ————— |
|||||
▼M13 ————— |
|||||
▼M24 ————— |
|||||
▼M30 ————— |
|||||
▼M18 ————— |
|||||
▼M13 ————— |
|||||
▼M15 ————— |
|||||
▼M20 ————— |
|||||
▼M31 ————— |
|||||
▼M13 ————— |
|||||
▼M15 ————— |
|||||
▼M23 ————— |
|||||
▼M20 ————— |
ANEXA VII
Lista filtrelor UV pe care le pot conține produsele cosmetice
În scopul prezentei directive, filtrele UV sunt substanțe care, conținute în produsele cosmetice de protecție solară, sunt destinate în special filtrării anumitor raze UV pentru a proteja pielea de anumite efecte dăunătoare ale acestor raze.
Aceste filtre UV pot fi adăugate și la alte produse cosmetice, în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta anexă.
Alte filtre UV folosite în produsele cosmetice numai în scopul protejării produsului împotriva razelor UV nu sunt incluse în prezenta listă.
PARTEA 1
Lista filtrelor UV admise pe care le pot conține produsele cosmetice
Nr. crt. |
Substanțe |
Concentrația maximă admisă |
Alte restricții și condiții |
Condiții de utilizare și avertismente care trebuie tipărite pe etichetă |
a |
b |
c |
d |
e |
▼M59 ————— |
||||
2 |
Metilsulfat de N,N,N-trimetil-4-(2-oxoborn-3-ilidenmetil) anilină |
6 % |
||
3 |
Homosalat (INN) |
10 % |
||
4 |
Oxibenzonă (INN) |
10 % |
Conține oxibenzonă (1) |
|
▼M22 ————— |
||||
6 |
Acid 2-fenibenzimidazol-5-sulfonic și sărurile sale de potasiu, sodiu și trietanolamină |
8 % (exprimat ca acid) |
||
7 |
Acid 3,3′-(1,4-fenilendimetilen) bi(7,7 -dimetil -2-oxo-biciclo-[2,2,1] hept-1-ilmetansulfonic) și sărurile sale |
10 % (exprimat ca acid) |
||
8 |
1-(4-terț-butilfenil)-3-(4-metoxifenil)propan-1,3-dionă |
5 % |
||
9 |
Acid alfa-(2-oxoborn-3-iliden)-toluen-4-sulfonic și sărurile sale |
6 % (exprimat ca acid) |
||
10 |
Esterul 2-etilhexilic al acidului 2-ciano-3,3-difenil acrilic (octocrilenă) |
10 % (exprimat ca acid) |
||
11 |
Polimer de N-{(2 și 4)-[(2-oxobor-3-iliden) metil] benzil} acrilamidă |
6 % |
||
12 |
Octil metoxicinamat |
10 % |
||
13 |
4-Aminobenzoat de etil etoxilat (PEG-25 PABA) |
10 % |
||
14 |
4-Metoxicinamat de izopentil (Izoamil p-Metoxicinamat) |
10 % |
||
15 |
2,4,6-Trianailino-(p-carbo-2′-Etihexil -1′oxi)-1,3,5-triazină (Octil triazonă) |
5 % |
||
16 |
Fenol,2-(2H-benzotriazol-2-il)-4-metil-6-(2-metil-3-(1,3,3,3-tetrametil-1-(trimetilsilil)oxi)-disiloxanil)propil) (Drometrizol trisiloxan) |
15 % |
||
17 |
esterul 4,4-[(6-{[(1,1-dimetiletil)amino)carbonil)fenil) amino)1,3,5-triazin-2,4-diil)diamino)bis-, bis(2-etilhexil) al acidului benzoic |
10 % |
||
18 |
3-(4′-metilbenziliden)-d-1 camfor (4-metilbenziliden camfor) |
4 % |
||
19 |
3-benziliden camfor (3-Benziliden camfor) |
2 % |
||
20 |
Salicilat de 2-etilhexil (Octil salicilat) |
5 % |
||
21 |
4-dimetil-amino-benzoat de etil-2-hexil (octil dimetil PABA) |
8 % |
||
22 |
acid 2-hidroxi-4-metoxibenzofenonă-5-sulfonic (Benzofenonă-5) și sarea de sodiu a acestuia |
5 % (acid) |
||
23 |
2,2′-metilen-bis-6-(2H-benzotriazol-2-il)-4-(tetrametil-butil)-1,1,3,3-fenol |
10 % |
||
24 |
Sarea monosodică a acidului 2-2′-bis-(1,4-fenilen)1H-benzimidazol-4,6-disulfonic |
10 % (acid) |
||
25 |
(1,3,5)-triazină-2,4-bis[(4-(2-etil-hexiloxi)-2-hidroxi)-fenil]-6-(4-metoxifenil) |
10 % |
||
26 |
Benzalmalonat de dimeticodietil (nr. CAS 207574-74-1) |
10 % |
||
27 |
Dioxid de titan |
25 % |
||
28 |
Acid benzoic, 2-[-4-(dietilamino)-2-hidroxibenzoil]-, ester hexilic (denumire INCI: benzoat de dietilamino hidroxibenzoil hexil; Nr. CAS 302776-68-7) |
10 % ►M59 în produsele de protecție solară ◄ |
||
(1) Nu este necesară, dacă concentrația este 0,5 % sau mai mică și când se folosește numai în scopuri de protecție a produsului. |
PARTEA 2
Lista filtrelor UV pe care le pot conține provizoriu produsele cosmetice
Nr. crt. |
Substanțe |
Concentrația maximă admisă |
Alte restricții și condiții |
Mod de utilizare și avertismente care trebuie tipărite pe etichetă |
a |
b |
c |
d |
e |
▼M20 ————— |
||||
▼M30 ————— |
||||
▼M20 ————— |
||||
▼M31 ————— |
||||
▼M30 ————— |
||||
▼M28 ————— |
||||
▼M20 ————— |
||||
▼M31 ————— |
||||
▼M23 ————— |
||||
▼M30 ————— |
||||
▼M23 ————— |
||||
▼M31 ————— |
||||
▼M22 ————— |
||||
▼M30 ————— |
||||
▼M25 ————— |
ANEXA VIII
ANEXA VIII A
ANEXA IX
LISTA METODELOR ALTERNATIVE VALIDATE DE ÎNLOCUIRE A EXPERIMENTELOR PE ANIMALE
Prezenta anexă enumeră metodele alternative validate de Centrul european pentru validarea metodelor alternative (ECVAM) al Centrului Comun de Cercetare care îndeplinesc cerințele prezentei directive și care nu sunt enumerate în Regulamentul (CE) nr. 440/2008.
Numărul de ordine |
Metodele alternative validate |
Natura înlocuirii: integrală sau parțială |
A |
B |
C |
( 1 ) JO C 40, 8.4.1974, p. 71.
( 2 ) JO C 60, 26.7.1973, p. 16.
( 3 ) JO L 142, 31.5.2008, p. 1.
( 4 ) JO L 140, 23.6.1995, p. 26.
( 5 ) JO L 15, 17.1.1987, p. 29.
( 6 ) JO L 358, 18.12.1986, p. 1.
( 7 ) În prezenta directivă, denumirile urmate de asterisc sunt cele publicate în „Computer print-out 1975, International Non-proprietary Names (INN) for pharmaceutical products, Lists 1-33 of proposed INN” WHO, Geneva, august 1975.
( 8 ) JO L 159, 29.6.1996, p. 1.
( 9 ) JO L 273, 10.10.2002, p. 1.